Întrebare: De cine depinde abilitatea de a te anula faţă de cel superior: de om sau numai de Lumină?

Răspuns: Nivelul anulării tale depinde de grup. Nu vei fi niciodată capabil să te anulezi faţă de învăţător sau faţă de Creator dacă grupul nu te încurajează, nu te ajută, sprijină şi întărește. Nu poţi să îţi anulezi dorințele tu însuti; nu ai tăria necesară.

Trebuie să lucrezi cu grupul în relaţie cu Creatorul pentru că, fără asta, nu vei putea să te apropii de El. Trebuie să îţi asumi forma corectă care te apropie de El şi faci asta cu ajutorul grupului. Grupul îţi dă această formă de anulare, abordarea, punctul de contact cu cel superior – realizezi toate acestea în grup.

În timpul congresului din Arava ați simțit existenţa acestui punct de contact, acest punct al conectării generale. Nu este încă în cel superior, dar este rezultatul eforturilor colective. Acum trebuie să îl dezvoltăm, pentru ca să simţim că acest punct este în apele lui Bina, în Mama Superioară (Ima Ilaa). Aceasta este starea pe care trebuie să o obţinem.

Ar trebui să ne simţim că suntem în interiorul celui superior şi să ne anulăm din ce în ce mai mult, deasupra egoului care creşte în noi, deasupra conflictelor şi problemelor care apar. Ne anulăm de dragul unităţii, pentru a sta în cel superior, pentru a-i aduce Lui plăcere şi nu pentru a revela dorinţa noastră, pentru că altfel vom deveni un corp străin şi atunci va fi o spargere, un avort.

Trebuie să obținem o mai mare loialitate faţă de cel superior, care va simboliza faptul că creștem şi ne extindem înăuntrul Binei, până când vom umple cu dorinţa noastră întregul spațiu al Binei. Rezultatul este că dorința de a primi plăcere este în el, dar noi ne-am anulat complet deasupra egoului şi astfel am crescut. Acesta se numeşte un embrion spiritual.

Atunci când atingem dimensiunea completă a Binei, tot pântecul spiritual, uşile acestuia se deschid.

Din lecţia a doua de la Congresul intern din 2 martie 2012

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Arvut (Garanţie reciprocă): În aceată responsabilitate colectivă, fiecare membru al naţiunii a fost eliberat de grija privind propriile nevoi ale corpului şi poate îndeplini în totalitate poruncă „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” şi dăruie tot cea a avut oricărei persoane nevoiaşe, deoarece nu mai are grija existenţei propriului corp, deoarece ştie cu siguranţă că este înconjurat de şase sute de mii de iubiţi loiali, care stau gata să îl îngrijească.

Aceasta este condiţia: Forţa superioară se revelează numai dacă noi avem cu adevărat nevoie de ea pentru unificare.

Întrebare: De unde vine această înţelegere?

Răspuns: Vine de la dorinţa generală. Omul nu este în stare să se corecteze el însuşi, unul fără altul. Corecţia este făcută prin unitatea universală. Forţa care corectează trebuie să fie comună tuturor.

Forţa şi mintea, efortul şi abordarea, totul trebuie să coboare de Sus. Totul se acumulează într-un întreg şi este ca şi cum mă „leagă” de alţii.

La asta trebuie să ne gândim. Dacă vrem ca asta să se întâmple, în primul rând avem nevoie de garanţie reciprocă. De fapt, în incluziunea reciprocă generală, fiecare singur punct care este sudat cu ceilaţi conţine tot restul.

Întrebare: Este strigătul nostru către Creator acordul nostru la asta?

Răspuns: Aş spune că da. Numai că de fapt nu este un strigăt forţat. Atingem înţelegerea stării noastre, a neajutorării şi a nevoii de a atinge dăruire reciprocă, garanţie reciprocă, conexiune reciprocă şi asistenţă şi sprijin reciproc. Atunci când începi să conectezi toate aceste lucruri, descoperi că îţi lipseşte forţa superioară. Atunci ai cu adevărat nevoie de ea, în timp ce anterior, nevoile tale erau de natură personală.

Descoperi că ai nevoie de forţa superioară pentru a împlini cu adevărat condiţiile conexiunii în dăruire reciprocă între toată lumea. Dar nu este un idealism al cuiva cu capul în nori, deoarece scopul este de a descoperi adevăratul atribut al dăruirii căre se află deasupra nevoilor tuturor.

Astfel, aici este nevoie de o înţelegere generală: Îndeplinim unificarea, dar nu de dragul beneficiilor corporale. Astfel, asta se întâmplă ca rezultat al căutărilor noastre, a muncii noastre analizând starea.

Întrebare: Prin ce mă completează prietenul?

Răspuns: Unul fără altul, nu suntem în stare să înţelegem de ce avem nevoie pentru a primi Lumina care Reformează. Nu putem descoperii deficienţele reale dacă nu îl ajut eu pe el şi nu mă ajută el pe mine.

Întrebare: Cer pentru prieteni?

Răspuns: Încerc să mă rog pentru prieteni, îmi fac griji ca ei să primească revelaţia spirituală, înţelegerea şi să simtă ce este lumea spirituală. Atunci când toată lumea se sprijină reciproc, fiecare îşi arată dorinţa corectă.

Vrei ceva care ţi se pare ca spiritualitatea. Şi nu contează cât de corect îţi imaginezi asta. Lasă totul să fie artificial, până primim Lumina care Reformează. Şi totuşi, încearcă să te gândeşti la prieteni: „Îmi doresc ca ei să obţina asta înaintea mea.” Dacă iniţial îţi doreşti lucruri măreţe pentru prieteni, asta este deja spiritualitate.

Din lecţia 6 de la Congresul Arava 2/24/12, Lesson 6

Filed under: Garantia reciproca, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam , „Introducere in studiul celor zece Sfirot”, articolul 130:

Ei, cei care sunt daruiti cu senzatia Providentei Sale in forma primei dezvaluiri a fetei, numita „pocainta din frica”, sunt considerati de mijloc. Asta deoarece emotiile lor sunt impartite in 2 parti, numite „2 cupe ale scarii”. Inca dinainte de a li se acorda pocainta de mai sus, toti raman sa studieze si sunt numiti „o scara pacatului”. Iar scara meritelor este stabilita si garantata lor din momentul pocaintei incolo, momentul pocaintei  sta „intre” merit si pacat si prin urmare ei sunt numiti „de mijloc”.

Nu este vorba despre perioade de timp ci despre realitatea prezenta. Atingand acest nivel, o persoana descopera in prezentul sau insusiri care sunt partial pacatoase si partial merituoase. Cu alte cuvinte, inca sunt parti necorectate dar si parti corectate in el. Criteriul aici, binenteles, este conexiunea cu altii si cu Creatorul. In acelasi timp, o persoana este scufundata in starea Hafetz Hesed: nu poate face nimic rau altora, dar de asemenea inca nu a facut niciun bine altora. Deci, e ca si cand in mijlocul vietii, a neutralizat raul din ea, dar nu l-a transformat in bunatate inca.

Intrebare: Putem sa ne stabilim ca si scop al nostru, aceasta stare „intermediara”?

Raspuns: De ce sa ne oprim la mijloc? Ar trebui sa va imaginati starea de completa indreptare. Daca cereti ceva, cereti maximum: finalul corectiei. Daca vreti sa va regasiti la finalul corectiei, veti reusi doar sa treceti la nivelul urmator. Asta , pentru ca momentan nu va puteti imagina  mai mult decat reversul ei corupt. Aceasta este limita imaginatiei voastre pentru ca nu aveti un alt model. Prin urmare, dati-i drumul, doriti-va maximum de daruire si astfel veti obtine o minima similaritate cu AHP a unui nivel superior.

Dar daca cereti doar jumatate, asta nu e daruire ci un lucru marunt. In daruire nu exista calcul pentru parte din intreg. In daruire cautati ce altceva mai puteti adauga, cum sa va angajati cu tot ce puteti.

In acest sens legile spirituale sunt simple, tanjesc dupa corectia finala si vreau ca toate dorintele si gandurile mele sa se indrepte spre daruire asupra celorlati. Asta cer. Nu pot exista jumatati de drum in calitatea daruirii. Cerand jumatate, eu imi fac un calcul egoist, iar asta nu mai este daruire. La urma urmei, la fel de bine, un mic, secret beneficiu personal este necesar prezent  in „jumatatea altruista”.

Este imposibil sa limitezi, delimitezi daruirea. De aceea traseul ar trebui intotdeauna directionat spre tinta finala si nu spre faze intermediare.

In tot ceea ce facem, din lumea aceasta spre lumea Infinitului, sunt 10 Sefirot complete, dar in forme minimalizate. Ne aflam intr-o imagine holografica, in care fiecare particica contine intregul. Din acest motiv, un calcul partial este inadecvat aici. Va trebui sa faceti tot ceea ce va sta in putere, tot ceea ce depinde de voi si apoi de abea veti atinge nivelul urmator.

Acum dati fata cu AHP a nivelului superior si asta este singurul lucru pe care vi-l puteti imagina ca ceva infinit. E la fel ca si cu copii mici care nu au un adult de la care sa ia exemplu. Un copil de 5 ani se uita la unul de 8 ani ca la un „Dumnezeu” si vrea sa fie ca si el. Este ceva de care se poate „agata”, cu care sa rezoneze. Rabash dadea acelasi exemplu cu fata care este mai interesata sa se joace cu o papusa decat cu un bebelus real.

Deci, nu incercati sa minimalizati scopul spre dimensiuni „äcceptabile”. Chiar daca tintiti catre maximum, abia veti atinge nivelul superior.

Din partea a 4a a Lectiei zilnice de Cabala 01.04.2012, „Introducere in cele 10 Sefirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Toate obstacolele provin de la forţa unificată a naturii. De ce avem nevoie de aceste obstacole? Să presupunem că am realizat că această forţă a scos pământul de sub picioarele mele, m-a îndrumat greşit, m-a forţat să uit scopul, căutarea, pentru că mi-a produs durere, griji şi un sentiment neplăcut, iar eu am început să simt frică de ceva, să mă îngrijorez de ceva. De fapt, sunt doar un om şi este foarte uşor să mă îndepărtezi. Şi ce urmează? De ce avem nevoie de toate astea?

Avem nevoie pentru ca să realizăm că nu putem să ne descurcăm fără această forţă, fără ajutorul ei personal către fiecare dintre noi; că fără apelul nostru faţă de ceea ce numi Lumina superioară, Lumina Înconjurătoarea, nu putem avansa. Realizarea acestei stări este următorul nivel al dezvoltării noastre. Atunci când înţeleg că tot ceea ce se întâmplă este făcut doar de o singură forţă, iar că acest lucru este făcut în mod intenţionat ca eu să am nevoie de ajutor, în timp ce nu pot face nimic prin propriile puteri, este deja începutul unei interacţiuni directe cu această forţă. Este o stare foarte importantă şi serioasă, care nu poate fi realizată dacă mediul înconjurător nu mă sprijină.

Am vorbit despre faptul că o persoană nu are niciun liber arbitru în această lume. Este condusă total de genele ei, hormoni şi alte lucruri. Sunt oameni care pot prezice viitorul. Chiar este aşa, cu excepţia unui singur lucru: Liberul arbitru este exprimat în dezvoltarea de sine aţintită către căutarea acestei forţe, pentru direcţionarea către ea, conectarea cu ea şi cererea ca ea să ne ajute, ceea ce este cel mai important. Asta vrea ea de fapt: să ne ajute dacă noi cerem asta.

De ce o asemenea forţă imensă, perfectă, eternă, care include toată natura, care nu este constrânsă de limitările noatre corporale de timp şi spaţiu, nelimitată în capabilităţi şi acţiuni, de ce are nevoie de noi ca să o dorim, ca să îi cerem şi să aşteptăm ca ea să face ceva cu noi, pentru că noi nu o putem face singuri? De ce are nevoie de asemenea acţiuni din partea noastră, de încercările noastre slabe?

Este necesar pentru ca noi să ne dezvoltăm o nouă dorinţă care nu există în natură: dorinţa de afi în contact cu ea, de a o realiza şi de a munci împreună cu ea. În măsura în care această dorinţă se dezvoltă în noi, această forţă realizează contactul cu noi şi se revelează în această dorinţă. Apoi pot simţii această măreaţă forţă conducătoare.

De la această recunoaştere, de la acest sentiment, începem să înţelegem totul: cine suntem, unde suntem, din ce motiv, în ce scop şi ce ni se înâmplă. De aceea, ar trebui să vrea revelarea acestei forţe în mine. Trebuie să dezvolt această dorinţă în mine eu însumi; altfel nu voi fi independent. Dacă îmi dă această dorinţă, nu voi fi liber. Şi dacă este aşa, care este scopul în a crea toate acestea? …

Din Congresul de la Vilnius 3/24/12, Lecţia 3

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă problemele, perturbaţiile, îmi apar sub forma unor gânduri străine, pot să încetez să mă mai gândesc la ele şi să cer forţei superioare să mă direcţioneze înapoi, pe calea cea bună?

Răspuns: Dacă primesc o problemă de la forţa superioară, de ce ar trebui să cer ca Ea să o îndepărteze? Ar fi la fel ca atunci când mama îmi cere să asamblez o nouă jucărie din kit-ul Meccano, un avion sau o maşină, iar eu spun: „Nu vreau.” Cum pot să cresc? Dacă vreau o maşină care este deja asamblată, voi creşte într-un copil nedezvoltat. Atunci când o asamblez, adaug sau sparg ceva, atunci totul se întâmplă aşa cum ar trebui. La fel ca toţi acei ani din şcoală sau universitate, unde ni s-au dat în mod constant examene, teste. Ar fi putut să ne dea răspunsurile. De ce avem nevoie de probleme?…

Întrebare: Să presupunem că îmi apare un gând extern. Pur şi simplu pătrund în el, realizând că este o problemă şi mă gândesc cum să lucrez cu ea?

Răspuns: Lucrul cu problemele, perturbaţiile, ar trebuie să se desfăşoare astfel: După ce te concetrezi asupra ideii că totul vine de la Creator, ar trebui să procesezi această problemă împreună cu prietenii. Asta este tot! Nu vei fi capabil să te acordezi cu El pe aceaşi frecvenţă. Nu poţi. O poţi face numai împreună, în grup!

Atunci când eşti împreună într-un singur grup, iar toate tipurile de relaţii reciproce există între voi (vorbim doar de relaţii care sunt relevante pentru scop), atunci această singură forţă a naturii există în jurul nostru şi deasupra noastră. Trebuie să îţi creezi un circuit rezonant în tine, ca un radio receptor, care se acordează la El şi atunci îl vei „prinde”. Această forţă umple totul din jur şi din voi, dar o puteţi sesiza numai atunci când vă acordaţi pe aceaşi frecvenţă.

Oamenii vin la grup cu problemele lor, cu minusurile lor. Ce se întâmplă în continuare? Se conectează unul cu altul şi totate minusurile dispar pentru că noi ne dorim doar să lucrăm în dăruire. Mă ridic deasupra problemelor – ele rămân jos. Există numeroase minusuri sub mine şi sub fiecare prieten, dar înţelegem că ele sunt creat pentru ca noi să aspirăm către dăruire reciprocă, ca să lucrăm cu aceste minusuri.

În ce fel? Ele vin de la o singură forţă unificată. Apar în mod intenţionat, pentru ca noi să ne grăbim către această forţă, în ciuda problemelor care apar în fiecare dintre noi şi, cel mai important, între noi. De fapt, ura, contradicţiile, neînţelegerile, apar între noi: Nimeni nu mă înţelege, eu nu înţeleg pe nimeni; nimeni nu mă apreciază şi nici eu nu vrea să apreciez pe nimeni.

În fiecare zi sunt înlăturate mai multe sau mai puţine probleme, dar problemele există în grup şi respingerile dintre unul şi altul sunt problemele centrale. „Depozitând” aceste probleme, aţintindu-le înainte împreună, este ca şi cum i-am spune Creatorului: „Nu ne vei îndepărta de pe drum. Înţelegem de unde vin toate acestea. Ai pus toate aceste probleme în faţa noastră pentru ca noi să ne ridicăm deasupra lor, ca deasupra Muntelui Sinai (muntele urii), către Tine.”

Astfel, împotriva tuturor perturbaţiilor pe care El le provoacă intenţionat, generaţi o proprietate complet nouă: unitatea. În acest fel începeţi să îl descoperiţi pe El între voi – calitatea Lui, forţa Lui. Acesta este radio receptorul vostru, senzorul vostru, organul vostru de simă pe care îl creaţi în voi înşivă. În el îl veţi revela imediat pe El – nu undeva în afară sau deasupra, ci aici, înăuntru.

Din Congresul de la Vilnius 3/24/12, Lecţia 3

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

De ce nu simţim progresul? Aspirăm unul la altul de mult timp, încercăm să organizăm un grup, iar în final nu obţinem niciun rezultat.

Realitatea este  că trebuie să trecem prin ceea ce se numeşte „perioada de pregătire.” Este la fel ca primii 20 de ani din viaţa omului, pe care acesta îi petrece pentru a deveni un adult şi a păşi în viaţă. Numai după asta apare următoarea etapă, corecţia reală.

La noul nivel continuăm să lucrăm în acelaşi grup. Totuşi, dacă înainte aveam grupul şi Lumina Înconjurătoarea (Ohr Makif sau OM), acum avem grupul şi Lumina Directă (Ohr Pnimi sau OP). În asta constă întrega diferenţă.

Desigur, este o diferenţă uriaşă. În timpul pregătirii, lucrăm în întuneric şi suferim constant şi avem întrebări. Atunci munca este cea mai grea, pentru că lucrăm fără a înţelege, fără a ştii ceea ce facem.

De fapt, cea mai importantă muncă se realizează la aceste nivele. La fel se întâmplă şi copiilor mici. În timp ce cresc, ei îşi pun bazele pentru existenţa ulterioară, pentru întreaga viaţă. Modul în care îşi petrece omul primii 20 de ani din viaţă, se pregăteşte, absoarbe actele bune, intenţiile, înţelegerea a ceea ce se întâmplă, cunoştinţe, etc, în acest fel va continua să existe în această lume. Iar în spiritualitatea situaţia este chiar mai riguroasă: până când omul nu trece de aceşti ani, adică de perioada de pregătire, nu intră în lumea superioară.

În acest fel, perioada de pregătire ridică o întrebare: Câţi ani trebuie să dureze? Răspunsul este simplu: Nu contează numărul de ani – depinde de noi. Vedem că mulţi studenţi noi vin la grup mult mai pregătiţi decât am fost noi în trecut. Totul le este deja aranjat interior, ei prind repede principiile şi se conectează la grup; este ca şi cum le este mai uşor lor. Din asta vedem că timpul schimbă totul.

Astfel, acesta depinde numai de noi. Îl putem comprima, scurta. Numai intensitatea studiilor noastre determină cât de repede vom avansa pe această cale, această fază introductorie, perioada pregătirii.

Din  Congresul de la Vilnius 3/24/12, Lecţia 4

Filed under: Congrese, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Atunci când oamenii încep să trateze totul conform principiului „Nu este nimeni în afara de El,” este ca şi cum ar înceta să mai funcţioneze în viaţă: îşi pierd locul de muncă, apar probleme de familie iar fundaţia materială se clatină. În final, asta interferează cu adevărat şi cu avansarea spirituală. Ştim, de asemenea, că există şi o altă perspectivă: „Dacă eu nu sunt pentru mine, atunci cine?” Cum pot discerne „Nu există nimeni în afară de El”, atunci când trebuie să găsesc o a doua perspectivă în asta şi să abordez viaţa conform „Dacă eu nu sunt pentru mine, atunci cine?”

Răspuns: Nu ar trebui să aruncăm în jur aceste fraze deoarece, în principiu, ele vorbesc de şi alte grade. De obicei, aceste fraze aparţin dezvoltării spirituale şi nu numai celei corporale. Ce se poate face pentru a îndrepta corect omul către scop, astfel încât să nu greşească pe drumul vieţii? Este dificil. Îţi voi da un exemplu a cât de dificil este.

Şi eu mi-am părăsit locul de muncă. Am avut o clinică minunată, cu doisprezece doctori, o echipă mare în spate, tehnologie, etc. În acele timpuri, se poate spune că venitul clinicii se număra în milioane. Pur şi simplu am renunţat! Nici măcar nu am vândut-o sau lichidat-o, ci am renunţat pentru a scăpa de sarcinile de management, fără a lua nici un cent după aceea. Nu am mai putut continua să lucrez. De aceea înţeleg acest gen de oameni.

Cel mai bun lucru este atunci când munceşti într-o slujbă simplă. Învăţătorul meu Rabash a spus acelaşi lucru. I s-au oferit tot timpul promovări la muncă; au vrut să îl facă un lider de echipă şi apoi să intre în departamentul de conducere.”În niciun caz! Vreau să fiu un simplu muncitor.” „Dar astfel ai putea câştiga de cinci, chiar de zece ori mai mult!” „ Nu vreau asta.”

Până în ultima lui zi de muncă, până la pensie, a rămas un simplu funcţionar. A lucrat la biroul de taxe, a completat hărtii şi tabele. Ar spune că asta i-a permis să se gândească la munca sa spirituală în timp ce completa hărtiile pe autopilot. Iar înainte de asta a lucrat în construcţii ca simplu muncitor.

În alte cuvinte, atunci când omul are o slujbă creativă, când trebuie să creeze ceva, atunci îi este dificil. Dar dacă face o muncă mecanică, care nu necesită creativitate, ca într-un garaj sau în vânzarea de maşini, atunci el poate continua să lucreze şi nu văd ceva ruşinos în asta. Este necesar să muncească. Omul trebuie să se însoare, să aibă copii, familie şi loc de muncă. Prin astea el există în framework-ul lumii noastre şi pe această bază se poate dezvolta mai departe.

Grupul trebuie să îl sprijine şi să îl ajute în asta. Dar din nou, el trebuie să lucreze pentru a furniza o viaţă normală familiei sale şi nu de dragul excesului. Iar asta trebui să o facă. Cum putem ajuta cu asta? În grup trebuie să existe o atmosferă care te obligă să sprijini prietenii ca ei să nu eşueze şi să îşi neglijeze slujbele. Iar dacă soţul cuiva are asemenea tipuri de probleme, soţiile trebuie să informeze grupul în legătura cu acestea.

Din Congresul de la Vilnius 3/24/12, Lecţia 3

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Astăzi, oamenii de ştiinţă descoperă că toţi suntem interconectaţi, că numeroase ameninţări, de care nici măcar nu ştiam că există, se regăsesc între noi. Cum vede un Cabalist asta? Se poate oare că această harababură uriaşă să se mişte constant în faţa ochilor săi?

Răspuns: În realitatea, totul este foarte simplu. Şi cu cât avansăm mai mult, cu atât este mai simplu. Omul este simplu şi Lumina este simplă, în timp ce calcule multiplele apar pentru că egoismul se interpune cu dorinţa de dăruire.

Omul, cu cât avansează mai mult cu atât mai natural percepe imaginea lumii. Obiceiul devine a doua natură. În acelaşi fel îţi vezi şi familia şi pe cei iubiţi: Devin viaţa ta, natura ta şi nu mai trebuie să depui eforturi în realaţia cu cei iubiţi. Îi cunoşti pe fiecare şi înţelegi toate conexiunile.

Acum, asta ţi se pare că ar fi o problemă, pentru că necesită eforturi. Dar atunci când dorinţa de a dărui va locui în tine, problemele dispar. Nu este nimic mai simplu decât a ajunge să cunoşti lumea spirituală şi să trăieşti în ea.

„Este posibil un asemenea lucru? Cum pot sa am grijă de tot, să controlez mişcările tuturor atomilor din lume?”

Nu trebuie să controlezi nimic, deoarece toate acestea sunt revelate în tine, ca fiind propriul tău sistem. Şi de aceea fiecare etapă va fi chiar mai liberă de presiune, de necesitatea de a înţelege ce se întâmplă. Cu fiecare pas, totul va deveni numai mai clar.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 3/29/2012, “Introducere la TES“

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Trebuie să separ rezultatele fiecărei acţiuni şi a fiecărei stări în două:

1. Stare de fapt vine de la Creator şi este întodeauna bună;
2. În timp ce eu, conform dorinţelor mele, mă pot numi fie ”păcătos” fie ”drept”, funcţie de faptul dacă justific sau nu această stare.

Mai mult, ce criteriu folosesc pentru a justifica asta? Dacă îmi este plăcut, atunci desigur îl justific. Ce sunt în acest caz: „păcător” sau ”drept”? Sunt păcătos pentru că îl justific pe Creator în mod egoist.

Pot fi, de asemenea, şi opusul: Starea mea este rea pentru voinţa de primire şi este bună pentru dăruirie, deoarece îmi permite să merg înainte. Reiese faptul că Creatorul mă ajută trimiţându-mi o senzaţie rea, astfel încât să rămân în acelaşi loc în losc să realizez că mai sunt lucruri care necesită corecţie în relaţia mea cu El.

Este necesară întotdeauna o auto-evaluare corectă şi precisă. Totul depinde de persona care realizează stare dată, o analizează corect şi vine cu o cerere. Şi ce cere? Cere forţa dăruirii şi nimic mai mult.

Dacă cer bine, această cerere va fi egoistă. În acelaşi timp, nu sunt în stare să cer ceva care să dăuneze egoismului meu.

Cum pot să mă rog progresez către următoarea stare, care prevesteşte fără echivoc pericol pentru egoismul meu? Pot eu oare cu adevărat să îi cer Creatorului să mă corecteze, ca El să îmi ia cel mai preţios lucru pe care îl am acum? Dacă în dorinţa mea curentă eu tânjesc după plăcere, cum pot să Îi cer să oprească primirea plăcerii? Nu ar fi o aspiraţie din inimă ci simple vorbe, care nu contează în spiritualitate.

Omul nu are nicio posibilitatea să ridice o rugăciune pentru corectarea proprie. Singurul mijloc este de a apela din punctul din inimă (fără a adăuga nimic din mine deoarece egoismul locuişte în mine) prin conectarea cu grupul în acelaşi timp. Numai împreună cu prietenii pot să îmi aduc contribuţia la rugăciunea comună pentru corecţie. Şi această rugăciune ne va ajuta.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 3/29/2012, “Introducere la TES“

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare:Oricare dintre noi, barbati sau femei la fel, cautam cai pentru ascensiunea catre urmatorul grad. Cum poate o femeie sa ajunga la intelegerea corecta a acestui lucru? La urma urmei, barbatii se reunesc si discuta aceste chestiuni in grupuri, in timp ce femeile nu participa la acest proces ?

Raspuns:  O femeie este un vas pe care un barbat are nevoie sa-l umple cu munca sa fata de Creator.Cu ce umple el acest vas? Cu Creatorul. Aici barbatul actioneaza ca un instrument, un mijloc de transmitere. Asta e ceea ce denumit un ecran si Lumina Reflectata. Asta este munca barbatilor.  Iar munca femeilor este o enorma dorinta pentru revelarera Creatorului.

Deci, unde vedeti un rol marunt al femeii daca ea este de fapt chiar dorinta fara de care barbatul nu are nimic de facut? De aceea barbatii necasatoriti nu erau acceptati niciodata in Cabala. Ce este acolo de facut pentru el, daca nu are o sotie? Asta se numeste „jumatate de trup”.  Este chiar un concept in Cabala: un barbat necasatorit este o jumatate de trup. Cu doar o jumatate de trup nu ar trebui sa vii sa studiezi.

In acest fel trebuie sa intelegem care este rolul femeii.

Din Congresul Vilnius 24.03.12, Lectia 3

Filed under: Femeia, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→