Suntem parte a unui sistem numit lumea infinitului. În acest Infint, există dorință sub anumite forme și moduri de primire și dăruire, la fel ca și Lumina care este revelată în dorință, în măsura în care dorință acordă importanță atributului de dăruie. Cu cât exprimă mai multă dăruire dorința, cu atât mai multă Lumină este revelată. Dacă dorință nu se îndreaptă către dăruire, Lumina nu este revelată.

Se numește Lumea Infinitului deoarece există în ea toate formele creației, de la cele mai egoiste la cele mai altruiste, de la minus Infinit la plus Infinit.

Dorința însăși a fost creată de Creator, iar toate formele sale sunt revelate conform planului dezvoltării care provine și el de la Creator. Totuși, ca rezultat al tuturor metamorfozelor și schimbărilor pe care trece dorința, prin rotiri şi fierberi în acest cazan, se formează un nou punct al cunoașterii de sine, al independenței. Iar acest punct începe să crească în toate stările prin care trece dorința: să simă mai mult, să înțeleagă mai mult, să se simtă că există și să obțină independență.

Punctul este cel mai important pentru că el crește din linia de mijloc, a treia. El nu există în natura Creatorului nici în natura creaturii, care este opusă Creatorului și îi este complet subordontă. Desigur, este o derivată, rezultatul ciocnirii între două atribute opuse, dar este absolut independent.

Ne este dificil să înțelegm cum este posibilă această independență, dacă totul a fost creat de către Creator. Dar imaginați-vă două câmpuri opuse complet, divizate de o prăpastie pe întreaga distanță de la minus la plus Infinit, în care niciunul nu poate exista. Granița unde aceste două atribute se întâlnesc și se războiesc unul cu altul este locul unde creatura poate exista în mod independent.

Pe de o parte, este încă considerată ființa creată, adică a fost creată de forța superioară. Pe de alta, are un atribut care o face să poata fi în opoziție față de forța superioară, să nu fie sub control său absolut. Dar noi suntem incapabili să înțelegem cum este posibil asta. Omul nu înțelege cum, fiind sub totalul control al Creatorului tot timpul, poate totuși să rămână liber!

Există două atribute opuse, complet diferite, iar creatura poate exista numai în abisul dintre ele. Devine creatura numai în măsura în care face eforturi să obțină conștientizarea. Această conștientizare este ceva numit al treilea, care nu a existat înainte.

Restul a existat în creatura: toate forțele, atributele și caracterul care determină cine voi fi. Pentru toate astea, este scris: „Du-te la Stăpânul care m-a făcut.” Totuşi, deasupra tuturor acestea, creez altceva, al treilea, independent. Este la fel cum creşte un copil şi deodată devine independent, având propria opinie. Normal, este creat sub influenţa eredităţii, educaţiei şi mediului, dar aceasta este manifestarea personalităţii lui, nu doar o simplă sumă de parametrii ficşi, conform cu proiectul înscris în el.

Este la fel ca atunci când gătim o supă, adăugăm toate ingredientele în ea, iar la sfârşti primim o nouă esenţă numită supă. Sau tăiem şi amestecăm cinci ingrediente: roşii, castraveţi,ceapa, sare şi piper. La sfărşit apare o nouă esenţă, numită salată.

Astăzi, trăim în această lume, împlinind în mod inconştient poruncile naturii. De unde poate apărea ceva nou? Numai dacă te poziţionezi între cele două lumi ale primirii şi dăruirii, aşteptând să aparţii amândoura, pentru a nu te detaşa de niciuna dintre el, ci să le foloseşti pe amândouă, iar apoi să creezi o nouă esenţă, ca un nou fel de mâncare, „salata”.

Iei toate dorinţele din lumea primirii şi le dai în lumea dăruirii, care este numită Adam.

Fetusul este compus din materie, dorinţa de a primi plăcere dar, din afară, adoptă forma Creatorului, Lumina. Apoi, substanţa şi forma se numesc împreună om.

Pare că nu este nimic nou aici, deoarece totul exista deja. Dar tu ai făcut munca – ai împrumutat materiei forma Creatorului. Ai luat materia dintr-o zonă, forma din alta şi le-ai combinat împreună. Ca rezultat, a apărut o nouă esenţă. Nu mai este prima sau a doua, ci al treilea. Ca salata care are propriul înţeles; este un nou gust, o nouă existenţă.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 3/21/2012, TES

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Intrebare: Care este semnificatia actiunii de a  sari in „Marea Rosie” pentru a scapa de „Faraon„?

Raspuns: Este o stare de disperare cand Faraon, egoul vostru, va impinge  de la spate. Nu va paraseste, vrea sa va inghita, sa va manance si incepeti sa simtiti ca fiind in acea stare este mai rau decat moartea.

Cand Turnurile Gemene au ars in New York, oamenii au sarit de la etajul al 50-lea. A fost fara sens, dar oamenii pur si simplu nu stau in foc.

Pentru  el a sta chiar si o secunda in afara focului pare ca o izbavire si astfel sare.

O persoana simte la fel in timpul evadarii din Egipt. Nu poti sta in aceasta situatie nicio secunda in plus si esti gata sa sari in mare, nu conteaza unde, pentru tine este o izbavire. Cand esti coplesit de  aceasta stare, marea se deschide.

Ajungi in punctul de despicare, punctul de ruptura si nu mai e cale de intoarcere. Trebuie sa fi atins/luat deja decizia si prin ea ati ucis complet, ati taiat si rupt conecxiunea cu egoul dvs.

Intrebare: A ajuns  in zilele noastre egoul in aceasta stare incat poti sa-l invingi doar impreuna intr-un grup?

Raspuns: Da, este un punct colectiv in grup care e descris ca Nachshon care a sarit in apa intai. Este punctul lui Moise , care este centrul grupului, dar care isi schimba rolul de fiecare data, in acord cu atributul care este revelat in fiecare moment. Deci punctul lui Nachshon este revelat in grup atunci cand tot grupul este convins  ca unitatea, apropierea si sprijinul reciproc este cel mai important lucru pentru el. In acelasi timp, oamenilor nu le pasa ca sunt in intuneric. Ceea ce este important este sa fie cat mai strans uniti, chiar daca asta inseamna sa moara impreuna. Asta este mult mai important decat sa fi singur in ego si sa existi in el in cea mai confortabila modalitate animala.  Asta este tot liberul nostru arbitru.

Apoi marea se despica, ceea ce inseamna pur si simplu ca descoperi urmatorul nivel, ce semnifica saltul in „Marea Rosie”.

Acesta este sfarsitul perioadei in care traiesti sub controlul egoului tau. Din acest moment in colo tu nu te mai intorci.

Nu te mai intorci niciodata la nivelul anterior. Daca gandesti ca esti in cea mai rea situatie, este numai pentru ca ai fost aruncat la nivelul urmator, care inca nu a fost corectat.

Din Kab Tv’s „Temeliile Societatii Integrale” 01.04.2012

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Rabash, Shlavei HaSulam (Treptele Scării), 1985, Articolul 15: Și cu cât îi chinuia mai mult: Iar coaja Egiptului este coaja generală, unde cad scântei ale Sfințeniei pe care oamenii care au fost în Egipt trebuie să le corecteze. Apoi, trebuie să fie mai întâi o asemenea durere și suferință astfel încât să nu poată să părăsească controlul lor, așa cum este spus: ”Iar copiii lui Isarael au oftat din muncă și au strigat, iar strigătul lor s-a ridicat din muncă până la Domnul, iar Domnul le-a auzit oftatul.”

Trebuie să existe un sentiment al exilului, trebuie să existe o asemenea suferință și durere încât ”este mai bine să mori decât să trăiești”, dacă ies din Egipt, dacă nu obțin ce vreau. Așa de mare trebuie să fie dorința mea. Altfel, nu este un vas; nu este un loc pentru revelația a ceea ce caut.

În același timp, strigătul meu trebuie să fie puternic nu numai în cantitate ci și în calitate. Trebuie să știu ce caut în exil, ce vreau să descopăr, ce mi se întâmplă.

Deci, exilul este cea mai serioasă pregătire pentru mântuire. În exil îmi clarific lucrurile, clarificând exact ce vreau și în ce fel vreau. Acesta este motivul pentru care exilul nu poate fi mai mic de 400 de ani, conform celor patru faze prin care trecem când construim vasul nostru.

Numai la sfărșitul acestui proces putem ieși din exil și putem primi cu adevărat ceea ce am pregătit. Lumina superioară nu are formă și chiar și acum umple totul, dar nu o simțim. Trebuie să obținem cele patru faze, un întreg vas, iar apoi Lumina va fi revelată.

Deci, nu este vorba de 400 de ani ci de fapt de patru întregi faze ale construirii vasului. Forma pe care o dezvoltăm în el depinde în întregime de fiecare dintre noi. Desigur, primim mai întâi de Sus așa cum este scris: ”Creatorul a pus în mâna omului o soartă bună și i-a spus, ia-o!” Dar mai târziu, soarta omului este în mâna lui.

Din partea a treia a lecției zilnice de Cabala 4/6/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Sarbatori - Niciun comentariu→

Ne apropiem de ieșirea din exil numai atunci când începem să înțelegem că suntem în exil. ”Exil” simbolizează percepția mea, a tot ceea ce primesc în dorința de a primi, ca fiind neimportant și fără rost. Tot ceea ce este în egoul meu aparține Faraonului și mi se permite să primesc numai ce este necesar.

Asta nu înseamnă că trebuie să mă limitez în vreun fel, ca un călugăr care locuiește în deșert. Pur și simplu nu văd nimic material ca foarte important și accept materialul doar ca fiind necesar pentru existența mea. Toată viața mea este devotată obținerii iubirii pentru Creator, atributul general al dăruirii, prin conexiunea cu alții.

Dacă o persoană are o asemenea necesitate internă și este inclusă în grup, începe să se îndrepte spre scop în mod corect, ceea ce înseamnă că urăște tot ce primește în egoul ei, încercând să fie satisfăcută doar cu ce este esențial. În același timp, Faraonul o mituiește și îi dă totul. Asta înseamnă că ea construiește orașe minunate pentru egoul său, Pithom și Ramses.

Simte că în relație cu intenția pentru a dărui în care vrea să fie în gânduri și inimă, este în exil, pentru că nu are nicio putere să dăruie. Apoi simte că are plângeri împotriva Creatorului, pentru că nu a ajutat-o să iasă din exil, ceea ce înseamnă că El nu o lasă fie cea care dăruie.

Dar între timp, dorința persoanei este foarte mică și trebuie să treacă prin 400 de ani în exil. Asta înseamnă că trebuie să își crească dorința până când va dori cu adevărat să dăruiască.

Toată munca noastră în exilul din Egipt este în grupul în care toată lumea crește mai puternică și primește de la alți măreția scopului, dăruire pură și micimea și josnicia stării prezente în care este imposibil de obținut dăruirea reciprocă. Din punct de vedere spiritual, această stare este foarte rea.

Astfel, o persoană începe să perceapă termenul ”exil” în mod corect: exil se referă la dăruire, la abilitatea de a dăruii și astfel simte cu adevărat că este în exilul în Egipt. Până când atinge o stare în care nu mai poate să îndure. Apoi, încep cele ”zece plăgi ale Egiptului”.

O ”plagă” sau o lovitură, simbolizează faptul că ți se oferă diferite lucruri bune, corporale, dar în spiritualitate nu primești nimic, iar omul simte asta ca o lovitură.

Simte îngreunarea inimii și dorințele corporale continuă să crească. Nu are nicio șansă. Înțelege că dorința egoistă va continua să crească și să îl inducă în confuzie, distrăgându-l și atrăgându-i atenția la diferite scopuri corporale, diferite clarificări în grup, astfel că va depăși egoul corporal prin contactul cu prietenii. Numai de la ei poate învăța și aprecia mai mult drumul și scopul creației, măreția Creatorului și josnicia împlinirii egoiste.

Omul poate primi aceste valori numai de la societate, de la mediu. Apoi, în ciuda dificultăților și întreruperilor, el aderă totuși la un grup, deasupra sentimentelor și minții, pentru că numai în el găsește protecție și salvare. Înțelege că altfel este pierdut. Înțelege asta numai atunci când se uită deasupra dorinței egoiste, pentru că din punct de vedere al egoului situația poate fi minunata și îi poate aduce cunoaștere și alte beneficii.

Când interpretează întreaga situație în mod corect, descoperă că este în fața Faraonului. Asta apare din multe motive, atribute și încercări pe care le acumulează în cei 400 de ani de exil în Egipt: cele patru faze prin care a trecut în fiecare dintre dorințele sale de primire, atunci când a crescut dorința de dăruire deasupra lor, ceea ce se numește ”credință deasupra rațiunii”/

Trecerea prin aceste patru stări se numește ”perioada pregătirii”. Iar când este aproape de sfârșit, o rezistență puternică a egoului se revelează, numită ”cele zece plăgi ale Egiptului”, întuneric.

Mulțumită lor, omul crește mai puternic și în final scapă în întuneric, noaptea, simțindu-le în dorința lui de primire cu un punct are îl conduce, numit ”Moise”. Astfel își ridică egoul și obține mântuirea.

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 4/5/12, Shamati

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De fiecare dată când merg la un congres, simt un fel de greutate care mă trage spre pământ. Ai spus că această va trece în curând și că vom simții unitate. Cum este posibil să mă ridic deasupra acestei greutăți? Ce ne poate ajuta?

Răspuns: Singura forță care mă poate ajuta împotriva egoului este importanța scopului, importanța grupului, ca mijloc de atingere a scopului. Dar cel mai important lcuru este scopul.

Dacă lucrăm la importanța scopului, astfel încât acesta devine cel mai important lucru, nu vom simții egoul care ne deranjează. Vom începe să simțim că egoul este un semn al locurilor din noi care trebuie încă corectate. Ne arată unde mai trebuie să facem eforturi, unde mai trebuie corectat ceva.

Este ca un motor stricat de mașină: în locul unde ceva bate, valvele trebuie să fie ajustate, în lcoul în care ceva vibrează, conexiunea trebuie fixată, iar unde este căldură, apa trebuie adăugat sau ceva trebuie curățat.

Egoul vostru lucrează la fel, arătând ce este încă necorectat în voi. Dacă avansezi către scop, dacă vrei să te direcționezi corect, descoperi că egoul este ”ajutor împotriva ta”. Te trage de picioare, iar asta înseamnă că nu ai suficientă putere. Astfel, trebuie să adaugi putere și apoi să avansezi.

Dacă nu ai avea acest indicator, nu ai putea știi ce trebuie să corectezi, la fel ca la motor sau, de exemplu, ca la organismul nostru. Cea mai mare problemă în psihologia corpului este boala care progreasează fără să o simțim. În timpul acestei perioade, ea nu produce durere sau alte senazații negative. În timp ce dacă simt senzații neplăcute mă duc imediat la doctor și opresc boala la începutul dezvoltării ei și nu când deja atinge o stare în care nu mai este posibilă vindecarea.

Asta este, trebuie să ne referim la ego corect și rațional; trebuie să interacționăm cu el și nu doar să îl anulăm: ”Nu te vreau! Te urăsc!” Nu, egoul este sprijinul nostru de-a lungul drumului.

Din Congresul de la Vilnius 3/23/12, Lecția 1

Filed under: Congrese, Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Pentru a ieși in Egipt, egoul nostru trebuie să treacă prin ”cele zece plăgi”. Ce înseamnă asta?

Răspuns: Cele zece plăgi ale Egiptului sunt zece plăgi pe care o omul le simte în el însuși și care îl ajută să scape de ego. Dacă nu simt loviturile, aș vrea să rămân în ego. Dar, pentru că simt loviturile, în timp ce sunt în ego, ele mă ajută să mă eliberez de el.

Fiecare lovitură este mai puternică în calitate decât cea anterioară. Să presupunem că pierd tot ce am la jocuri de noroc (cu toate că nu despre asta este vorba), următoarea lovitură poate fi pierderea cuiva drag, etc. De fapt, nu se întâmplă nimic cu banii, sau cu cineva apropiat, sau cu orice, dar sentimentele interioare sunt ca și cum ai pierde totul.

Există un articol în Shamati despre asta, atunci când o persoană întră în spiritualitate, cred că părăsește întreaga lume, familia sa și că este detașat de totul. Acest detașament este necesar. Cele zece plăgi ne ajută să ne ridicăm în mod sistematic deasupra anumitor straturi ale egoului, până când ieșim total din el, ceea ce înseamnă că scăpăm de el.

Deasupra ultimului nivel suntem în întuneric total, făcând încă un efort. Întunericul simbolizează faptul că nu știm ce ne așteaptă înainte. Dar, deoarece suntem îndreptați înainte, către atributul dăruirii, întunericul ne ajută.

Dacă avansați către Lumină, egoul vostru nu este așa fericit de asta. Dar atunci când mergeți înapoi în întuneric, fiți siguri că egoul nu vă va deranja, nu vă va face niciun rău, și nu va lua de fapt nimic de la el.

Întrebare: Asta înseamnă că este un fel de șmecherie aici?
Răspuns: Această ”șmecherie” a fost în Egipt înaintea celor zece plăgi, atunci când, oricât de greu am încercat, totul era însă îndreptat către ego. De aceea, ” Copiii lui Israel au strigat din muncă” în construirea celor două orașe, Pithom și Ramses.

Aici, toutuși, asta este, aici suntem îndreptatți către întuneric și nu către Lumina așa cum eram obișnuiți să spunem. Ce este în plus, toate aceste lovituri și toate avansările sunt bazate numai pe conexiunea noastră în creștere, care aduce grupul la starea în care, pe de o parte egoul este revelat, mare ură internă, iar pe de alta clara recunoștere că numai garanția reciprocă ne poate conduce înainte. Ce înseamnă asta?

Atunci când vezi că există o mare ură, ești gata să te conectezi cu toată lumea pentru a mai îngrijora niciodată de tine însuți ci nu mai de alții. Toți inamicii tăi sunt și ei gata să aibă grijă unul de altul. Aceasta este revelată în ciuda urii imense, atunci când nici măcar nu poți să îți imaginezi că este posibil că dorești binele acestor oameni și că acum trebuie să te gândești la ei ca la cel mai important lcuru și că în niciun caz nu te mai gândești la tine. Are loc o detașarea serioasă față de ego!

Din emisiunea  “Fundația societății integrale” 4/1/12

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Este scris, ” Eu, HaVaYaH, nu mă schimb”. Ce simbolizeă în munca noastră?

Răspuns: Lumina vine de Sus și este toată dăruire. Este bună și benevolentă și a creat ”existență din absență”, ceva din nimic, o dorință care este controlată în mod absolut de primire. Vrea numai să se simtă bine.

Apoi, Lumina începe să dezvolte dorința, trecând-o prin patru faze. Ca rezultat, ea nu se simte ca Lumina ci ca cineva care primește, care este opusă sursei. Asta face să apară rușinea, un sentiment teribil, și nu mai are nimic mai mult de asta.

Reiese că primirea este un lucru bun și că nu este nimic rău în a fi opus, dar acești doi factori crează împreună în mine un sentiment pe care nu îl pot suporta. Mă rupe în bucăți și sunt gata să fac orice, doar să nu mai rămân în această stare nici măcar încă o secundă. Sunt gata să fac orice. Chiar să mă sinucid, nu ar fi nicio problemă. Principalul lucru este să nu sufăr, să nu mai îndur această opoziție.

Aceasta este adevărata rușine. Nu o cunoaștem încă. Folosim cuvântul, dar nu știm ce înseamnă. În prima parte din Introducere la Studiul celor Zece Sefirot, în ”Intorspecțiune”, Baal HaSulam spune că rușinea a fost pregătită pentru sufletele înalte și ele trebuie să o descopere. Asta pentru că, pentru a realiza asta cineva trebuie să simtă Creatorul, dăruirea Lui pură și trebuie să simtă și primirea sa pură, până în cele mai mici amănunte. Una contrazice pe alta.

Procesul care este descris aici curge de sus în jos și se numește ”cele patru faze ale Luminii Directe”. Deci, prin influența ei, Lumina conduce dezvoltarea ființei create. Aceasta este structura HaVaYaH: vârful lui Yod, Yod, Hey, Vav, Hey. Această structură este fixă și apara așa de sus în jos.

Până acum, dezvoltarea a fost făcută de către Lumina Directă. Din acest punct, este rândul tău. Totuși, simți o rușine teribilă. Pur și simplu te arde din interior și nu o poți suporta. De aceea, de acum încolo, nu vei putea să te mai relaxezi până când nu echilibrezi rușinea.

Mai întâi vrei să scapi de ea, dar asta nu schimbă nimic. Totul rămâne la fel. Nu este posibil să te relaxezi și trebuie să te schimbi tu însuți, dar cum poți face asta?

Ființa creată ”înebunește” pur și simplu. Rușinea o rupe în bucăți, o îndepărtează de dorințe și continuă să o împingă înainte către capătul drumului. Nu se poate odihni până când cel care primește și cel care dăruie nu devin egali în dăruirea lor.

Numai când atingem Gmar Tikun (sfârșitul corecției) vom înceta să ne mai schimbăm. Atunci rușinea va dispărea, iar opoziția dintre Creator și noi va dispărea.

Deci, Creatorul spune: ”Eu, HaVaYaH, nu mă schimb”, ceea ce înseamnă numai că am adus acest proces în jos. Totuși, asta este suficient pentru a nu ne permite nouă să ne odihnim până la Gmar Tikun. Numai atunci vom atinge armonia și vom începe să ne schimbăm împreună cu El, conform cu El. Creatorul nu va fi primul. Ne vom contopi cu El într-un întreg, în așa măsură încât toate diferențele din gând, din dorința noastră și din orice alt fel, vor dispărea. Vom începe totul împreună, în cooperare.

Din partea a treia a Lecției zilnice de Cabala 3/30/12, “Introducere la studiul celor zece Sefirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Până la exodul din Egipt trecem prin multe perioade diferite, prin aventuri și stări care sunt chiar dramatice atunci când stăm înaintea forței egoiste, încercând să facem ceva cu ea. În principal, nu trebuie să ne luptăm cu ea, trebuie doar să ne concentrăm asupra conexiunii corecte dintre noi. Apoi această forță ne va ajut.

Este evocată constant, creând întreruperi și probleme, pe care ar trebui să le rezolvați prin cooperare reciprocă cu alții. Le rezolvați ridicându-vă deasupra lor: construiți iubirea deasupra urii.

Este  imposibil să realizezi ceva fără obstacole. Ele reprezintă ajutor pentru ca noi să ne unim, la fel cum alte obstacole și probleme minore dau gust iubirii. Altfel, ar fi un sentiment continuu, care ar fi fără gust și total de neînțeles.

Ar trebui să ne pregătim pentru aceste stări, astfel încât de fiecare dată, când suntem îndepărtați de unitatea dintre noi, vom răspunde imediat în mod corect.

Dacă omul este deprimat, se simte nesatisfăcut, dezamăgit, fără putere, ar trebui să înțeleagă că trebuie să se ”aducă” în mod forțat la grup, iar apoi ochii lui se vor deschide imediat. Și va simții viața și emoții diferite

Din emisiunea Fundația unei societăți integrale din 1 dec 2012 de pe KabTV

Filed under: Munca interioara, Sarbatori - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem urca din nou la nivelul conectarii pe care am avut-o la Convenţia de la Arava? Cum ne putem asigura că munca noastră este directă, fără întrebări?

Raspuns: Totul depinde de intenţia noastră, dacă in fiecare secunda, indiferent de ceea ce as putea spune, face, sau auzi, mă gândesc la o apropiere mai mare, la unificare şi la crearea unui sentiment comun în care Creatorul, Lumina, să fie clarificata.

Este precum o persoană care are fie o mare problemă, fie o mare bucurie. Să presupunem că  pe seara mă aşteaptă o intalnire foarte placuta, cum ar fi o cina cu oamenii dragi inimii mele sau un eveniment special. In timpul zilei, trebuie să lucrez, sa interacţionez cu colegii şi sa rezolv probleme, dar imi rămâne toată ziua în anticiparea a ceea ce va veni seara. Alături de problemele şi preocupările cu care am de-a face in fiecare minut, sunt absorbit în gândul că seara ceva minunat şi plăcut mă aşteaptă. Am două gânduri!

Acelaşi lucru se întâmplă aici. Putem sa fim in interactiune sau sa facem orice. Intenţionat ne inchidem fata de toată lumea, în scopul de a asigura o concentraţie maximă a intenţiei între noi. Această intenţie ar trebui să fie constantă. Orice am asculta, face, sau spune, trebuie să simtim în mod constant tensiunea, cautarea şi nazuinta spre senzaţia de unitate dintre noi, conexiunea în care Creatorul trebuie să se manifeste pe Sine. Aceasta este ceea ce trebuie să facem.

În al doilea rând, ai spus că am simţit asta în unificarea noastra trecuta, în deşert. Nu vreau să-mi amintesc de acest lucru; a fost în trecut. Acum, vreau să ma ridic şi să simt o stare viitoare complet noua. Nu vreau să ma întorc în trecut sau macar sa ma gandesc la el. De fiecare dată stau în faţa a ceva complet nou, iar aceasta noua stare va fi mai buna şi mai profunda decât cea trecuta. Acesta este singurul mod in care ar trebui să gândim.

Prin urmare, nu încercaţi să treziti sentimente trecute în voi; ele vor provoca doar daune. Nu trăiti în trecut!

Acţiunile noastre următoare ar trebui să fie direcţionate spre apropierea practica si crearea unui nou organ senzorial. Acest lucru ar trebui să fie mult mai puternic, mult mai evident şi clar decât ceea ce am avut în deşert sau în alte locuri.

Împreună cu toţi prietenii noştri din întreaga lume, noi trebuie să simtim că ne ridicam colectiv, dezvoltand în noi un nou organ de simţ şi creand condiţiile pentru a-L simti pe El. Îl vom simţi. Este doar dupa colt, există deja în noi. Doar un pic mai mult, iar El va începe să se manifeste.

Din Convenţia de la Vilnius, 23/03/12, Lecţia 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Simbata viitoare este în mod tradiţional numita Sâmbăta Mare (Şabat HaGadol), care conduce spre sarbatoarea eliberarii, Pesach. Ce face specială lucrarea spirituala care se desfăşoară in aceasta sâmbătă?

Răspuns: Sambata aceasta se numeşte „mare”, deoarece Lumina suplimentara este prezenta în ea. In munca spirituala, aceasta Sâmbăta Mare nu ajunge la o persoană în conformitate cu un calendar de pe un perete, ci se poate întâmpla în orice moment al anului.

Cu toate acestea, există o legătură între ramura materiala şi rădăcina sa spirituala, iar sâmbăta viitoare este intr-un fel unica. Lumina suplimentara actioneaza în timpul Sâmbetei Mari şi este capabila sa trezeasca o persoană pentru a ieşi din exilul pentru care este dedicata sarbatoarea de Pesach. Tot acest timp este special şi extrem de favorabil pentru munca interioara.

Această influenţă apare la nivelul neinsufletit, dar si noi, fara indoiala, răspundem la acest tip de influenţă. Este simtita în toate aspectele vieţii. Chiar şi natura se trezeste; este primavara!

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala, 30/3/2012, Shamati # 190

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→