Întrebare: De ce o persoană care face tot ce poate în mod constant este impinsa inapoi?

Răspuns: Acest lucru este minunat! Ii este arătat cât de mult mai trebuie să fie întărită . Acesta este modul în care invata un copil să meargă. Ei se mişcă din ce in ce mai departe de la el, ca si cum l-ar indeparta!

Copilul simte ca ei nu doresc să-l sprijine. Asa înţelege el. Aceste mâini, care-l sprijina, par a fi întotdeauna aproape, dar mereu se indeparteaza, făcându-l să se simtă iritat si fara nicio putere.

Cum putem fi atât de cruzi cu un copil care nu intelege ce facem cu el?Bietul copil sta în picioare plângând, şi în loc să-l luam şi sa-l sustinem, il ispitim sa vina mai aproape de noi, forţându-l să meargă.
Creatorul face acelaşi lucru cu noi.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 1/1/12, „Studiul celor zece Sefirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Dacă nu există nicio dorinţă în inima unei persoane, ea adoarme şi este considerată moartă în spiritualitate. De fapt, spiritualitatea începe atunci când se o trezeşte dorinţa. Dorinţa nu vine niciodată ea însăşi.

Chiar dacă o persoană este trezită de Sus şi simte deodată o lipsă în inimă, o dorinţă străină – totul este pe seama Celui Superior.  Nimic altceva nu vine la noi de Sus. Cu toate că unei persoane i se pare că avansează cu dorinţa care i-a fost dată ca un cadou de Sus, ea nu poate avansa de una singură. Dorinţa va dispărea în acelaşi fel în care a apărut, nelăsând aproape nicio urmă.

Trebuie să încercăm şi să ne clarificăm cu acurateţe de unde vin dorinţele. Ele pot veni de la grup, de la un prieten, de la o impresie, de la un anumit eveniment sau dintr-o anumită amintire. O persoană atribuie toate acestea ei însăşi, pentru că nu ştie şi nu poate simţii că ele vin din afară. Dar ea trebuie să calculeze şi să verifice dacă le-a căutat, cu un moment înainte, în tensiune, dacă a încercat să obţină acea dorinţă? Dacă nu este nimic care să lege momentul anterior cu apariţia dorinţei, înseamnă că nu este a ei şi că a trecut pur şi simplu prin ea şi nu i-a fost înregistrată în cont.

Dorinţa nu îi aduce corecţie ci mai degrabă este ca un exerciţiu dat unui copil, pentru ca acesta să înveţe. Dar nu este considerată ca fiind parte din avansarea personală a cuiva. În timp ce un exemplu, împreună cu participarea lui, este suficient pentru un copil, pentru noi nu este. Toate avansările sunt doar datorită propriilor noastre dorinţe.

Asta înseamnă că trebuie să depun efort eu însumi în relaţie cu mediul şi cu cărţile,  în situaţiile în care nu pot face asta şi nu am nicio dorinţă anterioară. Exact din aceste situaţii trebuie să încerc să mă trezesc cumva.

Aici, obiceiul de a lucra conform unui program clar este foarte important, astfel încât să ştiu ce am de făcut. Apoi îmi voi aminti şi voi fi obligat să îl urmez. Asta poate fi şi datorită garanţiei reciproce din grup, care îmi aduce aminte întotdeauna de obligaţiile mele faţă de mine şi de ceilalţi.

Pot obţine un sprijin adiţional dacă îmi construiesc în jurul meu un sistem care îmi aduce aminte în mod constant cât de importantă este spiritualitatea şi mă face să caut din nou.

Dar chiar dacă mi se aduce aminte de Sus într-un fel pe care nu îl înţeleg, prin influenţa directă şi indirectă a Creatorului, în căile ascunse pe care lucrează Creatorul – tot trebuie să continui eu însumi mai departe până când descopăr propria dorinţă.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 1/11/12, The Zohar

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Zohar - Niciun comentariu→

Întrebare: Deja de ceva timp, pe parcursul lecţiei de Zohar, mă simt ca şi cum aş încerca să găsesc unda corectă a unei staţii radio, dar aud doar zgomot. Vorbim în mod constant de faptul că, atunci când citim Cartea Zohar, trebuie să ne acordăm pe un anumit scop, iar eu nu pot sa fac asta deloc… îmi scapă ceva sau trebuie să continui aşa şi în final se va întâmpla?

Răspuns: Chestia este că, dacă vorbim despre primirea unei unde şi nu despre Lumina care Reformează, atunci, din toate zgomotele, eu trebuie să găsesc frecvenţa exactă pe care voi auzi liniştea; liniştea este ceea ce trebuie să aud. Aceasta este frecvenţa exactă a staţiei. Conform înţelepciunii Cabala, această direcţie precisă arată că sunt gata să primesc Lumina Interioară.

Aici, totuşi, noi vorbim despre Lumina Înconjurătoare, de Lumina Reformatoare, pe care nu o recunoaşteţi atunci când ajunge la voi. Nu munciţi aici pentru a primi o anumită înţelepciune, pentru a găsi o anumită staţie şi a auzi ceva nou.

Sunteţi aici pentru a activa dorinţa maximă şi, în ea, veţi primi puterea de a depăşi, nu înţelegere. De fapt, nu căutaţi cunoştinţe aici,  ci dorinţa de a dărui, căutaţi să vă anulaţi înaintea Celui Superior, să aderaţi la El, la atributele Lui de dăruire, la puterea dăruirii, să atingeţi sacrificiul de sine şi abilitatea de a vă încorpora cu adevărat în grup, pentru a primi de la acesta puterea de a găsi aceste mecanism superior spiritual în el.

Nu vă acordaţi la staţia înţelepciunii. Nu vă aşteptaţi să vi se arate ceva, la fel ca pe un ecran TV. Acesta nu este canalul prin care vine Lumina care Reformează. Ea vine în locul în care tânjiţi cel mai mult după dăruire şi sunteţi gata să vă anulaţi şi să dezvoltaţi conexiuni cu alţii. Acesta este rezultatul Luminii care Reformează pe care trebuie să îl aşteptăm.

Nu aspir deloc să înţeleg şi să simt materialul pe care îl studiem. Îmi doresc să înţeleg şi să simt acţiunile dăruirii însăşi. De fapt, a ştii materialul studiat, aşa cum spune Baal HaSulam în art.155 din Introducere la TES, înseamnă a ştii ce înseamnă Superiorul şi nu a obţine cunoaştere. Cunoaştere în spiritualitate este cunoaşterea dăruirii şi se găseşte în Lumina pe care o studiez cum lucrează instrumentele spirituale. Nu o văd dacă nu am această abordare.

 De fapt, ce ne aduce Lumina care Reformează? Ne permite să ne referim la lumea ascunsă în care locuim prin atributul dăruirii. Atunci când încep să mă refer la lume folosind atributul dăruirii, lumea devine transparentă şi prin ea eu văd reţeaua de conexiuni. Este vorba despre aceste reţele pe care le studiez, reţelele în care sunt încorporat, în care încep să mă simt ca un păianjen pe pânza sa.

Atunci când simt tot sistemul de conexiuni încep să îl corectez, să trag firele care sunt departe de mine şi să văd asupra a ce dăruiesc. Eventual, acesta este întregul nostru studiu: cum să mut tot sistemul şi cum, cu ajutorul lui, îmi corectez acţiunile şi lucrez pentru acest sistem şi cum tot acest sistem se mişcă până când Creatorul, forţa generală, este revelat.

De aceea nu caut staţia care ar trebuie să fie revelată de către Cartea Zohar. Dar zgomotul, paraziţi te fac ca, gradual, să cauţi o altă staţie şi  o vei găsi.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 1/11/12, The Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Zohar - Niciun comentariu→

Trebuie să ne imaginăm din ce în ce mai corect ceea ce vedem şi, în loc de externalitate să vedem internalitatea. Obişnuiam să am discuţii împreună cu învăţătorul meu Rabash, legate de ceea ce vedeam în spatele imaginii acestei lumi.

Odată, am văzut un cal pe stradă care mânca dintr-o pubelă de gunoi şi, brusc, Rabash mi-a spus: Uite, acesta este un înger! Am fost surprins pentru că nu am văzut nimic altceva decât un cal care mânca resturile meselor noastre. În ziua următoare i-am cerut mai multe informaţii despre ceea ce a spus, încercând să înţeleg cum să ajung să văd forţele interne din spatele acestei lumi.

Dacă văd o imagine care este proiectată în retina sau în spatele creierului, atunci acesta este modul în care forţele mi se arată, la fel ca pe un ecran de calculator, alcătuind împreună o formă. Dar această formă nu există de fapt. Am nevoie de asta doar că să mă pot referi la ceva. Ea este o expresie a atitudinii celui care îmi dă, care îmi dăruieşte cu ajutorul unor anumite obiecte.

Există trei componente: cel care dăruie, ceea ce dăruie şi impactul asupra mea a faptului că acest lucru creează o anumită formă. Prin această formă, eu trebuie să mă întorc la cel care îmi dăruie, pentru a înţelege ce vrea de la mine arătându-mi această formă. Dacă văd un cal, ce vrea Creatorul să îmi spună arătându-mi-l; care este combinaţia de forţe, care este atitudinea Lui faţă de mine, ce fel de reacţii aşteaptă El de la mine? Cum trebuie să tratez acest cal şi, prin el, pe cel care dăruie, cel care îmi arată acest film? Trebuie să învăţăm toate acestea.

Acum vedem lumea în forma ei externă şi nu conţinutul interior. Acest lucru este de mare ajutor şi nu este menit să ne inducă în confuzie în mod intenţionat, aşa cum credem de obicei. De fapt, ne ajută să obţinem percepţia spirituală! Asta se întâmplă pentru că trebuie să depunem efort pentru a comuta de la forma externă la cea internă.

Vă promit că dacă începeţi să penetraţi în prieteni şi să vedeţi punctele din inimă care sunt legate împreună, veţi începe să observaţi că întreaga lume este aranjată în acelaşi fel. Veţi înţelege că oamenii nu sunt imagini externe şi dorinţe, pachete de energie. Sunt toate aşezate într-un anumit fel de relaţie şi le puteţi influenţa şi ele vă pot influenţa. Veţi vedea forţe şi nu corpuri!

Chiar şi astăzi tratăm deja o persoană ca un fel de forţă şi vorbim de esenţa ei, dar trebuie să penetrăm mai adânc. Faptul că nu vedem lumea în forma ei spirituală ci în forma externă şi diferenţa dintre cele două, ne arată întotdeauna că nu am obţinut adeziunea cu mediul.

În momentul în care aderăm la mediu şi obţinem primul contact, toate aceste confuzii vor dispărea imediat. Vedeţi oameni dar vă veţi raporta la esenţa lor şi nu la figurile lor externe. La fel ca un bun psiholog care, atunci când se uită la oameni, vede imediat esenţa lor, dorinţele, gândurile, tendinţele şi deviaţiile.

Din partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 1/3/12, “Study of the Ten Sefirot

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: În acest week-end vom ţine o „Sâmbătă tăcută”. Ce va însemna această tăcere?

Răspuns: Acest obicei, de a fi tăcut, a apărut nu din altă parte ci tot de la Cabalişti. Este folosit ca un exerciţiu în diferite practici care nu sunt legate de calea noastră şi, în general,este utilizat în domeniul psihologiei.

Atunci când o persoană vrea să înţeleagă ceva nou, să se concentreze la ceva nou, are nevoie de singurătate, izolare. Poate fugi de toată lumea într-un anume loc, unde va fi singur din punct de vedere fizic. Sau poate fi singur în interior, unde să găsească un anumit spaţiu şi să se ascundă de ceilalţi ochi, cu toate că fizic este înconjurat de mulţi oameni. Asta este valabil pentru toate nivelele unei persoane.

Deci, vrem să facem un exerciţiu similar, o „rugă tăcută”, în care ne abţinem să vorbim. Sunt perioade speciale, în care oamenii studiază Tora mai mult, se adâncesc mai mult în material. Aceste metode scot o persoană din rutina zilnică şi o ajută să se uite la lume şi la ea însăşi în mod diferit. Îi permit să se concentreze în interior.

„O sâmbătă tăcută” nu înseamnă că nimeni nu deschide gura. Dar atunci când vorbim, o facem numai în legătură cu studiul şi cu ceea ce conţine. Şi mergem doar atât cât este nevoie. Dacă nu este nevoie, atunci ne gândim la aceleaşi întrebări, în loc să vorbim despre ele. De fapt, cuvintele arată sufletul dezvelit al unei persoane,  descoperind cele mai adânci secrete din inimă. De aceea, nu ar trebui să vorbim decât dacă este de dragul corecţiei.

În acest fel vom parcurge această Sâmbătă. Toate lecţiile şi mesele vor avea loc conform programului obişnuit şi fiecare persoană se va limita cât de mult poate, încercând să nu vorbească ci numai să se gândească.

Concentrarea în gând, concentrarea interioară, are un efect mai mare decât cuvintele. De fapt, gândul este o forţă mai mare decât vorbirea. Este cea mai mare forţă din om şi, de aceea, este cel mai eficient în sistemul general al realităţii.  Este exact începutul lanţului „gând, vorbire, acţiune”.

De acea, sperăm că prin reducerea conversaţiilor la minimum, ne vom ridica la un nivel mai înalt de dăruire.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 1/11/12, “Liberatea”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Dacă vrem să înţelegem ceea ce este scris în Zohar, atunci trebuie sa ajungem la asemanarea dorinţelor, asemanarea proprietăţilor, între noi şi autorii cartii. A înţelege înseamnă a cunoaste, a sti, dupa cum s-a spus: „Şi Adam a cunoscut-o pe Eva, soţia lui”, adică, cunoaşterea este fuziune (Zivug), conexiune. De aceea, ar trebui să fim în aceleaşi gânduri şi dorinţe cu autorii Zohar-ului, altfel, nu vom înţelege ce se întâmplă.

Chiar şi în lumea noastră, dacă vreau să înţeleg despre ce vorbeşte o persoană, ar trebui să ma ridic deasupra mea cât mai mult posibil şi să ma identific cu ea. Aceasta se numeste sa înţelegi o alta persoana. Trebuie sa ne imbracam în ea.

Este nevoie sa învăţam un pic despre oamenii care au scris această carte: care erau dorinţele şi intenţiile lor, despre ce au scris, ce au vrut să ne transmită, ce au descris în acest stil special. La urma urmei, ei trăiesc în text.

Baal HaSulam a scris în articolul său „Mintea activa”, ca „in acea infatisare a mesei, vad talentele tamplarului şi înţeleg mintea lui”. Într-adevăr, el si-a folosit mintea în lucrarea sa, şi in studierea mesei, ma conectez cu mintea meşterului care a creat-o. Astfel, printr-un obiect material, masa, ne conectam minte cu minte. Deci, suntem deja conectati între noi prin ideea care a apărut în mintea lui şi a mea.

Acelaşi lucru se produce cu Cartea Zohar. Doar ca aici, nu ştiu despre imaginile şi proprietăţile despre care au scris. Dar dacă vreau să-mi îmbin mintea cu cea a autorilor Zohar-ului, mă anulez înaintea lor şi înţeleg de ce şi pentru ce au scris acest lucru, dacă tratez Cartea Zohar în acest fel, atunci trezesc treptat forţele din ea in masura dorinţei mele de a înţelege mintea celor care au scris-o. Şi apoi, devin conectat cu ei, vin mai aproape de ei, încep să simt intenţia lor, unde au fost, ce au gândit, de ce au scris-o în acest fel şi ce au văzut şi simţit.

Prin urmare, citirea acestei carti este munca: cum să ma conectez cu autorul său, prin povestea sa. Şi astfel, în măsura înţelegerii mele, povestea începe să se deschidă pentru mine, devine clara şi nu altfel. De aceea, atunci când citim Zohar-ul, trebuie să ne gândim la autorii sai, care erau starile lor interioare şi intenţiile atunci cand au scris cartea, ce au văzut şi simţit, transferand, astfel, realizarea lor noua în această formă, şi cum pot ajunge la mintea lor, în scopul de a-i înţelege.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 09/01/12, Zohar-ul

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Zohar - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Libertatea”: cu cat mai multe contradicţii există între opinii şi cu cat mai multe critici există, cu atât mai mult cunoaşterea şi înţelepciunea vor creste şi problemele devin mai potrivite pentru examinare şi clarificare.

Degenerarea şi eşecul inteligentei provine doar din lipsa de critici şi de dezacord. Astfel, evident, întreaga bază a succesului fizic este măsura unitatii societăţii, iar baza succesului  inteligenţei şi cunoaşterii este in separarea şi dezacordul dintre ei.

Vedem că aceste două contrarii ofera sprijin reciproc unul pentru altul. Separarea şi unitatea trebuie să fie echilibrate, astfel incat sa nu se anuleze, ci sa se sprijine una pe alta. Şi apoi, între ele găsim linia de mijloc, care le contine  pe ambele în mod egal. Nu sunt jumatati din cele două extreme, ci toata separarea şi toata unitatea trebuie să se unească în cele din urmă într-un intreg.

Suntem obişnuiţi cu altceva: Fiecare persoană oferă putin sau aduce putin, şi, astfel, ajungem la o înţelegere superficială. În esenţă, acest lucru nu este o intelegere, ci pur si simplu, neavand nicio altă opţiune, te las sa ocupi o parte din teritoriul meu şi tu imi dai o parte din al tau. Acesta este modul în care suferim din cauza ca nu avem alte opţiuni.

Cu toate acestea, dacă vom crea unitate de dragul de a ne uni cu Creatorul, apoi cele două forţe opuse trebuie să participe la ea impreuna. Asta este ceva ce nu ştim cum să facem cu înţelegerea noastra „plata”. Doar Lumina superioara ne poate arata că acest lucru este posibil. Asta necesită o minte superioara spirituală, care îndepărtează contradicţia, după cum este scris, „Unul şi celalalt sunt cuvintele Dumnezeului celui viu.”

Lumina superioară aduce cea de-a treia forţa care să unească contrariile. Cu toate astea, nu putem explica acest lucru la oameni. Ei vor crede ca este religie sau misticism. Prin urmare, dam o explicaţie la un alt nivel: toată lumea este dreapta si nedreapta. Noi deja înţelegem că nu ne putem intelege unii cu alţii şi nu va exista niciodată pace între noi. Deci, haideţi să stabilim pacea pe un nivel mai înalt, mai presus de noi, după cum este scris, „Dragostea va acoperi toate păcatele.”

Cineva ar putea gândi: Cum ar putea fi asa? La urma urmei, păcatele rămân. Nu, noi vom sustine  o „umbrelă a unitatii” deasupra noastra şi ne vom ingriji constant doar de asta. Apoi, vom înţelege că toate greselile dintre noi sunt destinate tocmai ca să consolideze aceasta „umbrela”.  Le vom vedea ca motive pentru a ne uni şi vom spune, „Asta-i grozav pentru că fără ele nu am avea nevoie de dragoste. Dar acum avem nevoie de ea, din moment ce fara ea ne vom mânca pur şi simplu unii pe alţii.” Această soluţie va fi limpede, aprobata şi acceptata de către lume.

Cu toate acestea, soluţia adevărată aparţine deja nivelului nostru: Noi aducem Lumina care corecteaza lumii, fără de care oamenii nu vor putea să sustina „umbrela” comună deasupra capului lor.

La sfârşitul zilei, noi nu spunem nimic nou. Atunci, ce ii va face să accepte oferta noastră?

În situaţia actuală, cu dezacordurile sale multiple, conflictele, impasurile şi armamentele nucleare, cu criza sa mondială, noi parem logici. Într-adevăr, nu are niciun sens sa se căute dupa cine are dreptate în discordia generala. Toata lumea este corecta si gresita, în acelaşi timp. Noi nu acceptăm opinia separata a cuiva, ci în schimb ridicam o singură idee – unitatea mai presus de toate, fără nicio calificare. Deoarece în caz contrar, acesta va fi sfârşitul nostru.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala, 09/01/12  „Libertatea”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce pot face mai mult dacă mă simt incapabil să cer corectarea sau să-mi inspir prietenii?

Răspuns: În fiecare dimineață te trezești ca să mergi la servici pentru a-ți asigura traiul. Nu pui la îndoială dacă să te duci sau nu, deoarece înțelegi că fără servici nu poți supraviețui.

De ce pui la îndoială munca spirituală sau crezi că te descurci fără ea?

Starea în care tu crezi că poți trăi fără a lucra pentru spiritualitate și te simți prea leneș ca să investești orice efort în ea, crezând că vei avansa oricum, îți este anume dată, deoarece în ea se găsește libertatea ta de voință.

În viața ta corporală nu poți fi leneș deoarece nu-ți dă nimeni pâinea gratuit. Ești obligat să-ți câștigi existența și îți dai silința. Nu crezi că același principiu se aplică vieții tale spirituale?

Lucrezi opt ore pe zi pentru a-ți întreține corpul fizic, dar câte ore ai petrecut lucrând pentru sufletul tău pentru a-l împlini și a-i da hrană spirituală?

Dacă nu faci asta, atunci vei rămâne la nivelul corpului fizic. Dacă nu știi ce să faci, după cum s-a spus: “Fă tot ce-ți stă în putere!”

Din a 3-a parte a lecției zilnice de Cabala 01.01.2012, “Studiul celor Zece Sefirot”

Filed under: Lectia zilnica, Libera alegere, Munca interioara - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, “Esența Religiei și Scopul ei”: În acest articol aș vrea să lămuresc trei chestiuni:
A. Care este esența religiei?
B. Se atinge esența ei în lumea asta sau în lumea viitoare?
C. Este scopul ei de a beneficia Creatorului sau creaturilor?”

Evident, aceste trei chestiuni acoperă întreaga, imensa temă a religiei. Deci, ce este religia? O persoană care trăiește în lumea asta are aceste trei întrebări despre viața sa. Ea vrea să știe:

“Cine sunt eu? De unde vin? Cine mă conduce? Cum exist eu? Încotro mă îndrept?”

Animalele nu se preocupă de așa ceva. Ele se nasc în mod natural, trăiesc stăpânite de instinctele lor și mor fără să-și pună nicio întrebare. Întrebările se ivesc numai în rasa umană, și nici aici în fiecare om. Nouăzeci la sută dintre oameni nu se gândesc la asta deloc. Ei acceptă nașterea, viața, moartea, ca stabilite. Ceea ce se întâmplă li se pare evident și clar.

Și dacă totuși o persoană se gândește la ceva mai măreț, la motiv? Motivul vine de la Creator.

După cum știm, fiecare etapă este divizată în patru niveluri de Aviut, adică profunzimea sau asprimea dorinței. Dacă o persoană a atins deja un nivel mai profund, mai corupt, are mai multe întrebări. El trece prin diferite temeri, vrea să câștige bani, caută adevărul, și sapă mai adânc. Astfel, oamenii devin savanți și filozofi, și în general, ei dezvoltă o atitudine particulară față de viață.

Pe ultima treaptă a acestei scări, o persoană începe să se raporteze obiectiv, independent de el însuși față de ceea ce se întâmplă. Nu este doar o abordare științifică; el vrea să descopere secretul vieții, în ciuda marelui interes personal, rămânând în același timp cât mai independent posibil în discernământul său.

Clasicul om de știință culege date ignorându-se pe sine, fără a revela propria sa relație cu subiectul. El studiază numai natura materială în care nu există răspunsuri la întrebările despre semnificație. De aceea oamenii de știință și filozofii nu pot descoperi dimensiunea care se întinde deasupra acestei vieți, ce se desfășoară în cele cinci organe de simț.

Totuși, dacă o persoană realizează că trebuie să reveleze esența vieții mai presus de propria sa natură, în afară de el însuși, atunci el trebuie să se deconecteze de viața asta, să se ridice deasupra ei și să devină un adevărat om de știință. El nu poate rămâne prizonier propriei sale naturi, care îi dictează concepția de viață și comportamentul.

Astfel, în căutarea sensului vieții, noi trebuie să atingem un asemenea nivel la care suntem cu adevărat independenți de natura noastră, nivel care este cel mai obiectiv și complet separat de tot ce există în noi. Cum este posibil așa ceva? Este o mare problemă, și înțelepciunea Cabalei se ocupă mai ales de asta.

Progresul nostru în viață este împărțit în două etape. În prima etapă, noi trebuie să ne ridicăm la nivelul de independență, dotați cu toate facilitățile, uneltele și detaliile de percepție necesare pentru a ocupa “no-man’s land”, teritoriul neutru unde nu suntem datori nimănui nimic: nici lumii acestea, nici lumii viitoare, nici egoism, nici dăruire, nici înclinații bune, nici înclinații rele, nici Creator, nici creatură. Noi trebuie să stăm în mijloc, în locul numit Klipat Noga sau treimea mijlocie a lui Tifferet.

Noi nu înțelegem cum poate fi așa ceva. La urma urmei, nu există decât Creator și creatură, nu există nimic cu excepția Luminii și a vasului. Și din moment ce vorbim despre noi înșine, despre creatură, atunci prin definiție, noi suntem în vasul dorinței create. Cum putem fi aduși într-o asemenea stare în care nu vom depinde nici de noi înșine, nici de Lumină? Cum putem merge pe muchie de cuțit? Cine ia de fapt decizii în această situație, și ce parte să alegem dacă suntem neutrali?

Aici trebuie să înțelegem că este posibil să facem o analiză imparțială a vieții noastre numai dacă ne ridicăm mai presus de noi înșine, deasupra propriilor noastre însușiri. Astfel, suspendați în aer, noi devenim în primul rând independenți de noi înșine. Apoi, posibil să descoperim că suntem sub autoritatea Creatorului și va trebui să ne eliberăm și de aceasta. Cum ar putea fi altfel?

Deci, pentru a răspunde la întrebarea despre esența religiei, trebuie să înțeleg originea vieții mele, cine mă controlează și încotro mă îndrept. La urma urmei, sunt purtat de curent, dar mă va ajuta că am cunoștință de asta? Mi-aș putea schimba soarta înspre bine? Prin revelația sensului vieții aș putea să o îmbunătățesc sau din contră, este ignoranța mea o binecuvântare?

Până la urmă, ce va fi, va fi. Așadar, întrebarea despre esența religiei este foarte complexă, și abordând-o, trebuie să rezolvăm câteva sarcini preliminarii.

Din partea a 4-a a lecției zilnice de Cabala 24.11.2011,  “Esența Religiei și Scopul Ei”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Religie - Niciun comentariu→

Înainte de a începe să citim sau să ascultăm un text purtător de informație spirituală, trebuie mai întâi să ne armonizăm cu locul în care este revelată spiritualitatea. Stă scris, “ De la dragostea pentru creaturi (adică de la dragostea pentru prieteni) ajungem la dragostea pentru Creator.” De aceea, de la început, noi trebuie să ne imaginăm grupul, conectarea corectă dintre noi, în mijlocul căreia așteptăm revelația.

Întreaga știință a Cabalei este dedicată revelației Creatorului față de creaturi. Iar succesul depinde de cât de corect îmi imaginez locul acestei revelații, asta însemnând condițiile sale: aspirația către ea, înalta apreciere, gratitudinea, și în același timp – suferința. Impresii bune și rele, adică înaltă inspirație și profundă disperare. Toate acestea împreună.

Dar până la urmă mă concentrez pe o realitate în care aștept revelația Creatorului – calitatea de a dărui, care guvernează din umbră asupra întregului univers. “Nu există nimeni în afară de El” – forța iubirii și a dăruirii.

Odată ce m-am pregătit în acest fel pentru a adera la această calitate pe măsura în care mi-o pot imagina din toată inima, cu trup și suflet, îndreptându-mi toate gândurile, dorințele și puterile către ea, pot începe să citesc textul. El poate fi formulat în termeni tehnici, cum e Talmud Eser Sefirot, sau poate fi o legendă – asta nu contează. În spatele a tot, încerc să văd cum descrie el relațiile dintre mine și forța superioară a dăruirii, adică în ce măsură îi corespund.

Despre asta îmi vorbește cartea sau vocea celui care mi-o citește. Indiferent sub ce formă primesc informația despre revelația Creatorului, eu voi fi gata să o percep.

Când ne privim viața, noi trebuie să încercăm să și vedem cum să revelăm în ea atitudinea Creatorului, care se “înveșmântează” în lume. Și în primul rând, în mod evident – într-un grup. El ne trezește pe toți împreună, “zi și noapte” (adică în diferite stări – urcușuri și coborâșuri) astfel încât să-L revelăm în cele din urmă în conectarea dintre noi.

Noi toți împreună suntem ca un instrument muzical care trebuie acordat bine și corect prin stabilirea calităților potrivite, conectărilor reciproce, a armoniei între noi, astfel ca instrumentul să cânte corect. Când bate acel vânt, care a cântat la vioara lui David, atunci și noi, precum acea vioară, vom cânta împreună.

În general, o persoană trebuie să încerce să vadă exprimarea forței superioare în toate evenimentele vieții sale, chiar dacă nu înțelege de ce și cum se întâmplă lucrurile. Pe de o parte, în viața cotidiană trebuie să încercăm să ne comportăm la fel de normal și să fim la fel ca oricine altcineva. Dar în același timp, în interiorul nostru, trebuie să ne raportăm la tot ca și cum ni s-ar revela Creatorul.

Deocamdată asta este ca un joc – nu e real, pentru că încă nu știi exact cum să descifrezi imaginea care îți apare, dar totuși, trebuie să cauți.

Din prima parte a lecției zilnice de Cabala 03.01.2012, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→