Noi vorbim mult despre importanta scopului si despre măretia Creatorului , fară de care nu putem lucra, deoarece avem nevoie de putere. Dar intrebarea este pentru ce am nevoie de maretia Creatorului? Este pusa o conditie in cadrul careia voi fi de acord  sa dăruiesc  sau vreau să dobandesc capacitatea de a dărui si pentru aceasta am nevoie de maretia Creatorului? Aceasta este diferenta – lucrez cu judecata si sub judecată, sau lucrez in credintă deasupra ratiunii?

Am o conditie in faptul că vreau să simt maretia Creatorului deoarcere altfel nu as fi capabil sa lucrez, deci ar fi o actiune nemotivată. Dar daca vreau să ating proprietatea dăruirii, fiind cel mai important lucru pentru mine, si cer puterea pe care nu o am la acest moment, ca să pot darui, si pentru mine este doar un mijloc, inseamnă că doresc obtinerea acestei măretii numai pentru a putea lucra in credinta deasupra ratiunii.

Este o diferentă subtila pe care trebuie să o clarific intern. Este imposibil să o exprim in cuvinte deoarece cuvintele ne creaza doar confuzie.

Rabash spune : “Cand o persoană nu simte măretia Creatorului,  corpul persoanei nu se poate anula in fata Creatorului intr-o inima si intr-un suflet. “ Este o lege: Dorinta de a primi cedează numai inaintea măretiei Creatorului.

“Dar dacă o persoană spune că este deacord să lucreze pentru Creator numai cu conditia că urmează să vadă măretia si importanta Creatorului, deja pare că persoana urmareste sa obtina ceva de la Creator. “ Aceasta inseamnă că persoana doreste ca sarcina pe care o va suferi  să fie usoara. Daca stii că servieta pe care o duci apartine unei persoane importante, atunci nu este dificil sa o duci. “ In caz contrar persoana nu lucreaza din toata imima , din moment ce persoana este limitata , se află sub dominatia tăinuirii si nu se simte liberă sa spuna ca nu doreste nimic in afara dăruirii. “

În cazul în care o persoană consideră măreția Creatorului ca pe o condiție prealabilă pentru munca lui, atunci aceasta stare nu poate fi o stare a Bina și nu poate servi ca o „arcă”, pentru el, în care el poate fi salvat de toate îndoielile și problemele trimise lui de către linia stângă.

Deci, atributul de Bina este Hafetz Hesed, care nu are nevoie să primească nimic si de aceea reprezintă libertatea . Numai cei care au nevoie să primească ceva sunt limitati și sub rezerva opiniilor altora. În cazul în care cineva lucrează cu ochii închiși și nu are nevoie de măreție sau orice altceva, este vorba de libertate.

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Toată munca noastră este împărțită în părți mici, pe care trebuie să le aducem împreună. Ele apar în ordinea Reshimot-urilor (genelor informaționale) care sunt dezvăluite, pe care trebuie să le realizăm. Rolul unui om este de a nu uita asta și de a încerca să-și organizeze mediul, astfel încât să-l trezească în mod constant și să-l ajute să depășească obstacole din ce în ce mai severe.

Unul trebuie să înțeleagă că în fiecare moment executăm o acțiune nouă și niciodată nu repetăm același act. Deși ni se poate părea că aceleași probleme se repeta, este pentru că între timp nu simțim noile distincții din fiecare trezire.

Dar se spune că nici un moment nu seamănă cu altul. Astfel, trebuie să credem că de fiecare dată lucrăm cu proprietăți noi și le corectăm. Dacă în fiecare moment le alăturăm grupului și în cadrul grupului le direcționăm către Creator, către adeziune și corectare prin conexiune, atunci prin aceasta realizăm Reshimot-urile noastre.

Și toată această muncă se face prin consolidare și clarificări, care sunt opuse sentimentelor și minții noastre, prin întărirea constantă a mediului pentru a-l face mai puternic, mai presant și solicitant. Dacă întotdeauna ne pregătim pentru noile condiții de depășit, ne va duce la momentul următor, atunci toate aceste momente se vor conecta și se vor alătura într-o sumă mare.

Toate mărunțișurile se adună în cele din urmă într-o mare comoară. Ca și în parabola cabalistică în care un om intră în trezoreria Regelui de mai multe ori cu o cupă mică, o umple cu monede de aur și iese. Dar paza care stă la intrare, varsă cupa de monede de fiecare dată și lasă omul cu o cupă goală. Din nou, el se întoarce la trezorerie și din nou garda varsă monedele care sunt în cupă.

Acest lucru se repetă de mai multe ori până când este complet disperat. Nu este nemulțumit de munca în sine, pentru că de fiecare dată când intră în trezorerie, el crede că este ultima tentativă și că va fi reușită. Dar pur și simplu timpul alocat lui este depășit și nu a depins de el, și deodată i s-a spus, „Tot aurul pe care l-ai scos afară și l-ai vărsat, acum îți aparține.” Toți acești bani, toată consolidarea, s-au alăturat într-un singur mare Masach (ecran), și toate picăturile de Lumină au fuzionat într-o singură Lumină mare.

Astfel, munca noastră se face pe părți; altfel, nu am fi avut puterea s-o executăm pe toată dintr-o dată. Astfel, bănuț cu bănuț, se adaugă într-o sumă mare. Și lucrul cel mai important este mediul care permanent stă de gardă și ne amintește de angajamentul nostru de alătura toate momentele într-un singur scop.

Din Pregătirea pentru Lecția zilnică de Cabala 31/10/12

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Datorită muncii noastre interne și externe, vom trece prin schimbări foarte riguroase. Și una nu ar trebui să interfereze cu cealaltă. După toată munca, mergem afară cu viteza cu care lumea se mișcă, întorcându-ne către ei cu ceea ce sunt gata să audă. După cum este scris, „Educați copilul după propriile lui căi”, iar acest „copil” este întreaga lume, și necesită aceeași atitudine din partea noastră.

În ceea ce privește munca noastră internă, ​​ar trebui să fim orientați spre un singur scop și să ne lipim de definiții foarte rigide. Chiar și atunci când percepția noastră se modifică, încă trebuie să colectăm toate impresiile într-o imagine generală care continuu dobândește contururi vizibile, devenind astfel din ce în ce mai precisă. Trebuie să ne ascuțim în permanență atenția și să vedem scopul din fața noastră mai exact.

Este imposibil să ne schimbăm „profesia” și să căutăm alte modalități de a ne câștiga existența. Orice schimbări care ni se întâmplă trebuie să păstreze asemănarea cu modelul grupului și să se bazeze pe unitatea noastră.

Unul trebuie să fie consecvent în eforturile și activitățile sale, în scopul de a accepta pozitiv diferitele  imagini ale lumii, care fluctuează în mod constant și să fie gata să consimtă cu obstacolele care apar mereu în calea noastră. Unul trebuie să înțeleagă că toate acestea sunt trimise de la o sursă mai mare și că nu este absolut nimic decât această sursă. Scopul tuturor dificultăților prin care trecem este pentru a ne orienta spre scop.

Dacă avem acest tip de atitudine față de tot ce ne înconjoară, atunci nu ne vom îneca în necazuri și probleme. Le vom accepta în mod pozitiv, ne vom ridica deasupra lor, și mai presus de probleme, ne vom conecta. Făcând acest lucru, ne putem verifica în mod constant.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 29/10/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, „Dăruirea Torei”, paragraful 8: „Este aşa fiindcă aici este o lege naturală ca primitorul să simtă ruşine şi impacientare la primirea de cadouri de la dăruitor în afară de compasiune şi milă…

Şi acesta este motivul pentru care El a pregătit pentru noi munca şi truda în Tora şi Miţvot (porunci), pentru a produce înălţarea prin noi înşine, fiindcă atunci, plăcere şi bucuria care ne vin de la Creator, adică tot ceea ce este inclus în alipirea (Dvecut) la El, va fi posesia noastră, care ne-a venit prin propriile noastre eforturi. Atunci ne vom simţi ca fiind proprietari, sentiment fără de care nu poate fi senzaţia de plenitudine.

Ruşinea este măsura care defineşte relaţiile dintre noi. Dacă cineva nu simte ruşine, atunci el nu are nimic de corectat fiindcă el nu vede nicio diferenţă majoră între el şi Creator. De aceea, este mai bine să divulge ruşinea şi jena printr-o comparare a proprietăţilor lui de primire cu dăruirea Creatorului.

Întrebarea este, dacă omul opreşte primirea, nu înseamnă că neutralizează ruşinea? De exemplu: eu îmi vizitez un prieten şi văd o masă generoasă care mă aşteaptă, dar refuz tratarea: „Nu, nu mulţumesc, sunt sătul, sunt la dietă”. Este posibil să reacţionăm la fel în spiritualitate pentru a diminua sentimentul de ruşine? Acţionând aşa, noi vom neglija pe Creator fiindcă nu ne pasă de bunăvoinţa Lui.

Până la urmă, ce primim noi de fapt? Este Lumina de NRNHY? Să fim sinceri, ea nu ne umple cu plăcere. NRNHY este Lumina care rezultă din înţelegerea noastră a măreţiei Dăruitorului.

Tot ceea ce am primit vreodată de la ea este o scânteie mică din care provine dorinţa de a primi plăcere. Dorinţa de a primi este cuprinsă într-un punct negru, vârful literei Yod, iar în Lumină se află o scânteie care a creat punctul negru.

Restul este declanşat de conştientizarea în noi a măreţiei Creatorului, când noi o apreciem, ea se înalţă în ochii noştri. De aceea noi trebuie să ne amintim constant că trebuie să aspirăm la măreţia Lui.

Dacă cineva ne este cu adevărat important, noi suntem gata „să-i ducem valiza”. Cu cât este mai mare in ochii noştri persoana, cu atât mai grea este valiza pe care suntem gata să i-o ducem. La început valiza ni se pare prea grea. „De ce să-i car eu valiza din prima? De ce fac asta?”

Dar, dacă înţelegem cât de indispensabil este stăpânul valizei, o ridicăm foarte uşor. Este aşa o onoare şi un mare noroc să serveşti această persoană importantă! Suntem chiar gata să plătim pentru a avea dreptul să-i ducem valiza.

Ca rezultat, noi ne devotăm întreaga viaţă Creatorului. Ce primim în schimb? Nimic. Până la urmă, o scânteie şi un punct negru constituie baza a tot ceea ce este.

Întrebare: Este vreo analogie cu ruşinea reală în munca pe care o facem noi?

Răspuns: Da, ea poate fi aplicată la numeroase tipuri de ruşine pe care noi o trăim în faţa tovarăşilor noştri de grup. Ne temem că ei îşi vor da seama că suntem ignoranţi, sau că încă suntem egoişti.

Este o ruşine primitivă, egocentristă. Există de asemenea o ruşine spirituală cauzată de inabilitatea noastră de a contribui cu partea noastră, să recunoaştem faptul că nu-i susţinem pe colegii noştri aşa cum ar trebui şi nu îi ridicăm. Ei depind de noi, aşa că ne simţim jenaţi că nu suntem în stare să ne îndeplinim sarcina.

Întrebare: Trebuie grupul să trezească în membrii săi o astfel de ruşine?

Răspuns: Grupul trebuie să ne amintească şi să ne promoveze creşterea, învâţându-ne cum să respectăm ruşinea, fiindcă ea demonstrează o lipsă în dorinţa de primire. Dacă plăcerile şi necazurile sunt condiţionate fie de umplere, fie de golire în interiorul dorinţei noastre, atunci stările de rău sau de bine se reflectă în simţirea ruşinii sau, din contră, prin înţelegerea măreţiei Creatorului.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 28/10/2012 „Dăruirea Torei”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Ne putem ridica la nivelul spiritual numai după ce acceptăm condiția că nu așteptam nicio recompensă. Dar cum pot ajunge la o astfel de decizie? Cum pot cere puterea de Sus? Cum pot face asta  dacă am numai o minte corporală, sentimente corporale și acționez numai în mod egoist, deoarece nu știu nimic altceva? Unde pot găsi formele corecte și discernămintele corecte, din care să formez cererea corectă: a primi numai puterea dăruirii și să nu cer o recompensă? Acesta este numită nivelul Bina, Hafetz Hesed, Arca lui Noe.

Dacă omul avansează în mod persistent, având grijă să țină toate condițiile, nu este nevoie să aibă vreun atribut special, altul decât cele cu care s-a născut sau să aparțină unor oameni speciali. Fiecăruia i se dă condițiile corecte pentru muncă prin timiterea îndoielilor: ”Ce este această muncă?„ și ”Cine este Domnul pe care ar trebui să Îl ascult?” Asta se  întâmplă când este aruncat încă odată în ”apele potopului” iar apoi în ”apele discordie”, apoi în ”apele pașnice”, în diferitele discernăminte care ne sunt revelate, discernăminte ale Binei.

Omul trebuie să își clarifice dacă le acceptă în linia dreaptă, în linia stângă sau în linia de mijloc și fiecare dintre aceste linii au propriile linii: În linia dreaptă sunt trei linii, în linia stângă sunt trei linii și la fel este în cea de mijloc, iar toate sunt încorportate una în alta.

Principalul lucru aici este să nu te oprești și să avansezi cu încăpățânare în modul cel mai simplu, să nu fii deștept și să încerci să rezolvi aceste probleme cu mintea corporală. Această întreagă filozofie este fără rost și numai puritate inimii poate ajuta. Omul care are succes nu este obligatoriu deștept și poate fi chiar un pic prostuț, dar este dedicat scopului și avansează cu încăpățânare către el, încercând să își facă treaba. Desigur, înclinația rea crește constant în el, prin evocarea de gânduri de critică și îndoială, dar această atitudine va conduce până la urmă pe om către succes.

Toate clarificările încep de la bine cunoscutele întrebări ale Faraonului: ”Cine?” și ”Ce?” Diferite tipuri de ape sunt descoperite. ”Cine?” și ”Ce?”sunt întrebări despre măreția Creatorului, despre faptul dacă am sau nu nevoie de El și despre tipul de recompensă pe care îl aștept. Între timp, acestea sunt simple clarificări, cine controlează totul și cum.

Mai târziu întâlnesc diferite tipuri de ape și sunt forțat să clarific: De cine vrea să mă ascund? De ce mă ascund? Ce tip de ape sunt potoapele pentru mine și ce tip nu sunt? Omul desenează întreaga imagine dar nu este niciun potop în asta! Potopul este pentru mine; este un rezultat al gândurilor mele malițioase, influențelor rele, etc.

Este determinat de unde mă simt eu însumi și nu de dezastrele fizice ca furtunile și inundațiile pe care le întâmpinăm acum. Creăm de fapt indudațiile în noi. Cu toate că sunt furtuni naturale și inundații ca cele din America de Nord, și ele sunt create de oameni, prin atitudinea lor asupra vieții, care aduce asemenea răspunsuri din natură.

După ce am întrebat ”Cine?” și ”Ce?” de câteva ori, încep să clarific diferitele tipuri de ape, și mă aproopii de rugăciunea adevărată. Asta înseamnă că trebuie să clarific deficienta pe care o am să ajung la puterea care mă va ridica deasupra dorinței mele de a primi și care îmi va permite să dăruiesc cu adevărat. După ce potopul se retrage voi ieși din Arca lui Noe și voi începe să muncesc cu dorințele mele de a primi pentru a dărui. Se spune că Noe a înțeles că potopul a trecut atunci când porumbelul i-a adus o ramură de măslin, care este semnul acolo nu este numai Hassadim (apă) ci și Hochma în Hassadim

Din prima parte a Lecției zilnice de Cabala 10/30/12, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Aşa cum spune Zohar-ul: „El a văzut că îngerul morţii se apropie împreună cu potopul şi s-a ascuns în arcă”. Adică, el a înţeles că pretenţiile faţă de Creator şi de munca spirituală îl vor lipsi de viaţa spirituală şi, de aceea, el a ajuns la credinţa peste raţiune, la proprietăţile Binei, la dorinţa de a fi numai în dăruire, de a nu primi nimic şi de a se bucura de partea lui, considerând sclavia la Creator ca pe o onoare imensă.

Sarcina omului este să organizeze un mediu care va continua să-l ghideze către scop, lăudând importanţa acestuia. El va trebui să aibă grijă să facă acest mediu cât de mare şi cât de important se poate pentru el însuşi. Dar dimpotrivă, el este împiedicat să facă asta, prin trimiterea întrebărilor: „Cine este Creatorul pe care ar trebui eu să-L ascult?” şi „Ce-ţi dă această muncă?”.

El începe să aibă dubii, de ce ar face munca interioară, care este rostul? Sunt tot felul de interferenţe în această muncă, venite din familie sau din multe alte surse. Şi numai mediul îl va ajuta pe om să rămână pe această cale, nu există alţi factori. Omul trebuie să înţeleagă că el însuşi nu are nicio putere.

Este un război între două forţe. Partea din dreapta este mediul, societatea, cea care transmite în om forţa unităţii şi importanţa scopului, şi partea din stânga cu întrebările egoiste trimise de Creator: „De ce? Ce?” Întrebări care în timp se transformă într-un potop agitat.

Totul vine de sus, de la aceeaşi sursă, dar dacă omul încearcă să aranjeze un mediu puternic, pe partea din dreapta, care să-l susţină, prin asta el realizeză singura alegere liberă. Şi apoi, pe partea din stânga, Creatorul organizează perturbările.

Prins între aceste două forţe opuse, omul este complet confuz, plânge, se simte neajutorat, în măsura în care el are nevoie fie să scape, fie să spere într-un miracol.

Şi atunci, în această condiţie fără speranţă, atunci când omul este aproape înecat în întrebările trădătoare „cine?” şi „ ce?”, şi nu poate ieşi din ele, ideea de arcă se naşte deodată în el. Înţelege că va fi salvat numai dacă primeşte proprietăţile Binei, dăruire, Hafeţ Hesed, va fi mai sus de toate cererile sale.

Aceste cereri rămân, omul nu poate scăpa complet de ele, asta nu depinde de el. Dar, dacă în ciuda tuturor acestor probleme, el intră în arcă, hotărând că aceste ape tulburi ale potopului, toate aceste dubii şi probleme, nu sunt legate de el, el poate fi salvat.

De ce este salvat? Este nevoie de verificare! După toate întrebările „cine?” şi „ce?” („Mi” şi „Ma” în ebraică) care generează apele potopului (Ma-Im în ebraică „ape”), oferă o soluţie materială foarte atractivă. O arcă este destinată intrării în starea de unitate, aderării la acelaşi scop. Astfel, omul va fi în stare să avanseze.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 31/10/2012 „Scrierile lui Rabaş”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Zohar - Niciun comentariu→

Nu putem niciodată imagina şi aprecia nivelul de mai sus, fiindcă este o nouă dimensiune de fiecare dată şi noi intrăm într-o altă lume. Toate datele noastre interioare se schimbă, elementele noastre se schimbă şi, de fiecare dată este o nouă creatură, o nouă creaţie. În acest fel sunt revelate noile Reşimot (gene informationale spirituale).

Deci, cum putem chema avansarea noastră şi să ne gândim la măreţia Creatorului de la înălţimea nivelului următor, în comparaţie cu cel pe care suntem acum? De aceea noi muncim indirect, cu ajutorul mediului, fiind impresionaţi de el şi primind de la el noi valori, astfel că, omul poate imagina dăruirea ca fiind conexiune şi iubire peste egoul său.

Mulţumită mediului, noi putem cumva să ne descriem această imagine, dar pentru a avansa, trebuie să cerem mai mult decât această imagine, cel mai de sus nivel care înseamnă două nivele mai sus decât suntem noi acum. Dacă următorul nivel este deja Ein Sof pentru noi, cum putem imagina ceva ce este peste Ein Sof?

Dar, noi trebuie să ne imaginăm că acest cel mai înalt nivel, care înseamnă revelarea Creatorului, este încă şi mai înalt decât orice ne putem imagina noi. Este atunci când chemarea mea pentru Creator este corectă. Asta fiindcă nivelul superior este acelaşi cu starea pe care eu vreau să o obţin. Nivelul care este deasupra, este acela de la care eu cer ajutor pentru obţinerea nivelului superior.

Mă adresez celui de deasupra celui de sus pentru a obţine pe cel de sus. Dacă eu prezint chemarea mea în acest fel, atunci este exact pe linia directă care vizează Creatorul. Eu vreau să obţin nivelul de dăruire, de conexiune, iubirea pentru ceilalţi şi adeziunea. Dar pentru a obţine asta, nu mă adresez pentru ajutor unui factor necunoscut, ci direct Creatorului. Totul este în nivelul superior conectat într-un întreg: Israel, Tora (Lumina care reformează) şi Creatorul.

Israel sunt eu, cel care obţin nivelul superior datorită Luminii pe care o primesc de la Creator, care este cel mai de sus nivel, dar care „vine” să mă întâlnească la nivelul următor. Dacă noi avem acest aranjament, putem fi siguri că suntem pe linia directă.

Nivelele importante pentru noi sunt: cel de jos (nivelul curent), cel de sus, şi cel de deasupra celui de sus. Aceasta este ordinea nivelelor.

Din pregătirea pentru Lecţia zilnică de Cabala din 25/10/2012

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Cartea Zohar „Kduşim (Sfinţi)”, paragraf 1: Şi Domnul a vorbit lui Moise şi a spus: „Vorbeşte întregii adunări a copiilor lui Israel şi spune-le  că tu vei fi sfânt fiindcă eu sunt sfânt, Domnul tău.”

Creatorul este numit Sfânt fiindcă El are atributul dăruirii. Porunca de „tu vei fi sfânt” indică faptul că noi, de asemenea, trebuie să obţinem prin Lumina care Reformează aceeaşi forţă care ne influenţează.

Deşi noi suntem scufundaţi în calităţile primirii, această forţă ne schimbă şi noi putem chiar să ne folosim atributele noastre de primire pentru a dărui. Este un lucru foarte special să schimbi primirea în dăruire fiindcă nu există între ele niciun stadiu intermediar. Dacă ar fi fost ceva neutru, un material primar, fără formă, ca celulele Stem, atunci ai fi putut să faci din el tot ce vrei, primire, dăruire, Gvurot, Hasadim, Dinim, etc. Dorinţa de primire în orice caz nu este neutră ci funcţionează în scopul de a primi, cu toate acestea, este în scopul de a primi lucruri puţine, triviale, mici, false, iar noi existăm printre ele.

Dar când vine Lumina, ea ne schimbă. Dorinţa de primire rămâne, dar atunci noi putem face diferenţa între dorinţa de primire şi intenţia de bucurie. Înainte nu am fost capabili să facem asta fiindcă dorinţa şi intenţia noastră au fost inseparabile şi, în fiecare dorinţă, în fiecare bob de dorinţă este o intenţie de bucurie. Totuşi, dorinţa în sine poate fi lipsită total de intenţie, este posibil să o „cureţi” de ea şi să scoţi intenţia chiar dacă este o mare problemă. Totul depinde de dezvoltarea dorinţei.

Studiind Înţelepciunea Cabalei, învăţăm că numai fiinţa creată, dorinţa de primire, s-a dezvoltat de-a lungul celor patru faze de Lumină Directă şi numai în a patra fază a început să simtă forma specială a Creatorului, nu ca un câine, de exemplu, care simte pe stăpânul său, fiindcă un câine este conectat cu stăpânul şi vrea să-l bucure. Este gata chiar să-şi dea şi viaţa pentru el şi totul din iubirea de sine. Deci, vedem că o astfel de iubire în interiorul dorinţei de primire, este posibilă.

În cea de a patra fază însă, fiinţa creată începe să simtă Creatorul care dăruieşte peste el, este detaşat de la El această dăruire fără să primească nimic în schimb. El se bucură de faptul că dăruieşte peste fiinţa creată o dăruire care iese din El, dar care nu se întoarce la El. Când fiinţa creată simte acţiunea Creatorului asupra ei, simte ruşine. Din asta provine rădăcina ruşinii, din dăruirea pe care fiinţa creată o descoperă, noi primim „punctul din inimă”, rădăcina sufletului nostru. Din acest punct ne dezvoltăm. Dacă punctul din inimă este revelat în cineva, el poate cu siguranţă să-l realizeze. Astfel, „sfânt” înseamnă că noi suntem detaşaţi de noi înşine şi alipiţi la dăruire.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala din 24/10/2012 „Zohar”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Zohar - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Matan Tora (Dăruirea Torei) paragraf 5: Noi trebuie întâi să înţelegem de ce a fost dată Tora anume neamului lui Israel şi nu egal tuturor oamenilor. A interzis Dumnezeu, e implicat aici naţionalismul? Desigur, numai un om păcătos poate gândi aşa. În fapt, înţelepţii noştri au examinat această întrebare şi acesta este înţelesul după cuvintele lor „Avoda zara (Muncă Străină) 2”: „Dumnezeu a dat-o fiecărui neam şi limbă şi ei nu au acceptat-o”.

Dar ceea ce au găsit ei uluitor este, de ce atunci noi am fost numiţi „poporul ales”, după cum este scris: „Domnul Dumnezeul tău te-a ales” (Deuteronom 7:6), fiindcă nu au fost alte naţii care au vrut-o? Mai mult, este o întrebare fundamentală în această problemă: poate fi faptul că  Creatorul a venit cu legea Lui, în mâinle Lui, ca să negocieze cu acele popoare sălbatice? Un astfel de lucru nu a fost niciodată auzit şi este complet inacceptabil.

Lumina Superioară a adus babilonienilor sentimentul de destrămare, sentimentul de distrugere, de criză, când totul s-a prăbuşit în faţa ochilor lor. Oamenii au simţit ură şi incapacitatea de a se susţine pe ei înşişi.

Şi ce au făcut? Acelaşi lucru pe care îl facem şi noi când o familie nu mai poate trăi împreună, părinţii se separă şi divorţează.

De fapt, a fost o soluţie foarte deşteaptă, şi ei au făcut treaba corectă: „De ce să ne torturăm unul pe celălalt? Să ne separăm, tu te duci într-o parte şi eu voi merge în cealaltă”. Asta este ceea ce i-a spus şi Avraam lui Lot: Tu mergi la dreapta şi eu voi merge la stânga, sau, tu poţi merge la stânga şi eu voi merge la dreapta. Tu alegi pe ce cale vrei să mergi. Noi nu ar trebui să mergem pe acelaşi drum, de ce să ne luptăm?”

Astfel a fost rezolvată criza în Babilonul antic. S-a ridicat întrebarea colectivă: „Ce vom face?” Şi ca răspuns, unii au început să se gândească la scopul vieţii şi la ce este de făcut cu această viaţă, cum să te ridici la un nivel mai înalt, în timp ce ceilalţi şi-au urmărit propriul câştig cu scopul simplu de a se descurca în viaţă.

Desigur, criza aduce cu ea necazuri. Aici va trebui să fie o trezire exterioară, vreo presiune care să facă omul să se simtă rău. Noua fază nu este însă de ajuns, ci este însoţită de unele lovituri de soartă. Masele se confruntă cu dezastre mari care îi lasă la acelaşi nivel, dar cu întrebarea: „Cum putem merge mai departe? Poate va trebui să creăm situaţii noi? De exemplu revoluţii? Sau poate vreun element de dăruire, internă sau externă?” Ceilalţi, în număr mic, sunt reprezentaţi ca fiind atraşi de Sus. Astfel, Creatorul se întoarce către toată lumea, dar numai câţiva care se conectează, se trezesc, şi ei sunt numiţi „neamul lui Israel”.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 24/10/2012 „Matan Tora (Dăruirea Torei)”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem trece peste starea de greutate şi de oboseală în care ne găsim în ultima vreme şi care ne face să adormim în timpul lecţiilor? Cum ne putem trezi împreună şi să ieşim din această stare, ca un grup global, prin susţinerea reciprocă?

Răspuns: Acesta este momentul exodului din Egipt, despre care am vorbit atât de mult, momentul primirii Torei, punctul cotiturii, al naşterii. Ştim că o naştere este însoţită de durerile naşterii, ceea ce este o stare periculoasă. În momentul naşterii simţim muşcătura şarpelui, descoperirea inimii de piatră, fiindcă nu există alt mod de a putea fi născuţi.

Exodul din Egipt este numit „naşterea spirituală”. De-a lungul timpului, înclinaţia rea trebuie să fie revelată şi aceasta este o stare foarte periculoasă, fiindcă ne ţine sub presiune, altfel, noi nu vom fi de acord să scăpăm din Egipt.

Toate aceste stări nu îi sunt omului încă clare. Imaginează-ţi că este o stare bună prin care noi vom trece în lumea spirituală, în lumea superioară, că de la această stare suntem născuţi şi urcăm peste Mahsom (barieră), peste graniţa lumii superioare. De aceea este starea cea mai tensionată, cea mai periculoasă, ce poate fi în viaţa unui om. Aceasta este starea naşterii lui!

Noi vedem totdeauna naşterea ca pe o minune şi, până în ultimul moment, nu suntem siguri că va merge fără probleme, chiar dacă avem echipament medical aşa de modern şi ştim totul despre acest proces. Încă, noi nu ştim ce se poate întâmpla şi, acesta este un moment foarte critic.

Unicitatea acestui moment este presiunea teribilă sub care este omul şi frica teribilă. Toată viaţa lui anterioară s-a terminat, sau este gata să se termine. El nu vede încă viaţa lui viitoare şi nu o înţelege şi nu îi este încă clar ce simbolizează fiindcă, pentru a o obţine, el trebuie să creeze o deschidere către noua lume.

Omul nu înţelege cum poate exista dacă trebuie „să închidă ceea ce este deschis şi să deschidă ceea ce era încuiat”, exact cum se întâmplă în timpul naşterii corporale.

Dacă tânjim doar spre naşterea spirituală, trebuie să ne imaginăm această stare într-un mod foarte realist, cât mai aproape posibil de înţelegerea şi simţirea noastră, ca urmare a faptului că suntem gata să abordăm această stare şi să ne pregătim noi înşine pentru ea.

Cu cât ne pregătim mai mult pentru această stare, cu atât mai mult vom avansa spre ea. Asta înseamnă că avem nevoie de minţi puternice, putere fizică, şi o bună organizare a tuturor activităţilor care să ne permită să trecem prin cea mai dificilă stare în care am fost vreodată. Toate drumurile înapoi sunt blocate şi nu ai unde să mergi înainte! Exact ca în fuga din Egipt, când drumul tău este blocat deodată de Marea Roşie, iar din spate, trupele faraonului sunt gata să te prindă şi nu există niciun loc să te ascunzi.

Există descrieri alegorice diferite ale stării de naştere spirituală, şi toate se referă la presiune, dificultate şi frică. Trebuie să le abordăm noi înşine şi să nu aşteptăm cine ştie ce forţă care să ne tragă sau să ne împingă în această direcţie. Altfel, devenim permisivi şi căutăm doar să ne organizăm în aşa fel ca să o întârziem. Noi însă, trebuie să ne punem în această stare periculoasă.

Dacă am înţeles şi sunt conştient de ceea ce fac, înţeleg că este periculos doar pentru egoul meu. Este presant şi neplăcut, dar eu abordez în cunoştinţă de cauză şi invoc şi solicit eu însumi durerile muncii, senzaţia de suferinţă. Rezultă că aceasta este o altfel de durere, una dulce.

Din partea întâi a Lecţiei zilnice de Cabala 19/10/2012 „Scrierile lui Baal HaSulam”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→