Conform sfaturilor lui Avraam, Isaac şi Iacov
“Introducere în Cartea Zohar”, articolul “Tora şi rugăciunea”, punctul 183: Prin urmare, nu trebuie să intre în casa adunării dacă nu i-a consultat pe Avraam, Isaac şi Iacov, deoarece toată rugăciunea noastră este de a completa ceea ce încă lipseşte în Divinitate după corecţiile ce au fost făcute aici, până acum. Astfel, trebuie întâi să cunoaştem şi să extindem toate corecţiile care au fost deja corectate în Sfânta Divinitate şi apoi, vom cunoaşte ceea ce trebuie încă, să le fie adăugat.
În general, întrebarea se pune: Care este diferenţa dintre Malchut de Atzilut, Malchut de Ein Sof şi Malchut al corectării finale, care este numită Schechina? În principiu, nu există nicio diferenţă între aceşti termeni. Integrarea mutuală a sufletelor, unul în altul, se transformă în realitate într-un tot unic şi se găseşte tête-à-tête cu Creatorul, este aceeaşi creatură spirituală care este numită Schechina, Malchut. Dacă vorbim de conexiune, de corectare, atunci totul se rezumă într-un singur concept.
Cum trebuie să “iau sfatul cu Avraam, Isaac şi Iacov”? Dacă nu mă aranjez conform “celor trei linii”, atunci eu nu sunt pregătit să ridic rugăciunea mea sau să primesc un răspuns. Avraam, Isaac şi Iacov sunt “linia dreaptă”, “linia stângă” şi “linia mediană” pe care trebuie să le organizez în mine. Asta înseamnă că “fac faţă stâlpului”.
Există o regulă generală conform căreia este necesar să te rogi în faţa stâlpului. Desigur, asta nu înseamnă o coloană de marmură. “Un stâlp” simbolizează linia mediană. Trebuie să ne aşezăm în această stare deoarece fără asta, nu există nimic de făcut. Altfel, nu putem să dăruim sistemului superior, deoarece nu suntem în aceeaşi frecvenţă cu el, adică, nu suntem orientaţi în direcţia în care este posibil să dăruieşti.
Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 20.01.2014, Zohar
Baal HaSulam, Studiul celor zece Sefirot, partea a 3-a, capitolul 1, articolul 6: Astfel, Masach (ecranul) care atinge superiorul ca urmare a încorporării celui inferior în el, se numeşte fereastră, deoarece nu există Dinim în asta, ci numai un motiv de iluminare, ca o fereastră.
Întrebare
Întrebare
Întrebare
Cartea Zohar, “Două puncte”, Articol 121…cum este scris: “Aceasta este poarta Domnului; cei drepţi vor intra prin ea”.
În procesul său de dezvoltare, creaţia trece prin trei stări de bază.
Pentru a deveni integraţi în ceilalţi şi pentru a sparge imensa rezistenţă de la intrare trebuie obligatoriu să ne anulăm. După asta putem să ne furişăm în sistem ca un virus. Este foarte greu să te aperi de un virus pentru că viruşii ştiu cum să devină invizibili sistemului defensiv al corpului.
Baal HaSulam, Introducere la Cartea Zohar, Articolul 28: … la început același corp este adus la viață, ceea ce reprezintă dorința excesivă de a primi, fără nicio constrângere, doar cum a crescut din hrana lumilor impure…
În vasul întreg, totul este conectat împreună: lipsuri, lacune, ameliorări şi realizări. Totul este conectat într-un întreg şi inclus într-un întreg: primire şi dăruire, sentimentul de adâncime a vasului şi înălţimea Luminii. Dar, când vasul este spart şi separat în părţi mai mici, atunci fiecare parte primeşte o caracteristică unică ce îi este tipică. Deci, toată lumea simte propriile dificultăţi şi suferă datorită spargerii, dar fiecare în felul său.