Extinzând orizonturile dăruirii
Ascunderea feței devine un Kli pentru descoperirea Creatorului. În lipsa acestei perioade de pregătire, o persoană nu ar avea cu ce să simtă această descoperire. Este imposibil să-L descoperi pe Creator doar pentru că vrei acest lucru acum. Cum poți avea o dorință dacă nu treci prin stadiile de căutare, clarificare, presiune și neputință în încercarea de a-L descoperi pe Creator; adică să descoperi caracteristica dăruirii și iubirii, pe care vrei să o dobândești dar nu poți.
Este imposibil fără o căutare ca aceasta și chestiunea principală este că trebuie să fii într-un mediu care te îndreaptă spre scop tot timpul. Și chiar dacă nu te conectezi la scopul corect, nu-l vezi și ești confuz, totuși ești în mod constant și permanent în căutarea lui. Și astfel calea se stabilizează din ce în ce mai mult; este stabilizată din mai multe căi și cărări și restrânsă din ce în ce mai mult într-o singură cale. În cele din urmă, scopul începe să fie mai clar, să se reveleze ca imperativ. Astfel ajungi la o stare în care există un scop în fața ta; este o misiune clară. Scopul mai înalt devine mai clar, și același lucru se întâmplă și cu scopul tău. Muncești deja printr-un acord să te apropii de el, să-l descoperi și să-l conștientizezi.
Este imposibil să te descurci fără acest stadiu pentru că anume prin el noi adunăm Kli-ul pentru a-L simți pe Creator, pentru a simți spiritualitatea. Există 125 de trepte pe această cale și fiecare treaptă include multe căi, stări, urcări și căderi, integrări infinite de Sefirot unele în altele.
Nu simțim schimbările care au loc în noi atât de mult acum deși, împreună cu acest lucru, trecem printr-o multitudine de stări. Ca un copil care se joacă și aleargă după părinții lui, care nu vede și nu simte că există o lume mai mare în jurul lui cu o multitudine de activități și evenimente unde se întâmplă mereu ceva. El trăiește în mica lui lume.
La fel și noi ne aflăm într-un fel de Klipa care ascunde de noi adevărata realitate. Dar când acumulăm experiență, adică învățăm să facem acțiuni care sunt din ce în ce mai mult direcționate către scop, potrivit posibilităților care sunt invocate pentru noi de o supraveghere superioară, atunci ne mărim din ce în ce mai mult orizonturile noastre, adică ne mărim Kli-ul care absoarbe, și atunci începem să simțim o lume mai largă cu toate sistemele care se află în ea.
Astfel apare maturizarea în viața materială, și este fix la fel în viața spirituală. Numai în viața spirituală expansiunea depinde de abilitatea și disponibiltatea noastră de a tolera dăruirea, Lishma, adică, abilitatea de a acționa nu pentru mine, ci pentru toți. Și apoi, de la acest pentru toți trecem la pentru Creator, așa cum este spus: De la iubirea creației la iubirea Creatorului. Astfel trecem prin stadiile dezvoltării.
Din pregătirea Lecției Zilnice de Cabala, 05.12.2013
Întrebare
Întrebare
Există o luptă constantă în grup: a fi sau a nu fi împreună. Un membru poate fi într-o stare de urcare şi un altul într-o stare de coborâre şi unul îl influenţează mutual pe celălalt. Dar, trebuie să rămânem conectaţi, să ne strângem şi să ne întărim, indiferent de ce, în ciuda tuturor obstacolelor, interne sau externe, care constituie „carnea” nivelului următor.
Modalitatea de a ieşi din criză (ego-ul nostru) înseamnă că metoda educaţiei integrale este alcătuită din nouă faze, etape sau lecţii.
Începem să construim imaginea unei fiinţe umane în „sfera de zmeură” şi nu ne oprim. Este corecţia noastră. Centrul grupului care este stabilit prin eforturile noastre şi participarea noastră reciprocă şi care este numit garanţia reciprocă, devine punctul final pe scara spirituală pe care vom începe să urcăm.
Întrebare
Creatura trebuie să fie inclusă între două sisteme pentru a se dezvolta şi a exista: coajă (Klipa) şi sfinţenie (Kedusha). De aceea există lumile ABYA de sfinţenie şi ABYA de impuritate, aşa cum este spus: Dumnezeu le-a creat una în faţa alteia. Sufletele sunt la mijloc şi, cum ele trec prin faze de dezvoltare, sunt influenţate alternativ de sisteme de puritate şi impuritate.
Singura noastră problemă este stabilirea unei conexiuni potrivite. Pentru moment, nu suntem conectaţi deloc, dar când conexiunea devine mai puternică şi mai precisă, vom avea nevoie să ştim cum să o realizăm.