Mecanismul de intrare în lumea superioară este acela prin care omul își construiește un ecran pentru sine, se explorează, își studiază natura egoistă și o transformă treptat într-una altruistă. În același timp, nu se deconectează de ceilalți; dimpotrivă, îi atrage spre sine și îi include în sine, așa cum o mamă include dorințele și întreaga esență a copilului ei în sine.
În același mod, fiecare dintre noi trebuie să includă întreaga umanitate în sine, pentru că așa ne extindem.
Eu am doar un punct, un embrion de contact cu toți ceilalți, și mă pot extinde așa cum se extinde un uter atunci când un făt se dezvoltă în interiorul lui. În starea sa normală, uterul are să spunem, dimensiunea unei pere mici, și pe măsură ce se extinde, devine ca o minge de fotbal imensă.
Așa reprezintă sufletul meu embrionar un punct, numit „punctul din inimă”. Pe măsură ce îi accept pe ceilalți în mine, ei intră în acest punct, iar acesta începe să se extindă, să se umfle și să se transforme într-un uter, în AHP al meu, care îi include pe toți, până la întreaga umanitate, sau cel puțin micul grup de oameni cu aceleași gânduri cu care lucrăm în acest fel, fiecare raportat la ceilalți ca un uter.
Astfel, încep să percep toată umanitatea în mine (nu undeva în afară, abstract, ci tocmai în interiorul meu) și să mă raportez la ea ca la cel mai prețios lucru din mine, precum organismul unei mame care este conceput să se dedice exclusiv dezvoltării fătului.
Aceasta este baza corectării egoismului – includerea tuturor celorlalți în tine ca fiind cea mai prețioasă parte integrantă a ta și lucrul la ea. Procedând astfel, înlocuiești complet percepția introvertită asupra lumii cu una extrovertită. În realitate, nu este cu adevărat extrovertită, ci se numește așa pentru că este conectată cu ceilalți. Dar acești „ceilalți” nu mai sunt ceilalți. Ei sunt deja cea mai apropiată, cea mai prețioasă parte din tine.
Când ajungem la o astfel de stare, vedem că întreaga creație, întreaga natură, este absolut un singur întreg și nu există viață și moarte, nicio trecere de la o stare la alta, totul este etern și perfect. Omul se ridică deasupra tuturor limitărilor de timp, spațiu, mișcare, viață și moarte; totul dispare. El intră în mod clar într-o dimensiune complet diferită.
În același timp, până în ultimul moment, această lume nu dispare; tu continui să exiști în ea fizic. Și numai atunci când absolut toate sufletele, adică toți oamenii, își schimbă atitudinea, natura, către o singură iubire, o singură includere unii în alții, atunci toate lumile și lumea noastră, adică întreaga iluzie a existenței în dimensiunea noastră egoistă, va dispărea treptat, pentru că ne este dată doar pentru a îndeplini această muncă asupra noastră înșine.
Am fost scoși în mod deliberat, artificial, dintr-o stare unificată, separați, ni s-a dat o conștientizare a „sinelui”, astfel încât acum, prin propriile noastre eforturi, să ne putem reuni din nou. Astăzi, omenirea intră într-o etapă în care natura noastră, existența noastră pământească, această mică lume și simțirea pe care o avem în ea ne vor împinge afară, precum durerile nașterii, în dimensiunea superioară și ne vor forța să intrăm în ea prin problemele noastre.
Nu avem nicio idee despre ce se întâmplă în lume. Fulminările ecologice vor fi de așa natură! Și nu puteți face nimic împotriva lor. Ele sunt cele care vor aduce omenirea la necesitatea de a se uni împotriva unui dușman comun, natura.
Această natură se va dezvălui atunci când va trebui să ne unim cu toții. Nu sunt arabi și evrei aici, nu sunt ruși și americani, nu sunt africani și europeni! Aici, cu toții suntem oameni minusculi împotriva unei naturi uriașe.
Și atunci vom vedea că această natură are propria formă, propriul plan, propria intenție, propriul creier, propria minte. Și de aceea ni se adresează în acest fel, în mod intenționat și ne învață să devenim mai înțelepți. În acest fel, ne va forța să ne conectăm unii cu alții și să dezlegem enigma motivului pentru care acționează astfel. Vom descoperi în ea o influență cauză-efect asupra noastră, un simț al raționalității. Să nu ne plasăm deasupra ei. Cine suntem noi? Mici insecte. Vom vedea că existăm într-o minte vastă care ne obligă să creștem treptat.
Prin urmare, toate schimbările de mediu inspiră o mare speranță pentru schimbări pozitive iminente în societatea umană.
Creatorul ne va forța să ne apropiem prin presiunea naturii înconjurătoare și ne va obliga într-un fel, să căutăm interacțiune și ajutor reciproc.
Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Cabala și LSD”, 01.10.2010
Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate -
Niciun comentariu→
Noi vom ajunge totuși să ne convingem că toată negativitatea care a existat de-a lungul timpurilor între toate popoarele a fost doar suferință cauzată de distanțarea noastră unii de alții și de neînțelegerea modului în care dimpotrivă, ar trebui să ne apropiem unii de alții. Și acum toată această suferință se va manifesta în noi și ne va împinge spre conexiune. Și atunci vom fi recunoscători pentru ea și vom înțelege că există doar fericire în lume și o singură mișcare spre lumină.
Întrebare:
Munca mea cu un 
În articolul „
Corectarea noastră în legătură cu dăruirea nu ar trebui să fie îndreptată spre aproapele nostru, ci spre corectarea conexiunii noastre cu Creatorul. Atunci va deveni cu adevărat bine pentru aproapele tău, pentru că de fapt, ceea ce există în lume vine de la Creator.
Înțelegerea obișnuită a bucuriei și a uimirii provine din calitățile noastre naturale, cele cu care ne naștem. Ne naștem cu calitatea dorinței de a primi; adică, toate gândurile, intențiile, dorințele și pasiunile noastre sunt îndreptate către modul de a ne împlini.
Ce este conexiunea dintre noi? În măsura în care avem o conexiune unii cu alții și o protejăm, atunci din interiorul acestei conexiuni ne conectăm cu cineva din exterior. Mai mult, se poate ca doar unul dintre noi să se conecteze cu cineva din exterior, dar o face din interiorul conexiunii pe care întregul grup a creat-o.