Omul trece prin diferite etape în dezvoltarea sa spirituală. Inițial, este ca ceva lipsit de viață; se alătură unui grup care începe să îl influențeze și să-l dezvolte, dar nu este capabil încă de acțiuni independente și nu înțelege unde se află de fapt.

Trec câțiva ani așa, până când își dă seama că mai are de lucru și că trebuie să acționeze activ și să clarifice constant încotro se îndreaptă. Din acel moment, omul încetează să mai fie neînsuflețit și se transformă într-o plantă. Începe să crească singur, prin îngrijire de sine, datorită conexiunii cu ceilalți, urmând sfaturile învățătorului și acordând atenție căii.

Oamenii încearcă singuri să se pună sub influența mediului înconjurător, deoarece și-au dat seama că acest grup nu este doar o adunare de oameni, ci că posedă o forță interioară specială, necesară dezvoltării lor. Astfel, ei devin o „plantă” și încep să tragă forțe din grup, ca din sol, pentru a se integra cu acesta și mai puternic. Înțeleg că fructele apar pe un pom matur, iar pomul crește doar cu condiția ca omul să se integreze în grup.

Și pe măsură ce cresc, ei doresc să primească roadele, care sunt conexiunea, iubirea, dăruirea reciprocă și revelația forței comune a dăruirii, în care Creatorul este revelat. Toate acestea se află încă la nivel vegetal.

Dar există și nivelul animal, când ei sunt deja capabili să se guverneze și să își asume o parte din responsabilitatea pentru conexiunea dintre toți. Acesta nu mai este un „copac” înrădăcinat într-un singur loc și pasiv față de cel care îl îngrijește.

Gradul uman din interiorul unui om este cel care îngrijește copacul. Totuși, gradul animal din interiorul unui om deja nu este doar un copac, ci unul care se străduiește să crească și încearcă să participe activ la întregul sistem. Omul vede defectele comune și încearcă să le corecteze. El vede nu numai cum să se corecteze și să se integreze pasiv în sistem, ci și cum să-i ajute pe ceilalți, lucru prin care devine inclus în conexiunile și corectările generale. Acest lucru poate fi atribuit gradului animal.

Și apoi există gradul uman, când conform acțiunilor sale, el aderă deja la Creator. Se pare că temelia întregii noastre dezvoltări este îngrijirea „copacului”.

Pentru început, acest lucru este suficient pentru a împărți viața în materială și spirituală. Lumii materiale trebuie să i se dea ceea ce este necesar – nici mai mult, nici mai puțin. Iar muncii spirituale – tot restul, fără limitare.

Din Lecția zilnică de Cabala 2/8/12, Rabaş, Scrisoarea 46

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce înainte, Europa era un fel de punct de referință pentru alte țări?

Răspuns: Deoarece Imperiul Roman a transmis ideile, legile, atitudinea sa față de realitate, natură și societate întregii Europe după ce a cucerit-o. În esență, a fondat întreaga Europă, inclusiv Anglia.

Comentariu: Dar și romanii și-au luat ideile de undeva.

Răspunsul meu: Natura romanilor se baza pe opusul Ierusalimului. Au urmat o cale egoistă de dezvoltare, o respingere completă a religiei, o atitudine dură, ca și cum ar fi fost realistă, față de lume și construirea societății conform anumitor canoane care stau la baza dreptului roman.

Dreptul roman nu a fost abolit. Indiferent de cât ne bazăm pe el în exterior, în interior ne bazăm încă pe dreptul roman antic. Și este absolut opus legii evreiești.

Acest lucru provine din antica confruntare a lumilor: Roma și Ierusalim. Roma a crescut și a înflorit cu adevărat în cuceririle sale tocmai pe distrugerea Ierusalimului. Aceasta este o dezvoltare egoistă, naturală și corectă din punctul de vedere al lumii noastre, a umanității până la recunoașterea sinelui ca fiind absolut defectuoasă. În vremea noastră, a atins deplina sa înflorire egoistă și vedem că procedând astfel, ajungem într-un impas; nu există nicio modalitate de a merge mai departe. Egoismul s-a salvat pe sine. A început să se dezvolte în Roma Antică, iar acum această perioadă se apropie de sfârșit.

Următoarea etapă va fi conștientizarea faptului că dezvoltarea trebuie să fie altruistă. Oamenii nu vor avea altă opțiune. Indiferent dacă vor sau nu, în ciuda urii lor față de iudaism, vor accepta Cabala, însăși ideea de conexiune, fuziunea tuturor într-un singur sistem. Viața și natura îi vor forța pe toți. Dar astăzi ne aflăm în acest punct al istoriei.

Prin urmare, pe de o parte, Cabala se dezvăluie ca o metodă de unire a umanității. Fără ea, nu vo m putea uni oamenii, deoarece egoismul nu ne va permite să facem acest lucru. Doar Cabala ne poate da puterea de a ne ridica deasupra egoului.

Pe de altă parte, vedem o Europă în declin, a cărei moștenire romană se apropie deja de sfârșit.

Întrebare: Deci experimentul creației a început cu Imperiul Roman, când egoismul a început să se dezvolte în opoziție cu spiritualitatea?

Răspuns: Da, desigur. De aici au provenit cele trei religii principale și tot restul.

Și acum, începe o reevaluare și o schimbare foarte clară a valorilor. Nu există nicio cale de ocolire, vom fi obligați să luăm unificarea universală și revelarea Creatorului ca fundament, mai degrabă decât toate religiile și credințele, și împotriva a tot ceea ce ni se spune și a ce ne imaginăm singuri.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Ridică-te deasupra morții”, 01.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Astăzi observăm un fenomen foarte interesant în dezvoltarea naturii. Pentru prima dată în istorie, nu ne dezvoltăm orbește ca înainte, când egoismul nostru ne împingea înainte și ne obliga să avansăm în toate direcțiile posibile. Obișnuiam să facem brusc o descoperire într-un domeniu, în altul, în al treilea, și mii de oameni se implicau în aceasta, dezvoltau și promovau bunurile produse, unii altora. Aceasta era calea progresului.

Deodată, există o stagnare totală, ca și cum pentru prima dată trebuie să înfruntăm adevărul și să realizăm: ce s-a întâmplat, de unde am ajuns aşa? Copiii noștri deja nu ne iau exemplul și parcă întreabă: De ce m-ai născut, pentru ce trăim noi? Dar nu putem răspunde noi înșine la această întrebare. Am continuat să alergăm, și să alergăm constant, fără oprire. Deodată ne-am oprit și ne-am gândit: „Dar încotro alergăm, pentru ce, ce se întâmplă, unde am ajuns?”

Ne uităm în jur și ne îngrozim. Acesta este un deșert uscat, lipsit de viață, unde nu este nimic. Și cel mai interesant este că ceea ce ni se cere în primul rând este să înțelegem și să realizăm starea la care am ajuns ca urmare a întregii noastre istorii de dezvoltare. Toată lumea trebuie să o recunoască și să o înțeleagă; fără asta nu va putea ajunge la o participare reciprocă cu ceilalți.

Cu ceva timp în urmă, aceasta era prerogativa câtorva aleși; câțiva oameni de știință, politicieni, înțelepți, un rege sau un alt conducător dădeau porunci despre cum să avansăm și stabileau legi.

Totuși, astăzi începem să dezvăluim legea care trebuie realizată de fiecare dintre noi. Nu poți acționa diferit; prin urmare, ai nevoie de educație. Este imposibil să aplici această lege prin forță, prin emiterea de amenzi sau prin închiderea tuturor celor care nu o respectă.

Nu se va întâmpla așa! Omul este obligat să-și pună inima în implementarea acestei legi, în conexiunea sa cu ceilalți. Acesta nu este un calcul de cumpărare-vânzare: cât îți dau eu, la fel îmi dai tu mie. Aceasta este unicitatea noii stări despre care mulți oameni scriu, care dezvăluie că există un proces care începe de la zero în timpul nostru și care aparține unui nivel diferit de dezvoltare. „Aceasta se numește dezvoltare umană, în care construim un sistem reciproc de conexiuni între noi, imaginea unei ființe umane unificate. Este imposibil ca omul să refuze să se alăture acestui sistem, indiferent dacă locuiește la celălalt capăt al lumii, în Manhattan sau în Europa. Suntem obligați să oferim acest lucru tuturor. La urma urmei, dacă toată lumea depinde de toată lumea, nu avem de ales.

În primul rând, trebuie să fie o transformare reală în creșterea copiilor, a noii generații. Cel puțin următoarea generație va începe o viață nouă, frumoasă, echilibrată, plină de participare reciprocă, sigură pe sine și încrezătoare. Nimeni nu va vinde droguri unui copil, nimeni nu-l va obliga să-și vândă corpul și nu-l va bate.

Uitați-vă la ce le-am făcut copiilor noștri; ei sunt o copie fidelă a noastră. Nu putem face nimic cu noi înșine, și prin urmare, nu ne putem salva copiii, astfel încât să crească și să devină oameni diferiți. Cum pot să-i cer copilului meu să fie diferit dacă eu însumi sunt la fel?

Prin urmare, ne uităm la copiii noștri și vedem că îi pierdem. Ei ajung chiar mai răi decât noi.” Dar în esență, ei continuă același tipar. Nu le pot numi rele. Dacă eu mă rostogolesc pe o pantă, atunci ei se rostogolesc doar puțin înaintea mea, deoarece aceasta este următoarea generație.

Totuși, avem ocazia să înțelegem serios acest lucru, să trecem prin toate etapele revoluției interioare cu ajutorul acestui curs și să trecem pe noua cale, deoarece viața ne obligă și nu pentru că a inventat-o ​​vreun cap deștept.

Trebuie să verificăm întregul ajutor pe care îl putem obține din știință, psihologie, experiența din viața noastră de zi cu zi și să vedem împreună cum putem construi o lume nouă. La urma urmei, cursul nostru unic este destinat exact acestui scop.

Din KabTV, emisiunea „Viața nouă 6”, 03.01.2012

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: În practică, văd cum sunt copiii din Israel; există o lipsă completă de respect față de adulți, față de crestere…

Răspunsul meu: Acesta este cel mai minunat lucru care ar putea fi. Și nu spun asta pentru că sunt israelian, ci pentru că atunci când un copil nu vrea să asculte de un adult, acesta este deja un început bun.

Dar ce înseamnă „nu vrea”? Asta vine din natura lui. Se simte absolut independent, ignoră toate valorile tale și nu vrea să aibă nimic de-a face cu ele. Vrea să descopere ceva nou pentru sine.

Nu vorbesc despre ceea ce se întâmplă aici. Sincer, nu am văzut încă o imagine atât de ideală, dar aș fi foarte fericit dacă generația tânără nu ar asculta deloc de cea mai în vârstă. În același timp, ar trebui să aibă capacitatea de a analiza și de a-și găsi singuri punctul de vedere, o viziune asupra lumii care să fie atentă, pătrunzătoare, penetrantă și clară, astfel încât să privească scopul prin fiecare – unde este acesta? Numai atunci pot folosi corect tot ce îi înconjoară.

Acest lucru nu există încă în educaţie. Însă egoismul pe care îl vedem la noua generație dă speranță că ne apropiem de acest lucru. Și când vor ajunge la putere în mass-media și în societate, cred că până atunci îi vom putea ajuta deja să înțeleagă că tocmai Cabala este un mijloc de a căuta scopul vieții și de a-l realiza.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Copiii lui Israel, partea 1”, 01.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Totul este determinat exclusiv de gradul de conexiune a mea cu celelalte suflete la nivelul la care mă aflam înainte de a cădea într-o stare de separare unul de celălalt.

Dacă sar cumva peste această separare, atunci parcă mă întorc la starea spirituală pe care în esență, vrem să o atingem.

Dacă încerc să fac asta, atunci din asta iese orice, fie că reușește bine sau poate nu foarte bine, dacă depun efortul, se dovedește că aceasta este singura acțiune prin care mă pot împinge spre o stare spirituală.

Eu sunt un Kli (vas), și din partea mea există o singură acțiune: să măresc Hisaron (lipsă), și atunci o lumină mai mare va intra în acest Hisaron. Și pot crește Hisaron doar sărind peste ecranele dintre cele 600.000 de părți ale sufletului, în ciuda ecranului care ne separă, apărut ca urmare a ruperii Kli-ului atunci când starea care conecta dorințele, părțile lui Adam HaRişon, s-a rupt și ecranul de conexiune s-a transformat într-un ecran de separare.

Aceasta este singura acțiune pe care o pot îndeplini, deoarece sunt un Kli mic, dar care devine un Kli mare datorită acestui fapt.

În afară de aceasta, nu am nicio altă posibilitate de a repara ceva în dezvoltarea mea, pe calea mea.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11.01.26, Rabaș – Art.17, 1986-Agenda adunării – 2

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Eu trebuie să creez un Kli [vas] astfel încât Creatorul să-l poată umple. Dacă primesc inspirație de la Creator, acesta nu este meritul meu, ci al Lui. Dacă primesc inspirație de la prieteni, nici acesta nu este meritul meu, ci al lor.

Iau inspirație de la prieteni. Eu, cel nesemnificativ, care nu am nimic și sunt incapabil să mă unesc cu ei sau să-L doresc pe Creator, iau această inspirație de la ei și acționez cu ea. Eu însumi am dobândit această inspirație.

Aici, trebuie să existe în mod necesar două puncte: eu mă anulez complet, un zero, cel mai jos dintre cei josnici; totuși, am primit inspirație de la ei pentru că i-am înălțat în ochii mei la o mare înălțime. Atunci inspirația pe care am primit-o de la ei prin munca mea în raport cu ei devine ca un Keter pentru mine, în timp ce eu însumi sunt ca Malchut. Aici am ca și cum ar fi un Reşimo [înregistrare] de Hitlabşut [îmbrăcare] și un Reşimo de Aviut [grosime]. Așa acționez. Nu există altă cale.

Dacă pur și simplu iau inspirație de la Creator, este inspirația Lui. Și dacă pur și simplu iau inspirație de la un prieten, este inspirația prietenului. Cum devine așadar, a mea? Trebuie să existe două puncte aici: eu, care nu sunt inspirat nici de Creator, nici de altceva, am dobândit acum inspirație de la un prieten.

Trebuie neapărat să existe două puncte. Unde este rostul „eului” meu? Cum îl voi dezvălui dacă nu acționez conform regulii „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”?

Le arăți prietenilor măreție, astfel încât și ei să-ți arate această măreție în schimb.

Întrebare: De ce, atunci când le arăt măreție, văd și mai mult că eu însumi sunt incapabil de ea?

Răspuns: Poți ajunge să vezi că ești incapabil doar dacă încerci acest lucru cu prietenii, și în practică, vezi că ești incapabil să faci nimic. În ceea ce-l privește pe Creator, nu poți vedea acest lucru. Rezultă că trebuie să primești atât punctul Malchut, cât și punctul Keter de la prieteni, de la grup.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11.01.26, Rabaș – Art.17, 1986-Agenda adunării – 2

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Se spune că până și o poruncă fără intenţie este numită poruncă a Creatorului. Totuși, studiem că o poruncă fără intenție este ca un corp fără suflet. Cum pot fi reconciliate acestea?

Răspuns: Când cabaliștii scriu despre porunci fără intenție, nu se referă la oameni obișnuiți. Întrebați un copil care a învățat la vârsta de 13 ani să pună Tfillin de ce o face și va spune: „Așa am fost învățat.” Un altul, puțin mai înțelept, va răspunde: „Este voința Creatorului și de aceea o fac.” Un al treilea va spune: „Vreau să obțin ceva bun pentru mine prin asta.” Există multe motive diferite.

Cabaliștii care au scris cărțile nu s-au referit niciodată la acțiunile fizice ale corpurilor noastre. Când spun că omul efectuează o acțiune fără intenție, înseamnă că eu depun toate eforturile posibile, totuși încă nu am intenția de dragul dăruirii. Poate că încerc să acționez de dragul dăruirii, poate că încă nu înțeleg, dar sunt deja angajat în acest lucru și investesc un oarecare efort.

În comunitatea noastră, există mulți oameni care nu știu ce este intenția de dragul dăruirii, nici măcar ce este spiritualitatea. Cu toate acestea, au făcut un efort și au venit la trei dimineața pentru a studia. Nu cred că mulți dintre ei înțeleg clar de ce sunt aici, își analizează intenția, o clarifică și acum o implementează.

Nu, pentru mulți aceasta este încă o stare inițială. Dar ei fac eforturi interioare, efectuează diverse acțiuni, așa cum este scris: „Orice este în puterea și capacitatea ta să faci, fă”. Ei fac diferite încercări de a atinge ceva spre care sunt împinși de sus. Acestea sunt numite acțiuni fără intenție.

Adică ei, cabaliștii, nu se referă la oameni care au fost învățați să respecte mecanic poruncile, și prin urmare, ei o fac. Ei se referă la cei care stau aici cu dorința de a atinge intenția corectă, dar în care aceasta nu a fost încă revelată.

Aceasta este o perioadă de tranziție, în care omul începe treptat să vadă diverse stări și ce să facă cu ele.

Din Lecţia zilnică de Cabala 08.01.26, Rabaş – Art.32, 1985-Referitor la Răsplata primitorilor

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ce înseamnă faptul că corectarea ar trebui să fie sub forma tremurului, a Kelim de dăruire? Adevărul este că dacă obținem plăcere în dorința de a primi, această plăcere anulează instantaneu dorința.

De exemplu, când ne este foame și începem să mâncăm, experimentăm plăcerea din mâncare. Dar, treptat, pe măsură ce ne săturăm, plăcerea dispare, și chiar și de la lucruri mai delicioase, nu mai simțim aceeași plăcere ca de la prima îmbucătură.

Totul se datorează faptului că plăcerea, care umple dorința de a primi, anulează lipsa (Hisaron) în aceeași măsură. De îndată ce Kli-ul ajunge la saturație, încetează să mai simtă că este umplut.

Simțim la fel când de exemplu, alergăm după o achiziție sau ne străduim să obținem ceva, visăm la asta timp de un an sau doi, o realizăm, și după o săptămână sau două, acel ceva devine obișnuit. Plăcerea a umplut Kli-ul, iar Hisaron – foamea, dispare.

Pentru ca plăcerea să nu fie accidentală, temporară, trecătoare, ci eternă, ea trebuie să crească odată cu împlinirea și să nu scadă sau să dispară cu totul.

Dimpotrivă, cu cât umplerea este mai mare, cu atât bucuria este mai mare și literalmente, se vor putea ajuta reciproc, sporindu-se reciproc. Cum putem face asta? Dacă intenția, care se adaugă dorinței de a primi, devine de dragul de a dărui, Kli-ul va primi o stare deasupra timpului, locului și spațiului.

Ce înseamnă asta? Chiar dacă locul meu, Hisaron al meu, „stomac-ul” meu este umplut, dar intenția mea pe măsură ce îl umplu, este să dăruiesc, atunci voi avea și mai multă poftă de a dărui.

Deasupra timpului înseamnă că, cu cât mă umplu mai mult, Hisaron al meu, pofta mea, foamea mea, nu vor scădea, ci vor crește, doar pe măsură ce sunt capabil să dăruiesc mai mult.

Prin urmare, pe lângă dorința de a primi, trebuie să adăugăm conceptul de intenție, deoarece intențiile fac dorința de a primi ceva etern, ceva ce nu se anulează în fața luminii care îl umple, ci dimpotrivă, îl transformă într-o aparență de lumină. Aceasta este învățătura științei Cabala, știința care ne învață cum să primim de dragul de a dărui.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pe calea spirituală, există îndrumări care ne conduc la corectarea finală. Această cale este împărțită în corectări, prima dintre ele fiind numită Ira – teamă sau venerație.

În Cartea Zohar, se pune o întrebare: de unde poate veni această teamă dacă Creatorul este bun și face binele, dacă El este perfect și mai presus de orice calcul pentru Sine Însuși? De ce ar trebui atunci omul să se teamă de El? Nu se potrivește Creatorului, care este în perfecțiune absolută, să acționeze într-un mod care provoacă frică. Cum se poate întâmpla acest lucru?

Zohar-ul explică faptul că există un fel de teamă numită frică la nivelul lumii noastre, atunci când omul se teme de pedepse pentru sine și pentru familia sa în această lume. Mai mult, se teme de ceea ce i se va întâmpla în lumea viitoare, deși acesta este deja un concept superior. Cu toate acestea, este totuși frică de pedeapsă.

Dar când omul își corectează Kelim în Kelim de dăruire și dobândește un ecran (Masach), atunci încetează să se teamă cu totul de Creator, pentru că vede că El este bun și face binele. Creatorul îi este revelat și începe să înțeleagă că şi înainte de a simți frică, nu pentru că Creatorul există și îl poate pedepsi, ci pentru că în Kelim ale sale necorectate se temea să primească pedeapsa. În realitate, nu există așa ceva precum pedeapsa de sus. Separarea de Creator este chiar pedeapsa.

Și astfel, omul ajunge la un alt tip de frică – la venerația că omul s-ar putea să nu poată dărui. Aceasta este în esență, corectarea însăși; este lucrul care îi dă capacitatea de a construi Kelim ale dăruirii sufletului său. În revelația acestei venerații, omul primește umplerea numită iubire. Astfel, iubirea este rezultatul venerației.

În măsura în care se teme că nu poate dărui, lumina îl umple și îi transmite o simțire de iubire, un sentiment de similaritate cu Creatorul, echivalență cu El în calități, unitate și adeziune cu Creatorul. Prin urmare, conceptul de teamă este corectare. Pentru că inițial suntem creați cu dorința de a primi și trebuie să fie de dragul dăruirii; altfel, nu vom simți încântarea.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot verifica dacă depun efortul corect?

Răspuns: Cum să verifici dacă efortul tău este corect? Există multe modalități de a verifica acest lucru. În primul rând, dacă îl dorești sau nu. De obicei, ceea ce nu îți dorești poate fi lucrul corect. În al doilea rând, dacă eşti respectat în ochii prietenilor. Verifică asta în raport cu ceea ce este scris în sursele primare și cu ceea ce spune învățătorul.

Înainte de Machsom, nu avem un sistem clar prin care să ne putem examina și evalua. În esență, te întrebi unde este acel standard în raport cu care te-ai putea verifica să vezi cât de mult, mai mult sau mai puțin, corespunzi cu acesta sau dimpotrivă, nu corespunzi.

Înainte de a intra în lumea spirituală, acest lucru nu îți este revelat. De aceea se numește „ascundere”.

Dar te poți evalua în raport cu dorința ta de a primi, în raport cu grupul și învățătorul; cel puțin în acest fel te poți testa. Nu degeaba se spune: „Nu te încrede în tine însuți până în ziua morții tale”. Atât timp cât egoismul tău nu a murit, poți face greșeli – greșeli teribile, prostești și chiar cele mai simple. Și iată ce este interesant.

Continui să greșești iar și iar, ca și cum te-ai afla în aceleași situații, care par simple. Cum se poate întâmpla asta? Ai trecut prin lucruri atât de mari, nu te-ai încurcat, le-ai gestionat cumva, și dintr-o dată, cazi din nou într-o prostie?

Așa este. Nu cunoaștem gradele. Ni se pare că fiecare grad este așa. Nu. Ele îți pot apărea într-o formă foarte simplă, naturală. Brusc devii ca un bebeluș care stă în picioare și plânge din cauza pierderii mamei sale.

Toate perioadele dinainte de Machsom sunt așa. După el, totul depinde de ecran, de gradul în care ești contopit cu Creatorul.

Din Lecţia zilnică de Cabala, 08.01.26, Rabaş – Art.32, 1985-Referitor la Răsplata primitorilor

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→