Dati importanta Creatorului
Creatorul a vrut să creeze o creatura identica cu El. Şi acest lucru este o adevarata binecuvantare. De ce atunci nu a devenit creatura ca si Creatorul în primul rând? Deoarece creatura trebuie să se construiască.
Relaţia dintre Creator si creatura se realizează prin primire si daruire. Creatorul cu usurinta conferă împlinire creaturii şi, în plus, oferă oportunitatea ca si creatura să facă acelaşi lucru în schimb. Cu cat mai important este Creatorul în ochii creaturii, cu atat mai mult poate da El. În final, acesta va deveni într-adevăr independent şi egal cu Creatorul.
Astfel, acestea stabilesc reciprocitatea totala. Omul primeşte îndeplinirea, ridicandu-se la nivelul Creatorului, dar numai dacă vrea să devină identic cu El.
Aceasta dorinta suplimentara pe care avem nevoie s-o găsim se numeşte aspiraţie. Ea provine din intelegerea importanţei Creatorului. Observăm acelaşi lucru în lumea noastră: Dacă cineva este important în ochii mei, mă străduiesc să dau ceva acelei persoane. De exemplu, un copil este important pentru părinţi şi se străduiesc să-i dea cadouri.
Se pare că am de lucrat în mod constant în direcţia realizării importanţei acestei trepte, proprietatea numita „Creator.” În acest fel, vom realiza asemănarea cu Creatorul, natural găsind ceea ce este important pentru noi: proprietatea de a darui.
Din partea 1-a a Lecţiei zilnice de Cabala 12/17/10, „Creatorul a creat Înclinatia Rea şi Tora ca Mirodenie”
Trebuie să înţelegem că, cu cât încercăm să venim mai aproape unul de celălalt, cu atât mai mult fiecare dintre noi descoperă faptul că îi urăşte pe ceilalţi. Asta pentru că, de fiecare dată când mă apropii de tine, descopăr cât de opus îmi eşti. Şi, cu cât vin mai aproape de tine, cu atât mă îndepărtez de locul din care am venit, unde eram singur.
Guvernarea Superioara este extrem de complexa. Reshimot (inregistrarile spirituale, genele) se schimba constant. Totusi, noi nu simtim ca totul se schimba in interiorul nostru si nu in exterior. Nu sintem constienti de acest lucru; doar simtim lumea in continua schimbare si atitudinea ei diferita fata de noi.
Talmud Eser Sefirot, Volumul 3, Partea 8, Întrebarea 36: „Loc.” Timpul, mişcarea şi locul sunt practic aceeaşi noţiune, care determină schimbarea relativă şi reînnoirea formei (dorinţele). Cu toate acestea, atunci cînd este vorba de ordinea descendenta a nivelurilor, aceasta se numeşte schimbarea de „loc”, întrucât, atunci când vorbim de cauză şi efect, se numeste „ordinea de timp.”
Actul anularii caracterizeaza intreagul drum al
Este idolatrie sa crezi ca Creatorul se schimba. Este scris:” Eu nu imi schimb HaVaYaH.”
Baal HaSulam, „ Introducere la Talmud Eser Sefirot”, Nr. 44: Deci, intelegandu-I Intelepciunea este motivul pentru tot ceea ce este bun si lipsa intelegerii este motivul pentru fiecare rau. Reiese ca aceasta este axa pe care toata populatia lumii se invarte, la bine sau la rau.”
Creatorul intentionat provoaca confuzie prin guvernarea sa, astfel incat nu putem afla unde incepe si unde se termina, ca si cand nu ar exista deloc. Dar daca Mi s-ar revela chiar acum, „eu” ar inceta sa existe intrucat El are grija si controleaza totul, in proportie de suta la suta.