Întrebare: Omul ar trebui să se întoarcă către Creator în orice stare. Dar există stări diferite, nu-i așa?

Răspuns: Stările pe care Creatorul le trimite omului nu sunt diferite unele de altele. Toate sunt foarte simple și creează o lumină  simplă care umple întreaga realitate. Stările ți se par diferite doar pentru că lumina a creat un Kli  care conține multe calități diferite.

Și apoi, sub presiunea luminii simple, pe măsură ce te îndrepți spre un scop simplu, simți ca și cum ai experimenta stări diferite: bune și rele, venind în diverse forme, contrazicându-se reciproc, opuse în esență și sens. Totuși, acest lucru nu este adevărat. Toate stările vin cu un singur scop și, conform planului Creatorului – să încânte creația și cu o singură intenție – să te împingă spre sursă.

Faptul că o percepi în diverse forme și nu poți trasa un fir de legătură între situații separate în timp ce te afli sub presiunea luminii simple, înseamnă că nu ai atins încă un anumit prag. În tine nu a fost încă activat un declanșator specific; nu a fost încă apăsat butonul potrivit care ți-ar permite să vezi un singur lucru în fiecare stare.

Dimpotrivă, dacă începi să analizezi fiecare stare, disecând-o și întrebându-te cum ajunge și ce face, te îndepărtezi și mai mult de acțiunea corectă. Acțiunea corectă este să-L vezi pe Creator în fiecare stare și să-ți reamintești că aici, în acest loc, așa cum este scris: „În fiecare loc unde Îmi pomenesc Numele, voi veni la tine și te voi binecuvânta.”

Nu ar trebui să supraanalizezi starea, este suficient să dezvălui că a fost trimisă de Creator. Odată ce ai atins această realizare – adică, nu săpa în micile detalii, pentru că acest lucru te va arunca doar în mlaștina egoismului. Este suficient să fii în contact cu Creatorul, indiferent de modul în care percepi acest contact în acel moment, fie într-o formă pozitivă, fie negativă.

Pentru a rezolva această stare, trebuie să o conectezi la Creator. Dacă începi să complici lucrurile, toate celelalte acțiuni ale tale vor fi simple speculații, lipsite de valoare spirituală. Următoarea stare poate fi mai profundă în esența, calitatea și profunzimea analizei sale. Dar de îndată ce mecanismul declanșator corect se activează în tine și conectezi noua stare la Creator și ceri să te unești cu El – va fi la un grad superior.

Adică, poți pătrunde în stare doar pe baza modului în care Creatorul ți-o luminează și ți-o prezintă. Nu poți lua decizii singur. Nu poți spune: „Acum voi pătrunde adânc în stare, în linia stângă”. Ai pierde contactul corect cu Creatorul în acest fel. Aceasta este o Klipa (o forță rea) care spune: „Nu, trebuie să suferi pentru a ajunge în adâncurile egoismului tău și pentru a vedea cât de rău ești”.

În niciun caz. Ai nevoie de acest rău doar pentru a te întoarce către Creator. Poți face asta acum, imediat.

Din Lectia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Un comentariu →

Ce sunt ascensiunile și coborârile? Este vorba despre momentul în care am făcut tot ce am fost în stare. Am încercat să-mi aplic toată puterea, cunoștințele, timpul și energia. Am stors tot ce am putut din mine.

În momentul în care depun acest efort, sunt plin de încredere în mine, mândrie, dorința de a merge mai departe și certitudinea că voi reuși cu siguranță. Dar chiar în culmea inspirației și entuziasmului meu, mă lovește brusc o coborâre.

Această coborâre are menirea să-mi dezvăluie că, fiind chiar și la limita maximă a efortului și inspirației mele, sunt încă foarte departe de scop. De fiecare dată, cu cât depun mai multă forță și cu cât încerc mai mult să trec peste ele și să merg mai departe, aparent reușind și realizând ceva, cu atât descopăr că de fapt, mă îndepărtez din ce în ce mai mult de scop. De fiecare dată, starea mea îmi este arătată într-o lumină mai adevărată, iar adevărul îmi este dezvăluit din ce în ce mai mult.

Se pare că în acest fel, dezvolt două lucruri în mine. În primul rând, conștientizarea faptului că sunt din ce în ce mai departe de scop. În al doilea rând, scopul în sine devine din ce în ce mai important pentru mine. Prin urmare, nu am de ales, deoarece este absolut necesar pentru mine să ating acest scop și înțeleg că sunt complet incapabil să-l ating prin propriile mele forțe. Atunci mă cuprind dezamăgirea și disperarea.

Dar nu sunt dezamăgit nici de scopul în sine, nici de dorința mea de a-l atinge. Sunt dezamăgit doar de propria mea forță. Sunt pe deplin hotărât să-l ating, sunt gata să investesc toată energia în acest scop, dar pur și simplu nu știu prin ce mijloace poate fi atins.

Apoi ajung într-o stare în care înțeleg că trebuie să trec peste rațiune, împotriva logicii umane; că trebuie să existe o soluție „nefirească” aici, ceva deasupra naturii noastre. Abia atunci mi se dezvăluie această soluție, care nu aparține naturii noastre.

Ea trebuie să vină din combinarea a două contrarii: importanța scopului și lipsa propriei mele forțe pentru a-l atinge. Ambii poli trebuie să fie prezenți aici. Văd că puterea mea este la zero și că nu există nimic care să mă poată ajuta. Și de Sus, nu mi se dezvăluie nicio posibilitate nouă pe care aș putea încă să o încerc, să o fac sau să o adaug.

Mi-am epuizat complet potențialul, m-am epuizat pe mine însumi, am încercat totul și am eșuat în toate încercările mele. Nu mi-a mai rămas nimic. Și acesta este un semn că am ajuns într-o stare în care mi-am examinat toate punctele forte și am văzut că sunt complet nesemnificative și nu valorează nimic. Totuși, cu fiecare nouă dezamăgire față de mine însumi, am primit o dorință mai mare de a atinge scopul. Acesta este sensul ascensiunilor și coborârilor.

Fiecare impuls ascendent sau descendent produce două rezultate: dezamăgirea față de propriile forțe și importanța scopului. Unul versus celălalt. Cu fiecare nouă coborâre sau ascensiune, cu fiecare astfel de impuls, această contradicție devine din ce în ce mai ascuțită și acești doi poli se îndepărtează tot mai mult, până când omul ajunge la un anumit punct critic.

Fiecare om are propria măsură pe care trebuie să o parcurgă. Dar, așa cum spune Rabaş, eroul aici este doar cel care are răbdare, care încearcă iar și iar și nu slăbește presiunea. El spune mereu: „Dacă eu nu sunt pentru mine, cine va fi pentru mine?” Nu există altă metodă aici. Trebuie să vorbești mereu cu tine însuți în acest fel. Și când omul vede un rezultat nereușit și simte că nu a reușit, ar trebui să spună: „Nu este nimeni în afară de El” și să înțeleagă că, în acest fel, El dezvăluie adevărata stare a omului.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Nu putem iniția nicio acțiune, nici măcar acum, în perioada pregătitoare și în starea noastră cea mai egoistă (Lo Lişma), decât dacă intenționăm să atingem credința, dăruirea și o intenție altruistă prin acea acțiune. Totul începe cu ridicarea deasupra dorinței noastre, pentru a ne conecta cu un alt om. Altfel, nu voi stabili niciodată contact cu el și voi rămâne închis în mine însumi.

A ieși din sine și a mă conecta cu un prieten înseamnă a te separa de propriul ego, a te ridica deasupra lui; numai atunci voi putea intra în contact cu ceilalți. Altfel, nimic nu va funcționa și voi rămâne închis în mine ca într-o cochilie.

Toate acțiunile noastre trebuie să fie îndreptate spre ieșirea din egoul nostru și conexiunea cu un prieten din afara lui. După cum este scris: „Cel drept va trăi prin credința sa.”

Dacă deocamdată mi se dezvăluie doar un mic egoism, atunci este relativ ușor să ies din mine și să încep să mă apropii de ceilalți. Dar de îndată ce obțin primele succese, egoul începe să crească din ce în ce mai mult. Și din nou, trebuie să depun eforturi pentru a mă smulge din el. Așa este la toate cele 125 de grade, până când dorința de a mă bucura se extinde la volumul său maxim și eu rămân totuși deasupra ei. Aceasta va însemna că m-am ridicat la gradul de Lişma, gradul de Bina.

Și atunci voi fi deja capabil să mă întorc la ego-ul meu și să încep să primesc în acea sferă de dragul dăruirii, mai întâi în cea mai subțire „coajă”, apoi extinzând-o din ce în ce mai mult și așa mai departe până la sfârșit, până când voi fi angajat întreaga dorință.

Din Lecția Zilnică de Cabala din 28.12.2011, Baal HaSulam „Introducere în Studiul Celor Zece Sfirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 163

Dacă totul vine de la Creator și omul nu există cu adevărat independent, cum putem înțelege pedeapsa?

Faptul că totul vine de la Creator nu șterge existența unui om,. Omul este cel care simte.

Ce este vasul? Vasul este dorința de a se bucura de la Creator. Creatorul umple vasul cu prezența Sa. În afară de necesitatea fundamentală, care este prima fază din cele patru faze ale luminii directe, toate celelalte împliniri provin din simțirea Creatorului, din simțirea gazdei și nu din ceea ce El a pregătit pentru noi. Prin urmare, vasul este în esență ceea ce simte realitatea Creatorului. Gradul de ascundere sau revelație este gradul de gol sau plenitudine din vas.

Când ajungem să clarificăm esența acțiunilor din partea vaselor, prin ecrane și discernământ, vedem că esența acestor acțiuni este conștientizarea: „Ce se întâmplă cu mine? Cine îmi face asta? De ce face asta? Și ce vrea El de la mine?” După ce clarificăm aceste aspecte, stările se schimbă, se îmbunătățesc și se transformă în următoarele stări la rând și așa mai departe. Cu alte cuvinte, noi nu suntem cei care fac. Creatorul este cel care face. Dar noi suntem cei care simt și care trebuie, prin simțirea noastră, să clarificăm ceea ce ni se întâmplă cu adevărat.

În momentul în care clarificăm o stare, aceasta se schimbă.

Anexa acestor simțiri clarificate se numește munca de discernământ și corectarea simțirii. Întrucât existăm deja în Ein Sof (infinit), nu avem nevoie de nimic altceva decât de corectarea simțirilor noastre. Trebuie să ne corectăm lipsa de percepție. Mai mult, nici măcar simțurile în sine nu sunt cu adevărat corectate. Claritatea vine din conștientizarea faptului că ne aflăm în lipsa de percepție de fiecare dată.

Când recunoaștem răul într-o stare, dezvăluim posteriorul (Achoraim) Creatorului, care apoi se transformă în anteriorul sau „fața” Sa (Panim). Așa se desfășoară de fiecare dată. Asta înseamnă că acțiunile noastre sunt doar efort interior: depunem efort pentru a descoperi că Eu, El și metoda sunt una, așa cum scrie Baal HaSulam într-una din scrisorile sale. Trebuie să ascuțim constant acest punct unic, iar și iar, fără pauză, până când ceața se risipește din ce în ce mai mult, până când descoperim că suntem într-adevăr acolo unde am fost dintotdeauna: în corectarea finală.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ne este foarte dificil să înțelegem în ce scop trebuie să îndeplinim munca spirituală și de ce Creatorul a creat lumea în așa fel încât să fim nevoiți să depunem efort. Dacă El este omnipotent, de ce nu a creat starea finală de la bun început? Și dacă aceasta există deja și noi suntem deja în ea, de ce nu a făcut-o astfel încât să simțim imediat această stare perfectă (Gmar Tikun)?

De ce trebuie să ne deschidem ochii și să dezvoltăm organul de percepție a spiritualităţii, numit ecran (Masah) și lumina reflectată (Or Hozer), deoarece abia atunci vom simți unde ne aflăm cu adevărat și vom percepe adevărata realitate?

Ni se spune că toate acestea se datorează rușinii. Ne întrebăm: De ce a creat El rușinea? Și ni se spune că rușinea este o corectare și că dacă nu ne corectăm  nu vom simți bunătatea care a fost pregătită pentru noi.

Trebuie să dobândim măreția și importanța Creatorului, a dăruitorului. Atitudinea noastră față de El trebuie să fie cu intenția de a dărui. Un Kli (vas) cu o intenție altruistă este un Kli etern care nu dispare niciodată și nu se golește niciodată. Dimpotrivă, se umple din ce în ce mai mult.

Există mult mai multe explicații folosite pentru a „justifica” starea noastră prezentă, iar omul poate trăi conform lor mult timp, până când dobândește o a doua natură, natura Creatorului.

Dar înainte de asta, omul este incapabil să înțeleagă sau să fie de acord cu stările prin care trebuie să treacă, deoarece definițiile pe care le deține acum sunt opuse definițiilor pe care le va avea ulterior.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să faci un discernământ corect?

Răspuns: A face un discernământ adecvat înseamnă să vezi că fiecare stare ne este trimisă de Creator și că Forța superioară vrea să te îndrepți către ea, și cel puțin să atribui acea stare Creatorului.

Dacă poți continua mai departe, gândește-te la faptul că această stare a fost trimisă pentru a te putea uni cu El și a înțelege motivele pentru ceea ce se întâmplă. Gândește-te de ce Creatorul îți trimite această situație ca o cale către adeziunea cu Creatorul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Stările de coborâre sau ascensiune nu sunt definite de faptul dacă eu mă simt bine sau rău în acel moment. Dacă am gânduri despre Creator, chiar și în cea mai dificilă stare, atunci din punct de vedere spiritual, aceasta este considerată o stare „bună”. O coborâre însă, este o stare în care omul pierde conexiunea cu Creatorul.

Menținerea conexiunii cu Creatorul, păstrarea unui gând despre El chiar și în timpul unei stări insuportabil de dificile, este preferabilă pierderii acelei conexiuni în starea cea mai favorabilă. Aici trebuie să depunem eforturi extraordinare pentru a distinge corect între ceea ce constituie o coborâre și ceea ce constituie o ascensiune spirituală.

În orice moment când Creatorul ne amintește de prezența Sa, indiferent cum o face, trebuie să-I mulțumim Creatorului pentru aceasta. Amintirea poate veni sub forma unei lovituri sau prin situații extrem de dificile.

În schimb, de îndată ce pierdem conexiunea cu divinul, plăcerile animalice sau preocupările cotidiene ne distrag atenția de la gândurile despre spiritualitate. Devenim confuzi și uităm că tocmai Creatorul este cel care ne trimite toate aceste situații și probleme; aceasta este ceea ce numim coborâre. Astfel, o stare de coborâre sau ascensiune spirituală nu este determinată de simțurile noastre animalice, ca un sentiment de amar sau dulce, ci de faptul dacă este adevăr sau fals.

Prin urmare, este foarte dificil pentru noi să ne obișnuim cu acest tip de discernământ. Dar atunci când omul își examinează stările în acest fel, începe să le analizeze într-o lumină nouă.

Evaluându-le conform principiului „adevăr sau falsitate”, se evaluează starea lor conform unui singur criteriu: Este benefic pentru avansarea mea spirituală? Acest discernământ se face independent de percepția senzorială. Apoi, pe măsură ce omul devine cu adevărat pregătit pentru aceasta, apar din nou îndoieli: ar trebui să mă îndrept către Creator sau să încerc să fac ceva eu ​​însumi?

Dacă mă întorc către Creator atunci când sunt capabil să fac ceva eu ​​însumi, atunci va fi o cerere artificială. Rabaş dă următorul exemplu: un băiețel plânge pe stradă și aproape nimeni nu-i acordă atenție. La urma urmei, este încă un copil și plânge pentru fleacuri. Dar când un bărbat matur plânge, acest lucru este luat în serios.

În mod similar, omul care cară o povară grea care este pe cale să cadă, și cere ajutor este ajutat imediat. Dar dacă strigă „Ajutor!” fără niciun motiv anume și toată lumea vede că nu se întâmplă nimic grav, nimeni nu-i va acorda nici măcar atenție.

Din Lecţia zilnică de Cabala 23/06/26, Rabaş – Art.7, 1988-Ce este importanţa Mirelui, ale cărui păcate sunt iertate

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Celebrul creator de modă Karl Lagerfeld a reușit să-și creeze propria imagine în modă, iar declarațiile sale sunt foarte populare. Cu toate acestea, este surprinzător cât de incredibil de egoiste sunt!

„Sunt un fel de vampir, luând sângele altor oameni” (Revista The Observer).

„Vanitatea este cel mai sănătos lucru din viață” (The Guardian).

„Urăsc conversațiile intelectuale cu intelectuali pentru că mă interesează doar propria mea opinie” (Lumea conform lui Karl).

Oamenii se minunează de felul în care vorbește.

Răspunsul meu: Vorbește foarte bine, direct la subiect. Exprimă cu adevărat ceea ce vine din propria sa natură.

Și-a afirmat crezul foarte succint, ca un om obișnuit, deși unul care își înțelege natura. El exprimă adevărul!

Întrebare: Ce anume îi fascinează pe oameni în declarațiile sale?

Răspuns: Ceea ce îi captivează este faptul că spune lucruri pe care lor le este frică să le spună.

Întrebare: Deci acest lucru există în interiorul unui om?

Răspuns: Firește, pentru că fiecare dintre noi este așa.

Întrebare: Are omul sentimentul că vanitatea este cel mai sănătos lucru din viață?

Răspuns: Desigur, pentru că vanitatea ne înalță. Ce altceva în lumea noastră poate ridica omul deasupra tuturor celorlalți? Ce este considerat victorie, realizare, succes? Nimic altceva decât împlinirea vanității.

Întrebare: Dar sunteţi angajat într-o știință care face exact opusul, nu-i așa?

Răspuns: Da, sunt. Dar oamenii „adevărați”, oameni ca el, glorifică această natură. Dar este natură! Prin urmare, nu poate fi negată.

Cred că are dreptate când se exprimă atât de frumos. El deschide ochii oamenilor către ceea ce sunt ei cu adevărat.

Întrebare: Ar trebui cumva să luptăm împotriva acestui lucru, sau nu?

Răspuns: De ce ar trebui să luptăm? Dimpotrivă, trebuie să deschidem ochii oamenilor către faptul că sunt așa și poate că acest lucru îi va conduce la recunoașterea răului.

Întrebare: Asta numiți exact educație? A dezvălui unui om cine este cu adevărat?

Răspuns: Desigur, absolut. Numai revelarea răului într-un om îl va obliga pe acesta să se corecteze, să vadă „Aceasta este natura mea și este rea”.

Îmi place să vorbesc cu oameni care îmi sunt opuși, dar sunt deschiși și sinceri. Acesta este adevărul. Adevărul stă deasupra oricărui lucru. Dacă trecem cu vederea adevărul, ce se va întâmpla? Nu vom putea niciodată să realizăm nimic în lumea noastră. Ne vom limita întotdeauna la declarații pe jumătate, aluzii vagi și evaziuni. Și apoi ce?

Fără revelarea răului, nici măcar nu veți ști sau nu veți înțelege ce este binele și ce ar trebui să fie, sau cum să-l construiți ca opusul răului.

De exemplu, imaginați-vă că vă uitați la un articol de îmbrăcăminte și vedeți ceva rău, derutant, incorect, grosolan sau respingător la el. Apoi vă dați seama: este întors pe dos! Trebuie doar să dezvăluiți partea corectă. Și aşa o dezvăluiți. Răul și binele sunt două fețe ale aceleiași Forțe superioare.

Întrebare: Care este formula supremă pentru dumneavoastră?

Răspuns: Este scris în Cabala că „Iubirea acoperă toate fărădelegile”. Înseamnă că nu există altă cale de a atinge iubirea; este imposibil să obții acea „acoperire” sau transformarea întregului rău din tine.

Numai după ce toate fărădelegile sunt dezvăluite îți dai seama că neapărat, iubirea trebuie să le ia locul! Trebuie să le acopere pe toate – nu să le distrugă! Ele trebuie să existe împreună. Numai împreună, atunci când se ajută și se hrănesc reciproc în acest fel, ele vor exista cu adevărat.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 03.03.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 162

Separarea de Creator vine tot de la El?

Cu siguranță, separarea vine și ea de la Creator. Totul vine de la El. Totuși, separarea este o pedeapsă.

Cum ar trebui să reacționăm la această stare? Trebuie să binecuvântăm binele așa cum binecuvântăm răul și răul așa cum binecuvântăm binele. Totuși, separarea de Dumnezeire, sau mai precis, încetarea capacității de a avansa, adică a capacității de a ne egala forma cu Creatorul, este într-adevăr singura pedeapsă în realitate.

În lumea corporală, această separare se manifestă ca necazuri care se abat asupra noastră, ca evenimente negative în viața noastră și chiar ca efecte asupra corpului fizic. Tot binele vine de la El, iar tot răul vine din posteriorul (Achoraim) Creatorului, din ascundere. Problema nu este ascunderea în sine, ci modul în care o primim și ne raportăm la ea.

Pedeapsa este o pedeapsă. Nimic nu se poate face împotriva ei. Cu cât simțim mai mult ascunderea, cu atât îi rezistăm mai mult. Ascunderea poate fi corectată prin Hasadim (îndurări). În măsura în care ne detașăm de simțirea noastră personală și ne ridicăm deasupra ei, devenim cei care se bucură de milă (Hafeţ Hesed), iar apoi efectuăm corectări. În orice caz, orice lucru mai puțin decât corectarea finală este considerat pedeapsă. Cu toate acestea, noi, cei care ne aflăm în acest proces, vedem tot ce ni se întâmplă ca o recompensă.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În perioada de pregătire, omul urcă în grad pentru a traversa Machsom-ul și a intra în palatul regelui. De fiecare dată când omul trece prin stări de primire, o mare iluminare de sus îl susține, îl umple și îl trezește.

Apoi omul cade, și în loc de o lumină și mai mare, primește întuneric. În starea de întuneric, omul este „testat” deoarece, indiferent cât de sus s-a ridicat, dacă nu a traversat încă Machsom-ul, de îndată ce lumina încetează să mai strălucească asupra lui, el cade imediat într-o stare animalică. Nu știu nimic și nimic nu este important pentru el în afară de simpla existență animalică.

Oamenii simt că nu au făcut niciun progres. Natura animalică prezentă în timpul coborârilor pe care le-au experimentat acum unul sau doi ani rămâne neschimbată. Într-adevăr, când spiritul divin se îndepărtează de om, rămâne doar sufletul animalic.

În astfel de stări, este posibil să se măsoare dacă omul avansează spiritual în direcția dăruirii sau nu. Dacă ei sunt capabili să citească chiar și câteva rânduri, sau pur și simplu să reflecteze asupra lor fără a pătrunde sensul neapărat profund, și dacă își dau seama de măsura în care starea de întuneric devine din ce în ce mai profundă, atunci se poate spune că au apărut în ei rudimentele vaselor de dăruire.

Ei văd că nu au nimic, niciun sentiment de împlinire. Dar în ciuda acestui fapt, ei trăiesc cu convingerea că această stare este cumva legată de calea spirituală. Atunci nu sunt derutați de plăcerile care strălucesc asupra lor și nici nu sunt derutați de senzația plăcută de a primi împlinire, care altfel i-ar putea face să se „umfle”. Dimpotrivă, într-o astfel de stare, ei nu au calcule pentru ei înșiși. Nu-L pot justifica pe Creator, deoarece nu primesc nimic de la El și trăiesc doar prin credință.

Ce este credința în acest caz? Credința după traversarea Machsomului este lumina Hasadim, iar credința completă este lumina Hasadim cu iluminarea de Hochma. Dar în perioada de pregătire, când nu există nici una, nici alta, credința este iluminarea care vine la om de Sus, lumina care îl susține.

Alternativ, într-o stare de coborâre, mai exact atunci când această iluminare dispare, ceea ce rămâne este doar importanța scopului în forma sa pură, care este ceva ce omul primește de la grup, nu de Sus.

Adică, ei aud sau au auzit în trecut de la prieteni despre importanța scopului, iar acum acest lucru îi susține și îi servește. Acum, într-o stare de întuneric, omul este susținut de importanța scopului pe care l-a dobândit în trecut, când a putut auzi și a lucrat în grup.

Ei s-au inspirat din ceea ce au citit, din ceea ce li s-a spus și din ceea ce au auzit de la profesor, adică din cele trei surse: grupul, cărțile și profesorul.

Cu alte cuvinte, acum măreția scopului nu vine de Sus, ci din mediu. Importanța pe care o simt în starea de întuneric, o percep ca o iluminare venită din exterior, iar aceasta se numește credința care susține omul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→