În timpul studiilor noastre, trebuie să includem și situația actuală din jurul nostru în rugăciunea noastră. Ne dorim echivalența de formă cu Creatorul și ca Forța superioară să vină să ne corecteze și să facă transformarea necesară în noi.

Am nevoie de această transformare nu pentru mine și nici măcar pentru a oferi mulțumire Creatorului din partea mea, ceea ce este de asemenea egoist, într-un mod ușor diferit, dar totuși este egoist.

Îmi doresc ca toate creațiile să ajungă la un astfel de nivel de conștiință în care să înțeleagă scopul și să se apropie de El. De ce ar trebui să fie dorința așa? Acesta este rezultatul grijii pentru întreaga lume, pentru întreaga realitate.

Omul care include nu doar grupul, ci întreaga umanitate, găsește în sine și activează forțe suplimentare ale sufletului său pentru această cerere. La urma urmei, fiecare dintre noi conține toate forțele care există în lume; prin urmare, cu cât ne extindem mai mult cererea, cu atât ne activăm mai puternic sufletul către Creator.

Trebuie să ne gândim de ce este necesar să facem acest lucru. Asta pentru că am primit privilegiul de a avansa, de a-I cere Creatorului să ne ajute să îndeplinim ceea ce ne-a fost încredințat: să fim o lumină pentru națiunile lumii și să aducem ideea scopului creației și a modului de a-l atinge, poporului nostru și întregii lumi. Omul trebuie să simtă că vina pentru că lumea încă nu este corectată îi aparține. Prin urmare, trebuie să ceară corectare.

În timpul Războiului din Liban, la începutul anilor ’80, eu și Rabaş am ieșit la o plimbare în parc, așa cum făceam de obicei. El asculta radioul la fiecare cinci minute. Pe atunci, oamenii din Bnei-Brak nu ascultau radioul. Am fost surprins. La urma urmei, nimeni nu este interesat de asta! La care el a răspuns: „Nu sunt interesați pentru că nu simt că propriii lor copii sunt acolo acum.” Rabaş a simțit asta! Prin urmare, trebuie să înțelegem, chiar dacă doar intelectual deocamdată, așa cum scrie Baal HaSulam la sfârșitul articolului  Introducere la Cartea Zohar, că dacă se întâmplă ceva rău cu noi, cu oamenii noștri, se întâmplă pentru că cei care au primit informațiile de Sus despre cum să corecteze lumea și cum să atragă întreaga umanitate către Creator, încă nu își dau seama de acest lucru; nu își fac munca în deplinătatea ei.

Astfel, avem pentru ce să ne rugăm și un motiv să cerem putere pe lângă ceea ce cerem și ne rugăm de obicei. Trebuie să simțim că suntem responsabili pentru ceea ce se întâmplă.

Prin urmare, atunci când încercăm să formulăm cererea noastră de la mine însumi prin grup către Creator, trebuie să includem și aceste lucruri în ea. Ele vin acum direct la noi și nu este întâmplător că vedem și simțim viața exact în acest fel. Suntem obligați să reacționăm la aceasta.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Pe lângă obținerea întregii măsuri a dorinței de a primi, sa dăruieşti omului tot materialul de care are nevoie pentru munca sa, acesta este gradul care îl aduce pe om la Lişma [de dragul Ei]. Este așa cum au spus înțelepții noștri (Psachim 50b): „Un om ar trebui să se angajeze întotdeauna în Tora și Miţvot Lo Lişma [nu de dragul Ei], deoarece din Lo Lişma, omul ajunge la Lişma.”

Omul ar trebui să ia toate măsurile potrivite pentru a ajunge la Lişma, căci dacă omul nu se străduiește pentru aceasta și nu atinge Lişma, va cădea în capcana slujnicei impure (Baal HaSulam, Introducere la Cartea Zohar).

Dacă omul dorește să treacă de la starea sa actuală (1) la următoarea stare (2), trebuie să înțeleagă ce dorește. În prima stare, el trebuie să fie capabil să simtă a doua stare și să o dorească mai presus de toate celelalte stări posibile care i se pot prezenta. Dacă dorește cu adevărat a doua stare mai mult decât orice altceva, el trezeşte o forță numită Lumina care reformează, care îl transferă din prima stare în a doua.

Această tranziție nu înseamnă că împlinirea din mine se schimbă: „Înainte, știam un lucru, iar acum știu altul. Anterior, mă simțeam într-un fel, iar acum mă simt diferit.” Nu. Acțiunea luminii produce un rezultat diferit: înainte, gândeam după un singur sistem, iar acum sistemul meu de gândire s-a schimbat. Anterior, simțeam conform unui singur sistem, iar acum sistemul meu de simţire s-a schimbat. Prin lumina care reformează, nu conținutul minții și sentimentele se schimbă, ci mintea și simţirea în sine. Așa trec în următoarea stare.

Prin urmare, deja în prima stare, omul nu dorește cu adevărat să schimbe împlinirea. Nu asta contează. Ceea ce contează este că simţirea și mintea în sine se schimbă. El vrea ca ei să devină mai degrabă dăruitori decât primitori.

Întrebare: Cum se poate imagina acest nou model?

Răspuns: Vine prin efort și contemplare. Timpul joacă și el rolul lui. Dar dacă nu doriți ca procesul să dureze mult, grăbiți-l!

Există două stări: prima stare curentă și următoarea a doua stare. În fiecare stare am atât sentiment, cât și minte. În ambele stări există împlinire, dar în prima stare împlinirea este rea, în timp ce în a doua este bună. Mă ridic deasupra ambelor și cer un nou vas, o nouă simţire și o nouă minte. Nu cer o altă împlinire, ci o inimă și un creier diferit.

Așa avansăm prin credinţă deasupra raţiunii, de la separare la adeziune. Ceea ce contează pentru mine nu este dacă împlinirea din interiorul vasului este bună sau rea, ci ceea ce fac eu deasupra lui, ridicând Or Hozer (lumina reflectată).

Întrebare: Care este diferența dintre a cere împlinire și a cere o senzație și o minte nouă?

Răspuns: Intenția. Îmi schimb intențiile.

Întrebare: Dar prin fire, dorința vrea împlinire. Cum poate trece la o altă solicitare?

Răspuns: Prin Or Makif (lumina înconjurătoare), care se întoarce la sursă. Prin Tora.

Întrebare: Știu către ce mă străduiesc sau pur și simplu vreau ceva nou?

Răspuns: Știu. La urma urmei, lucrez cu dorința mea. Trebuie să înțeleg cel puțin ce este dăruirea.

Întrebare: Care este procesul real de trecere de la prima stare la a doua?

Răspuns: O schimbare de atitudine de la mine însumi, către Creator.

Întrebare: Ce se întâmplă mai exact cu mintea și simţirea meu în timpul acestei tranziții?

Răspuns: Totul depinde de ceea ce este mai important pentru mine. Mintea și simţirea sunt eu. Lumina acţionează asupra mea şi îmi schimbă priorităţile.

Eu nu mă pot schimba singur, pentru că mă voi cunoaște cu adevărat abia la sfârșitul corectării. Deocamdată, sunt doar oarecum familiarizat cu „animalul” în care trăiesc, dar nu cu adevăratul meu sine. Trebuie să ies din acel „animal”, să mă despart de el, astfel încât să stea lângă mine și abia apoi să încep să lucrez asupra mea. Abia atunci voi începe să știu cine sunt cu adevărat.

Întrebare: Conform a ceea ce scrie Baal HaSulam aici, înseamnă asta că nu toată lumea va atinge intenția de Lişma?

Răspuns: Oricine are o atracție reală față de înțelepciunea Cabala dorește deja, cel puțin în interior, să se schimbe. S-ar putea să nu-și dea seama sau să nu înțeleagă încă, dar este deja pregătit pentru asta. Un astfel de om are o cerere interioară și nu este dispus să rămână așa cum este. El caută o transformare reală.

Din lecția zilnică de Cabala 21/03/13, Baal HaSulam, „Introducere la Cartea Zohar”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 155

Dacă „Nu există nimeni în afară de El” și totul vine de Sus, unde sunt propriile puteri ale unui om?

Puterile unui om se găsesc în structura sufletului său.

În ce fel este omul diferit de altul? Ambii posedă aceleași calități, dar în fiecare individ există în măsuri și interconexiuni diferite, cu alte calități. Fiecare om are o structură unică de calități animalice ale acestei lumi, pe care o numim caracter; unde unul este risipitor, altul irascibil, altul fricos, altul bun la suflet și așa mai departe. Diferența dintre oameni constă în gradul în care folosesc aceste calități pentru a atinge scopul. Aceasta le determină nivelul, adică grosimea (Aviut) ecranului (Masach).

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când Creatorul i-a spus lui Avraam să se circumcidă, Avraam s-a consultat cu prietenii săi (Rabaş, „Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre”).

„Circumcizia” în munca spirituală înseamnă că omul nu își mai folosește dorința de a primi, și dacă o folosește, este doar de dragul dăruirii.

Circumcizia prepuțului (Orlah) semnifică faptul că omul trece de la a fi ne-evreu (Goy) la a deveni evreu (Yehudi), omul care lucrează în unitate cu Creatorul (beYechud). Cu alte cuvinte, tot ceea ce face din acea stare încolo va fi exclusiv pentru echivalența de formă cu El.

Deși acest lucru este efectuat de Sus prin Aba ve Ima (tată și mamă) și este efectuat asupra unui om mic, de la această stare de Katnut (micime) încolo, pe măsură ce crește în fiecare stare mai mare, se va dezvolta ca Yehudi.

Întrebare: Dar Avraam s-a circumcis singur. Înseamnă asta că fiecare trebuie să efectueze circumcizia spirituală asupra sa?

Răspuns: Cazul lui Avraam este diferit, deoarece a fost un patriarh, un suflet de cea mai înaltă ordine. Cât despre celelalte suflete, într-adevăr, au existat și alte astfel de cazuri descrise în Tanah, în care oamenii s-au circumcis la o vârstă foarte înaintată, dar acest lucru încă necesită studii suplimentare.

După circumcizie, omul nu se mai confruntă cu aceleași tulburări care existau înainte. Apoi începe un cu totul alt tip de muncă, în care își folosește fărădelegile (atât greșelile intenționate, cât și cele neintenționate) pe care le-a comis în trecut. Folosește ceea ce aparține trecutului, dar acum acele fărădelegi nu mai sunt prezente în el.

Întrebare: Atunci, ce regreta Avraam?

Răspuns: Ideea este că pare imposibil să unești binele și răul. În orice moment, te afli într-unul sau altul, fie în rău, fie în bine. Spun „pare imposibil” pentru că mai târziu devine de fapt posibil. Dar în această etapă, nu poți încă conecta cea mai grosolană dorință animalică cu cea mai înaltă intenție.

De exemplu, în timp ce te bucuri de o mâncare delicioasă, încearcă să începi să te gândești la spiritualitate. Sau, în timp ce ești complet absorbit de primirea unei plăceri animalice, începi brusc să te gândești la Creator. Una pare să o stingă pe cealaltă.

Exact asta se întâmplă: un regret amar apare din faptul că nu este încă posibil să unească aceste două extreme. Dar mai târziu, ele devin într-adevăr unite.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Starea în care omul dobândește capacitatea de a merge prin credință deasupra rațiunii se numește Roş HaŞanah (Anul Nou). Aceasta înseamnă că el atinge vârful tuturor stărilor sale și dezvăluie numele Creatorului, Ţvaot (Domnul Oștirilor). Adică, omul a trecut prin toate stările de ascensiuni și coborâri, numite „Ţe” și „Bo”, care împreună formează numele Ţvaot (pluralul lui Ţava [ebraică], „oaste” sau „armată”).

Când omul trece prin aceste stări, devine ca un soldat: din „Ţe” (o coborâre), intră în starea de „Bo” (o ascensiune). În acest fel, își construiește o armată (Ţava) în interiorul său, depășind tulburările prin credinţă deasupra raţiuni.

Aceste tulburări se numesc Muntele Esau. Un munte (Har) provine din cuvântul „Hirurim” (gânduri, reflecții), care apar în funcție de rădăcina sufletului și structura sa. Când omul depășește aceste tulburări prin credință deasupra rațiunii, el trece de la Muntele Esau la Muntele Sion. Aceasta înseamnă că de la coborâri el trece la ascensiuni.

Prin lucrul cu gânduri mai presus de rațiune, omul dobândește forța de Bina.. Prin urmare, el este numit Israel (Yaşar-El), direct către Creator, deoarece primește această direcție a intenției în străduința către Creator de la Bina. Apoi, din revelația guvernării generale a Creatorului (regele întregii lumi), omul ajunge la guvernarea personală a Creatorului (regele lui Israel).

Regele întregii lumi îl atinge în mod conștient, prin acțiunile Creatorului pe care le vede. Dar regele lui Israel îl atinge prin munca în credință mai presus de rațiune. I se revelează că toate stările prin care a trecut au fost date de Creator. Apoi, de pe Muntele Sion, el urcă la Ierusalim, de la Malchut al Sionului la Malchut al Ierusalimului.

Finalizarea acestei stări, în care el dezvăluie că Creatorul este regele întregului pământ, adică al tuturor dorințelor sale, atât trecute, cât și prezente, și verifică în toate dorințele sale că este atașat de Creator, se numește Roş HaŞana. Roş (cap) este cea mai înaltă stare dintre toate cele prin care omul a trecut în dorințele sufletului.

Aceasta este semnificația sărbătorii de Roş HaŞana. Pe de o parte, se poate spune că este începutul a ceva nou, începutul unei ascensiuni, o stare care stă deasupra tuturor corectărilor. Pe de altă parte, este rezumatul a ceea ce a parcurs omul în timpul anului, rezultatul corectării tuturor dorințelor sufletului. Când o persoană ajunge la o astfel de stare, înseamnă că a atins Roş HaŞana.

Din Lecţia zilnică de Cabala 10/06/26, Rabaş – Art.6, 1989-Ce este Mai presus de rațiune, în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Când un om însetat primește în sfârșit apă, el bea și experimentează plăcere fără a simți nicio conexiune cu Creatorul. În acel moment, are un mare Aviut  (grosimea dorinţei) deoarece plăcerea sa este atât de mare.

Răspunsul meu: Vorbiţi despre un animal căruia îi este sete și îi place să bea atunci când primește apă. Acesta nu este subiectul Cabala.

Înțelepciunea Cabala vorbește despre intenții, nu despre a primi ceva într-un mod animalic, fără intenție. Cabala explică cum lucrează omul deasupra Machsom (barierei spirituale). Ceea ce există sub Machsom se numește „natură” și nu este nevoie să discutăm despre asta. Lăsați asta în seama psihologilor. Ce ne privește pe noi cum există animalul? El există în întregime sub stăpânirea naturii și nu există niciun beneficiu pentru el în asta, şi nicio posibilitate de schimbare. Și dacă în acest moment nu am capacitatea de a-mi schimba natura, de ce ar trebui să mă ocup de asta?

Este mai bine să nu mă opresc asupra naturii mele prezente în această lume –aşa  cum sunt construit, cum funcționează celulele mele, cum funcționează ficatul, creierul și alte organe – pentru că eu nu sunt capabil să schimb aceste lucruri. Este o pierdere de timp. Este mai bine să studiez cum mă pot schimba, cum mă pot ridica și cum pot ajunge la adevărata împlinire. Asta merită mult mai mult.

Există deja opt miliarde de oameni ocupați cu această viață, care cred că pot schimba ceva în ea. Dacă nu sunt ca ei, nimic teribil nu se va întâmpla.

Astfel își petrec oamenii viața, crezând că pot schimba ceva, până când sunt îngropați în cele din urmă. De ce să te dedici acestui lucru? Adevărata provocare este să te oprești și să determini ce poate produce cu adevărat un rezultat, ce este inutil, ce merită să faci și ce nu.

Nu există niciun beneficiu în a-ți analiza la nesfârșit natura prezentă, pentru că te vei consuma doar cu întrebări precum: „De ce sunt așa? De ce este lumea așa?” Și apoi ce? Îl vei învinovăți pe Creator și vei rămâne exact așa cum ești, doar că acum vei avea și dureri de cap, ulcer și alte probleme. În termeni cabalişti, accentul nu ar trebui să fie pus pe ceea ce este guvernat în întregime de natură, ci pe singurul punct în care există libertate: posibilitatea de a dobândi o intenție mai presus de dorința de a primi. Acesta este locul unde începe munca spirituală.

Din Lecția zilnică de Cabala din 06.06.2026, Rabaş – Art.12, 1990-De ce este Tora numită „linia de mijloc” în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să te apropii de Creator?

Răspuns: A te apropia de Creator înseamnă a fi inclus într-un lanț nesfârșit de grijă unii față de alții. Trebuie să simțim că grija unii față de alții este eternă.

Întrebare: Este eternă sau duce la eternitate?

Răspuns: Conduce la simțirea eternităţii.

Întrebare: Așadar, atunci când ni se spune: „Poți trăi veșnic și simți eternitatea”, devenim sceptici și spunem: „Ei bine, aceasta este o fantezie”. Se întâmplă asta pentru că ne petrecem viața preocupându-ne doar de noi înșine?

Răspuns: Da.

Întrebare: Și dacă am putea să ne îndreptăm către altcineva, atunci nu ni s-ar mai părea science-fiction?

Răspuns: Vom începe să simțim acea eternitate. Este ca și cum te-ai transfera în alții, și prin aceasta, vei simți infinitul.

Întrebare: Scopul vieții este conținut în asta? Este exact asta?

Răspuns: Da. Apoi, prin simțirile tale, te apropii de Creator, timpul dispare și lasă doar simțirea.

Întrebare: Dar cum este Creatorul? Când spun „Apropie-te de Creator”, ce îmi doresc de fapt?

Răspuns: Să-mi pese total de ceilalți. De altcineva.

Întrebare: Pur și simplu așa, fără să mă gândesc la mine?

Răspuns: Dacă sunt capabil să uit de mine și să mă gândesc la altcineva, atunci intru în eternitate.

Întrebare: Nu există nici măcar un gând mărunt, un calcul ascuns: „Ce voi primi în schimb?” Asta nu există?

Răspuns: Dar exact asta vei primi. Vei începe să simți însăși eternitatea în atitudinea ta față de celălalt.

Întrebare: Deci, pentru a rezuma totul, scopul principal este să ne apropiem de Creator, iar tot ce ne înconjoară este dat tocmai pentru a ne putea apropia de Creator?

Răspuns: Da.

Întrebare: Chiar și războaiele, suferința, tragediile și bolile?

Răspuns: Fără ele, nu am putea simți nimic din toate acestea. Și ele sunt necesare. Înclinația spre rău a fost creată special pentru ca noi să simțim că ne ridicâm deasupra ei.

Întrebare: Sarcina noastră este să ne ridicăm deasupra tuturor acestora?

Răspuns: Da.

Comentariu: Înțeleg. Mulțumesc. Aţi lămurit și asta. Pentru oameni, aceste lucruri înseamnă atâta durere, atâta suferință, și totuși dumneavoastră spuneţi: „Și asta servește acelui scop”.

Răspunsul meu: Este necesar.

Întrebare: Și nu există nicio cale fără asta? Este imposibil să treci prin viață lin și fără efort?

Răspuns: Nu. Omul este incapabil de asta. Trebuie să treci prin răutate, prin înclinaţia rea; altfel, nu vei simți binele.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 13.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nu poți trăi într-o lume a bunătății absolute. Trebuie să ajungi treptat la ea și să înțelegi cum participă răul la creație și cum ne ajută să devenim complet buni.

Întrebare: Spuneţi că răul nu trebuie distrus?

Răspuns: Nu trebuie. Trebuie să existe alături de bine și să ajute constant binele să-și dezvăluie calitatea unică.

Întrebare: Și ce permite binelui să continue să crească?

Răspuns: Răul.

Întrebare: Deci, de îndată ce răul crește, și binele va crește, și așa avansăm?

Răspuns: Da.

Întrebare: Până la ce înălțimi se poate ridica binele?

Răspuns: Până la libertatea completă a dorinței.

Întrebare: Ce înseamnă asta? Ce se ascunde în spatele ei?

Răspuns: Este o stare în care omul devine absolut bun, complet corectat, complet dăruitor, și totuși acest lucru nu împiedică dezvoltarea sa ulterioară.

Întrebare: Și toate acestea se datorează răului?

Răspuns: Da. Tocmai de aceea a fost creat răul ca forță fundamentală a naturii.

Din KabTV emisiunea „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 17.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 154

Cum putem depune efort dacă știm că nu-L putem atinge pe Creator?

În Cabala, învățăm că suntem în întregime o dorință de a primi, că vrem doar să ne bucurăm. Prin însăși structura noastră, știm deja de la început pentru ce vrem să ne bucurăm. Deci, cum ne putem schimba natura? Nu o putem schimba. Cum putem dori ceva ce nu există în noi? Nu putem.

Rezultă că nu avem nicio putere să schimbăm nimic. Putem discerne doar ceea ce vrem, simțim și tânjim. Acesta este avantajul omului față de animal: ne putem examina dorințele, dar nu le putem înlocui, schimba sau chiar dori să le schimbăm.

Vedem cât de mult efort și timp este nevoie pentru a schimba obiceiurile în această lume. De exemplu, omul cu diabet care trebuie să înceteze consumul de zahăr citește pe larg pe această temă, aude sfaturi de la alții și urmărește videoclipuri despre efectele severe ale diabetului până când se convinge să înceteze consumul de zahăr și să construiască un sistem împotriva poftei sale de dulciuri.

Asta arată ce fac oamenii, pentru ce a fost construită o întreagă industrie și câtă persuasiune trebuie să suporte oamenii doar pentru a vedea răul la nivel animalic și a înțelege că ceva este rău pentru ei. Cu alte cuvinte, trebuie să ne stăpânim dorința și să o echilibrăm cu intelectul și rațiunea. Intelectul ne spune că zahărul este rău, dar dorința semnalează că dulceața este bună.

Uneori trece o viață întreagă înainte să îmbunătățim ceva la noi înșine. Aceasta se referă la îmbunătățirea la nivel animal, unde este clar că este spre binele nostru, adică acolo unde ne aflăm în prezența exemplelor și unde vedem rezultatele negative și pozitive cu propriii noștri ochi, dar tot nu ne putem schimba. Asta arată cât de puternică este dorința, deoarece este în natura noastră. În ciuda nenumăratelor sisteme intelectuale pe care le construim și a întregii auto-persuasiuni, este greu să rezistăm dorinței.

Ne abținem doar după ce vedem chiar în fața ochilor noștri, amărăciunea și pedeapsa alături de dorință și dulceață. Cu alte cuvinte, ne abținem doar atunci când intelectul și dorința stau față în față. Chiar și atunci, calculăm în funcție de măsura suferinței, așa cum suntem dispuși să suferim muncind toată ziua pentru a avea ceva de mâncare seara. Totuși, într-un astfel de caz calculul este revelat.

Prin urmare, Baal HaSulam spune în Introducere la Studiul celor Zece Sfirot că, dacă Creatorul ar fi revelat și întregul Său sistem și atitudinea Sa față de noi ar fi revelată, întreaga lume ar fi complet dreaptă. Toată lumea ar vedea ce aduce binele și răul. Ar exista dezvăluirea recompensei și a pedepsei și nu am avea de ales decât să alegem binele. Chiar dacă am vrea să ne urmăm dorința, am vedea lovitura pe care am primi-o și că nu ar merita.

Chiar și în starea noastră actuală, ne restrângem multe impulsuri pentru a nu suferi, a nu ne rușina, a nu fi închiși sau a nu fi bătuți. Această tendință există la toată lumea.

Dar cum ne convingem că spiritualitatea este o necesitate? Citim în cărți că există recompensă pentru anumite acțiuni, pentru diverse utilizări ale dorinței și pedeapsă pentru opusul lor, dar din moment ce nu vedem imediat recompensa și pedeapsa, din moment ce acestea nu sunt revelate, acest lucru nu ne ajută să ne convingem. „Cum putem construi un sistem auxiliar prin care să ne raportăm la ele ca și cum ar fi fost revelate?

Rabaş spune că trebuie să învățăm de la prietenii noștri de pe calea spirituală, să le ascultăm cuvintele, să le observăm acțiunile, să învățăm cum tânjesc, și astfel, să primim puterea de a face față dorințelor naturale și să le prezentăm acelor prieteni o imagine a efortului, muncii și dorinței corecte pentru rezultatul corect.

Nu putem decide dinainte că puterea noastră a dispărut și că trebuie să strigăm către Creator. Chiar și în fața unei pedepse vizibile, trebuie să convingem dorința să renunțe pentru a nu o activa. Cu siguranță, atunci când spunem că toate dorințele noastre sunt lipsite de valoare, că tot ceea ce vedem în această lume nu are nicio importanță, ceea ce include spiritualitatea pe care tânjim să o atingem prin dorințe care operează în acea direcție, numai din acest motiv nu putem ajunge la o rugăminte către Creator.

Trebuie să renunțăm la toate aceste dorințe, să lăsăm deoparte natura lor și apoi să ne îndreptăm către Creator, tocmai atunci când nu avem nicio motivație pentru a face acest lucru, nicio conexiune cu El, deoarece El este ascuns.

Putem sări peste ascundere și să creăm un canal alternativ prin care să-L simțim pe Creator și apoi să ne întoarcem către El? Putem renunța la toate acțiunile care vor duce la dezamăgire, care, la rândul lor, vor duce la întoarcerea către Creator? Acest lucru ar putea dura mulți ani. Este posibil să ne întoarcem către Creator chiar înainte de a fi dezamăgiți în lucrul cu dorințele noastre?

De unde putem atrage dezamăgirea destinată să vină peste zece ani și să o aducem în momentul prezent? Este posibil să accelerăm procesul?

Putem încerca să ne amestecăm cu oameni deprimați sau să cerem societății să ne ofere sentimente despre lipsa de însemnătate a vieții, despre lipsa de valoare a muncii noastre și a noastră și despre lipsa noastră de putere pentru orice. Poate că oamenii vor oferi cu bucurie acest lucru, dar ne va impresiona suficient de mult încât să cerem ajutorul Creatorului?

Se pare că nu, deoarece a ne întoarce către Creator este mai presus de natura noastră. Ne întoarcem către Creator pentru a ne schimba natura, în loc să strigăm pur și simplu: „Ajută-mă să profit!” sau să punem un bilet în Zidul Plângerii. Este o cerere pentru o inversare în noi înșine, pentru o schimbare a însăși naturii noastre.

Prin urmare, trebuie să acționăm conform naturii noastre, și iar și iar, să vedem cum propria noastră natură ne împiedică să ajungem la lucrul adevărat, astfel încât să vedem că nu-l putem atinge și abia atunci putem cere ca natura noastră să fie schimbată.

Totuși, trebuie să accelerăm timpul. Trebuie să scurtăm durata procesului. Ce înseamnă „scurtarea duratei”? Înseamnă să realizăm toate acțiunile și dorințele posibile una după alta și apoi să devenim rapid dezamăgiți. Adică, cu cât parcurgem mai energic toate posibilitățile disponibile în natura noastră egoistă, încercând fiecare acțiune, dorință și abordare despre care credem că ne-ar putea duce la obiectiv, cu atât mai repede vedem eșecul.

Există oameni care studiază încet, acționează leneș și își spun: „E în regulă, încă zece sau cincisprezece ani”. Există de asemenea, cei care se investesc pe ei înşişi complet, și după doar câteva luni, simt nenumărate coborâri și dezamăgiri și deja înțeleg ceva. Ceilalți, încă fericiți și cu inimă bună, vor aștepta mult timp înainte de a înțelege.

Într-adevăr, ar trebui să ne bucurăm de stările de dezamăgire. Dezamăgire de ce? De propriile noastre puteri, adică de a realiza că nu putem atinge obiectivul prin propriile noastre forțe. Ideea nu este să ne bucurăm de alte tipuri de lucruri, decât dacă suntem conectați la scop.

Doar dezamăgirile ne poartă de la un discernământ la altul până când stabilim că suntem incapabili. Numai prin această experiență se acumulează tot mai multe fapte, dovedindu-ne neputința, până când un adevărat impuls se dezvoltă în noi de a ne întoarce către Creator.

Nu există nicio alegere. Cu cât suntem mai dezamăgiți, cu atât vom depune mai mult efort pentru a atinge scopul. Scopul devine din ce în ce mai important pe măsură ce suntem dezamăgiți de propriile noastre puteri. În cele din urmă, dorim scopul atât de intens și constatăm că nu-l putem atinge; aceasta se numește a te învârti toată ziua în jurul acelui pol „până când nu te lasă să dormi”. Este ca și cum cineva are o poftă enormă pe care nu și-o poate împlini, până când nu strigă către Creator.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Poate fi construită intenţia exclusiv pe baza corespondenței sale cu dorința?

Răspuns: O intenție nu poate exista fără o dorință; se măsoară prin greutate, prin magnitudinea dorinței. Lumina superioară vine la Malchut, care are cinci tipuri de Aviut (magnitudine a dorinței).

Malchut ia contact cu lumina superioară, și din această interacțiune, apar cinci tipuri de lumină reflectată, fiecare corespunzând nivelului specific de Aviut cu care Malchut respinge lumina directă. Lumina directă ajunge ca un întreg unic, nediferențiat, totuși, din moment ce Malchut are cinci niveluri de Aviut, creează cinci tipuri de lumină reflectată.

În fiecare dintre ele, examinează cât de mult poate primi de dragul dăruirii (tratarea unei roșii într-un fel, a unui castravete în altul, a orezului într-un fel, a cărnii în altul) și în consecință, el primește. Prin urmare, spunem că există cinci Sfirot în Parţuf.

Ce sunt Sfirot? Sunt cinci tipuri de echivalență cu Creatorul. Din moment ce natura mea este împărțită în cinci părți, măsurăm totul prin intermediul Aviut; Nu avem alt instrument de măsurare. Dăruiesc prin Aviut-ul meu, primesc prin el și mă bucur în el. Nu am alt instrument de măsurare în afară de Aviut.

Aviut reprezintă gradul de plăcere conținut în dorința mea de a primi. Uneori sunt într-o dispoziție bună și sunt gata să devorez o masă copioasă: o băutură, pui, totul. Și alteori sunt într-o astfel de stare încât, chiar dacă mi se pune o cină minunată în față și mi-e foame, nu mă pot îndura să mănânc.

Adică, evaluăm Aviut-ul nu după cât de flămând sunt sau după câte plăceri sunt în fața mea, ci după măsura în care sunt atras de ele. Aceasta este măsura evaluării, pentru că numai așa pot aduce plăcere gazdei.

Din moment ce stau vizavi de gazdă, simt o asemenea rușine încât, în loc să mă bucur de delicatese, încep să le urăsc. Simt durere din cauza lor, chiar ură față de ele. Ajung într-o stare de „extindere” a Aviut-ului meu de dragul gazdei, pentru că, pentru a avea oportunitatea de a-I dărui Lui, am nevoie de poftă de mâncare. Există multe variațiuni aici, multe relații între lumini și vase.

Din Lecția zilnică de Cabala din 06.06.2026, Rabaş – Art.12, 1990-De ce este Tora numită „linia de mijloc” în muncă – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→