Israel (omul îndreptat „direct către Creator”), Creatorul și Tora (Lumina care reformează) trebuie să se unească într-un singur întreg. Aceasta este numită și „coloana din mijloc”, „linia de mijloc”.

Munca în trei linii (dreapta, stânga și mijloc) provine din faptul că ființa creată nu poate face nimic prin propriile puteri. Căci este creată dintr-o substanță minerală – dorința de a se bucura – care în spiritualitate, prin ea însăși nu se poate mișca (schimba), deoarece îi lipsește dorința de a dărui. Doar dorința de a dărui se poate mișca în lumea spirituală, care este construită din forme de dăruire, intenții de dăruire, ceva ce dorește să dea altuia, să iasă din sine.

Dar dacă ființa creată acționează într-o formă diferită, atunci este ca și cum ea nu ar exista în spiritualitate. Există doar în imaginația noastră! Creatorul a creat o astfel de formă imaginară în percepția noastră, astfel încât să putem exista cumva înainte de a atinge calitățile dăruirii.

Mișcarea spirituală și realitatea spirituală sunt posibile doar în dăruire. Omul poate exista în spiritualitate doar dacă se mișcă în interiorul acestei dăruiri. În spiritualitate este imposibil să stai nemișcat, să te oprești și să nu faci nimic, așa cum se întâmplă în această lume. Spațiul spiritual este deasupra timpului; adică, este în continuă mișcare prin dăruire, care se intensifică continuu.

Și din moment ce ființa creată inițial nu are capacitatea de a dărui și nici măcar nu știe ce este aceasta, se face mai întâi o restricție (Ţimţum) asupra dorinței sale de a se bucura. Apoi se stabilește o conexiune între dorința ființei create de a se bucura și dorința Creatorului de a dărui prin a doua restricție (Ţimţum Bet), prin acțiuni speciale care pregătesc realitatea noastră în timp ce ne aflăm încă în lumile spirituale.

Ulterior, are loc spargerea. Granița dintre dorința de a primi și dorința de a dărui este ruptă pentru a le conecta una cu cealaltă. Și din această conexiune ies la iveală lumi care stau opuse una alteia: lumile sfințeniei și impurității. Între ele apare un „loc neutru”, din care poate crește o ființă creată independentă.

Din Lecția zilnică de Cabala din 28.03.2011, „Pregătirea pentru Convenția din New Jersey”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Tora este numită „știința vieții” deoarece dă viață, revelația luminii Hochma, în dorința de a primi. Aceasta poate fi doar în măsura în care dorința de a primi este corectată de lumina Hasadim cu intenția de dragul dăruirii, și numai atunci când linia stângă se poate uni cu cea dreaptă și poate fi ca cea din mijloc.

Ce este linia de mijloc? În natură nu există o linie de mijloc; există doar Creator și creația, natura Creatorului și natura creației. Linia de mijloc înseamnă măsura în care creația se poate corecta și deveni similară Creatorului.

Adică, linia de mijloc este în creație. În limbajul Sfirot, aceasta înseamnă că există primele nouă Sfirot (calitățile Creatorului) și Malchut (calitatea creației). Și în măsura în care Malchut poate fi similară cu primele nouă Sfirot în acțiunile sale, aceasta va fi linia de mijloc.

În conformitate cu corectarea lui Malchut, avem sărbători (Hagim). „Hag” provine de la cuvântul „Mechuga”, „busolă” (ca și cum ar „încercui”), deoarece această stare revine la fiecare grad până la corectarea finală. Apoi, toate sărbătorile vor dispărea și va exista o singură stare constantă. Și până atunci avem etape de corespondență între Malchut și primele nouă Sfirot, între linia stângă și cea dreaptă.

La sfârșitul corectării nu va exista o linie de mijloc; nu va exista nici dreapta, nici stânga, ci o singură linie. Gradul de revelare a luminii Creatorului în creație, gradul de îmbrăcare a Creatorului în creație, se numește linia de mijloc. După corectarea finală, această revelare a Creatorului și primirea luminii vor deveni nemărginite.

Din Lecția zilnică de Cabala din 06/06/26, Rabaş – Art.12, 1990-De ce este Tora numită „linia de mijloc” în muncă – 1

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Se spune: „Am creat înclinația rea ​​și am creat Tora ca mijloc pentru corectarea ei, căci lumina conținută în ea se întoarce la sursa sa.”

Din perspectiva creației, îmi iau egoismul, răul meu, iar din cealaltă parte, din Creator, iau forța dăruirii, lumina, și din aceste două componente îmi construiesc noua structură, care se numește „umană” (Adam), adică „similară” (Domeh) Creatorului.

Egoismul meu rezidă în interior, dar în exterior seamănă cu dăruirea, adică, intern este primire și extern este dăruire. Prin urmare, această acțiune se numește „primire de dragul dăruirii”, iar o astfel de muncă este cunoscută ca fiind lucrul pe trei linii: dreapta, stânga și mijlocul.

Liniile dreapta și stânga coboară de Sus, de la Creator, iar mijlocul se ridică de jos în sus, de la ființa umană.

Referitor la linia din stânga se spune: „Am creat înclinația spre rău”, despre cea din dreapta: „și am creat Tora ca mijloc pentru corectarea ei”, iar despre mijloc: „căci lumina conținută în ea se întoarce la sursa sa, la bine” și devii la fel de bun ca Mine.

Eu sunt bun și fac binele, și tu la fel; prin urmare, vei fi numit „om”, unul care este similar Creatorului!

Din Lecția Zilnică de Cabala 30.07.2010, Raşbi, Zohar pentru Toți „Lech Lecha”

That Is Why You Will Be Called a Human Being

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Ce este credința în munca spirituală în perioada de pregătire?

Răspuns: Nu vorbim despre oameni obișnuiți, despre mase. Societatea de la care pot primi influență este grupul nostru.

Ce este pentru noi credința înainte de Machsom ? Rabaş scrie în articolele sale că înainte de Machsom, există credință în cărți și în cei care le-au scris, înțelepții. Aceste lucruri ajung la om doar printr-un grup. Adică, „spălarea creierului” grupului creează în mine cunoștințe pe care nu le ating cu adevărat, dar, din moment ce o forță externă mă controlează, mi le aduce ca fapt.

Vedem acest lucru în mase, în exterior, și ar trebui să profităm de el și aici, în interior. Adică, dacă decidem să vorbim despre Baal HaSulam, Rabaş, ARI și Raşbi ca despre oameni care sunt învățătorii noștri, care ne conduc înainte, iar ceea ce au spus ei este sacru pentru noi și mai presus de toate, atunci grupul ar trebui să mă „spală pe creier” cu asta, astfel încât puterea pe care o obțin din asta se numește credință.

Eu însumi nu am atins încă acest lucru cu cele cinci simțuri ale mele într-un mod care să devină un fapt pentru mine. Nu sunt la sfârșitul corecției când pot spune că totul este spre bine și că Creatorul face doar bine. Toate acestea nu sunt nimic mai mult decât cuvinte pentru mine.

Dar pentru că am un grup, le obțin de la ei într-un mod care transformă cuvintele în fapte pentru mine. Puterea care transformă acestea în fapte se numește credință. Astfel, în loc de cunoaștere, în loc de realizare, folosesc puterea credinței.

Să presupunem că am un pahar de ceai în fața mea și sunt dispus să plătesc zece șekeli pentru el. În același mod, prin puterea credinței, pot fi dispus să plătesc zece șekeli pentru ceva ce nu văd sau nu știu. De exemplu, îmi spun să beau un pahar de bere, dar nu știu nimic despre bere; îmi spun că este foarte bună și îi cred, așa că voi plăti zece șekeli pentru ea.

Pot crede atât de mult încât voi da un milion, îmi voi da întreaga viață doar pentru a realiza acest lucru. Totul depinde de puterea credinței pe care o primesc de la grup. Adică, credința este în loc de cunoaștere.

Când sunt sub Machsom, nu am nicio altă forță pentru a atinge scopul. Deși nu simt acest scop, nu îl văd și nu îl aud, doar puterea credinței pe care o primesc de la prietenii mei care mă pot ajuta. Nimic altceva nu poate servi drept forță motrice pentru mine.

Din Lectia zilnica de Cabala 09/06/26, Rabaș – Art.3, 1986-Omul este răsplătit cu dreptate și pace prin Tora

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Spuneţi că situația din Israel depinde de noi. Dar, oricât de mult am încercat să mă concentrez asupra acestui gând, nu pot simți că o astfel de responsabilitate îmi revine cu adevărat. Se pare că îmi lipsește forța credinței?

Răspuns: Aceasta poate veni fie ca urmare a unei forțe pozitive, forța credinței dată de Sus, fie din cauza influenței unei forțe negative de jos, sentimentul că nu există altă cale de ieșire. Una dintre cele două. Omul va vedea că nu poate face nimic altceva, că nimeni nu are nicio idee clară despre cum să iasă din situația creată. Între timp, problemele continuă să crească la nesfârșit; lucrurile devin din ce în ce mai rele.

Prin urmare, în măsura în care este capabil, omul își trage puterea din Tora, dar altfel, o astfel de decizie se maturizează în el din disperare, deoarece se află într-un impas absolut! Nici măcar sfârșitul vieții nu va rezolva aceste probleme. Ne vom confrunta în continuare cu eternitatea: problemele noastre nu se vor termina odată cu sosirea morții; ele sunt deasupra acelei tranziții!

Vom vedea acest zid nu numai din lumea noastră; Vom vedea că acest zid se ridică chiar și în lumea superioară și ne separă de soluția problemei. Căci existența noastră nu este doar în această lume, iar un glonț în templu nu este nicidecum soluția tuturor problemelor.

Omul va simți de asemenea toate aceste probleme mai presus de viața din această lume, le va percepe în forma lor eternă, spirituală. Viața și moartea nu sunt concepte atât de semnificative, iar omul va ajunge să simtă ceva mult mai măreț.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/06/26, Rabaş – Art.7, 1990-Ce este timpul de rugăciune și cel de recunoștință în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 „Acestea sunt generațiile lui Noe. Noe a fost un om drept. El a fost complet în generațiile sale. Noe a umblat cu Dumnezeu.”

Rași interpretează, cu scopul de a ne învăța, că generațiile celor drepți sunt în primul rând faptele bune. Rași explică de ce se spune, „Acestea sunt generațiile lui Noe”. Ar fi trebuit să se menționeze numele fiilor săi, adică Șem, Ham și Iafet. Și de ce se spune: „Acestea sunt generațiile lui Noe. Noe era un om drept”? El spune că asta se datorează faptului că generațiile celor drepți sunt în primul rând faptele bune.(Rabaş, „Acestea sunt generaţiile lui Noe”).

Ce se înțelege printr-o linie genealogică sau urmași? În primul rând, Noe a fost un „om drept, complet în generațiile sale” pe gradul său și a „umblat cu Dumnezeu”, adică cu calitățile Creatorului, calitățile de Bina „Complet”, „drept” și „Dumnezeu” se referă toate la Bina.

„Noe” semnifică un vas de dăruire, o etapă de pregătire, în timp ce „Avraam” reprezintă pe cineva care lucrează deja cu vasele de primire. Mai întâi, dobândim vase de dăruire, calitățile Creatorului, iar apoi, prin intermediul acestor calități, corectăm calitățile ființei create. Acesta este procesul.

Pentru a aduce creația în această stare, a fost necesar să se amestece vasele de primire cu vasele de dăruire. Creatorul a trebuit să intre în creație, să se integreze în ea și să o spulbere.

Ființa creată, dintr-o stare în care se simte completă, puternică, inteligentă, capabilă să realizeze lucruri și să controleze viața, trebuie să ajungă să se simtă ca un vas sfărâmat, cu totul amestecat. În fiecare acțiune și fiecare gând, omul se simte sfâșiat între două părți opuse care se luptă în interiorul lui, una predominând și apoi cealaltă.

Când omul ajunge la o astfel de stare, nu se mai simte puternic sau drept. Dimpotrivă, începe să simtă că poate începe munca de corectare tocmai din acest amestec de vase de primire și vase de dăruire.

Pe măsură ce acumulează experiență, el vede că nu este altceva decât un vas de primire și că nu posedă nicio putere proprie. Numai dacă vasele de dăruire vin de Sus, omul va primi ajutorul și sprijinul necesar pentru a face ceva cu natura sa.

Apoi el vede că nu există nicio legătură între el și dorința de a dărui, nicio legătură cu forțele Creatorului. În acest fel, ajunge la o stare în care începe să-și urască propriile vase și să iubească ceea ce este deasupra lui, deasupra lui Machsom (barieră).

Acest lucru continuă până când simţirea devine atât de intensă, încât el nu poate exista cu adevărat fără a primi calitățile dăruirii în locul propriilor calități. Apoi i se dă putere de Sus pentru a face un Țimţum (restricție) asupra propriilor calități și să înceapă să dobândească calitățile dăruirii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Noi așteptăm să se întâmple schimbări pozitive în exterior. Nu se vor întâmpla! Trebuie să ajungem noi la concluzia că schimbările în bine pot apărea doar dacă ne schimbăm din interiorul nostru. Atunci vom începe să ne înfățișăm lumea așa cum vrem să o vedem! Asta trebuie să facem.

Întrebare: Înfățișează natura noastră, lumea de acum? Înfățișează egoismul nostru, lumea?

Răspuns: Da

Comentariu: Se presupune că ar trebui să mă distrez, dar eu nu o fac. Aceasta este starea mea acum.

Răspunsul meu: Egoismul și-a încheiat dezvoltarea. Îți arată întreaga lume în care exiști. Asta este tot ce îți poate oferi. În cele din urmă, te va apăsa și te va zdrobi până la punctul în care nu vei mai putea exista în această lume. Te vei simți atât de rău, dezgustătors, speriat, inconfortabil cu alte cuvinte, în orice fel posibil.

Acest lucru este doar pentru a înțelege că nu mai există schimbări de făcut în exterior. Am trecut prin toate etapele dezvoltării noastre egoiste; am ajuns la o stare în care următorul pas este pur și simplu să ne măcelărim unii pe alții. Asta este tot, nu mai există nimic altceva.

Întrebare: Ce ar trebui să-i spun egoismului meu acum, că am înțeles că egoismul meu mi-a înfățișat întreaga imagine?

Răspuns: Ar trebui să spui că egoismul are dreptate, că și-a făcut treaba; te-a adus în starea în care ești complet dezamăgit și trebuie să înțelegi că nu trebuie să exiști într-o astfel de paradigmă. Nu trebuie!

Ce ar trebui să faci? Trebuie să te corectezi singur și atunci lumea va fi și ea corectată. Aceasta este o metodologie total diferită.

Comentariu: Nu ar trebui să corectez lumea, ci să mă corectez pe mine…

Răspunsul meu: Ar trebui să corectezi lumea corectându-te pe tine însuți.

Comentariu: Da, nu este ușor!

Răspunsul meu: Nu este ușor, dar acesta este un moment bun în istorie, când într-adevăr trebuie să schimbăm sursa dezvoltării noastre, sistemul, metodologia dezvoltării noastre. Dezvoltarea noastră nu va depinde de sfărâmaerea naturii care ne înconjoară, ci de modul în care ne vom schimba pe noi înșine. Drept urmare, lumea se va schimba.

Întrebare: Continuaţi să spuneţi: „Schimbă-te pe tine însuți”. Ce anume înțelegeţi prin „să te schimbi pe tine însuți”?

Răspuns: Este simplu: îmi schimb atitudinea rea față de tot ceea ce mă înconjoară, dintr-o atitudine exploatatoare și egoistă într-una bună și altruistă.

Comentariu: O atitudine caldă și bună.

Răspunsul meu: Da. Atunci voi începe să văd lumea diferit. Voi începe să văd prin ea un sistem de guvernare diferit.

Întrebare: Și din ce voi primi plăcere? La urma urmei, omul este cel care primește plăcere.

Răspuns: Mă voi lega de această lume, voi atinge eternitatea, infinitul, perfecțiunea ei, ceva ce nu văd acum pentru că privesc cu ochii mei egoiști limitați.

Asta este ceea ce ne așteaptă.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.05.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Fiecare dintre noi aparține unui grup guvernat de diverse legi și acorduri. Pe care dintre ele sunt obligat să le anulez și pe care ar trebui să le privesc critic, eventual să le resping sau să cer să fie schimbate? La urma urmei, dacă nu mă raportez la ele în acest fel, grupul nu va putea să mă influențeze.

Dacă intru într-un grup fără nicio rezistență, nu voi simți niciun impact din partea acestuia. Influența se simte doar atunci când o forță apare și schimbă ceva. Orice produs bun este produs ca urmare a acțiunii unei forțe asupra alteia. Cu cât aceste forțe sunt mai mari și cu cât se opun una alteia mai puternic, cu atât beneficiul și randamentul sunt mai mari. Deci, cum ar trebui să mă raportez acum la grup?

În primul rând, prin implicarea deplină atât a minții, cât și a inimii. Abordarea aici este absolut clară și precisă: în niciun caz nu pot schimba nimic din ceea ce a fost acceptat de grup fără a obține consimțământul tuturor celorlalți. Sunt obligat să particip la tot ceea ce grupul cere de la mine. Chiar dacă sunt „incapabil emoțional” să o fac și nu sunt de acord cu asta, trebuie să particip împreună cu toți ceilalți; altfel nu se poate numi a fi în grup. În același timp, sunt obligat să analizez critic situația, să formulez propunerile mele, să le prezint întregului grup și să încerc să conving pe toată lumea că am dreptate. Această abordare este standard și în societatea obișnuită: în Kneset sau în orice parlament, legile sunt, în general, evidente. Nu este nevoie aici să acționezi „deasupra rațiunii”.

Există un singur lucru care trebuie făcut deasupra rațiunii: să intenționezi să te aliniezi cu Forța superioară. De la aceasta nu te poți abate. Adeziunea la Creator este principiul primordial. Orice altceva, înainte de a fi adăugat la acesta, trebuie examinat pentru conformitatea cu acest principiu fundamental, și pe baza rezultatelor ar trebui să se decidă dacă este benefic pentru noi sau nu.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Dvs. spuneţi: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Dar să presupunem că nu vă aud. Cum ajung să realizez că acestea sunt exact porțile pe care trebuie să intru?

Răspuns: Îți vei lovi nasul de aceste porți și vei realiza că nu poate exista alta! Și în afară de aceste porți nu este nimic, doar gol.

Întrebare: Asta este scris de marii cabaliști, că mergi de-a lungul zidului și nu găsești nicio poartă? Și dintr-o dată, în momentul în care ești epuizat de mers, vezi poarta. Și se dovedește că a fost acolo tot timpul.

Răspuns: Da.

Întrebare: Și eu nu am văzut-o?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Și ce-mi trebuia ca să o văd? A fost acolo tot timpul; chiar a fost!

Răspuns: Îți lipsește dezamăgirea.

Întrebare: Trebuie să fiu dezamăgit de toate?

Răspuns: Absolut, de toate! Așa că rămâne un singur lucru – Dvekut (adeziune spirituală) și fraternitate. Nu știm ce este aceasta. Continuăm să folosim înlocuitori și surogate, dar apoi vom simți.

Întrebare: Puteți măcar să ne daţi un indiciu? Este clar că, dacă nu simțim, atunci nu vă vom putea auzi. Dar ce înțelegeţi prin „frăție”?

Răspuns: Frăția este atunci când existăm cu toții într-o singură dorință și intenție, în fuziune completă, cu fiecare conectat cu fiecare. Și ne întoarcem la sistemul numit „Adam”, ca un singur om într-un singur corp cu o singură inimă. Acesta este adevăratul viitor.

Asta trebuie să stea în faţa noastră! Așa trebuie să stea acest viitor în fața mea ca o stare evidentă, realizabilă, necesară.

Întrebare: Tocmai aţi zugrăvit la ce trebuie să ajungem după toate rătăcirile și dezamăgirile noastre?

Răspuns: Tocmai de aceea sunt necesare – să ajungem la o astfel de stare.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.04.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Înainte de a ajunge la starea de a simți maestrul, nu avem conceptele nici de „de dragul de a primi”, nici de „de dragul de a dărui”. Totul este doar o joacă de copii, o perioadă pregătitoare prin care trebuie să trecem pentru a acumula diverse Reşimot  (înregistrări spirituale) pentru viitor. Intenția se dobândește prin simțirea dăruitorului, simțind pe altcineva, pe cineva distinct și diferit de sine.

În această lume, până când nu traversez Machsom, nu-i simt pe ceilalți; nu simt nimic în afara mea, deoarece dorința mea de a primi este atât de subdezvoltată. Dacă nu simt ceea ce se află în afara mea, nu am nicio intenţie.

Spre cine se va dezvolta intenția de dragul de a primi sau de dragul de a dărui dacă nu simt pe nimeni în afara mea? Faptul că percep existența altor oameni nu înseamnă că sunt în afara mea. Îi percep așa cum face un bebeluș; un sugar nu este preocupat de nimeni altcineva și este incapabil să simtă pe nimeni altcineva decât pe sine însuși.

În mod similar, noi nu suntem capabili să simțim pe celălalt ca dăruitor sau primitor, și prin urmare, nu putem dezvolta o intenție de dragul de a primi sau de dragul de a dărui. Nu înțelegem acest lucru; suntem pur și simplu împotmoliți în natura noastră, prinși în dorința de a primi.

Cât despre intenție, nu existăm deloc în domeniul intențiilor, nici de dragul de a primi, nici de dragul de a dărui. În această privință, starea noastră este ca un punct creat de Creator ca ceva din nimic. El a creat dorința de a ne bucura fără nicio intenție; intenția a apărut abia în Malchut al lumii infinitului, când a început să simtă dăruitorul.

Acest lucru s-a întâmplat în lumi la stadiul zero, în timp ce pregătirea a avut loc în timpul coborârii Parţufim (structurilor spirituale) de sus în jos. La acea vreme, creația, intenția și dorința nu existau încă.

Acum începem de jos în sus, începând cu dorința de a ne bucura fără intenție. După Machsom (barieră), începem să dobândim intenția „de dragul de a primi” în linia stângă, în Klipot; și invers, „de dragul dăruirii” în linia dreaptă, în cadrul sfințeniei (Kduşa); iar în linia de mijloc dobândim intenția, în măsura în care suntem capabili să ne asemănăm Creatorului în intenție în timpul actului de primire.

Din Lecția zilnică de Cabala din 06.06.2026, Rabaş – Art.12, 1990-De ce este Tora numită „linia de mijloc” în muncă – 1

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→