Întrebare: Îmi amintesc când am venit pentru prima dată la un Congres, am avut o dorință puternică de a trece Machsom. Eram copleșit de un sentiment de unificare sigură, ca şi cum te agăți de alții și vrei să simți ceva.

Nu știu dacă acesta este psihosomatic sau de fapt un sentiment inconștient, temporar, al unui întreg unificat. Acesta este sentimentul despre care vorbiţi sau este doar o autosugestie?

Răspuns: Este de asemenea, un sentiment psihologic creat de tine împreună cu ceilalți, dar la un nivel foarte mic, scăzut, animalic. Acest lucru se poate realiza în orice colectiv.

Creatorul nu participă la el, și prin urmare, nu este spiritual. Încă nu a fost simțit în el un câmp unic, singular de iubire.

Iubirea nu este ceea ce ne imaginăm noi în lumea noastră. Iubirea este o calitate a dăruirii absolute; este atunci când dorințele tale și ale celorlalți se contopesc complet într-un singur întreg și îți mai rămâne o singură intenție – să îi împlineşti de la tine, să le dăruieşti. Asta este iubirea.

Din KabTV “Am primit un apel. Câmpul iubirii” 04/07/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum se poate explica faptul că fiecare persoană își vede propria realitate, și în același timp, așa cum spune Cabala, ea nu există de fapt, sunt doar eu cu percepția mea?

Răspuns: Da, ești doar tu și nimic altceva — fără istorie, fără geografie, nimic. Existi ca un anumit punct al dorintei. În afară de dorință nu există nimic, iar în cadrul acestei dorințe se simt unele percepții sau împliniri.

Aceste împliniri apar exact în forma în care te percepi tu în prezent. Cu alte cuvinte, sentimentul de “sine” se manifestă în interiorul dorinței sub forma imaginii tale, iar percepția lumii înconjurătoare apare de asemenea ca imagini în interiorul dorinței. Adică, simți împlinirea în dorință în această formă specială.

Întrebare: Când descrieţi ceva, vorbiţi în termeni generali, “o persoană”, fără să vă adresaţi nimănui în mod specific. Deci, toţi ceilalţi există cu adevărat?

Răspuns: O persoană, în mod firesc, nu există. Atunci cum îi vedem pe ceilalți și universul nostru? Nimic din ei nu există. Lumile? Nici ele nu există.

Există o singură stare, pe care o numim în mod convențional “Lumea Infinitului”, adică creația plină de Creator.

Întrebare: Dar de ce percep lumea dintr-un asemenea unghi, ca fiind complexă, alcătuită din alte elemente, oameni și animale?

Răspuns: Pentru că în tine există o astfel de dorință care este imperfectă, spulberată, neasamblată, neintegrală. Percepi simțirea interioară a acestei dorințe ca “eu și ceva în jurul meu” sau “o mulțime de lucruri în jurul meu”.

Comentariu: Dar când spun ceva altor oameni, ei sunt de acord, sunt încântați de un gând, par să existe cu adevărat independent.

Răspunsul meu: Da, acestea sunt propriile tale dorințe, care îți apar sub forma unor oameni separați, care aparent există în mod obiectiv independent de tine și în contrast cu tine.

Din KabTV “Am primit un apel. Realitatea percepţiei” 20/07/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Înainte de a explica un anumit subiect, cereți întotdeauna să citiți mai întâi articolul relevant. De ce faceţi asta, în loc să începeţi doar să vorbiţi despre lucruri în general?

Răspuns: Aș putea vorbi și pentru mine. Dar vreau să-i învăț pe oameni să fie conectați la sursele primare, deoarece principalul lucru pentru noi este să fim conectați la acei mari cabalişti, participanți la sistemul comun de suflete, care percep câmpul unificat, Creatorul, și există în el.

De aceea studiem o carte scrisă de un cabalist care a trăit cândva în lumea noastră. În adevăr, acesta este un suflet care a simțit câmpul Creatorului și l-a descris: ce se întâmplă în relația lui cu noi, cum ne-a creat, ne-a dezvoltat și ne-a adus în starea în care existăm acum.

Întrebare: Dar propriile dvs. texte sunt de asemenea, foarte profunde. Nu transmiteți de la nivelul dvs. la fel ca alți cabaliști?

Răspuns: Da, dar încă nu pretind rolul lui Baal HaSulam, al profesorului meu Rabaş, al rabinului Şimon sau al lui ARI. Aceștia sunt mari cabaliști – părți puternice ale sufletului colectiv – care sunt în conexiune profundă și vastă cu acest câmp, cu Creatorul.

Ei și-au descris simțirile și percepțiile într-un mod special. Și dacă ader la ei prin ceea ce au scris, atunci mă conectez la simțirile lor, ca o mică parte din ei și în acest fel pot merge mai departe. Dar dacă nu interacționez cu sursa lor, cum pot merge mai departe?

La urma urmei, în lumea noastră, învățăm și de la alții. Dacă încerc să învăț singur, mi-ar lua douăzeci până la treizeci de mii de ani să devin om. Imaginați-vă un copil abandonat în pădure, ce devine el? Nimic mai mult decât un animal. El nu poate deveni niciodată om.

Deci vrei să mă las pe mine și pe elevii mei singuri în pădure? Trebuie să folosim tot ce au făcut marile generații anterioare pentru noi și care au pregătit totul!

Din KabTV “Am primit un apel. Importanța surselor” 15/07/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuţii despre Treptele Scării, partea 107

Cum știm dacă am acționat corect?

Dacă facem ceva greșit, pur și simplu rămânem blocați. Cu toate acestea, dacă studiem, ne aflăm în mediul potrivit și suntem în general pe calea cea bună, atunci deși fără îndoială greșim în fiecare detaliu, nu ne abatem de la cursul muncii. De ce? Pentru că ne aflăm în mediul potrivit, avem acces la cărțile corecte și la îndrumări adecvate și tot ce ne rămâne este să ne recunoaștem greșelile în fiecare detaliu și să suportăm dezamăgirea. În acest fel ne amintim de Creator și ne dăm seama de ce nu progresăm. Ne amintim că nu noi acționăm, ci Creatorul, care face totul.

Apoi, obstacolele și dezamăgirile ne aduc înapoi la Creator; ne dau o deficiență care ne obligă să ne conectăm cu El. De unde putem obține această deficiență dacă de la început, Faraon există în noi? La început credem că vom construi totul singuri și asta este suficient. De exemplu, ni se dă dorința de a avansa în spiritualitate, dar acestei dorințe încă îi lipsește direcția. Depinde de noi să o modelăm astfel încât să fie îndreptată spre dăruire către Creator sau primire de la El. Ceea ce contează cel mai mult este conexiunea cu Creatorul.

O astfel de conexiune o putem realiza doar prin eșecuri. Intrând în muncă cu propriile noastre forțe, ajungem în cele din urmă la conștientizarea că “nu puterea și forţa mea este cea care a reușit acest lucru”. Apoi, din dezamăgire și neputință, din conștientizarea că suntem incapabili, începem să vedem că munca nu are rost dacă ea ne include doar pe noi, individul. Începem să înțelegem că acțiunea noastră este doar un efort animalic, la fel ca cel al întregii omeniri, cu excepția cazului în care revelarea Creatorului este prezentă în ea.

Această realizare ne readuce la alinierea cu Creatorul. Trebuie să ne întoarcem la Creator și să-I cerem să facă acțiunea pentru noi, deoarece am văzut că noi înșine nu o putem face. Aceasta înseamnă că dacă nu am experimenta dezamăgire și disperare în fiecare detaliu al muncii noastre, nu am apela la Creator. De ce ne întoarcem către El? Din necesitate, ca munca să fie finalizată.

Dar toate aceste acte “nu de dragul nostru” ne conduc în cele din urmă la realizarea că ceea ce contează cu adevărat pentru noi este conexiunea cu Creatorul, nu acțiunile în sine, nici cărămizile, nimic altceva. Orice altceva este pur și simplu un mijloc, deoarece suntem construiți astfel pentru a ne întoarce în cele din urmă la intenția corectă, la înțelegerea că nu avem nevoie de niciunul dintre acele lucruri. Tot ce avem nevoie este să fim conectați la Creator pentru a-I dărui.

Aceasta este o succesiune de gânduri, cauze și efecte și cerințe externe care devin treptat interioare. Este un lanț care se dezvoltă în noi și ne duce dintr-o stare în care vrem să punem cărămidă peste cărămidă, dar nu putem. Atunci devenim frustrați cu noi înșine și recunoaștem că adevărata noastră preocupare este Creatorul. Mai întâi devenim supărați pe Creator pentru că nu ne-a lăsat să punem cărămidă peste cărămidă, dar mai târziu începem să realizăm că nu așezarea cărămizilor este scopul. În schimb, trebuie să fim conectați la Creator. Accentul, centrul de greutate, se mută treptat de la noi înșine către Creator.

Pe măsură ce acest proces se desfășoară, importanța conexiunii cu Creatorul crește, iar conexiunea nu mai este despre cărămidă, ci numai despre El. Apoi, nu suntem conectați la Creator de dragul nostru, ci pentru a-I dărui. Sunt multe detalii de examinat în acest sens, dar prin implicarea fiecărui detaliu din lumea corporală, în cele din urmă cercetăm toate aspectele de la un capăt la altul.

Astfel, este scris: “Omul drept cade de șapte ori și se ridică”. Fiecare pas înainte implică un moment de eșec, regret, recunoașterea răului și corectare. Așa am fost făcuți. Trebuie să trecem prin fiecare detaliu.

Nu noi determinăm aceste stări. Nu știm când va apărea o nouă dorință, cum va fi analizată sau ce trebuie făcut pentru ca asta să se întâmple. Când ne cufundăm pe deplin într-o dorință, nu putem acționa ca un filozof privind imaginea de ansamblu și “rătăcind” între diferite stări de conștiință. Ceea ce contează este mișcarea generală pe care o menținem, așa cum este scris: “Orice mâna ta găsește de făcut cu puterea ta, asta fă.”

Efortul general pe care îl investim este cel care determină această secvență de evenimente care se desfășoară, trecerea de la stare la stare, până când ajungem la finalizarea examinării și corectării noastre și atingem intenția de a dărui. Acesta este scopul. Tot ceea ce am experimentat până în acest moment nu a fost altceva decât un mijloc de a ajunge la punctul de unitate cu Creatorul.

Când terminăm această recunoaștere, ni se oferă din nou ocazia de a pune “cărămidă peste cărămidă”. Încă o dată, începem să punem cărămizi fără prezența Creatorului. Ne grăbim înainte și acționăm cu forțele noastre, crezând că facem ceva grozav, că suntem angajați în construcție.

Acest lucru se poate întâmpla în orice acțiune din această lume, de la cea mai animalică la cea mai spirituală, chiar și în răspândirea înțelepciunii Cabala sau în ținerea unei prelegeri importante, în care credem că suntem pe cale să facem un efort mare. Devenim cufundați în acțiunea în sine și uităm rezultatul necesar al acțiunii: întărirea conexiunii noastre cu Şchina.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă când spunem că grupul iese din Egipt? Se referă la un grup local sau la întregul Kli mondial?

Răspuns: Întregul Kli mondial! Nimeni nu va avea voie să iasă singur, nici un singur grup, sau o singură persoană. Garanţie reciprocă (Arvut)! Ce poti sa faci?! Toți cei conectați în sistem cu noi vor primi revelația spirituală.

În acest moment, formăm treptat condițiile garanției reciproce. Ce este garanția reciprocă? Începe când te desprinzi de egoism și îi treci granița.

Pe măsură ce treci de granița egoismului, vezi o forță masivă a răului care te separă de prietenii tăi, o forță integrată construită pe întreaga ta cale de muncă spirituală, de la primele tale lecții până în punctul în care te eliberezi de egoism. Atunci apare condiția garanției reciproce.

Și pe ce altceva ar putea fi construită garanția reciprocă dacă nu pe deasupra egoismului total?

Garanția reciprocă înseamnă că în ciuda dezvoltării și manifestărilor egoismului din mine, mă angajez să relaționez cu toți membrii grupului cu iubire și devotament, indiferent de ceea ce aș percepe de la ei.

Pentru că ceea ce cred că îmi fac ei este pur și simplu aşa cum mi se pare mie. Amintiți-vă de conceptul de percepție a realității, un om pictează lumea în sine însuşi.

Întrebare: Acum acumulez egoism pentru a ajunge la Muntele Sinai și apoi, ca o rachetă, să-l ard?

Răspuns: Tu nu arzi egoismul; începi să te ridici deasupra lui. El nu dispare niciodată. De fapt, te ajută continuu să te “consumi” din ce în ce mai mult. Te vei ridica deasupra lui, îi vei folosi calitățile și le vei transforma în calități de dăruire.

Acesta este începutul căii spirituale. Înainte de asta, totul este doar pregătire. Întreaga perioadă de recunoaștere a egoismului, adică Egiptul, nu este încă o ascensiune spirituală.

Dintr-o Lecție virtuală de Cabala pe 01/04/12, “Grupul iese din Egipt”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Mă uit la lume și suntem deja opt miliarde. Și vă asigur că foarte puțini oameni pot spune că ei sunt cei care trebuie educați. Nu, trebuie să-i educ pe alții, aceasta este formula de bază. Ei sunt cei răi, egoiştii, nu eu. Din cauza lor suferim.

Cum va înțelege omul că el este cel care trebuie educat?

Răspuns: Numai prin lovituri. Cum altfel? Dacă ei cred că sunt atât de buni, de ce este lumea atât de rea?

Comentariu: Alții sunt răi, de aceea lumea este atât de rea.

Răspunsul meu: Dacă toată lumea gândește așa despre ceilalți, înseamnă că lumea este rea sau bună?

Comentariu: Lumea este rea.

Răspunsul meu: Cu excepția mea?

Comentariu: Cu excepția mea; da, asta cred oamenii.

Răspunsul meu: Și vom continua să credem asta până când ne va cădea ceva în cap și nu mai rămâne nimic de gândit.

Întrebare: Putem spune că, făcând asta, aducem probleme asupra noastră?

Răspuns: Desigur. În loc să ne corectăm sau să încercăm să facem ceva, ne liniștim.

Întrebare: Noi spunem: “Alții sunt răi, dar eu sunt bun”. Îmi fac probleme?

Răspuns: Da.

Întrebare: Nu mă examinez? Este rău?

Răspuns: Foarte rau! Acest lucru duce lumea la dezastru.

Întrebare: Este educația autentică atunci când învăț să mă examinez?

Răspuns: Da, când mă uit la mine, la cum sunt. Când mă uit la ceea ce datorez altora, că sunt singurul necorectat. Adică tot ce este în mine: un mincinos, un hoț, un înșelător, un om care urăşte — nu știu cu ce alte epitete să vin aici — sunt tot eu.

Dar toți ceilalți nu sunt. Toţi ceilalţi nu există deloc. Toţi ceilalţi sunt diversele mele reflecții pe care le văd în jurul meu. Adică mă uit la o mulțime de oameni din jurul meu și fiecare dintre ei mă înfățișează negativ în această formă și aceea și aceea.

Există opt miliarde de oameni în lume și fiecare dintre ei reprezintă un fel de calitate negativă a mea. Opt miliarde! Așa sunt înfățișat în lume. Și așa văd eu.

Întrebare: Deci, ce fac când văd răul, un om rău?

Răspuns: Dacă mă corectez, încep să văd lumea mai unită, că luptă pentru dăruire, iubire și conexiune. În cele din urmă, îmi dau seama că acesta este un singur sistem, un singur om numit “Adam” și acest Adam sunt eu. Pentru că așa le-am pus împreună cu acțiunile, comportamentul, gândurile și tot felul de corectări.

Întrebare: Absorb lumea în mine și devin acest suflet unic, așa cum spunem noi, Adam?

Răspuns: Da.

Întrebare: Este adevărat?

Răspuns: Este adevărat.

Întrebare: Și ceea ce vedem este o minciună?

Răspuns: Nu, vedem și adevărul, dar este un adevăr parțial, sfâșiat de egoismul nostru interior.

Întrebare: Altfel nu îl trecem prin ego-ul nostru? Nu privim prin egoism?

Răspuns: Corect. Dacă îi adun pe toţi într-o singură imagine, atunci sunt eu.

Întrebare: Cum mă pot concentra pe asta în acest fel?

Răspuns: Aceasta este sarcina noastră – să adunăm întreaga lume și să spunem: “Acesta sunt eu și lumea aceasta depinde de mine”.

Comentariu: Sunt eu responsabil pentru toată lumea și pentru toate?

Răspunsul meu: Absolut totul este aici.

Întrebare: Fiecare persoană?

Răspuns: Da.

Întrebare: Cea mai simplă și obișnuită persoană este responsabilă pentru lume, pentru tot ce se întâmplă în această lume teribilă?

Răspuns: În măsura în care se regăsește în această lume.

Din KabTV “Știri cu Dr. Michael Laitman” 03/04/25

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Avem opțiunea fie să primim accelerare de la Creator, fie să lăsăm ca totul să se întâmple la timpul său. Ce a cauzat exodul accelerat al poporului lui Israel din Egipt? Ce putem învăţa din acest exemplu pentru a grăbi timpul?

Răspuns: Motivul pentru ieșirea prematură a poporului lui Israel din Egipt a fost un val imens de “forță întunecată” care a coborât asupra israeliților în Egipt și le-a făcut viața acolo insuportabilă, mai rea decât moartea. De aceea au fugit de acolo, iar acest lucru i-a condus rapid la realizarea identităţii lor spirituale.

Întrebare: Cum se poate aplica acest lucru în grupul de zece când există dezacorduri majore?

Răspuns: Dacă grupul de zece nu este ca un singur om, atunci el încă nu există cu adevărat și acest lucru nu se poate aplica. Un grup de zece este atunci când toți cei zece sunt ca unul.

Întrebare: Ce este individualitatea spirituală?

Răspuns: Este calitatea unică a fiecărui suflet din grupul de zece în relaţie cu ceilalţi.

Din partea a 2-a a Lecţiei zilnice de Cabala 09/04/25, Scrierile lui Rabaş – Art.16, 1985-“Dar cu cât îi asupreau mai tare”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Spuneţi că, Cartea Zohar trebuie înțeleasă, dar este foarte greu! Chiar și israelienii, care în principiu…

Răspunsul meu: Doar israelieni? Ce diferență are dacă ești sau nu israelian? Asta nu contează! Ceea ce contează aici este atingerea. Trebuie să intri în această carte. Pentru asta, trebuie să simți lumea pe care o descrie, nimic mai mult.

Întrebare: Deci începe să funcționeze eficient doar pentru un om care este în spiritualitate?

Răspuns: Da, aceasta este o condiție naturală și necesară.

Întrebare: Să presupunem că acum distribuiți această carte în întreaga lume. Cum vor putea oamenii să o perceapă dacă nu sunt în acea stare?

Răspuns: Cu ajutorul ei, ei vor începe să se apropie de lumea superioară și să intre treptat în ea atragând lumina superioară asupra lor.

În punctul 155 din Introducerea la Studiul celor Zece Sfirot, este scris că un om care, chiar și fără să înțeleagă nimic, citește despre lumea superioară, structura, conexiunile, funcționarea ei, el atrage influența asupra sa, deoarece se află deja în acea structură, deși într-o stare nenăscută. Totuși, făcând acest lucru, el încearcă să se trezească, să obțină influența sistemului asupra lui. Așa funcționează.

Comentariu: Practic, vorbiţi despre un om care încearcă intenționat să facă asta. Dar acum oferiți o mulțime de materiale din Cartea Zohar oamenilor care nu sunt în spiritualitate, de exemplu, în timp ce țineți convenții și diferite evenimente.

Răspunsul meu: Exact așa ar trebui să fie! La urma urmei, și ei trebuie să fie influențați de ea. Altfel, cum o vor aborda? Cum se vor dezvolta?

Comentariu: Dar este greu pentru oameni. Dvs. înşivă vedeţi asta.

Răspunsul meu: Ce diferență există dacă este “greu”?

Dacă am un copil mic, îi prezint constant sarcini, încerc să-l provoc cu detalii noi, necunoscute ale acestei lumi, pentru ca el să o cunoască, să o descopere. Încerc să-i trezesc interesul, astfel încât să apară întrebări în el: „Ce este asta? Pentru ce este? De ce?” Numai așa se dezvoltă un om.

Prin urmare, desigur, trebuie să arăt necunoscutul și să arăt că este necunoscutul. Privește-l, explorează-l; mai întâi găsiți întrebarea și abia apoi căutați răspunsul.

Din KabTV “Am primit un apel. Zohar-ul este cartea №1” 08/07/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Discuţii despre Treptele Scării, partea 106

Capitolul 11 ​​Un om își construiește o casă

Ce înseamnă “Și prin Tora, omul a fost creat”? Om (Adam) provine din expresia Adameh leElyon (“Voi fi ca cel de sus”) și este scris: “Tu ești numit Adam, dar popoarele lumii nu se numesc Adam”. Aceasta înseamnă că dacă dorința de a primi suferă o corectare numită “de dragul dăruirii”, partea corectată se numește “umană”. Cum se face asta? Se face prin Tora. Cum se face prin Tora? Ni se oferă diverse oportunități de a realiza diferite acțiuni în această lume, și prin succesele și eșecurile noastre, dorința noastră de a primi se dezvoltă.

După dezvoltarea dorințelor animalice pentru hrană, sex și familie și dezvoltarea dorințelor sociale de bogăție, onoare și cunoaștere, ajungem la dezvoltarea dorinței spirituale. Dezvoltarea dorinței spirituale nu este o extindere suplimentară a dorinței. Mai degrabă este direcția dorinței către Creator, și în consecință, creșterea ei. Dacă înainte de dezvoltarea punctului din inimă, care este această nouă dorință de spiritualitate, lucrăm la dezvoltarea dorinței noastre, de obicei inconștient, fără să știm de ce sau cum, ies la suprafață în noi impulsuri și pofte, pur și simplu alergăm după ele și le împlinim. O astfel de muncă nici măcar nu este considerată o singură linie, și cu siguranță nici două sau trei linii. Dar dorința spirituală poate fi dezvoltată, extinsă și corectată doar sub formă de linii.

“Linii” înseamnă că dorința mică nu este pur și simplu umflată într-una din ce în ce mai mare fără direcție, ceea ce i-ar face forma unui cerc, ci este îndreptată astfel încât să vizeze un scop anume și să fie destinată unei anumite utilizări. Dorința este îndreptată nu asupra omului în sine, care este punctul central în interiorul cercurilor, ci către Creator, în exterior, de la punctul central la sursa de lumină.

Prin urmare, în dezvoltarea dorinței spirituale, există mai multe forțe, condiții și stări care o influențează astfel încât procesul de corectare a dorinței să nu urmeze legile altor dorințe. Ea operează într-un mod foarte complex și precis, astfel încât dorința crește doar în funcție de gradul de corectare a ei spre folosirea corectă, către Creator. Să presupunem de exemplu, că un om este inspirat de dorința de a construi o casă, o dorință care este deja legată de spiritualitate. Ei trebuie să relaționeze fiecare detaliu al procesului de construcție, planificarea, comanda materialelor, clădirea efectivă, selecția muncitorilor și chiar ei înșiși, cu scopul creației. Ei trebuie să-și amintească constant că această casă este destinată unei utilizări legate de scopul creației.

Acea persoană devine atât de cufundată în muncă încât uită direcția, sensul din spatele fiecărei acțiuni. Apoi munca se oprește aparent și încep să apară diverse tulburări. Aceste tulburări nu sunt adevărate obstacole, ci semnale, semne, că au uitat ceva foarte important: intenția, motivul fiecărei acțiuni. Deoarece progresul spiritual are loc pas cu pas, uneori rămânem blocați într-un anumit stadiu încercând cu încăpățânare să găsim singuri o soluție, insistând să continuăm construcția cu orice preț. Dar vedem că nu putem merge înainte până nu ne amintim că problema este că am uitat intenția.

Aceasta înseamnă că, în loc să trecem de la linia stângă la linia dreaptă, ne-am gândit că am putea finaliza lucrarea numai prin forțele noastre. Apoi ne amintim de linia dreaptă, Creatorul, alinierea cu El. Adică, ne amintim că trebuie să fim conectați la El cu toată inima și sufletul nostru în timpul efectuării acțiunii. Abia atunci putem progresa din nou până uităm încă o dată, iar ciclul se repetă.

În toată munca noastră în această lume, uităm constant scopul. Uităm că scopul nu este să lucrăm conform modului în care gândim în această lume, ci munca în sine este un efort de a rămâne conectat cu Cel care ne-a dat munca și de a o folosi ca mijloc de a păstra gândul, și cel mai important, ca mijloc de a crește intenția. Munca în sine este doar un instrument numai în măsura în care este menită să construiască și să dezvolte intenția. Credem că noi construim o casă, de parcă casa în sine ar fi cea care contează. Dar în realitate, ar trebui să construim mai degrabă o structură de intenție decât o structură de cărămizi.

Întrucât suntem făcuți atât din material, cât și din spirit, intenție, ni se dau sarcini materiale, astfel încât să putem construi o structură spirituală alături de cea fizică. Este adevărat că nu putem construi o structură pur spirituală, chiar dacă în cele din urmă, aceasta este singura structură de care avem cu adevărat nevoie. Aceasta înseamnă că trebuie să stabilim doar intenția, ecranul (Masach) și lumina reflectată (Or Hozer), în timp ce dorința de a primi, “cărămizile”, vor fi întotdeauna disponibile pentru a fi utilizate în mod corespunzător, conform intenției de dăruire.

Așa construim o casă și așa ne construim pe noi înșine într-un om (Adam). Cum? Prin cele 248 de organe și 365 de tendoane, care sunt 613 componente sau dorințe din interiorul nostru, pe care trebuie să le construim. Dorim să folosim aceste dorințe atât cât ne permite forma spirituală corespunzătoare. Trebuie să ne stabilim dorințele în funcție de intențiile de dăruire, astfel încât aceste două aspecte — folosirea tuturor dorințelor pe de o parte, și alinierea acelor dorințe cu intenția de a dărui pe de altă parte — să fie în armonie și să lucreze împreună.

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Rabaș – Etapele scării – Art.23, 1989-“Ce înseamnă în muncă ‘Dacă înghite ierburi amare, el nu va ieși’”:

Cei care încep să meargă pe această cale, care doresc ca acțiunile lor să fie de dragul Creatorului, cu cât acei oameni își sporesc eforturile în acțiuni și intenții de a dărui, cu atât descoperă mai mult adevărul că sunt departe de el. Adică există o Sgula (putere/remediu/calitate) în această muncă – adevărul i se dezvăluie de Sus, că nu are nicio legătură cu acțiunile de dăruire.

Avansarea noastră se bazează doar pe diferitele revelații care sunt neplăcute pentru ego-ul nostru, pentru dorința noastră de a primi. De fiecare dată se dovedește că dacă suntem cufundați în ego-ul nostru, nu putem avansa spiritual.

Sunt cufundat în ego-ul meu, iar Lumina vine de Sus și subliniază nivelul de ego la care mă aflu. Ca urmare, simt un mare minus (-) care reflectă profunzimea (H) dorinței mele. În măsura în care mă simt rău, trebuie să discern ce trebuie să fac în acel sentiment foarte rău. Pot fi recunoscător pentru rău, deoarece prin asta descopăr în ce măsură sunt opus spiritualității și dăruirii. Răul se dezvăluie în ego-ul meu, în dorința mea de a primi pentru a primi, iar dacă această dorință va dispărea, nici nu voi ști că sunt cufundat în rău. Profunzimea sentimentului de rău este indicele adevărului pentru mine; este semnul potrivit.

Deci din această stare cer adeziunea; Vreau să fiu deasupra acestui lucru, deasupra graniței Egiptului, deasupra ego-ului meu, deasupra Machsom (barieră). Aici încep să construiesc Lumina Reformatoare (LR) și să implementez prima restricție asupra întregii părţi inferioare (Ţimţum Alef – TA).

Acesta este modul în care Parţuf-ul spiritual este construit din două părți; un “cap” și un “corp”. Deoarece am implementat prima restricție, am deja un “corp”. Mai târziu, s-ar putea să pot ridica o parte din el și să îl conectez la “cap” și acesta va fi deja un adevărat Parţuf deasupra Machsom(barierei).

Astfel, prin etapele Ibur (gestație), Yenika (alăptare) și Mochin (minte), transfer toate “vasele sparte” de jos în sus.

Începem deja să simțim că aceasta este o muncă practică, ce poate fi efectuată. Dar nu trebuie să uităm că este împlinită de Lumina Reformatoare (Lumina Înconjurătoare – Or Makif – OM) și că o putem invoca doar prin conexiunea dintre noi.

De fapt, tot ceea ce am învățat și despre care am citit, poate fi reunit într-o singură imagine realizabilă simplă a Zece Sfirot și putem vedea că întreaga lume, toate stările noastre, sunt menite doar să ofere modelul spiritual potrivit pentru asta la un moment dat.

Să sperăm că starea pe care o creăm va rămâne în fiecare ca un model clar. Percepția despre lume, atitudinea mea față de toată lumea, sentimentele mele, tot ceea ce vreau să înțeleg și să simt trebuie să treacă prin acest tipar. Atunci vom putea rezolva toate problemele care vin de la Creator, de la Lumină corect, răspunzând corect și sprijinindu-L și permițându-I să dezvăluie acțiunile corecte.

Întrebare: Cum putem să-I mulțumim de fapt Creatorului pentru toate stările rele?

Răspuns: Este adevărat că minciuna nu ne va ajuta aici; nu poți să plângi și să săruți sincer bățul care te bate. Dar dacă simți că bățul îți bate înclinația rea, dacă nu vrei să te identifici cu ea, ci cu înclinația bună, atunci vezi deja diferențele într-o anumită înclinație către Creator.

Doar datorită Luminii Înconjurătoare simțim că suntem răi. În urmă cu cincizeci de ani, toată lumea tot mai credea că urmează un viitor luminos și prosperitate. Apoi tendința globală de declin a devenit evidentă și am început să ne scufundăm în întuneric. Omul cu un punct în inimă (•) începe și el să intre în rău, în întunericul care îi vine prin Lumina Reformatoare. Dar în același timp, Lumina luminează punctul din inimă, astfel încât răul trage omul în jos, în timp ce punctul se ridică din ce în ce mai sus.

Deci avem nevoie de următoarea diviziune interioară:

1. Un punct din inimă,
2. Răul din noi

Abia atunci voi descoperi cu care mă identific.

Întrebare: Cum scapi de gândurile tulburătoare despre o recompensă, despre un dar pe care mi-l va oferi Creatorul pentru munca mea?

Răspuns: Va trebui să faci față în mod constant acestor gânduri pentru a te înălța fără să ceri nimic și doar să te identifici cu punctul din inimă din nou și din nou. Acest joc de „ping pong” continuă până când Lumina Reformatoare vine prin conexiunea din grup și te duce la nivelul următor.

Acolo, o Lumină mai puternică va veni și va dezvălui din nou rezultatele zdrobirii din tine. Pentru că am fost conectați o dată și apoi Creatorul care a creat conexiunea dintre noi a zdrobit-o. Acum trebuie să participăm la corectare, să ne trezim și să-L chemăm. Apoi vine Lumina și face toată munca.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 04/04/13, Scrierile lui Rabaş

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→