Întrebare: Ce înseamnă să dezvălui atitudinea Creatorului față de tine însuți? Cum pot influența acest lucru?

Răspuns: Trebuie să te aduci într-o stare în care îți devine clar ce vrea Creatorul de la tine și să dorești să realizezi atitudinea Lui față de tine.

Întrebare: Cum ar trebui cineva să se raporteze corect la ascundere?

Răspuns: O persoană trebuie să tindă spre o stare în care să fie cât mai aproape de Creator.

Întrebare: Dacă o persoană nu găsește contactul cu Creatorul, înseamnă asta că nu este conectată cu prietenii săi?

Răspuns: Nu, o persoană trebuie să se examineze constant și să clarifice de ce i se pare că nu este suficient conectată cu prietenii și cu Creatorul.

Întrebare: Cum se poate reduce cineva la „punctul din inimă” complet?

Răspuns: Punctul din inimă este singura dorință pe care o am față de Creator. Dacă mă reduc la o astfel de dorință, dincolo de care nu am nimic altceva, atunci mă aflu în punctul din inimă.

Din Lecţia zilnica de Cabala, 07/12/25, Baal HaSulam, Introducere la Studiul celor Zece Sfirot

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă că îl dezvăluim pe Creator printr-un prieten?

Răspuns: Înseamnă că prin atitudinea mea față de prietenul meu descopăr măsura propriei mele dorințe de a-L atinge pe Creator.

Întrebare: Și cine este acest prieten pe care îl caut în permanență?

Răspuns: Este Însuși Creatorul.

Trebuie să ne străduim să-L atingem pe Creator ca pe marele nostru prieten, cel în fața căruia ne putem deschide complet, în ceea ce se numește „față în față”.

Nu ascunde nimic de El. Pur și simplu, doriți ca fiecare ascundere să fie ridicată și dezvăluită.

Din Lecţia zilnica de Cabala, 07/12/25, Baal HaSulam, Introducere la Studiul celor Zece Sfirot

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Sunt copiii noștri mai puțin umani?

Întrebare: Săptămâna trecută, au fost publicate mai multe articole și emisiuni TV despre adolescenți, care au provocat o furtună de reacții. O emisiune descria adolescenți care organizau orgii în vile cu camere speciale pentru sex.

Un alt articol spunea că adolescenții sunt pasionați de pornografie începând cu vârsta de nouă ani. Și apoi a existat un articol al unui antropolog renumit care susținea că, copiii noștri sunt mai puțin umani decât noi, dar noi nu observăm. Există într-adevăr ceva special la generația modernă?

Răspuns: Același lucru a fost scris acum două mii de ani: că tineretul nu mai este la fel și că, copiii obișnuiau să-și asculte părinții, dar astăzi nu mai sunt.

Întrebare: Este un fapt binecunoscut că bătrânii îi ceartă mereu pe tineri. Dar trăim într-o eră a revoluției tehnologice și ne dezvoltăm într-un ritm fără precedent. Chiar diferă ultima generație de toate celelalte?

Răspuns: Cred că nu există așa ceva ca o „generație rea” sau o „generație bună”. Totul depinde de educație. Dacă astăzi descoperim brusc că ceva este în neregulă cu copiii noștri, atunci trebuie să ne întrebăm: „Unde am fost noi până acum? Cum le-am permis să ajungă în această stare?”

De ce nu am fost atenți în timp ce copiii creșteau? Pentru că noi înșine eram ocupați cu tot felul de preocupări și dorințe banale și încercam să ne facem viața cât mai plăcută posibil. I-am dat pe copii școlii și am lăsat școala să-i crească.

Dar nici școala nu s-a gândit niciodată la educație. Programa școlară este concepută pentru a umple un copil cu cunoștințe. O școală nu este un loc unde se formează caracterul; ea oferă pur și simplu anumite informații despre lume pentru a-i pregăti pe elevi pentru universitate.

Nu a existat o educație adevărată, ci doar transfer de informații. Așadar, nu ar trebui să ne surprindă că, copiii au ajuns așa. Și chiar și acum, când vedem rezultatele, nu vrem să schimbăm nimic. Nu suntem deloc părinți. Chiar și animalele își cresc puii mai bine decât noi.

Comentariu: Un articol spune că părinții comunică cu copiii lor prin mesaje text. Părintele nu este niciodată acasă și îi trimite copilului doar mesaje de genul: „Ai mâncat? Ți-ai făcut temele?” Dar, în realitate, părintele nu vede copilul, nu vorbește cu el și nu participă la creșterea lui.

Răspunsul meu: Este adevărat. Problema este că în trecut, oamenii locuiau în case personale cu curți, iar copiii se jucau lângă casă. Nu erau expuși întregii lumi. Se jucau cu pisici și câini, dădeau lovituri cu mingea și mergeau cu bicicleta. Băieții jucau fotbal, fetele se jucau cu păpuși. Totul se întâmpla în aer liber, iar părinții puteau vedea ce făceau copiii lor. Era un fel de scenă pastorală.

Astăzi, toate acestea au dispărut. Copiii nu ies afară; fiecare este lipit de ecranul unui computer.

Întrebare: Un copil petrece mai mult de nouă ore pe zi uitându-se la ecranul unui computer sau al unui telefon. Acesta este un fapt. Ce soluție poate exista?

Răspuns: Acesta este rezultatul neglijenței noastre și al ignorării creșterii adecvate. Nimic nu apare de la sine; fiecare fenomen are o cauză. Iar cauza aici este foarte clară: comportamentul uman. Ființa umană este cea care strică natura și mediul înconjurător și ființa umană este cea care creează o societate umană deteriorată.

Nimeni altcineva nu este de vină. Suntem singurele creaturi din natură cărora li s-a dat libertatea de a modela lumea așa cum ne place. Și dacă decidem că nu ne pasă de copiii noștri sau de felul de oameni care vor deveni, atunci rezultatul este inevitabil.

Natura umană este egoistă și dăunătoare de la naștere, iar dacă omul nu este îndrumat și educat, este evident unde va ajunge. Același lucru s-ar fi întâmplat și cu generația noastră dacă am fi crescut în condițiile cu care se confruntă copiii de astăzi.

Din KabTV la postul de radio 103FM, 08.01.2016

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Dacă nu-L simţim pe Creator, cum putem primi calitățile Sale și deveni asemenea Lui?

Răspuns: Omul nu simte nimic în afara sa, în afara corpului său, fie că este vorba de Creator, un prieten sau grupul. Prin urmare, trebuie mai întâi să lucrăm la dăruirea noastră către celălalt, să-l iubim pe celălalt ca pe noi înșine. Și dacă pot obține dăruirea către celălalt, atunci voi putea să dăruiesc și Creatorului.

Dacă sunt de acord să lucrez doar pentru Creator, dar nu și pentru celălalt, acesta este un semn că eu nu sunt pregătit să lucrez nici pentru Creator. La urma urmei, tot nu fac un calcul independent „în afara propriului meu interes”. Rămân în mine și primesc rezultatele muncii, recompensa.

Adică, toată munca este doar în relație cu grupul, în cadrul căruia creăm locul pentru revelarea Creatorului.

Nu primim nicio lumină; suntem umpluți cu propria noastră dăruire! „Generez” această calitate din interiorul meu cu ajutorul forței care vine la mine și îmi dăruiește capacitatea de a fi în dăruire, iar în aceasta simt forța Creatorului îmbrăcându-se în mine. Aceasta servește drept împlinire a mea.

Nu voi dezvălui niciodată nimic „în afara mea”, chiar dacă se spune că „ieșim din noi înșine” și ne conectăm cu ceilalți. Aceasta toată, este imaginația mea, percepția mea, ca și cum aș ieși din mine.

Se spune că Malchut din lumea Aţilut este numită „imaginea Creatorului”.

Și se mai spune că trebuie să aduc bucurie Creatorului prin toate stările pe care le primesc de la El. Dar ce înseamnă să primești stări de la El; la urma urmei, ele depind de dorința trezită în mine: mai mult sau mai puțin, în funcție de depășirea dorinței mele egoiste și corectarea ei. Cum se leagă acest lucru de Creator, care nu se schimbă?

Și ce pot eu să-I dau? Nu există nimeni căruia să-i dăruiesc, nimeni care să primească munca mea.

În cele din urmă, dezvăluim că ne corectăm doar propriile calități și nu le părăsim niciodată. Și însăși calitatea dăruirii este o calitate pură; nu pot lucra pentru niciun fel de „beneficiu” al acesteia. O pot prețui doar ca pe o calitate specială, înaltă, în funcție de atitudinea mea de venerație față de lumină și față de celălalt, care inspiră în mine simţirea măreției dăruirii și iubirii.

Din Lecția de Cabala 27.04.2011, Baal HaSulam, Şamati 1, „Nu există nimeni în afară de El”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În psihologie, caracterul unui om este împărțit în mod convențional în sfere, una dintre acestea fiind motivațională. Să presupunem că îmi stabilesc un obiectiv care mi se pare corect și bun, cum ar fi să învăț să conduc o mașină. Dar nu am nicio motivație, nicio plăcere interioară din cauza asta. Cu toate acestea, în procesul depunerii eforturilor, acest obiectiv se răstoarnă și devine o motivație interioară. Încep să simt plăcere, iar aceasta devine o parte din mine.

Şi sistemul de educaţie integrală se bazează pe acest aspect? La un moment dat, totul se schimbă, iar obiectivul devine lumea interioară a omului?

Răspuns: Adevărul este că dați un exemplu de obiective care la început, nu par importante sau necesare omului.

Începem prin a explica faptul că obiectivul este obligatoriu. Poate fi indezirabil, dar este necesar. Nu se poate face nimic în privința lui; trebuie implementat în același mod în care mă trezesc în fiecare zi pentru muncă, cresc copii etc. Întreaga mea viață constă în lucruri pe care trebuie să le fac pentru că datorez cuiva ceva tot timpul.

Și aici avem același calcul; am un obiectiv obligatoriu impus de natură. Pentru prima dată în dezvoltarea noastră, ajungem la un punct în care putem vedea un scop în avans. Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată.

Am avut revoluții, războaie, tot felul de răsturnări – tehnologice, științifice, sociale, care au trecut prin diverse forme – orice am făcut de-a lungul istoriei, dar niciodată nu am știut ce scop ne stabilește natura. Am strigat la baricade: „Mergeți înainte!” „Libertate, egalitate, fraternitate!” Dar în general, nu ne-am imaginat ce va urma. Nimeni nu ar fi putut prezice că va fi într-un fel și nu în altul.

Omenirea nu poate ști nimic în avans; este pur și simplu împinsă înainte de forțele convingătoare ale naturii, „motivația” (tradus din greacă, „motiv, stimul” este un băț ascuțit folosit pentru a mâna animalele).

Așa ne-am dezvoltat, fără a avea în față o imagine specifică a viitorului. Viitorul luminos pe care ni l-am imaginat a fost odată un sistem sclavagist, un sistem feudal, un sistem capitalist și un sistem socialist. Și toate aceste imagini ale viitorului s-au dovedit a fi iluzorii.

Acum, pentru prima dată vedem clar imaginea pe care ne-o arată natura – în toate crizele noastre. Putem studia, înțelege, clasifica și diferenția aceste crize. Vedem cum se manifestă crizele în educație și creștere, în familie, în boli și depresii, în finanțe și economie, în știință și cultură – peste tot. Le putem contura clar.

Dar nu vrem să facem asta, este neplăcut pentru umanitate. Închidem ochii pentru că nu vedem o cale de ieșire. Dar în fiecare zi viitorul pe care natura ni-l impune se profilează din ce în ce mai clar – o combinație globală, integrală a întregii omeniri ca un singur întreg. În aceasta, obținem asemănarea cu natura – legea generală a naturii ne conduce la ea, legea asemănării cu natura. O puteți numi entropie, energie, orice ar fi.

Prin urmare, în educația integrală, începem chiar din prima zi să clarificăm treptat acest lucru, să-l arătăm omului, pe baza a tot felul de descoperiri științifice. Nu trebuie să invităm oameni de știință la întâlniri, deoarece avem înregistrări ale prezentărilor, videoclipurilor etc. ale lor, toate fiind deja pregătite și fiind în vigoare. „Oamenii sunt construiți în așa fel încât nimeni nu are nevoie sau nu vrea să meargă mai departe; este indezirabil. Suntem leneși (asta este natura noastră) și nu vrem nimic altceva decât să facem doar ceea ce ne face plăcere. Unora le place să creeze și să construiască, celuilalt îi place să se scalde la soare. Dar să ne unim într-un singur întreg?

Acest lucru este neplăcut chiar și pentru cei 10% dintre altruiști care se nasc așa din fire, pentru că aici vorbim despre o combinație complet diferită a oamenilor între ei, împreună cu egoismul nostru, în interacțiune cu acesta.

Prin urmare, facem ceva complet indezirabil, dar începem să o facem pe baza nevoii. Discutăm despre ce se va întâmpla dacă nu facem acest lucru, la ce consecințe va duce ciocnirea noastră cu natura, ce cataclisme va provoca în mediu. În natura minerală va provoca cutremure, erupții vulcanice, tsunami-uri, uragane, schimbări climatice generale, erupții solare etc. În lumea vegetală, vedem ce se întâmplă cu suprafața pământului. În regnul animal, specii întregi dispar.” Iar în om…

Ne aflăm acum într-o stare în care natura ne amenință cu foametea absolută. Plante, animale, pești, păsări – toate acestea dispar catastrofal. Prin dezechilibrul nostru cu natura, noi înșine facem Pământul nostru, suprafața lui, nepotrivită pentru existența tuturor celorlalte specii, pentru că așa suntem, și pentru că numai noi putem aduce totul în armonie. Totul depinde de noi.

Treptat, o astfel de revelație a imaginii integrale îl conduce pe om la realizarea nevoii de a se schimba pe sine și societatea; după aceea, poți deja lucra cu un astfel de om.

Din KabTV, emisiunea „Educație integrală. Conversația nr. 13”, 18.12.2011

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În ultima vreme, nu pot înțelege ce este credința mai presus de rațiune. Ați putea explica cum se atinge această stare și ce este ea de fapt? Din câte înțeleg eu, este dată de Creator, și fără această credință, nu se poate ajunge nicăieri.

Răspuns: Credința mai presus de rațiune înseamnă că intenția de a dărui și de a iubi sunt mai presus ca importanță decât intenția de dragul propriu.

Acest lucru se întâmplă sub influența luminii înconjurătoare care coboară în timpul studiului și în timpul participării la grup și la diseminare. Până când lumina nu vă oferă această calitate, nu o puteți înțelege.

Din Lecția Zilnică de Cabala 28.01.2008

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Ratiune, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce este mai ușor să înduri nenorocirile personale când ai prieteni?

Răspuns: Când sunt conectat cu prietenii, problema mea personală este împărtășită între noi. Dacă există cu adevărat o conexiune puternică între noi și ei mă susțin împărtășindu-mi durerea, atunci aceasta este distribuită între noi toți.

Tocmai acesta este sensul vizitării bolnavilor. Tindem să credem că oamenii vizitează bolnavii doar pentru a-i verifica, pentru a vorbi cu ei, pentru a le aduce mere și portocale, dar există un sens mult mai profund. O astfel de vizită poate de fapt să aline boala, deoarece împărtășim suferința prietenului și îi dăm puterea noastră.

Suntem cu toții conectați într-un singur sistem, indiferent de faptul că fiecare dintre noi există într-un corp separat. Dacă suntem conectați, atunci toate sistemele noastre se conectează: intelectual, emoțional și multe altele despre care încă nu cunoaștem.

Drept urmare, creăm un sistem comun de conexiuni între oameni, și în realitate, este mult mai mare decât ne imaginăm. Boala este un fel de disfuncționalitate a sistemului meu personal care mă face să mă simt rău. Dar când prietenii mei, care sunt conectați cu mine vin în vizită cu intenția de a adânci conexiunea, ei intră în sistemul meu deteriorat și iau parte la el.

Dacă doi prieteni vin în vizită, atunci defecțiunea mea este împărțită între noi trei. Nu se împarte încă în mod egal, dar ar trebui să se împartă dacă suntem conectați puternic, corespunzător și corect. Vom simți clar cum preluăm durerea celuilalt și în schimb îi oferim celui bolnav propria noastră bucurie și fericire.

Întrebare: Deci, dacă cineva îmi povestește despre problema sa, acest lucru face problema mai ușoară?

Răspuns: Dacă nu există nicio conexiune între voi, acest lucru nu are practic niciun efect. Totuși, știm că auzirea de vești bune sau rele poate influența puternic omul, fie îi poate îmbunătăți starea de spirit, fie o poate deprima.

Dar dacă acesta este prietenul meu, atunci suntem conectați ca și cum am exista într-un singur corp. Prin urmare, când vine în vizită în timpul unei boli, defectul din sistemul meu este transmis către el și devine mai ușor pentru mine.

Tocmai pentru că suntem separați de corpuri, dar capabili să ne conectăm la nivel senzorial, un prieten mă poate ajuta să mă vindec de boala mea, ca și cum ar lua o parte din ea în sine. El ia o parte din dezechilibru din sistemul meu și o egalizează în propriul său sistem.

Îmi alină suferința pur și simplu prin efectuarea unei acțiuni bune și corecte și ia această parte dezechilibrată asupra sa cu iubire. Și în plus, sistemul său sănătos poate absorbi acest fragment din boala altuia tocmai pentru că nu este inerent boala sa. El ia o parte din boală, o izolează în sine și o vindecă în propriul subsistem.

Întrebare: Se întâmplă acest lucru inconștient?

Răspuns: De obicei, se întâmplă inconștient, dar există oameni la un nivel superior care pot vedea cum se întâmplă.

Din KabTV „Viaţă nouă 242 – Fericirea şi legăturile sociale”, 17.10.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este foarte ușor să determini dacă o cale este spirituală: toate acelea cu care suntem de acord nu sunt spirituale!

Ceea ce aparține spiritualităţii sunt exact lucrurile opuse, care nu sunt acceptate de rațiunea și simţirile noastre și sunt nedorite și urâte. Exact la acestea trebuie să lucrăm.

Dacă nu simt niciun beneficiu de pe urma unei anumite stări, nici emoțional, nici mental, atunci numai ridicându-mă deasupra acelei stări pot începe să construiesc spiritualul. La urma urmei, într-un astfel de caz, cu siguranță nu sunt mituit și nu caut câștig personal, iar pentru a mă ridica deasupra ei, voi avea nevoie de ajutorul Creatorului.

Așa că mă verific constant: în ce măsură corpul meu rezistă muncii mele? Și acesta devine un semn al avansării corecte pentru mine.

Apoi trebuie să analizez de ce fac asta. Poate vreau să mă ridic deasupra mea și să urmăresc niște obiective personale.

Sau poate vreau să găsesc iubirea Creatorului, care este respingătoare pentru „corpul” nostru – mintea și simţirea egoistă. Și caut iubirea care este construită în întregime pe ura față de gândurile și dorințele egoiste, despre mine.

Dar adesea nu încercăm să ne ridicăm deasupra corpului nostru, ci regretăm că nu putem lucra conform minții și simţirilor conținute în corp, în loc să căutăm starea care se află deasupra rațiunii și simţirii și să dorim să fim în ea.

În primul rând, trebuie să împingem corpul în jos cu toate sentimentele și rațiunea sa, să fim deasupra lor și să nu le luăm în considerare. Adică, le luăm în considerare doar pentru a ne ridica deasupra lor. Aceasta se numește credință deasupra rațiunii.

În schimb, ne plângem: de ce nu este totul revelat minții mele, astfel încât să pot acționa ca un om sensibil și să știu că posed intelect și propria mea putere pentru o avansare adecvată?

Din Lecția zilnică de Cabala, 30.08.2010, Rabaş – Art.35, 1985-Când ştie omul ce este frica de Creator

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Dorința dezvoltă mintea. Dvs. spuneţi că nu cel inteligent învață, dar totuși omul devine mai inteligent.

Răspunsul meu: Dar acest motiv apare ca urmare a unor noi sentimente, simțiri și schimbări în dorințele omului.

Comentariu: Așadar, apare o dorință mai puternică, și din această cauză mintea crește, ca efect secundar.

Răspunsul meu: Nu, nu este un efect secundar. Este cu adevărat auxiliar. Servește dorințelor crescute, transformate.

Dar am crezut întotdeauna că dorințele sunt doar un fel de pasiuni, altceva și că mintea este ceva pe care ne putem baza. În realitate, nu este așa. Începi să vezi că totul este complet diferit, lumea este aranjată invers, tocmai pentru că dorința este baza materiei.

Adică, dacă acționezi doar în lumea noastră, atunci cunoașterea este mai presus de dorințe. Dar dacă dorești să intri în lumea superioară, începi să înțelegi că întregul tău progres depinde de schimbarea și corectarea dorințelor tale. Prin urmare, ele devin principalul lucru de care trebuie să te ocupi. Iar cunoașterea și rațiunea sunt adiacente, ca ceva auxiliar.

Comentariu: Nu aș spune asta. La urma urmei, toate cunoștințele dvs. anterioare v-au permis să exprimaţi anumite lucruri.

Răspunsul meu: Dar nimic mai mult. Doar în profesia mea de profesor, dar personal, nu am nevoie de ea.

Inteligența interioară, adică dezvoltarea interioară, ajută, desigur, dar depinde de tipul de suflet.

Vorbesc serios. Vreau ca oamenii să înțeleagă că nivelul de cunoaștere pământească, oricare ar fi el – psihologic sau științific – nu oferă absolut nimic omului pentru avansare spirituală. Pentru explicații, pentru muncă, pentru ceva extern, poate că da. Dar nu pentru omul în sine.

Din KabTV „Am primit un apel. Rațiune și simţiri”, 05.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Întotdeauna vorbiţi despre anulare în faţa destinului, în faţa a ceea ce hotărăște Creatorul. Când spuneţi asta, ce vreţi să spuneţi, mai exact?

Răspuns: Vreau să spun că sunt conștient de acord cu ceea ce îmi este pus în față.

Întrebare: Chiar și cu bolile mele și așa mai departe?

Răspuns: Desigur.

Întrebare: Adică asta vine de la Tine și este necesar pentru mine. Așa? Și ce se întâmplă apoi cu durerea mea, cu suferinţa mea?

Răspuns: A fi de acord cu asta creează seninătate în interiorul omului. Omul este de acord cu soarta sa, este de acord cu Creatorul, este de acord să accepte tot ceea ce îi este alocat conform destinului său.

Întrebare: Este ca un anestezic?

Răspuns: Da.

Întrebare: Și asta se numește anulare?

Răspuns: Da.

Întrebare: Și trebuie să se ajungă la asta?

Răspuns: Aşa cred.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 02.12.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→