Întrebare: Ați spus că inspirația și transmiterea informațiilor ar trebui să fie scurte, clare și la obiect, nu afirmații incoerente care se întind timp de cinci până la zece minute, în care un om vorbește și toți ceilalți tac, ca și cum s-ar forța: „Da, trebuie să ascultăm”. Cum ar trebui să fie un discurs cu adevărat inspirator?

Răspuns: Aceasta este o mare problemă, pentru că prietenii noștri încep să citeze fragmente, să folosească jargon oficial și să aducă tot felul de explicații. Aici, trebuie doar să-ți exprimi expresia interioară cât mai simplu posibil, de la inimă la inimă, pentru a transmite sentimentul maxim cu un număr minim de cuvinte și asta e tot.

Prin urmare, sunt în favoarea situaţiei ca totul să fie foarte scurt, fără intelectualizări inutile. Omul ar trebui să se pregătească din timp, astfel încât să izbucnească din inimă, cum se spune, „fără să gândească”. Dar acest lucru nu este ușor; ci vine treptat.

În plus, ascultătorii înșiși nu sunt încă obișnuiți cu înțelegerea. Încă nu comunicăm unii cu alții interior, prin simţiri. Așa cum o mamă își simte copilul fără cuvinte, iar bebelușul îşi simte mama prin simțiri subconștiente, așa ar trebui să ne simțim și noi unii pe alții. Cu cât mai mulţi!

Atunci comunicarea noastră externă, cuvintele, gesturile, expresiile faciale vor deveni superflue. În timp, toate acestea vor înceta și vei putea să transmiți simțirile tale altora și să le primești complet în afara contactului fizic, chiar dacă omul respectiv nu mai este în lumea noastră, ci pe alte niveluri.

Adică, nu îl mai asociezi cu corpul său. Fie că se află undeva, la câteva mii de kilometri distanță de tine, în corpul său, fie în afara corpului, într-o altă dimensiune, care este diferența?

Din KabTV emisiunea „Am primit un apel. Transfer de informații”, 23.01.2011

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă totul în lume depinde de oamenii implicați în dezvoltarea spirituală, înseamnă că suntem responsabili pentru toată suferința din lume?

Răspuns: Noi nu provocăm suferință în lume; dimpotrivă, atrăgând lumina, mutăm suferința de la nivelul material la nivelul suferinței spirituale. Adică, în loc să suferim din cauza războaielor, bolilor și a tuturor celorlalte probleme, suferim de o lipsă de spiritualitate. Aceasta este ceea ce oferă omului.știința Cabala.

Îi aduce „suferință”, dar nici măcar nu poate fi numită așa; este suferința din iubire, ca și cum aș fi invitat la masă peste câteva ore, așa că nu mănânc chiar acum pentru a-mi menține pofta de mâncare. Aceasta se numește suferinţa din iubire; este atunci când îmi dau seama că ar trebui să pregătesc Kelim spirituale.

Și chiar și acum, în Kelim goale, simt strălucirea viitoarei întâlniri cu oamenii pe care îi iubesc și a mâncării servite. La asta trebuie să ajungă omenirea, să le arăt celorlalţi că există o soluție să se dezvolte, dar nu ca urmare a loviturilor naturii.

Acum intrăm într-o perioadă de probleme ecologice care pot cauza suferința și moartea a mii de oameni. Vedem dezastre naturale care se produc în întreaga lume, în China, Europa, Rusia și America.

Singura modalitate de a scăpa de acestea este trecerea la pregătirea Kelim [vaselor] spirituale, nu într-o formă pământească, nu așteptând decenii ca suferința să treacă până când vom realiza în sfârșit că există un motiv, un scop și două căi către scop: calea luminii și calea suferinței.

De ce ar trebui să suferim în zadar? Să atragem acum lumina care ne va arăta diferența dintre starea ei și a noastră, astfel încât să suferim din cauza faptului că ne dorim o stare mai bună, mai degrabă decât din cauza faptului că acum ne simțim rău.

Asta este ceea ce oferă omului știința Cabala – calea luminii în loc de calea suferinței.

Din Lecția zilnică de Cabala 01.09.10, Baal HaSulam – Articole – Introducere la Cartea ‘Pomul vieții'(Panim Meirot uMasbirot)

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nu am nimic în afară de dorința mea, deci cum pot renunța la ea? Toată viața mea, mi-am urmat logica rațională; ar trebui să mă opun brusc ei, ca și cum mi-aș fi pierdut mintea și rațiunea?

Știința Cabala nu ne îndeamnă să lucrăm fără minte sau rațiune, ci ne învaţă să ne ridicăm deasupra lor. Cunoașterea și rațiunea rămân, nu le ștergem, ci ne ridicăm întotdeauna deasupra lor și facem opusul.

Prin urmare, cel care depășește cunoașterea își stimulează cunoașterea să crească tot mai mult. Cu cât cresc mintea și cunoașterea sa, cu atât omul se ridică pentru a acționa deasupra lor, și prin urmare, devine din ce în ce mai inteligent în lumea materială și avansează mai departe în cea spirituală.

Așa crește el tot timpul, în cadrul cunoașterii și apoi deasupra cunoașterii, și din nou în cadrul cunoașterii și deasupra cunoașterii…

Prin urmare, nu anulăm niciodată cunoașterea noastră și nu coborâm sub ea, așa cum se întâmplă în religii, ci mergem întotdeauna prin credință deasupra rațiunii. Credința dobândită deasupra rațiunii devine cunoaștere, și din nou, trebuie să mergem deasupra ei. Așa urcăm în gradele spirituale.

Din Lecția zilnică de Cabala din 22.11.2020, „Munca în credință mai presus de rațiune”

Filed under: Dorinta, Munca interioara, Munca spirituala, Ratiune, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dacă ne punem „sămânța” într-un mediu bun, aceasta se dezvoltă; dar dacă punem chiar și cea mai bună sămânță într-un „sol rău” (mediu), aceasta se va ofili. Totul depinde exclusiv de mediu. Adică, avem nevoie de oameni în jurul nostru care să dezvăluie răul egoismului din ei înșiși și să vrea să-l corecteze.

Trebuie să mă pun într-un astfel de mediu și să mă străduiesc să absorb tot ce este posibil din el la maximum: umiditate, minerale, căldură, tot ceea ce solul poate da seminței.

Căci, așa cum scrie Baal HaSulam în articolul „Liberul arbitru”, în ceasul morții omul nu va putea lua nimic cu el din această lume, cu excepția calității dobândite a dăruirii, care poate fi obţinută doar în această lume și prin care se simte trăind în lumea superioară. Se spune: „Vezi lumea ta în viața ta”.

Și dacă omul nu a dobândit nimic, atunci rămâne doar ca o sămânță, care mai târziu va fi pusă din nou în pământ și i se va oferi o nouă șansă.

Din Lecția zilnică de Cabala din 18.04.2010, Baal HaSulam, Articole, „Libertatea”

Filed under: Lumea, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există două lumi opuse în creație: lumea materială, creată de dorința de a primi, și lumea spirituală, creată de dorința de a dărui. Dorința de a primi plăcere este o calitate centrală a lumii materiale. Lumea noastră ne este dată în simțirile celor cinci simțuri, constând în această dorință, iar mintea umană ne ajută să o schimbăm.

Există de asemenea, o altă stare pe care o putem crea în timp ce ne aflăm în această lume inferioară, începând să-i schimbăm natura, materia de la calitatea primirii la calitatea dăruirii. Și atunci vom vedea materia într-o formă complet diferită, o aparență diferită, un plan diferit, materie care lucrează în afara ei înșiși, pentru dăruire.

Nu există o astfel de calitate în lumea noastră, pentru că tot ceea ce simt aici, simt pentru că intră în organele mele senzoriale. Iar lumea spirituală este aranjată invers, într-o stare în care ies din mine însumi și simt totul în afara mea.

Dar nu ne este clar cum este posibil să simțim ceva în afara noastră. Dacă văd ceva, există în spațiul pe care organele meu senzoriale îl ating, îl includ și îl simt. Dar cum pot simți ceea ce ele nu simt? Cu alte cuvinte, omul are un prag de limitări în a atinge lumea cu organele sale senzoriale.

Iar lumea spirituală este atinsă și prinde contur în simţirile noastre, care funcționează conform principiului „în afara noastră”. Pentru aceasta, este creat un nou organ senzorial care îl simte pe celălalt: simt ceea ce este în el, ceea ce simte el. Acest lucru se poate face doar atunci când omul dobândește calitatea iubirii.

În lumea noastră, iubirea este auto-satisfacția din mâncare, sex, familie, copii, indiferent de situație. Iubim aceste surse de plăcere pentru că ele trezesc în noi o excitație specială pe care o simțim ca pe ceva plăcut.

Dar iubirea adevărată implică să nu mă iubesc pe mine însumi și în mine, ci un obiect din afara mea. Și atunci se dovedește că pot simți ceea ce simte el. Dacă dobândesc capacitatea de a simți ceva din afara mea, atunci aceasta se numește dobândirea unei calități spirituale, calitatea dăruirii, iubirea adevărată, atunci când pot iubi ceea ce iubește altul și nu ceea ce îmi place mie. Aceasta este diferența dintre o lume și alta.

Este dificil să vorbim despre asta, deoarece începătorilor le scapă constant. Dar treptat, depășind tot felul de obstacole și dificultăți și efectuând exercițiile noastre, putem ajunge la o stare în care începem cu adevărat să simțim ceea ce iubește sau nu iubește cealaltă persoană, fără nicio considerație pentru noi înșine!

Dar cum pot face acest lucru fără a nu ține cont de mine însumi? Și aici știința Cabala spune că este necesar să fac niște corectări, adăugiri și pregătiri. Aceasta înseamnă că îmi impun o restricție, ceea ce se numește Ţimţum, și nu includ în simţirile mele, în inimă, minte și gânduri, nimic din ceea ce este în mine.

Mă ridic deasupra mea și devin absolut neutru, ca și cum eu personal nu aș exista și doar altcineva ar exista. Intru în el și îl simt în sine așa cum se simte el însuși. Tocmai aici am ocazia să mă ridic la nivelul unui senzor spiritual, al unui vas spiritual (Kli).

Acest lucru se realizează prin antrenament, care este foarte simplu: stau împreună cu prietenii mei și ne implicăm, fiecare încercând să se anuleze în fața celorlalți, să iasă din sine și să încerce să intre în prieteni.

Aceasta este o practică specială care se desfășoară cu ajutorul unei forțe numite Lumină superioară. Dacă ne străduim să ne conectăm unii cu alții deasupra egoismului nostru, atunci o Lumină superioară specială coboară cu adevărat asupra noastră, o forță altruistă care ne permite să ieșim din noi înșine. Și apoi creăm în afara noastră un câmp comun în care existăm ca un singur întreg unificat.

Această practică se numește atelier. Cu ajutorul unor astfel de ateliere, atragem Lumina înconjurătoare (Or Makif) asupra noastră, care ne ridică deasupra naturii noastre și ne oferă oportunitatea de a ne integra unii în alții. Atunci începem prin intermediul altora să simțim lumea superioară, un spațiu nou, calitatea dăruirii și a iubirii, calitatea de a fi în afara sinelui, deasupra sinelui.

Din Lecția de Kabbala în limba rusă, 21.02.2016

Filed under: Lectia zilnica, Lumea, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

O rugăciune adecvată trebuie să fie alcătuită din două părți:

1. Recunoștință – lăudăm Creatorulpentru că ne-a adus în grup, ne-a unit, ne-a format într-un singur întreg, pentru că a răspuns cererilor și capriciilor noastre intermediare, prostești sau îndreptăţite. Altfel, cui ne adresăm?
2. O cerere urgentă unii pentru alții, nu pentru noi înșine. La urma urmei, dacă ne unim cu toții corect, atunci această cerere unii pentru alții nici măcar nu mai are sens, pentru că se transformă imediat într-o cerere către Creator, adică dorim să ne îndreptăm către El.

O condiție obligatorie trebuie să fie înțelegerea faptului că numai Creatorul poate răspunde cererii noastre. El este singurul care există, singurul care răspunde și acționează în întregul sistem al creației.

Mai mult, trebuie să suferim din cauza faptului că avem o mare dorință, dar încă nu am primit un răspuns la ea. Și mai târziu, când primesc un răspuns la cererea mea, simt bucurie, încântare și împlinire. Diferența dintre magnitudinea suferinței din timpul rugăciunii (nu suferința animalică, nu pentru sine, ci pentru beneficiul ființelor create și al Creatorului) și încântarea mea la primirea răspunsului constituie cantitatea și calitatea bucuriei care mă umple pe mine, adică grupul.

Prin urmare, cu cât depunem mai mult efort în modelarea corectă a dorinței pentru lumină, cu atât ne vom apropia de ea și cu atât mai repede vom parcurge calea formării dorinței corecte la care lumina va răspunde intrând în ea. Astfel, ni se va acorda revelarea Creatorului.

Și nu contează cât de frumos este formulată această dorință sau dacă este îmbrăcată în cuvinte mărețe. Un singur lucru contează – sinceritatea inimii în cererea pentru prieteni, pentru grup, pentru lume, pentru Creator. Atunci dorința mea va deveni cu adevărat o dorință de a dărui, la care lumina va răspunde instantaneu conform legii echivalenței de formă.

Din Congresul Internațional de Cabala, Moscova, 02.05.2016, Lecția 3

Filed under: Lectia zilnica, Munca spirituala, Rugaciune, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Suntem cu toții marionete, lipsite de liberă alegere. Oamenii circulă în această lume, în viața materială, „animalică”.

Între timp, dorinţa lor egoistă crește până când atinge stări speciale de disperare, care sunt îndreptate spre revelarea embrionului sufletului, punctul din inimă.

Și poate nu un punct în inimă, ci simpla suferință trimite omul spre căutare, iar apoi el se alătură celor al căror suflet a „pătruns” deja.

În interiorul cazanului comun, dorința continuă să mocnească, iar la o anumită etapă, o parte a umanității dobândește posibilitatea liberei alegeri. Aceasta înseamnă că oamenii acționează, ca să spunem așa, independent de  Creator. Sunt eliberați de dorința lor egoistă, iar acest lucru este în întregime și complet în mâinile Sale.

Dobândesc eliberarea de egoismul meu și devin independent de el, adică independent de Creatorul care îl guvernează. Împreună cu ceilalți, ne transformăm în ființe independente, care acționează; vrem să înțelegem și să realizăm ce se întâmplă cu noi înșine și să luăm parte la proces noi înșine.

Nu vreau ca Creatorul să mă guverneze – vreau să acționez exact așa cum face El, dar din proprie voință. Prin aceasta, ajung să cunosc munca Lui, acțiunile Sale, scopurile Sale. „Profitul” meu constă în faptul că devin similar cu El, devin om (Adam) și împlinesc exact aceeași muncă pe care El a împlinit-o asupra mea.

În cele din urmă, tot beneficiul de aici este că Îi aduc plăcere Creatorului. Nu există nimic altceva în afară de asta.

Dar există și oameni care nu posedă un suflet de acest tip. Sufletele lor se pot alătura dezvoltării doar într-o oarecare măsură. Pe măsură ce ei devin ceea ce se numește „țărână sub picioarele celor drepți”, primesc iluminare și spiritualizare prin aceasta, înțeleg importanța procesului și își dobândesc și sufletul.

De asemenea, în lumea noastră există lideri, „cei care conduc” și „cei care sunt conduși”, cei care pur și simplu își trăiesc viața fără a o pune la îndoială. Ei constituie 99,9% din populația care își câștigă pâinea, și ei nu simt lipsa a nimic mai mult. Cu toate acestea, în unitate cu toți, fiecare își va atinge rădăcina în Malchut comun.

Prin interconectare, cu toții simțim că trăim într-o lume unică. Desigur, marii oameni de știință, filozofi și gânditori înțeleg acest lucru mult mai bine decât un măturător de stradă sau un comerciant de piață care știe doar să vândă pepeni verzi și să se uite la fotbal la televizor. Nu este deloc nevoie să-l disprețuim, el nu este vinovat de nimic; pur și simplu dorința sa are o astfel de structură și acționează aşa. Un alt om însă, trebuie să atingă lumea de la înălțimea lui Malchut a infinitului, altfel se simte nerealizat.

Toată diferența dintre ei constă în dorința pe care Creatorul a creat-o și o trezește la viață. Totul vine de la Creator. Și prin urmare, gânditorul trebuie să înțeleagă că în realizarea sa, el nu este în niciun fel superior comerciantului. Căci circumstanțele nu depind deloc de el. Astfel, rezultă că în acest sens, ei sunt complet egali, deoarece toate conturile lor sunt semnate de Creator.

Din Lecția zilnică de Cabala, 28.04.2011, Baal HaSulam – Articole – Mintea care acționează

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lumea noastră este o copie a infinitului, doar că este la cel mai mic nivel de simțire. Percepem și simțim realitatea doar într-o măsură nesemnificativă; suntem cât se poate de departe de percepţia completă.

Este ca un om cu vedere slabă care nu vede aproape nimic fără ochelari. Abia îi distinge pe cei din jurul său, chiar dacă aceștia stau chiar lângă el.

Senzații de somnolență, neclare, o mică fracțiune de conștientizare clară a infinitului – aceasta este lumea noastră. Totuși, întotdeauna dezvăluim o imagine completă, așa cum fiecare fragment al unei holograme conține întreaga imagine.

Chiar și la cel mai scăzut grad, observ întregul spectru al realității în măsura în care îl pot vedea fără „ochelari”. Cu cât acești ochelari sunt mai buni, cu atât imaginea devine mai clară.

Existăm într-o stare neschimbată; pur și simplu o simțim în funcție de claritatea percepției noastre. Cea mai clară, mai lipsită de tulburări, percepția este lumea infinitului.

Pentru a o aborda, trebuie mai întâi să ne corectăm instrumentele de percepție (Kelim), să dezvăluim puțin mai multă lumină în interiorul lor. Și pentru ca acest lucru să se întâmple, ele trebuie să devină similare cu lumina.

Sfaturile Cabaliștilor ne ajută în această corectare, iar atunci când lumina este revelată, descoperim o „comoară”, sau mai degrabă, un depozit, un nou strat al realității care a fost „plasat” de la început în contul nostru.

Din Lecția zilnică de Cabala, 02.10.2009, Baal HaSulam – Articole – Introducere la Cartea Din gura unui înțelept

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Sunt închis în propria mea carapace care mă separă de Creator, care este în exterior. Sunt un sclav; nu pot evada singur. În fiecare moment, o forță lucrează asupra mea și mă întoarce automat la mine însumi, la centrul egoist.

Cum mă pot face să fiu atent la ceea ce se întâmplă în exterior, astfel încât să înțeleg că și asta sunt eu și că acolo, în exterior, exist împreună cu Creatorul? Aceasta este adevărata mea realitate, acolo sunt eu, dincolo de animalul meu și acolo este sufletul meu, în afara acelui „eu” egoist prin care mă definesc în prezent.

Acestea sunt două forțe care acționează în natură. Și trebuie să aranjez lucrurile astfel încât a doua forță, centrifugă, să acționeze asupra mea la fel de natural, instinctiv și inevitabil ca prima, cea centripetă.

Lăsați-o să ne cucerească mintea și inima și să le tragă cu forță în exterior!

Lăsați-o să mă oblige să mă gândesc la ceilalți și să-mi pese de ei! Am nevoie de asta pentru că fără ea nu-mi voi găsi sufletul.

Și aici mă ajută puterea grupului cabalist. Numai asta mă poate convinge să ies din propriul meu cerc și să fiu atent la ceea ce este „în afara lui”.

Și când îmi schimb orientarea de la „înăuntru” la „în afară”, încetez să-mi mai fac griji pentru corp și încep să am grijă de suflet. Înțeleg că realitatea externă care mi se părea străină și complet indiferentă ascunde în sine adevăratul meu eu!

Acest cerc exterior este de fapt, mult mai prețios pentru mine decât cel interior, deoarece acolo se află sufletul meu, care este etern. Iar cercul interior nu este nimic mai mult decât animalul căruia i se acordă aproximativ 70 de ani.

Dar ascunderea nu-mi permite să văd toate acestea. Și când încep să înțeleg, sunt uimit de modul în care Creatorul îmi face farse.

Din Pregătirea pentru Lecția Zilnică de Cabala, 01.04.2010

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lumea noastră funcționează conform dorinței de a primi plăcere; adică, fiecare parte a creației face instinctiv un calcul interior despre ceea ce este cel mai benefic pentru ea, în funcție de înțelegerea sa, structura interioară, calitățile înnăscute, creşterea și influența mediului. Suntem incapabili să acționăm altfel.

Nici măcar nu suntem conștienți de cât de mult fiecare dintre noi este blocat într-un astfel de calcul egoist, în fiecare moment. Și chiar și atunci când săvârșim un act milostiv, este doar pentru a câștiga ceva prin el; altfel, nu am avea nicio motivație să acționăm în acest fel. Așa funcționează întreaga natură, de la cea mai mică particulă atomică până la cea mai educată și dezvoltată ființă umană.

Dar există o altă intenție: de dragul dăruirii, nu pentru propriul beneficiu, ci pentru beneficiul celuilalt. Aceasta este anti-lumea, anti-materia, opusul complet a tot ceea ce există în această lume.

Nu poate exista nici măcar un gând despre sine acolo; un astfel de gând a suferit restricții (Ţimţum) și este tăiat. Totul este guvernat și mișcat exclusiv de grija pentru binele celuilalt.

Deci, cum putem aborda o astfel de viziune și astfel de calcule? Firește, acest lucru nu este în puterea noastră, deoarece nu există o astfel de forță în lumea noastră. Trebuie să o atragem către noi din acea altă realitate, opusă, care există dincolo de granița lumii spirituale numită Machsom.

Dar cum este posibil ca această forță să ne ajungă deloc, dacă totul funcționează conform legii echivalenței de formă, iar similarul se conectează cu similarul? Totuși, există o forță specială numită „lumina care se întoarce la sursă”, „lumina care reformează” sau „lumina înconjurătoare”, care poate străluci asupra noastră în măsura dorinței noastre de a fi în acea lume opusă.

Ne ajută chiar dacă dorința noastră este falsă, chiar dacă nu înțelegem acea lume sau nu o simțim, atât timp cât avem cel puțin o relație cu ea, un singur punct de contact cu ea, „punctul din inimă”, o scânteie a lumii spirituale.

Dacă lucrăm la această scânteie, atunci în măsura eforturilor noastre, forța spirituală strălucește asupra noastră și transformă aceste eforturi în „carne spirituală” în jurul acelui punct, care începe să crească. Până când devine un vas spiritual complet prin care pătrunzi chiar în acea anti-lume, și apoi te găsești în „realitatea opusă”.

Cererea pentru forța care aduce schimbări – pentru lumina care se întoarce la sursă, care ne corectează intențiile de la egoiste la dăruire către celălalt – se numește rugăciune. Și în măsura dorinței noastre, a cererii noastre, a persistenței noastre, această forță minunată acționează asupra noastră și realizează schimbări în noi.

Din Lecția zilnică de Cabala 06.03.11, Rabaș – Art.31, 1991-Ce înseamnă în muncă ‘Caritatea față de săraci face Numele Sfânt’?”

Filed under: Lumea, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→