Întrebare: Când o mamă lupoaică merge la vânătoare, cei care au griă supraveghează puii ei și se joacă cu ei. Atitudinea față de puii din haită este cea mai tandră. Orice adult este întotdeauna gata să împartă mâncarea cu ei, să se joace cu ei și să-i învețe regulile vânătorii sau ierarhia. Tocmai de aceea haita de lupi este atât de unită și eficientă.

Este acesta un proces de creștere? Este momentul în care întreaga societate ajunge să aibă grijă nu doar de propriii copii? Cum mă pot detașa de propriul meu copil? Aici se spune că am grijă de copilul altcuiva, că întreaga haită are grijă de el. În ce caz este posibil acest lucru?

Răspuns: Este atunci când înțelegeți că voi toți sunteți un întreg comun. Acestea sunt principii cabaliste.

Întrebare: Absolut! Că fără asta voi pieri, nu-i așa?

Răspuns: Da.

Întrebare: Copilul unui vecin este la fel de important pentru mine ca propriul meu copil?

Răspuns: Da.

Întrebare: Acest lucru pare foarte nerealist pentru om. Dar așa trebuie să fie, nu-i așa?

Răspuns: Așa trebuie să fie, desigur!

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 1.01.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Munca mea cu un prieten este de a primi de la el trezire, înălțare, un simț al importanței scopului, măreția Creatorului și laude aduse Creatorului. În măsura în care el îmi poate oferi acestea, preamăresc conexiunea cu El. Aceasta înseamnă că slăvesc conexiunea din grup, iar apoi un lucru declanșează pe altul.

Dar tot ceea ce verific, analizez și evaluez la un prieten, întreaga mea atitudine față de el, trebuie să fie doar în conformitate cu atitudinea lui față de Creator. Indiferent cât de diferit mi s-ar părea, așa este.

Nu trebuie să mă urc în sufletul lui, nici să-l forțez să vorbească despre relația sa cu Creatorul. Dar forma exterioară în care își exprimă dorința pentru Creator îmi dă înțelegerea faptului că Îl dorește cu pasiune pe Creator.

Sunt obligat să fiu sub influența prietenilor, să-mi sporesc dorințele prin conexiunea cu ei și să fiu în interacțiune cu ei, ceea ce operează în două direcții: de la mine la ei și invers.

Dacă vezi că ei sunt aici și cu adevărat pregătiți pentru asta, se numește că Creatorul i-a adus la tine, și în conformitate cu aceasta, trebuie să te raportezi la ei într-un mod special. Tu nu ai de ales, dar El are de ales și El i-a ales tocmai pe ei. Din acest punct, începi să-ți dezvolți atitudinea față de întregul grup.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11.01.26, Rabaș – Art.17, 1986-Agenda adunării – 2

Filed under: Munca in grup, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În articolul „Referitor la răsplata primitorilor”, Rabaş scrie că există lucruri interzise; lucruri permise care nu pot fi primite de dragul dăruirii, dar sunt necesare; și de asemenea, lucruri primite prin îndeplinirea poruncilor care nu pot fi primire de dragul dăruirii.

În plus, există lucruri permise și lucruri primite prin porunci care pot fi primite de dragul dăruirii. În funcție de nivelul de performanță, omul primește o recompensă.

Și ce este această recompensă? Recompensa înseamnă efectuarea acțiunii în modul cel mai optim, prin care omul atinge echivalența de formă. De ce atunci, nu se spune că echivalența de formă este scopul, ci mai degrabă că scopul este primirea de dragul dăruirii? Pentru că rezultatul nu depinde de noi. Rezultatul vine din legea Creatorului, în timp ce acțiunea depinde de noi.

Acest lucru este similar cu modul în care Rabaş explică chestiunea iubirii: cum se poate forța omul să-l iubească pe Creator sau să „își iubească aproapele ca pe sine însuși”, când noi nu putem interveni în acest sens? Cum îmi pot forța inima să iubească pe cineva?

În lumea noastră, acest lucru se poate realiza prin efort – atunci când investesc în cineva, îi dăruiesc, am grijă de el. Acest lucru se vede clar în exemplul oamenilor care iau un copil pentru a-l crește, iar copilul devine complet al lor, pentru că investesc în el.

Înainte de a investi în el, nu simțeau nicio iubire pentru el – nici iubire naturală, instinctivă, nici iubire deasupra naturii. Dar după ce au investit o parte din ei înşişi în el, copilul devine foarte important pentru ei, pentru că acea parte din ei pusă în copil este cea pe care o iubesc, și din aceasta, se naște iubirea pentru copil.

Așa este și cu noi: Când suntem în dorința de a primi și de a transfera acel lucru către altcineva, se creează o conexiune între noi. Și în spiritualitate, când vrem să iubim pe cineva care ne este complet străin, de dragul dăruirii (nu de dragul primirii, căci atunci vorbim despre un sentiment animalic), aceasta este o lege diferită, așa cum se spune: „Iubește-l pe Domnul Dumnezeul tău”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 08.01.26, Rabaş – Art.32, 1985-Referitor la Răsplata primitorilor

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Corectarea noastră în legătură cu dăruirea nu ar trebui să fie îndreptată spre aproapele nostru, ci spre corectarea conexiunii noastre cu Creatorul. Atunci va deveni cu adevărat bine pentru aproapele tău, pentru că de fapt, ceea ce există în lume vine de la Creator.

Dar dacă vrei să schimbi starea acestei lumi, trebuie să schimbi ceea ce le vine de la Creator. Și asta se poate face numai dacă Îi dăruiești Lui. Și în măsura în care dăruiești mai bine, El nu va trebui să afecteze lumea într-un mod mai rău.

Poți ajunge la asta prin societate, când dăruiești prietenilor tăi, iar ei îţi dăruiesc și ție, creezi un grup, și la fel cum la sfârșitul corectării la nivel spiritual te unești în suflete, tot așa încerci să te unești aici, în sarcina spirituală, adică să te ridici de fapt la acel nivel.

Prin aceasta, trezeşti lumina înconjurătoare în lumea noastră, și prin urmare Îl obligi pe Creator să dea mai multă lumină acestei lumi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Înțelegerea obișnuită a bucuriei și a uimirii provine din calitățile noastre naturale, cele cu care ne naștem. Ne naștem cu calitatea dorinței de a primi; adică, toate gândurile, intențiile, dorințele și pasiunile noastre sunt îndreptate către modul de a ne împlini.

Aceasta este chiar prima formă a dorinței de a primi. Adevărata dorință de a primi care există în fiecare dintre noi este mult mai mare decât ceea ce simțim în prezent. A fost redusă la un nivel minimal, numit „lumea noastră” sau „această lume” (Olam HaZeh), astfel încât să putem, prin propriile noastre eforturi, să-i adăugăm un ecran (Masach), o intenție de dragul dăruirii.

De îndată ce suntem capabili să adăugăm un ecran de dragul dăruirii acestei mici dorințe, vor veni dorințe mai mari. Prin urmare, de fiecare dată când urcăm de la un grad la altul, ne găsim într-o dorință de a primi de dragul primirii. Apoi discernem răul din interiorul ei, dorim să-l corectăm de dragul dăruirii, cerem putere de sus, adăugăm o intenție de dragul dăruirii și primim împlinire.

Nu există altă cale. Desigur, ne putem întreba de ce nu ne-am născut cu o intenție de dragul dăruirii? De ce trebuie noi înșine să căutăm calea de a o atinge și cum să o adăugăm la dorința de a primi? De ce trebuie să facem acest lucru independent?

Răspunsul este simplu. Intenția nu poate veni de sus, deoarece privește atitudinea noastră față de dăruitor; altfel, nu ar fi de dragul dăruirii. Trebuie să provină de la noi.

Prin urmare, ni se dă doar dorința de a primi, și alături de ea, intenția opusă, de a ne umple pe noi înșine. Mai întâi trebuie să le neutralizăm, să nu le folosim deloc și apoi să transformăm acest lucru în dăruire.

Corectarea în care îmi neutralizez dorințele și ajung într-o stare în care nu vreau să le folosesc deloc se numește „corectare prin restricție” (Ţimţum). După aceea, încep să lucrez cu adevărat, de dragul dăruirii către Creator. Și dacă nu aș fi făcut acest lucru independent, nu s-ar fi numit dăruire și nu aș simți-o. Atunci plăcerea primită ar rămâne doar cea mai mică plăcere, cea care în lumea noastră se numește o mică lumânare (Ner Dakik), care poate fi primită de dragul de a primi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Mecanismul de intrare în lumea superioară este acela prin care omul își construiește un ecran pentru sine, se explorează, își studiază natura egoistă și o transformă treptat într-una altruistă. În același timp, nu se deconectează de ceilalți; dimpotrivă, îi atrage spre sine și îi include în sine, așa cum o mamă include dorințele și întreaga esență a copilului ei în sine.

În același mod, fiecare dintre noi trebuie să includă întreaga umanitate în sine, pentru că așa ne extindem.

Eu am doar un punct, un embrion de contact cu toți ceilalți, și mă pot extinde așa cum se extinde un uter atunci când un făt se dezvoltă în interiorul lui. În starea sa normală, uterul are să spunem, dimensiunea unei pere mici, și pe măsură ce se extinde, devine ca o minge de fotbal imensă.

Așa reprezintă sufletul meu embrionar un punct, numit „punctul din inimă”. Pe măsură ce îi accept pe ceilalți în mine, ei intră în acest punct, iar acesta începe să se extindă, să se umfle și să se transforme într-un uter, în AHP al meu, care îi include pe toți, până la întreaga umanitate, sau cel puțin micul grup de oameni cu aceleași gânduri cu care lucrăm în acest fel, fiecare raportat la ceilalți ca un uter.

Astfel, încep să percep toată umanitatea în mine (nu undeva în afară, abstract, ci tocmai în interiorul meu) și să mă raportez la ea ca la cel mai prețios lucru din mine, precum organismul unei mame care este conceput să se dedice exclusiv dezvoltării fătului.

Aceasta este baza corectării egoismului – includerea tuturor celorlalți în tine ca fiind cea mai prețioasă parte integrantă a ta și lucrul la ea. Procedând astfel, înlocuiești complet percepția introvertită asupra lumii cu una extrovertită. În realitate, nu este cu adevărat extrovertită, ci se numește așa pentru că este conectată cu ceilalți. Dar acești „ceilalți” nu mai sunt ceilalți. Ei sunt deja cea mai apropiată, cea mai prețioasă parte din tine.

Când ajungem la o astfel de stare, vedem că întreaga creație, întreaga natură, este absolut un singur întreg și nu există viață și moarte, nicio trecere de la o stare la alta, totul este etern și perfect. Omul se ridică deasupra tuturor limitărilor de timp, spațiu, mișcare, viață și moarte; totul dispare. El intră în mod clar într-o dimensiune complet diferită.

În același timp, până în ultimul moment, această lume nu dispare; tu continui să exiști în ea fizic. Și numai atunci când absolut toate sufletele, adică toți oamenii, își schimbă atitudinea, natura, către o singură iubire, o singură includere unii în alții, atunci toate lumile și lumea noastră, adică întreaga iluzie a existenței în dimensiunea noastră egoistă, va dispărea treptat, pentru că ne este dată doar pentru a îndeplini această muncă asupra noastră înșine.

Am fost scoși în mod deliberat, artificial, dintr-o stare unificată, separați, ni s-a dat o conștientizare a „sinelui”, astfel încât acum, prin propriile noastre eforturi, să ne putem reuni din nou. Astăzi, omenirea intră într-o etapă în care natura noastră, existența noastră pământească, această mică lume și simțirea pe care o avem în ea ne vor împinge afară, precum durerile nașterii, în dimensiunea superioară și ne vor forța să intrăm în ea prin problemele noastre.

Nu avem nicio idee despre ce se întâmplă în lume. Fulminările ecologice vor fi de așa natură! Și nu puteți face nimic împotriva lor. Ele sunt cele care vor aduce omenirea la necesitatea de a se uni împotriva unui dușman comun, natura.

Această natură se va dezvălui atunci când va trebui să ne unim cu toții. Nu sunt arabi și evrei aici, nu sunt ruși și americani, nu sunt africani și europeni! Aici, cu toții suntem oameni minusculi împotriva unei naturi uriașe.

Și atunci vom vedea că această natură are propria formă, propriul plan, propria intenție, propriul creier, propria minte. Și de aceea ni se adresează în acest fel, în mod intenționat și ne învață să devenim mai înțelepți. În acest fel, ne va forța să ne conectăm unii cu alții și să dezlegem enigma motivului pentru care acționează astfel. Vom descoperi în ea o influență cauză-efect asupra noastră, un simț al raționalității. Să nu ne plasăm deasupra ei. Cine suntem noi? Mici insecte. Vom vedea că existăm într-o minte vastă care ne obligă să creștem treptat.

Prin urmare, toate schimbările de mediu inspiră o mare speranță pentru schimbări pozitive iminente în societatea umană.

Creatorul ne va forța să ne apropiem prin presiunea naturii înconjurătoare și ne va obliga într-un fel, să căutăm interacțiune și ajutor reciproc.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Cabala și LSD”, 01.10.2010

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ce este conexiunea dintre noi? În măsura în care avem o conexiune unii cu alții și o protejăm, atunci din interiorul acestei conexiuni ne conectăm cu cineva din exterior. Mai mult, se poate ca doar unul dintre noi să se conecteze cu cineva din exterior, dar o face din interiorul conexiunii pe care întregul grup a creat-o.

A te conecta din interiorul conexiunii dintre prieteni înseamnă că fiecare prieten se simte astfel, se prezintă ca reprezentant al întregului grup și se conectează cu cineva ca întregul grup.

Întrebare: Ce înseamnă că mă simt ca întregul grup?

Răspuns: Acestea sunt deja simțiri interioare. Dar dacă există o conexiune între prietenii din grup, atunci în fiecare dintre ei, în loc de „eul” său, există noțiunea de „grup”, iar „eul” este șters. Dacă „eul” este șters și în schimb apare „grupul”, atunci cu această calitate, care se numește „grupul”, el se conectează cu cineva din exterior.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07.01.26, Rabaş – Art.23, 1986-Despre teamă și bucurie

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Creatorul a creat dorința de a primi plăcere, a cărei împlinire este Însuși Creatorul. Și dacă dorința ar fi să-L simțim pe Creator, ne-am simți bine; adică, am primi plăcere. Deci ce ne lipsește? Ne lipsește o dorință adevărată. Pentru că dorința creată de Creator nu este una adevărată; adică, creatura nu simte această dorință ca fiind a sa.

Așadar, cum poate apărea o dorință adevărată în interiorul creaturii? Cum ne putem constrânge să căutăm o dorință care nu exista anterior în noi? Acest lucru este posibil doar din direcția opusă. Creatorul a creat dorința și a dat-o creaturii. Și acum, din aceste două componente – din dorință și lumină – creatura trebuie să construiască o nouă dorință.

Se pare că creatura aparent „creează”, se construiește de la zero, din această lume în lumea Infinitului. De aceea, omul este numit creatură. Dar până când nu dă naștere noii sale dorințe, nu este încă numit creatură, iar aceasta este pur și simplu natură: minerală, vegetală, animalică și umană. Toate acestea sunt natură, creată prin expansiunea de sus în jos. Iar ascensiunea de jos în sus este dezvoltarea dorinței spre spiritual, spre Creator, adică o dorință care anterior nu exista deloc în interiorul creaturii. Această nouă dorință se naște abia acum, din munca de clarificare a omului între punctul său din inimă și dorința sa naturală, instinctivă, adică între lumină și întuneric.

Lumina înconjurătoare ne ajută să clarificăm esența coliziunii dintre aceste două entități din noi: lumină și întuneric, punctul spiritual din inimă și natura noastră egoistă. Și dacă ajungem la concluzia că spiritualitatea este mai importantă decât corporalitatea și alegem spiritualitatea dintre acestea două, atunci aceasta este deja o dorință care nu exista înainte. Tocmai aceasta este numită creatură.

Trebuie să lucrăm doar la această nouă dorință. Și toate celelalte dorințe care existau inițial în noi (minerale, vegetale, animalice, umane), adică dorințe de plăceri, bogăție, putere, cunoaștere, acestea sunt pur și simplu natură, care nu necesită corectare.

Nu ni se cere să câștigăm bani de dragul dăruirii către Creator, să tindem spre putere de dragul Lui sau să studiem științele de dragul Lui. Trebuie să îndreptăm către Creator doar dorința care este mai presus de toate aceste dorințe materiale, dorința de spiritualitate.

Înțelepciunea Cabala nu se ocupă de corectarea caracterului uman, deoarece aceasta se referă la calități vii. Omul se naște irascibil, altul este flegmatic; nici unul, nici altul nu are nevoie de corectare și nici nu este posibil. Ceea ce trebuie corectat este doar atitudinea față de Creator, adică noua dorință care se naște în ascensiunea de jos în sus.

Această dorință se numește adevărata dorință. Nu este dată de Creator prin natură; mai degrabă, creatura însăși o naște din coliziunea gândurilor, contradicțiilor, îndoielilor și a propriei lipse de înțelegere.

Această dorință se naște prin eforturile unui om din trei componente:

• scânteia spirituală implantată în noi, numită punctul din inimă;
• inima însăși, adică egoismul nostru, întreaga noastră natură;
• lumina înconjurătoare care ne luminează. Dacă nu ar fi lumina înconjurătoare, pe care o atragem prin studiu în grup, nu am fi capabili să clarificăm această dorință și să o naștem de fiecare dată la grade din ce în ce mai înalte.

Ne străduim din ce în ce mai mult spre spiritualitate, dar pentru noi înșine. Și numai atunci când această dorință egoistă de spiritualitate umple întreaga ființă a omului, adică atunci când depășește toate dorințele naturale ale omului pentru plăceri, bogăție, putere, cunoaștere și le suprimă, astfel încât el trăiește printr-o singură aspirație: pentru spiritualitate, pentru Creator, ceea ce se numește „pierderea somnului”, atunci el primește corectarea prin ecran: prima dorință corectată din sufletul său.

Principalul lucru este să ne ocupăm de dorința corectă. Deocamdată, nu contează dacă este pentru sine sau pentru dăruire, ci doar că nu se îmbracă în hainele acestei lumi, ci este îndreptată în sus. Și atunci vom primi un răspuns la ea.

Din Lecţia zilnică de Cabala 05.01.26, Rabaș – Art.11, 1986-Rugăciunea adevărată este pentru o deficiență adevărată

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum se va transforma societatea atunci când Cabala va fi folosită corect? Cum se va exprima ea intern și extern?

Răspuns: În primul rând, toate mijloacele de informare în masă ar trebui să își schimbe direcția printr-o singură decizie a majorității țărilor. Totul ar trebui să aibă ca scop explicarea maselor că numai unitatea noastră va salva lumea și va restabili influența pozitivă a naturii asupra noastră.

Mass-media este un sistem care poate fi schimbat rapid în beneficiul comunității globale, și astfel, poate inversa direcția dezvoltării noastre.

Vom vedea imediat efecte pozitive în toate aspectele: sănătate, sfârșitul terorii, condițiile meteorologice, societate și multe altele. Veți vedea brusc că totul se calmează, se echilibrează și devine pașnic: relațiile copiilor cu părinții lor, problemele cu generația tânără, totul se calmează instantaneu în fiecare dintre aceste manifestări. Egoismul enorm, răul mare și rezistența reciprocă dispar brusc. Nu este vorba că îngerii vor umbla pe pământ, nu; oamenii încep să înțeleagă acest sistem, să se impregneze de el și să simtă că se pot ridica deasupra morții.

Iată ce trebuie să arătăm umanității: „Ai ocazia să te ridici deasupra morții, să atingi simţirea eternităţii și perfecțiunii! Aceasta este ceea ce ți se oferă pe lângă viața pe acest pământ, care va deveni cu adevărat cerească, spre deosebire de a ieși afară și a nu ști dacă te vei întoarce sau dacă vei avea ce să respiri mâine.”

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Ridică-te deasupra morții”, 1.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Era Roma Antică, sau mai precis romanii, italieni?

Răspuns: Nu, desigur că nu. Roma a fost o civilizație antică care s-a dizolvat și a dispărut treptat. Așa cum se întâmplă de obicei, orice civilizație care începe să se extindă spre exterior și să cucerească pe toți ceilalți se îngroapă în cele din urmă.

Acesta este un proces natural care se repetă constant în dezvoltarea umanității. Orice cucerire duce la căderea treptată a cuceritorului.

Așa are loc expansiunea. Invadând teritoriile altor popoare, inevitabil trebuie să le dezvolți, pentru că tu însuți vrei să le folosești. Pe măsură ce le dezvolți, începi să le percepi ca fiind ale tale. Și ei, la rândul lor, încep să te influențeze, și puțin câte puțin, să te „ucidă”. Aceasta este circulația treptată între cuceritori și cuceriți. Dar în cele din urmă, întotdeauna cuceriții sunt cei care îl absorb treptat pe cuceritor.

De exemplu, așa s-a întâmplat în URSS, când au încercat să creeze o singură unitate sovietică. A fost o idee bună. Toate planurile autorităților sovietice au fost corecte, cu excepția metodei de corectare. Nu aveau forța de a aplica această metodă, deoarece pentru asta trebuie să apelezi la forța superioară, care singură ne poate schimba natura. Nu prin teroare, nu prin foame sau prin alte metode, ci tocmai prin utilizarea forței superioare. Există multe lucrări despre asta, atât de Marx, cât și de Baal HaSulam.

Cu toate acestea, toate acestea duc în cele din urmă la recunoașterea răului.

Comentariu: Totuși, mi se pare că nimic nu se mai poate realiza într-un mod totalitar.

Răspunsul meu: Acum s-a terminat deja, am trecut de acele etape. Astăzi, totul poate fi corectat doar prin Cabala. Vorbesc pur și simplu despre trecut.

Viitorul este foarte simplu. Astăzi, natura ne împinge inevitabil înainte! Nimeni nu este capabil să facă nimic în privința asta. Natura ne va apăsa foarte clar și vom fi forțați să ne dezvoltăm, împinși de natură, stingând incendii, salvându-ne de inundații, tsunami, vulcani, de căldură și de orice altceva.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Ridică-te deasupra morții”, 1.10.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→