Adeziunea la Creator nu este o problemă. Sunt mulți care fac asta atât printre evrei, cât și printre alte popoare ale lumii. Este similar cu intoxicația.

Sau dimpotrivă, să te cufunzi complet în realitate și să nu vrei să vezi nimic. Să te îneci complet în lumea corporală sau să te deconectezi de ea, asta este tot ce fac oamenii: fie se droghează, fie se limitează la realitatea corporală. Și nu este o problemă să rămâi într-una dintre ele, fie în prima stare, fie în a doua.

Punctul de mijloc dintre ele nu poate exista într-un om dacă nu înțelege principiul credinţei deasupra raţiunii în fiecare moment. Altfel, este imposibil, deoarece, pe baza naturii sale, omul începe imediat să se încline într-o direcție sau alta. Prin sine, acest punct nu există în natură. De ce?

Imaginați-vă că trebuie să urcăm la un grad superior și să rămânem în el cu Hisaron al nostru pe care l-am avut la gradul anterior. Este posibil? Cum poate fi integrat un Hisaron inferior în cel superior? Acest lucru este de neînțeles conform a ceea ce studiem în Cabala. Este logic atunci când calitățile inferioare sunt la gradul inferior, iar cele superioare la gradul superior.

Cum poate apărea o astfel de situație atunci când cel inferior urcă la gradul superior? Numai dacă devine similar cu acesta. Dar a rămâne cu dorința inferioară în obiectul superior, care este în contradicție cu cel superior, este nerealist.

Prin urmare, fugim de această stare; este imposibil să rămânem în ea nici măcar pentru o clipă. Acest lucru va fi posibil numai dacă este prezentă o Forță specială numită credință deasupra rațiunii.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când noi toți, „ca un singur om cu o singură inimă”, ne îndreptăm spre scop, iar grupul s-a pregătit cu adevărat pentru o astfel de stare, acest lucru duce imediat la primirea Torei. Firește, înainte de aceasta trebuie să existe recunoașterea răului. Deși recunoașterea răului va continua și după aceea, din acel moment încep gradele spirituale.

Un program numit dorința de a primi este încorporat în noi. Ce putem face? Putem doar să-i accelerăm acțiunea. Programul este deja prezent; adică, egoismul însuși este deja un program. Trebuie doar să-i setăm frecvența, ca într-un computer.

Asta este tot ce trebuie să facem în munca noastră. Avem nevoie de viteză suplimentară, prin care să trecem de la calea suferinței la calea Torei. Tocmai această viteză o atingem. Și cu cât grupul este mai mare, cu atât mai bine. După cum se spune: „În mulțimea oamenilor este Gloria Regelui”.

De regulă, egoismul funcționează în noi conform sistemului de valori „spre propriul beneficiu și pentru recompensă”. Eu însumi nu-mi schimb programul. Dar dacă văd că plăcerile spirituale sunt mai importante decât cele materiale, atunci înțeleg că am nevoie de spiritualitate, deși acest lucru ar putea dura mai mult timp.

Să presupunem că stau în fața unui computer și trebuie să tastez ceva. Problema mea este pur și simplu să apăs tastele. Prin urmare, fie trebuie să-mi doresc inițial să dobândesc o forță care să mă ajute să apăs tastele, fie voi fi împins din spate cu lovituri – așa cum de exemplu, mama obișnuia să țipe la mine când eram copil și nu voiam să fac ceva, iar apoi începeam să o fac cu o viteză crescândă.

Adică, nu pot scăpa de această cale. Va trebui totuși să apăs acele taste. Pur și simplu, dacă omul este nebun, merge pe calea suferinței. Dar nu voi putea niciodată să apăs o tastă fără să recunosc că este importantă, că este bună. Chiar dacă nimeni nu m-ar obliga la o astfel de acțiune, eu însumi aș ajunge în cele din urmă să simt că este necesară.

Din Lectia zilnica de Cabala 19/04/26, Rabaș – Art.1, 1986-Moise a plecat

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce fel de onoruri poate folosi omul pentru a se îndrepta pe sine spre scop?

Răspuns: Vorbim despre onoruri îndreptate nu către noi, ci către măreția Creatorului, pentru a ridica importanța scopului, măreția Creatorului, deasupra propriei ambiții și vanității, care se străduiesc constant să îndeplinească dorința înnăscută de a primi. Acestea pot fi satisfăcute de un grup care mă onorează, şi eu îmi pot satisface și eu propria vanitate.

Dacă, în loc să mă umplu cu diverse forme de onoruri în această lume sau în lumea următoare, în loc de temeri pentru mine sau pentru copiii mei sau griji pentru prezent sau viitor, am o teamă că l-am umplut pe Creator cu intenția de a dărui și încep să aduc omagiu măreției Creatorului, spre gloria cerului, atunci măreția Creatorului va deveni mai importantă decât iubirea mea de sine.

Nu este vorba că Creatorul are nevoie de o astfel de adorație din partea mea, ci îmi oferă oportunitatea de a ieși din Kelim (vasele) ale mele și de a începe să mă gândesc la dăruire. Când mă gândesc la dăruire, întreaga lume spirituală trece prin mine și devin una cu ea. Din partea Creatorului, intenția Sa de a face pe plac creaturilor Sale poate fi realizată doar în așa fel încât, dacă vreau să mă umplu pe mine însumi, trebuie mai întâi să-L umplu pe El. Dacă mă umplu mai întâi pe mine însumi, atunci atât plăcerea, cât și dorințele dispar imediat, drept urmare mă regăsesc din nou gol.

Pentru a oferi creației oportunitatea de a fi umplută infinit și veșnic, adică pentru a ne da un sentiment al eternității existenței noastre, Creatorul a pregătit Kli-ul Său, nevoia Sa, pentru noi ca și cum El ar avea nevoie de atenția noastră și s-ar bucura de ceea ce Îi oferim.

Astfel, lucrând în modul dăruirii, încep să mă bucur de oferirea de plăcere Creatorului, și cu cât eu Îi dau mai mult, cu atât mă bucur mai mult. Acest proces poate fi continuu și poate dura pentru totdeauna; aceasta se numește viață veșnică.

Din Lecţia zilnică de Cabala 17/04/26, Rabaş – Art.26, 1988-Care este diferența dintre lege și judecată în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ce este un efort suplimentar? Este vorba de aplicarea unui efort suficient pentru a primi un Kli mai mare și apoi devine posibil să primești împlinire. Dar cum pot ști asta? De aceea se numește muncă deasupra rațiunii.

Nu am capacitatea de a lucra cu niciun fel de control asupra acestui lucru. Mai mult, ce înseamnă că îmi pot evalua munca? La urma urmei, ar trebui să lucrez fără nicio recompensă, fără nicio critică, fără nimic.

Dacă vreau să mă ridic la un grad superior, atunci acum trebuie să mă străduiesc fără efort, necerând nicio plată pentru asta, pur și simplu să dau totul tuturor. De ce? Pentru că vreau să urc la un grad spiritual superior. Așadar, urc, o fac. Dar este imposibil.

Lumina înconjurătoare mă corectează acum într-o oarecare măsură. Mă susține oferindu-mi o anumită iluminare la un anumit nivel spiritual al vieții. Acum vreau să o trezesc, astfel încât să-mi trimită o forță și mai mare. Dar în primul rând, de ce aș vrea asta? La urma urmei, la un grad superior trebuie să renunț la multe lucruri, să vreau mai puțin pentru mine și să dau mai mult. Cum pot face asta?

Asta înseamnă că trebuie să iau din nou o parte din dorințele mele egoiste și să le corectez. Cu ce ​​forță pot face asta? Lumina înconjurătoare nu strălucește încă asupra mea și nu-mi dă aceste forțe. Trebuie mai întâi să fac un efort.

Și bineînțeles, eforturile mele sunt în Lo Lişma. Adică, trezesc asupra mea o acțiune nenaturală, care nu este încorporată în natura mea și o trezesc indirect. Eu nu o pot face direct. Dacă aș putea deschide ușor robinetul luminii înconjurătoare, astfel încât să vină mai mult la mine, dacă ar fi în puterea mea aș fi dobândit deja Kelim de dăruire. Dar nu sunt capabil să fac asta.

Deci, cum pot influența în continuare răsucirea acestui robinet, astfel încât să mă deschidă și să mă corecteze mai mult? Pentru aceasta, există acțiuni indirecte pe care le efectuez fără să înțeleg. Eu nici măcar nu înțeleg ce fac. Nu mă pot izola niciodată de dorințele mele.

Cum pot face asta dacă mă aflu în această natură? Prin urmare, munca are loc atunci când omul „merge prin deșert”. Există conceptul de „steaguri” (sub care steag stă omul), iar porțiunea din Tora în sine se numește Bamidbar (În deșert). Muncim în Lo Lişma, și prin aceasta ajungem la Lişma.

Din Lecția zilnică de Cabala 02/05/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→