Întrebare: Dacă o entitate o devorează pe alta în natură, dar natura este în armonie, este posibil că a ne devora unii pe alții să fie de asemenea, o stare absolut armonioasă?

Răspuns: Da, dar numai la nivel animal. Nivelurile mineral, vegetal și animal ale naturii sunt structurate pe principiul consumului reciproc în mijlocul unei lupte unul împotriva celuilalt. Această luptă constituie evoluție.

Pe aceste niveluri, utilizarea unuia de către altul nu este considerată rușinoasă sau de blamat. Un animal, atunci când îl mănâncă pe altul, nu simte nicio mustrare de conștiință. Să presupunem că un om acționează împotriva unui alt om, el poate raționaliza pentru a se justifica, pentru a-și explica cumva scopul și motivele acțiunilor sale. Dar animalele nu au acest lucru; au un calcul simplu: trebuie să mănânc pe cel mai slab pentru a-mi continua propria existență.

Toate acestea, la nivel animal, sunt considerate normă. Dar acum ne ridicăm la nivelul de Om. Și aici apare o problemă. Trebuie să începem să mergem înainte, nu devorându-ne unii pe alții, ci tocmai prin conexiunea unii cu alții, ridicându-ne deasupra egoismului nostru și nu satisfăcându-l.

Sper că oamenii vor începe să înțeleagă acest lucru, pentru că altfel nu vom supraviețui. Desigur, vom continua să existăm, dar în stări foarte proaste.

Prin urmare, ne confruntăm cu o sarcină monumentală: să răspândim cât mai larg posibil mesajul că trebuie să ajungem la o rezoluție colectivă cu privire la modul de a avansa spre scopul creaţiei. Iar scopul creației este de a aduce societatea umană la o stare armonioasă, la împlinire reciprocă, la conexiunea corectă dintre noi.

Și apoi restul naturii (minerală, vegetală și animală) va ajunge și ea la armonie. Atunci vom putea să restabilim ecologia, o problemă care provoacă îngrijorări profunde pentru toată lumea. Dacă ajungem la un echilibru între noi, totul va fi minunat.

Întrucât ne aflăm la cel mai înalt nivel de dezvoltare în comparație cu celelalte niveluri ale naturii, le vom obliga și pe acestea să ajungă la echilibru. Vine vremea nivelului uman.

Din Lecția de Cabala în limba rusă, 13.01.2019

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ar trebui să-mi corectez calea în conformitate cu criticile sau nu? Ce părere aveți?

Răspuns: Cred că nu ar trebui. Dacă aceste critici vă leagă și mai puternic de rădăcina voastră, atunci este bine. Iată ce trebuie să verificați!

Întrebare: Deci am o cale pe care o urmez, și dacă criticile mă leagă mai strâns de această cale, atunci…?

Răspuns: Mergeți.

Întrebare: Merg. Și atunci omul poate relaționa cu criticii, cu căldură și bunătate?

Răspuns: Desigur. Pentru că este de la Creator.

Întrebare: Adică, dacă sunteți criticat, să nu folosim cuvinte dure precum „ură”, ci critică, sau dacă cineva încearcă să vă dea jos de pe cale; atunci trebuie să te ții și mai mult de această cale?

Răspuns: Nu pot spune fiecărui om exact cum anume.

Întrebare: Și ce i-ați spune omului care este presat din toate părțile? Cum pot să mă țin?

Răspuns: Dacă eşti presat din toate părțile, atunci cel mai bun lucru este: deconectează-te, dă-te la o parte și priveşte din lateral la tine însuţi și la ei. Și vei vedea în ce măsură ai putea avea dreptate, în ce măsură nu. Și apoi ia decizia.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 19.03.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În ce fel diferă intenţia de dragul de a dărui de o intenție de dragul de a primi?

Răspuns: Intenția de dragul dăruirii și intenția de dragul primirii modifică doar importanța a ceea ce impresionează cel mai mult omul. De aceea, Baal HaSulam scrie că diferența dintre a lucra pentru tine însuți și de dragul dăruirii este pur psihologică. În spiritualitate, „psihologia” este un cuvânt rudimentar, deoarece aici vorbim despre schimbare la nivel animal.

Cu toate acestea, omul trebuie să lucreze la acest aspect, deoarece există avantaje ale importanței unuia sau altuia. Dacă Creatorul este important pentru mine acum și toți cei din jurul meu vorbesc despre asta, atunci indiferent câte mii de lucruri diferite mi se oferă care anterior mi se păreau neimportante, nu va ajuta. Aș fi putut să-mi dedic viața acestui lucru sau aș fi putut alege să nu o fac.

Deci, care este diferența? În toate celelalte lucruri, cu excepția celor care Îl privesc pe Creator, corpul meu mă va susține. Dar în ceea ce-L privește pe Creator, corpul se va comporta întotdeauna ca Faraonul. Și dacă mă îndrept cu adevărat spre conexiunea cu Creatorul, atunci, de la început până la sfârșit am nevoie de Creator să mă ajute să construiesc o conexiune cu El, în timp ce alte lucruri le pot realiza singur, fără ajutorul și sprijinul Lui. Grupul și eu, acționând împreună, putem oferi acest lucru pentru mine.

În tot ceea ce fac în viață, Creatorul trebuie să fie partenerul meu, sursa mea de putere, scopul, motivul, forța care îmi dă putere. Dacă această secvență lipsește, atunci este definită ca o acțiune materială.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 19/04/26, Rabaș – Art.1, 1986-Moise a plecat

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când un om stă pe stradă cărând o povară grea și le cere trecătorilor să-l ajute să ridice sacul pe spate, toți îi spun că nu au timp.

Dar dacă omul cară un sac greu în spate și sacul se clatină și este pe cale să cadă la pământ, iar oamenii trec pe lângă el, și el le cere ajutorul pentru a-și pune sacul pe spate astfel încât să nu cadă, vedem că în acel moment, când sacul este pe cale să-i cadă de pe spate, nimeni nu-i va spune: „Nu am timp; roagă pe altcineva să te ajute”. Mai degrabă, primul de lângă el îl va ajuta imediat (Rabaş, “Moise a plecat”).

Întrebare: Ce îl determină pe un trecător să se grăbească să ajute omul care cară o povară grea?

Răspuns: Exemplul poverii pe care îl dă Rabaş este foarte clar pentru cel care intenționează să umble cu credinţă mai presus de raţiune. Mai presus de rațiune înseamnă că nu închid ochii la obstacole și chiar mă bucur că acestea vin. Chiar dacă nu simt așa, înțeleg cu mintea mea că în cele din urmă, va fi în beneficiul meu.

Când Creatorul trimite un obstacol, El îmi arată exact punctul în care pot găsi o conexiune cu El. Trebuie doar să încep să lucrez cu acest obstacol, și în ciuda lui, să mă străduiesc constant să mă conectez cu El.

La început, încerc să mă conectez cu El folosindu-mi propria putere. Apoi văd că nu sunt capabil să fac acest lucru; am nevoie de corectarea lui Hesed.

După această corectare, vreau să ajung la o stare în care sunt conectat cu El și conectat cu obstacolul. Nu numai că obstacolul nu mă mai deranjează sau nu mă deconectează de El, dar vreau deja să-l folosesc pentru a primi de dragul dăruirii, astfel încât să conducă la o conexiune și mai mare decât înainte de a apărea. Și apoi cer ajutorul Lui.

Dar până când omul nu crede că povara sa este pe cale să cadă, și că nu mai poate rezista obstacolului care îl deconectează de la conexiunea cu Cel Superior, Creatorul nu îl va ajuta. Este aşa, că omul nu are Kli pentru a primi ajutor și nu poate folosi în mod corespunzător obstacolul.

Starea în care el se teme că povara îi va cădea de pe umeri și strigă, este o stare foarte bună. Pentru aceasta, sunt necesari mai mulți factori: povara trebuie să fie foarte grea și trebuie ca omul să se teamă foarte tare să o scape. Deși corpului său nu-i pasă dacă ea cade sau nu, pentru a atinge scopul este crucial. Omul înțelege că dacă povara cade, el nu se va putea conecta cu Creatorul.

Adică, în primul rând omul trebuie să se înarmeze cu un sentiment al măreției Creatorului; acest lucru trebuie să fie extrem de important pentru el. Toți acești factori creează o stare numită „a sta în mijlocul străzii și a striga: «Ajutor!»”.

Astfel, din ceea ce pare o situație simplă (și ce dacă sacul îi cade de pe umeri, ce s-ar întâmpla?), omul o transformă în cea mai importantă chestiune din viață. Atunci vine cu adevărat salvarea; el primește ajutor.

Mai mult, i se dă sentimentul că nu este important, nu este înfricoșător. El trebuie să crească importanța conexiunii cu Creatorul de la zero până la punctul în care nimic nu este mai important decât aceasta, iar dacă povara cade, ar fi o catastrofă. Atunci povara devine mijlocul prin care poate ajunge la locul dorit.

Cine are nevoie de această povară? Adevărul este că dorința de a primi a fost creată tocmai pentru a construi o conexiune peste ea, pentru a construi un ecran deasupra ei și a stabili cuplarea prin lovirea (Zivug de Hakaa) cu lumina.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 19/04/26, Rabaș – Art.1, 1986-Moise a plecat

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ar trebui să alegi un partener cabalist?

Răspuns: Partenerul unui om este Creatorul. Cu El trebuie să atingem unitatea, adeziunea completă. Asta este tot. Acesta este partenerul. Orice altceva este doar un mijloc pentru atingerea acestui scop.

Toți colegii studenți, prietenii, servesc drept ceea ce s-ar putea numi „martori ai adeziunii tale la Creator”; Ei sunt cei care îți asigură contactul cu El.

Întrebare: Vorbiţi acum despre prieteni. Dar o femeie? Joacă ea vreun rol în asta?

Răspuns: O femeie trebuie să înțeleagă munca ta, importanța ei și nu trebuie să o împiedice.

Întrebare: Nu este ea femeia spirituală cu care pot avansa?

Răspuns: Nu ar trebui să te gândești la o „femeie spirituală”. Partenerul tău spiritual este grupul.

Iar o soție, este de dorit ca ea să te înțeleagă, ca ea însăși să aspire la asta și să nu te împiedice, deși și tulburările pot fi un ajutor pe parcurs.

Comentariu: Acum vorbiţi despre o femeie ca despre un element perturbator. Dar recent aţi spus că este un element foarte important.

Răspunsul meu: Am spus că trebuie să alegi o soție care să-ți fie apropiată și similară în înțelegerea vieții de familie, mai degrabă, decât pe cineva care urmărește un stil de viață și obiective pământești complet în contradicție cu ale tale.

Știm că baza dezvoltării spirituale este asemănarea voastră, aspirațiile comune, mentalitatea comună și limbajul comun. Asemănarea în familiile părinților tăi este deja o garanție că în viitor va exista o înțelegere reciprocă, mai degrabă decât dezacorduri, deoarece cu toții suntem atrași de acele valori pe care le-am primit în educația noastră.

În plus, este necesară asemănarea în scopul spiritual, scopul care ne umple viața și provine din înțelegerea spirituală a stării. O stare spirituală constă dintr-un vas și o umplere.

Vasul este tot ceea ce îmi este familiar, ceea ce înțeleg ca viață, adică condițiile existente, valorile și obiceiurile pământești. Umplerea este aceea cu care vreau să-mi umplu viața, astfel încât toate acestea să se potrivească mai mult sau mai puțin atât ei, cât și mie. Atunci totul va fi bine.

În plus, trebuie să ne uităm la mediul în care ne aflăm, astfel încât să fie potrivit pentru amândoi. Nu pot găsi un partener potrivit și apoi să merg undeva în Asia și să mă alătur unui grup asiatic. Și acest lucru trebuie să fie mai mult sau mai puțin potrivit pentru noi, astfel încât omul să nu simtă o contradicție prea mare. Deși în grupurile noastre acest lucru nu este exprimat atât de clar. Astăzi, lumea este foarte apropiată în toate modurile sale de viață.

Trebuie să tindem tocmai spre o astfel de asemănare, și prin ea, spre asemănare cu Creatorul. Atingerea asemănării complete este cel mai confortabil punct.

[355261]
Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Cuplu spiritual”, 15.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Un comentariu →

Pe măsură ce omul urcă treptele spirituale, coborârile devin mai profunde. Nicio reînnoire spirituală, nicio revelație mai profundă sau ascensiune nu este posibilă fără să fie mai întâi o cădere. Mă detașez de starea mea anterioară și simt că nu am fost niciodată elevat spiritual și nu voi fi niciodată; experimentez întuneric, neputință și frică.

Această frică este declanșată de motive banale, imaginare. Nu mă sperie nici măcar oamenii, ci umbrele, ca un copil mic și speriat, sau ca un animal.

Acest lucru se întâmplă la toate nivelurile spirituale; cu cât te urci mai sus, cu atât ți se arată mai clar că ești mai jos decât toți ceilalți. Toți cei din jur par să fie bine, în timp ce tu suferi de probleme atât de banale încât este chiar jenant să vorbești despre ele, dar în același timp, sunt înfricoșătoare. Este sentimentul unui bebeluș îngrozit, care vrea să se ascundă în brațele mamei sale.

Trebuie să prețuim astfel de stări, să le înțelegem beneficiile și să încercăm să lucrăm cu ele corect. Atunci le vom depăși foarte repede și ne vom întoarce la realizarea că „Nu este nimeni în afară de El, Cel Bun care face binele”, este cel care se joacă cu noi. Și astfel ne unim și prezentăm Lui unitatea ca răspuns la această problem, și prin urmare ne ridicăm deasupra ei.

Apoi problema dispare și apare una nouă, una și mai mică și mai nesemnificativă, dar una care ne înspăimântă și mai mult. Căci cu cât urcarea este mai înaltă, cu atât coborârea este mai adâncă. Acest proces continuă până la corectarea finală; prin ea putem clarifica din ce în ce mai mult adevărata natură a stărilor noastre. Nu există altă modalitate de a înțelege natura noastră.

[225763]
Din Lecția de Pregătire pentru Congresul de Cabala, 26.04.2018

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Credeam că legea milei vine de sus și că totul este susținut de această lege. Credeam că aceasta este principala lege a vieții.

Răspuns: De ce ar fi așa? Mă uit la natura minerală, vegetală și animală și nu văd nicio respectare a unor astfel de legi acolo. Nu, dar oamenii, cu imaginația lor au mâzgălit nenumărate cărți și teorii despre asta. Dar în general, nu.

Cred că cea mai rea trăsătură umană este inventarea unui viitor sau a unei realități înconjurătoare pentru sine, pe baza propriilor dorințe.

Întrebare: Deci acesta este un fel de violență? Omul comite violență împotriva naturii?

Răspuns: Da, și apoi cere de la natură: „Dă-mi asta!”

Comentariu: Cu alte cuvinte, „Ești milostiv și vreau ca toți cei din jurul meu să fie milostivi.”

Răspunsul meu: Da. Dacă am relaționa bine cu natura, nu am cere de la natură, ci ne-am cere nouă înșine atitudinea corectă față de noi înșine, față de ceilalți, față de natură, față de tot. Și atunci, poate am obține un indiciu despre cum există universul și în ce fel ne putem ridica deasupra lui.

Întrebare: Deci, în loc să cer ca universul să fie milostiv cu mine, ar trebui să cer să fiu și eu milostiv cu ceilalți?

Răspuns: Da.

Întrebare: „Milostiv”, am folosit corect cuvântul aici?

Răspuns: Poate fi folosit și așa, da.

Întrebare: Atunci ce ar trebui pus în acest cuvânt dacă ajungem într-adevăr să fim milostivi? Că trebuie să fiu milostiv cu ceilalți, ce ar trebui să investesc în asta?

Răspuns: Trebuie să fac pentru ceilalți toate lucrurile bune și amabile pe care mi le-aș dori mie însumi. Și în niciun caz nu ar trebui să-mi imaginez că mă gândesc că voi primi un fel de recompensă pentru asta. Absolut deloc!

Comentariu: Această a doua parte este foarte dificilă: să nu primesc nimic în schimb.

Răspunsul meu: În aceasta se află, de fapt, întregul scop al primei părți.

Întrebare: Atunci voi ajunge în echilibru cu universul dacă încep să mă mișc în acest fel, așa cum spuneţi?

Răspuns: Dacă da, atunci da. Și atunci nu va exista nici distrugere, nici autodistrugere.

[354306]
Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 17.03.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→