„Acestea sunt generațiile lui Noe. Noe a fost un om drept. El a fost complet în generațiile sale. Noe a umblat cu Dumnezeu.”

Rași interpretează, cu scopul de a ne învăța, că generațiile celor drepți sunt în primul rând faptele bune. Rași explică de ce se spune, „Acestea sunt generațiile lui Noe”. Ar fi trebuit să se menționeze numele fiilor săi, adică Șem, Ham și Iafet. Și de ce se spune: „Acestea sunt generațiile lui Noe. Noe era un om drept”? El spune că asta se datorează faptului că generațiile celor drepți sunt în primul rând faptele bune.(Rabaş, „Acestea sunt generaţiile lui Noe”).

Ce se înțelege printr-o linie genealogică sau urmași? În primul rând, Noe a fost un „om drept, complet în generațiile sale” pe gradul său și a „umblat cu Dumnezeu”, adică cu calitățile Creatorului, calitățile de Bina „Complet”, „drept” și „Dumnezeu” se referă toate la Bina.

„Noe” semnifică un vas de dăruire, o etapă de pregătire, în timp ce „Avraam” reprezintă pe cineva care lucrează deja cu vasele de primire. Mai întâi, dobândim vase de dăruire, calitățile Creatorului, iar apoi, prin intermediul acestor calități, corectăm calitățile ființei create. Acesta este procesul.

Pentru a aduce creația în această stare, a fost necesar să se amestece vasele de primire cu vasele de dăruire. Creatorul a trebuit să intre în creație, să se integreze în ea și să o spulbere.

Ființa creată, dintr-o stare în care se simte completă, puternică, inteligentă, capabilă să realizeze lucruri și să controleze viața, trebuie să ajungă să se simtă ca un vas sfărâmat, cu totul amestecat. În fiecare acțiune și fiecare gând, omul se simte sfâșiat între două părți opuse care se luptă în interiorul lui, una predominând și apoi cealaltă.

Când omul ajunge la o astfel de stare, nu se mai simte puternic sau drept. Dimpotrivă, începe să simtă că poate începe munca de corectare tocmai din acest amestec de vase de primire și vase de dăruire.

Pe măsură ce acumulează experiență, el vede că nu este altceva decât un vas de primire și că nu posedă nicio putere proprie. Numai dacă vasele de dăruire vin de Sus, omul va primi ajutorul și sprijinul necesar pentru a face ceva cu natura sa.

Apoi el vede că nu există nicio legătură între el și dorința de a dărui, nicio legătură cu forțele Creatorului. În acest fel, ajunge la o stare în care începe să-și urască propriile vase și să iubească ceea ce este deasupra lui, deasupra lui Machsom (barieră).

Acest lucru continuă până când simţirea devine atât de intensă, încât el nu poate exista cu adevărat fără a primi calitățile dăruirii în locul propriilor calități. Apoi i se dă putere de Sus pentru a face un Țimţum (restricție) asupra propriilor calități și să înceapă să dobândească calitățile dăruirii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noi așteptăm să se întâmple schimbări pozitive în exterior. Nu se vor întâmpla! Trebuie să ajungem noi la concluzia că schimbările în bine pot apărea doar dacă ne schimbăm din interiorul nostru. Atunci vom începe să ne înfățișăm lumea așa cum vrem să o vedem! Asta trebuie să facem.

Întrebare: Înfățișează natura noastră, lumea de acum? Înfățișează egoismul nostru, lumea?

Răspuns: Da

Comentariu: Se presupune că ar trebui să mă distrez, dar eu nu o fac. Aceasta este starea mea acum.

Răspunsul meu: Egoismul și-a încheiat dezvoltarea. Îți arată întreaga lume în care exiști. Asta este tot ce îți poate oferi. În cele din urmă, te va apăsa și te va zdrobi până la punctul în care nu vei mai putea exista în această lume. Te vei simți atât de rău, dezgustătors, speriat, inconfortabil cu alte cuvinte, în orice fel posibil.

Acest lucru este doar pentru a înțelege că nu mai există schimbări de făcut în exterior. Am trecut prin toate etapele dezvoltării noastre egoiste; am ajuns la o stare în care următorul pas este pur și simplu să ne măcelărim unii pe alții. Asta este tot, nu mai există nimic altceva.

Întrebare: Ce ar trebui să-i spun egoismului meu acum, că am înțeles că egoismul meu mi-a înfățișat întreaga imagine?

Răspuns: Ar trebui să spui că egoismul are dreptate, că și-a făcut treaba; te-a adus în starea în care ești complet dezamăgit și trebuie să înțelegi că nu trebuie să exiști într-o astfel de paradigmă. Nu trebuie!

Ce ar trebui să faci? Trebuie să te corectezi singur și atunci lumea va fi și ea corectată. Aceasta este o metodologie total diferită.

Comentariu: Nu ar trebui să corectez lumea, ci să mă corectez pe mine…

Răspunsul meu: Ar trebui să corectezi lumea corectându-te pe tine însuți.

Comentariu: Da, nu este ușor!

Răspunsul meu: Nu este ușor, dar acesta este un moment bun în istorie, când într-adevăr trebuie să schimbăm sursa dezvoltării noastre, sistemul, metodologia dezvoltării noastre. Dezvoltarea noastră nu va depinde de sfărâmaerea naturii care ne înconjoară, ci de modul în care ne vom schimba pe noi înșine. Drept urmare, lumea se va schimba.

Întrebare: Continuaţi să spuneţi: „Schimbă-te pe tine însuți”. Ce anume înțelegeţi prin „să te schimbi pe tine însuți”?

Răspuns: Este simplu: îmi schimb atitudinea rea față de tot ceea ce mă înconjoară, dintr-o atitudine exploatatoare și egoistă într-una bună și altruistă.

Comentariu: O atitudine caldă și bună.

Răspunsul meu: Da. Atunci voi începe să văd lumea diferit. Voi începe să văd prin ea un sistem de guvernare diferit.

Întrebare: Și din ce voi primi plăcere? La urma urmei, omul este cel care primește plăcere.

Răspuns: Mă voi lega de această lume, voi atinge eternitatea, infinitul, perfecțiunea ei, ceva ce nu văd acum pentru că privesc cu ochii mei egoiști limitați.

Asta este ceea ce ne așteaptă.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.05.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Fiecare dintre noi aparține unui grup guvernat de diverse legi și acorduri. Pe care dintre ele sunt obligat să le anulez și pe care ar trebui să le privesc critic, eventual să le resping sau să cer să fie schimbate? La urma urmei, dacă nu mă raportez la ele în acest fel, grupul nu va putea să mă influențeze.

Dacă intru într-un grup fără nicio rezistență, nu voi simți niciun impact din partea acestuia. Influența se simte doar atunci când o forță apare și schimbă ceva. Orice produs bun este produs ca urmare a acțiunii unei forțe asupra alteia. Cu cât aceste forțe sunt mai mari și cu cât se opun una alteia mai puternic, cu atât beneficiul și randamentul sunt mai mari. Deci, cum ar trebui să mă raportez acum la grup?

În primul rând, prin implicarea deplină atât a minții, cât și a inimii. Abordarea aici este absolut clară și precisă: în niciun caz nu pot schimba nimic din ceea ce a fost acceptat de grup fără a obține consimțământul tuturor celorlalți. Sunt obligat să particip la tot ceea ce grupul cere de la mine. Chiar dacă sunt „incapabil emoțional” să o fac și nu sunt de acord cu asta, trebuie să particip împreună cu toți ceilalți; altfel nu se poate numi a fi în grup. În același timp, sunt obligat să analizez critic situația, să formulez propunerile mele, să le prezint întregului grup și să încerc să conving pe toată lumea că am dreptate. Această abordare este standard și în societatea obișnuită: în Kneset sau în orice parlament, legile sunt, în general, evidente. Nu este nevoie aici să acționezi „deasupra rațiunii”.

Există un singur lucru care trebuie făcut deasupra rațiunii: să intenționezi să te aliniezi cu Forța superioară. De la aceasta nu te poți abate. Adeziunea la Creator este principiul primordial. Orice altceva, înainte de a fi adăugat la acesta, trebuie examinat pentru conformitatea cu acest principiu fundamental, și pe baza rezultatelor ar trebui să se decidă dacă este benefic pentru noi sau nu.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dvs. spuneţi: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Dar să presupunem că nu vă aud. Cum ajung să realizez că acestea sunt exact porțile pe care trebuie să intru?

Răspuns: Îți vei lovi nasul de aceste porți și vei realiza că nu poate exista alta! Și în afară de aceste porți nu este nimic, doar gol.

Întrebare: Asta este scris de marii cabaliști, că mergi de-a lungul zidului și nu găsești nicio poartă? Și dintr-o dată, în momentul în care ești epuizat de mers, vezi poarta. Și se dovedește că a fost acolo tot timpul.

Răspuns: Da.

Întrebare: Și eu nu am văzut-o?

Răspuns: Nu.

Întrebare: Și ce-mi trebuia ca să o văd? A fost acolo tot timpul; chiar a fost!

Răspuns: Îți lipsește dezamăgirea.

Întrebare: Trebuie să fiu dezamăgit de toate?

Răspuns: Absolut, de toate! Așa că rămâne un singur lucru – Dvekut (adeziune spirituală) și fraternitate. Nu știm ce este aceasta. Continuăm să folosim înlocuitori și surogate, dar apoi vom simți.

Întrebare: Puteți măcar să ne daţi un indiciu? Este clar că, dacă nu simțim, atunci nu vă vom putea auzi. Dar ce înțelegeţi prin „frăție”?

Răspuns: Frăția este atunci când existăm cu toții într-o singură dorință și intenție, în fuziune completă, cu fiecare conectat cu fiecare. Și ne întoarcem la sistemul numit „Adam”, ca un singur om într-un singur corp cu o singură inimă. Acesta este adevăratul viitor.

Asta trebuie să stea în faţa noastră! Așa trebuie să stea acest viitor în fața mea ca o stare evidentă, realizabilă, necesară.

Întrebare: Tocmai aţi zugrăvit la ce trebuie să ajungem după toate rătăcirile și dezamăgirile noastre?

Răspuns: Tocmai de aceea sunt necesare – să ajungem la o astfel de stare.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.04.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Înainte de a ajunge la starea de a simți maestrul, nu avem conceptele nici de „de dragul de a primi”, nici de „de dragul de a dărui”. Totul este doar o joacă de copii, o perioadă pregătitoare prin care trebuie să trecem pentru a acumula diverse Reşimot  (înregistrări spirituale) pentru viitor. Intenția se dobândește prin simțirea dăruitorului, simțind pe altcineva, pe cineva distinct și diferit de sine.

În această lume, până când nu traversez Machsom, nu-i simt pe ceilalți; nu simt nimic în afara mea, deoarece dorința mea de a primi este atât de subdezvoltată. Dacă nu simt ceea ce se află în afara mea, nu am nicio intenţie.

Spre cine se va dezvolta intenția de dragul de a primi sau de dragul de a dărui dacă nu simt pe nimeni în afara mea? Faptul că percep existența altor oameni nu înseamnă că sunt în afara mea. Îi percep așa cum face un bebeluș; un sugar nu este preocupat de nimeni altcineva și este incapabil să simtă pe nimeni altcineva decât pe sine însuși.

În mod similar, noi nu suntem capabili să simțim pe celălalt ca dăruitor sau primitor, și prin urmare, nu putem dezvolta o intenție de dragul de a primi sau de dragul de a dărui. Nu înțelegem acest lucru; suntem pur și simplu împotmoliți în natura noastră, prinși în dorința de a primi.

Cât despre intenție, nu existăm deloc în domeniul intențiilor, nici de dragul de a primi, nici de dragul de a dărui. În această privință, starea noastră este ca un punct creat de Creator ca ceva din nimic. El a creat dorința de a ne bucura fără nicio intenție; intenția a apărut abia în Malchut al lumii infinitului, când a început să simtă dăruitorul.

Acest lucru s-a întâmplat în lumi la stadiul zero, în timp ce pregătirea a avut loc în timpul coborârii Parţufim (structurilor spirituale) de sus în jos. La acea vreme, creația, intenția și dorința nu existau încă.

Acum începem de jos în sus, începând cu dorința de a ne bucura fără intenție. După Machsom (barieră), începem să dobândim intenția „de dragul de a primi” în linia stângă, în Klipot; și invers, „de dragul dăruirii” în linia dreaptă, în cadrul sfințeniei (Kduşa); iar în linia de mijloc dobândim intenția, în măsura în care suntem capabili să ne asemănăm Creatorului în intenție în timpul actului de primire.

Din Lecția zilnică de Cabala din 06.06.2026, Rabaş – Art.12, 1990-De ce este Tora numită „linia de mijloc” în muncă – 1

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

După distrugerea lumii Nekudim, și ulterior, corectarea acesteia în lumea Aţilut, nu a mai rămas nimic care să necesite corectare, cu excepția Lev HaEven (inima de piatră), a cărei corectare va avea loc la corectarea finală (Gmar Tikun).

Apoi a apărut Adam HaRişon  și toate părțile sale au suferit distrugeri suplimentare până când au căzut în cel mai de jos loc cunoscut sub numele de „această lume”, unde nevoia de corectare nu este percepută. Numai atunci când punctul din inimă se trezește în noi, avem ceva de corectat.

Într-un om care lucrează asupra sa din punctul din inimă, vasele de dăruire încep treptat să funcționeze mai puternic și ajunge să vadă că este alcătuit din două părți opuse care se luptă constant în interiorul lui și îi determină gândurile și acțiunile. Pe măsură ce vasele de dăruire devin mai puternice în cadrul amestecului de vase de primire, omul începe să înțeleagă că natura primirii este inferioară naturii dăruirii.

Apoi vede că nu posedă nicio natură a dăruirii, ci doar primire. Drept urmare, el începe să urască natura primirii și să iubească natura dăruirii. El simte că tot ce este bun se află dincolo de Machsom și este atras de acesta atât de puternic încât este gata să renunțe cu bucurie la tot ce are. Prin urmare, atunci când sosește forța de Sus, o acceptă cu bucurie.

Toate aceste etape pe care le parcurge omul, nu îi sunt revelate instantaneu sau clar, și prin urmare, el nu poate ști exact prin ce etapă trece la un moment dat. Totul se acumulează treptat. O parte a căii este parcursă într-un fel, așa cum este scris: „Noe a umblat cu Creatorul”, iar o parte este parcursă în vase similare cu cele ale lui Avraam.

Schimbarea numelui Avram în Avraam semnifică o schimbare a stării și locului său, care a fost adusă prin traversarea Machsom. Titlul de Ivri (ebraic) i-a fost dat lui Avraam pentru că el a Avar (a trecut peste) granița dintre cele două lumi. Din această rădăcină provin termenii Ivrit (limba ebraică) și Ivri (ebraic, evreu).

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În lumea materială, atunci când două forțe încep să opereze în interiorul omului, dorința de a dărui (care apare din „punctul din inimă” și este doar începutul și nu încă dorința propriu-zisă de a dărui) și dorința de a primi duc literalmente omul la punctul de explozie.

Cu toate acestea, strict vorbind, la nivel spiritual nu există așa ceva ca dorința de a dărui! Folosim acest termen pentru a ne referi fie la o dorință de a primi corectată, fie la lumina care intră, lumina Creatorului, a cărei calitate inerentă este dorința de a dărui.

Dacă însă, vorbim despre o dorință de a dărui în interiorul ființei create, aceasta este fie dorința de a primi corectată pentru a dărui de dragul dăruirii sau chiar pentru a primi de dragul dăruirii, fie vorbim despre lumina care apare în Kli și îi aduce corectare. În acest caz, această lumină, această forță, pe care o primește vasul, se numește dorința de a dărui.

Devenim confuzi din cauza limbajului laconic. Este esențial să înțelegem ce vrea să spună Baal HaSulam atunci când vorbește despre două forțe dintr-un om, numite Kelim de primire și Kelim de dăruire.

Conceptul de Kelim  de dăruire este destul de particular. Un Kli este definit ca o Hisaron (o nevoie, o lipsă, o dorință neîmplinită).

Dorința se numește loc. Începem să înțelegem că Kelim de dăruire sunt Kelim egoiste care au primit corectarea de dragul dăruirii și că ele se umplu doar cu ceea ce dăruiesc. Cum? Prin umplerea lor. Dacă ele nu se umplu, nu vor putea dărui.

Prin urmare, utilizarea unui loc, a vasului de dragul dăruirii, se numesc Kelim de dăruire. Abia atunci vorbim despre ființa creată.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/06/26, Rabaș – Art.4, 1985-Acestea sunt generaţiile lui Noe

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Există o tehnică specifică pentru urcarea pe scara spirituală, un proces de trecere de la o treaptă inferioară la una superioară, iar și iar, unde fiecare treaptă succesivă este opusă celei anterioare. Pe fiecare treaptă, există o opoziție între Kli și lumină, între natura omului și împlinirea interioară.

Treptat, omul ajunge la o stare în care își adună în sine toată natura opusă Creatorului, precum și toate calitățile Creatorului. Din atingerea acestor două opuse, se naște în interiorul lui un Kli, un vas care poate primi „de dragul dăruirii” și astfel îndeplinește scopul creației: „să încânte creațiile Sale”.

În paralel, vedem cum întreaga umanitate trece prin acest proces într-o formă „animalică”. În timp ce acum câteva milenii motivele pentru a te simți bine sau rău erau simple, astăzi totul a devenit mult mai complicat; viața a devenit extrem de contradictorie, plină de stări opuse și sentimente conflictuale.

Acest lucru va continua până când omul integrează toate impresiile, înțelege și simte scopul creației și devine pregătit să perceapă eternitatea și perfecțiunea.

Kli-ul necesar pentru a percepe eternitatea și perfecțiunea trebuie să fie diametral opus acestora, caracterizat prin absența perfecțiunii, a eternității și o simțire totală de gol sau lipsă de împlinire. Nu este posibil să dăruiești pur și simplu acest Kli unui om, deoarece l-ar anula complet, iar asta este mai rău decât moartea.

Este necesar să oferim aceste Kelim (vase) într-un mod care să permită omului să știe cum să lucreze în interiorul lor. Prin urmare, omula este învățat treptat cum să lucreze cu cele mai teribile Kelim și cum să treacă prin cele mai dificile stări pentru a ajunge la cele pozitive.

Calea noastră constă în două căi opuse: linia dreaptă și linia stângă. Se pot obține beneficii din fiecare stare și se poate avansa doar prin intermediul instrumentului cunoscut sub numele de „deasupra rațiunii”, adică dorind ca forța superioară să mă ridice de la nivelul meu actual la unul superior.

Acolo voi experimenta o viață diferită, o rațiune diferită, o simțire diferită și o împlinire diferită, deoarece urc la fiecare nivel cu „cutia mea goală” și primesc acolo împlinire. Aceasta este ceea ce se înțelege prin „în fiecare zi, omul este ca nou”. Trebuie să obținem un singur lucru din studiile, eforturile și munca noastră: ca forța superioară să ne ridice într-o stare superioară, unde vom primi o împlinire diferită, nouă și mai bună. Baal HaSulam scrie despre aceasta ca despre forța „potopului”, forța depășirii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 24/05/26, Rabaș – Art.4, 1989-Ce este Potopul în muncă

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Vă voi spune că vine și altceva: un moment în care iubirea pentru lumea noastră va dispărea, când nu va mai exista reciprocitate și nicio atracție. Acest lucru se întâmplă deja! Putem deja vedea cum se dezvoltă asta în noua generație. Și atunci vom realiza că nu mai avem nimic pentru care să trăim, nimic cu care să ne umplem!

Întrebare: Vom cere un alt fel de iubire?

Răspuns: Da, vom cere împlinire. Omul nu trăiește doar cu pâine. Și atunci vom simți că avem nevoie de adevărata sursă a tuturor împlinirilor.

Acesta va fi un moment de profundă deziluzie, dar și o revelație profundă cu privire la o nouă sursă. Și atunci un strigăt de implorare se va ridica din întreaga umanitate: „Cum vom putea să ne umplem?! Cum vom putea exista?! Unde este această sursă?!”

Întrebare: Deci acum putem vedea cum suntem separați de toate sursele de plăcere? Se construiește pentru noi un pasaj, un tunel care duce la adevărata sursă?

Răspuns: Da.

Întrebare: Va fi Creatorul acea sursă?

Răspuns: Nu există nicio altă sursă.

Întrebare: Dar va spune omul cu adevărat: „Acesta este Creatorul”?

Răspuns: Da, acesta este Creatorul vieții mele, al tuturor aspirațiilor mele; El este tot ceea ce îmi doresc. Îl vreau doar pe El.

De fapt, El este Cel către care tindem tot timpul, cu egoism, dar nu contează; este întotdeauna doar către El.

Să așteptăm.

Comentariu: Să așteptăm, să sperăm și să credem.

Răspunsul meu: Da, se va întâmpla curând.

Din KabTV “Ştiri cu Dr. Michael Laitman,” 19/05/26

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă să nu lucrezi la conștientizarea măreției Creatorului în timpul unei ascensiuni?

Răspuns: Rabaş scrie că o acțiune prin care omul provoacă o rupere a contactului cu Creatorul se numește transgresiune. Chiar dacă se referă la cea mai mică stare, cel mai mic grad al contactului cu Creatorul, dacă această stare dispare, spunem că dispare din cauza unei transgresiuni.

Pe de altă parte, acest lucru este necesar, deoarece fără o coborâre nu poate exista o nouă ascensiune la un grad superior. Nu există ascensiuni fără coborâri. Așa cum spunem că Adam HaRişon a comis un păcat și a cauzat o transgresiune, așa este și aici.

Motivul unei coborâri este întotdeauna că în timpul unei ascensiuni, la un moment dat omul încetează să se bucure de adeziuneea cu Creatorul și începe să se bucure de ceea ce primește ca urmare a acelei adeziuni: un sentiment de perfecțiune, eternitate și apartenență la spiritualitate.

Cu alte cuvinte, omul se bucură deja de ceea ce simte în Kelim, mai degrabă decât de simțirea Creatorului cauzată de adeziunea cu El. Momentul în care încetează să experimenteze această stare de conexiune a sa cu Creatorul și o întoarce spre sine se numește… transgresiune.

Deși se bucură de spiritualitate, de sentimentul de apartenență la eternitate și de dăruire Creatorului, aceste plăceri ar trebui să fie de dragul Creatorului și nu de dragul său. Prin urmare, acest lucru duce la pierderea gradului; lumina dispare, ca și cum omul s-ar fi întors din nou la dorința sa de a primi. Lumina, simțind o dorință de a primi în fața ei, se retrage ca urmare a restricției care a existat de la prima restricție (Țimţum Alef).

Prin urmare, se induce o stare de uitare în așa fel încât nu se pierde întregul grad, ci doar lumina de pe acel grad. Gradul în sine rămâne și dispare doar lumina de Mohin. Omul devine plictisit și continuă să plutească inconștient, ca și cum capul său ar fi coborât la nivelul corpului, ca un animal.

Poate continua să respecte Tora, să studieze și să participe la activitățile grupului, dar fără niciun scop, ca un animal. Prin urmare, numim viața fără scop a oamenilor ale căror capete nu sunt mai înalte decât corpurile lor la nivelul animal; mințile lor servesc doar corpului. Aceasta înseamnă că forța responsabilă pentru guvernarea uitării nu acționează cu omul în modul intenționat. La urma urmei, Creatorul dorește ca omul să finalizeze un grad într-o astfel de stare încât coborârea sa să fie imediat conectată la simţirea unei noi Hisaron și la o nouă ascensiune.

Se poate face altfel? În realitate, nu. Vorbim despre Adam HaRişon ca fiind un om care a comis o greșeală, un păcătos care a păcătuit. Totuși, așa cum acest lucru a fost în afara controlului său, este și dincolo de al nostru. În etapa finală a realizării unei Reşimo (înregistrare spirituală), în punctul său cel mai înalt, ne oprim să ne gândim la noi înșine chiar pentru o singură clipă; este o stare obligatorie. Apoi cădem, și aceasta este și ea o stare obligatorie.

Cu toate acestea, adevărata întrebare nu este despre omul în sine și nu despre faptul că a încetat să se mai gândească la Creator și a început să se gândească la sine, și prin urmare pierde conștientizarea măreției Creatorului. Problema este că îi lipsește o fundație pregătitoare crucială: fundația mediului.

Dacă omul are mediul adecvat, el simte imediat că nu poate continua să relaționeze cu grupul într-un mod obișnuit, așa cum relaționează cu familia sa, cu lumea în general, sau cum ar face un om religios.. Dacă omul a pregătit mediul potrivit (un grup care lucrează pentru Creator), el percepe instantaneu că coborârea sa reprezintă o schimbare de la direcția către Creator la direcția spre sine. Aceasta în esență, este ceea ce se numește păcat.

Astfel, păcatul nu constă în căderea omului, ci în eșecul de a se pregăti și incapacitatea de a se ridica imediat după coborâre.

După cum scrie Baal HaSulam, Creatorul pune mâna unui om pe o soartă bună: El îl aduce într-un grup, în starea corectă, și spune: „Ia asta pentru tine”.

„Ia” înseamnă: „Acum alege un grup mai puternic”, astfel încât să fii înconjurat de un mediu care te va obliga să dezvolți constant o intenție de dăruire și să te străduiești pentru adeziune cu Creatorul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 22/05/26, Rabaş, Scrisoarea 59

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→