Omul nu poate ieşi din ego el însuşi. Doar grupul îi poate veni în ajutor, lansând un colac de salvare, celor care vor să se alăture. Grupul este extern omului, aşa că, atunci când vrea să iasă din el însuşi, omul strigă: Salvaţi-mă, am căzut într-o groapă adâncă! Aruncaţi-mi o frânghie ca să o pot lega în jurul meu şi să ies de aici!

Numai grupul poate să ofere un astfel de ajutor celui care are nevoie de el, celui care vrea să fie cu toată lumea. Frânghia este o invitaţie la conexiune, cu prietenii, cu iubirea lor. Dacă cineva încearcă să se agaţe de această invitaţie şi încearcă să fie în echivalenţă de formă cu ei, atunci prietenii încep să îl tragă. Acesta, la rândul lui, trebuie să îşi depăşească din ce în ce mai mult ego-ul, ceea ce înseamnă că urcă spre prieteni.

De fiecare dată, mai multe probleme şi noi întreruperi se acumulează pe frânghie, întreruperi care-l reţin, dar le va depăşi şi se va agăţa mai ferm de frânghie, căţărându-se până în momentul în care va ieşi din fântână.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.03.2013, Shamati n^o 36

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup - Niciun comentariu→

În măsura în care avansează, o persoană începe să simtă că tot ceea ce este spiritual este în afara corpului său, în tot ceea ce-l înconjoară în natură, la nivel mineral, vegetal şi animal, la om. Asta reprezintă lumea, zona pe care trebuie să învăţăm a o trata cu grijă şi dragoste ca o mare comoară, astfel încât lumea, care este în afara corpului nostru, să devină foarte importantă pentru noi. Sentimentul de existenţă în corpul fiziologic se produce doar în imaginaţia noastră, printr-o combinaţie de forţe care acţionează asupra noastră. De aceea, noi simţim ca şi cum trăim în corpul material şi, dacă o persoană are aspiraţia de a trăi în afara corpului său, în tot ceea ce-l înconjoară, aceasta este deja nevoia de a simţi sufletul.

După ce a început să lucreze la asta, o persoană vede că trebuie să se concentreze asupra mediului corect, deoarece, prin acesta, poate obţine ajutor şi susţinere. Un astfel de mediu este grupul, în calitate de reprezentant al lumii exterioare, cei care pot să-mi răspundă, să mă seducă, să mă ajute să ies din mine.

Atunci, consider grupul ca salvatorul meu, care-mi aruncă o frânghie ce mă scoate din fântână. Nu mă asociez cu corpul meu şi doresc să ies de acolo, deci, prind frânghia. Grupul, prietenii care sunt alături de mine, mă ajută să mă eliberez din corpul meu. Astfel, lucrând împreună, ne ajutăm, pe rând, să urcăm şi să ieşim din noi înşine. La urma urmei, numai în exteriorul pielii, în afara intereselor sale egoiste, o persoană începe să simtă că grupul nu este o adunare a anumitor oameni, ci sfânta Shechina în care se îmbracă Creatorul.

Corpul este format din Klipat Noga, partea care-mi dă libertatea de alegere şi „pielea de şarpe”, egoismul mai puternic care mă trage înapoi, astfel că, în încercarea de a ieşi, eu sunt în măsură de a aplica un efort suficient, orientat corect.

Graţie dorinţei mele de a ieşi din egoism (dragostea de sine şi toate gândurile pentru interesul propriu), efortul de a ieşi din mine şi gândul la grup şi la lume, trezesc forţa care vine de la grup, de la profesor şi de la Creator, care mă eliberează din această închisoare. Toate astea sunt datorate muncii reciproce, în grup, cu profesorul şi cu cărţile, datorită studiului şi diseminării, care sunt toate mijloacele în care forţa Creatorului se îmbracă şi mă ajută să ies din mine.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 13.03.2013, Shamati #36

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Succesul unei persoane depinde de mediul în care este în măsura să se organizeze pentru sine. În acest sens, ea începe, puţin câte puţin, să schimbe conceptul său: ziua şi noaptea sunt lumină şi întuneric. Ea începe acum să vadă că, ceea ce considera a fi lumină – succesul său în raport cu ceilalti, umplerea dorinţelor egoiste pentru stima de sine – azi îi par ca un întuneric total, o stare teribilă din care trebuie să scape, pentru a se gândi să dăruiască celorlalţi, pentru a se gândi la succesul prietenului său, la dăruirea asupra Creatorului.

Aceasta este ceea ce devine lumină şi zi pentru o persoană acum, în loc de lumina şi ziua pe care le simţea înainte, în propriul succes. În măsura în care se poate anula si restricţiona puternic, ea întâlneşte o rezistenţă puternică din partea corpului său,şi, cu cât creşte importanţa celorlalţi şi importanţa Creatorului, cu atât avansează. În final, ea umple măsura efortului său şi primeşte suficientă Lumină care Reformează, astfel încât Masach (ecran) se naşte în ea. Apoi, forţa de rezistenţă la dorinţa de primire începe să opereze în ea, şi, gratie echivalenţei de formă cu Lumina, este recompensată cu prima revelaţie.

Munca noastră este de a găsi criteriile potrivite pentru verificare: Unde este ziua şi unde este noaptea, unde este întunericul şi unde este lumina ? Conform acestor valori trebuie să judec: este pentru binele meu sau pentru Creator ? Dacă eu încep să înţeleg că este în totală opoziţie cu criteriile precedente, este un semn că sunt deja pe drumul bun. Dacă încep să am o luptă interioară cu acest principiu pentru evaluarea stării, este un semn că avansez.

Dacă mă rog ca scara mea de valori, sistemul de măsură al luminii şi întunericului, ziua şi noaptea, să fie modificate astfel încât voi fi în măsură să le văd spiritual, atunci este o stare mai avansată. Când ader la dăruire cu toată puterea şi încerc să văd toate stările din acest punct de vedere, atunci sunt gata să mă detaşez de dorinţa de primire. Dacă aş cere ca să se întâmple şi, dacă, constant, am impresia că Creatorul îmi trimite întreruperile pentru a consolida cererea mea, eu sunt, deja, aproape de El, în scopul de a lucra, efectiv, în Lishma (pentru el).

Deci, ceea ce, anterior, a fost întuneric, se transformă în lumină şi, ceea ce a fost pentru mine lumină, se transformă în întuneric şi, de fapt, alerg de la ea. Totul se transformă în starea opusă: ziua şi noaptea. Ceea ce a fost întunericul nopţii înainte, se transformă în lumina zilei.

Prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala, 12.03.2013, Shamati #16

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce este Creatorul aşa de intransigent cu fiinţa creată, dându-i legi grele, inflexibile? De ce nu este mai milos, aşa cum este un tată cu copilul său?

Răspuns: Un copil nu poate justifica niciodată severitatea tatălui. Nu îşi poate înţelege tatăl cu mintea lui copilărească şi nu poate vedea rezultatele viitoare şi beneficiul educaţiei pe care tatăl său i-o dă. Copilul vrea să se joace de dimineaţa până seara, să mănânce numai dulciuri şi să se uite la TV. Nu poate să justifice cererile constante ale părinţilorşi îi ascultă fără nicio tragere de inimă, deoarece simte că depinde de ei, dar nu pentru că i-ar justifica în vreun fel.

În spiritualitate este mult mai complicat, deoarece noi nu simţim în ce măsură Providenţa Superioară ne tratează cu blândeţe. În lumea unui copil, opoziţia lui este un indicator a ceea ce va deveni; dacă copilul este obedient şi îşi face temele şi îşi face curăţenie în cameră, părinţii nu se pot plânge de el pentru că nu mai au ce altceva să ceară de la el. În lumea spirituală însă, este diferit. Acolo eşti întotdeauna un criminal, deoarece ajungi acolo cu vasele sparte, pentru a începe cu ele. Eşti tratat cu blândeţe şi ţi se dă metoda de corectare; un grup se organizează pentru tine, la fel ca o grădiniţă cu o educatoare şi diferite jucării. Acesta este un ajutor milos şi imens care ţi se dă de Sus; toate păcatele tale sunt uitate şi ţi se dă orice, doar ca să fii capabil să atingi într-o oarecare măsură corectarea şi înţelegerea.

În lumea noastră, înţelegem „educaţia” ca o constrângere îndreptată către copil. Dar în lumea spirituală, constrângerea este imposibilă. Văd că un student nu se schimbă de ani de zile, repetând aceleaşi greşeli, căzând în acelaşi abis şi nu pot spune un cuvânt. Am fost la fel şi asta se întâmplă pe tot parcursul drumului.

Acesta este drumul nostru şi nu este nimic de făcut. Dacă omul nu identifică el însuşi lecţia, metoda, Tora, nu va putea să avanseze. Nu poate fi constrângere aici, ci numai recunoaştere.

De aceea, nu ne putem plânge că suntem sub dominaţia unui tată crud, în ciuda tuturor evenimentelor teribile din istoria noastră. Nu le putem justifica dar, mai târziu, vom vedea că toate acţiunile Providenţei Superioare au pornit din iubire. Cu toate că nu putem justifica asta în starea noastră actuală, deoarece suntem prea departe de asta, când vom descoperi adevărul, vom vedea ce mare corectare aduce asta.

„El a dat o lege care nu poate fi încălcată”, adică există doar o singură lege. Există Lumina şi vasul, care sunt opuse, iar asta este legea. Mai târziu, când sunt încorporate una în alta, legea evoluţiei apare din această încorporare, numită legea echivalenţei de formă. Totul provine dintr-un singur gând, dintr-o singură lege.

În cele din urmă trebuie să ating starea în care să vreau să ţin această lege din proprie voinţă, ca şi cum nu ar mai fi altcineva, ca şi cum nu există Creatorul. Când devin la fel ca acelaşi creator care se uită la creaţia lui determinând legea conform căreia ar trebui să existe, va însemna că am ajuns la echivalenţă de formă cu Creatorul.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 3/6/13, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Perceptie, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum ne putem schimba atitudinea negativă faţă de realitate, dacă asta este ceea ce simţim ?

Răspuns: Acest sentiment negativ ne este dat în mod intenţionat. Totul este măsurat cu precizie, în funcţie de relaţiile dintre Lumină şi vase. Creatorul le măsoară în conformitate cu fiinţa creată în sistemul spart, pe care-l exercităm pentru a ne corecta şi a atinge dăruirea. Astfel, vom simţi starea corectă.

Dacă nu aveam sentimente negative, nu am fi simţit, niciodată, starea în care suntem acum. Vasele de percepţie sunt vase de evaluare: simt ceea ce evaluez ca bun sau rău. Dacă văd ceva, atunci este un semn că este important pentru mine: sunt speriat sau îmi place, vreau să mă apropii sau să mă distanţez. Atributul de dăruire nu mă interesează deloc şi astfel, nu există în lumea noastră şi noi suntem doar în atributul de a primi.

Dar, dacă în conformitate cu programul naturii, trebuie să atingem atributul de a dărui, atunci trebuie să ne dăruim şansa de a ne aduce acest atribut plecând de la atributul de a primi, ceea ce este atributul opus şi corupt al celui de a dărui. Este ceea ce numim „distrugere”.

A fost un program bun, care a funcţionat bine, dar nu a reuşit. Acum, trebuie să învăţăm a trece de la starea coruptă la cea corectată.

Astfel, vom învăţa programul în sine,  nu de a exista în el precum îngerii.  Când, eu însumi, am corectat progamul şi am văzut toată corupţia şi răul în el, înţelegând din ce punct începe să funcţioneze corect în sistem, în forma opusă, atunci descopăr esenţa reală a programului, planificatorul programului şi cunosc gândurile Sale faţă de fiinţele create, care este numit „Gândul creaţiei”. Sunt activ integrat în program şi dobândesc natura Creatorului, care este îmbrăcată în mine. El începe să opereze în mine, forţând muşchii mei, oasele mele şi creierul meu să se mişte. În acelaşi timp, eu simt că este Creatorul îmbrăcat în mine şi nu o forţă necunoscută.

Mai întâi, am fost operat de ego-ul meu, dar nu o ştiam. Apoi a apărut divizarea internă, atunci când am descoperit că ego-ul este cel care mă conduce, că există doi: eu şi ego-ul cu discrepanţa dintre noi.

Apoi, am vrut ca atributul de dăruire să mă conducă, în locul ego-ului. Apoi, în dăruire, am simţit rădăcina superioară care a creat şi ego-ul şi forţa bună şi astfel ajung la adeziune.

Din prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 05.03.2013, Scrierile lui Baal Ha Sulam

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Corectarea este posibilă prin suferințe mari, care nu pot fi nici măcar descrise din moment ce necesită recunoașterea deplină a răului în fiecare proprietate individuală, în scopul de a refuza să primim în vreuna și să trecem la calea dăruirii. Această cale este imposibilă, deoarece o persoană nu poate suporta astfel de suferințe.

De aceea, progresul este, de obicei, undeva la mijloc, între calea suferințelor și calea Torei (calea Luminii), între ” îl voi grăbi” și „la timpul său”, de-a lungul a ceea ce se numește „Derech Eretz (calea pământului) .” O persoană avansează pe măsură ce este împinsă de la spate de suferințe sau trasă înainte de Lumină. Ea nu poate fi pe aceeași cale tot timpul.

Este imposibil să ne mutăm pe calea Torei de la început, necondiționat, dar în măsura în care vom încerca să facem asta – mai ales prin construirea efectivă a Shechinei, ceea ce înseamnă prin construirea conexiunii dintre noi în dăruire reciprocă, în funcție de efortul și responsabilitatea noastră pentru alții – atunci, în aceiași măsură, vom părăsi calea suferinței și vom avansa spre scop de-a lungul „Derech Eretz”, de-a lungul căii de mijloc.

Nu este faptul că „linia de mijloc” este mai bună pentru ascensiunea noastră spirituală, dar „calea de mijloc”, este un compromis între cele două căi pe care ar trebui să rămânem. Singura alegere este de a consolida societatea noastră, astfel încât aceasta să influențeze pe toată lumea. Ar trebui să ne vedem prietenii ca pe zona în care Creatorul va fi revelat, atributul dăruirii. Astfel, îmi văd sufletul și nu pe mine.

O persoană se poate verifica pe ea însăși și avansarea sa în conformitate cu modul în care poartă de grijă prietenilor și grupului, astfel încât revelația să aibă loc în ei, ca o mamă care se îngrijorează pentru copii ei. Apoi poate fi sigură că înțelege ce înseamnă avansarea, că știe ce să adauge la ea, și că poate cu adevărat împlini asta în această lume, acum, și aduce intenția sa la integritate.

Din Pregătirea pentru lecția zilnică de Cabala 4/03/13

Filed under: Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup, Similaritatea mea cu Creatorul - Niciun comentariu→

Întrebare: Avem destul Haman (egoism) care creşte în noi pentru a menţine grupul în inimă şi a acţiona pentru a aduce plăcere Creatorului ?

Răspuns: Nu, nu este suficient. Noi avem, încă, nevoie să adăugăm mai mult egoism în noi înşine. Acesta va fi adăugat în măsura în care ne-am angajat în conexiunea dintre noi şi  în diseminare, dar mai ales în conexiune.

La urma urmei, egoismul de care avem nevoie acum, este egoismul pe care vom fi în măsură să-l dezvăluim între noi, stând la o masă rotundă, egoism care va acţiona astfel între noi încât că vom dori respingerea. Nu vrem să participăm la activităţi comune, suntem în dezacord unul cu altul, ne vom înstrăina unul de altul. Avem nevoie doar de acest egoism.

El va mai creşte. Dar va creşte dacă vom înţelege cum să-l tratăm si cum să-i răspundem cu bucurie.

Lecţii fundamentale, 24.02.2013

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Întrebare: Vorbeşti de anulare de sine ca de un mijloc de avansare. Totuşi, atunci  când într-o  dispută eu fac concesii, nu arată acest lucru că sunt slab?

Răspuns: Cu siguranţă nu fac concesii datorită slăbiciunii, ci fiindă vreau să avansez în relaţia mea cu partenerul şi în viaţă, în general.

În acest fel, mă dezvolt şi mă apropii de o stare pozitivă. Prin asta câştig, deoarece astfel mă extind şi simt viaţă într-un mod mult mai fin.

Îi dărui soţiei mele o ceaşcă de ceai, dar nu o pierd ci, mai degrabă, primesc o ceaşcă care este de două ori mai mare. De fapt, prin asta, obţin dorinţele ei, aspiraţiile ei, visele şi sentimentele ei!

Mă bucur de plăcerea cu care primeşte la fel cum se bucură o mamă de plăcerea pe care o dăruie copilului ei. Ştim cu toţi că mamei îi produc mult mai multă plăcere dulciurile pe care care le aduce copilului, decât chiar copilului.

Datorită concesiilor  mele, obţin noi vase, oportunităţi de a simţii plăcerea. Vă puteţi întreba de ce oamenii se duc pe stadion să îşi aplaude favoriţii, când ar putea sta acasa, confortabil, pe canapea, în faţa televizorului.

Dar pe stadion eşti înconjurat de mii de oameni şi astfel simţi excitarea colectivă, încorporarea. Vasele tale de percepţie, simţurile, se extind. Devi mare, cât să îi cuprinzi pe miile de lângă tine care aplaudă şi sar.

Sunt sigur că eşti de acord că nu este acelaşi lucru şi când stai acasa şi te uiţi la meci la televizor.

Întrebare: În ce fel concesiile de acasă îşi aduc aportul la succesul meu?

Răspuns: Dacă te întorci de la muncă înfometat, te aşezi să iei cina şi copilul tău îţi cere ceva ce este în farfuria ta, i-o dai bucuros, nu este o concesie.

De fapt, procedezi conform voinţei tale. Trebuie ca o mamă să procedeze împotriva voinţei ei pentru a avea grijă de copilul ei? Dacă ar fi fost aşa, ar fi trebuit să punem câte un gardian lângă fiecare mamă, pentru a fi siguri că copilul nu moare de foame.

Deci, asemenea acţiuni nu se numesc anulări de sine.

Dar dacă soţia ta îţi cere să faci ceva anume, iar tu simţi imediat o împotrivire, este ceva diferit. În primul caz, anularea, concesia, ţi-a adus plăcere, dar în al doilea caz ţi-a provocat durere.

Nu este nevoie să îi înveţi pe oameni cum să facă concesii în faţă copiilor, asta se întâmplă natural.

Întrebare: Dar dacă fac concesii, înseamnă că nu eu conduc, ci soţia.

Răspuns: O vei percepe într-o manieră total diferită. Totul depinde de cât de importantă simţi tu că este. Dacă un copil ar fi mai puţin important pentru mamă, mai puţin important decât ea însăşi, atunci ea ar refuza să aibă grijă de el şi s-ar gândi numai la ea. Totuşi, deoarece natura a făcut ca să fie mai important copilul decât ea însăşi, mama este gata să facă totul pentru el.

Acum, noi trebuie să ne gândim cum să  ne forţăm să facem concesii şi să acceptăm dorinţa soţiei deasupra dorinţelor proprii. Pentru a face asta, recompensa pe care ar trebui să o primim trebuie să fie mai mare pentru a înclina balanţa.

Să presupunem că îţi spune: „Dacă speli vasele în locul meu, vom merge unde vrei tu.” Atunci tu faci o concesie, speli vasele şi ieşiţi împreună. Asta înseamnă că scopul justifică mijloacele. Dacă este aşa, atunci trebui să creştem importanţa scopului, pentru a  ne justifica acţiunile.

Ne trebuie un mediu care va aprecia scopul şi ne va arăta avantajele avansării în această direcţie. În afară de asta, vom vedea de asemenea că, dacă urmăm această cale, putem evita diferite probleme care ne deranjează în mod constant.

Astfel, avansez în fiecare aspect: intern, îmi dezvolt personalitatea şi îmi îmbunătăţesc relaţiile cu mediul, la muncă şi cu întreaga lume. Principalul lucru în acest întreg proces este influenţa mediului, deoarece bărbatului îi vine greu chiar şi să ridice un deget atunci când soţia îi cere ceva.

Dacă a făcut ceva pentru el, nu a întâmpinat astfel de probleme. Este gata să se servească pe el. Totuşi, să servească pe altcineva şi să accepte voinţa altcuiva, este deja o mare problemă. Totuşi, trebuie să se gândească imediat de ce face asta şi ce câştigă. Câştigul trebuie să fie reciproc. Deci, haideţi să fim de acord şi să acţionăm constant unul faţă de altul. Eu sunt pentru tine şi tu eşti pentru mine.

Din „Discuţie asupra unei noi vieţi” din 25.07.2012

Filed under: Casatorie, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - 2 Comentarii →

Există un sistem care, în percepţia noastră asupra realităţii, este descris ca realitatea actuală a acestei lumi. În interiorul lui, o persoană are cărţi care au fost scrise de cabalişti în trecut, un profesor care este cabalist, prieteni, lumea întreagă şi Creatorul care este ascuns, ceea ce înseamnă atributul de dăruire, care este opusul a tot ceea ce o persoană descoperă în interiorul celor cinci simţuri. Cu excepţia acestui atribut, totul este la dispoziţia sa.

Atunci, cum putem utiliza toate mijloacele aflate la dispoziţia noastră, în mod corespunzător, pentru a atinge atributul general al dăruirii ?

Este extern la o persoană, în afara vasului său şi îl poate dobândi cu ajutorul a trei elemente: cărţi, grup, profesor. Cu ajutorul lor, realizează studiu, diseminare şi conexiune.

Combinaţia dintre toate acestea determină o persoană să transforme vasele sale, dorinţele, din recepţie în dăruire. Ea descoperă vase din ce în ce mai egoiste, care o întorc la „scopul de a dărui”, în conformitate cu eforturile şi suferinţa sa. Care sunt aceste eforturi ? O persoană păstrează bunele intenţii în studiu, se conectează cu prietenii în grup şi urmează sfaturile profesorului, fără de care nu ştie să lucreze cu cărţile şi grupul.

În ansamblu, aceste trei elemente sunt numite „Tora”, ceea ce înseamnă studiu, o metodă, un mijloc de a atinge atributul de a dărui. Plecând de aici, noi alegem acţiuni bune şi relaţii bune, prin combinarea cărţilor, grupului, profesorului. Astfel, o persoană ajunge la opoziţie, mai presus „de raţiune”, peste mintea sa şi sentimentele sale, spre următorul nivel…

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 20.02.2013, Un discurs de final la Zohar

Filed under: Diseminarea Cabalei, Egoism, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce toate gândurile angajatorilor se reduc la profit? Ei nu sunt oameni proşti şi înţeleg că, dacă faci lucruri utile pentru alţii, beneficiile nu vor dispărea. Aceasta persistă încă. De ce nu vor să-şi fixeze obiectivul de a face ceva pentru ceilalţi ?

Răspuns: Societatea noastră nu suportă această idee. O persoană, în special în Rusia, este considerată mai dură şi mai puternică când are profit după alţii şi-i supune. Dacă voi câştiga cu neruşinare în detrimentul altor persoane şi dacă ele nu-şi dau seama, atunci eu mă voi simţi ca un erou, managerul care-i suprimă pe ceilalţi. Pentru a face asta, trebuie să mă arăt ca un despot, în ciuda oricui. Aşa cum este scris în manuscrisele antice: „Ce fel de rege este acela care nu şi-a executat sute de supuşi în fiecare an ?” Altfel, cum s-ar putea impune ? Ce sens ar fi în faptul că decide soarta oamenilor ?

Deci, dacă vreau să comand, serios, afacerea mea, nu am de ales decât să aprind doi angajaţi. Introduc politica morcovului şi a bățului. Unul trebuie să fie mustrat, celălalt bătut pe spate. În caz contrar, cum pot oamenii să mă înţeleagă ?

Este încă o practică comună ce funcţionează în multe locuri. Filmele, reclamele şi jurnalele televizate arată că managerii se bazează încă, pe această ierarhie rigidă, bazată pe teamă şi presiune. Cu toate acestea, dacă noi vrem să ţinem pasul cu dezvoltarea naturală, trebuie să fim implicaţi în educaţie, schimbarea fiinţei umane în funcţie de natură, cum s-ar spune, cu dorinţele şi proprietăţile care se dezvoltă în noi astăzi.

Dezvoltarea ne conduce la o lume integrală, interdependentă, la companii bazate pe voluntariat, la o conexiune amicală între oameni, unde totul se decide în colectiv – cum se spune, cu un spirit colectiv – unde totul se bazează pe sfaturi, sprijin şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, spiritul general şi colectiv se dezvoltă, ceea ce conduce, în final, la corectarea deciziilor. Într-adevăr, atragerea unei persoane inteligente într-un spirit colectiv de conducere, poate aduce idei noi cu privire la structura afacerii, luarea deciziilor şi punerea lor în aplicare: pentru toate întrebările. Astăzi, am ajuns în această stare.

Cu toate acestea, multe companii şi organizaţii sunt încă reglementate prin forţă. Va trebui să trecem la o metodă integrală complet diferită.

Kab.tv, „Secrete profesionale”, 05.02.2013

Filed under: Criza, globalizare, Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→