Întrebare: Ce este „aluatul” (Hameţ) pe care îl îndepărtăm cu atâta grijă înainte de sărbătoarea de Pesah?

Răspuns: Aluatul dinainte de Pesah este înclinaţia rea ​​pe care o aveam în Egipt și pe care o foloseam pentru a ne certa unii cu alții.

Dar aluatul la care ne întoarcem după Pesah este folosit diferit. Îl folosim pentru a ne dărui unii altora. La urma urmei, fără relațiile proaste pe care le aveam înainte, nu am ști cum să stabilim unele bune. Adică, folosim opusul – unde era ură, acum va fi iubire.

Totuși, acest aluat nou nu este același cu aluatul anterior, pentru că îl folosesc de dragul dăruirii, de dragul iubirii.

De exemplu, înainte îți luam constant jucăriile când mă jucam cu tine și mă bucuram de faptul că plângeai, țipai și alergai să te plângi mamei tale. Acum am decis că nu voi mai face asta. Deci, cu ce trăiesc? „Pâinea suferinţei”, Maţa. Ce câștig din asta? Ce plăceri există în viață? Niciuna! Timp de șapte zile rămân într-o astfel de stare.

Apoi trec ca printr-o mică deschidere, de la exil la răscumpărare. Aceasta se numește traversarea mării finale (Marea Roșie). Adică, ies din starea în care mi-am folosit egoul și m-am bucurat de propria mea putere, precum Faraonul.

Și după aceea, când am luat decizia de a deveni diferit, aceeași plămadă, adică aceleași jucării pe care ți le-am luat și m-am bucurat de plânsul tău, mă întorc la tine și acum mă bucur de faptul că primești plăcere.

Aceasta este pâinea de după exodul din Egipt, nu „pâinea suferinței”, nici măcar pâinea obișnuită, ci o prăjitură luxoasă de 620 de ori mai bogată, pe care o numim „pâinea iubirii”.

Luăm tot răul pe care l-am avut în Egipt și îl transformăm în bine. Pentru asta a plâns poporul Israel în timpul celor patruzeci de ani de rătăcire prin deșert. Ei strigă: „Unde este Egiptul nostru?!” pentru că îl includ în ei înșiși și apoi îl corectează, iar și iar.

Din conversația de la KabTV „Viață nouă 539 – Cultura evreiască: Între Hameţ (mâncare dospită) și Maţa”, 24.03.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Se spune că omul iese din starea sa spirituală, cade și apoi se află într-o stare inconștientă. Ce înseamnă asta?

Răspuns: În primul rând, chiar și acum ne aflăm într-o stare inconștientă, lipsiți de conștientizarea spiritualului. Să presupunem că un om se află deja la un grad spiritual. Ce înseamnă că el „coboară din acel grad”? Luminile, Mohin, pleacă de la ei, iar dacă luminile pleacă, înseamnă că ei sunt lipsiți de conștiință: Lumina iese, iar înțelegerea și sentimentul locului în care te afli dispar.

Întrebare: De ce omul își dă seama de acest lucru abia după câteva ore sau zile, în loc să fie capabil să înțeleagă în momentul în care lumina pleacă?

Răspuns: În starea noastră actuală, este aşa pentru că te afli încă sub stăpânirea Klipot. Luminile se retrag pentru că ți se adaugă o măsură suplimentară a dorinței de a primi. În acest caz, este ca și cum nu ar fi nicio vină a ta; nu ieși din starea ta singur.

Nu intrăm niciodată într-o stare spirituală și nu ieșim din ea singuri; mai degrabă, ni se dă o dorință suplimentară de a primi. Ai făcut ceva, ai realizat ceva, ai primit o recompensă prin efort și acum apare o stare de conștientizare în conexiunea ta cu Creatorul.

În spiritualitate, de îndată ce atingi ceva, trebuie să continui. În lumea corporală, poți rămâne într-o stare bună, dar aici nu este așa. Prin urmare, se trezesc imediat în tine Reşimot de gradul următor cu un Aviut mai mare. Acest Aviut pare să-ți „strice” conexiunea cu Creatorul și apoi începi să primești plăcere de dragul tău în cadrul acestui Aviut.

Începi să te bucuri: „Ce minunată este această lume!” și deja uiți de conexiunea cu Creatorul, de faptul că tocmai pentru că te-ai străduit spre El, ai primit această plăcere. Și astfel, cazi.

Dar ce este o coborâre? Este pierderea conexiunii cu Cel superior.

Rămâi în dorința ta de a primi, bucurându-te de ea și asta este tot. Aceasta este definită ca o cădere. Când se întâmplă asta? Când există o lipsă de realizare, de conștientizare. Și astfel, se întâmplă de fiecare dată când dorința adăugată este mai mare decât ceea ce a fost corectat. Te deconectează de Creator și rămâi doar cu plăcerea.

Deci ce poți face? Nimic nu se poate face; acum trebuie să corectezi această dorință. Ai avut capacitatea de a nu cădea? Nu. Ai fi putut să te menții în momentul dinaintea căderii și să rămâi în starea superioară de conexiune cu Creatorul cu noul Aviut? Nu. Ești obligat să realizezi asta în coborâre, adică să treci prin întreaga ei profunzime și apoi să o conectezi la dorința de conexiune cu Creatorul. Nu există altă cale.

Prin urmare, se spune: „Nu există un om drept care să împlinească o poruncă fără să se poticnească mai întâi.”

Astfel, mai întâi vin eșecurile, întunericul, încălcările intenționate și neintenționate și abia după aceea vine corectarea lor.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 23/03/26, Rabaș – Art.25, 1986-Măsura de practicare a Miţvot (poruncilor)

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Recent, m-am aflat într-o stare de întuneric, iar gândul că acest lucru mi-a fost trimis de Sus și că trebuie să mă opun cu propriile mele eforturi, m-a ajutat. Cum poate fi explicată această abordare oamenilor care suferă cu adevărat?

Răspuns: Aici atingi două lucruri diferite. Chiar acum, trecem printr-o perioadă dificilă: Creatorul se distanțează de noi.

Când Creatorul se ascunde de noi, necazuri teribile cad asupra noastră, suferințe intense pe care trebuie să le depășim constant. Și în măsura în care nu reușim să mergem mai departe, în care nu le dorim și nu căutăm o cale care să ne conducă spre lumină, suferința noastră crește. Este aşa, pentru că scopul suferinței este de a ne trezi să căutăm sursa ei.

Dacă primesc o singură lovitură, nu este atât de rău. Dar dacă sunt lovit iar și iar, încep să reflectez: De ce se întâmplă asta, de unde vine, cine îmi provoacă durere și cum pot rezista? Toate aceste lovituri îmi afectează cumva dorința de a primi, care vrea să se bucure. Prin aceasta, devin mai înțelept, dobândesc înțelegere și ajung să recunosc răul egoismului. Conștientizarea răului este mintea care stă lângă inimă.

Încep să învăț, să acumulez experiență și să studiez ce sunt aceste lovituri, de ce le-am primit și ce schimbă ele în mine. Devin ca un pacient care își studiază boala.

Există pacienți care își cunosc boala mai bine decât medicul lor. Un medic trebuie să se specializeze în mii de boli, dintre care pe majoritatea nu le-a experimentat niciodată. Dar un pacient are o singură boală și poate citi mii de cărți despre ea. Un astfel de om te poate sfătui uneori mai bine decât orice medic.

Ce se poate face? Este imposibil să ajuți un om oarecare de pe stradă. În acest moment, el se află sub focul suferinței. Acest foc trebuie să-l lovească de mai multe ori până când formează nu doar dorința de a scăpa de suferință, ci și dorința de a căuta o cale de ieșire din durere și lovituri.

La început, nu sunt capabil de asta; vreau doar să fug de suferință, să mă ascund de lovituri. Dar apoi încep să văd că nu pot scăpa de ele, că nu există nicio modalitate de a mă retrage. Și astfel, în perioadele de suferință și mai ales în momentele de ușurare, încep să caut cum să evit aceste situații în viitor.

Pe lângă sentimentul teribil de suferință, încep să devin mai înțelept. Este ca și cum aș dobândi o minte prin care caut modalități de a mă elibera de suferință pentru a nu mai experimenta astfel de chinuri. Loviturile se intensifică și fiecare este mai grea decât precedenta. Este la fel ca Cele Zece Plăgi ale Egiptului, unde fiecare plagă a fost mai rea decât precedenta.

Acest lucru continuă până când descopăr adevărata cauză din spatele loviturilor în sine. Și în suferință, încep să-L simt pe cel care le trimite. Aceasta este o conexiune cu Divinul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaș – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă mă bucur lucrând pentru prietenii din grup, are vreun rost să încerc să suprim această bucurie, ca și cum aș spune: „Mă bucur pentru mine, dar nu vreau să mă bucur de asta”?

Răspuns: Nu trebuie să suprimi bucuria, oricare ar fi ea, mai ales cea care vine pe calea muncii spirituale. În loc să te bucuri pur și simplu de ceea ce ai, ar trebui să examinezi de unde vine această bucurie și să te străduiești să obții bucurie de pe calea în sine, de asemănarea calităților cu cel cu care dorești să semeni, de care te apropii.

Bucuria este scopul, dar întrebarea este ce fel de bucurie este. Gândul „să încânți ființele create” este atât începutul, cât și sfârșitul creației.

Dacă vrei să-L atingi pe Creator, trebuie să ajungi la sentimentul că Tora este știința vieții. Baal HaSulam explică acest lucru în Studiul celor Zece Sfirot. Nu este suficient doar să îndeplinești acte de dăruire; trebuie să te bucuri de ele și să primești împlinire din cea mai înaltă lumină. Dacă omul suferă în timp ce merge pe această cale, înseamnă că el se află sub controlul Klipot și nu sub controlul sfințeniei.

În fiecare moment în care omul suferă, este deconectat de Creator. La urma urmei, dacă Creatorul este sursa plăcerii, cum poți suferi și totuși să fii conectat la acea sursă? Nu se poate.

Orice stare corectată trebuie să fie plină de bucurie.

Din Lecția zilnică de Cabala din 21.03.2026, Rabaş – Art.21, 1985-Trebuie să discernem întotdeauna între Tora şi Muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dorința de a primi constituie întreaga chestiune a creației. Dar până când nu este corectată de calitatea Bina și transformată într-o intenţie de dragul dăruirii, ea nu poate fi folosită corect și adusă la perfecțiune și eternitate.

Prin urmare, Avraam, care a fost primul care a realizat această corectare, este numit „tatăl poporului”. El a primit o literă suplimentară „Hey” („H”) la numele „Avram”, ceea ce indică faptul că a primit calitatea de Bina.

Calitatea sa se numește milă (Hesed). Când Bina, care se referă la cele trei Sfirot superioare (GAR), își transmite calitatea către cele șapte Sfirot inferioare (ZAT), către vasele primitoare ale celui de jos, atunci calitatea sa este definită ca milă. Aceasta este ceea ce trebuie să dobândească omul pentru a corecta Kli-ul [vasul] sufletului său.

Măsurăm nivelul spiritual al unui om și capacitatea sa de a primi de dragul dăruirii prin măsura în care atinge corectarea Bina asupra Malchut a sa. Cu alte cuvinte, totul este măsurat, nu prin Malchut, ci prin cât de mult poate fi folosit în conformitate cu corectarea Bina asupra lui.

Pentru a aduce creația la starea sa de corectare, vasele au fost sparte (spargerea vaselor); ca urmare, toate calitățile Bina au fost încorporate în calitățile Malchut și amestecate. În fiecare parte a lui Malchut, atributul Bina este prezent în măsura în care Malchut este capabil să perceapă și să dobândească această calitate într-un mod benefic.

Această amestecare trebuie să atingă cel mai scăzut grad, deoarece aceasta este singura modalitate de a identifica și corecta Malchut, astfel încât în fiecare dintre stările și dorințele sale, să folosească calitatea Bina pentru a-și dobândi caracterul.

Prin urmare, în loc să considere Bina ca fiind a sa (acționând ca o Klipa și folosind sfințenia pentru a primi), Malchut face ceva diferit, aderă la Bina folosind inițial doar forțele Bina și abia ulterior asimilează calitățile Bina, dăruind de dragul de a dărui și apoi primind de dragul de a dărui.

Astfel, omul trebuie să dezvăluie și să implementeze utilizarea corectă a lui Bina. Cu alte cuvinte, trebuie să dobândească calitatea milei și să o facă mai importantă, mai presus de toate celelalte calități, atribute și caracteristici distinctive. Aceasta, în esență, este întreaga muncă a omului.

Apoi devine evident că dorința de a primi a fost creată ca mijloc pentru a atinge nivelul Creatorului, deoarece cu toată puterea sa se unește cu calitatea milei, calitatea Bina, cu calitatea Creatorului, dăruirea. Malchut, prin adeziunea la Bina, ajunge la Keter folosind calitatea Bina la capacitate maximă.

Observăm că procesul de includere a lui Malchut în Bina, dincolo de a fi întreaga noastră cale și suma muncii noastre, se referă și la instrucțiunea pe care Creatorul i-o dă lui Avraam: „Ieși mai departe”. Omul care primește adăugarea Bina la natura sa, are acum oportunitatea de a lucra, deoarece are ambele mijloace și numai lucrând corect cu ele poate atinge scopul creației.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/03/26, Rabaș – Art.4, 1986-Despre Hesed [Milă]

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Adevărul ni se dezvăluie doar în perioadele în care lumina dispare, în perioadele de Ahoraim?

Răspuns: Experimentăm două stări: fie lumină, fie întuneric. Când omul este plin de lumină, nu se poate percepe pe sine; omul este sub influența Creatorului, se simte pregătit pentru orice și se simte ca un erou. În această perioadă, este ca și cum el ar fi sub stăpânirea naturii, în special a calităților luminii. Prin urmare, nu el însuși, ci umplerea (lumina) îi determină starea, gradul, calitățile și gândurile.

Când poate omul să-și cunoască adevăratul „Eu”, în ce stare se află și la ce grad? Acest lucru se întâmplă doar în absența luminii. Adevărul este că ecranul, atunci când se află în întuneric, determină în ce măsură poate fi umplut Parţuf cu lumina Hasadim, și pe baza acestui fapt, se poate prezice ce se va întâmpla când va veni lumina și în ce măsură va putea umple Parţuf-ul.

Prin urmare, numai în timpul întunericului omul există într-o stare adevărată. Acest lucru este valabil în perioada de pregătire, momentul în care Kli-ul nu a dobândit încă un ecran (o intenție de dragul dăruirii). Să presupunem că mă aflu în prezent în această fază de pregătire; depinde de experiența mea cu stările trecute, de eforturi, de grup, de toate lucrurile care sunt în jurul meu, în ce măsură acestea împreună îmi dau putere.

Este mai corect să o formulăm astfel: în perioada de ascundere, în ce măsură lumina înconjurătoare (sau Makif) mă menține într-o stare independentă de faptul că sunt sub influența întunericului sau a luminii, într-o stare de ascensiune sau coborâre. Tocmai coborârea este cea pe care o folosesc pentru a-mi construi Kli-ul spiritual, deoarece numai într-o perioadă de întuneric mă pot arăta, pot face eforturi și pot demonstra perseverență. Mi se dă o șansă de Sus.

Și în momentul în care lumina mă influențează, nu am nicio posibilitate să mă manifest, deoarece Creatorul Își împlinește acțiunile asupra mea fără participarea mea. Astfel, avem două stări: în perioada de lumină Creatorul mă influențează, iar în perioada de întuneric mă influențez eu pe mine însumi.

Adevărul este că atunci când Creatorul influențează omul, acesta crede că este un erou, că acțiunile sunt ale sale, că a realizat ceva. Dar nu este așa; înseamnă pur și simplu că Creatorul se apropie în prezent de el. Invers, atunci când Creatorul se îndepărtează, este similar cu o mamă care își învață copilul să meargă. La început, ea ține copilul cu ambele mâini, îl stabilizează între genunchi pentru a-l împiedica să cadă, apoi îl lasă să meargă și face un pas înapoi. Retrăgându-se, Creatorul oferă omului șansa de a face un pas înainte spre El.

Și astfel, iar și iar, Creatorul ne învață să mergem independent. Trebuie să ajungem să realizăm că acestea sunt stări dezirabile și eficiente, care ne aduc beneficiu, deoarece ne apropie de spiritualitate și că trebuie să le folosim făcând un pas înainte, apoi încă unul și încă unul.

Dar nu putem face asta singuri. Trebuie să construim un mediu: un grup, cărți, un profesor, sprijinul prietenilor și un program zilnic. Toate aceste lucruri ne susțin în perioadele de întuneric. Numai cu ajutorul lor vom putea face un pas independent înainte.

Din Lecţia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaş – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Tot ce ne trebuie pentru a ne putea angaja în Tora și Mițvot [porunci] este revelația. Adică, să dezvăluim încântarea și plăcerea ascunse în ele, astfel încât să le vedem deschis (Rabaş, „Despre Hesed [Milă])

Dacă am dezvălui acum că dăruirea conține multe plăceri, atunci, ca un hoț, am alerga după această calitate pentru a obține acele plăceri.

Pe de o parte, suntem împinși spre dăruire de plăcerea anticipată, pe de altă parte, de suferința pe care o simțim în starea noastră. Dar pe măsură ce avansăm pe această cale, vedem oare că este vorba despre o mare plăcere? Ni se dezvăluie beneficiul dăruirii în dorința noastră de a primi? Ardem de dorința de a dărui, care promite plăceri?

Dacă am fi într-o astfel de stare, am urma Klipot. Am fi incluși doar în urmărirea plăcerilor aduse de Klipot și nu am putea niciodată ieși din ele.

Prin urmare, calea noastră se numește: „Căci Tora va ieși din Sion”, adică din „ieșiri” (Yetsiot), din dezamăgiri, din confuzie și nu din plăceri. Dacă ar fi din plăceri, atunci ar fi prin Klipa, care te „cumpără” oferind plăcere: „Lucrează pentru mine”.

La noi, acest lucru nu se întâmplă, iar acesta este un semn că suntem pe calea cea dreaptă, că acțiunile efectuate asupra noastră de Sus sunt într-adevăr menite să ne transforme în cei care dăruiesc.

Nu este simplu, este dificil, deoarece în vasele de primire, în percepția noastră egoistă, este imposibil să discernem cum să facem acest lucru. Calea noastră este lipsită de plăceri. Nu ni se oferă nicio plată pe parcurs, pentru care ar merita să muncim, ci doar o idee abstractă: măreția Creatorului, măreția grupului.

Și vedem asta în noi înșine. Nu avansăm prin intermediul plăcerilor, așa că nu avem de ce să ne facem griji. Numai dacă suntem cu adevărat capabili să îndeplinim un act de dăruire vom putea să ne bucurăm de el. Așa este această „înțelegere vândută de două ori”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/03/26, Rabaș – Art.4, 1986-Despre Hesed [Milă]

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Aceasta se numește „tristețea Şchina”. Adică, Creatorul nu poate împărtăși încântarea și plăcerea așa cum dorește, căci dorința Lui este să facă bine creațiilor Sale (Rabaş, ,,Ce înseamnă ‘Când Israel sunt în exil, Șchina este cu ei’, în muncă?”).

Întrebare: De ce spunem „tristețea Şchinei” și nu „tristețea Creatorului”?

Răspuns: Deoarece revelația Creatorului cu privire la ființa creată apare ca o imagine în oglindă a lui Malchut corectată. Aceasta servește drept exemplu pentru Malchut despre cum ar trebui să fie. Dar, desigur, este tristețea Creatorului din incapacitatea de a dărui celor de jos.

Rabaş scrie că lumina se numește Şochen, iar vasul în care este îmbrăcată lumina se numește Şchina. Astfel, Şchina este percepția tristeții Creatorului în interiorul celui de jos, deoarece cel de jos o simte în propriile sale vase.

Creatorul dorește să-i dăruiască. Aceasta nu se referă exact la Creatorul Însuși, ci la atitudinea Creatorului față de noi.

Întrebare: Dar de ce nu este vorba despre relația Creatorului cu Sine Însuși?

Răspuns: Deoarece această revelație are loc în Malchut, care se află într-o stare în care poate simți durerea altuia și poate lucra cu aceasta în dăruire.

În esență, durerea Şchina este durerea lui Malchut. Nu înseamnă că Creatorul regretă sau simte durere; mai degrabă, Malchut descoperă cât de mare este propria sa durere, cât de profund regretă că Creatorul nu îi poate dărui.

Totul aici este concentrat în mod specific asupra vasului celui de jos, deoarece vasul celui de jos este gata să simtă această durere, a trecut deja prin corectarea de Hafeţ Hesed. Altfel, nu ar putea simți durerea altuia.

Hafeţ Hesed înseamnă că nu doresc nimic pentru mine, și prin urmare, sunt capabil să fiu umplut cu dorințele altuia.

Din Lectia zilnica de Cabala 24/03/26, Rabaș – Art.5, 1988-Ce înseamnă ‘Când Israel sunt în exil, Șchina este cu ei’, în muncă?

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Spuneţi că grupul, prietenii și cărțile sunt toate foarte importante. Totuși, în acest cadru trebuie să îndeplinim o mie și una de acțiuni. De ce eșuăm constant? Este imposibil să ieșim din aceste eșecuri?

Răspuns: De ce presupui că lucrând într-un grup în care toată lumea „fierbe ca într-o singură oală”, pierzi constant? Poate că aceasta este forma care ar trebui să fie? Vezi că, copiii lui Israel din Egipt experimentează constant înfrângerea. Când Moise merge la Faraon sau conduce poporul prin deșert, nu a experimentat el eșecuri? El eșuează tot timpul. Dar sunt eșecurile lucruri rele?

Eșuezi și devii mai slab pentru că îți dezvălui ego-ul, descoperi că ești zero, că nu înțelegi nimic și nu ai nici puterea, nici mintea să te ridici la un nivel superior. La urma urmei, cu mintea nivelului anterior, cu forța nivelului anterior, cu siguranță nu poți ajunge la nivelul următor. De fiecare dată când eșuezi, îți descoperi inferioritatea și tocmai asta te conduce la un nivel superior.

Cred că mulți au trecut prin astfel de stări în care, după ce vezi că nu ai nimic, nu înțelegi nimic și ești obosit, dintr-o dată ți se dezvăluie ceva nou. Începi să înțelegi mai mult, să conectezi definițiile; te organizează corect și există un fel de iluminare, niște licăriri de lumină.

Și toate acestea vin prin sentimentul de eșec, neputință și dezamăgire, pentru că aceasta este calea noastră. Mai întâi, omul primește un Kli (vas) gol, un sentiment al lipsei împlinirii sale și al neputinței sale; abia după aceea lumina intră în Kli-ul corectat.

Nu avansăm în conformitate cu mintea animalică, așteptându-ne la o forță mai mare de fiecare dată, ci, dimpotrivă, procesul funcționează exact în sens opus. Acest mod opus ne cere să cheltuim forțe enorme, să exercităm o intensitate extraordinară în toate lucrurile, iar când ajungem la neputință și gol, atunci urcăm la nivelul următor.

Din Lecţia zilnică de Cabala 3/22/26, Rabaş – Art.13, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘Pâinea celui cu ochi rău’

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dacă omul simte că decade, este gol, epuizat, fără nicio dorință; aceasta este ca o sămânță care a putrezit, din care va crește un nou copac în etapa următoare.

Fie dobândim noi Kelim, și apoi ne simțim rău pentru că dezvăluim dorințe fără acoperire, fără împlinire; descoperim neputință și vase goale. Aceasta este ceea ce numim coborâre: dobândirea de vase. Și după aceea, când acestea sunt umplute, spunem că este o ascensiune.

Dar în esență, ceea ce avem nevoie sunt Kelim (vasele). Adică, omul ar trebui să se bucure mai mult de faptul că este incapabil să facă nimic pe cont propriu. În aceasta, i se dezvăluie natura sa, structura sa, ce este și cine este în interior, fără influența Creatorului asupra sa.

Mai târziu, astfel de perioade vin când omul lucrează în cadrul acestor stări de coborâre și le percepe pozitiv și constructiv.

Dar acest lucru vine de-a lungul timpului, odată ce omul începe să evalueze sentimentul de Hisaron (deficiență), o dorință neîmplinită, în mod diferit. De exemplu, iubesc pe cineva, tânjesc după el, iar acest dor trezește o licărire plăcută de emoție în mine.

Din Lecţia zilnică de Cabala 22/03/26, Rabaş – Art.13, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘Pâinea celui cu ochi rău’

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→