Întrebare: Cum ar trebui să mă raportez la ceea ce se întâmplă în această perioadă dificilă pentru poporul nostru?

Răspuns: Ce vă pot spune? Voi da un exemplu din viața lui Rabaş. La aproximativ un an după ce am venit la el, a început „Pacea Galileii” în Liban. Am văzut cum asculta știrile de pe front, cum își făcea griji și se întrista pentru victimele războiului. Suferea foarte mult și simțea o empatie profundă.

Dar există și cei care sunt complet lipsiți de sentimente. Vedem mulți oameni de genul acesta. Uneori, oamenii vin la mine să ceară sfaturi despre ce afacere ar trebui să înceapă. Și apoi intră o altă persoană și întreabă când este mai bine să părăsească țara, pentru o lună sau două.

Este pur și simplu incredibil cum unii oameni nu simt absolut nimic din ceea ce se întâmplă în jurul lor. Dar există și cei care simt pericolul atât de subtil și acut încât frica îi înnebunește. Acest lucru este greu de explicat. Aceasta este providenţa personală.

Totul depinde de reacția omului la lovituri, de cât de capabil este să devină mai înțelept din suferințele pe care le trăiește. Trebuie să căutăm sursa lor, pentru că prin aceasta reducem cantitatea de suferință. La urma urmei, a primi o lovitură nu este problema; problema este cum reacționează omul la ea, cum începe să devină mai înțelept și să caute sursa loviturilor, pe Creator.

O lovitură vine doar pentru a ne trezi să-L căutăm pe Creator. Dacă, după un mic indiciu de Sus, pornesc să-L caut pe Creator, atunci nu este deloc nevoie de o lovitură grea și dureroasă.

Creatorul vrea ca pentru fiecare moment pe care îl petrec deconectat de spiritualitate să mă simt ca și cum mi-aș fi pierdut viața, ca și cum aș fi mort. Aceasta este ceea ce se numește o stare măreață. Dacă chiar și pentru o fracțiune de secundă încetez să mă gândesc la El, să-L caut, să-L simt și să tânjesc după El, este ca sfârșitul lumii pentru mine.

Dacă simt și acționez astfel, atunci nu am nevoie de lovituri teribile. Tot ce am nevoie este o mică reamintire din partea Creatorului. Acum primesc 100 kg de lovituri și doar un gram dintre ele îmi amintește că lovitura mi-a fost trimisă de Creator și că ar trebui să caut conexiunea cu superiorul. Mai târziu, devenind mai înțelept, 1 gram de lovitură va fi suficient pentru mine, iar restul de 99.999 kg le voi adăuga eu însumi prin groaza pură că aș putea uita de Creator sau să rup conexiunea cu El.

Am un punct în inimă, care este o dorință pentru Creator, pe care Creatorul Însuși mi-a dat-o. Și la acest punct trebuie să adaug dorința din mine însumi, să construiesc o dorință pentru spiritualitate din propria mea strădanie către Creator.

Din Lecţia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaș – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dificultatea muncii noastre constă în faptul că, pe măsură ce avansăm spre intrarea în spiritualitate sau ieșirea din această lume, „Egiptul” (această lume se numește „Egipt”, iar spiritualitatea este „Țara lui Israel”), ne confruntăm cu o problemă majoră: întregul proces nu se desfășoară conform rațiunii noastre și acest lucru ne slăbește foarte mult.

În acest moment, mulți oameni sunt aici și fiecare dintre ei a fost odată „ars” de dorința de a atinge scopul, dar în timp, s-au calmat. S-au așezat la locul lor, au adormit și au slăbit. De ce se întâmplă asta?

Conform rațiunii și simţirii, omul nu primește ceea ce așteaptă. El vrea să avanseze în așa fel încât să existe rezultate clare în dorința de a primi. Omul este construit astfel încât să meargă înainte înseamnă să înțelegi mai mult, să câștigi experiență și putere, să dobândeşti înțelepciune și să fii mai bine pregătit pentru fiecare etapă nouă.

Dar aici pare că se întâmplă opusul. Cu cât omul avansează mai mult (dar nu își vede progresul), cu atât devine mai slab, cu atât înțelege mai puțin și cu atât se teme mai mult de ceea ce i s-ar putea întâmpla. Ei au experimentat deja stări neplăcute, și prin urmare, se tem, nu știu ce îi așteaptă și renunță în avans.

Principalul lucru aici este să ne bazăm pe rațiune. Când citim povestea exodului din Egipt, ni se pare frumoasă. Dar când se întâmplă în noi, „și copiii lui Israel au strigat de la muncă”, de fiecare dată devine mai greu, cu mai puține rezultate vizibile, iar omul ridică mâinile. Ei sunt obosiți și epuizați. Ce ar trebui făcut?

Prin urmare, cine nu lucrează constant la construirea unui sistem de susținere pentru sine nu poate avansa. De exemplu, cum lucrează minerii? Ei merg în subteran, sapă tuneluri și instalează sprijin. Acestea nu sunt sarcini simple. Pentru a avansa chiar și cu încă un metru, trebuie să instalezi un alt sprijin și încă unul, nu doar să sapi și să mergi mai departe.

Așa este și cu noi, dacă omul avansează și vrea ca tot ceea ce a făcut să nu se prăbușească asupra lui cu o greutate atât de mare încât să nu se poată ridica, să nu se poată justifica în inima sau mintea sa sau să se întoarcă către Creator, atunci trebuie să se mențină într-o anumită stare.

Dacă există tulburări împotriva rațiunii, acestea se îndreaptă spre simţire. Dacă există tulburări împotriva simţirii, acestea merg conform rațiunii. Și dacă există tulburări în ambele, ce se întâmplă atunci? Atunci omul se cufundă în lectură, în articole; și dacă nici asta nu ajută, prietenii îi obligă, iar aceasta este deja o stare mai avansată.

Prin urmare, pentru a avansa, omul trebuie să se susțină constant construind un sistem de sprijin, astfel încât să existe cu adevărat o garanție, o încredere că nu va cădea. Aceasta nu este doar ceva ce menține omul pe cale, aceste garanții sunt construite în suflet prin muncă și studiu. Omul le construiește ca și cum şi-ar dovedi sieși, părților sufletului său, pregătindu-i întreaga structură. Aceasta este o muncă foarte importantă.

Acest lucru este necesar nu numai pentru a putea avansa și a nu cădea, această structură rămâne pentru totdeauna.

Din Lecţia zilnică de Cabala 22/03/26, Rabaş – Art.13, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘Pâinea celui cu ochi rău’

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există o cale pe care cabaliştii o numesc calea Torei. Nu și-au scris cărțile din întâmplare. Aceste cărți sunt destinate omului care se întreabă despre sensul vieţii. Dacă te afli într-o stare în care nu simți niciun gust în viață, acel sentiment este mai rău decât moartea.

Totuși, nu poți face nimic în privința asta. Ești complet neputincios. Nici măcar nu-ți poți lua viața, pentru că ți se cere să „muncești” veșnic. Și acesta este tocmai scopul.

Prin urmare, nu ți se va permite să mori. Munca va continua până când vei dori să intri în eternitate. Pur și simplu nu vei avea de ales; va trebui să treci dincolo de punctul morții. În acest fel, Creatorul te trezește să cauți sensul și scopul vieții.

Dar ce ar trebui să facem când trecem prin stări de întuneric, când simțim că totul se prăbușește și totul este pierdut? Suntem sub influența maselor, iar masele au o putere enormă. Ne afectează și ne transmit neputința lor totală. Nu au nicio soluție; sunt ca niște animale conduse la abator.

Oamenii de pe stradă sunt pur și simplu nefericiți. Cel puțin avem un refugiu interior în care să ne retragem. Chiar și cei care nu au traversat încă Mahsom posedă deja un fel de adăpost interior: Când îmi amintesc de Creator, simt că îmi pot justifica starea. Condiția mea capătă un scop, înțeleg că este utilă, dezirabilă și mă apropie de corectare.

Uneori, încep chiar să simt stările de întuneric ca pe niște avansări, ca fiind necesare și dezirabile. Adică, în timp ce mă aflu în întuneric, Creatorul mi Se dezvăluie din ascundere, oferindu-mi un sentiment de calm, permițându-mi să întrezăresc o rază de lumină la capătul tunelului. În acest fel, Creatorul mă îndrumă către El.

Se pune o întrebare: De ce atunci când auzim despre tragedii teribile și vedem că oamenii sunt în confuzie completă, nimeni nu știe ce să facă? Aceasta este o întrebare fundamentală: „De ce ni se întâmplă mereu așa? De ce suferim?”

Situația este intensificată de presiunea din întreaga lume, simțim că nu avem unde să fugim. Întreaga lume pare împotriva noastră. Toată lumea experimentează acest lucru, iar oamenii radiază colectiv disperare, care se răspândește spre tine. Drept urmare, cobori împreună cu ei.

Dar această coborâre este temporară. Scopul ei este să te învețe să-ți reînnoiești conexiunea cu Creatorul în fiecare moment. Trebuie să restabilești constant contactul cu Divinul, deoarece prin intrări și ieșiri repetate ale Luminii, conexiunea ta interioară cu spiritualitatea este reînnoită.

Încearcă să raportezi toate stările la Creator, să conectezi tot ceea ce se întâmplă cu El și atunci te vei simți mai bine.

Cu alte cuvinte, Creatorul îți trimite în mod deliberat situații diferite, astfel încât să ai nevoie de El ca sursă a vieții, astfel încât să te întorci către El și să-Ți amintești de El.

Din Lecţia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaș – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă trebuie să mă străduiesc să mă ridic la un grad superior pentru că vreau să găsesc acolo o stare mai bună, pur și simplu fug de suferință?

Răspuns: De ce crezi că exodul din Egipt nu s-a întâmplat prin suferință? Mă întrebi de ce trebuie să avansez pe calea suferinței. Este pentru că tu ești în dorința de a primi pentru tine însuți și nici măcar nu știi asta; trebuie să începi treptat să devii conștient de asta și să te familiarizezi cu egoismul tău.

În dorința de a primi în sine nu există nimic rău; este rea doar în raport cu Creatorul; în raport cu această lume este obișnuită. Vedem cum reușesc oamenii cu mari dorințe egoiste în lumea noastră.

Ei câștigă mulți bani și domnesc peste cei a căror dorință de a primi nu este atât de mare. Drept urmare, cei care nu au nevoie mai mult decât să-și câștige existența undeva lucrează pentru cel în care dorința de a primi este mare. El devine șef, proprietar, iar ei devin lucrătorii lui.

Se dovedește că pentru lumea noastră, dorința de a primi este un lucru bun, util. Și numai dacă Creatorul este revelat puțin și El dorește să avanseze omul și umanitatea, atunci în acea măsură El dezvăluie răul inerent acestei stări. Și dacă nu l-am compara cu Creatorul, nu am găsi nimic rău în dorința de a primi însăși.

Din Lecţia zilnică de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În spiritualitate, dorința determină totul. Prin urmare, o ființă creată nu este capabilă să dorească de bunăvoie suferința pentru ca ulterior, după câțiva pași, să-L încânte pe Creator cu o intenţie altruistă. Acest lucru este imposibil. Întregul proces trebuie să înceapă de Sus. Creatorul este întotdeauna inițiatorul.

Întrebare: În lumea trupească, un copil mic care învață să meargă nu vede cât de neajutorat este în starea sa, deoarece mama sa este în fața ochilor lui și știe că ea îl va ajuta. Dar spiritualitatea?

Răspuns: Dacă am sta și am plânge ca un copil, dar în timp ce plângem, privind spre Creator, această stare ar fi diferită de atunci când El este ascuns. Dacă îl vezi pe Creator, înseamnă că nu te-a părăsit; nu S-a ascuns.

În lumea trupească, conexiunea poate fi simțită prin vedere, atingere, o îmbrățișare și așa mai departe. Și în spiritualitate există diferite grade de conexiune: o îmbrățișare, un sărut și așa mai departe. Dacă te-ai apropiat de Creator (indiferent în ce grad ești conectat cu El), aceasta nu poate fi numită o stare de întuneric, deoarece rămâi în conexiune cu El. El nu te abandonează.

Trebuie să înțelegem că stările de întuneric ne sunt trimise de Sus în funcție de cât de mult efort trebuie să depunem la un anumit grad. Poate că îți sunt trimise cu intenția inițială ca tu să nu reușești. Poate că acest lucru este menit să-ți ofere oportunitatea de a acumula Reşimot și de a-ți clarifica eșecurile, astfel încât să depui anumite eforturi în această situație.

Tu nu știi asta, dar ți se dă exact ceea ce ai nevoie în acest moment pentru avansarea ta spirituală. Socotelile se fac de Sus. Nu știi de ce sau în ce scop – la fel cum un copil nu înțelege de ce mama lui s-a îndepărtat de el, de ce pare atât de dură.

El era mereu în brațele ei și dintr-o dată ea îl așază în mijlocul camerei și face un pas înapoi. Copilul este complet neajutorat, în timp ce mama se bucură; îl învață să meargă, îl învață independența.

Asta înseamnă: „Vei vedea spatele Meu” (Ahoraim). Adică, dintr-o stare de întuneric, începi să vezi lumina. Nu înseamnă că prin Ahoraim vezi direct lumina. În starea de Ahoraim, construiești Kli-ul. Și prin Kli, dezvălui apoi fața Creatorului.

Din Lecţia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaș – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pentru ca omul să aibă echivalență de formă cu Creatorul, trebuie să încerce să aibă frică în tot ceea ce face, așa cum este scris (acolo): „Frica înseamnă că se teme ca nu cumva să-i slăbească aducerea de mulțumire Creatorului său.” (Rabaş, „Ce inseamna in munca ,,El a inghitit Maror (ierburi amare), el nu va iesi?”)

Este imposibil să începi orice relație între un om și oricine altcineva fără condiția de venerație. Veneraţia este ceea ce simte dorința de a primi în timp ce se străduiește spre împlinire, spre viață, spre plăcere. Cu toate acestea, opus acestui lucru, simte și frică.

O dorință neîmplinită de a primi experimentează teama că această stare va rămâne sau că va ajunge la o astfel de stare. Aceasta este frica animalică – venerația (Ira).

Dacă dobândim un ecran peste această venerație animalică, ce este îndreptată spre interior către dorința de a primi, atunci din dorința de a primi, această venerație se întoarce spre Creator și devine cu totul altceva. În loc să mă gândesc la mine și să mă tem pentru propria mea stare, tremur și mă gândesc la starea Lui. Asta înseamnă că încep să simt „suferința Şchina”.

Așa cum dorința de a primi este fundamentul dezvoltării unui sistem de relații îndreptate spre dăruire, tot așa, venerația este fundamentul dezvoltării unui sistem de relații îndreptate spre iubire. Nu poate exista iubire fără venerație.

Chiar și în cea mai înaltă iubire, trebuie să existe venerație. Ce-ar fi dacă aș fi putut da încă un gram și nu am făcut-o? Și aceasta nu este vreun fel de deficiență din partea Creatorului și nici vreo deficiență naturală din partea ființei create.

Din Lecția zilnică de Cabala 28.03.2026, Rabaş – Art.524-Ce înseamnă în muncă „El a înghițit Maror [iarbă amară], el nu va ieși”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ziua Comemorării Holocaustului este o zi specială, foarte tristă, în istoria poporului evreu și a întregii umanități, deoarece suntem cu toții conectați unii cu alții. Într-o astfel de zi trebuie să vorbim despre cauzele acestei tragedii și despre lecțiile ei, astfel încât „faptele părinților să servească drept semn pentru fii”.

Nu există nimic altceva decât Forța superioară, binele și înfăptuirea binelui, care ne guvernează tot timpul. Nu există nicio acțiune care să depășească această bună guvernare.

Prin urmare, dacă în examinarea noastră nu ne ridicăm deasupra naturii noastre egoiste, și începem să-L judecăm pe Creator, îndoindu-ne de îndrumarea Sa bună, atunci ne vom amăgi pe noi înșine. Atunci toată investigația noastră nu va aduce niciun beneficiu și ne va conduce în aceeași realitate amară despre care suntem forțați să vorbim astăzi.

Creatorul simte simțirile noastre. Dacă suntem uniți și ne bucurăm de aceasta, atunci Creatorul se bucură. El nu are simțiri proprii; El locuiește în noi, la fel ca o mamă care trăiește prin copilul ei iubit. Prin conexiunea noastră unii cu alții, creăm un loc pentru Creator, un loc unde El poate exista.

Și dacă nu suntem conectați, atunci nu există loc pentru Creator; în consecință, simțim acțiunile Sale într-o formă distorsionată, inversată, ca și cum nu ar veni de la El. Fiecare acțiune este experimentată în noi direct proporțional cu gradul de unitate sau dezbinare a noastră.

Creatorul rezidă în conexiunea noastră unii cu alții. Această conexiune trebuie să fie într-o stare constantă de dezvoltare, începând de la distrugerea inițială efectuată de Creator până la corectarea finală, adeziunea completă. Atât timp cât nu rămânem în urmă în avansarea noastră față de etapele de corectare pe care suntem destinați să le parcurgem, totul este bine pentru noi. Dar dacă rămânem în urmă, atunci ne aflăm într-o stare cumplită, una pe care noi înșine am provocat-o.

Dacă în fiecare moment nu corectăm conexiunea dintre noi, atunci simțim diferența dintre starea dorită și cea reală. Să presupunem că astăzi trebuie să fiu corectat cu 20% în conexiunea mea cu întreaga umanitate și am atins doar 15% conexiune.

În consecință, cele 5% lipsă îmi sunt dezvăluite ca presiune, probleme. În esență, acestea sunt forțele menite să accelereze avansarea mea, să compenseze întârzierea, să stingă prăpastia dintre dorit și real.

Aceste forțe nu mărturisesc bunătatea sau răul Creatorului, ci sunt pur și simplu o consecință naturală a muncii sistemului, așa cum se spune: „O lege a fost dată și nu poate fi încălcată”. Adică, trebuie evaluat nu după cât de dureros sau plăcut este pentru noi, ci după cât de mult aceste forțe care ni se dezvăluie ca fiind bune sau rele, ne ajută să avansăm corect.

Creatorul nu ne dorește răul, ci există o lege a naturii, iar îndeplinind-o simțim conexiunea noastră, în timp ce încălcând-o simțim durere, într-o asemenea măsură încât astăzi suntem forțați să ne amintim de Holocaust, cel mai trist eveniment din istoria poporului evreu.

Și bineînțeles, nu a fost cauzat de Creator, ci de oameni, care au fost obligați să corecteze conexiunea dintre ei și nu au corectat-o. Întârzierea în corectare a fost atât de enormă încât s-a revărsat într-o suferință teribilă.

Ce lecții putem trage din aceasta? De-a lungul călătoriei din Babilonul antic până în prezent, au avut loc multe evenimente tragice, și toate dintr-un singur motiv. Întrucât Creatorul reprezintă legea generală a naturii, sistemul ne arată necesitatea conexiunii. Dar noi nu-L ascultăm și nu ne grăbim să remediem întârzierea, atunci primim consecințele corespunzătoare. De fapt, noi înșine le-am cauzat și nu-L putem învinovăți pe Creator.

Suntem conștienți de condițiile necesare, dar nu le îndeplinim; procedând astfel, invocăm forțe care ne împing spre scopul nostru final cu o severitate și o hotărâre mai mari. De-a lungul istoriei, tensiunile și necazurile ne-au urmărit: exiluri, sclavie în Egipt, rătăcirea în deșert și distrugerea Templului. Dar Holocaustul este o stare de o natură cu totul unică.

În cursul dezvoltării sale istorice, poporul Israel ajunsese deja la punctul în care al patrulea grad de conexiune din sufletul lui Adam HaRişon  a devenit o necesitate, dar nu a reușit să-l realizeze. Nici astăzi nu îndeplinim acest obiectiv, așa că la ce ne putem aștepta? Doar la stări chiar mai rele decât cele pe care le-am îndurat deja. Trebuie să învățăm din istorie pentru a nu repeta aceleași stări. După Babilon și Egipt, loviturile ne urmăresc una după alta în fiecare moment în care nu creăm legătura dintre noi în măsura necesară. Pedeapsa va fi colectivă pentru întregul popor al lui Israel. Și astăzi suntem responsabili nu numai pentru noi înșine, ci pentru întreaga lume.

La un moment dat era posibil să se efectueze corectarea într-un grup limitat, în cadrul evreimii europene. Naziștii înșiși doreau să-i ajute pe evrei să reînvie Statul Israel. La început, au acționat ca forțe care ajută la corectare. Dar dacă nu folosim șansa care ne-a fost dată, aceste forțe se transformă în forțe negative.

Și astăzi, dacă nu folosim forțele care servesc la trezirea noastră, forțe care se manifestă deja ca negative, ele se vor transforma în ceva mult mai teribil decât orice am fost martori până acum. Holocaustul de astăzi ar fi la o cu totul altă scară, nu s-ar limita la Europa, ci ar cuprinde întreaga lume. Prin urmare, este imperativ să înțelegem această realitate și să ne grăbim să întreprindem corectările necesare înainte de a fi prea târziu.

Dacă ne unim, atunci Forța superioară curge prin noi către toate națiunile lumii, către întreaga realitate și treptat, întreaga lume atinge o stare de unitate. În acel moment, toată tulburarea se potolește, Creatorul începe să se reveleze ființelor create, iar lumea își atinge corectarea destinată.

Dacă însă noi, poporul Israel, nu ne unim între noi, cel puțin în Israel, unde există cele mai bune condiții pentru conexiune, dacă nu devenim un singur om cu o singură inimă, nu ne iubim aproapele ca pe noi înșine, nu devenim o lumină pentru națiunile lumii demonstrând lumii un exemplu de unitate, atunci vom trece prin stări atât de teribile încât ororile Holocaustului vor păli în comparație.

Meritele se pot transforma în defecte și defectele în merite. Prin urmare, trebuie să credem că avem în prezent oportunitatea, timpul, locul și toate mijloacele necesare pentru a evita repetarea greșelii făcute de poporul evreu acum aproape o sută de ani.

Nu trebuie să irosim oportunitatea de a ne uni între noi pentru a ne conecta cu Forța superioară care este inerent bună și sursa oricărui bine. Prin noi, această Forță, care dorește să fie revelată tuturor locuitorilor acestei lumi, va putea să se manifeste. Trebuie să o ajutăm în acest sens și să devenim o legătură între ea și umanitate.

Să nu repetăm ​​greșelile trecutului. Înțelepciunea Cabala descrie legile naturii, legi care funcționează independent de faptul dacă le considerăm plăcute sau neplăcute, legi care nu țin cont de interesele partizane sau economice ale nimănui. Nu există nicio îndoială că, dacă poporul evreu s-ar fi comportat diferit pe atunci, lumea de astăzi ar arăta complet diferit.

Totul se află în mâinile noastre; noi ne determinăm soarta și soarta întregii lumi. Legea naturii este o lege imuabilă care trebuie împlinită. Creatorul nu ne compătimește și nu ne pedepsește, El pur și simplu împlinește această lege universală. Creatorul este natura, și conform programului naturii, suntem obligați să ne unim într-o singură dorință, într-o singură intenție, conform unei singure formule de dăruire reciprocă. Trebuie să aducem această unitate lumii – aceasta este misiunea noastră.

Să nu repetăm ​​greșelile amare ale trecutului; în schimb, în ​​această zi solemnă să ne hotărâm să ne asumăm datoria sacră de a conduce lumea către adevărata unitate.

Din Lecția zilnică de Cabala din 9.05.2019 pe tema „Ziua Comemorării Holocaustului”

Filed under: Holocaust, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Este scris în Şaar Hakavanot [Poarta Intențiilor]: „Acesta este sensul Maror [plantă amară], care este «moartea», în Gematria. De aceea, omul trebuie să guste amărăciunea, și dacă o înghite, nu-și face datoria… (Rabaş, „Ce înseamnă în muncă ‘Dacă înghite ierburi amare, el nu va ieși?)

Există trei stări în univers. Prima stare este stadiul infinitului (Ein Sof) care include sufletele înainte ca acestea să părăsească controlul direct al Creatorului. Acest stadiu este așa cum a creat-o El; El dă tuturor calitățile perfecțiunii și eternității. Așa cum este El, așa sunt și ele.

Totuși, acest lucru este făcut de El. Prin urmare, sufletele care îl simt pe Creator experimentează ceea ce se numește „rușine”.

Ei trebuie să fie eliberați de rușine, și prin urmare, aduși la o stare în care nu vor mai primi pur și simplu de la El, precum un făt în uter, în perfecțiune datorită eforturilor Sale, ci vor dobândi propriul lor nivel, propria lor simţire, propria lor conștientizare, că se vor ridica cu adevărat la nivelul Creatorului, vor deveni similari Lui în calități și nu vor fi constrânși de El.

Apoi apare a doua stare, starea de muncă și efort, în timpul căreia trecem prin procesul de corectare și instalare a Kelim pentru a experimenta prima stare în întregime. Noi înșine o dorim și o dobândim; este a noastră. Când se întâmplă acest lucru, a doua stare se transformă în a treia.

Prin urmare, Maror (ierburile amare) nu trebuie înghițite, ci mestecate. Conform legilor noastre de Pesah, o anumită perioadă de timp, o anumită măsură, este alocată pentru aceasta.

Și apoi, dacă le-am „mestecat” bine, dacă am parcurs toate atributele calităților în dorința de a primi relativ la dorința Creatorului de a dărui, am înțeles care este natura noastră și apoi am realizat utilizarea intenției de dragul de a dărui, adică, cum se spune, „înghițim” Maror, atunci ieșim cu adevărat prin munca de a dobândi vase noi și merităm „să ieșim din Egipt”.

În munca în sine, există trei etape speciale: credință, rugăciune, eforturi (în ebraică: „Emuna”, „Tfila”, „Igiya”, acronimul primelor litere ale cuvântului fiind „Iti”, care înseamnă „cu Mine”).

„Locul”, starea pe care trebuie să o atingem, se numește „cu Mine” („Iti”): „Iată locul [lângă] Mine”. Acesta este locul Creatorului și poți ajunge la această stare „cu Mine” prin credință, rugăciune și efort.

Aceste etape sunt prezente în fiecare etapă a muncii noastre, în fiecare stare. Prin urmare, procesul general al avansării noastre este împărțit în principal în aceste trei părți: credință, rugăciune și efort.

Din Lecția zilnică de Cabala din 28.03.2026, Rabaș – Art.23, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘Dacă înghite ierburi amare, el nu va ieși’

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Referitor la Maror, este scris în Hagada: „Acest Maror pe care îl mâncăm, pentru ce este? Fiindcă viețile părinților noștri din Egipt au fost amărâte de egipteni, după cum s-a spus: „Și și-au amărât viața prin muncă grea… pe care au făcut-o cu efort greu”.

Ar trebui să înțelegem ce înseamnă „Și și-au amărât viața cu muncă grea”. Ce este în munca pentrua Creator? (Rabaş, „Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)”)

Pe de o parte, este scris în Tora că poporul lui Israel este cu „ceafa rigidă”, încăpățânat, nevoind să asculte pe nimeni; este dificil să le impui ceva sau să-i obligi.

Pe de altă parte, se spune că acest lucru este făcut de Creator. El pune Israelul în astfel de condiții, le dă tot felul de obstacole, le împietrește inima astfel încât să nu poată auzi și îndeplini ceea ce cere El și astfel încât să simtă nevoia de El cu toată profunzimea dorinței lor de a primi, și apoi în ei apare dorința de răscumpărare.

Ce se cere de la poporul Israel dacă Creatorul le împietrește atât de mult inimile?

În articolul „Libertatea dorinței” aflăm că nu trebuie făcut nimic. Nu este nimic nou care trebuie construit, totul a fost deja construit. Toate gradele sunt aranjate, iar dacă omul se ridică de la grad la grad, este, desigur, pentru că primește puterea, mintea și dorința de Sus. Dacă are o trezire de jos, înseamnă că are dorința și sentimentul necesității de ascensiune și nu poate decât să treacă la următorul grad.

Așadar, unde este locul muncii noastre?

Munca noastră este la mijloc, în constantul „și au gemut…”, adică într-o verificare rapidă, independentă: Putem să ne întoarcem către Creator?

Munca noastră este în conștientizarea stării. De îndată ce omul devine conștient de starea sa, aceasta este imediat schimbată de Sus într-una mai avansată. Devine conștient de următoarea stare, din nou este înlocuită cu una și mai avansată. Și așa, de fiecare dată.

Întreaga scară a stărilor a fost deja creată în avans în procesul de extindere a luminii de sus în jos. Nu este nimic nou aici, totul a fost deja pregătit pentru noi.

Omul trebuie să înțeleagă că, dacă dorește să-și îmbunătățească starea (și acest lucru este valabil și pentru societate și poporul nostru în aceste vremuri dificile), nu are nicio posibilitate să o facă în timp ce rămâne la același grad, deoarece gradul pe care se află îi determină starea.

Dacă dorim să ne simțim mai bine, trebuie să ne ridicăm la un grad mai aproape de lumină; acolo ne vom simți mai bine. Și dacă vrem să ne simțim și mai bine, vom fi obligați să ne ridicăm și mai sus.

Din Lectia zilnica de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Cum putem urca pe treptele înălţării spirituale? Cabaliștii răspund că prin intermediul luminii care se întoarce la sursă.

În timpul studiului surselor cabaliste cu intenția corectă, trezim luminile înconjurătoare, și așa cum este scris în „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”, lumina înconjurătoare care vine trezește omul, îi dă putere și acesta se ridică de la gradul său la unul superior și de la acel grad la unul și mai înalt

Nu trebuie să ne așteptăm ca în starea noastră actuală să ne simțim mai bine; acest lucru nu se va întâmpla! Dimpotrivă, dacă omul nu avansează spre lumina înconjurătoare și rămâne în urmă „față de timpul general”, atunci coboară și începe să se simtă din ce în ce mai rău, până când suferințele îl aduc la înțelegerea faptului că ar trebui să înceapă să se ridice, deoarece a schimba o stare înseamnă a te ridica.

Și omul se poate ridica prin intermediul luminii care se întoarce la sursă. Acesta constituie întregul principiu al realizării „scării lui Iacov”. Este imuabilă și ne aflăm cu toții pe ea.

Așadar, este necesar să devenim conștienți de starea în care ne aflăm, să înțelegem motivul pentru care ne simțim rău și cum putem fi mântuiți și să punem în acțiune mijloacele de eliberare: studiul Cabala cu intenția de a ne înălța. Și cu cât omul este mai aproape de lumina înconjurătoare în intenția sa în timpul studiului, cu atât această lumină îl influențează mai puternic, și în consecință, cu atât mai repede se înalță omul.

Știm că legătura în spiritual este determinată de similaritatea calităților. Cu cât intențiile unui om sunt mai apropiate de dăruire și cu cât sunt mai departe de propriul său ego, cu atât mai puternică este influența luminii asupra lui. Prin urmare, atunci când începem să studiem, este necesar să ne înarmăm cu o astfel de intenție și atunci vom putea într-adevăr să ne înălțăm de-a lungul gradelor spirituale și să simțim cum atingem un sentiment de bunăstare.

Exact asta își dorește Creatorul: ca fiecare dintre noi să găsească un grad în care se va simți bine. Atunci omul va descoperi că acest lucru nu este suficient pentru el și că există o plăcere și mai mare. Și așa mai departe până la sfârșitul corectării, când va vedea că se află în binele absolut.

Din Lectia zilnica de Cabala 07/04/26, Rabaș – Art.14, 1987-Legătura între Pesah, Mața (pâine nedospită) și Maror (Ierburi amare)

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→