A construi un loc pentru revelația Creatorului înseamnă că omul nu trebuie doar să se corecteze pe sine, ci și să primească „cărămizile” pentru construcție de la toți ceilalți, ceea ce înseamnă să atașeze dorințele altora.

Fiecare om trebuie să folosească toate dorințele care există în realitate, dorințele care sunt pregătite de Creator pentru ființele create. Toată lumea construiește un Kli complet, un loc perfect. Se pare că acesta trebuie construit din 600.000 de părți care au fost inițial încorporate în temelia sufletului lui Adam HaRişon, unde fiecare parte, la rândul ei, este formată din 600.000.

Kli-ul pe care omul îl corectează din temeliile care i-au fost date este infinit. Deși se spune că este de 620 de ori mai mare, în realitate este imposibil chiar şi să spunem de câte ori este mai mare sau cu cât este mai bun în calitate decât bazele inițiale care au fost pregătite pentru construirea Kli-ului.

Toată simțirea realității, toată eternitatea și perfecțiunea, le atingem doar în acest Kli, în cadrul „locului”. Prin urmare, se spune că „nu există nimic care să nu aibă loc”, deoarece dacă există ceva, dacă există ceva ce percepem ca existent, acesta poate fi doar într-un „loc”, conform măsurii revelării sale.

Și ceea ce simțim inițial este stadiul de Nefeş, simțirea minimă, aproape neglijabilă a vieții, care ne este dată doar pentru a putea începe munca.

Din Lecția zilnică de Cabala 07/03/26, Rabaș – Art.20, 1991-Ce înseamnă „Nu există nimic care să nu aibă un loc”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

1) În ceea ce privește Creatorul, este scris: „Și Domnul S-a pogorât pe muntele Sinai, în vârful muntelui”. 2) Cu privire la oameni, este scris: „Și au stat la poalele muntelui”.

Trebuie să înțelegem ce este un „munte”. Cuvântul Har (munte) provine din cuvântul Hirhurim (gânduri), care este intelectul omului. Orice se află în intelect este considerat „în potențial”. Ulterior, se poate extinde în fapte reale. (Rabaş, Ce este pregătirea pentru primirea Torei-1).

Întrebare: Ce este recunoașterea răului?

Răspuns: Ceea ce mă obstrucționează constant se numește rău. Cu cât mă obstrucționează mai mult, cu atât vreau mai mult să-l ucid, să-l șterg și să mă detașez de el. Dacă dezvălui că mă omoară la propriu, atunci sunt gata să fac orice doar pentru a scăpa de el într-o asemenea măsură încât oamenii plătesc sume enorme de bani pentru a scăpa de calități rele, a urma diverse tratamente, a participa la cursuri și așa mai departe.

Dar aici încep să mă măsor în raport cu un alt punct, în raport cu vârful Muntelui Sinai, punctul din inimă. Atunci tot ce este sub munte – adică natura mea, care se numește „poporul”, poporul lui Israel – îl definesc ca fiind rău în raport cu mine.

Fie mă asociez cu muntele, cu Moise care s-a urcat pe el, fie mă îngrop sub munte.

Dacă stabilesc că pentru mine este rău să rămân sub munte și nu pe vârful său, aceasta se numește adevărata recunoaștere a răului. Atunci am cu adevărat nevoie să primesc corectarea, să primesc Tora.

Din Lecţia zilnică de Cabala 12/02/26, Rabaş – Art.18, 1987-Ce este pregătirea pentru primirea Torei – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Există vreun motiv special pentru care în articolul „ Ce înseamnă că vorbirea în Șabat nu va fi ca cea din timpul zilelor nesfinte ale săptămânii, în muncă”, Rabaş se adresează celor religioși și nu celor seculari?

Răspuns: Într-adevăr, acest lucru este așa, pentru că există necesitatea de a împlini poruncile la nivel material.

Suntem construiți din două părți: intenție și acțiune. Trebuie să ne asigurăm că intenția este factorul determinant, iar acțiunea este consecința intenției, mai degrabă decât să avem intenție fără acțiune, ca și cum pur și simplu „am fâlfâi” precum îngerii.

Dacă îndeplinim o acțiune fără intenție, în care nu este nimic, atunci acționăm ca un animal care îndeplinește porunci. Adică, omul care împlinește porunci fără implicarea dorinței sale personale este similar unui animal.

Prin urmare, se spune că „o poruncă fără intenție este ca un corp fără suflet”. După cum scrie Baal HaSulam în „Introducere la Studiul celor Zece Sfirot”, omul trebuie să studieze, cel puțin dintr-un scurt ghid, cum să respecte poruncile și să le împlinească cu adevărat. Dar pe lângă acestea, trebuie să te perfecționezi și să-ți pese constant de intenția prin care crești de jos în sus către starea de echivalență cu Creatorul, către scopul creaţiei.

Din Lecția zilnică de Cabala 14.03.2026, Rabaș – Art.18, 1990-Ce înseamnă că vorbirea în Șabat nu va fi ca cea din timpul zilelor nesfinte ale săptămânii, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În știința Cabala, vorbim despre ego-ul uman, despre conexiunea cu toți ceilalți și despre faptul că trebuie să atingem echilibrul cu natura. Dar ce legătură are aceasta cu conexiunea cu Dumnezeu (Elokim)?

Răspuns: În înțelepciunea Cabala, vorbim despre natură. Conform Gematriei (valoarea numerică a unui cuvânt), „natură” și „Elokim” sunt unul și același lucru. Aceasta înseamnă că, dacă vorbim despre Forța superioară, natură sau Dumnezeu, sau Creator, numiți-L cum doriți, tot ceea ce ne înconjoară este doar o manifestare a acestei Forțe.

Dacă vorbim despre Forța superioară, ce diferență face cum o numim – Elokim sau natură? Există Forța superioară (cu adevărat superioară!) care dă naștere la tot și guvernează totul, și vrem să știm cum să ne conectăm cu ea, cum să o dezvăluim, să o înțelegem.

Prin urmare, dacă ies din mine însumi, din ego-ul meu, și încep să dezvălui realitatea din afara mea, deasupra egoului meu, aceasta se numește înțelegere, conștientizare și revelație a Creatorului. Evident, acest lucru se întâmplă doar în mine și doar raportat la mine.

Prin organizarea treptată a dorinței mele, a structurii mele spirituale, adică a calității dăruirii și iubirii pentru ceilalți – Keter, Hochma, Bina, Chesed, Gevura, Tifferet, Netzach, Hod, Yesod și Malchut – și prin alinierea mea cu această structură, ajung să discern conexiunile dintre ele și astfel să-L ating pe Creator.

Elokim este numit și Creator (Bore), din cuvintele „a veni” (Bo) și „a vedea” (Re), pentru că trebuie să-L „vedem”; trebuie să ajungem la o stare în care să-L înțelegem ca și cum L-am vedea cu propriii noștri ochi. În acest scop, am fost creați de El.

Dintr-o conferință din Roma, 20.05.2011

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Așa cum nu poate exista o zi fără noapte, nu poate exista lumină fără întuneric. Întunericul este Kli-ul [vasul], iar lumina este umplerea Kli-ului, urmând regula „nu există lumină fără Kli”.

…dacă omul spune că atât lumina, cât și întunericul vin de la Dumnezeu, aceasta este „Și Dumnezeu a chemat”. În acel moment, atât lumina, cât și întunericul formează o singură zi. Adică, așa cum nu poate exista o zi completă fără seară și dimineață, tot așa lumina și întunericul îndeplinesc un singur rol – ambele împreună sunt numite „zi” (Rabaş, „Ce este Ziua și Noaptea în muncă?”).

„Ziua” și „noaptea” în munca spirituală sunt acțiuni ale luminii; aceștia sunt aceiași pași care duc la scopul creației: adeziunea la Creator. Prin urmare, se spune că scopul nostru este să ajungem la o stare în care nu există zi sau noapte, iar totul este revelat ca o unică lumină, atunci când noaptea este revelată ca parte a zilei.

În ceea ce privește ce simt ca întuneric? În raport cu scopul creației, ca o lipsă de adeziune.

Dacă omul a ajuns deja într-o stare în care se verifică și vede că se află în întuneric, deoarece există în el o dorință de a primi care îl separă de scop, o verifică în întuneric, doar cu lumina unei mici iluminări, lumină pe care a atras-o de sus prin eforturi mari. Astfel, el ajunge la o stare în care este cu adevărat pregătit să iasă din Egipt, din dorința sa de a primi, și să intre în lumea spirituală.

Prin urmare, în primul rând, trebuie să ne amintim că simţirea nopții și a întunericului este necesară. Aceasta este simţirea Kliului real, a adevăratei noastre naturi. Omul o realizează în raport cu scopul creației, cu faptul că ne aflăm în calități opuse Creatorului.

Trebuie să vedem de ce suntem opuși Lui, de ce nu ne putem integra în Creator, adică în calitatea dăruirii, și să stabilim că tocmai acesta este întuneric.

Dar motivul pentru aceasta nu ar trebui să fie dorința de spiritualitate pentru a ne simți bine, a evita necazurile și a experimenta diverse plăceri.

Dacă omul realizează că spiritualitatea sa este o calitate a dăruirii, în timp ce el este opusul acestei calități și nu este capabil să se integreze în ea, să adere la ea, atunci decide că aceasta este o noapte adevărată. Și regretând, ajunge la o stare în care transformă această cădere, acest întuneric, în zi.

Apoi întunericul începe să-i aducă lumină, Kli-ul începe să se schimbe; primește o intenție de dragul dăruirii și devine precum lumina. Aceasta înseamnă că starea de corectare finală nu este nici zi, nici noapte.

Din Lecția zilnică de Cabala 11/03/26, Rabaș – Art.34, 1988 “Ce este Ziua și Noaptea în muncă”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Creatorul este o singură calitate – dăruirea, bunătatea absolută. Dar creația a fost făcută de Creator ca fiind opusă Lui, la fel ca dorința de a primi (plăcerea).

Prin urmare, pentru a ajunge la asemănare cu Creatorul, creația trebuie să treacă prin multe stări opuse.

Pentru a nu schimba doar dorința de a primi în dorința de a dărui și de a adera la Creator, ci pentru a rămâne independentă, dar similară Creatorului, creația include două componente: dorința de a se bucura și simțirea celui care dăruiește.

Întregul nostru simț al lumii și al existenței noastre este construit din aceste două contrarii: Yeş mi Ain (existența din nimic), doar atunci creația simte că există.

Nu putem exista doar în Yeş (în realitatea Creatorului) sau doar în Ain (în realitatea creației); prin urmare, trecem prin schimbări consecutive în noi înșine, astfel încât lumina (Yeş), care m-a creat din nimic (Mi Ain), aduce dorința (Ain) la forma lui Yeş, forma Creatorului.

Așa mă conduce de-a lungul acestui lanț: de la cauză la efect, de la cauză la efect, unde fiecare rezultat anterior devine cauza stării următoare.

Până acum încep să simt atitudinea Lui față de mine ca pe cineva extern, un străin, Forța care m-a creat și mă controlează.

Pe lângă împlinirea pe care o simt în cadrul rațiunii, există și forța Creatorului care mă dezvoltă, îmi arată un exemplu și un scop, iar aici trebuie să acționez prin credință.

Sunt în starea mea actuală ca un animal care acționează doar pe baza a ceea ce are, dar iau în considerare și următoarea stare, următorul grad; deși încă nu îl am, îi accept existența prin credință, deoarece este opusul stării mele actuale.

Natura gradelor spirituale este de așa natură încât următorul grad este opusul celui precedent, deoarece este o dăruire mai mare decât cea precedentă.

Prin urmare, pentru a urca la el, trebuie să accept condițiile sale de „dăruire contrară egoismului”, credința mai presus de rațiune.

Altfel, voi rămâne pentru totdeauna la gradul actual, animalic, și voi primi totul în aceeași dorință de a mă bucura, mai degrabă decât de a urca gradele spirituale, gradele de dăruire.

Prin urmare, trebuie să ne pregătim să acceptăm următorul grad ca fiind dezirabil și să nu-l respingem.

Din Lecția zilnică de Cabala 02/08/10, Rabaş – Art.3, 1985 Despre Adevăr şi Credință

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În viața mea materială, acționez în general în propriul meu interes, mai degrabă decât în ​​binele comun; în primul rând, mă gândesc la propriul meu beneficiu mai degrabă, decât la rude sau prieteni. În ce măsură văd acest lucru ca fiind rău? Doar în măsura în care îmi este revelat. Dacă nu mi-ar fi fost revelat, nu l-aș vedea. Și dacă ar fi fost revelat și mai mult, nu aș fi putut să-l suport, mi-aș ieși din fire, aș ieși cumva din mine, doar pentru a lăsa în urmă toate aceste calități. Dar nici măcar acest lucru nu-mi este dat.

Poate că dacă mi s-ar acorda o astfel de revelație măcar o dată, indiferent cât de chinuitor ar fi să o îndur (și ar fi un iad pur), aș striga cu atâta intensitate încât aș fi eliberat de aceste calități. Dar din nou, nu-mi este acordat. Este ca și cum aș fi ținut la foc mic, fiind întors constant de pe-o parte pe alta; asta mi se întâmplă în această viață.

Acest lucru ridică întrebarea: Cum se va termina asta? Mi se oferă o licărire, o mică revelație, despre cine sunt, dar acest lucru nu este suficient pentru a mă elibera de această stare. Pe de o parte, nu mă mai lasă să trăiesc viața materială „bună” pe care o aveam odinioară, când mă ocupam cu tot felul de prostii și credeam că despre asta este vorba în viață.

„Lasă-i să-mi permită deja să intru în tărâmul spiritual! Lasă-mă să trec prin această etapă, această perioadă de suferință cauzată de propria mea natură și să vreau o alta, să ajung la o stare în care nu sunt într-o intenție de dragul de a primi. Poate că aceasta este calea? Lasă să mi se dezvăluie! Da, această perioadă poate fi grea până când voi percepe și simți suferința din ceea ce am, în comparație cu ceea ce are Creatorul. Se pare că acest contrast este greu de simțit clar, dar trebuie să trec prin această etapă și asta este tot.”

Dacă omul ia decizii de acest fel, atunci este deja pe drumul cel bun, deoarece își arată disponibilitatea de a aborda această situație cât mai repede posibil și de a o parcurge, în loc să rămână suspendat între cer și pământ. Și aici are nevoie de cei care îl vor sprijini, de Creator și grup, pentru a depune eforturile necesare și a trece rapid prin această etapă.

Dar de fiecare dată când experimentezi o anumită stare, fie că te simți bine sau nu atât de bine, și uneori foarte rău pentru că îi folosești pe alții, aceasta nu este sub controlul tău. Mai degrabă, este un mijloc prin care o licărire a adevărului să ți se dezvăluie. Pe baza a ceea ce ți se întâmplă, întreabă-te de fiecare dată cine beneficiază de acest lucru. Cu alte cuvinte, ce face Creatorul cu mine? Ce vrea El de la mine prin asta?

Din Lectia zilnica de Cabala 16/03/26, Rabaș – Art.5, 1991-Ce înseamnă că faptele bune ale celor drepți sunt generațiile, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când „nu este răsplătit”, este exact opusul – nu are nicio dorință de Tora sau de rugăciune.

Orice face în Kduşa îi este impus, iar când se ianalizează, spune despre tot ceea ce ține de Kduşa că este pentru el ca poțiunea morții, că vrea să fugă rapid de toate lucrurile din jurul său (Rabaş, „Ce înseamnă „Nu există nimic care să nu aibă un loc”, în muncă?”).

Întrebare: Ce înseamnă că „orice face, îi este impus”?

Răspuns: Rabaş arată cât de mult poate fi amăgit omul și să nu vadă unde se află de fapt. I se pare că este pe cale să construiască un Kli, dar dacă munca sa este fără depunerea de efort, atunci primește poțiunea morții. I se pare că avansează, se ridică și simte rodnicia muncii.

Totuși, dacă această înălțare nu vine pentru că are posibilitatea de a se conecta cu Creatorul și să se ridice deasupra tuturor problemelor și dificultăților, ci pentru că atunci când simte o lipsă în Kelim ale sale obișnuite, trăiește doar prin faptul că este conectat cu Creatorul datorită măreției Sale și nu din alt motiv – aceasta se numește sfințenie. Dar dacă se bucură de conexiunea cu Creatorul, iar dorința sa de a primi și intelectul sunt de acord cu aceasta, acest lucru este opus sfințeniei.

Acest diagnostic trebuie să fie complet clar pentru om. Studiul și grupul trebuie să îl ajute în acest sens.

În primul rând, avem nevoie de lumina care reformează, astfel încât mai întâi să vedem cât de mult dorințele noastre sunt opuse dorințelor Creatorului, cum toată realitatea, cu excepția realității noastre limitate, este construită pe baza dorinței de a dărui. Iar noi, în comparație cu realitatea spirituală, suntem doar un mic fir de nisip în care domnește legea împlinirii conform dorinței de a primi. Totuși, vedem că nici măcar în aceasta, nimeni nu a reușit.

Pentru noi, această lege nu este îndeplinită. Funcționează doar ca o pregătire, astfel încât să ajungem la concluzia că acest lucru este imposibil și să începem să construim ceva opus lui, care este deasupra lui. Deasupra lui înseamnă că trebuie să-l inversăm. Omul trebuie să-și pregătească multe mijloace și examinări care să îl ajute și care să-i amintească de avansarea sa. Altfel, nu va exista avansare.

Toate acelea cu care suntem de acord este respins în spiritualitate. Este important să înțelegem ce este această opoziție, deoarece nu este vorba despre a merge împotriva dorinței omului, ci despre Creatorul care domnește în interiorul ei.

Din Lecția zilnică de Cabala 07/03/26, Rabaș – Art.20, 1991-Ce înseamnă „Nu există nimic care să nu aibă un loc”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă grupul este „în flăcări”, este ușor să-i urmezi exemplul, dar dacă nu este?

Răspuns: Dacă nu simți că grupul este „în flăcări”, atunci aprinde-l. Ce te oprește? Cum? Nu contează cum. Strigă, scutură-i, cumpără-le cadouri; fă ceva! Caută o cale! Stai cu ei și vorbește. Spune-le că aceasta nu este viață, că nu acesta este motivul pentru care suntem aici. Hai să începem să facem ceva; să începem să-i trezim.

Grupul este un mecanism extern în raport cu mine, care mă va presa constant și mă va forța să mă schimb. Totuși, în momentul în care simt că am nevoie de schimbare, trebuie să investesc în grup. Atunci grupul îmi va întoarce acest lucru și de multe ori mai mult decât ceea ce investesc în el.

Grupul include multe dorințe de a primi: dorințe separate, necorectate, care există în diverse relații unele cu altele. Fiecare dintre prieteni trece prin ascensiuni și coborâri, și din această cauză, grupul este mereu în propria mișcare internă.

Schimbări interne au loc în interiorul său prin însăși natura sa, deoarece include multe forțe care sunt străine unele de altele. Una se ridică, alta coboară, și din această cauză, grupul se schimbă constant.

Din Lectia zilnica de Cabala 11/03/26, Rabaș – Art.34, 1988 “Ce este Ziua și Noaptea în muncă”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Diferența dintre zilele lucrătoare și Sabat (Şabat) este că zilele lucrătoare reprezintă munca de corectare a sufletelor, un proces prin care omul atinge treptat starea scopului creației numită Şabat, starea de corectare finală. Această atingere este condiționată de munca desfășurată pe parcursul săptămânii, așa cum este scris: „Cine nu s-a străduit în ajunul Şabatului, ce va mânca în Şabat?”

Avansarea spirituală înseamnă că omul, în orice moment al vieții sale, își cântărește acțiunile pentru a determina măsura în care acestea sunt îndreptate spre scopul creației. Aceasta este diferența dintre nivelul material și cel spiritual al unui om.

Existăm în această lume și ni se pare că acțiunile controlează și determină totul. Într-adevăr, pentru a menține viața în corpul nostru animalic, acțiunile sunt indispensabile. Trebuie să arăm pământul, să semănăm semințe și să recoltăm culturi; adică trebuie să îndeplinim toate cele 39 de tipuri de muncă pentru a produce pâine, care constituie hrana de bază a omului.

Spre deosebire de animale, care doar adună fructe gata de mâncat și nu au nevoie să-și gătească singure hrana, oamenii trebuie să se implice activ în pregătirea hranei lor, deoarece nimic în natură nu există într-o stare gata de consum, cu excepția apei, sării și ierburilor.

Tot ceea ce ne procurăm pentru a ne susține existența necesită procesare. Trebuie să muncim „cu sudoarea frunții noastre”. Prin urmare, ni se pare că elementul principal este acțiunea fizică. Într-adevăr, pentru tot ceea ce are legătură cu viața materială în această lume, intenția nu este importantă. De exemplu, putem aduce lucrători din Thailanda, iar ei vor munci, în timp ce noi pur și simplu ne bucurăm de roadele muncii lor.

Același principiu se aplică respectării fizice a Torei și a poruncilor: cel care le îndeplinește este numit „om drept”, iar cel care nu face acest lucru este numit „păcătos”. Aceste definiții sunt corecte în ceea ce privește existența în această lume. Acest grad se numește „sfântul mineral” (Domem deKduşa); adică evaluarea faptului că omul este drept sau păcătos pe baza acțiunilor sale.

Totuși, există și un aspect spiritual al omului, iar aici trebuie să îndeplinim poruncile, nu cu ajutorul trupului, ci în conformitate cu „punctul din inimă”. Când omul are acest punct, poate îndeplini Tora și poruncile într-un mod spiritual, dar când îl lipsește, el nu poate.

Dacă cineva s-ar apropia de orice individ și i-ar spune că este o necesitate, că Creatorul ne-a poruncit așa, ca acest lucru să se întâmple spre binele său, atunci ar face totul strict la nivelul acțiunii materiale, în inimă (în dorința sa egoistă), dar nu în punctul din inimă (sămânța embrionară a unui Kli [vas] spiritual). Aceasta se numește a fi un „evreu adevărat”.

Totuși, pentru a lucra cu intenție, este nevoie de o conexiune cu Creatorul, care nu vine din „inima” obișnuită, ci din „punctul din inimă”. În acest sens, evaluăm acțiunile unui om în funcție de intenția sa, deoarece, în raport cu punctul din inimă, Creatorul nu ia deloc în considerare acțiunile noastre, ci doar intențiile. Intenția este acțiune.

Aceasta înseamnă, așa cum se spune, „El a făcut, face și va face toate acțiunile; nu există altul în afară de El”. Totul vine de la Creator, atât în ​​acțiuni, cât și în intenții. Întrebarea aici este doar despre atitudinea unui om față de ceea ce vine la el.

Conform acestei atitudini, adică, conform intenției omului, o evaluăm ca fiind neprihănită sau păcătoasă. Fie intenția sa este îndreptată către Creator, ceea ce se numește „de dragul de a dărui” (al Menat Lehaşpia), fie nu este încă îndreptată către Creator și se numește „de dragul de a primi” (al Menat Lekabel).

Din Lecția zilnică de Cabala 14.03.2026, Rabaș – Art.18, 1990-Ce înseamnă că vorbirea în Șabat nu va fi ca cea din timpul zilelor nesfinte ale săptămânii, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→