Haideţi să facem lumină asupra anumitor întrebări legate de noţiunea de iubire a prietenilor:

1. Care este baza pentru nevoia de a obţine iubrea pentru prieteni?

2. Ar trebuie să îmi aleg prietenii şi ar trebui ca ei să mă aleagă pe mine?

3. Ar trebui ca fiecare prieten să îşi spună în mod deschis sentimentele sale către ceilalţi membri din grup, sau este suficient să simtă iubirea pentru ei în inima sa, fără a-şi exprima aceste sentimente în exterior? Ar trebui să rămănă modest şi nu entuziast datorită realizării lui?

Cu siguranţă, fiecare persoană trebuie să îşi exprime în mod deschis iubirea pentru prieteni, care se găseşte în inima ei, pentru că exprimarea deschisă a sentimentelor poate trezi şi inima prietenilor în aceaşi măsură. Ca rezultat, sentimentele prietenilor se vor uni într-un singur sentiment, care va fi mult mai mare decăt suma aritmetică a acestora.

Astfel, fiecare membru din grup va primi un sentiment puternic al iubiri pentru prieteni şi va simţi, de asemenea, o nevoie de a împărtăşi acest sentiment. Pe de altă parte, dacă membri din grup nu îşi exprimă în mod deschis sentimentele, ei nu pot fi îmbibaţi cu forţa comună, colectivă şi nu îşi pot depăşi egoismul.

În acest caz, este foarte dificil să îţi vezi prietenul într-o lumină pozitivă. Fiecare persoană gândeşte că ea este singura persoană dreaptă şi că numai ea îşi iubeşte prietenii, în timp ce reciproca nu este valabilă.

Reiese că forţa persoanei este prea slabă să obţină iubirea pentru prieteni şi să îşi exprime sentimentele îm mod explicit, în loc să le ascundă.

Omul trebuie să îşi amintească în mod constant scopul existenţei grupului, altfel egoismul său va încerca să înţeţoşeze acest scop, pentru că singura lui grijă este doar pentru propriul beneficiu.

Omul are nevoie de grup pentru a obţine calitatea de a fi învăluit în gândul de a-i delecta pe prieteni, fără să ceară nimic în schimb şi nu pentru ca grupul să îi satisfacă dorinţele egoiste. De fapt, dacă toţi membri grupului se aşteaptă doar să primească de la ceilalţi, grupul este fondat pe egoism şi lucrează numai la creşterea acestuia. În acest caz, omul vede grupul numai ca un mijloc pentru a-şi satisface nevoile egoiste.

De aceea, trebuie sa avem în minte faptul că grupul este construit pe iubirea aproapelui. Tot ceea ce trebuie să primească un membru de la grup este iubirea pentru aproape şi ura pentru propriul egoism. Atunci când o personă vede că că prietenii ei încearcă să îşi suprime egoismul, asta îi dă o forţă în plus pentru a lupta cu propriul egoism. Apoi, toate intenţiile prietenilor se contopesc într-una singură. Astfel, dacă grupul constă din 10 membri, fiecare dintre ei va primi forţa tuturor celor 10 prieteni care îşi suprimă egoismul şi aspiră către iubirea pentru prieteni.

Dar dacă membrii din grup nu îşi exprimă sentimentele unul către altul, datorită modestiei lor prefăcute, atunci sentimentele lor nu devin mai puternice şi fiecare dintre ei pierde gradual dorinţa de a progresa către iubirea pentru aproape şi regresează în iubirea pentru sine.

Pe baza articolului lui Rabash Iubirea pentru prieteni 2

Filed under: Educatie integrala, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poate o persoana care nu poate veni fizic la convenţia din Lituania, să participe in unificare?

Răspuns: În primul rând, locaţia este lipsită de relevanţă. Dacă o persoană nu poate veni, din motive care nu depind de ea, este un semn că aceste condiţii i-au fost date de Sus.Faptul că stă în faţa ecranului nu conteaza. Dacă în acelaşi timp face tot ce depinde de ea, se conectează cu prietenii 100%.

În plus, trebuie să înţelegem că Lumina vine la noi prin veşminte, iar noi ar trebui să schimbam dificultăţile pe care ni le trimite pentru determinarea partii noastre. Este necesar sa fiu incapatanat, să fac un efort, să tânjesc: depăşesc dificultăţile trimise mie de Sus prin determinarea mea. Mereu tanjesc dupa conectare. Aceasta este toata munca noastra.

Din partea a 4-a a Lecţiei zilnice de Cabala, 14/03/2012

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Talmudul Babilonian, Taanit 7: Pentru cel care se anajează în Tora de dragul acesteia, Tora devine o poţiune a vieţii pentru el, iar cel care se angajează în Tora nu de dragul acesteia, ea devine o poţiune a morţii pentru el.

Dacă există un asemenea pericol ascuns în Tora, poate este mai bine să nu ne anagajăm deloc în ea? De fapt, dacă studiezi corect te ridici la cer, iar dacă nu te scufunzi în pământ, în abis.

Problema este aceea că dacă nu studiezi corect, Lumina ascunsă în Tora te pune înt-o stare care este opusă adevărului iar tu nici măcăr nu realizezi asta. Tora nu îţi aduce moarte ci mai degrabă poţiunea morţii, atunci când nu simţi că eşti mort. Poţi să studiezi Tora zi şi noapte, să memorezi pagină după pagină prin inimă şi, în acelaşi timp, să fii mort, adică să nu înţelegi că este total opus scopului pentru care a fost dată Tora.

Tora ne-a fost dată pentru ca noi să ajungem la iubirea pentru alţii. Ea spune: Am creat înclinaţia rea şi am creat Tora ca mirodenie pentru că Lumina din ea reformează. Ce înseamnă că ea reformează? Este marea lege a Torei – iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi sau, în alte cuvinte, scopul general a tot ceea ce facem, conform Torei.

În fiecare acţiune pe care o facem, în fiecare detaliu, trebuie să avansăm către iubirea faţă de alţii. Numai prin iubirea faţă de alţii vom obţine scopul final, iubirea pentru Creator şi adeziunea cu El, conform echivalenţei formei între o persoană şi Creator.

De aceea, înainte de studiu, trebuie să ne pregătim şi să păstrăm toate condiţiile necesare astfel încât studiul Torei să ne aducă scopul dorit: adeziunea, asta este, corectarea intenţiilor noastre de la egoiste la altruiste. Această muncă este clarificată numai în grup, unde ne putem verifica în mod practic.

De fiecare dată descoperim ura între noi şi vom avea o şansă de a ne ridica deasupra ei către iubire. Pentru a face asta, trebuie să ne organizăm noi înşine în mod corect: Vrem să ne conectăm pentru a obţine adeziune şi pentru a-L descoperi pe Creator în ea, aducându-I astfel mulţumire. Îl putem descoperi pe Creator numai în vasul nostru colectiv al dăruirii. În acest fel trebuie să ne pregătim pentru lecţie, astfel încât să abordăm studiul în mod corect.

Întrebare: Dacă poţiunea morţii nu mă lasă să simt că sunt mort, atunci poţiunea vieţii îmi permite acest lucru, să simt moartea?

Răspuns: Simt că trăiesc din poţiune. Nu mai este o existenţă obişnuită. În intenţia de dăruire, deasupra naturii mele, obţin viaţa. Poţiunea are efectul de a mă face să mint dorinţa mea egoistă şi nu pe mine însumi. Pe de altă parte, poţiunea morţii mă trage în minciună, pe care nu o observ şi mă văd eu însumi un „om drept”, cu toate că nici măcar nu am intrat în nivelul de „păcătos”.

Întrebare: Cum poate înţelepciunea Cabala să salveze o persoană de poţiunea morţii?

Răspuns: O poate face prin Lumina care Reformează. Dacă îţi aranjezi toate condiţiile corect, dacă intri într-un grup şi diseminezi, ceea ce în zilele acestea este o parte inseparabilă, şi dacă participi în tot ceea ce grupul experimentează pentru a descoperi conexiunea, atunci te pregăteşti corect pentru studiu şi intenţia ta în timpul acestuia nu este să citeşti încă un paragraf ci să primeşti Lumina care Reformează. Nu a scris degeaba Baal HaSulam în „Introducere în Studiul celor Zece Sefirot”, articolul 18: „… în timp ce practicau Tora, nu şi-au setat minţile şi inimile pentru a atrage Lumina din Tora…”

Totul este rezolvat de pregătire. Studiul corect este studiul pe care ţi l-ai pregătit în mod corect. Atunci citeşti textul în mod corect, cu intenţia corectă, în grupul corect, cu toate condiţiile necesare. Şi ce obţii de la studiu? Obţii şansa de a munci şi de a te ridica: senzaţia urii şi respingerii prietenilor…

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 3/13/2012, “Introducere la TES”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Puterea daruirii este puterea conectarii. Fără ea, nu am nici o legătură cu familia mea sau vreun contact cu alte persoane sau copii; nu am nici o legătură cu societatea umană ca întreg. Ne omoram pur şi simplu pe noi înşine şi comunitatea noastră prin esuarea de a folosi puterea daruirii.

Acesta este motivul pentru care acum a devenit absolut necesar pentru noi sa dobândim această putere. Aceasta este pur şi simplu o chestiune de viaţă sau de moarte. De aceea criza a venit să ne arate unde suntem. Am ajuns in aceasta stare pe cont propriu. Acum, avem nevoie doar s-o examinam şi s-o evaluam pentru a înţelege ceea ce ne lipseste. Ne lipseste puterea de a darui. Deci cum o dobandim? Doar prin construirea unui mediu bun.

Acest mediu nu există în natură. Trebuie sa-l construim în mod artificial, astfel incat sa ne serveasca ca exemplu, sa ne preseze şi sa ne împinga, ajutându-ne sa începem sa daruim un pic. Această societate va trata pe toţi ca si cum le-ar da un avertisment: „Tu nu vei primi nimic, dacă nu daruiesti. Nu numai ca nu vei primi nimic, dar vei pierde si respectul pe care il ai acum, astfel încât să simţi ca esti un nimeni, un zero absolut pe care toata lumea il dispretuieste. ”

Societatea te va influenţa prin copiii tai şi prin alte persoane a căror opinie o preţuiesti. Aceasta va submina sentimentul de auto-valoare şi respectul de sine în fiecare persoană care nu va depune eforturi spre daruire, arătându-i-se cât de mica şi corupta apare în ochii societăţii. Toată lumea se va tine pur şi simplu departe şi nu va dori să fie aproape de el sau ea.

În acest fel, vom obliga o persoană să se gândească la dobandirea puterii de a darui. S-o învatam ce este si s-o lasam sa vrea sa fie ca ea. Apoi, societatea o va trata invers: O va respecta şi o va preţui foarte mult.

Noi nu avem nici o altă alegere, deoarece avem nevoie sa invatam ce înseamnă sa daruiesti. Când vin să învaţ, sunt interesat in a avea munca mea cu mediul în aceste două planuri: cu un băţ impotriva egoismul meu, pedepsindu-mă cu dispreţul lor, iar pe de altă parte, lăudându-mă pentru dăruire. În acest fel, egoismul meu va alege sa pretuiasca puterea daruirii îndreptata împotriva sa.
Eu voi primi împlinire socială şi aprobare atunci când daruiesc. Societatea se va apropia de mine şi nu-mi va ofensa marele meu egoism si nu ma va ruşina.

Cu alte cuvinte, vom vedea că, în acest fel, acţionam mai presus de egoismul nostru care a crescut şi si-a umflat proporţia în fiecare dintre noi. Putem educa o persoană în special cu ajutorul egoismului,  prin influenţa mediului. Acest lucru se numeşte educaţie integrală, deoarece invatam o persoană să fie parte integrantă, conectata cu toată lumea.

O persoană începe să aprecieze forţa daruirii, prin virtutea careia dobândeşte respectul şi onoarea mediului. Oamenii o invidiază pentru  creşterea ei atât de mare şi pentru pretuirea atât de mare din partea mediului său. În acest fel, un egoist începe sa pretuiasca forta daruirii, sa vada ce se poate face cu mediul corect.

Aici, mediul joacă rolul de educator, ca un tată şi mamă în relatia cu un copil, ca educatorii şi profesorii în legătură cu un copil, sau ca un profesor în legătură cu un student. Marea societate umană acţionează în acelaşi mod în ceea ce priveşte fiecare adult.

Modul în care mediul tratează o persoană depinde de avansarea lui sau a ei. Apoi, datorită acestor două forţe: de primire şi de daruire la societate, o persoană dobândeşte un instrument de a săpa mai adânc în interiorul ei, al societatii şi al naturii. El sau ea începe să înţeleagă ce se întâmplă în domeniul forţelor, în psihologia lor lăuntrică şi in psihologia interioară a naturii şi societatii.

Acest lucru ajută o persoană sa înceapa sa simta modul în care aceste două forţe acţionează în toata realitatea, modul în care acestea funcţionează într-o stâncă, în plante şi animale, în interiorul omului şi în mediul înconjurător şi in familie-  peste tot. Ea lucrează cu aceste două forţe ca si cum ar fi proprietarul lor. În acest fel le analizează şi învaţă despre tot.

Ea intră într-o reţea care conectează toata realitatea, o reţea creată prin întrepătrunderea acestor două forţe. Acesta este motivul pentru care înţelege întregul program al creatiei, întregul nostru proces de dezvoltare şi unde conduce.

La urma urmei, totul este conform cu un anumit proces. Doar că noi nu vedem acum, deoarece operam doar cu o singură forţă. Atunci când o persoană începe să utilizeze ambele aceste forţe pe cont propriu, i se da un instrument ştiinţific de cercetare, cu ajutorul caruia examinează tot ce se intampla in natura. În acest fel, ea devine un adevărat maestru al soartei ei şi a tot ceea ce se întâmplă. Toate acestea se fac prin ridicarea constiintei la un nou nivel.

Dintr-o „Discutie despre educaţia integrală”  12, 16/12/11

Filed under: Criza, globalizare, Educatie, Educatie integrala, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

In general noi nu folosim materiale adaptate. Singura exceptie este textul Zohar L’Am ( Zohar pentru Toti), pe care il pregatim nu pentru noi ci mai degraba pentru oameni. Am vazut ca nu ne ajuta sa cream un contact strans cu sursa. O parte a ajutorului pe care trebuie sa il oferim umanitatii care se scufunda in criza,  il reprezinta intoarcerea catre aceasta.

De exemplu, Baal HaSulam a fost chiat si in Polonia pentru a se acomoda cu miscarile de inaltare. In general, el a depus multe eforturi pentru a crea un dialog cu lumea: a publicat un ziar, a elaborat Scrierile Ultimei Generatii, incercand sa se apropie de oameni, a vorbit cu Ben Gurion despre necesitatea schimbarilor in societate, in educatie, etc. Prin urmare, noi, care mergem pe urmele lui Baal HaSulam, trebuie sa promovam si sa aducem masele mai aproape de metoda pe care Baal HaSulam si Rabash ne-au lasat-o.

Desigur, noi nu putem scrie noi insine materialele. In fond, noi nu ne aflam la nivelul care sa ne ingaduie sa ii umplem cu Lumina care Reformeaza. Noi nu avem contact cu Lumina superioara asa cum au avut profesorii nostri. Insa pentru a servi ca legatura, prin care sa transmitem Lumina catre oameni, noi trebuie sa incercam sa fim „Israel”, ceea ce inseamna ca, cu ajutorul profesorilor nostri, sa ne indreptam cat de mult putem direct catre Creator (Yashar – El) si de asemenea sa fim „un regat de preoti si o natiune unita” fata de umanitatea.

Prin urmare, noi ar trebui sa ne adaptam un pic materialele, scrise de sfintii nostri parinti, publicului – sa le adaptam pentru exterior, schimband continutul cat de putin posibil, in masura in care il intelegem. Aceasta va fi cu siguranta o alterare a materialului, insa cel putin prin asta vom incepe sa corectam ceva. Apoi, lumea va incepe sa citeasca scrierile lui Baal HaSulam si Rabash in original.

Prin urmare, noi adaptam articolele care se refera la persoana si vorbesc despre munca sa interioara, despre conexiunea sa cu grupul si despre cum sa se apropie de natura, de Creator. In fond, Gematria (valoarea numerica) a cuvantului „Dumnezeu” (אלה-ים) este la fel cea a „naturii” (הטבע). Noi speram ca acestea ii vor ajuta pe oameni sa se apropie de metoda corectiei.

Sa speram ca publicul va folosi aceste texte. Ele nu resping cititorul pentru ca au fost adaptate astfel incat sa nu mai semene cu o religie, sa faca referinta la o secta sau nationalitate. Este vorba despre echilibrul de astazi dintre om si natura, care este o preconditie esentiala pentru a salva umanitatea de criza si rabusire totala

Din partea 4-a a Lectia Zilnica de Cabala 11/03/2012

Filed under: Diseminarea Cabalei, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

In timp ce avansam catre revelare, trebuie sa intelegem cum sa colectam vasele sparte (dorintele). Baal HaSulam scrie despre toate acestea in Igrot(Litere), pag 70: „Totusi datorita spargerii vaselor, toate Otiot (literele) au fost varsate in corpurile oamenilor. Atunci cand cineva se corecteaza si ajunge la radacina sufletului sau, el trebuie sa le adune, una cate una, si sa le aduca inapoi la radacina, in sfintenie. „

Odata cu spargerea vaselor in lumea spirituala, s-a format un strat de dorinte mult mai brute numit „lumea noastra” acolo unde noi ne aflam acum. Tot ceea ce s-a intamplat la momentul spargerii este acum revelat in lumea noastra intr-o forma corupta, printre oameni.

Si daca o persoana realizeaza ca tot ce se intampla intre ea si ceilalti este ca rezultat al spargerii dorintelor, atunci persoana ia toate conexiunile cu ceilalti oameni si le indreapta catre radacina, le corecteaza una cate una. Asta inseamna ca persoana „se aseaza pe sine si intreaga lume pe o scala a meritelor.

„Problema unificarii Creatorului si Divinitatii pe care cineva o induce atunci and si-a umplut dorintele seamana cu procesul, care da nastere corpului material. Se extinde de asemenea prin intermediul cauzei si efectului, adica prin greutatea pe care o are o anumita masura a nazuintei, numita asprime in limbajul nostru. Apoi, samanta este de asemenea binecuvantata…..” (Baal HaSulam, Igroti [Litere], Pag, 70).

Persoana ajunge la unitatea cu Creatorul doar cand doreste cu ardoare. Noi avem o dorinta catre implinire spirituala, care ne este insa daruita de Sus si nu ne apartine. Fiecare dintre noi a ajuns intr-un grup la un moment dat, si vine sa studieze pentru ca este trezit de Sus. Tot ceea ce face are loc prin indrumare de Sus; actiunile sale nu sunt inca ale lui, ci lucrarea Creatorului asupra sa.

In afara de dorinta exista de asemenea si nazuinta, care este  notiune speciala: un adaos la dorinta. Ea nu vine de la Creator ci de la mediu. Cand ma conectez cu ceilalti, primesc nazuinta lor catre spiritualitate. Este adaosul la dorinta pe care il iau din munca cu mediul. Doar aceasta nazuinta conteaza in munca spirituala, adica doar plusul de dorinta pe care l-am castigat cu propriile mele eforturi, in concordanta cu care avansez.

Simpla dorinta catre spiritualitate poate fi mare, si persoana poate fi gata sa studieze si sa disemineze non-stop. Aceasta insa nu este dorinta sa. El a fost trezit de Sus la fel ca o papusa la care daca intorci cheia, incepe sa se miste. Si persoana poate face multe, insa intrebarea este daca acestea pot fi atribuite dorintei pe care castigat-o sau unei dorinte pe care a primit-o de Sus.

Din afara nu stim care este situatia. Doar omul poate cerceta si descoperi asta. Si facand astfel, nu va putea sa se planga cu privire la faptul ca a studiat atat de mult, a invatat atat de mult, fara sa aiba o revelatie. Asta pentru ca dorinta cu care lucreaza nu este a sa, ci apartine Creatorului care l-a creat. El trebuie sa primeasca un adaos la aceasta dorinta care este numit nazuinta spirituala.

Este foarte important. Insa, foarte multi fac greseala sa lucreze cu dorinta initiala gandindu-se ca totul este in ordine: „Uite cat de mult fac”. Insa doar adaosul pe care il catig prin propriile mele eforturi este important in spiritualitate. Tot ceea ce ne-a fost dat de catre Creator nu este luat in calcul, pentru ca exista in lumea Infinitatii. Nu aceasta este cauza dezvoltarea lumilor si spargerea Adam HaRishon. Totul exista deja in lumea Infinitatii.

Singurul lucru care nu exista in Infinitate si care ne este necesar pentru a incepe sa ne ridicam este nazuinta spirituala, presiunea, si propria noastra trezire. Care este numita MAN, rugaciunea.

Noi trebuie sa luam acest adaos care nu exista in lumea Infinitatii de la mediu. Trebuie sa ii multumim pentru soc! Din acest motiv simt ca ceilalti imi sunt straini. Daca ei sunt separati de mine, eu pot primi impresii de la acestia. Aceastea sunt numite „invidie, pofta, si ambitia care conduc persoana in aceasta lume”.

Invidiez ce au ceilalti si astfel imi cresc dorinta. Acest adaos la dorinta mea, care este numit nazuinta, presiune, sau perseverenta cu care imi realizez dorinta, este cea care ma ajuta sa imi construiesc vasul spiritual.

Din Congresul de la Arava 25/02/2012, Lectia 7

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Sperăm că cunoasterea pe care o vei obţine la cursul de educatie integrală te va ajuta sa intelegi toate aspectele vieţii, mai mult decât crezi. Să vorbim despre forta daruirii pe care vrem s-o obţinem şi ce ne dă aceasta. Daruirea constituie ajutor, atenţie, includere in punctul iubirii, care este cea mai mare forţă dintre toate. O persoană poate dezvolta toate aceste calităţi prin construirea unui mediu corect, care ii va arăta în mod constant un exemplu şi, prin urmare, o va schimba.

De-a lungul evolutiei ne-am dezvoltat prin forta egoismului care ne-a împins înainte. Această forţă dezvoltă dorinţa de a primi plăcere în noi, datorita careia ne luptam pentru cunoaştere, putere şi dominaţie. Ne simtim gelosi pe alţii şi dorim să obţinem tot ceea ce au. Şi acesta este modul în care ne dezvoltam. Pe seama acestei forţe, dobândim cunoştinţe despre această lume; ne simtim confortabil în ea şi chiar începem să o controlam. Problema este că, fără a echilibra forta noastra egoista, cu forta daruirii, care există în natură, existăm în mod constant sub influenţa unei forţe distructive a egoismului. La urma urmei, dacă ne străduim numai pentru primire, atunci aducem mediul nostru, societatea noastră şi pe toţi oamenii la un dezechilibru.

Dacă ne uităm la dezvoltarea noastra, vom vedea că în prima parte a vieţii noastre începând de la naştere, primim toate cunoştinţele despre lume de la parintii nostri sau de la oameni care sunt strâns legati de creşterea noastră. În adolescenta noastra, vom continua să primim exemple despre cum să ne comportam şi să ne stabilim în viaţa de la educatorii nostri. Când intrăm într-o viata de adult, vom continua învăţarea artei de a trăi în această lume din mediul nostru şi din experienţele noastre. Şi atunci putem sta ferm pe picioarele noastre, înarmati cu puterea şi cunoştinţele pe care le-am primit în copilărie şi în anii adolescenţei noastre şi vom începe sa-i invatam pe altii. Când avem proprii nostri copii, ii învăţăm şi-i pregătim pentru viaţă.

Acesta este modul în care oamenii s-au dezvoltat dintotdeauna. Este clar pentru noi că fără cunoştinţe despre această lume, nu vom fi capabili să supravieţuim în ea. Cu cat mai mult stim despre această lume şi cu cat mai mult vom aplica aceste cunostinte, cu atat mai mare va fi succesul nostru. În cele din urmă, succesul nostru depinde de cunoştinţele noastre despre această lume. Deci, vom încerca să transferam această cunoaştere copiilor noştri, astfel incat aceasta sa le asigure puterea de a trăi. Pana la urma, calitatea vieţii depinde de cantitatea de cunoştinţe.

Dar, după ce ne-am dezvoltat in mai multe mii de ani, în ultimii 50-60 de ani, am început brusc să observăm că dezvoltarea noastră egoistă în dorinta de a primi şi de a lua totul fara sa ne gandim la ceilalti sau la natura, se apropie de sfârşit. Nu putem continua sa avansam în acest fel, mai ales că încercam sa înţelegem, sa simţim şi sa cercetam mai adânc această lume. Vedem că puterea noastră nu este suficienta. Doar ne distrugem pe noi înşine, împrejurimile noastre, iar în cele din urmă toata natura. De aceea ne intrebam din ce in ce mai mult pe noi insine despre forţa iubirii şi daruirii, care par sa ne lipseasca.

În realitate, această forţă uriaşă a Mamei Naturi conduce întreaga lume şi actualizează dezvoltarea noastră. Dezvoltarea noastră apare ca urmare a forţei daruirii. Exact aşa cum acţionam în legătură cu copiii noştri, la fel actioneaza Mama Natura în legătură cu noi toţi. Ne lipseste această forţă a daruirii. Noi doar o folosim si primim totul de la ea, dar nu ne asemănăm ei deloc. Şi când ne gândim la noi înşine, la esenţa existenţei noastre, la dezvoltarea noastră şi procesul prin care trecem, atunci ne dăm seama că trebuie sa ajungem la un  anumit scop, pentru ca toata dezvoltarea naturii are un fel de scop.

Dacă dorim să ştim acest scop, atunci trebuie să înţelegem mai bine natura, s-o examinam şi să înţelegem forţele care operează în ea. Apoi am putea intelege ceea ce se întâmplă de fapt cu noi şi cum să ne dezvoltam în continuare, în scopul de a obţine o viaţă cu adevărat bună.

Din Emisiunea KabTV  „O nouă viaţă” Episodul 12, 10/01/12

Filed under: Educatie integrala, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Ne-am adunat aici sa prindem intentia si sa nu o lasam, chiar si pentru o secunda. Este ceea ce numim om, conducator, clarificarea; restul nu are nici o importanta. Daca ne afundam in aceasta analiza mai profund, vom incepe dintr-o data sa simtim ca existam in spatiul comun. Unul este bun, altul rau, insa nu conteaza. Mai mult, ne aflam intr-un camp colectiv unde ne clarificam impreuna intentia.

Fiecare persoana se afla in propria sa stare, insa cand incepem sa analizam intentiile fiecaruia, apare rugaciunea interioara referitoare la modul in care putem clarifica acestea intr-un mod inteligibil: daca intentia mea asa cum o vad, o spun, o simt, sau fac este egoista sau orientata spre daruire- la absolut toate nivelurile. Poate veni un moment in care noi putem incepe sa simtim cum sangele ne circula in vene, si cum sistemul nervos precum si alte sisteme lucreaza in corpurile noastre.

O persoana va vedea intreaga creatie ca si cum ar fi transparenta, si va realiza ca totul functioneaza de dragul primirii egoiste. In timp ce persoana care vede acestea, vrea sa realizeze ce inseamna „ de dragul daruirii”.

Ca rezultat al eforturilor de a ne clarifica intentiile, noi incepem sa simtim grupul. Si atunci efortul fiecarei persoana se adauga la restul- in clarificarea intentiilor si dorintelor de a dobandi calitarea daruirii. Intentia de a darui nu poate fi individuala, particulara. Este intotdeauna conectata cu intentiile identice ale celorlalti.

Deci, in aceasta dorinta de a darui, in aspiratia catre aceasta, incep dintr-o data sa simt ca nu sunt singur. Langa mine se afla forte enorme pe care incep sa le sesizez, mari surse de daruire: sufletele Cabalistilor din toate generatiile. Ma simt ca un copil care vrea sa se alature lor: sa ii iau de mana pentru ca ei sa ma indrume, asa cum un adult ia un copil de mana, il indruma si il invata.

Se spune: „Persoana va invata de la sufletul sau”. Dorinta mea pentru intentia de a darui ma plaseaza in cercul colectiv. Atunci vom dobandi corectia, si fiecare gand despre intentia mea, care poate fi gresita, cat si cautarea intentiei corecte de a darui, totul este inclus in rugaciunea noastra comuna. Si aceasta rugaciune va primi un raspuns.

Daca noi reusim sa ne unim cat de putin in aceasta dorinta de a darui, vom intelege nevoia pentru garantie reciproca in care fiecare influenteaza si ajuta la randul sau pe celalalt. Atunci aceasta rugaciune va ajunge la radacina superioara, si aceasta radacina ne va revela posibilitatea de a trai in intentia de a darui.

Doar atunci vom realza ca aceasta realitate este de fapt egoista. Nimic nu se schimba intre aceasta realitate si cea superioara, totul ramane asa cum este: nivelurile naturii mineral, vegetal, animat si uman. Noi incepem doar sa le vedem din alta perspectiva, prin prisma daruirii. Apoi noi vom vedea cu adevarat aceasta realitate, chiar daca prin intemediul corpului nostru, si vom vedea reversul unei lumi in care opereaza o intentie opusa. Noi vom vedea infinitul, lumea perfecta, in loc de ceea ce vedem astazi.

Din Congresul de la Arava 23/02/2012, Lectia #1

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Trebuie să realizăm importanţa spiritualitatii din întuneric, din lipsa percepţiei acesteia. Numai ca răspuns la o astfel de modalitate de legătură cu ea, lumea spirituală apare din ceaţă şi se naşte din non-existenţă. Aceasta patrunde in constienta sentimentelor şi in înţelegerea mea; eu o deţin şi lucrez cu ea, dar numai în măsura importanţei sale pentru mine. Crescand aceasta realizare a importanţei, o „atrag” din ascundere catre lumină.

Toate acestea sunt pentru a asigura că abordarea mea este altruista. Altfel, nu pot dezvălui niciodata lumea spirituală, din moment ce voi continua întotdeauna sa aspir spre ea cu intenţia de a primi, ca faţă de tot în lumea noastră.

Deci, cum pot realiza importanţa a ceva ce nu văd? Cum abordez ascunderea cu intenţia de dragul de a darui? Pentru aceasta, ne spun cabalistii ca mediul este necesar, o societate de prieteni. Când ei înalţa importanţa a ceva, chiar dacă nici măcar un fir nu ma poate conecta la obiectul rugaciunii lor, în orice caz, încep să-l pretuiesc.

Este la fel şi în lumea noastră, ceea ce oamenii din jurul meu gândesc şi vorbesc, ceea ce este important pentru ei, devine important pentru mine. Acest lucru se întâmplă într-o asemenea măsură, incat încep brusc să preţuiesc ceea ce nu am mai văzut şi simţit. Şi acum încep să vorbesc despre cât de important şi minunat este. Uitandu-se la mine, multi se mira: „De unde provine un astfel de entuziasm?” Şi uneori mă las prins într-o bruscă reverenţă faţă de ceva ce am văzut la televizor şi am auzit de la altii … Acest lucru se întâmplă la toată lumea. De ce? Se datorează opiniei comune. Societatea consideră că ceva este important şi mi-l transfera mie.

De ce in acest mod trebuie să mergem în spiritual? De ce publicitatea a devenit atât de răspândită în secolul 20, chiar inainte de ascensiunea noastră spirituală comună? Este asa, astfel încât să ştim în ce măsură trebuie să ne folosim de mediu.

De zeci de ani am fost convinsi că mediul este de natură să ne influenţeze şi prin publicitate putem ridica în ochii noştri lucruri care nu au nici cea mai mică importanţă. Nu este nimic în ele, cu excepţia prestigiului social. Ce se roaga alţii va fi important pentru mine de asemenea. Suntem în mod constant manipulati în acest fel; ei fixeaza preţul a ceva, iar publicul este gata să plătească de trei ori preţul iniţial. Mass-media, sociologii  şi politologii fac acest job foarte bine şi au creat o intreaga industrie a importanţei artificiale.

Mai mult, nu credem că suntem, de asemenea, „calibrati” în toti parametrii nostri interni, in calităţile şi opiniile noastre. Am fost „ajustati” şi „configurati”, astfel incat sa ne uitam la fiecare lucru într-un anumit fel. În realitate, văd lumea cu ochi străini. Şi nu este nimic ce poate fi făcut aici, am fost deja „orbit”, nu mai pot ieşi din acest format. Aceiasi spalare de creier experimenteaza si copiii noştri.

Deci, de ce am trecut prin tot acest proces; pana la urma, nimic nu este intamplator?

Este în scopul de a înţelege că suntem complet dependenti de mediul înconjurător şi cu ajutorul lui putem ridica importanţa oricarui lucru. Astfel, ştim cum să ridicam importanţa lumii spirituale în ochii noştri, deşi nu vedem sau simţim acest lucru.

Publicitatea imi arată o sticlă mică de apă şi o descrie ca şi cum ar fi apa sfintita. Deci, dacă ar fi sa studiem acest mecanism, am putea face acelaşi lucru pentru dezvoltarea noastră spirituală. La urma urmei, nimeni nu stie ce este lumea spirituala, nimeni nu o vede, daca este importanta sau nu, cât de importanta este, cât de benefică este pentru noi. Noi ştim doar un singur lucru, dacă ii acordăm o importanţă, în cercul mediului nostru, atunci pentru toată lumea va fi elevata la cel mai înalt loc în scara noastră de priorităţi. Vom absorbi acest sentiment al importanţei lumii spirituale din „publicitatea socială” şi apoi va fi uşor pentru noi s-o simţim.

Din Convenţia de la Arava 24/02/12, Lecţia 5

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

O persoană are nevoie, de asemenea, de ajutor de Sus pentru a ajunge la disperarea absolută. Pe cont propriu, suntem incapabili de asta. Este un lucru mare sa-ti simţi limita: Acesta sunt -Eu, iar acesta nu mai sunt- Eu. Numai Creatorul poate da acest semn, această limită, graniţa dintre El şi mine.

Noi facem diferite acţiuni, cu diferite trucuri, pana cand dintr-o dată vom ajunge la disperare, văzând aşa-numitul „decret al Raiului” în ea, care reprezintă un semn de Sus. Baal HaSulam scrie, Nu este nici o stare mai fericita în lumea unui om decât atunci când el se gaseste pe sine disperat cu propriile puteri …. Pana la urma, aceasta stare vine la el de la Creator şi nu există nimic altceva care poate fi făcut.

Ne-am adunat micile noastre eforturi, pentru o perioada, si apoi le primim în acelaşi timp, deja acumulate într-un singur întreg. Nu ne punem eforturile în vreo cutie mica, ele se colectează într-un vas comun, iar rezultatul lor vine de la Creator. Nimeni nu ştie când se va întâmpla. Şi acesta este motivul pentru care ieşirea din Egipt se face în grabă şi în întuneric.

Pe masura ce încercam să atingem unitatea, începem să lucram la asta toti împreună, iar apoi descoperim brusc puterea disperarii, respingerii şi neputinţei. Această disperare ne conduce la o cerere: Avem nevoie de ajutor ca să ne unim. Şi strigam. Iar acest strigăt este urmat de ajutor de Sus.

Astfel, este imposibil sa ajungem la Creator fără sa devenim mai intai disperaţi în interior şi fara sa facem un efort concertat împreună. La urma urmei, Creatorul este o forţă, care este specific revelata prin efortul comun, munca comuna. Într-un individ nu există Creator.Lumina superioara poate exista doar într-un vas, corectat intr-o anumită măsură, iar un individ este o „piesa sparta” dintr-un intreg.

Din Convenţia de la Arava, Lectia # 6, 25/02/12

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara, Similaritatea mea cu Creatorul - Un comentariu →