Lumea noastră este o copie a infinitului, doar că este la cel mai mic nivel de simțire. Percepem și simțim realitatea doar într-o măsură nesemnificativă; suntem cât se poate de departe de percepţia completă.

Este ca un om cu vedere slabă care nu vede aproape nimic fără ochelari. Abia îi distinge pe cei din jurul său, chiar dacă aceștia stau chiar lângă el.

Senzații de somnolență, neclare, o mică fracțiune de conștientizare clară a infinitului – aceasta este lumea noastră. Totuși, întotdeauna dezvăluim o imagine completă, așa cum fiecare fragment al unei holograme conține întreaga imagine.

Chiar și la cel mai scăzut grad, observ întregul spectru al realității în măsura în care îl pot vedea fără „ochelari”. Cu cât acești ochelari sunt mai buni, cu atât imaginea devine mai clară.

Existăm într-o stare neschimbată; pur și simplu o simțim în funcție de claritatea percepției noastre. Cea mai clară, mai lipsită de tulburări, percepția este lumea infinitului.

Pentru a o aborda, trebuie mai întâi să ne corectăm instrumentele de percepție (Kelim), să dezvăluim puțin mai multă lumină în interiorul lor. Și pentru ca acest lucru să se întâmple, ele trebuie să devină similare cu lumina.

Sfaturile Cabaliștilor ne ajută în această corectare, iar atunci când lumina este revelată, descoperim o „comoară”, sau mai degrabă, un depozit, un nou strat al realității care a fost „plasat” de la început în contul nostru.

Din Lecția zilnică de Cabala, 02.10.2009, Baal HaSulam – Articole – Introducere la Cartea Din gura unui înțelept

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Sunt închis în propria mea carapace care mă separă de Creator, care este în exterior. Sunt un sclav; nu pot evada singur. În fiecare moment, o forță lucrează asupra mea și mă întoarce automat la mine însumi, la centrul egoist.

Cum mă pot face să fiu atent la ceea ce se întâmplă în exterior, astfel încât să înțeleg că și asta sunt eu și că acolo, în exterior, exist împreună cu Creatorul? Aceasta este adevărata mea realitate, acolo sunt eu, dincolo de animalul meu și acolo este sufletul meu, în afara acelui „eu” egoist prin care mă definesc în prezent.

Acestea sunt două forțe care acționează în natură. Și trebuie să aranjez lucrurile astfel încât a doua forță, centrifugă, să acționeze asupra mea la fel de natural, instinctiv și inevitabil ca prima, cea centripetă.

Lăsați-o să ne cucerească mintea și inima și să le tragă cu forță în exterior!

Lăsați-o să mă oblige să mă gândesc la ceilalți și să-mi pese de ei! Am nevoie de asta pentru că fără ea nu-mi voi găsi sufletul.

Și aici mă ajută puterea grupului cabalist. Numai asta mă poate convinge să ies din propriul meu cerc și să fiu atent la ceea ce este „în afara lui”.

Și când îmi schimb orientarea de la „înăuntru” la „în afară”, încetez să-mi mai fac griji pentru corp și încep să am grijă de suflet. Înțeleg că realitatea externă care mi se părea străină și complet indiferentă ascunde în sine adevăratul meu eu!

Acest cerc exterior este de fapt, mult mai prețios pentru mine decât cel interior, deoarece acolo se află sufletul meu, care este etern. Iar cercul interior nu este nimic mai mult decât animalul căruia i se acordă aproximativ 70 de ani.

Dar ascunderea nu-mi permite să văd toate acestea. Și când încep să înțeleg, sunt uimit de modul în care Creatorul îmi face farse.

Din Pregătirea pentru Lecția Zilnică de Cabala, 01.04.2010

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lumea noastră funcționează conform dorinței de a primi plăcere; adică, fiecare parte a creației face instinctiv un calcul interior despre ceea ce este cel mai benefic pentru ea, în funcție de înțelegerea sa, structura interioară, calitățile înnăscute, creşterea și influența mediului. Suntem incapabili să acționăm altfel.

Nici măcar nu suntem conștienți de cât de mult fiecare dintre noi este blocat într-un astfel de calcul egoist, în fiecare moment. Și chiar și atunci când săvârșim un act milostiv, este doar pentru a câștiga ceva prin el; altfel, nu am avea nicio motivație să acționăm în acest fel. Așa funcționează întreaga natură, de la cea mai mică particulă atomică până la cea mai educată și dezvoltată ființă umană.

Dar există o altă intenție: de dragul dăruirii, nu pentru propriul beneficiu, ci pentru beneficiul celuilalt. Aceasta este anti-lumea, anti-materia, opusul complet a tot ceea ce există în această lume.

Nu poate exista nici măcar un gând despre sine acolo; un astfel de gând a suferit restricții (Ţimţum) și este tăiat. Totul este guvernat și mișcat exclusiv de grija pentru binele celuilalt.

Deci, cum putem aborda o astfel de viziune și astfel de calcule? Firește, acest lucru nu este în puterea noastră, deoarece nu există o astfel de forță în lumea noastră. Trebuie să o atragem către noi din acea altă realitate, opusă, care există dincolo de granița lumii spirituale numită Machsom.

Dar cum este posibil ca această forță să ne ajungă deloc, dacă totul funcționează conform legii echivalenței de formă, iar similarul se conectează cu similarul? Totuși, există o forță specială numită „lumina care se întoarce la sursă”, „lumina care reformează” sau „lumina înconjurătoare”, care poate străluci asupra noastră în măsura dorinței noastre de a fi în acea lume opusă.

Ne ajută chiar dacă dorința noastră este falsă, chiar dacă nu înțelegem acea lume sau nu o simțim, atât timp cât avem cel puțin o relație cu ea, un singur punct de contact cu ea, „punctul din inimă”, o scânteie a lumii spirituale.

Dacă lucrăm la această scânteie, atunci în măsura eforturilor noastre, forța spirituală strălucește asupra noastră și transformă aceste eforturi în „carne spirituală” în jurul acelui punct, care începe să crească. Până când devine un vas spiritual complet prin care pătrunzi chiar în acea anti-lume, și apoi te găsești în „realitatea opusă”.

Cererea pentru forța care aduce schimbări – pentru lumina care se întoarce la sursă, care ne corectează intențiile de la egoiste la dăruire către celălalt – se numește rugăciune. Și în măsura dorinței noastre, a cererii noastre, a persistenței noastre, această forță minunată acționează asupra noastră și realizează schimbări în noi.

Din Lecția zilnică de Cabala 06.03.11, Rabaș – Art.31, 1991-Ce înseamnă în muncă ‘Caritatea față de săraci face Numele Sfânt’?”

Filed under: Lumea, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Astăzi ne uităm la lumea noastră, la umanitate, și vedem că toată lumea țipă. Chiar și în emisiunile de televiziune. Stau la un metru distanță unul de celălalt și strigă non-stop. Ce ar trebui să facă oamenii, umanitatea, astfel încât strigătele să se transforme măcar în conversație?

Răspuns: Omul care stă vizavi de mine ar trebui să mă ia de mână și să înceapă să mă convingă calm, cu o voce blândă, chiar și în șoaptă, despre ceea ce își dorește.

Întrebare: Și în acest caz, ar trebui să dorească ceva pentru mine?

Răspuns: Da. Vrea să-mi spună ceva. Mesajul său ar trebui transmis exact în această formă, în acest fel, din inimă, astfel încât să-mi pot deschide şi eu inima, ca răspuns. Și totul poate curge dintr-o inimă în alta.

Comentariu: Descrieți o imagine ideală a unor oameni care stau și doresc să-și transmită căldură unii altora.

Răspunsul meu: Și noi, telespectatorii urmărim asta la televizor și ne bucurăm că astăzi au invitat oamenii potriviți, normali. Ne place să-i ascultăm. Ei spun foarte puțin, totuși înțelegem totul.

Comentariu: Vorbiți despre o stare ideală, nu chiar despre lumea noastră. Din câte știu eu, nu vă uitați în mod special la televizor. Dar e suficient să vă uitați.

Răspuns: Cu siguranță nu mă uit la astfel de programe.

Întrebare: Da, există astfel de emisiuni – ringuri, o luptă. Nu este o coincidență că a bate pe cineva este acum considerat un sport. Și aici este același lucru; se bat verbal între ei. Dar omenirea nu va ajunge la nimic prin aceste strigăte, nu-i așa?

Răspuns: Nu, desigur că nu.

Comentariu: Adică toată lumea va demonstra că are dreptate și…

Răspunsul meu: Nu dovedesc nimic; pur și simplu nu se aud unul pe altul.

Comentariu: Da, exact, nu se aud.

Răspunsul meu: Principalul lucru pentru ei este: când el vorbește, eu vorbesc. Asta este tot.

Întrebare: Vreau să înțeleg. Îmi pun mereu această întrebare practică: Cum se trece la conversație? De ce anume este nevoie?

Răspuns: Vor mai trece mulți ani. Timpul însuși trebuie să acționeze. Și cum s-ar spune, timpul le va explica ambilor interlocutori sau unui grup de oameni că acest lucru este inutil, că nu merită să se implice în asta. Și treptat, își vor pierde dorința de a participa la astfel de talk-show-uri.

Apoi va veni un fel de punct de cotitură și vor înceta să producă aceste „spectacole de circ”. Așa văd eu lucrurile. Și abia după aceea va avea loc o exprimare serioasă a intențiilor.

Întrebare: Deci, credeți că această luptă se va epuiza?

Răspuns: Acest lucru trebuie să se întâmple.

Întrebare: Va veni asta de sus?

Răspuns: Cu siguranță, de sus. Nu există nicio îndoială în privința asta.

Întrebare: Credeți că nu va veni de la noi?

Răspuns: Nu, nimic bun nu poate veni de la noi.

Întrebare: Deci va veni de sus: „Taci. Calmează-te”?

Răspuns: Da, hai să stăm și să tăcem. Acesta va fi programul.

Întrebare: Deci ei vor fi deja dezamăgiți de noi, acolo sus? De ce s-ar întâmpla asta brusc?

Răspuns: Nimeni de sus nu este dezamăgit. Și de cine să fim dezamăgiți?

Prin urmare, vom ajunge pur și simplu la o astfel de formă de program care va fi transmisă prin simţiri. Nu prin cuvinte – prin emoţii. La urma urmei, trebuie să facem ceva cu noi înșine.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 24.12.2025

Filed under: Emotie, Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Toate acțiunile noastre în această lume sunt îndeplinite prin poruncă de sus, cu excepția celor în care suntem liberi. Libertatea mea de alegere constă doar în ridicarea în sus, adică în corectarea sufletului pentru a mă asemăna Creatorului.

Tot restul din mine și din jurul meu este dictat de Sus, de legile lumii superioare. Dacă nu am liber arbitru în nimic pământesc, dacă totul este dictat de sus, atunci nu există nici pedeapsă, nici recompensă pentru nicio faptă pământească! La urma urmei, nu am făcut nimic din toate acestea, a fost făcut prin mine de Sus.

De aceea, se spune că suntem cu toții ca animalele, până când devenim similari Creatorului. În măsura în care ne asemănăm cu El, suntem numiți „Adam” – „similar” (Domeh în ebraică).

Asemănarea cu Creatorul începe cu o mică dorință, o tânjire către El, numită „punctul din inimă”. Dacă există, dacă s-a revelat, omul va ajunge inevitabil la Cabala; îl va conduce într-acolo.

Punctul din inimă este ca o picătură de spermă din care te dezvolți. Însă trupul spiritual, sufletul, poate fi dezvoltat doar prin propriile eforturi. În aceasta se află singura noastră libertate de alegere (vezi articolul lui Baal HaSulam „Liberul arbitru”).

Împingeți întreaga lume în fundal și începeți să o dezvoltați, ridicați-vă în sistemul superior. Fiți pregătiți să renunțați la tot, doar pentru a rămâne acolo.

Aceasta este singura alegere, singura acțiune care poate fi înregistrată în meritul vostru. Recompensa este viețuirea în suflet!

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.11.2009, Baal HaSulam – Articole – Introducere la Cartea Din gura unui înțelept

Filed under: Lectia zilnica, Libera alegere, Libertate, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În lumea spirituală, nu există o viteză constantă; există doar accelerație. Cum ar trebui înțeles acest lucru?

Răspuns: În lumea noastră, poți fi într-o stare de repaus sau mișcare, dar în lumea spirituală, repausul este imediat zero; pur și simplu nu există. La fel cum în micro-lume, este imposibil să oprești o particulă elementară; ea nu poate rămâne nemișcată pentru că ar dispărea imediat; așa este și aici.

Comentariu: Dar o particulă elementară are o viteză constantă și noi vorbim despre accelerație.

Răspunsul meu: Nu contează; ea nu poate rămâne într-o stare înghețată. În lumea noastră, observăm ceea ce pare a fi o mișcare constantă între diferite obiecte, dar în lumea spirituală nu există constanță, ci doar accelerație pozitivă.

Întrebare: Ce este repausul în spiritualitate?

Răspuns: Repausul este starea de a te bucura de aplicarea constantă a eforturilor tale și de creșterea lor continuă, satisfacția de a lucra continuu și din ce în ce mai mult.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 25.02.2018

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Granița de la intrarea în gradul numit „țara lui Israel” se numește Hanuka deoarece ne corectăm într-o stare în care putem începe să lucrăm cu dorința noastră. Dorința este Raţon, din cuvântul „Ereţ” (țară); „Israel” înseamnă îndreptat direct către Creator.

Trecerea prin deșert este o apropiere de Hanuka. După victoria asupra grecilor din noi, începe intrarea în țara lui Israel. Prin urmare, Hanuka personifică granița dintre deșert și țara lui Israel.

Cu alte cuvinte, Hanuka este corectarea egoismului până la gradul de „dreptate incompletă”, când egoul pur și simplu îngheață și nu mai interferează cu noi. Suntem, ca și cum am fi suspendați în aer; jos este egoismul, sus este altruismul, iubirea absolută, iar la mijloc este calitatea spirituală a lui Bina pe care am dobândit-o, care ne susține.

Prin urmare, ni se explică ce trebuie făcut în continuare, deoarece munca în țara lui Israel nu este absolut aceeași ca în deșert.

În deșert a trebuit pur și simplu să ne ridicăm deasupra dorințelor egoiste, care de-a lungul a 40 de ani (40 de grade) s-au manifestat în noi în fiecare zi; adică, Malchut a trebuit să se ridice în Bina. Și acum, din Bina, trebuie să ne ridicăm la Keter. Aceasta este deja munca în țara lui Israel.

Din KabTV „Secretele Cărții Eterne”, 21.12.2016

Filed under: Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Una dintre pacientele mele avea diabet și suferea de depresie. Era singură, așa că mânca orice găsea în jur, nu gătea niciodată pentru ea, încălzea mâncăruri gata preparate la microunde și mânca din mers. Am întrebat-o dacă are o prietenă, și după ce am primit un răspuns pozitiv, le-am sfătuit să gătească una pentru cealaltă. Mi-au urmat sfatul și amândouă au început să se recupereze. De ce omul nu poate face ceva pentru el însuși, dar o face cu plăcere pentru altul?

Răspuns: La o femeie acest lucru este exprimat deosebit de puternic, deoarece are un instinct matern, de grijă, un simț al datoriei. Omul este prea leneș să gătească doar pentru el însuși. Este binecunoscut faptul că, dacă o femeie trăiește singură, nu va găti niciodată. Dar dacă are o familie, nu își poate permite să lase lucrurile să treacă.

De ce devenim mai sănătoși atunci când avem grijă de ceilalți? Nu măcar pentru faptul că sistemele noastre se echilibrează reciproc, ci pentru că intrăm în echilibru cu natura, cu vasta lume înconjurătoare în care circulă forțe puternice care tind spre echilibru. Existăm unii între alții ca un dipol: plus-minus, minus-plus, care începe să interacționeze cu acest câmp enorm, cu această forță enormă. Și din moment ce ne străduim să-i semănăm, atragem asupra noastră influența sa pozitivă, o influență care ne vindecă.

Nu contează la ce nivel interacționăm unul cu celălalt. Să presupunem că doi oameni schimbă lucruri mici și plăcute; nu contează ce anume. Principalul lucru este că are loc o acțiune care îi pune în corespondență cu acest câmp vast, iar apoi amândoi încep să se recupereze. Și nu contează că unul i-a trimis celuilalt un măr, iar celălalt i-a trimis înapoi ceva la fel de nesemnificativ; nu acesta este scopul. Scopul constă tocmai în corespondența cu mediul înconjurător, cu aceea cu care te aliniezi: fie cu umanitatea coruptă, de la care primești doar influențe negative, fie cu influența pozitivă a marii forțe a naturii.

Din  KabTV „Medicina viitorului”, 07.04.2013

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: De ce depind calmul și armonia sufletului?

Răspuns: Calmul și armonia nu sunt stări bune pentru un cabalist. Deși, conform scopului creaţiei, tindem spre ele, pentru un om care este deja îndreptat spre scopul superior, calmul trezeşte un sentiment copleșitor de aversiune; nu-l poate suporta. Prin urmare, nu ar trebui să ne gândim la calm.

Omul trece prin diferite stări. Cu toate acestea, nu trebuie să tindem spre odihnă, ci spre mișcarea adecvată către scop, pentru a-l reînnoi constant și a oferi mereu noi simțiri și împliniri.

Întrebare: Dar Creatorul este întotdeauna într-o stare de odihnă. La ce fel de odihnă se referă?

Răspuns: Într-adevăr, Creatorul sau lumina superioară este în odihnă completă. Ideea este că El nu se schimbă și doar se raportează la toată lumea cu iubire infinită. Mișcarea neschimbată (când nu există accelerare sau modificare) se numește și repaus.

Dacă un corp se află într-o stare de mișcare uniformă, în linie dreaptă, adică nu se schimbă pe sine, este considerat a fi în repaus; nicio forță nu acționează asupra lui pentru a-l încetini sau a-l schimba. Același lucru este valabil și aici.

Cabaliștii se străduiesc să avanseze constant, să se schimbe, să se umple, să-și mărească accelerația; prin urmare, nu avem nevoie de odihnă.

În Cabala, mișcarea înainte fără accelerare nu este considerată mișcare. Poți veni la lecție în fiecare zi, să faci ceva an de an; acest lucru nu va fi considerat progres. Trebuie să te străduiești, să accelerezi.

Din Lecția de Cabala în limba rusă 14.01.2018

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ne permite știința Cabala să prezicem viitorul?

Răspuns: Știința Cabala cunoaște toate planurile naturii, adică ale Creatorului, întreaga cale pe care trebuie să o parcurgem. La urma urmei, echilibrul forțelor pozitive și negative la toate nivelurile urmează formulele cunoscute în Cabala. Dar există și un mic factor în aceste formule: liberul arbitru uman.

Aceasta înseamnă că putem influența aceste formule acum și în viitor și putem determina cum vom trece de la prezent la viitor.

În fiecare moment, care se reînnoiește instantaneu și devine trecut, pot determina cum mă mut de la o stare la alta în momentul următor sau pe o perioadă mai extinsă.

Stările noastre trebuie să progreseze spre echilibrul general pe care trebuie să-l atingem între noi. Întreaga natură tinde spre echilibru, inclusiv sistemul uman, umanitatea.

Dar cum anume să ne îndreptăm spre această stare de echilibru, care se numește corectarea finală a umanității, depinde de noi. O putem aborda pozitiv sau negativ, în funcție de implicarea noastră.

Întrebare: Există o anumită perioadă de timp alocată pentru a realiza corectarea finală?

Răspuns: Limita de timp este de 6.000 de ani, iar acum suntem în anul 5776 [în 2016]. Adică, omenirea are la dispoziție 224 de ani pentru a se corecta și a echilibra forțele care acționează în interiorul ei: binele și răul. Aceste două forțe trebuie doar echilibrate. Nu există o forță rea și o forță bună; singurul lucru rău este lipsa de echilibru între ele. Noi, oamenii, suntem obligați să le echilibrăm.

Dar nu trebuie să așteptăm 224 de ani; putem face acest lucru mult mai devreme. Este posibil să echilibrăm forțele care operează în interiorul umanității în câteva luni. Puterea răului este o forță vastă; este natura noastră rea, egoismul, care predomină în fiecare acțiune a noastră. Puterea binelui este foarte slabă. Aceasta doar ne înmoaie puțin egoismul, ceea ce ne permite să coexistăm cumva fără să ne ucidem sau să ne devorăm unii pe alții. Dar, în esență, suntem cu toții conduși de egoismul nostru și fiecare vrea să se ridice deasupra celuilalt, să fie mai înalt, mai puternic, mai bogat.

Mai întâi trebuie să recunoaștem că egoismul este principalul nostru dușman și trebuie echilibrat. Există o forță bună în noi care ne poate echilibra egoismul; trebuie doar să o dezvoltăm.

Puterea binelui și puterea răului trebuie să fie echilibrate corespunzător și să atingă ceea ce se numește „linia de mijloc”, astfel încât să fim echilibrați între bine și rău. Prin echilibrul acestor două forțe, ajungem la o lume echilibrată și binevoitoare.

Întreaga natură se bazează pe două forțe opuse: lumină și întuneric, zi și noapte, plus și minus, frigul și căldura, electroni și pozitroni. Nu există forță în lume fără o contraforță.

Trebuie doar să găsim un punct de echilibru între aceste două forțe în toate manifestările lor și ne vom simți bine în el într-o asemenea măsură încât, dacă vom echilibra aceste două forțe, vom simți că trăim într-o lume eternă, perfectă, în Grădina Edenului.

De la postul de radio 103FM 11.12.15

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→