Întrebare: Cum adăugăm credință? Este ceva ce facem noi înșine?

Răspuns: Creatorul o face, dar o face pentru că noi în mod constant, împreună, dorim să sporim credința. Fiecare o face în felul său, dar în principiu, împreună. Vrem să fim în credință perfectă.

Credința perfectă este credința care înlocuiește complet cunoașterea, simțirea și tot ceea ce putem primi de la Creator.

Întrebare: Cum ne putem ajuta unii pe alții să atingem o lipsă constantă de credință, care în cele din urmă, va înlocui cunoașterea și simţirile noastre?

Răspuns: Prietenii pot arăta un exemplu și sprijin și atunci vei vedea ce îți lipsește pentru a dobândi credință deplină.

Din Lecția zilnică de Cabala 19.04.24, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.41 – “Ce este măreția și micimea în credință?”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Putem noi determina în ce dorințe ne aflăm pe timpul etapei de pregătire?

În timpul etapei de pregătire, nu putem determina în ce dorințe ne aflăm. Nu știm unde sunt primirea sau dăruirea. Nu știm sau nu înțelegem exact la ce lucrăm.

Cheia pentru a corecta munca în timpul etapei de pregătire este să atribuiți totul celui de sus. Acest lucru, pentru că cea mai joasă stare spirituală în care intrăm și în care suntem incluși, după ce trecem bariera (Machsom), se numește “embrion” (Ubar). Este o stare în care ne anulăm în faţa celui de sus și îl lăsăm pe cel de sus să acționeze asupra noastră după cum vrea. Aceasta se numește a atribui totul celui de sus și a recunoaște măreția Creatorului, că El este cel care acționează și că El face totul în interiorul și în jurul nostru.

Acesta este adevărul, dar trebuie să-l practicăm, pentru că nu putem atribui pe deplin totul celui de sus. Ne scapă în mod repetat și trebuie să ne întoarcem la acest adevăr din nou și din nou, să ne spălăm mintea cu el și să ne convingem că într-adevăr este așa. Dar pur și simplu nu o putem face singuri, pentru că doar văzându-l pe Creator, experimentând această realitate la prima mână, putem fi convinși.

Dorința de a primi este foarte pragmatică. “Arată-mi și gata.” “Lasă-mă să gust.” De ce scriu sursele că “Gustați și vedeți că Domnul este bun”? De ce este necesară iubirea? De ce să vezi nu este suficient? Pentru că numai prin degustare primim o imagine senzorială clară a ceea ce am experimentat, la fel cum copiii mici și sugarii experimentează obiectele și le percep prin simțul gustului. Acesta este cel mai de încredere simţ. De aceea bebelușii nu se mulțumesc doar să vadă, ci pun totul în gură pentru a gusta.

În mod similar, până când nu gustăm Creatorul ca lumină interioară (Or Pnimi), nu avem o cunoaștere clară a ceea ce este El. De aceea nu putem dobândi adevărata cunoaștere înainte ca bariera să ne fie deschisă, înainte ca lumina să pătrundă în vasele noastre.

Trebuie să tânjim după prima stare spirituală care ne este cea mai apropiată. Dacă ne dorim toate oportunitățile care ni se oferă de sus, dacă ne epuizăm toate posibilitățile, atunci intrăm cu adevărat în această stare pentru că am depus tot efortul necesar.

Când se încheie efortul? Nu știm acest lucru dinainte. Depinde de structura fiecărui suflet în parte. Care este semnul că munca este finalizată? Este atunci când se deschid cerurile. Până atunci, trebuie pur și simplu să continuăm să acționăm.

Întreaga Tora, atât pentru începători, cât și pentru cei care mai târziu vor urca treptele până la sfârșitul corectării, este conținută în primul articol din Şamati intitulat “Nu este nimeni altul în afară de El”. Dincolo de barieră, munca va căpăta o altă formă. Cu toate acestea, sarcina este întotdeauna, în fiecare stare, de a ajunge la simţirea că “Nu există altul în afară de El”, indiferent de ceea ce se întâmplă și indiferent de ce se va întâmpla.

Trebuie să depășim rezistența și să ajungem la acest sentiment fără a ne deconecta de realitatea acestei lumi. Nu este înțelept să trăiești într-un loc izolat. Trebuie să trăim în întreaga realitate prin care suntem influențaţi de tot felul de tulburări, să ne angajăm, și prin ele să găsim că “Nu există altul în afară de El”.

Dacă terminăm această muncă, ne-am terminat sarcina în această lume și vom întâlni alte tulburări spirituale. Prin acestea, continuăm să progresăm, apropiindu-ne din ce în ce mai mult de a realiza pe deplin “Nu există altul în afară de El”.

Ce înseamnă “Nu este nimeni altul în afară de El”? Este cunoaşterea absolută, că în cele din urmă, Creatorul, noi înșine și întreaga cale pe care am parcurs-o – acțiunile, tulburările, dorințele necorectate și cele corectate – sunt una.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă am înțeles corect, în articolul “Trei rugăciuni – 2”, Rabaş descrie două stări. Prima este atunci când omul crede că are fapte bune, Tora, și se bucură de asta.

A doua stare este atunci când se îndreaptă spre Lişma (de dragul Ei). Și aici, se trezește Faraonul, care este împotriva acestui lucru, și Moise care merge împotriva Faraonului. În acele stări, când un om crede că este în Lişma, acumulează el eforturi care duc la nașterea calității de Moise în om?

Răspuns: Da, acest lucru este necesar. Nu există nici o singură stare prin care trecem, fie în urcări, fie în coborâri, care să nu ne fie de folos.

Întrebare: Atunci, dacă am înțeles bine, Faraon este dorința de a primi. Şi el se roagă Creatorului, dar la nivel animalic. Iar noul punct, care se referă la Creator, este de un nivel superior, dar încă slab?

Răspuns: Corect.

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala 15/04/25, “Pesah”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ne sfătuiți să ne angajăm într-un dialog interior cu Creatorul și să ne anulăm în fața prietenilor noștri. La ce ar trebui să acordăm o atenție deosebită? La urma urmei, nu ne putem concentra asupra tuturor deodată.

Răspuns: Nu trebuie să vă concentrați asupra tuturor; nu este nevoie să te împrăștii. Dimpotrivă, este important să vă adunați și să înțelegeți clar spre ce țintiți. Scopul ar trebui să fie foarte simplu: să vă îndreptați spre Creator cu inima complet deschisă și să vă contopiți cu El.

Aceasta este munca ta interioară personală, gândurile și intențiile tale. Imaginează-ți că ești constant în contact cu Creatorul și vezi ce vine din asta.

Din Lecția zilnică de Cabala 14/04/25, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.41 – “Ce este măreția și micimea în credință?”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Simt că fiecare cuvânt pe care îl spune prietenul meu mă desparte de adeziunea cu Creatorul. Putem spune că defectele mele pe care le simt sunt Hisaronot (deficiențele) pe care le accept asupra mea?

Răspuns: Nu vrei să le simți, așa că nu se poate spune că le accepți cu adevărat.

Întrebare: În acest caz, care este punctul de cotitură când încep să vreau să le asum?

Răspuns: Cere. Doar cere!

Din partea a 3-a a Lecţiei zilnice de Cabala din 17/04/25, “Pesah”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Aţi spus că unii cabalişti se pot ascunde unii de alţii. Se poate ca un cabalist să nu simtă pe altul?

Răspuns: Dacă cineva se închide singur, atunci da.

Întrebare: Ce înseamnă să te închizi? Cum se poate face asta dacă există un sistem comun și simțiri comune?

Răspuns: Nu contează. El se închide personal. Se întâmplă exact ca în lumea noastră. Să presupunem că tu și cu mine suntem amândoi oameni de știință și vorbim despre subiecte comune, schimb de opinii și așa mai departe, dar există anumite lucruri pe care nu le dezvălui. De exemplu, am niște dezvoltări deosebite care pe tine te interesează foarte mult, dar evit cu delicatețe subiectul, nu mă destăinui. Ce poți face?

Întrebare: Așadar, analogia este mai mult sau mai puțin aceeași ca în percepția obișnuită în această lume? Adică, un cabalist nu este omniprezent, nu este capabil să simtă totul până la capăt?

Răspuns: Nu, simte doar ceea ce i se permite. Așa va fi până la corectarea finală. Când toți suntem pe deplin corectați și întregul sistem ne va fi revelat, atunci nu vor fi limitări: “Și toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare”, absolut toată lumea.

Din KabTV “Am primit un apel. Cabalişti ascunşi” 08/08/10

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum menținem un echilibru între bine și rău?

Răspuns: Nu putem menține un astfel de echilibru. Nu avem deloc nevoie de acest lucru, deoarece aceste calcule sunt în mod inerent egoiste. Trebuie să încercăm să ne predăm complet Creatorului.

Trăiți într-o stare în care vă simțiți complet deschişi către Creator. Treptat, aceste sentimente se vor instala în voi și îşi vor găsi locul.

Din Lecția zilnică de Cabala 19.04.24, Scrierile lui Baal HaSulam – Șamati – Art.41 – “Ce este măreția și micimea în credință?”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

  Discuţii despre Treptele Scării, partea 112

Capitolul 12 – Pe patul meu noaptea

Ce înseamnă “Și prin Tora, omul a fost creat”? Om (Adam) provine din expresia Adameh leElyon (“Voi fi ca cel de sus”) și este scris: “Tu ești numit Adam, dar popoarele lumii nu se numesc Adam”. Aceasta înseamnă că dacă dorința de a primi suferă o corectare numită “de dragul dăruirii”, partea corectată se numește “umană”. Cum se face asta? Se face prin Tora. Cum se face prin Tora? Ni se oferă diverse oportunități de a realiza diferite acțiuni în această lume, și prin succesele și eșecurile noastre, se dezvoltă dorința noastră de a primi.

După dezvoltarea dorințelor animalice pentru hrană, sex și familie și dezvoltarea dorințelor sociale de bogăție, onoare și cunoaștere, ajungem la dezvoltarea dorinței spirituale. Dezvoltarea dorinței spirituale nu este o extindere suplimentară a dorinței. Mai degrabă este direcția dorinței către Creator, și în consecință, creșterea ei. Dacă înainte de dezvoltarea punctului din inimă, care este această nouă dorință de spiritualitate, lucrăm la dezvoltarea dorinței noastre, de obicei inconștient, fără să știm de ce sau cum, ies la suprafață în noi impulsuri și pofte, pur și simplu alergăm după ele și le împlinim. O astfel de muncă nici măcar nu este considerată o singură linie, și cu siguranță, nici două sau trei linii. Dar dorința spirituală poate fi dezvoltată, extinsă și corectată doar sub formă de linii.

“Linii” înseamnă că dorința mică nu este pur și simplu umflată într-una din ce în ce mai mare fără direcție, ceea ce i-ar da forma unui cerc, ci este îndreptată astfel încât să vizeze un scop anume și să fie destinată unei anumite utilizări. Dorința este îndreptată nu asupra persoanei în sine, care este punctul central în interiorul cercurilor, ci către Creator, în exterior, de la punctul central la sursa de lumină.

Prin urmare, în dezvoltarea dorinței spirituale, există mai multe forțe, condiții și stări care o influențează astfel încât procesul de corectare a dorinței să nu urmeze legile altor dorințe. Ea operează într-un mod foarte complex și precis, astfel încât dorința crește doar în funcție de gradul de corectare a ei spre folosirea corectă, către Creator. Să presupunem de exemplu, că cineva este inspirat de dorința de a construi o casă, o dorință care este deja legată de spiritualitate. Ei trebuie să raporteze fiecare detaliu al procesului de construcție, planificarea, comanda materialelor, clădirea efectivă, selecția muncitorilor și chiar pe ei înșiși, cu scopul creației. Ei trebuie să-și amintească constant că această casă este destinată unei utilizări legate de scopul creației.

Acea persoană devine atât de cufundată în muncă încât uită direcția, sensul din spatele fiecărei acțiuni. Apoi munca se oprește aparent și încep să apară diverse tulburări. Aceste tulburări nu sunt adevărate obstacole, ci semnale, semne, că au uitat ceva foarte important: intenția, motivul fiecărei acțiuni. Deoarece progresul spiritual are loc pas cu pas, uneori rămânem blocați într-un anumit stadiu încercând cu încăpățânare să găsim singuri o soluție, insistând să continuăm construcția cu orice preț. Dar vedem că nu putem merge înainte până nu ne amintim că problema este că am uitat intenția.

Aceasta înseamnă că, în loc să trecem de la linia stângă la linia dreaptă, ne-am gândit că am putea finaliza munca numai prin forțele noastre. Apoi ne amintim de linia dreaptă, Creatorul, alinierea cu El. Adică, ne amintim că trebuie să fim conectați la El cu toată inima și sufletul nostru în timpul efectuării acțiunii. Abia atunci putem progresa din nou până uităm încă o dată, iar ciclul se repetă.

În toată munca noastră în această lume, uităm constant scopul. Uităm că scopul nu este să lucrăm conform modului în care gândim în această lume, ci munca în sine este un efort de a rămâne conectat cu cel care ne-a dat munca și de a o folosi ca mijloc de a păstra gândul, și cel mai important, ca mijloc de a crește intenția. Munca în sine este doar un instrument, numai în măsura în care este menită să construiască și să dezvolte intenția. Noi credem că construim o casă, de parcă casa în sine ar fi cea care contează. Dar în realitate, ar trebui să construim mai degrabă o structură de intenție decât o structură de cărămizi.

Întrucât suntem făcuți atât din material, cât și din spirit, intenție, ni se dau sarcini materiale, astfel încât să putem construi o structură spirituală alături de cea fizică. Este adevărat că nu putem construi o structură pur spirituală, chiar dacă, în cele din urmă, aceasta este singura structură de care avem cu adevărat nevoie. Aceasta înseamnă că trebuie să stabilim doar intenția, ecranul (Masach) și lumina reflectată (Or Hozer), în timp ce dorința de a primi, “cărămizile”, vor fi întotdeauna disponibile pentru a fi utilizate în mod corespunzător, conform intenției de dăruire.

Așa construim o casă și așa ne construim pe noi înșine într-un om (Adam). Cum? Prin cele 248 de organe și 365 de tendoane, care sunt 613 componente sau dorințe din interiorul nostru, pe care trebuie să le construim. Dorim să folosim aceste dorințe atât cât ne permite forma spirituală corespunzătoare. Trebuie să ne aranjam dorințele în funcție de intențiile de dăruire, astfel încât aceste două aspecte — folosirea tuturor dorințelor pe de o parte, și alinierea acelor dorințe cu intenția de a dărui, pe de altă parte — să fie în armonie și să lucreze împreună.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

La început, calea spirituală pare plăcută, atractivă și îmbietoare; promite realizări extraordinare, revelații și înălțare spirituală. Dar atunci începem să înțelegem prețul pe care trebuie să-l plătim pentru toate acestea și ce se cere de la noi pentru a ne alinia la nivelul spiritual. Astfel, drumul devine din ce în ce mai dificil, nu mai este atât de atrăgător, ci mai degrabă respingător, confuz și chiar umilitor.

Aceasta este perioada simbolizată de Maror (ierburi amare). Și într-adevăr, nu este ușor să treci prin ea, pentru că este ca și cum ai căuta un scop în întuneric complet, ai lupta prin poteci periculoase și poduri înguste și ai urca pe un munte spre palatul Regelui. Atingerea ei pare la fel de improbabilă ca și ţintirea unei monede minuscule de la mare distanță.

De aceea trebuie să ne ascuțim percepția și să ne obișnuim cu o nouă stare, ridicându-ne prin credință deasupra rațiunii la un nou simț. Singurul lucru care poate ajuta aici este întărirea măreției scopului și măreției Creatorului.

Altfel, scopul spiritual își pierde semnificația pentru dorința noastră egoistă. Vedem cât de mulţi părăsesc această cale, fiind incapabili să cultive și să dezvolte simțul importanței scopului spiritual mai presus de tot întunericul și toate greutățile.

“Doar eroii”, așa cum scrie Baal HaSulam, ating scopul fără să văd altă opțiune în fața lor, și datorită Arvut (garanției reciproce). Acesta este timpul amarelor Maror. Doar cei care se stabilesc corect vor dezvolta în interiorul lor un nou sistem numit “credință” și vor începe să lucreze în dăruire, detașați de egoismul lor. Ei vor scăpa din exil și vor păși pe pământul unde curge lapte și miere.

Din Lecția zilnică de Cabala din 22.03.18, Scrieri ale lui Rabaș – Art.23-Ce înseamnă în muncă ‘Dacă înghite ierburi amare, el nu va ieși’?

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Înainte de Exodul din Egipt, omul trece prin “49 de porți ale impurității”. Adică nu mai crede în nimic; el nu se așteaptă la nimic; vede că aproape că nu mai are nicio conexiune cu Forța superioară și că este imposibil să schimbe ceva în viața lui. Unde se găsește această Forță superioară, care este “Nu este nimeni altcineva în afară de El”? Totul este sub controlul lui Faraon și este imposibil să faci ceva împotriva egului care controlează omul.

Omul nu înțelege și nu crede în “binele care face bine”. Rămâne doar un fir subțire care îl leagă de spiritualitate; este atât de fragil încât nu mai crede că va veni ceva din asta. Disperarea este atât de mare, iar firul care îl ține este răbdarea care depășește intelectul și logica.

Această situație se acumulează treptat, iar dacă omul ajunge cu adevărat la cele 49 de porți ale impurității, atunci puterea superioară acționează împotriva lor, dobândind răscumpărarea pentru el.

Aici trebuie menționat că “fiecare acțiune lasă o impresie”, din când în când, ceva mai departe și mai departe, așa că numărăm cei 400 de ani în perioada în care omul acumulează clarificări, eforturi, chiar slăbiciuni și depășiri, pe care reușește să le facă singur sau cu ajutorul Creatorului.

Întreaga noastră luptă de a părăsi Egiptul se află sub controlul Creatorului, nu este nimeni altul în afară de El și El este binele care face binele. Și Klipa (forța egoistă) neagă providența superioară a Nu există altul în afară de El în toate modurile posibile.

Servitutea, exilul (în ebraică, Galut) diferă de răscumpărare (Geula) practic datorită literei “Alef”, care este Domnul Lumii. Trebuie să se concentreze asupra acestui punct în mod constant și asupra a nimic altceva. Concret, este necesar să ne ascuțim în mod constant clarificarea, să luptăm împotriva firii noastre, împotriva lui Faraon, pentru că nu mai este nimeni altul în afară de El, binele care face bine.

Nu cerem omului să schimbe ceva; nu facem apel la soartă. În schimb, ne întoarcem la Creator doar cu cererile noastre. Aceasta înseamnă că nu există altul în afară de El, pentru că tot ceea ce se întâmplă ne conectează doar la El. Numai El, efectuând fiecare acțiune, pregătindu-le astfel încât din interiorul luptei împotriva tuturor tulburărilor în care S-a învăluit, să-L descoperim și să ne întoarcem către El.

Exilul înseamnă că încă nu suntem pregătiți, dar tânjim foarte mult să descoperim sursa a tot ceea ce se întâmplă, așa cum se spune: “Eu și nu un mesager”. Acesta este un moment foarte important. Aceasta este singura noastră muncă și depinde de noi să fim pregătiți pentru ea.

Este foarte important să rămânem în acest punct ca o navă sau un avion pe care trebuie să-l conducem constant pentru a rămâne pe drumul cel bun în ciuda vântului și a diverselor tulburări. Acest lucru este posibil doar cu un echipaj bun.

Totul este construit astfel încât omul să nu fie pregătit să-și mențină singur poziția. Problemele cad asupra lui, apoi mila îl înconjoară și i se oferă o altă oportunitate. Dar această șansă este în mod specific, să-și construiască echipa potrivită, astfel încât împreună cu ei să-și mențină direcția.

Trebuie să ne amintim întotdeauna că toate tulburările vin de la Creator și nu de la Faraon sau armata lui și că nu există accidente și nici mesageri. În schimb, totul vine direct de la Creator. Sarcina noastră este să descoperim Creatorul în loc de toate sursele de putere și alte acțiuni. Prin aceasta, slujirea noastră, loviturile și toate evenimentele din povestea exodului din Egipt sunt dezvăluite. Toate acestea sunt o luptă pentru a localiza Creatorul prin toate tulburările care se găsesc între Creator și noi.

La început nu există nicio conexiune între Creator și noi pentru că suntem opuși. Iar tulburările vin tocmai astfel încât să le folosim pentru a construi o legătură cu Creatorul. Vedem deci că Faraonul ne aduce mai aproape de Creator; înclinația rea ​​este un ajutor împotriva noastră (Geneza 2:18) și transformăm asta într-o conexiune cu Creatorul.

Dacă lucrăm în mod constant în acest fel și încercăm să construim conexiunea, atunci treptat, ne ridicăm la o conexiune din ce în ce mai puternică, ca treptele unei scări, și cădem în tulburări și mai mari, într-o lipsă mai mare de conexiune. Și din nou, încercăm să construim oraşele Pithom și Ramses și din nou cădem, pierzând conexiunea, îndepărtându-ne și devenind confuzi, negând orice control al Creatorului.

Ca rezultat al eforturilor noastre trecem prin 49 de porți ale impurității. Dacă ajungem la poarta a 49-a, înseamnă că am făcut o multitudine de corectări asupra conexiunii noastre cu Creatorul. Dar asta ne este ascuns. Pentru o fracțiune de moment descoperim ceva și cădem imediat. În acest fel, trebuie să descoperim toate tulburările care sunt contrare faptului că nu există altul în afară de El.

Iar descoperirea se face conform principiului “eu și nu un mesager” dacă suntem gata să descriem Forța superioară în ciuda tuturor tulburărilor. Exilul ne este dat astfel încât să-L simțim pe Creator, să-L găsim în “din nimic”. Așa ajungem la răscumpărare.

Așa că, este imposibil să uităm că toată munca spre mântuire este de a determina faptul că nu este nimeni altcineva în afară de El, atunci când omul se confruntă cu toate tulburările care desigur vin de la Creator.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 01/04/14, Şamati #190

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→