Întrebare: În „Prefaţa la Înţelepciunea Cabala”, Baal HaSulam scrie că în lumea noastră, dorinţa de primire se materializează în forma sa întreagă, adecvată şi dorită. De ce este dorită?

Răspuns: Pentru corecţie. Altfel, de a trebuit să coboare scara lumilor spirituale? Mai mult, la cel mai de jos nivel, a trecut prin cicluri de viaţă, din nou şi din nou, până când a luat forma adecvată, în timpul nostru. Chiar în lumea noastră, dezvoltarea s-a petrecut „conform programului”, iar acum, în secolul 21, începem ascensiunea înapoi. Starea noastră actuală este forma adecvată, dorită.

Punctul a fost injectat în noi de la începutul creaţiei şi noi trebuie să îl realizăm. Acum este momentul exact al începerii omului sau naşterii creaţiei. Până acum nu a fost nicio creaţie. A fost doar o dorinţă, care s-a dezvoltat conform unui program pentur a atinge o stare specifică, în care apare un punct de libertate, punctul independenţei noastre.

Întrebare: Vorbim despre o doinţă egoistă formată complet, dar o „formă dorită” sună a ceva pozitiv.

Răspuns: Desigur, este o stare pozitivă. Exact în acest fel defineşte Tora dorinţa egoistă mortală care s-a acumult în toată puterea. De aici începe creaţia, pentru că acum poate forma, exprima şi se poate simţi ea însăşi.

Atâta timp cât o persoană nu simte că este rea, complet opusă Creatorului, atâta timp că nu realizează întregul rău în a fi în această poziţie, nu va fi în starea să lucreze asupra sa. De aceea, în graniţele procesului de corecţie, este o stare bună pentru că duce la formarea fiinţei create.

Totuşi, dacă presupuneţi că ”binele” aste atunci când vă simţiţi bine, atunci ok, simţiţi-vă bine. Dar asta este fără rezultat. Într-o stare îndreptată către scop, o persoană simte opoziţia ei faţă de Creator, iar asta este exact ceea ce o motiveză să acţioneze.

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 5/24/11, “Prefaţa la Înţelepciunea Cabala”

Filed under: Egoism, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Intrebam, „De ce ne-a facut Creatorul atat de intunecati si egoisti si nu altfel?” Ca si cand am intelege cum altfel ar fi posibil… Fara indoiala, daca aceasta intrebare apare in mintile noastre, inseamna ca isi are locul. Fiecare intrebare care apare in mintea unei persoane, chiar si cele care par proaste sau accidentale, inseamna ca au aparut cu un motiv. In felul acesta suntem facuti: intrebam si trebuie sa primim un raspuns sau o implinire la intrebare.

Dar atata timp cat nu simtim raspunsul in interiorul nostru, il vom accepta ca si ipoteza pentru „Avantajul Luminii este obtinut doar din intuneric”. Senzatia de placere, „gustul” prin care Creatorul vrea sa dea placere creatiei, poate fi simtit doar atunci cand avem fie o dorinta, fie o lipsa.

Este imposibil sa auzi despre aceasta lipsa din alta parte. Trebuie sa o simti in tine, ca si propria ta nevoie de implinire. Atunci si placerea va fi a ta! O vei simti si te va bucura.

De aceea, aceasta cere o dezvoltare speciala a dorintei, nevoia de a simti Lumina in creatie, iarapoi placerea va imbraca aceasta dorinta. Si in masura in care a fost simtita dorinta, va fi simtita si placerea.

Daca Creatorul exista, daca este bun si are grija de toate, daca umple totul cu Lumina infinita, si dorinta sa este de a ne face placere, atunci singurul lucru care ne lipseste este dorinta de a primi toate astea! Toata abundenta Creatorului se revarsa deja in jurul nostru, dar nu o putem simti si nu ii putem cere sa ne patrunda.

Ii cerem „Da-mi acum! Cand o sa primesc?” Dar trebuie sa intelegem odata pentru totdeauna ca nu avem ce sa cerem in afara de dorinta. Lumina este deja aici, atat cat ai nevoie! Problema este doar dorinta, care trebuie sa fie mare si sa se potriveasca pentru a simti aceasta Lumina.

Trebuie sa o obtinem cumva, sa o cumparam, sa o furam, sa o avem cumva, direct sau prin alte mijloace. Nu conteaza cum; suntem obligati sa o obtinem! Fara aceasta dorinta nu vom simti Lumina!

Ca si cand in fata mea este o carte deschisa, dar eu nu am ochelarii si nu pot citi! Voi cere cuiva sa imi dea cartea? Nu! Voi cere ochelari! Ne lipseste doar „instrumentul perceptiei” (kli), insemnand „vasul” sau dorinta.

De aceea, toate actiunile prin care suntem condusi nu sunt necesare pentru a atrage Lumina. Sunt actiuni care formeaza dorinta pentru a avea aceasta Lumina in noi.

Din partea a 2a a Lectiei zilnice de Cabala 5/23/11, “Prefata la Intelepciunea Kabbalah”

Filed under: Intentie, Lectia zilnica, Rugaciune - Niciun comentariu→

Cabaliştii explică faptul că noi trebuie să trăim conform legii dăruirii, nu de dragul societăţii sau al nostru, ci de dragul Creatorului. Ce înseamnă asta? „De dragul Creatorului” este o formulă, o definiţie care înseamnă că dăruirea trebuie să fie absolută.

Noi trebuie să dăm, nu doar de dragul de a supravieţui, nu numai pentru a trăi confortabil şi egoist. Aceasta dăruire este în interes propriu. „Nu avem nicio şansă, aşa că hai să ne reeducăm pe noi înşine să devenim buni, amabili, receptivi şi cu compasiune”. Aceste corecţii egoiste nu sunt deajuns fiindcă izvorărăsc din dorinţa de supravieţuire.

„De dragul Creatorului” înseamnă că tu trăieşti pentru a dărui chiar dacă natura nu te obligă să ajungi la armonie şi cooperare cu ceilalţi membri ai societăţii, de dragul supravieţuirii. Natura poate nu-ţi solicită să dăruieşti şi să primeşti în condiţii privite ca o conexiunea completă cu ceilalţi, adică să primeşti după necesitate şi să dai maximum, ceea ce se numeşte „de la fiecare după abilităţile lui, către fiecare după necesităţile lui”. Acest slogan nu ar trebui să fie pentru supravieţuirea societăţii, pentru victoria socialismului în întreaga lume, sau pentru vreun partid. Ar trebui să fie „de dragul Creatorului”.

„De dragul Creatorului” înseamnă că dăruirea mea trebuie să fie absolută, nu de dragul a ceva pământesc. Trebuie să ating o stare în care proprietatea de dăruire din mine înlocuieşte complet proprietatea de primire, egoismul meu. Trec complet într-o parte diferită a lumii, într-o altă dimensiune. Încep să gândesc, să simt, să percep numai în termenii proprietăţii de dăruire şi nu de primire.

Este posibil să compari această stare cu o mamă care nu simte dacă ei îi e frig sau cald, dacă e întuneric sau lumină, ea simte asta doar raportat la bebeluşul ei. Există în el, în interiorul lui unde lui îi e frig sau cald, sau întuneric sau lumină, comfortabil sau în durere şi la fel şi ei. Ea simte totul în interiorul lui mai degrabă decât în ea însăşi. Această dragoste „animalică” este  prezentată în lumea noastră ca exemplu: datorită ei de fapt, ne putem dezvolta cu adevărat şi  continuăm să existăm.

Este o condiţie necesară a vieţii în spiritualitate. Noi perpetuăm viaţa noastră pe pământ în funcţie de spaţiu, timp şi mişcare. Iluzia vieţii în egoism există numai aici. De fapt, adevărata viaţă în curgerea ei eternă şi perfectă există în proprietatea absolut opusă, aceea a dăruirii.

La fel, o mamă trăieşte în copilul ei, simţindu-l şi împlinindu-l pe el în locul ei. Toate senzaţiile ei sunt în el, totul este pentru el, iar ea însăşi, există doar pentru împlinirea lui. Reţineţi, această stare se numeşte „a primi după necesităţi şi a da maximum” dar nu pentru ea însăşi, de dragul supravieţuirii, ci de dragul lui, de dragul copilului ei iubit.

Din Lecţia virtuală, Fundamentele Cabalei, searia 5/15/2011

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Sincer, nu prea contează ce asistenţă cere un om Creatorului. Cheia este să continui să ceri în fiecare moment. Poate omul să nu uite niciodată că nu e nimic în afară de El, Cel bun care face bine? Poate omul să lege fiecare lucru mic care i se întâmplă de Creator?

De fapt, omul crede de obicei că nu este timpul potrivit să ceară ajutor, că se presupune ca el trebuie să facă ceva întâi, să realizeze ceva de unul singur, să facă vreo acţiune şi numai după aceea să se întoarcă spre Creator. Dar este total greşit! Nu este necesară nicio acţiune. Toată metoda este destinată excusiv dezvăluirii Creatorului.

Dar, cu cât mai des te întorci spre El, cu cât te simţi mai dependent de El, cu cât mai mult îl deranjezi transferându-I toate responsabilităţile pentru tot ceea ce ţi se întâmplă, cu atât mai puţin trebuie să te îngrijorezi.

După programul Lui, El te va împinge deoparte, se ascunde şi îţi plasează tot felul de obstacole şi ascunzişuri în faţa ta. În consecinţă, fă-ţi un obicei de a-L căuta continuu şi apelează la El. Este cel mai scurt şi cel mai sigur drum.

Nu necesită inteligenţă ci doar perseverenţă. Dacă omul adoptă o astfel de poziţie şi nu se abate de la ea (cu ajutorul grupului care îi reaminteşte), atunci, prin întoarcerea constantă la Creator, la forţa superioară, la natură, el descoperă în mod cert cum să ceară, de ce, şi pentru ce. Omul învaţă caracterul Creatorului, la ce rugăciuni răspunde El şi la care nu. Mulţumită dorinţei lui ferme de a intra în comunicare, în dialog cu Creatorul, omul poate să înceapă să-şi clarifice cine este El.

Acest lucru este descris în „Fă orice îţi stă în putere dar nu părăsi”. Asta e, noi trebuie să cerem pentru orice, chiar fără să ne găndim, la fel ca un copil care înhaţă orice o fi şi sâcâie pe mamă: „dă-mi, dă-mi, dă-mi!” Aceste cereri îl vor ajuta să-şi clarifice ce anume merită într-adevăr să ceară, unde sunt „poruncile” şi „fărădelegile” în tot ceea ce cere, unde îi este dată omului libera alegere şi care sunt raspunsurile la acţiunile lui. În acest fel învaţă omul.

Este bine fiindcă asta nu te va duce la confuzii şi tu nu vei mai crede că totul depinde de tine sau de mediu. Vei conecta toate aceste trei „puncte” împreună: tu, grupul şi Creatorul şi vei direcţiona totul în direcţia bună, la forţa superioară, fiind dependent de El.

Mai tîrziu vei începe să evaluezi ceea ce ceri. Ceri pentru binele tău, de dragul celorlalţi, sau de dragul Creatorului? Acesta este drumul pe care înveţi.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 5/17/2011 „Scrierile lui Rabaş”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Scrierile lui Rabash, Shlavei HaSulam (Treptele Scarii), Articolul „Care este temelia pe care Kedusha (Sfintenia) este construita”: Cand construim o cladire in corporalitate, vedem ca toti cei care vor sa construiasca o cladire la inceput sapa o fundatie, iar peste fundatie construieste cladirea. Sapand fundatia vedem ca ar trebui sa facem diferenta intre o cladire cu un etaj sau o cladire cu multe etaje. Astfel,  adancimea fundatiei trebuie sa fie proportionala cu numarul de etaje al constructiei. Fundatia nu se sapa intr-o zi. Mai degraba in fiecare zi se sapa pentru a putea fi mai adanca, astfel incat sa poata fi construita o cladire inalta.

Aceeasi ordine se aplica si in spiritualitate…Si ce inseamna a sapa in spiritualitate? Este o deficienta, o deficienta care iti sapa in inima, deoarece inima este numita „dorinta”, inima este numita Malchut, inima este numita „pamant”, „sol”. … Cu alte cuvinte, inainte sa ne apucam sa construim, prima data trebuie sa sapam in pamant, si sa scoatem afara tot ce se gaseste in acel loc in care sapam.

Pentru ca creatura sa invete conditiile care i-ar permite sa se asemene Creatorului si sa inteleaga scopul creatiei, trebuie sa isi includa siesi toate proprietatile Creatorului, una cate una. De aceea toate proprietatile Creatorului si toate proprietatile creaturii sunt incluse una in alta si se contopesc atat de bine incat creatura ramane fara o „inregistrare” (impresie) a ceea ce inseamna sa fie similara Creatorului. Asta se obtine prin spargerea care se intinde de sus in jos, in profunzimea dorintei, de la zero pana la al patrulea nivel.

In felul acesta are loc amestecul  proprietatilor Creatorului si creaturii in forma opusa scopului. Aceasta forma contine toate detaliile care sunt absolut opuse scopului final, starii complet corectate. Aici, creatura, „omul”, apare, si va trebui sa devina similar Creatorului in viitor. Din acest stadiu, el incepe sa urce singur pentru a ajunge la Creator, adevarata calitate a daruirii. In acest fel, omul avanseaza de la inceputul creatiei pana la completa, finala corectie.

Totul este construit pe dorinta de a se bucura, materia creatiei. Cu cat mai mult o folosim, cu atat mai mult putem construi, insemnand ca pentru inceput trebuie sa sapam in acea dorinta de a ne bucura si sa simtim cat de mult este opusa Creatorului. Asta inseamna sa sapam in ea la mare adancime si sa nu ne fie teama sa ii vedem latura opusa. Este un sentiment neplacut si de obicei aduce suferinta. Pentru ca, descoperim latura opusa starii de bine.

Apoi ajungem la necesitatea corectiei si incepem sa cerem Luminii, proprietatea Creatorului sa corecteze proprietatea creaturii. Asta inseamna ca „construiesti o cladire”. In orice caz, oamenii nu pot construi singuri, Lumina construieste. Noi trebuie sa dam vasul, dorinta si sa exprimam cererea noastra concret. Daca intelegem si cerem exact ce avem nevoie pentru a urca inca un pas, inca un „etaj”, Lumina vine si construieste. In felul acesta noi avansam.

Fundatia care este folosita pentru structura spirituala este dorinta de a ne bucura, senzatia de stare opusa Creatorului. Cu cat mai mult sapam, cu atat mai mult urcam.
Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 5/13/2011, Scrierile lui Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Fiecare din noi simte ca este special si unic, ca si cand ar fi singurul care exista in lume si lumea intreaga este facuta pentru el. Pe masura ce generatiile se dezvolta, fiecare persoana are mai multa atitudine, egoismul creste si cere persoanei sa fie mai individualista si sa simta ca este centrul lumii. Invidia, teama si ingamfarea ne forteaza sa actionam intr-un fel in care ceilalti sa creada ca suntem mai mari decat suntem. Dorim doar sa aratam asta pentru ca nu avem de ales, pentru ca suntem prea lenesi, pentru ca in general pentru a obtine ceva trebuie sa ducem o lupta fara sfarsit. In orice caz, dorinta si nevoia de afirmare deasupra tuturor inca arde in om.

Vedem ca doar senzatia de exclusivitate invita oamenii sa „urce unii peste altii”, sa calce unii peste altii, sa faca adevarate piramide umane cu cei mai mari in varf si cei mai mici dedesubt. Totul depinde de cat de mult o persoana isi apara exclusivitatea, la fel ca si conditiile si calitatile cu care s-a nascut si pe care le-a primit de la mediu in procesul de dezvoltare.

Intr-un fel sau altul, la sfarsit, oamenii obtin ceva in societatea umana doar folosindu-si  calitatea exclusivitatii lor. Aceasta calitate vine de la Creator. El este Unul si de aceea noi toti, cei care ne-am separat de dorinta comuna care a fost facuta de Creator ne simtim unici.

Suntem ca o imagine holografica in care fiecare parte contine intregul. Obisnuiam sa fim un singur suflet, similar Creatorului, dar spart apoi in bucati, iar acum fiecare din partile sale contine forma unica a sufletului comun, dar in forma opusa din cauza spargerii. Este o forma intreaga a sufletului initial ascuns in interiorul meu, si de aceea, presat de forta spargerii, simt intregul si cer lumii intregi si Creatorului sa fie la dispozitia mea. Ce sau cine poate fi la fel de important ca si mine?

Ca rezultat, individualitatea noastra in aceasta lume este construita doar pe calitatea de exclusivitate care se afla in fiecare persoana. Unde imi indrept dorintele, gandurile si abilitatile? La a deveni chiar mai unic si exclusiv. Fiecare persoana avanseaza pe aceasta cale conform fortelor sale, calitatilor, vitezei si asta in masura in care mediul il indeamna.

Cel mai important lucru este: in interesul cui imi folosesc „eul” meu, toate calitatile mele, si in general – exclusivitatea mea? Daca sunt unic in lume, atunci pentru cine actionez? O persoana ia decizia sa se corecteze singura folosindu-se ca mijloc de a servi lumea asa cum face Creatorul. Asta atunci cand devine uman, similar Creatorului, iar apoi lumea se transforma intr-un loc de intalnire inte Creator si creatie. Acolo ei se unesc si se contopesc unul in altul, ajutand toate sufletele.

De aici vedem ca aceasta calitate de exclusivitate poate juca un rol dublu: la inceput persoana doreste sa cuceresca lumea la fel ca si Napoleon si sa o foloseasca dupa bunul plac, in opozitie cu Creatorul, dar la sfarsit el descopera nevoia de schimbare si de obtinere a similaritatii cu Creatorul. Exclusivitatea poate fi folosita de asemenea pentru sine sau de dragul aproapelui. Asta este ceea ce determina locul unei persoane pe scara spirituala.

Din partea a 4a a  Lectiei zilnice de Cabala 5/17/11, “Pacea in lume”

Filed under: Egoism, Lectia zilnica - Niciun comentariu→

Scrierile lui Rabash, Scrisoarea 25; Ar tebui sa mergem intotdeauna de-a lungul a doua cai care se neaga una pe cealalta, sa simtim deficienta si perfectiunea, rugaciunea si recunostinta.

Cheia este sa gasesti dorinta corecta. Incepem cu o mica scanteie, fara sa avem cea mai mica idee  ce vrem de fapt. Suntem adusi intr-un loc unde studiaza cabala fara nici o intelegere a ceea ce este studiat si de ce ar trebui sa incercam sa ne apropiem.

In orice caz, treptat, in timp ce facem tot felul de lucruri pe care le şi/sau nu le intelegem, incepem sa ne formam o idee, un sentiment, o cunoastere.  Ne clarificam atitudinea fata de toate acestea, si intelegem cine suntem, ce ar trebui sa facem, unde suntem, si prin ce proces trecem.

Astfel, de la starea de ignoranta totala, lipsa cunostintelor si a intelegerii, de la inconstienta, planset instinctiv, facem o tranzitie gradula la o stare in care castigam mai multa claritate si vedem mai multe detalii, ce le-a determinat, de ce sunt necesare.

In acest punct, incepem sa deosebim ce este mai important sau mai putin important pentru noi si in timp ce citim cartile, cautam ce am citit in interiorul nostru. Evaluam  daca avem notiunea de daruire, receptie si dorinta de a darui Creatorului, ceea ce este total artificial si ireal. Nu intelegem notiunea de dragoste si conectare cu prietenii despre care s-a discutat.

Singurul lucru la care mai putem spera este Lumina care Reformeaza. Toate transformarile pe calea spirituala, de la starea zero, punctul din inima si mai departe, se intampla doar cu ajutorul Luminii. Daca o persoana crede ca poate face altceva si avansa intr-un alt fel, face o mare greseala care l-ar putea opri pe cale sau chiar intoarce complet.

De aceea, trebuie sa faca totul pentru conectarea sa cu grupul: in ce masura nu reuseste sa o mentina sau nu simte nevoia pentru asta si isi aminteste deoarece nu-i place sa se gandeasca la asta si este ingrozit la inceput. Trebuie sa evalueze toate aceste lucruri negative pentru sine fara sa se scufunde in ele.

Mai degraba, de fiecare data cand asa ceva ti se arata, continua sa te ridici peste. Chiar daca nu poti depasi aceste resentimente naturale si sa lucrezi cu ele, este in regula. Cheia este sa le simti doar pentru o clipa, fara sa te traga inapoi, sa poti merge mai departe.

In aceste eforturi spre avansarea pe care o faci in ciuda dispretului, resentimentului si respingerii, acum exista o anumita cerere, o rugaciune care atrage spre tine Lumina Inconjuratoare. Sub impactul Luminii, ura ta se arata mai concreta si definita, iar tu incepi sa intelegi mai bine ce si de ce iti displace si iti face sila atat de mult. Cu alte cuvinte, incepi sa iti cunosti adevarata natura.

In esenta, intotdeauna studiem doar singuri relativ la o anumita forta vazuta ca Lumina superioara. Nu Lumina o studiem, ci pe noi insine impotriva ei ca si fundal. Nu Lumina o simtim, ci opozitia noastra fata de ea. In timp ce facem asta, suntem gata sa ne rugam, sa imploram. Pentru ca trebuie sa corectam aceste defecte interne, sa ne ridicam deasupra lor, si sa mergem mai departe in ciuda lor. In acest fel, cererea noastra pentru Lumina devine o intentie mai concreta si precisa.

Asadar Lumina isi face treaba si arata dorinta egoista din noi, „inclinatia spre rau”.Totul este luminat in noi de Lumina care cultiva dorinta calitativa si cantitativa, avansand astfel spre scop.
Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 5/15/2011, Scrierile lui  Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Deoarece toate schimbarile sunt facute doar de Lumina, de fiecare data cand actionam, actiunile noastre trebuie sa ne arate cat de nepotriviti suntem in comparatie cu ea. Cu alte cuvinte, trebuie sa actionez la fel cum face El ca sa pot vedea cat de diferit sunt de El in gradul actual.

Este similar unui copil, care incearca sa copieze comportamentul unui adult. Dupa ce a facut asta, intelege cat de corecte sau incorecte sunt actiunile sale de fapt. La fel ca atunci cand face exercitii, asambland mici jucarii dintr-un set de constructii, sau facandu-si tema pentru acasa.

Toate acestea le facem pentru a ne testa singuri si a ne putea compara rezultatele cu cele corecte. Avansarea noastra se bazeaza pe diferentele dezvaluite dintre „dorinte si realizari”, intre ceea ce sunt capabil sa fiu si ce se presupune ca sunt acum.

Asta inseamna ca, in mod constant trebuie sa facem acte de daruire si sa le folosim ca sa examinam si sa evaluam ce nu am obtinut inca. Nu ar trebui sa disper de fiecare data cand cad, ci sa iubesc starea de iluminare. Pentru ca astfel invatam sa mergem mai departe.

Nu inseamna de fapt ca am facut ceva rau si acum ar trebui sa ma simt vinovat. Dimpotriva, am reusit, si astfel mi se arata in ce fel mai pot avansa. Lumina imi  arata in continuare schimbarile pe care trebuie sa le fac pentru urmatorul pas. Daca nu pot face asta, Lumina nu mi s-ar arata si as pasi intr-un fel de ceata, o stare de inconstienta. As fi indiferent si m-as simti bine. Lumina nu mi-ar ilumina greselile si nu mi-ar arata ce am de facut.

Nu as avea pe nimeni cu care sa vorbesc daca nu m-am pregatit sa lucrez in grup, sa studiez serios si facand alte lucruri. De aceea, Lumina nu mi-ar permite sa fac urmatoarele actiuni care inca nu au un anumit fundament. In acest caz, ar parea ca sunt in regula si nimic nu mai trebuie facut. As intra intr-un fel de iluzie care ar putea dura mult timp, chiar ani.

De fapt totul depinde de pregatire, in timp ce pregatirea depinde de mediu. Astfel, se presupune ca facem cateva acte materiale, cum ar fi sa pregatim studiul, grupul, conectarea cu prietenii, si toate alegerile pe care tanjim sa le facem impreuna.

Daca sunt nerabdator sa ma unesc cu ceilalti si sa dezvalui proprietatea de a darui acolo, ar trebui sa imi formez atitudinea fata de conceptul intern de „grup” sau „loc” al spatiului spiritual, dorinta integrala unde proprietatea de daruire reciproca intre noi este revelata.

Este Lumina care reveleaza daruirea, iar cand aceasta revelatie atinge o anumita masura la un nivel minim, ne va implini. Vom experimenta daruirea insasi si foarte original, insemnand prezenta fortei superioare care sustine aceasta proprietate. Vom revela nu doar Lumina, ci chiar insasi sursa ei.

Rabash concluzioneaza in scrisoarea sa: „Fie ca Creatorul sa ne ajute sa acceptam guvernarea superioara peste timp si spatiu si sa-I fim alaturi tot timpul.”
Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala 5/15/2011, Scrierile lui  Rabash

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce a fost necesar să ne exilam de Creator la cel mai extrem punct în scopul de a obţine corectia şi sa venim la adeziunea cu El?

Răspuns: Nu este suficient să coboram prin toate lumile la aceasta. Trebuie sa coboram chiar mai adanc. Numai atunci când vom intra în grup începem sa obtinem ceea ce un „om rupt” este. Apoi, vom cădea mai jos şi mai jos, mult mai adanc decât atunci când am început să studiem.

Pana la urma, anterior, nu am fost familiarizaţi cu înclinatia noastra rea şi nu ne-am simt rău pentru aceasta. În acel moment, inca am crezut că dorintele pe care le-am avut au fost bune şi cu cat mai mult a evoluat ego-ul nostru, cu atat mai multa energie ne-a furnizat pentru a avansa.

Apoi, începem să vrem să ne unim cu ceilalţi şi sa dezvăluim esenţa internă a grupului. Facem acest lucru în mod constant, în timp ce ne gândim la el în scopul de a găsi conexiuni interne între noi, care există, dar sunt ascunse de noi. Doar atunci noi descoperim că mereu uităm de aceasta, o respingem şi-o uram. Astfel, o persoană începe treptat atingerea naturii sale.

Aceasta este încă o coborâre, deoarece ea nu şi-a dezvăluit tot raul şi toate urcarile si coborarile sunt definite doar de modul în care creatura simte aceasta. O persoană nu se vede pe sine ca fiind mai îndepărtata de Creator încă. Toata înţelegerea şi experienţa sa se bazează pe gradul său de îndepărtare de El, ca şi cum ea se indeparteaza mai mult si mai mult.

Prin urmare, ea simte un gol si mai mare, amărăciune şi frustrare. Ea nu înţelege cum se poate sa munceasca şi sa studieze atât de mult, numai ca să se simtă mai rău ca si cum lumea devine inca si mai inchisa pentru ea. Cu toate acestea, în cele din urmă ea intelege că acesta este modul în care fiinţa creată este revelata, şi este necesar sa treca prin aceasta.

În cele din urmă, ea este de acord cu acest lucru, care este considerat ca „acceptare necondiţionată”.  Ea este pregătita pentru orice ar putea veni şi crede că e in regula dacă se simte si mai cazuta; cel mai important este să nu renunţe!

În acest caz, ea primeşte o împovărare şi mai mare de la ego în timp ce, în acelaşi timp, primeste o oportunitate de a-l corecta. Aici avansarea se bazează pe două contrarii, deoarece atunci cand incepe sa se corecteze, se egalizeaza cu Creatorul şi, apropiindu-se de El cu fiecare pas nou, ea trebuie să dezvăluie natura sa opusa în „linia stânga.” Apoi, in conformitate cu aceasta, va pleda pentru Lumina „în linia dreapta” şi se va corecta ea însaşi în cea de „mijloc”.

Asta înseamnă că de-a lungul cursului acestei întregi ascensiuni la Malchut din Lumea Infinitului, in ultimul moment, adeziunea considerata ca fiind „Rav Paalim UMekabtziel (El care o binecuvântează şi o împodobeşte),” ea va continua sa dezvăluie răul din ce în ce mai mare. Nu poate fi evitat.

În caz contrar, nu vom găsi în noi înşine nevoia de Lumina. Avem nevoie de spatiu unde putem face Creatorul în noi înşine. Acest spatiu se presupune a fi opus proprietăţilor înnăscute ale Creatorului, iar apoi va depinde de mine ce fac cu el.

De aceea, găsim acest gol, toate locurile pe care le cuprinde şi toate părţile sale ca separate, opuse şi distanţate una de alta, ca părţile rupte ale unei construcţii. Noi, cu toate acestea, începem să le adunam, în căutarea pieselor potrivite şi plasarea lor în secvenţa corectă, în ordinea corectă a cauzei si efectului, astfel încât să se alinieze toate detaliile care au fost separate.

Astfel, dezvalui modul în care Creatorul simte fata de mine, că El este binele ca face bine, care a creat punctul de „existenţă din absenta” pe care am nevoie sa-l corectez în mine. Această conştientizare că am fost creat „din absenţa” mă ajută să înţeleg „existenţa din existenţa” (Yesh Mi Yesh), care m-a creat.

Întregul proces prin care acest punct creat de El trece este exclusiv necesar, astfel încât să pot atinge Lumina infinită. Toate aceste etape au fost pre-stabilite cu mult timp înainte, pe durata planului creaţiei, precedand crearea acestui punct „al absenţei,” dupa cum se spune: „sfârşitul unei acţiuni este în gândirea sa iniţială.”   Astfel, se ajunge la obtinerea fortei care l-a creat şi la înţelegerea a ceea ce a fost esenţa acestui proces de corectare.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 5/8/2011, „Toti cei care sufera pentru public”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara - Niciun comentariu→

Suntem separati de Creator doar printr-un mic punct negru in interiorul Luminii infinitului care este vazut ca „existenta din absenta” (Yesh Mi Ain). Asta este de fapt baza intregii creatii, noua realitate „din absenta”. Restul este din „existenta”, de la Creator.

Acest punct este creat de Creator, in timp ce toata „existenta” (Yesh), care este adaugata acestui punct trebuie sa vina de la noi, din efortul propriu. Astfel, la sfarsit, obtinem similaritatea cu Creatorul, adeziunea, nivelul egal Lui.

Pentru inceput, acest punct al creatiei evolueaza in patru stadii ale expansiunii Luminii Directe, prin care aceste patru grade de daruire se strecoara in punctul „din absenta”. Din partea Luminii, nu mai este necesara nicio actiune; este suficient. Restul apare ca reactie a acestui punct care primeste impresii de la Lumina, ii absoarbe proprietatile si astfel poate actiona in felul sau.

Asadar, din lumea Infinitului, din starea in care se amesteca cu Lumina, incepe sa extraga in lumea noastra prin cei zece „Sefirot ai ascunderii” (Sefirot Blima) care absoarbe (Bolim) Lumina inauntru, in interiorul creaturii. Datorita acesteia, creatura creste din punctul opus Creatorului, ajungand la distanta maxima de El, care este vazuta ca„lumea aceasta”.

Aceasta retragere (calitativa si cantitativa) determina toate proprietatile si locatiile. Ca rezultat, fiinta creata nu are calitatea care sa se potriveasca nici in cea mai mica masura cu Creatorul. Credem ca asta inseamna o cadere, o coborare, retragere, intuneric, dar este chiar opusul. Este aparitia naturii noastre, chiar punctul negru creat de Creator!

Aceasta dezvoltare este necesara pentru a arata cat de mult acest puct din „absenta”este opus existentei, a ceea ce exista. Este ceea ce obtinem din aceasta intreaga coborare, cu toate ca nu dintr-o data ci in timp, coboram mai jos si mai jos, dupa care atingem „aceasta lume” si experimentam dezvoltarea egoismului nostru, insemnand sa realizam ca suntem opusi Creatorului. Astfel trecem prin stadiile mineral, vegetal si animal ale naturii, pana cand ajungem la cel mai de jos, „uman”.

Omul devine constient ca este departe si opus Creatorului si astfel reiese ca este rau. Odata ce este constient de rautatea lui, continua sa se studieze pe sine si pe Creator chiar mai mult, la fel ca „avantajul Luminii care vine din intuneric”, si intelege ca este necesar sa se corecteze. Astfel ajunge in adevarata opozitie cu Creatorul.

Cand isi incepe corectia, pe de-o parte incepe sa urce inapoi la lumea Infinitului egalizandu-se pe sine Creatorului. Pe de alta parte, chiar in timp ce face asta, realizeaza cat de opus ii este Creatorului.

Doar la sfarsitul corectiei (Gmar Tikkun), cand se intoarce la punctul initial, Malchut al Infinitului el dobandeste intelegerea, constienta si experienta a ceea ce inseamna existenta (Yesh), proprietatea Creatorului.

Din prima parte a  Lectia zilnica de Cabala  5/8/2011, ”Toti cei care sufera pentru public”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→