Chiar dacă ştim că există o singură forţă care acţionează în vieţile noastre, în ciuda acestui lucru, dacă vedem ceva ce nu ne place, dacă trăim experienţa a ceva nedorit, uităm imediat că viziunea noastră, gândurile, dorinţele şi emoţiile noastre sunt controlate şi modelate de Creator. Dimpotrivă, credem că suntem independenţi.

Un sentiment, o acţiune sau un gând, care sunt ieşite din comun şi nu vin în întâmpinarea aşteptărilor mele, sunt de ajuns pentru ca eu să nu mai fiu gata să conectez evenimentul respectiv cu Creatorul. Pot să menţin conexiunea cu El doar dacă am o părere bună despre El, şi invers, momentul în care am o părere proastă despre El ne separă; deci, mă gândesc la o altă forţă şi o atribui celorlalţi oameni, mie însumi, naturii, dar nu unicei Surse.

Totuşi, mai târziu, mă întorc din nou şi mă gândesc la unica putere care acţionează în interiorul a tot. Astfel învăţăm să legăm toate stările şi absolut totul de Creator. El trezeşte în noi diferite stări neplăcute pentru ca, în ciuda şi deasupra separării, să ne conectăm cu El astfel încât nu vom fi dependenţi de sentimentele noaste, de înţelegerea noastră, dar vom vrea să ne conectăm cu emoţia şi puterea Lui.

O persoană nu are altă corectare, decât să atribuie toate momentele prin care trece acum sau prin care va trece, direct Creatorului. Astfel, ea justifică creaţia pentru că toate lumile şi toate timpurile au fost create numai pentru a forma în interiorul unei persoane sentimentul Creatorului. Totul este modelat numai pentru a ne dirija pe noi spre descoperirea Creatorului.

Presupunem că realitatea prezentă Îl ascunde pe Creator de noi. Totuşi, nu este aşa, pentru că, dacă relaţionăm corect cu tot ceea ce se întâmplă, în locul unei realităţi care ascunde, vedem o realitate care revelează. Totul depinde doar de relaţia noastră cu acest lucru. Chiar cu ajutorul repulsiei putem avansa.

Ca atare, înţelepciunea Cabala împarte oamenii în „răi” şi „drepţi”. Acolo unde cel rău respinge, cel drept avansează pentru că el vrea să justifice faptul că tot ceea ce se întâmplă are loc pentru avansarea lui.

Principalul scop al unei persoane este să ajungă la sentimentul realităţii Creatorului care umple totul. Singura forţă care acţionează în întreg sistemul, în întreaga realitate. Depinde de o persoană să-şi investească toată energia în asta fără să se mai implice în altceva, fără să fie derutat de alte scopuri.

Să simţi Creatorul înseamnă să dobândeşti forţa de a dărui. Deci, nu merită să te gândeşti la altceva pentru că răsplata pentru toate eforturile din viaţă este că în fiecare moment în această realitate, vom fi privilegiaţi să fim cu forţa dăruirii, prin care începem să înţelegem şi să simţim Creatorul. Îl vedem ca pe un „dăruitor”.

Pentru ca o persoană să abordeze corect această chestiune, nu este singură. În schimb, se află în cadrul unor sisteme sociale care o vor ajuta. Nu este un accident faptul că, de-a lungul istoriei, oamenii s-au adunat în sate, oraşe şi naţiuni; iar astăzi suntem amestecaţi în anumite unităţi sociale.

Totuşi, există un fel de conexiune pe care trebuie să o construim artificial. Spre deosebire de alte forme, nu derivă de la procesul natural evolutiv, şi totuşi, fără ea, avansarea este imposibilă. Este vorba despre o societate unică sau un grup unic, în interiorul căreia/căruia, trebuie să vedem schimbările prin care trecem în calea noastră spre Creator.

Drept completare, Rabash scrie că, deşi văd feţele oamenilor din jurul meu, trebuie să cred că, în spatele lor, stă Creatorul care face toate aceste acţiuni, forţându-le să facă ceea ce văd eu. Cineva zâmbeşte, plânge, ţipă la mine sau râde de mine-nu contează. Depinde de mine să-l văd pe Creator în toate astea, prezentându-mi-se sub această formă. În viaţa obişnuită, prin intermediul mediului, trebuie să pătrund în ele la sursa care le conduce.

Creatorul face tot, scrie Rabash, dar o persoană judecă în funcţie de ceea ce văd ochii ei, în funcţie de comportament, de feţe, de legile naturii, şi tot aşa, şi nu în funcţie de credinţa ei.

Fiind printre miliarde de oameni, trebuie să înţeleg că tot ceea ce se întâmplă, de la ştirile din lume până la cele mai mici evenimente din jurul meu, este o prezentare a Creatorului faţă de mine. Asta este ce trebuie să înţeleg şi să accept, să încerc să descopăr bunăvoinţa din spatele „perdelelor”, să mă aduc mai aproape de El, să-L descopăr în ciuda acestui întreg „teatru”.

Rabash continuă şi spune că cineva care vede faţa prietenului său Îl vede, de fapt, pe Creator. În afara corpului său, doar Creatorul există. Astfel, acea persoană este o fiinţă creată reală.

Sunt fiinţa creată şi totul este o parte a Creatorului care vrea ca eu să mă simt rupt de realitatea Lui prin asta. Totuşi, în afară de mine, doar El umple totul. În această formă, văd în faţa mea Creatorul, Lumina superioară, şi toate formele pe care El le primeşte sunt atrase de egoul meu, divizându-L în părţi de diverse forme şi mărimi. În final, ei înfăţişează înaintea mea diferite părţi ale naturii: minerală, vegetală, animată sau umană.

Pe lângă asta, Creatorul umple totul, şi, de aceea, dacă îmi mint un prieten, Îl mint pe Creator. Dacă fac un prieten să sufere, Îl fac să sufere pe Creator. Dacă relaţionez cu adevărat cu prietenii, pot să avansez repede la o înţelegere corectă. Voi vedea întreaga lume ca un tot, perfect şi supus unei ghidări mai înalte, voi vedea că totul este direcţionat spre a mă aduce la Rădăcină.

Dacă este aşa, atunci nu există cu adevărat alţi oameni în întreaga realitate. Suntem doar eu şi Creatorul. Toate celelalte componente acţionează ca o legătură de tranziţie, ca un amortizor, un ajustor între noi.

Prin urmare, Baal HaSulam scrie că, înaintea fiecărei acţiuni, trebuie să-mi spun că acţionez independent şi că reuşita depinde de mine, şi după o faptă, trebuie să conştientizez şi să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Trebuie să încerc să înţeleg că totul a fost construit de la început de către Creator. Rezultatul era cunoscut încă de la început. Deci, depinde de mine să accept totul din toată inima, întrucât aşa a fost stabilit de la început.

Totuşi, este interzis să spunem că totul a fost cunoscut de la început şi că nu mai este nevoie să facem nimic. Dacă acceptăm comportamentul Creatorului fără să facem acţiuni doar pentru că este posibil să I le atribuim Lui, atunci nu ne schimbăm. Deci, vedem acelaşi rezultat sub o altă formă, pentru că dacă eu nu mă schimb, stau cu braţele încrucişate şi fac ceva fără legătură cu independenţa mea şi urmez redirecţionarea din partea Creatorului, avansez prin suferinţă şi lovituri.

Cu toate acestea, dacă pe fondul comportamentului Creatorului, îmi dedic timpul acţiunii pe cont propriu, şi apoi, aduc totul înapoi la „autoritatea supremă”, la Creator, dacă acţionez ca să egalizez participarea mea cu participarea Lui, astfel mă schimb. Dintr-un salt, mă ridic la un nou nivel prin modalitatea „voi grăb lucrurile”.

Aceasta este întreaga diferenţă. Lumea îndură multă suferinţă pentru că vrea să schimbe ceva pe cont propriu. Schimbarea este necesară, dar cealaltă jumătate lipseşte, şi asta este ceea ce vrem să explicăm umanităţii.

De la Congresul din New Jersey, 11.05.2013, Lecţia 3

Filed under: Congrese, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cine finalizează un nivel şi trece la cel următor, o persoană sau un grup?

Răspuns: Toată lumea completează nivelul. Finalizarea unui nivel este numită legătura generală dintre toţi, Israel, Tora şi Creatorul sunt unul, toată lumea se contopeşte într-unul.

Întrebare: Toată lumea termină timpul de pregătire împreună ?

Răspuns: Se pare că toată lumea termină împreună. Nu puteţi atinge spiritualitatea prin voi înşivă, fără ceilalţi. Când atingeţi spiritualitatea, vedeţi că toată lumea este deja acolo, altfel nu aţi fi capabili să o atingeţi. Singurul lucru care vă lipseşte pentru a completa nivelul actual este relaţia, cooperarea mutuală, avansând spre acelaşi scop, când toată lumea dezvăluie forţa unică, ca unică.

Trebuie să simţiţi ce vă lipseşte pentru a atinge întregul prin voi înşivă, în raport cu modul în care vi-l imaginaţi. Poate clarificarea voastră nu este destul de precisă şi este incorectă şi astfel Lumina superioară străluceşte asupra voastră şi vă influenţează un pic mai puternic, evocând carenţele individuale în voi, necesare pentru a vă ridica deasupra lor şi a vă întări în grup.

Noi avansăm numai „deasupra raţiunii”. Motivul este dat de dorinţele egoiste, problemele, înclinaţiile şi pasiunile egoiste şi ele ne furnizează „carnea”, grosimea şi adâncimea vaselor, deasupra cărora noi formăm înclinaţia spre dăruire, dragoste, conexiune, consolidare, justificare şi aprecierea celuilalt. Noi stabilim toate acestea deasupra ego-ului.

Lumina care Reformează măreşte ego-ul nostru, astfel că noi vom avea şansa de a lucra mai sus. Ea ne învaţă să nu rămânem la nivelul animal, întrucât noi aspirăm spre dragostea animală şi realizări corporale. Lumina ne învaţă să ne ridicăm deasupra şi să ţinem cont de valori mai sublime şi să trăim o viaţă mai utilă.

Lumina limpezeşte şi clarifică totul, ne schimbă în multe feluri, creşte atributele de care avem nevoie, atât bune cât şi rele. Ea ne ghidează şi ne orientează în toate sensurile, Lumina face totul! Nu aveţi de făcut decât un lucru: să vă justificaţi prietenii şi să încercaţi  să fiţi în contact cu ei şi să-i treziţi. Asta este suficient.

Prima parte a Cursului zilnic de Cabala, 30.06.2013, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: În timp ce vorbesc cu prietenii, simt pe de o parte că inimile noastre sunt apropiate, iar pe de altă parte acolo există înţelegerea că privesc ca într-un abis şi că nu voi simţi niciodată pe nimeni.. Suntem atât de diferiţi: fiecare cu egoul său, că uneori interferează şi e deranjat iar uneori sare în ajutor şi ne permite să fim împreună. Cum putem să trecem acest punct în aşa fel că „bicicletele” noastre vor merge într-un final înainte şi vom putea urca pe ele şi nu vom cădea?

Răpuns: Pentru aceasta, omulare nevoie să simtă prin sentimentele sale ca fiind cel mai mic, intră în prietenii săi şi nu are nevoie de altceva. Trebuie să simtă: „ei sunt atât de mari, aş vrea să mă strecor între ei, iar acolo va fi speranţa că împreună cu ei voi merge înainte.” Este o bucurie mare ca o persoană să simtă aşa despre sine.

Întrebare: Dar aici intervine opoziţia. Trebuie simplu doar să o ignorăm?

Răspuns: Trebuie să lucrezi cu ea, nu doar să obiectezi, dar încearcă să asculţi prietenii.

Priveşte înspre locul de unde au venit prietenii pentru a participa la convenţie, cât de multă energie, timp, efort şi motive au irosit, unde locuiesc şi cum Creatorul i-a ales pe ei. Dacă îi vei privi din exterior nu vei vedea persoane frumoase şi deştepte. Fiecare are o personalitate diferită.

Dacă vei săpa mai adânc, aceasta este munca! Vei vedea că în interior este o scânteie a Creatorului pe care El a pus-o în fiecare din prieteni. Binenteles, acolo trebuie să fie veneraţia şi teama că fără ei eşti pierdut.

Trebuie să înţelegi asta. Trebuie să te gândeşti la asta devreme ce gândul măreşte dorinţa. Când dorinţă este mică, dar cu ajutorul gândurilor o măreşti constant, atunci creşte şi devine ceva puternic.

Dar eu vorbesc despre o senzaţie care este exactă şi clară. Dacă nu vei intra într-un „transport mutual” general, atunci vei rămâne pe marginea drumului. Trebuie să împingi, să te strecori între prieteni pentru a nu te pierde printre ei.

Din Convenţia din Krasnoyarsk 6/14/13, Lecţia 2

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, “Pacea în lume”: Şi astfel, în subiectul care ne interesează, beneficiul fiecărui individ în interiorul grupului său este evaluat nu în funcţie de propriul câştig, ci în funcţie de serviciile pe care le aduce societăţii. Şi invers, judecăm atributele rele ale fiecărui individ numai prin răul cauzat societăţii în general, şi nu conform propriilor valori individuale.

Adevărul este că aceste câştiguri sunt clare precum apa de izvor, deoarece societatea nu dispune decât de ceea ce aparţine individului.  Beneficiul societăţii este în beneficiul fiecărui individ. Cel care aduce prejudicii societăţii ia partea sa de prejudiciu, cel care aduce beneficii ia partea sa în beneficiu, pentru că indivizii sunt părţi ale unui întreg şi întregul nu valorează [n niciun caz mai mult ca suma părţilor sale.

Egoismul nu ne permite să înţelegem şi să acceptăm asta, el deformează imaginea. Totuşi, privind lucrurile imparţial, obiectiv, trebuie să acceptăm că totul este aşa cum este. Dacă urmaţi logica normală simplă, este clar că acesta este modul în care ar trebui să fie. Natura este un mecanism integrat unificat şi evident, fiecare parte depinde de întreaga lume şi sistemul, în întregul său, depinde de toate părţile sale. În acest caz, bineînţeles, beneficiul colectiv şi individual este acelaşi.

Întrebare: Dar roata dinţată individual din acest mecanism nu are libertate de alegere. Atunci care este rostul de a spune dacă este bine sau rău ?

Răspuns: De fapt, roata dinţată, în sine, nu are liber arbitru. Ea nu poate decide dacă trebuie sau nu să ruleze în avantajul comunităţii. Fiecare face ceea ce este predestinat să facă de Sus. Totuşi, sistemul dispune de un mecanism similar unui ambreiaj; problema este măsura în care sunt angajat interior cu “motorul”, pentru a rula cu el, fără să pun întrebări.

Întrebare: Deci, avem liber arbitru ?

Răspuns: Acesta este de a vrea să se rotească sau să se roteasă fără voie. Liberul meu arbitru constă în a fi de acord. Dar oricum, eu voi lucre. Fie “sub presiune”, sub presiunea “rolei de dezvoltare”, sau din proprie voinţă, cu plăcere.

În general, sistemul este perfect şi acţionează cu eficacitate absolută, dar eu  îl simt şi percep în funcţie de acordul meu pentru ceea ce face acesta. În plus, alţii consideră la fel şi astfel, în final, vom simţi pactul personal sau colectiv al faptului de a nu fi de acord – al individului sau al sistemului.

Dar, cu toate acestea, percepţia noastră nu afectează sistemul în sine.

Întrebare: Cum putem accelera corecţia?

Răspuns: Dorind să ne punem de acord cu activitatea sistemului, cu mişcarea părţilor sale. Aceasta va schimba totul în sentimentele mele. Nu adaug şi nu iau nimic în adevărata realitate, diferenţa constă în cât de distorsionată este imaginea pe care mi-o arată “oglinda deformantă” a egoismului meu.

Toată viaţa mea se desfăşoară pe această pânză ca şi cum m-aş “picta” în raport cu adevăratul sistem, nefiind de accord cu el, într-un fel sau altul. Şi numesc această imagine “lumea mea”. În esenţă, este vorba de o impresie instantanee a dezacordului meu cu natura originală, cu iubirea absolută. Întreaga mea fiinţă este proiectată pe un “ecran”, subliniind această “divergenţă de opinie”. Eu nu văd sistemul real, nu văd nimic, cu excepţia propriilor defecte interne.

Întrebare: Există un astfel de lucru care este detaşat de integralitatea percepţiei, “colţul “ meu personal ?

Răspuns: Da. Pot să simt dorinţele mele în măsura opoziţiei lor faţă de sistem. Astfel, lumea mea, ca realitatea spirituală, se compune din 613 părţi, dar fiecare dintre ele îmi pare opusă la întreg. Această opoziţie este divizată în 125 grade sau stadii de echivalenţă sau non-echivalenţă. Acum sunt, într-un fel, în spatele ultimului, al 125-lea grad, detaşat complet, în lipsă absolută de înţelegere. Apoi, în măsura în care mă ridic la fiecare grad, voi descoperi diferenţa dintre mine şi sistem într-o rezoluţie mai mare şi, corectând aceste defecte, mă apropii de un acord, de o “credinţă completă”, adeziune completă.

Astfel, pentru moment văd şi mă simt în raport cu starea pe care ei vor să mi-o arate. Desigur, pentru comparaţie, nu mi se oferă imediat lumea Infinitului, sistemul ideal al naturii, al Creatorului. Este imposibil, deoarece acum pot distinge numai un decalaj minuscul, ca un copil care este încurajat să studieze bine în clasă şi, dacă reuşeşte, este lăudat precum un student cu nota “10”.

În acelaşi timp, trebuie să ne amintim: Acum nu mă văd decât pe mine şi nimic mai mult.

Partea a patra a Cursului zilnic de Cabala, 24.06.2013, Scrierile lui Baal Hasulam, “Pacea în lume”

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Baal HaSulam, Pacea: Rabbi Akiva descrie două tipuri de oameni: primul este tipul “magazin deschis”. Ei consideră lumea ca un magazin deschis fără negustor. El spune despre ei: “cartea este deschisă şi mâna scrie” adică, deşi ei nu văd că există un cont pentru acţiunile lor, acestea sunt scrise în carte. Asta se face prin legea de dezvoltare, imprimată în creaţie împotriva voinţei umanităţii, prin care faptele celor păcătoşi provoacă inevitabil acţiuni bune, aşa cum este arătat mai sus. Al doilea tip este numit “cei care vor să împrumute”. Aceştia iau în considerare negustorul şi când iau ceva de la magazin, o iau ca un împrumut. Ei promit să plătească negustorului preţul dorit, adică să atingă scopul prin asta. Cu privire la ei, el spune: “cei care vor să împrumute pot veni să împrumute”.

Punctul din inimă determină totul. Dacă am un punct din inimă şi îl umplu corect, aparţin celui de-al doilea tip, iar dacă nu am un punct din inimă, muncesc precum primul tip. Noi avem un punct din inimă astfel că dorim să abordăm Creatorul cu cererea corectă: “Îmbracă-Te în noi şi realizează munca”. Aceasta este numită: “Fii Mei m-au învins”.

În plus, dorim să ajutăm oamenii care nu au punct din inimă şi care nu pot cere asta, dar care vor, de asemenea, să cumpere produse de la “magazin”. Trebuie să-i învăţăm cum să ia de la magazin. Apoi, vom merge împreună la magazin, ca şi cum am avea un card de credit cu care vom plăti factura.

Întrebare: Există reduceri în acest magazin?

Răspuns: Creatorul acordă întotdeauna reduceri, doar numai reduceri speciale. El nu scade preţul, dar stimulează atitudinea corectă în noi, în avans. Astfel, noi spunem:“Tu m-ai înconjurat în urmă şi înainte”. Ca şi cum El se află în spatele unei invizibile case de marcat şi, în acelaşi timp, ne conduce la ea.

Partea a patra a lecţiei zilnice de Cabala, 07.06.2013, Scrierile lui Baal HaSulam

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Tora, Exodul 20:14: “Să nu pofteşti la casa aproapelui tău, să nu pofteşti la femeia aproapelui tău, nici la robul lui, nici la roaba lui, nici la vaca lui, nici la măgarul lui, nici la orice alt lucru care aparţine aproapelui tău.”

O casă, o femeie, un servitor, un bou sau un măgar, toate reprezintă dorinţele majore ale omului, care se conectează gradual în el,  începând de la vasele externe până la dorinţele cele mai intime.

“Să nu pofteşti”, înseamnă că trebuie să lucrezi cu dorinţele tale pentru a dărui şi nu pentru tine. Dacă până acum a fost vorba de ceea ce ai şi cum ar trebui să lucrezi cu asta, acum este vorba de ceea ce are celălalt şi tu nu poţi folosi.

A folosi înseamnă a vrea. Nu este doar “să nu pofteşti” în sensul “să nu iei” ci de fapt de a nu pofti, astfel încât nu vei simţi nici cea mai mică invidie faţă de celălalt. Apoi, vei începe să înţelegi că, dacă te conectezi la el, nu vei vedea imaginea lui.

De obicei, vezi într-o persoană ceva bun şi rău şi o vei invidia puţin…Nu o poţi vedea aşa cum este în realitate, o vei vedea în raport cu tine, fie mai bună, fie mai rea, într-un fel sau altul. Dacă nu o priveşti prin prisma invidiei, etc., nu vei vedea imaginea sa.

Niciodată ea nu ţi se va arată, deoarece substratul nostru este ca un disc compact sensibil la lumină, care se află în spatele lentilei camerei care captează imaginea, o transformă în semnale electrice şi le transmite la control, astfel încât substratul nostru percepe totul numai în raport cu noi: în ce măsură pare mai bun sau mai rău cu privire la ego-ul meu.

Dacă scap de el, atunci eu nu te văd, dispari din faţa mea. Ce se întâmplă ? Se pare că lumea nu există. Nu văd decât vidul absolut.

Asta înseamnă că starea corectată implică o lipsă de invidie în mine şi a tuturor celorlalte stări cu privire la alte persoane si la umanitate. În acest caz, încep să înţeleg că nu există nimeni şi că totul dispare. Apoi, trebuie să găsesc un atribut cu totul nou, atribut care-mi va permite să văd ceea ce există.

Se pare că, dacă anulez ego-ul meu, atunci toată imaginea de ansamblu a lumii se anulează şi lumea nu există. Deci, ce există? Nimic altceva decât atributul de a dărui. Cum îl pot percepe? Încep să mă schimb în funcţie de acest atribut de dăruire şi, în măsura în care nu sunt compatibil cu el, încep să văd diferenţele si invers; în măsura în care sunt compatibil cu el, încep să simt acest atribut, deoarece un contrast a fost creat.

Se pare că o parte a lumii în care nu sunt compatibil cu atributul de dăruire este încă a mea, iar partea lumii în care sunt compatibil cu atributul de dăruire este Creatorul. Apoi, vom apărea doar eu şi Creatorul şi nu există altcineva în afară de noi.

Când ating, progresiv, corectarea completă, este ca şi cum aş dispărea şi rămâne doar sentimentul meu de unic Creator,. Astfel, ajung la recunoaşterea faptului că “nu există nimeni în afară de El”.

Din kab.tv, “Secretele cărţii eterne”, 04.03.2013

Filed under: Criza, globalizare, Egoism, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Avem un grup virtual foarte apropiat, foarte prietenos. Am vrea ca ei să fie prezenţi la congres. Care este cea mai bună metoda de a face asta virtual?

Răspuns: Din punct de vedere al înţelepciunii Cabala, în univers nu există nimic decât dorinţa de a primi şi Lumina care acţionează asupra acestei dorinţe. Lumina, acţionând asupra dorinţei, îi produce o dezvoltare în patru faze, care încep să se manifeste în patru stări ale luminlor: Aţilut, Beria, Yeţira şi Assiya.

Totuşi, pentru a fi independent de această Lumina, este necesar să ieşim de sub puterea ei. De aceea, dorinţa care a fost spartă, cade la ultimul nivel într-o stare în care nu mai simte nicio conexiune cu Lumina. Această stare se numeşte „lumea noastră”. Adică, lumea noastră este dorinţa care s-a degradat până în punctul în care se simte numai ea, fără să simtă ce o guvernează, cine acţionează asupra ei. Aceasta este starea pe care o numim lumea noastră, această lume.

De fapt, nu există nicio diferenţă între lumea noastră şi lumea spirituală. Diferenţa constă numai în locul în care eşti pe oricare din cele 125 de niveluri ale lumii spirituale, unde se manifestă mai evident conexiunea dintre două forţe în dorinţă. Dorinţa simte cine acţionează asupra ei şi de ce, cum şi pentru ce. Este în dialog cu Creatorul. În alte cuvinte, forţa primirii (forţa dorinţei) şi forţa dăruirii (forţa Creatorului/Luminii) se regăsesc în dorinţa într-o formă clară.

Totuşi, la nivelul nostru (ultimul nivel), acest lucru nu este clar pentru că a avut loc deconectarea. De aceea lumea noastră este construită pe trei tipuri de dorinţă: minerală, vegetală şi animală. Totuşi, nivelul uman nu există pentru că aparţine următoarelor niveluri spirituale, celor 125 de niveluri.

Lumea noastră este foarte importantă, deoarece pentru a obţine lumea spirituală eu trebuie să fiu absolut independent, să nu fiu sub puterea ei. „Independent” înseamnă despărţit, detaşat, ignorant. Dacă exist în acest fel, pot să îndeplinesc acţiuni complet separate, nu sub influenţa Lumina superioare, pentru că „am decis eu însumi”.

De aceea este atât de importantă lumea noastră. De fapt, orice Cabalist, pe orice nivel spiritual s-ar afla, trebuie să execute următoarea avansare în timp ce se află în corp, adică în senzaţia nivelului egoist cel mai de jos şi să urce de acolo.

Să presupunem că sunt pe nivelul spiritual 20. Pentru a urca pe 21 trebuie să pierd nivelul 20 complet şi să devin la fel ca toţi ceilalţi din această lume, să o simt numai pe ea şi să mă ridic la următorul nivel de acolo şi, în timpul tranzitării nivelului 22 trebuie să cad din nou până la capăt, în această lumea şi din nou să încep să urc de acolo.

Este imposibil să obţii un nivel spiritual şi tranziţia dintre ele dacă nu pleci şi simţi această aşa numite lume a noastră. Oamenii se gândesc: „Acum, mă deconectez de această lume şi nu îmi va mai păsa. Voi zbura acolo şi voi avansa mai departe. De ce îmi mai trebui contact fizic cu prieteni?” Ei greşesc total. Avem nevoie de această comunicare. Nu vom scăpa de ea!

Cât de multă atenţie au acordat Cabaliştii descrierii ordinii grupului: Cum ar trebui să interacţioneze, să se întâlnească şi despre ce să vorbească. Se spune că singura oportunitate de a te ridica la lumea superioară apare dacă grupul îţi transmite puterea, importanţa scopului, importanţa unităţii şi importanţa anulării în faţa grupului.

Atunci când te afli constant în grup, eşti activ şi te poţi controla, nu teoretic prin Internet, în spatele căruia te poţi întotdeauna ascunde ci practic, atunci când te poţi uita în ochii prietenilor sau când îi poţi îmbrăţişa sau respinge. Nu poţi face asta virtual. Este imposibil fără asta. Dacă spui metoda Cabala, trebuie să vă simţiţi unul pe celălalt.

Ce putem face în regiuni unde sunt oraşe la distanţe de 500 sau 1000 Km, sau oraşele mari? Trebuie să vă întâlniţi fizic măcar ocazional.

Zbor acolo pentru că este foarte important să aduci această regiune împreună, astfel încât să vă întâlniţi măcar odată sau de două ori pe an, chiar şi în grupuri mici de 30-50 oameni. De fapt, oamenii care au această oportunitate şi nu o folosesc, pierd mult.

Din prima pregătire pentru  Congresul din Krasnoysmportk 6/13/13

Filed under: Congrese, Intrebare si Raspuns, Perceptie - Niciun comentariu→

Biblia, Exodul, Jethro, 20, 7: Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert; deoarece Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce invocă numele Lui în deşert.

“Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert” … este o acţiune realizată de o persoană: “Căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce invocă numele Lui în deşert” este răspunsul Forţei Superioare la acţiunea unei persoane.

“Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert”… înseamnă că nu puteţi atrage forţa Creatorului pentru a efectua anumite acţiuni egoiste deoarece Creatorul este forţa de dăruire absolută, atributul dăruirii. Nu puteţi să-I cereţi sau să-L folosiţi în scopuri egoiste în niciun fel. Asta nu va duce la nimic, deoarece aceste acţiuni vă îndepărtează de Creator şi asta este pedeapsa.

Dacă Creatorul este absolut perfect, este imposibil să-L influenţezi în vreun fel! Puteţi să-L folosiţi numai în scopul de a vă corecta pe voi înşivă sau pentru a vă îndepărta de corecţie. La aceasta se referă, de fapt, toate poruncile. Cele zece porunci sunt cele mai importante, deoarece o persoană este format din zece atribute principale.

Primul atribut, “nu este nimeni în afară de El”, aparţine Sefira Keter (cap), care este aparent ideologic şi detaşat de tot restul. Voi nu-L vedeţi, nu-L auziţi, nu-L cunoaşteţi, nu-L simţiţi. Nu puteţi să-L folosiţi în niciun fel!

Al doilea atribut este de a nu-L atrage în scopuri egoiste, şi aparţine atributului de Hochma. Există un fel de delegare de autoritate aici, un fel de dezvăluire a Creatorului, pe care o persoană o poate folosi. Dar, atenţie, dacă folosiţi această lumină fără o pregătire corectă, puteţi să o primiţi în interior şi asta poate să vă ducă la o spargere. Aceasta vă îndepărtează de Creator! Lumina de Hochma vă aruncă înapoi.

Totuşi, dacă utilizaţi lumina de Hochma în mod corect, adică pentru corectarea dorinţelor voastre şi nu în zadar, ea va clarifica şi analiza totul corect. Veţi şti cine sunteţi şi veţi fi în măsură să continuaţi munca în mod corect.

Deci, ar trebui să se acorde atenţie în direcţia în care se lucrează. Creatorul nu iartă erorile noastre şi o acţiune greşită conduce la un rezultat nedorit.

Din programul kab.tv, “Misterele cărţii eterne”, 25.02.2013

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cu dictatori care au sosit la putere ca Hitler, este clar că vor acţiona precum educatorii pentru a salva societatea.

Răspuns: Hitler nu a fost dictator. El a ajuns la putere prin alegeri democratice. Oamenii l-au ales. Prin urmare, este imposibil să spunem că a cucerit guvernul prin putere aşa cum s-a făcut, să spunem, în Rusia sau alte ţări. În plus, Germania nu este o ţară care poate fi cucerită prin forţă militară. Aceasta a fost făcută graţie puterii de convingere.

Întrebare: Vreţi să spuneţi că înţelepţii care au nevoie să ajungă la putere acum, trebuie să convingă oamenii ?

Răspuns: Ei nu au nevoie să convingă, ci mai degrabă să educe, să explice unei persoane sensul vieţii. Persuasiunea nu este posibilă decât dacă acţionează la nivel bestial. Hitler a realizat exact acest lucru: el a pus presiune pe instinctele bestiale ale poporului german. Acelaşi lucru poate fi făcut cu oricare alt grup de persoane, deoarece cu toţii sunt ferm convinşi că „suntem unici” şi această înclinaţie spre unicitate poate fi ridicată la rang de fascism, nazism, adică oamenii pot fi reuniţi prin asta şi pot fi dirijaţi împotriva altora.

În societatea integrală, o nouă paradigmă spre care avansăm este complet diferită: umanitatea în general, integralitatea completă, similitudinea cu natura ca un singur sistem, un echilibru între noi şi natură unde fiecare are locul său, astfel încât să ridice umanitatea, să ajute pe toată lumea „să iasă din sine”. Această ieşire va fi simţită de fiecare precum achiziţia unei noi metode de existenţă, în care o persoană începe să simtă viaţa în afara ei însăşi, şi nu în interiorul ei. Mai precis, aceasta este ceea ce înţeleptul, şeful noii lumi, difuzează, promovează şi astfel, aceasta poate fi absolut diferenţiată de ceea ce toţi conducătorii şi dictatorii au făcut înaintea lui.

Programul kab.tv, „De-a lungul timpului”, 17.03.2013

Filed under: Educatie integrala, Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot vedea permanent pe prietenii mei ca fiind mai mari decat mine?

Răspuns: Prietenul este mare, in special pentru că depind de el! Scopul pe care vreau să-l obtin depinde de el, și de aceea este atât de important pentru mine. În al doilea rând, el este mare, deoarece Creatorul ne-a adus împreună și mi l-a dat ca pe un mijloc de a atinge scopul.

În al treilea rând, respect „partea divină de Sus” in el, deoarece Creatorul este în ea, evocându-l și conducându-l catre scop. Deci, aceasta este ceea ce respect, partea divina si nu atributele sale corporale. Vom descoperi treptat ce înseamnă de fapt conceptul de „prieten”. Când începem să vedem adevărul, vom vedea ce este.

Nu pretuiesc prietenul în sine, ci partea divina în el, care îi dă o mare greutate și-l face cel mai mare al generației noastre. Nu este o exagerare și nu sunt doar cuvinte frumoase. Rabbi Yossi Ben Kisma si-a văzut, fără îndoială, elevii ca fiind cei mai mari din generația lui și mai mari decât el însuși.

Pentru a nu vedea defectele în prieten, trebuie să trezesc iubirea în mine. Prin urmare, se spune că „dragostea va acoperi toate păcatele.” Nu ar trebui să socotesti cine este mai inteligent, tu sau prietenul. Dragostea ar trebui să vină mai întâi.

Lecția ar trebui să înceapă atunci când fiecare dintre noi s-ar vedea pe el insusi ca stând printre oameni mari. Ar trebui să simți că ești ca un copil mic, care din fericire s-a întâmplat să fie în compania unor mari cabalisti, tremurând de emoție în fata măreției lor. Acesta este de fapt modul în care se simte, și nu exagerez.

Acesta ar trebui să fie sentimentul interior, în timp ce pe plan extern putem arăta lipsă de respect și juca un joc opus. La fel cum Creatorul isi ascunde iubirea și ne arată atitudinea opusă, asa putem noi sa-i arătam atitudinea externa opusa. Vom invata mai târziu acest joc, atunci când vom deveni mai puternici, dar între timp este încă prea devreme pentru a juca acest joc, deoarece vom fi atrași de lipsa de respect.

Din partea 1 a Lecției zilnice de Cabala 22/05/13, Scrierile lui Rabash

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→