Înţelepciunea Cabalei ne vorbeste despre întreaga realitate. Pornind de la începutul dezvoltarii, ne duce prin toate etapele sale până la finalizare.

Punctul iniţial este forţa superioara numita „natura” sau „Creatorul.” Neavând nici o idee despre ceea ce Îl precede, ajungem să o cunoaştem ca pe o mamă. Nu a fost nimic înaintea sa. Istoria noastră începe din momentul în care forţa superioară a început să creeze nivelele materiei: mineral, vegetal, animal şi vorbitor.

La început, a folosit propria sa  forţa pentru a forma forţe ajutatoare care s-o cuprinda şi s-o faca. Aceste forţe imediat s-au împărţit în două: materia creaţiei şi forta Creatorului, cu alte cuvinte, plus şi minus, lumină şi întuneric, care influenteaza materia sa-i impartaseasca dezvoltarea. Sub influenţa acestor două forţe, materia a început să reacţioneze, sa răspunda, sa experimenteze senzatii şi astfel să evolueze.

Una dintre aceste două forţe numită „linia dreapta”, este umpluta cu natura Creatorului, a iubirii si daruirii si, ca urmare, este în măsură să dea viaţă materiei. Cealalta forţa este forţa egoismului, opusa Creatorului şi acţionează ca impotriva Lui. Cu toate acestea, în realitate, aceste două forţe acţionează în conformitate cu programul superior.

Creatorul acţionează de sus cu forta Lui unica, care este împărţită în două: forţele daruirii si primirii. Materia noastra este între ele. Astfel, aceste două forţe ne-au pus în mişcare. Acestea afectează materia şi ii stimuleaza dezvoltarea  pe nivelurile mineral, vegetal, animal şi vorbitor.

La început, această dezvoltare afecteaza numai forţele care formează treptat materia, până când materia ajunge în etapa finală. Apoi materia explodeaza. Datorita aceastei explozii, un eveniment unic are loc. Cele două forţe, plus şi minus se amestecă, împreună. Anterior, ele au lucrat în materie pe ambele părţi, iar acum ele ajung la spargere, devin incluse una in alta, şi coexistă în materie, amestecate într-o asemenea măsură încât este imposibil să le luam separat, ca într-o mare amestecătură.

Până în prezent, procesul a avut loc numai la nivelul de forţe, gândire şi program. Cu toate acestea, în prezent forţa se transformă în materia aceastei lumi. În primul rând, locul spatiului nostru a aparut ca urmare a Big Bang-ului. Mai devreme, nu era loc pentru universul nostru.

Apoi, materia a început sa se dezvolte de la scânteia de energie spirituală, dintr-un punct mic de Lumina. Această particulă minusculă de Lumina spirituala a fost de ajuns pentru a crea materia întregului univers.
Mai mult, pe parcursul dezvoltarii sale, materia a creat galaxiile, Sistemul Solar şi planeta Pamant, unde creştem de-a lungul aceleaşi linii, la nivelurile mineral, vegetal, animal şi vorbitor, paralel cu dezvoltarea spirituală.

Ca urmare, la al patrulea nivel de dezvoltare, forta Creatorului şi forţa sa opusa în cele din urmă se amestecă, şi ne aflăm în situaţia actuală.

Pregătirea este terminata. De acum, trebuie sa verificam ce să facem în continuare. Avem două forţe amestecate una cu alta. Si-au completat dezvoltarea şi se ciocnesc una cu alta în noi, atât de mult încât nu ştim ce să facem. Ne simtim rau.

Aici, gasim intelepciunea Cabalei, metoda ce ne permite să echilibram şi sa unim aceste două forţe, restabilind echilibrul şi armonia între ele.

Din lecţia 2 a Convenţiei de la Roma din 5/21/11

Filed under: Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Zohar, Capitolul „Truma (Donatie),” Nr 4:…. Jacob, care era intreg, a adus dragoste in ambele lumi, insemnand ca si-a casatorit cele doua surori, Leah si Rachel, cele doua lumi, Bina si Malchut.

Intrebare: Care dintre dorintele mele interioare sunt numite surori?

Raspuns: O persoana contine nivelele mineral, vegetal, animal si uman ale dorintei. Intreaga lume pe care o vad este dorinta mea, divizata in multe dorinte individuale, fiecare din ele formand o imagine pamanteana in perceptia mea.

Noi „vedem” dorintele. Privim in interiorul nostru, in dorintele impartite in bucatele obiectele lumii. Vedem lumea in trei dimensiuni, ca si cand am vedea prin ochelari 3D. Si nici macar nu simtim ca ne aflam in aceasta realitate virtuala pentru ca nu avem cu ce sa comparam aceasta senzatie. De aceea ni se pare ca existam intr-o lume reala.

Astfel, percepem ceva in dorinta noastra, dar este ca si cand o vedem in exterior, in fata noastra. Asadar, daca in afara de acesta lume am vedea o realitate diferita, atunci am intelege ca realitatea acestei lumi este relativa. Parti ale dorintei mele descriu imagini cu obiecte neinsufletite, cu plante, animale, oameni. Totusi, acestia nu sunt oamenii pe care ii intalnesc in aceasta lume, ci dorinta mea la nivel uman, care se imparte in mai multe parti, iar eu vad fiecare parte a dorintei mele sub forma imaginii unor persoane.

De asemenea am dorinte si la nivel animat si de aceea vad diverse animale in aceasta lume. Mai mult, acestea sunt dorinte care se afla in mine acum, la fel ca si cele care existau in trecut sau cele care vor aparea in viitor. De aceea vad o lume in dezvoltare, diferite animale sau specii noi care imi apar in fata dintr-o data. Asta inseamna ca au aparut in constiinta mea si au disparut. Acelasi lucru se intampla la nivelul mineral si vegetativ.

Nu exista lumea. Acestea sunt doar senzatiile mele in interiorul dorintelor cand un anumit Reshimot (gene informationale) ajung la suprafata, inlocuind altele, iar prin perceperea Reshimot-ului meu in acest fel simt ca traiesc in ele – in esenta ca traiesc in aceasta lume. Acesta este un film intern care imi este proiectat de Lumina constanta, care trezeste Reshimot-ul care il inlocuieste pe celalalt.

In procesul de dezvoltare a Reshimot-ului (Reshimo este forma singulara a cuvantului) este o inregistrare a informatiei in memoria mea, o parte din ei depind de dorinta mea de a procesa noii Reshimot, in timp ce parte din Reshimo se trezesc singuri. Acest intreg proces de dezvoltare care are loc este numit „Beito” (in timp corespunzator). Dar daca vreau sa il accelerez si pot face asta, aceasta cale de dezvoltare este numita Ahishena (accelerarea timpului).

Aici vorbim doar despre Reshimot care se trezeste in mine, pe care il percep ca si lume, ca si pe mine, ca si intreg procesul de dezvoltare.
Din partea a 2a aLectiei zilnice de Cabala 5/25/11, The Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie - Niciun comentariu→

Intrebare: De ce fel de rugaciune este nevoie pentru a iesi din umbra egoismului la „umbra sfanta”, ecranul dorintelor noastre?

Raspuns: O intrebare mai corecta ar fi: De ce ar trebui sa ne fie teama? In fapt, nu stim ce este o „rugaciune”. Deocamdata, este usor sa intelegem teama, grija, agitatia, problemele,tot ce ar trebui sa evit.

Rugaciunea este o senzatie in inima.Si inima poate simti si teama, care este vazuta ca prima porunca  si dragostea care se simte te invata sa percepi aceasta teama.

Sunt doar doua legi de baza: dragostea si teama. Teama duce la rugaciune, la cerere; dragostea aduce recunostinta. De aceea, trebuie sa deosebesti in ce stare te afli. Daca simti ca iti lipseste implinirea, te afli in starea de teama. Si de ce ar trebui sa te temi, de pierdere, sau ce ar trebui sa eviti? Intreaba-te!

Daca iti este teama ca ceva rau ti se poate intampla, ar trebui sa iti amintesti ca „nu exista nimeni in afara de El.” Si daca iti este teama ca piezi ceva astazi, invata cum sa lucrezi pe baza principiului „daca eu nu sunt pentru mine, atunci cine este?” Aceasta clarificare este de fapt  adevarata rugaciune.

Nu te poti opri din cercetare; dimpotriva, ar trebui sa te angajezi in aceasta cercetare cat de mult posibil. Cheia este sa discerni fiecare stadiu si este in regula daca in urmatorul moment esti din nou confuz si nu diferentiezi factorii care te afecteaza: tu „insuti”, mediul, studiul.

In acest proces de analiza in mod constant vei dezvolta patru stadii ale HaVaYaH la fiecare nou grad. Doar nu pierde din vedere aceste clarificari interne:

–          cine sunt eu si cine ma controleaza;

–          cum pot sa vad forta care ma conduce;

–          cum ar trebui sa ne legam intre noi si sa ne cautam unii pe altii;

–          cum sa devenim parteneri si sa nu ne lasam unii pe altii in ciuda problemelor si ascunderilor;

–          cum ma pot ridica deasupra, cum pot corecta si cum le pot folosi ca sa ajung la intelegere si dragoste.

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Lumina superioară rămâne în repaos absolut şi nimic nu împiedică fiinţa creată din a simţi că este controlată de o forţă unică şi unificată ce umple întreaga creaţie. Pproprietăţile creaturii însă o împiedică să simtă acea forţă deoarece creatura este opusă Creatorului, Lumina.

De fapt, conform condiţiilor primei restricţii, (Tzimtzum Aleph), propietăţile creaturii trebuie să corespundă cu propietăţile luminii, dăruirea. Această condiţie este pusă de Creator, care doreşte să aducă creatura la cea mai confortabilă stare, exact aceeaşi ca şi a Lui.

Astfel, dorinţa Creaturii, care nu deţine intenţia de a dărui, este de a se izola de Creator, ceea ce o împiedică să simtă lumina, împlinirea. Această corecţie prin care trebuie să trecem, pentru a ne simţi ca fiind în interiorul luminii Superioare este considerată ca fiind „ecran” (Masach) sau intenţia de a dărui.

De aceea, există un sistem de ascundere, ascunderea lumilor, ce restricţionează Lumina faţă de Creatură („lume” în Ebraică este Olam şi „restricţie” este Alama), în spatele căruia este cultivată dorinţa egoistă. Apoi, o scânteie de ecran şi Lumina Reflectată se trezesc în ea şi acesta este punctul din inimă.

Dacă Creatura îl creşte, o face într-un poces în care îi este constant arătata, de către sistemul de lumi o nouă mărime a dorinţei, către un nivel tot mai mare, începând de la zero. Cel precedent răspunde arătând o dorinţă de a obţine intenţia de a dărui pentru chiar acea dorinţă.

În acest caz, sistemul de ascundere va garanta corecţia acestuia, un ecran anti-egoistic, intenţia de a dărui. Creatura cere ca întreaga grosime (Aviut) a dorinţei pe care sistemul de lumi o descoperă din partea stângă să fie corectată de către ecran, intenţia de a dărui din partea dreaptă. Legând aceste două forţe laolaltă, dorinţă şi intenţie, creatura se construieşte în asemănare cu Lumina superioară.

Pe măsură ce creşte, Creatura experimentează diferite senzaţii în impactul cu Lumina superioară. Poate gândi că este liberă să facă ceea ce doreşte. Mai mult poate să cugete sau nu la aceasta. Poate să-şi dorească sau fie sau să nu fie liberă la un nivel mai mare sau mai mic, sau să nu aibă nici o idee despre aceasta problemă, adică poate fi mai apropiată sau mai depărtată de nivelul animal sau uman.

Când punctul din inimă, scânteia ecranului spart şi Lumina Reflectată, încep să fie descoperite de o persoană, atunci primeşte o oportunitate să îl extindă şi să ceară Lumina care Reformează pentru aceasta. Precedent, această sânteie, ecranul spart, o obliga să-şi dorească spiritualitatea în mod egoist şi să se bucure de Creator şi de lumea spirituală în mod egoist. În schimb, acum, doreşte să schimbe totul în dăruire.

Astfel, o persoană intră în grupul cabalist şi începe să practice dăruirea în acesta. Fie că are succes sau nu, toate sunt componente necesare pentru a ajunge la o rugăciune. Dacă o nevoie potrivită se coace într-o persoană, Lumina superioară, care acum îi dă senzaţia de depărtare, îi va da senzaţia de a fi aproape.

Din partea 1 a  Lecţiei zilnice de Cabala 5/16/2011, Shamati #8

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Noi suntem cu toţii egoişti. Deci, cum putem organiza o viaţă obişnuită în societatea umană în aşa fel încât să nu ne mâncăm unul pe altul?

Din acest motiv, în cele din urmă, oamenii au acceptat că nu ne putem conduce singuri. Ceilalţi oameni să mă servească într-un fel, iar eu să îi servesc pe ei într-un alt fel. Fără asta, noi pur şi simplu nu ne putem descurca. Odată ce vom înţelege asta, vom ajunge la un acord: hai să o facem fără să mai aşteptăm o situaţie dezastruasă. Haideţi să o facem din „milă”: eu îţi dau un pic ţie şi tu îmi dai un pic mie.

Să presupunem că eu conduc maşina şi cineva din faţa mea opreşte brusc. Atunci şi eu trebuie să opresc. Dacă în acest şir, cineva din faţa mea stă, şi eu trebuie să aştept. Consum timp, benzină şi bani pentru ceilalţi dar fiindcă toţi am convenit la simpatie mutuală , trebuie să plătim pentru asta.

Noi creăm fonduri de într-ajutorare, cum ar fi fondurile medicale sau de pensii. Omul înţelege că este mai avantajos pentru el să plătescă fond medical chiar dacă este sănătos, fiindcă egoismul lui recunoaşte cât va profita el din asta. În acest fel am făcut noi oamenii concesii de-a lungul timpului, fiindcă avem nevoie unul de altul. Aceasta este „mila”, vrem să dăruim celorlalţi într-un mod specific, fiindcă nu putem supravieţui fără ei.

Ca rezultat, oamenii se împart în două categorii, unii care promovează „mila”, dorind ca totul să fie „frumos”, în timp ce ceilalţi susţin categoria „adevărului” care spune că „ceea ce este al meu, este al meu, şi ceea ce este al tău, este al tau.” Deci, de care parte este dreptatea? Răspunsul este: de niciuna.

Dar, dacă fiecare om se agaţă de ceea ce este al lui, atunci societatea este sfâşiată în bucăţi, însă, dacă adăugăm milă, atunci putem oarecum uşura sau îndulci situaţia. Ca rezultat, societatea umană, de-a lungul istoriei, a fost diferită de la o perioadă la alta prin corelarea acestor două abordări.

Societatea poate fi mai îngăduitoare sau mai aspră. În forma sa pură, capitalismului nu i-a plăcut să joace pe ocolite: Dacă ai câştigat, primeşti ceea ce este al tău, dar dacă nu ai câştigat, atunci poţi să mori de foame. Alţii au înţeles că aceasta nu este o soluţie, fiindcă omul înfometat va veni şi va fura de la tine, sau şi mai rău, te va omorî. Şi atunci, e mai bine să-i dai ceva „din milă”.

Acesta este modul în care s-a dezvoltat societatea, dar nu se poate obţine pacea pe această cale. Garantat, „adevărul” este soarta celui puternic, iar „mila” este soarta celui slab, dar dreptatea stă în mijloc, ca fundaţie pentru braţul balanţei, astfel încât talerele noastre se pot legăna în sus şi în jos.

Astfel societatea se ţine departe de autodistrugere, dar nu vine cu nimic mai aproape de pacea reală – de conciliere şi de completare mutuală.

Partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 5/15/2011 „Pacea în lume”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Întrebare: Zoharul vorbeste despre sufletul nostru comun sau despre sufletele separate?

Răspuns: Zoharul vorbeşte despre sufletul unei singure persoane. Asta pentru că nu există nimic altceva în realitate, inafara de un singur om, un singur suflet, o singura creaţie, Malchut – nu conteaza cum il numesti.

Şi dacă ni se pare că există mulţi oameni, multe dorinte, care sunt separate si straine, toate acestea vin din lipsa percepţiei corecte a realităţii.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala 5/15/11, Zohar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Perceptie, Zohar - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum e posibil să obţii adevărata realitate ca „cercetător” când toate ustensilele de măsură continuă să se schimbe?

Răspuns: Ce diferenţă este dacă eu studiez lumea care se schimbă tot timpul, în timp ce eu nu, sau lumea care este constantă, în timp ce eu mă schimb în permanenţă? Dacă nu ar fi schimbări eu nu aş fi capabil să spun nimic despre lume fiindcă nu aş avea mijloace de măsură. De fapt, măsurarea este posibilă numai între doi parametri schimbători, pe baza relaţionării lor unul faţă de altul.

Determin o relaţionare între ei şi aceasta devine o unitate de măsură pentru mine. Apoi folososec în continuare această unitate de măsură. Sunt doi parametrii inegali unul faţă de altul, două puncte în spaţiu. Măsor relaţia dintre ei şi astfel determin diferenţa dintre ei, apoi accept asta ca unitate de măsură. De exemplu: un grad de temperatură sau zece centimetri. Apoi folosesc această unitate de măsură pentru a măsura tot ceea ce apare pe parcurs.

Încep prin a spune că am găsit un anume fel de diferenţă. Apoi folosesc asta ca bază şi continui să măsor toate diferenţele dintre proprietăţi, forţe, loc în spaţiu, şi dorinţe. Nu contează între ce si ce, dar totdeauna măsor diferenţa, schimbările. Dacă nu sunt schimbări nu e nimic de măsurat, pur şi simplu pierd toate senzaţiile.

Dacă nu s-ar întâmpla nicio schimbare acum, lumea mi-ar apărea imobilă. Aş muri şi aş pierde toată înţelegerea, senzaţiile şi sensibilităţile, ca şi cum nu ar exista nimic.

Viaţa noastră nu este o experienţă a unei stări ci o senzaţie a schimbării de la o stare la alta. Şi dacă schimbările dintre stări sunt numite viaţă, rezultă că am două forme de viaţă: o viaţă a schimbărilor din afara mea, şi o alta a schimbărilor din interiorul meu.

Dacă presupun că viaţa merge mai departe şi schimbările sunt în afara mea, atunci aceasta este viaţa în această lume. Viaţa în care schimbările sunt în interiorul meu se cheamă viaţă spirituală, viaţa lumii viitoare. Viaţă înseamnă totdeauna schimbare; totul depinde de unde o observ.

Partea a treia a Lecţiei zilnice de Cabala 5/10/2011 „Talmud Eser Sfirot”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Suntem separati de Creator doar printr-un mic punct negru in interiorul Luminii infinitului care este vazut ca „existenta din absenta” (Yesh Mi Ain). Asta este de fapt baza intregii creatii, noua realitate „din absenta”. Restul este din „existenta”, de la Creator.

Acest punct este creat de Creator, in timp ce toata „existenta” (Yesh), care este adaugata acestui punct trebuie sa vina de la noi, din efortul propriu. Astfel, la sfarsit, obtinem similaritatea cu Creatorul, adeziunea, nivelul egal Lui.

Pentru inceput, acest punct al creatiei evolueaza in patru stadii ale expansiunii Luminii Directe, prin care aceste patru grade de daruire se strecoara in punctul „din absenta”. Din partea Luminii, nu mai este necesara nicio actiune; este suficient. Restul apare ca reactie a acestui punct care primeste impresii de la Lumina, ii absoarbe proprietatile si astfel poate actiona in felul sau.

Asadar, din lumea Infinitului, din starea in care se amesteca cu Lumina, incepe sa extraga in lumea noastra prin cei zece „Sefirot ai ascunderii” (Sefirot Blima) care absoarbe (Bolim) Lumina inauntru, in interiorul creaturii. Datorita acesteia, creatura creste din punctul opus Creatorului, ajungand la distanta maxima de El, care este vazuta ca„lumea aceasta”.

Aceasta retragere (calitativa si cantitativa) determina toate proprietatile si locatiile. Ca rezultat, fiinta creata nu are calitatea care sa se potriveasca nici in cea mai mica masura cu Creatorul. Credem ca asta inseamna o cadere, o coborare, retragere, intuneric, dar este chiar opusul. Este aparitia naturii noastre, chiar punctul negru creat de Creator!

Aceasta dezvoltare este necesara pentru a arata cat de mult acest puct din „absenta”este opus existentei, a ceea ce exista. Este ceea ce obtinem din aceasta intreaga coborare, cu toate ca nu dintr-o data ci in timp, coboram mai jos si mai jos, dupa care atingem „aceasta lume” si experimentam dezvoltarea egoismului nostru, insemnand sa realizam ca suntem opusi Creatorului. Astfel trecem prin stadiile mineral, vegetal si animal ale naturii, pana cand ajungem la cel mai de jos, „uman”.

Omul devine constient ca este departe si opus Creatorului si astfel reiese ca este rau. Odata ce este constient de rautatea lui, continua sa se studieze pe sine si pe Creator chiar mai mult, la fel ca „avantajul Luminii care vine din intuneric”, si intelege ca este necesar sa se corecteze. Astfel ajunge in adevarata opozitie cu Creatorul.

Cand isi incepe corectia, pe de-o parte incepe sa urce inapoi la lumea Infinitului egalizandu-se pe sine Creatorului. Pe de alta parte, chiar in timp ce face asta, realizeaza cat de opus ii este Creatorului.

Doar la sfarsitul corectiei (Gmar Tikkun), cand se intoarce la punctul initial, Malchut al Infinitului el dobandeste intelegerea, constienta si experienta a ceea ce inseamna existenta (Yesh), proprietatea Creatorului.

Din prima parte a  Lectia zilnica de Cabala  5/8/2011, ”Toti cei care sufera pentru public”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Pentru a revela primul grad spiritual, trebuie sa revelam unitatea noastra, „unu, unic  si unit”: cel putin in gradul cel mai de jos. Gradele unitatii noastre definesc nivelul primului grad spiritual.

Luminile lui Nefesh, Ruach, Neshama, Haya si Yechida (cele cinci grade spirituale) sunt caracterizate printr-o suma de detalii anume  si prin puterea unitatii lor, in ciuda faptului ca sunt in contradictie intre ele. Este singurul factor care determina revelatia Luminii superioare. Daca putem gasi unitatea in gradele cele mai joase, cea mai slaba lumina a lui Nefesh va fi de asemenea revelata.

Totusi, de ce dintr-o data Lumina devine mai puternica si este numita Ruach? Pentru ca in ciuda schimbarilor si miscarilor de interconectare intre parti, pot ramane inca in echilibru, legate. La fel cum am tine o barca pe apa, in timp ce este aruncata de valuri pe o mare cu furtuna, asigurandu-ne ca ramane stabila.

La primul grad al unitatii, transformarile reciproce nu sunt inca dezvaluite. Toti se afla intr-un fel de stationare, incarcand sa vedem cum ne putem conecta cu ceilalti. La gradul al doilea, aceasi unitate ramane, dar fiecare parte incepe sa se transforme. rotile dintate ale mecanismului comun, ca si cand incep sa se invarta una pe cealalta. Si daca ramanem impreuna in ciuda tuturor schimbarilor si putem sa ne unim, revelam Lumina Ruach.

Acestea sunt schimbari limitate: in timp ce suntem „inradacinati”, asemenea unei plante, fiecare din noi, la locul sau vede transformarile proprietatilor noastre individuale. Este inca aceasi Lumina a unificarii dar la un grad mai inalt („vegetal”). Este urmat de al treilea grad, Neshama (gradul „animal”), unde incepem sa ne miscam liber unul fata de celalalt, dar totusi revelam unitatea :’’unu, unic si unit” intre noi.

Asta inseamna ca Lumina pe care o experimentam in spiritualitate intodeauna depinde de puterea unitatii noastre, in ciuda transformarilor care pot avea loc in fiecare dintre noi si in toti impreuna. Continua sa creasca, pana cand la sfarsit obtinem corectia finala (Gmar Tikkun), in timp ce experimentam tot felul de transformari care ne impiedica unitatea fata de singura Lumina, dar chiar si asa inca ne putem uni.

Asta este ceea ce numim unul, vasul spiritual unificat (Echad, Yachid) care primeste o Lumina: Yechida.

Din prima parte a  Lectiei zilnice de Cabala  5/5/2011, Shamati No. 56

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→

Intrebare: In ce fel difera realizarea in lumile Assiya, Yetzira si Beria?

Raspuns: Este o diferenta enorma, care este cu adevarat imposibil de explicat. Este la fel cu a trai in Israel sau in alte tari, in Templu sau in afara lui, sau sa fii un mare preot sau o persoana normala.

Aceste mici schimbari, o usoara ascensiune in lumile superioare, evoca o enorma transformare in sufletele noastre. Lumile Beria, Yetzira si Assiya sunt dorintele interne ale sufletului nostru. Intodeauna suntem prezenti in aceste trei lumi BYA si nu putem disparea de acolo.

Ele sunt asemenea unui ambalaj in jurul sufletului nostru. Ca si acum, eu ma aflu in aceasta lume si nu pot iesi nicaieri, deoarece corpul meu apartine acestei lumi. Traiesc, cresc, devin matur si mor  si in tot acest timp raman in aceasta lume. Intreaga materie a corpului meu este o parte a lumii materiale, fie ca sunt in viata sau mort si dezintegrat si intors in pamant.

La fel, un suflet, indiferent in ce stadiu se afla, intotdeauna ramane in lumile BYA. In acelasi timp, noi ne aflam doar acolo, unde cerem corectia si atragem Lumina Inconjuratoare. Poate cobori la noi sa ne ilumineze, sub Parsa, din lumea Atzilut., cu toate ca Parsa nu lasa Lumina sa treaca. Dar aceasta este Lumina „inconjuratoare”, si lumineaza de la distanta, trezindu-ne si strigandu-ne: „Vino sa vezi ce am!”

Atunci ma trezesc si urc impreuna cu lumile BYA deasupra Parsa. Dar nu ma pot ridica fara ele deoarece suntem strans conectati: Sunt aproape de „pielea mea”, imbracandu-ma ca o haina. Traiesc in lume, dar port „haine” –  lumile BYA. Si in ele, urc spre lumea Atzilut, care este privita ca „ascensiunea lumilor”.

Dar de indata ce urc la Atzilut si oblig lumile BYA sa se ridice odata cu mine, primesc astfel volum, un vas  gol enorm, pe care il umplu cu Lumina Interioara a lumii Atzilut. Asta inseamna ca sufletul meu a fost umplut cu Lumina.

Dorinta a lasat Lumina, Creatorul inauntru si Il experimenteaza chiar acum! Asadar, Creatorul si cu mine suntem impreuna, insemnand unul cu celalalt in gradul echivalentei formelor. Asta este tot si nu mai exista nimic altceva in toata creatia.

Si, dintr-o, data descopar unde sunt toti prietenii mei, ceilalti oameni, nivelele mineral, vegetal si animal, intregul univers. Totul este continut in aceasta dorinta; nimic nu este pierdut, ci mai degraba primeste o forma noua.

Tot ceea ce obisnuiam sa vad ca si roci, animale si oameni s-a transformat in dorinta care anterior parea materiala, ceva ce puteam atinge cu mainile. Dar in realitate, sunt dorintele din care este alcatuit universul. Si in afara de asta nu exista altceva.

Astfel incat persoana care urca la lumea Atzilut impreuna cu lumile BYA incepe sa dezvaluie adevarata imagine a realitatii. La fel ca si cand vrei sa vezi ce este ascuns in interiorul computerului, in spatele imaginilor care apar pe ecran. Asta este numita revelatie!
Din partea a 3a a Lectia zilnica de Cabala 5/6/2011, “Explicatia Articolului  ‘Prefata la Intelepciunea  Kabbalah’”

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Perceptie - Niciun comentariu→