Când omul pare a fi pe punctul de a atinge scopul, în mod surprinzător, experimentează apariția unei slăbiciuni. „De ce să ne mai deranjăm? Care este rostul? Sunt obosit. M-am săturat. Este fără speranță.” Tocmai în acest moment trebuie să înțelegem că aspirația noastră către scop este testată.

Pentru a-l atinge cu adevărat, omul trebuie să adauge o aspirație și mai mare, un nou impuls, să injecteze și mai mult impuls, entuziasm, o reevaluare a valorilor și a importanței scopului, iar apoi îl va realiza.

Întrebare: Deci în termeni practici, omul a fost aproape de a-l atinge, dar în fața lui se află un munte înalt care pare de netrecut?

Răspuns: Da, tocmai acum trebuie să adauge importanță scopului pentru a putea sări, să urce și să alerge pe acest munte.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 02.05.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Omul își stabilește în general, ce este o necesitate și ce este un exces pentru sine. Între aceste două discernăminte (Avchanot) ne trăim viața. Problema este că ce condiții ne sunt date, ele sunt percepute fie ca o necesitate, fie ca un exces, și în consecință ne desfășurăm acțiunile ulterioare.

Să presupunem că mă simt bine acum, nimic nu mă presează și continui să exist așa, deoarece sunt mulțumit de starea actuală de lucruri. Dar dacă aud acum că aceasta este o stare rea care îmi aduce rău, că sunt în pericol, că sunt pe cale să-mi pierd sufletul și să pierd sensul vieţii, atunci voi începe să mă raportez la această stare de calm ca la un îndemn la acțiune.

Adică, schimb definiția atitudinii mele față de situația dată, din „exces” în „necesitate” și acționez în consecință.

Astfel, libera alegere a omului se află întotdeauna în fața dilemei modului de a percepe starea prezentă. Poți lăsa totul așa cum este, poți fugi, sau poți închide ochii, iar în același scop acționează și Klipot  (forțele impure), corpul nostru, condițiile externe, și un mediu nepotrivit, care mă derutează și produc un sentiment de oboseală. Toate acestea îmi sunt descrise ca niște condiții trimise de Sus și mă pot raporta la ele ca la exces, adică la o stare care îmi satisface dorința.

Prin urmare, aici trebuie să depun efort și să-mi explic că aceasta este o stare specială: sunt în pericol. Atunci voi începe să-mi percep viața în așa fel încât să mă oblige la acțiuni necesare. Toate acestea depind fără îndoială, de cărți, de autorii lor și de grup și de măsura în care prietenii mei ard de dorința de spiritualitate și de măsura în care eu sunt capabil să absorb aspirația lor către Creator și sunt capabil să primesc o impresie de la ei. Acest lucru mă va obliga să-mi schimb simțirea interioară.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/05/26, Rabaș – Art.24, 1986-Diferența dintre caritate și dar

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Când omul depune efort și simte că nu primește niciun răspuns, tocmai acest sentiment că Sus nu există nicio reacție la acțiunile sale, este un semn de avansare.

Dacă el ar simți că totul merge bine, că avansează, acesta este un semn rău care indică faptul că nu depune niciun efort. Căci efortul adevărat, corect, către scop constă în faptul că nu știe, totuși „apasă butonul corect”, adică nu primește nicio recompensă sub formă de onoare, putere, bogăție sau orice alte tentații sub formă de daruri sau plăți din această lume materială.

Dacă investește cu adevărat efort către scop și nu de dragul plăcerilor acestei lumi, atunci dezvoltă sentimentul că nu există niciun răspuns de Sus la acțiunile sale. Și acesta este cel mai corect semn că este ghidat precis către scop, fără cea mai mică abatere, că se trezesc definiții exacte despre ce este spiritualul, și la ce scop trebuie să se gândească. Răspunsul corect la eforturi este neputinţa, disperarea și pierderea orientării.

Când simțim neputință și dezorientare în dorința noastră de a primi? Atunci când omul intră într-o stare mai avansată, el nu primește împlinire. Acesta este un semn că a avansat puțin mai aproape de scop, spre spiritualitate.

Dacă el se simte mai rău în dorința de a primi de la o stare la alta, înseamnă că a avansat în direcția spiritualității, că nemulțumirea lui în dorința de a primi crește.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/05/26, Rabaș – Art.24, 1986-Diferența dintre caritate și dar

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

În ceea ce privește numărătoarea de Omer [numărarea zilelor (șapte săptămâni) începând de la Pesah și terminând de Șavuot], se știe că munca principală a omului este de a se conecta la Creator. (Rabaş, Scrisoarea 59).

Omerul semnifică faptul că omul se află într-o stare de corectare după exodul din Egipt, la nivelurile stării mici (Katnut). Prin urmare, în perioada numărării de Omer, bucuria este interzisă, deoarece bucuria este atragerea luminii de Hochma.

De asemenea, bărbieritul este interzis, deoarece „părul” (Searot) este de asemenea, legat de atragerea luminilor. „Părul” este un Parţuf extern al corpului (Guf) unui om pentru a atrage lumină suplimentară.

Prin urmare, în zilele stării de Katnut (micime) trăim cu puțin, iar aceasta se numește numărătoarea de Omer. Prin coborarea sinelui și munca în modestie, omul ajunge la numărătoarea de Omer. „Numărătoarea” înseamnă că lumina începe deja să strălucească asupra sa; El atrage lumini prin subjugarea sa în toate cele șapte calități, fiecare dintre acestea constând de asemenea, din șapte părți care alcătuiesc un total de 49 de calități.

Prin aceasta, omul ajunge la sărbătoarea de Şavuot, adică o stare în care Kli (vasul) devine corectat și demn de a atrage Tora.

Apoi, de la nivelul animal, de la hrana animalică, de la Omer („snop”), de la Seorim („orz”), se ajunge la nivelul Omului (Adam), la gradul de MA.

Toate acestea vin prin munca la recunoașterea măreției Creatorului, prin eforturi de a-I crește măreția în ochii omului în toate cele 49 de calități sau stări. Prin aceasta, omul crește, deoarece prin creșterea măreției Creatorului de fiecare dată, el atrage lumină de Sus, și astfel își corectează calitățile până la perfecțiune completă și ajunge la sărbătoarea de Şavuot.

Din Lecţia zilnică de Cabala 22/05/26, Rabaş, Scrisoarea 59

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Citind articolele lui Rabaş, dau peste concepte precum „exces”, „sclav” etc. Ce înseamnă toate aceste definiții în munca spirituală?

Răspuns: Nu există atât de multă diferență între spiritual și material pe cât credem noi. O acțiune materială este o acțiune cu intenția de a primi pentru sine, iar una spirituală este o acțiune cu intenția de a dărui.

Articolul lui Rabaş „Diferenţa dintre caritate şi un dar” se referă la determinarea unei stări. Dacă este vorba de un om obișnuit, cu un anumit nivel de viață, ca în exemplul lui Hillel, atunci un nivel inferior este considerat suferință. Dacă trăiește la nivelul său, atunci acest lucru este normal pentru om. Împlinirea în cadrul stării obișnuite nu este un exces și nu se numește încă Hisaron.

Întrebare: Dar eu simt stări diferite, în continuă schimbare. Cum pot să nu greșesc și să disting între adevărata Hisaron (nevoie, dorință neîmplinită) și exces?

Răspuns: Omul se schimbă constant. Lumina superioară se află într-o stare de repaus absolut, dar influențează Reshimo (gena spirituală) actuală. Fiecare Reshimo este foarte bogat, cu o multitudine de detalii. Ce se înțelege prin multitudine de detalii?

Reshimo reprezintă informații despre starea de dinainte și de după distrugerea Kelim-urilor în toate proprietățile Kli-ului spiritual. Cea mai mică aderență (Zivug) de pe ecranul cel mai slab conține 25 de Partzufim. Adică, pentru fiecare definiție interioară (Havchana), pentru fiecare proprietate a Kli-ului, mai ai cinci Partzufim, ca și cum ar exista cinci dimensiuni în fiecare dimensiune.

Acesta este un sistem atât de perfect încât, dacă îl studiezi și îl analizezi, o persoană completă, cu toate părțile corpului, organele, ligamentele și întregul sistem complex, interconectat, ar trebui să se nască din el. Ți se pare că analizezi niște Reshimo mici. Nu! Clarifici întregul sistem și comportamentul său.

Nouă ni se pare că intrarea în spiritualitate este un anumit punct, un fel de embrion. Dar acest embrion include totul. Desigur, nu faci distincție între toate aceste definiții interne, dar la nivel subconștient, trebuie să le parcurgi pe toate. De aceea, perioada care duce la intrarea în spiritualitate este atât de lungă.

Inconștient, treci prin toate definițiile pe care le conține „corpul” sufletului, doar că nu explicit, ci într-o formă ascunsă. Dar treci prin ele! Este ca și cum ai călători cu un tren care trece prin milioane de stații de-a lungul drumului. Pentru că afară este întuneric, nu poți vedea stațiile, dar continui să te miști și să te oprești, să te miști și să te oprești.

Nu știi ce se întâmplă sau unde te afli. Simți doar că te miști; faci un efort să te miști, dar nimic nu devine mai clar. Ți se pare că există încă același drum în afara ferestrei trenului și nimic nu s-a schimbat; există tot același întuneric, întuneric, întuneric. Dar treci prin toate stațiile, toate detaliile.

Întrebare: Spre ce ar trebui să se acordeze și să se îndrepte omul?

Răspuns: În fiecare moment, omul ar trebui să se îndrepte spre scop și să considere că îl simte mai precis. Nu știe exact, dar el simte scopul.

Din Lectia zilnica de Cabala 19/05/26, Rabaș – Art.24, 1986-Diferența dintre caritate și dar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Nu există o stare adevărată în atitudinea mea față de un prieten pe care să o pot măsura cu o „riglă” fixă ​​și obiectivă. Totul este măsurat relativ la mine.

Cine a decretat că așa este și așa este? Întotdeauna omul este cel care măsoară. Există cineva în afară de un om care mi-ar putea spune ce sunt lucrurile și cum sunt ele? Unitățile de măsură sunt întotdeauna definite de mine.

Dar când intrăm în spiritualitate, pe măsură ce o ating, știu deja ce anume ating, unde mă aflu, ce constituie locul în care mă aflu și ce cuprinde acesta. Adică, pe măsură ce simt, știu exact ce simt. Primesc definiții, o înțelegere a numelui acestor lucruri. Percep lucruri pe care nu le-am mai văzut niciodată, totuși le recunosc instantaneu: „Oh! Asta este asta și asta este aia!” Știu ce este pentru că realizarea este și înțelegere.

Și apoi mi se dezvăluie limbajul ramurilor. Nu am nevoie de un traducător în lumea spirituală pentru a traduce noile mele simțiri din acea lume în vechiul limbaj al lumii materiale.

Întrebare: Înseamnă asta că văd imaginea adevărată a realității?

Răspuns: Adevărul este definit ca starea în care măsor totul cu Kelim (vasele) ale mele corecte, dar acestea sunt ale mele.

[356926]
Din Lectia zilnica de Cabala 19/05/26, Rabaș – Art.24, 1986-Diferența dintre caritate și dar

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Închinătorul la idoli care se trezește constant în noi este de fapt, în beneficiul nostru. Datorită lui, ne apropiem din ce în ce mai mult de scop. În realitate, nu există așa ceva ca o distanță între noi și Creator, așa cum ne-o imaginăm de obicei ca fiind o distanță de 6.000 de ani sau 125 de grade.

Distanța este exprimată în precizia cu care pot discerne categoriile „eu însumi” și „Creatorul”, ceea ce ne separă pe noi și ceea ce avem în comun.

Distanța dintre mine și Creator este măsurată prin profunzimea calităților și definițiilor interioare pe care le pot discerne. Dacă mă raportez la realitate în acest fel, este mai corect, deoarece nu trebuie să fug nicăieri, ci pur și simplu trebuie să mă concentrez asupra a ceea ce este în mine pentru a vedea cât de mult înțeleg mai bine cine este Creatorul, cine sunt eu, ce înseamnă să devii egal cu El în calități, să te apropii de El și să exprimi aceste concepte în adevărate categorii spirituale.

Este important să-mi amintesc întotdeauna definițiile corecte. Dacă în mijlocul zilei întâmpin o oarecare confuzie, ar trebui să reflectez profund asupra ei, să iau Studiul celor Zece  Sfirot, și să găsesc definițiile a ceea ce este Creatorul, ce este creația, ce înseamnă echivalența de formă, ce înseamnă să te apropii de El, ce înseamnă „Unul, Unic și Unificat” și ce înseamnă „nu există nimeni în afară de El”. Dacă îmi clarific toate aceste definiții, atunci în acest fel îmi voi direcționa corect „instrumentul” (vasele, dorințele, Kelim ale mele) spre țintă.

Odată am petrecut două luni la un poligon de antrenament militar observând cum oamenii sunt învățați să țintească corect. Există diagrame speciale care explică cum să se facă acest lucru, cum să se țină cont de vânt, de distanță, de poziționarea capului și cum trebuie încărcată arma. Nu vezi ținta, deoarece se află la 30 de kilometri distanță de tine, totuși trebuie să direcționezi proiectilul cât mai precis posibil.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 11/05/26, Rabaș – Art.17, 1987-Esența interzicerii cu severitate a studiului Torei de către închinătorii la idoli

Filed under: Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Ce numim o rugăciune pentru prieten, pentru societate?

Răspuns: O rugăciune pentru prieten este definită ca fiind toate gândurile și dorințele mele îndreptate către ceea ce este în afara mea. Nu contează pentru mine ce este în afara mea – Creatorul sau întreaga umanitate.

Numai în stările cu adevărat avansate, cele care preced traversarea Machsom (bariera) și formarea unei rugăciuni adecvate, începem să simțim că Creatorul și lumea înconjurătoare sunt unul și același lucru. Este aşa, pentru că noi nu suntem capabili să simțim nimic în afara vaselor noastre (Kelim).

Așadar, cum pot totuși să ies în afara propriului meu vas (Kli) în simțirile mele și să văd cine sunt eu și cine este Creatorul? Ceea ce este simt în Kelim ale întregii lumi și ceea ce mi se revelează acolo, este în esență manifestarea Creatorului raportat la mine.

Creatorul este revelat în Kelim. Dacă Îl revelez în propriul meu Kli, aceasta se numește „această lume”. Dar dacă Îl revelez în Kelim ale tuturor celorlalte suflete, aceasta se numește lumea viitoare, lumea spirituală sau Creatorul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 14/05/26, Rabaș – Art.27, 1991-Ce înseamnă în muncă „Dacă o femeie inseminează mai întâi, ea naște un copil de sex masculin”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Spunem constant că trebuie să alegem cel mai bun mediu, unul care să ne dea conștientizarea importanței spiritualității. Dar dacă în grup sunt oameni care vin doar o dată pe săptămână, ce să facem cu ei? Ar trebui să-i sprijinim? La urma urmei, nu slăbesc ei grupul?

Răspuns: În grup sunt oameni care vin în fiecare zi și dau sută la sută din ei, și văd asta. Desigur, vreau să mă unesc special cu ei. Există însă și oameni care depun mai puțin efort și vin doar o dată pe săptămână. Ar trebui să mă unesc cu ei? Ce pot primi de la ei? Doar slăbiciune! În curând, eu însumi voi începe să vin o dată pe săptămână și voi deveni ca ei. Chiar așa?

Ce primesc de la prieteni, de la mediu, de la această lume și de la Creator depinde de atitudinea mea față de ei, nu de ceea ce sunt ei înșiși. Să presupunem că mă uit la un prieten care vine o dată pe săptămână, totuși îl prețuiesc pentru asta, pentru că asta îi dă Creatorul. La urma urmei, tot vine; are disponibilitatea și dorința de a fi cu noi.

Și dacă prețuiesc puținul care există în el (deși poate că nu este atât de puțin!), dacă prețuiesc tot ceea ce este pozitiv în el și înțeleg că această calitate este rezultatul influenței Creatorului asupra lui, atunci mă refer la partea Creatorului care este în el și măresc acea parte.

Acest lucru poate fi adevărat chiar și în ceea ce privește cel mai slab prieten sau un complet nou venit de la care tot pot primi o impresie. Cu alte cuvinte, totul depinde nu de persoana în sine, ci de capacitatea mea de a face o evaluare corectă.

Cu toate acestea, totul începe cu faptul că vedem oameni care fac eforturi, apoi ne atașăm în mod natural în mod specific de ei și dorim să fim mai aproape de ei. La urma urmei, acest lucru este mult mai ușor, mai clar și mai fiabil.

Dar asta depinde de mărimea Kli-ului meu, nu de adevărata măreție a prietenului însuși. Dacă există chiar și cea mai mică scânteie a Creatorului în interiorul prietenului, dacă Creatorul dorește să-l apropie și acționează asupra lui, este suficient pentru a primi o impresie și inspirație de la el.

Din Lectia zilnica de Cabala 19/05/26, Rabaș – Art.24, 1986-Diferența dintre caritate și dar

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Se spune că perioada pregătitoare este un timp al trezirii de Sus. Ce înseamnă acest lucru?

Răspuns: În perioada de pregătire, omul lucrează pe baza unei dorințe primite de la Creator.

Trebuie să procesăm această aspirație care este încorporată în noi, astfel încât în ​​cele din urmă să se transforme într-o dorință numită Lo Lişma, prin care omul ajunge în cele din urmă la Lişma.

În mod firesc, lucrăm, acționăm și primim impresii datorită unei treziri de Sus. Dar treptat, trebuie să o transformăm într-o trezire de jos. Aceasta este munca noastră.

Căci se spune: „Dacă bărbatul (Creatorul) concepe primul, se naște o femeie (Nekeva)” (Nekeva, femeie, Hisaron/lipsă). Adică, Creatorul ne trezește mai întâi de Sus. Și atunci trebuie să aducem această femeie (Nekeva) să crească și să devină capabilă să dea naștere unui bărbat (Zachar, forța dăruirii).

Din Lectia zilnica de Cabala 14/05/26, Rabaș – Art.27, 1991-Ce înseamnă în muncă „Dacă o femeie inseminează mai întâi, ea naște un copil de sex masculin”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→