Întrebare: Există sentimente diferite de rău în raport cu Creatorul și în raport cu prietenul?

Răspuns: Pentru dorința noastră de a primi, nu contează dacă avem de-a face cu Creatorul sau cu un prieten. Nu există nicio distincție, deoarece omul își formează întotdeauna atitudinea din propriile vase necorectate.

Dacă omul își îndreaptă atenția către ceva în afara dorinței sale de a primi, fie că este vorba de Creator sau de un prieten, măsura corectării și magnitudinea și calitatea dorinței de a primi determină atitudinea sa față de acel obiect. Nu există nicio diferență.

Prin urmare, putem folosi grupul, și în funcție de reacția noastră la acesta, și în funcție de relațiile noastre reciproce din grup, să examinăm și să analizăm critic dorința noastră de a primi, să cerem corectări și să le ducem la îndeplinire. La urma urmei, dacă omul are o direcție îndreptată în afara dorinței de a primi și se află dincolo de aceasta, atunci este la fel și în raport cu grupul și în raport cu Creatorul.

Totuși, când vine vorba de atitudinea mea față de mine însumi, atunci, desigur, contează dacă vorbim despre grup sau despre Creator. Ce plăceri îmi poate oferi grupul în comparație cu Creatorul?

Totul depinde de gradul în care mă aflu. Se poate să fac o restricție față de Creator și să spun: „Ce este Creatorul pentru mine? Ceea ce contează pentru mine este respectul grupului.” Sau dimpotrivă, s-ar putea să-mi restricționez deja atitudinea față de grup: „La ce am nevoie de grup? Vreau divinul.” Dar eu sunt cel care vrea.

Când omul încearcă să lucreze fără să se întoarcă deloc către sine, descoperă că, dacă nu este pentru sine, ci în afara sa, atunci nu contează pentru cine face sau cui anume îi va aduce beneficii. Dacă este în afara mea, dacă nici la început, nici în timpul acțiunii, nici după aceea nu primesc niciun răspuns în mine, atunci ce diferență face căruia dintre o mie de factori posibili îi dăruiesc acum, dacă rezultatele rămân acolo și nu se întorc la mine?

Ce diferență face care sunt acești factori? Din perspectiva dorinței de a primi, nu-i pot analiza; nu am nicio conexiune cu ei. Se pare că arunc ceva din mine în spațiu și asta e tot.

Dar cum îmi evaluez dăruirea? Este mare sau mică? De înaltă calitate? Adevărul este că eu măsor doar măsura în care este detașată de mine. După cum scrie Rabaş, există o conștientizare a măreției Creatorului înainte ca omul să se deconecteze de sine și există o conștientizare a măreției Creatorului după ce se deconectează de sine.

În al doilea caz, lucrez într-o stare în care nu simt deloc actele mele de dăruire. Le detașez de „eul” meu ca și cum le-ar arunca în spațiu.

De ce fac asta? Pentru că societatea îmi dă sentimentul importanței unor astfel de acțiuni. Cu alte cuvinte, dobândesc simţirea importanței a ceva ce este în afara dorinței mele de a primi, un Kli, o dorință neîmplinită, și dintr-o dată simt că trebuie să o împlinesc dăruind din exteriorul meu. Astfel, o anumită dorință din afara mea devine împlinită.

Dacă omul lucrează la asta, trece treptat într-o stare în care poate atinge cu adevărat ce înseamnă să acționezi nu pentru sine, mai presus de rațiune. Și acest lucru vine treptat.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Poate omul să-L aibă în minte pe Creator într-o stare de întuneric extrem, într-un sentiment de cădere mai jos decât orice există?

Răspuns: Omul nu poate menține simțirea prezenței Creatorului sau simțirea scopului în orice stare. Și nu doar în orice stare; poți spune că în niciuna, pentru că învățăm din greșeli. Din negativ, ajungem să cunoaștem pozitivul.

Aceasta înseamnă că de fiecare dată când trebuie să încerc și să eșuez, să încerc din nou și să eșuez din nou. Dar asta nu înseamnă că scopul meu este să eșuez. Scopul meu este să obțin succesul, iar atunci un eșec nu este deloc un eșec, ci o modalitate de a-mi arăta o altă dorință neîmplinită pe care trebuie să o împlinesc.

Prin urmare, calea noastră include două tipuri de stări, două tipuri de simțiri, care sunt constant în contradicție una cu cealaltă. Omul se află întotdeauna între ele ca între ciocan și nicovală.

El se poate menține doar cu ajutorul mediului înconjurător. Nu-mi pot imagina un om care perseverează cu adevărat și avansează singur. Poate că studiază. De exemplu, recent, un israelian din Oslo m-a sunat; Locuiește acolo de șaptesprezece ani: „Citesc site-ul dvs. web, particip la forumul ebraic.” Dar el nu avansează! Nu simte că îi lipsește puterea.

Baal HaSulam a scris despre asta de sute de ori: „Omul nu simte o lipsă de putere atunci când cade și nu poate ieși din cădere, iar asta înseamnă că nu avansează. Adevăratul semn al progresului este atunci când începe să aibă nevoie de o forță externă.”

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/02/26, Rabaș – Art.15, 1990-Ce înseamnă că înainte ca ministrul egiptean să cadă, strigătul lor nu a primit răspuns, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem neutraliza lucrurile care însoțesc oricare dintre acțiunile noastre cu scop în timpul perioadei de pregătire: egoul, dorința de a primi, nevoia de respect de sine și mândria? Cum alegem forța dăruirii, pe Creator?

Răspuns: Am o mie de dorințe, tot felul de aspirații. Nici măcar nu știu ce este în mine. Dacă vreau să lucrez ca un bun psiholog, încep să mă adâncesc în mine, să analizez fiecare factor și modul său de acțiune și să caut o oportunitate de a influența sau corecta ceva.

Poate că rodul acestor eforturi va fi o diplomă de doctorat în psihologie. Corectarea nu va veni din asta, deoarece nu mă corectez și nu mă văd sau „mă citesc” cu mintea mea. Doar lumina, care aduce o schimbare în dorința mea de a primi, îmi explică cine sunt, într-un mod diferit de fiecare dată.

Prin urmare, nu trebuie să mă cufund în mine însumi, ci să mă întorc spre exterior, adică să tind constant către Creator sau grup. Trebuie să dobândesc aceste calități, înțelegând că măreția se află în ele.

Pentru a corecta dorința de a primi, nu putem rămâne în ea. Lumina construiește vasul, şi lumina corectează vasul. Dacă nu o atragem, doar ne vom încurca în natura noastră animalică și nu ne vom elibera niciodată de ea. Atunci vom fi oameni de știință care se ocupă de partea noastră animalică, precum psihologii și nimic mai mult.

Nici măcar ei nu știu nimic despre partea interioară a unui om, în special despre acele calități care sunt puțin mai apropiate de spiritualitate. În domeniul calităților la nivel uman, ei nu au nicio înțelegere și recunosc asta.

Toată munca noastră nu este despre examinarea interioară: „Cine sau ce sunt eu?”. Munca ar trebui să aibă ca scop atingerea dăruitorului, a unicului, starea de „nu există nimeni în afară de El”, Binele care Face bine.

Trebuie să lucrezi constant în afara ta, către El. Aceasta ar trebui să fie sarcina mea principală. Și toate dorințele mele de a mă întoarce în interiorul meu și de a mă explora sunt o adevărată Klipa, un obstacol care vine ca urmare a faptului că Creatorul îmi lărgește vasele, și de fiecare dată mi se par mai importante decât atingerea Creatorului ca fiind Unicul, Cel binevoitor.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când omul simte că durerea este practic o parte a tratamentului, se bucură. Și totuși, cum poate face față durerii? Cum poate împiedica ca aceasta să îl afecteze negativ și cum poate omul să evite nerăbdarea și iritabilitatea?

Răspuns: Să presupunem că omul simte durere. Când se conectează la cauză, la Creator, aceasta îi îndulcește suferința, deoarece el vede că există o cauză. Atunci omul înțelege deja că Creatorul, desigur, are o intenție bună în a-i trimite această durere.

Acest lucru este valabil și pentru nivelul mineral al sfințeniei. Totuși, dacă nu trec la etapa următoare, atunci nu avansez. Cu siguranță am finalizat o etapă; am conectat durerea la sursa ei.

Dar acum trebuie să fac următorul pas. De ce mi-a trimis-o? Acum, trebuie să aduc cumva acea durere înapoi și să lucrez cu ea, ca şi cum ar fi un vas gol care trebuie corectat. Atunci deja tratez durerea ca pe un semn care îmi arată unde trebuie să mă schimb.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/02/26, Rabaș – Art.1, 1985-Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Strădania care vizează realizarea măreției dăruitorului este singura noastră muncă, aşa ca în exemplul oaspetelui și gazdei.

Fie acționez conform dorinței mele de a primi plăcere, fie intră în imagine nivelul meu „uman”, punctul din inimă, calitatea Bina, pe care am primit-o ca urmare a sfărâmării vaselor. Aceasta este o scânteie divină de Sus, sufletul meu, în fața căreia simt gazda. Apoi am două elemente de percepție în mine: dorința mea naturală de a primi plăcere de la gazdă și punctul din mine care simte gazda Însăși ca dăruitor.

Acum efectuez două tipuri de calcule: cu El ca dăruitor de plăcere și cu El ca dăruitor. Mă aflu în această separare și aici începe munca. Ce este mai important pentru mine? El, măreția Lui sau aranjarea relației mele cu El? Sau nu contează pentru mine cine este El și ce este El atât timp cât primesc de la El și mă umplu?

Prin urmare, dacă vrem să ne dezvoltăm corect, trebuie să cultivăm constant conștientizarea gazdei, conceptul de gazdă, dăruitor. Inițial, omul stă în fața gazdei și nu-L vede. A nu vedea gazda este foarte important, deoarece acest lucru îi aduce rușine omului, sentimentul că este un primitor, că trebuie să-și limiteze dorințele și să-și exercite toată puterea pentru a-și dezvolta atitudinea față de dăruitor, astfel încât acesta să devină din ce în ce mai important decât plăcerile care vin de la El.

Dacă El este mai mare decât plăcerile care vin de la El, atunci îmi limitez continuu dorința de a primi și nu doresc să operez în cadrul ei. Prefer să rămân în conexiune cu dăruitorul, care este măreț. Acest lucru îmi oferă o plăcere mai mare, o încredere mai mare și mă umple și mai mult. Și mă umple de dragul de a primi, ceea ce se numește „Lo Lişma”, totuși prefer să fiu conectat cu gazda decât cu plăcerile pur și simplu.

Apoi vine o etapă în care chiar și această conexiune de „consumator”, cu gazda, când Îl „folosesc” pentru propriile mele interese, nu-mi mai pare favorabilă. Când prefer conexiunea cu gazda în locul plăcerilor, acea conexiune trezește în mine o conștientizare a naturii caracterului Său.

Aceasta implică să acorzi importanță actului de dăruire, calității dăruirii în sine. Aceasta se numește „vraja sfințeniei”. Această calitate în sine devine atât de importantă pentru mine încât nu mai doresc să fiu conectat cu gazda prin vasele mele de primire. Vreau să mă conectez cu dăruirea și să-i aparțin. Aceasta înseamnă că omul începe să iasă din sine în calitatea de dăruitor.

Apoi caută mijloacele prin care poate face cu adevărat acest lucru. El are nevoie în continuare de conștientizarea măreției gazdei, dar acum a măreției Sale ca dăruitor. Aceasta este Bina pură, pe care omul dorește să o dobândească. Pe măsură ce o dobândește, începe să semene cu gazda, dar numai în sensul că dorește să fie ca El. Aceasta înseamnă că omul, ca să spunem așa, dobândește Galgalta ve Eynaim, calitățile dăruirii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→