Câteva cuvinte despre recentul Congres internațional de Cabala așa cum s-a desfășurat: Simt un spirit complet diferit la acest congres în comparație cu cele anterioare; există o aspirație specială a fiecăruia către unitatea universală, iar eu sunt în interiorul lor. Aceasta nu necesită participarea mea externă; strădania interioară a tuturor prietenilor este suficientă.

La deschiderea Congresului, fiecare participant a compus o rugăciune din centrul grupului, iar prietenii au cerut ca toate rugăciunile să includă rugăciunea învățătorului.

Rugăciunea mea este ca toți să ne simțim adunați într-un singur loc, incluși într-o singură inimă și să nu simțim nicio separare. Nu cred că este nevoie de eforturi enorme pentru a ne uni, deoarece suntem deja împreună.

Nu este nevoie de tensiune excesivă; să se simtă toată lumea bine și în largul ei. La urma urmei, am făcut o muncă preliminară extinsă și lecții. Acum trebuie doar să simțim ușor conexiunea, unitatea pe care am atins-o deja. Ne putem bucura de această stare tocmai pentru că am câștigat-o prin eforturile pe care le-am investit.

Congresul este o consecință, nu un loc de muncă. Este o oportunitate de a-I mulțumi Creatorului. Dar nimic nu ar trebui să ne ascundă dorința de conexiune. În cele trei zile ale Congresului, ne putem bucura de roadele muncii depuse anterior.

Totuși, conexiunea trebuie să fie corectă, astfel încât să nu începem să ne bucurăm egoist și să cădem. Aceasta este bucuria din unitate în care dorim să ne unim cu toți prietenii noștri, bucuria din conexiunea care se dezvăluie.

Există loc pentru rugăciune într-o astfel de stare? Cu siguranță, căci sentimentul de unitate dezvăluie cât de insuficient este încă.

Îi mulțumim Creatorului pentru că ne-a adus, prin toate încercările și eforturile noastre de a ne conecta, la sentimentul cât de „plăcut este să stăm împreună”. Aceasta este o rugăciune de recunoștință. Adunarea prietenilor, masa, totul ar trebui să fie în recunoștință pentru faptul că Creatorul ne oferă oportunitatea de a fi conectați cu toată lumea, că El ne-a adus la acest Congres și trezește conexiunea dintre noi. Chiar recunoștința noastră va fi rugăciunea.

Dintr-o conversație la o Seuda 19.02.2026

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Simt că particip la un Congres. Chiar în prima zi, au participat 3.000 de persoane, dintre care 800 au venit din diferite țări, iar alte 3.500 s-au conectat virtual. Toată lumea spune că acest congres pare neobișnuit de serios și responsabil.

Așadar, cel mai important lucru este să ne menținem concentrarea, astfel încât fiecare aspirație să aibă intenția de a realiza efortul în forma sa adevărată.

Îmi doresc ca toți participanții să simtă o conexiune în centrul adunării, în centrul congresului. Sper că toată lumea va simți acest lucru și că ne va conduce înainte, pas cu pas.

Este foarte simplu de făcut: pur și simplu anulează-te și ridică-i pe toți participanții la cer. Nu există nicio îndoială că Creatorul va fi mulțumit de noi.

Când am studiat cu profesorul meu, Rabaş, nu am visat niciodată la o mișcare mondială atât de amplă precum Bnei Baruch, care să implice mii de oameni. Nu simt că acest lucru a fost făcut de mine; totul a fost făcut de sus. Nu există nimeni altcineva în afară de El. Trebuie să-L vedem pe Creator în centrul unității noastre și să ne dorim un singur lucru: să-I mulțumim pentru ceea ce a făcut pentru noi.

Pe de o parte, mă bucur pentru ceea ce se întâmplă astăzi, dar pe de altă parte, sunt încrezător că vom ajunge la o astfel de unitate încât fiecare persoană va dezvălui că se află în centrul cercului, conectată cu toți ceilalți. În cadrul acestei conexiuni vom primi tot ceea ce suntem meniți să primim.

Acesta este vârful dezvoltării: să lucrezi mulți ani de dimineață până seară, și în final, să simți că tu însuți nu ai făcut nimic, ci Creatorul a făcut totul. La urma urmei, I-ai permis Creatorului să îndeplinească toată lucrarea prin tine. Omul se predă Creatorului și Îi permite să facă totul pentru dezvoltarea lumii prin el. În cele din urmă, omul trebuie să vadă că în realitate, nu a făcut nimic, ci Creatorul a făcut totul, și orice i se întâmplă, vrea să returneze totul Creatorului.

Faci tot ce vrea Creatorul să faci, dar toate acestea se datorează Creatorului. Iar meritul unui om este doar acesta: să se transforme într-un Kli demn de Creator.

Dintr-o conversație la o Seuda din 19.02.2026

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Există trei condiții pentru munca spirituală într-un grup.

În primul rând, „fă-ţi un Rav”. Un Rav (învățător) este cineva mai mare decât mine care îmi dă îndrumare. Ceea ce spune el definește calea mea. În timp ce dă îndrumări, el trebuie să ofere întotdeauna unui elev o anumită libertate, să pară slab, uneori confuz și alteori să se contrazică. Acest lucru îi oferă elevului obstacole, diverse îndoieli și gânduri, dacă învățătorul are dreptate; acest lucru îi lasă elevului spațiu pentru a efectua acțiunea „fă-ți un Rav”.

În al doilea rând, „cumpără-ți un prieten”. Trebuie să găsesc oameni care la fel ca mine, trec prin același proces împreună cu mine, și prin investiția mea în ei, voi câștiga putere de la ei. Deoarece am investit eforturi în prietenii mei, aceste forțe devin ale mele – i-am cumpărat; i-am dobândit.

Și a treia condiţie este „judecă-i pe toți după merit”. Aceasta înseamnă că atunci când văd obstacole din partea diverșilor oameni, trebuie să le interpretez ca venind de la reprezentanți ai Creatorului, care sunt meniți să mă deruteze prin diverse situații, care sunt optime pentru dezvoltarea treptată a sufletului meu către Creator.

Așadar, există un învățător în fața mea, față de care trebuie să acționez conform principiului „fă-ți un Rav”, există prieteni cu care lucrez conform principiului „cumpără-ți un prieten” și există mediul extern, întreaga lume, toți ceilalți, pe care îi judec pe scara meritului, prin faptul că nu ei înșiși efectuează vreo acțiune, ci Creatorul mă influențează prin intermediul lor. Astfel, îi văd doar ca pe niște marionete mai degrabă, decât ca pe niște personaje care sunt fie vinovate, fie drepte în acțiunile lor.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/02/26,, Rabaș – Art.1, 1985-Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 1

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce ni se cere în grup? Ar trebui să examinăm fiecare acțiune pentru a vedea dacă este în beneficiul nostru sau în beneficiul prietenului nostru?

Răspuns: Într-un grup, trebuie să cerem ca fiecare prieten să-și mențină gândul interior de a atinge adeziunea cu Creatorul, și pornind de la acest gând, ca și cum s-ar mișca înapoi: „Pot realiza asta doar dezvoltând grupul.”

Dezvoltarea grupului înseamnă că în ciuda stării personale a fiecăruia, și a stării noastre comune actuale, ne îndreptăm toate gândurile și acțiunile către a ajunge la Creator.

Pentru a realiza acest lucru, trebuie să construim un Kli, o dorință comună, unită, între noi. A ajunge la Creator înseamnă a ajunge la asemănarea de formă cu El, adică la forța dăruirii. Aceasta se numește iubire.

Dacă iubesc pe cineva, atunci în grija mea pentru el Îl voi descoperi pe Creator. El devine important pentru mine, ca un unu împotriva mai multor zerouri, în măsura în care am nevoie de iubire pentru Creator mai mult decât iubire pentru mine însumi.

De ce ar trebui să respect un prieten și să cred că grupul este mai mare decât mine, că ei sunt un unu și eu sunt câteva zerouri? Străduința către Creator ar trebui să mă oblige să fac asta. Dacă îmi propun doar să ridic conștientizarea importanței grupului, acesta ar deveni egoist.

Numai dacă conștientizarea importanței Creatorului mă obligă să consider grupul important, numai atunci grupul mă poate ajuta și îmi poate da Kelim [vasele] potrivite.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întreaga noastră cale spirituală constă în contopirea cu Creatorul – „Nu există altul în afară de El”. La atingerea primului punct de adeziune cu Creatorul, omul trebuie să se agațe de el. Firește, de îndată ce Îl atinge, sosesc imediat noi Reşimot (înregistrări informaționale) sparte, deși omul încă nu le înțelege sau nu le simte.

Trebuie să fii foarte sensibil la ele și să le recunoști cât mai devreme posibil, aşa încât omul să nu se trezească undeva departe câteva zile mai târziu.

Munca ta trebuie să fie continuă. Trebuie să simți constant trezirea Reşimot, iar aceste Reşimot apar ca gânduri și dorințe străine care caută să te smulgă din punctul de adeziune pe care l-ai atins.

Omul începe să se lupte cu ele, încearcă să se descurce singur, cu grupul, prin garanție reciprocă, și în cele din urmă, în rugăciune către Creator. Și dacă da, atunci toate aceste gânduri și dorințe străine care se trezesc după punctul de adeziune îl împing pe om să se conecteze cu Creatorul, să fie în contact cu El. Atunci el nu le mai consideră gânduri și dorințe străine, ci le consideră utile, trimise de Creator pentru a extinde punctul de adeziune, a-i da volum și a-l transforma într-un embrion.

Astfel, de nenumărate ori, omul se anulează pe sine pe baza a tot felul de gânduri și dorințe străine care apar în sine. „Străine” înseamnă că te deconectează de adeziune și nu trebuie neapărat să fie „murdare”. Dacă pe baza lor și în ciuda lor, întărești adeziunea și le atașezi de sfințenie, atunci ele devin „sfinte”, dăruitoare. În acest fel, avansezi.

Avansarea unui om nu depinde de intrarea într-o stare de iluminare, ci de apariția constantă a dorințelor și gândurilor străine pe care le recunoaște ca interferând cu adeziunea, cu conexiunea cu Creatorul, cu „Nu există nimeni în afară de El”, iar omul dorește să le depășească prin puterea rugăciunii.

La urma urmei, omul vrea să se contopească cu Creatorul, așa că mijlocul pentru aceasta trebuie să fie tot Creatorul Însuși. Omul se întoarce către El, cere puterea adeziunii dincolo de toate obstacolele și astfel extinde domeniul sfințeniei. Omul trebuie să stabilească în inima și mintea sa că măreția spiritualității se atinge pe baza unei anulări de sine mereu crescânde. Cu cât el este mai capabil să se anuleze pe sine, cu atât avansează și crește mai mult, pe baza tuturor gândurilor și dorințelor străine. Acestea cresc constant, ca un munte de îndoieli, și omul se ridică deasupra lor de fiecare dată, și astfel, crește, nedetașându-se de adeziune.

Din Lecția zilnică de Cabala 12/8/17, „Menținerea stării de «Intrare în Ibur (Concepție)» deasupra tuturor tulburărilor”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Care este forma corectă de anulare de sine?

Răspuns: Dacă vrei să obții adeziunea cu Creatorul, atunci vii în grup și îi folosești forțele pentru a dezvolta intenţia de dragul dăruirii. Atunci grupul devine foarte important pentru tine; te anulezi în fața lui pentru a ajunge la recunoașterea măreției Creatorului, iar corectarea perturbărilor care apar pe calea ta către anulare de sine  devine o putere suplimentară.

Întrebare: Cum mă pot convinge să mă anulez în fața prietenilor?

Răspuns: Nu sunt capabil să mă conving. Se întâmplă doar dacă simt că este necesar. Atingerea unei stări în care nu am nimic altceva pe care să mă bazez și numai grupul mă poate ajuta pe cale, nu vine exclusiv din propriile mele eforturi.

Pot lucra în grup, pot fi aproape de prietenii mei și pot face o mie de lucruri, dar dacă nu țin cont (chiar și puțin) că fac asta pentru a atinge scopul, că grupul trebuie să mă ajute și că lucrez în el doar pentru asta, atunci nu voi primi niciun gând, nicio clarificare. Acest lucru se va întâmpla doar atunci când voi aduce puțin din intenția mea, din dorința mea. Atunci asta va începe să funcționeze.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→