Întrebare: În știința Cabala, vorbim despre ego-ul uman, despre conexiunea cu toți ceilalți și despre faptul că trebuie să atingem echilibrul cu natura. Dar ce legătură are aceasta cu conexiunea cu Dumnezeu (Elokim)?

Răspuns: În înțelepciunea Cabala, vorbim despre natură. Conform Gematriei (valoarea numerică a unui cuvânt), „natură” și „Elokim” sunt unul și același lucru. Aceasta înseamnă că, dacă vorbim despre Forța superioară, natură sau Dumnezeu, sau Creator, numiți-L cum doriți, tot ceea ce ne înconjoară este doar o manifestare a acestei Forțe.

Dacă vorbim despre Forța superioară, ce diferență face cum o numim – Elokim sau natură? Există Forța superioară (cu adevărat superioară!) care dă naștere la tot și guvernează totul, și vrem să știm cum să ne conectăm cu ea, cum să o dezvăluim, să o înțelegem.

Prin urmare, dacă ies din mine însumi, din ego-ul meu, și încep să dezvălui realitatea din afara mea, deasupra egoului meu, aceasta se numește înțelegere, conștientizare și revelație a Creatorului. Evident, acest lucru se întâmplă doar în mine și doar raportat la mine.

Prin organizarea treptată a dorinței mele, a structurii mele spirituale, adică a calității dăruirii și iubirii pentru ceilalți – Keter, Hochma, Bina, Chesed, Gevura, Tifferet, Netzach, Hod, Yesod și Malchut – și prin alinierea mea cu această structură, ajung să discern conexiunile dintre ele și astfel să-L ating pe Creator.

Elokim este numit și Creator (Bore), din cuvintele „a veni” (Bo) și „a vedea” (Re), pentru că trebuie să-L „vedem”; trebuie să ajungem la o stare în care să-L înțelegem ca și cum L-am vedea cu propriii noștri ochi. În acest scop, am fost creați de El.

Dintr-o conferință din Roma, 20.05.2011

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Așa cum nu poate exista o zi fără noapte, nu poate exista lumină fără întuneric. Întunericul este Kli-ul [vasul], iar lumina este umplerea Kli-ului, urmând regula „nu există lumină fără Kli”.

…dacă omul spune că atât lumina, cât și întunericul vin de la Dumnezeu, aceasta este „Și Dumnezeu a chemat”. În acel moment, atât lumina, cât și întunericul formează o singură zi. Adică, așa cum nu poate exista o zi completă fără seară și dimineață, tot așa lumina și întunericul îndeplinesc un singur rol – ambele împreună sunt numite „zi” (Rabaş, „Ce este Ziua și Noaptea în muncă?”).

„Ziua” și „noaptea” în munca spirituală sunt acțiuni ale luminii; aceștia sunt aceiași pași care duc la scopul creației: adeziunea la Creator. Prin urmare, se spune că scopul nostru este să ajungem la o stare în care nu există zi sau noapte, iar totul este revelat ca o unică lumină, atunci când noaptea este revelată ca parte a zilei.

În ceea ce privește ce simt ca întuneric? În raport cu scopul creației, ca o lipsă de adeziune.

Dacă omul a ajuns deja într-o stare în care se verifică și vede că se află în întuneric, deoarece există în el o dorință de a primi care îl separă de scop, o verifică în întuneric, doar cu lumina unei mici iluminări, lumină pe care a atras-o de sus prin eforturi mari. Astfel, el ajunge la o stare în care este cu adevărat pregătit să iasă din Egipt, din dorința sa de a primi, și să intre în lumea spirituală.

Prin urmare, în primul rând, trebuie să ne amintim că simţirea nopții și a întunericului este necesară. Aceasta este simţirea Kliului real, a adevăratei noastre naturi. Omul o realizează în raport cu scopul creației, cu faptul că ne aflăm în calități opuse Creatorului.

Trebuie să vedem de ce suntem opuși Lui, de ce nu ne putem integra în Creator, adică în calitatea dăruirii, și să stabilim că tocmai acesta este întuneric.

Dar motivul pentru aceasta nu ar trebui să fie dorința de spiritualitate pentru a ne simți bine, a evita necazurile și a experimenta diverse plăceri.

Dacă omul realizează că spiritualitatea sa este o calitate a dăruirii, în timp ce el este opusul acestei calități și nu este capabil să se integreze în ea, să adere la ea, atunci decide că aceasta este o noapte adevărată. Și regretând, ajunge la o stare în care transformă această cădere, acest întuneric, în zi.

Apoi întunericul începe să-i aducă lumină, Kli-ul începe să se schimbe; primește o intenție de dragul dăruirii și devine precum lumina. Aceasta înseamnă că starea de corectare finală nu este nici zi, nici noapte.

Din Lecția zilnică de Cabala 11/03/26, Rabaș – Art.34, 1988 “Ce este Ziua și Noaptea în muncă”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Creatorul este o singură calitate – dăruirea, bunătatea absolută. Dar creația a fost făcută de Creator ca fiind opusă Lui, la fel ca dorința de a primi (plăcerea).

Prin urmare, pentru a ajunge la asemănare cu Creatorul, creația trebuie să treacă prin multe stări opuse.

Pentru a nu schimba doar dorința de a primi în dorința de a dărui și de a adera la Creator, ci pentru a rămâne independentă, dar similară Creatorului, creația include două componente: dorința de a se bucura și simțirea celui care dăruiește.

Întregul nostru simț al lumii și al existenței noastre este construit din aceste două contrarii: Yeş mi Ain (existența din nimic), doar atunci creația simte că există.

Nu putem exista doar în Yeş (în realitatea Creatorului) sau doar în Ain (în realitatea creației); prin urmare, trecem prin schimbări consecutive în noi înșine, astfel încât lumina (Yeş), care m-a creat din nimic (Mi Ain), aduce dorința (Ain) la forma lui Yeş, forma Creatorului.

Așa mă conduce de-a lungul acestui lanț: de la cauză la efect, de la cauză la efect, unde fiecare rezultat anterior devine cauza stării următoare.

Până acum încep să simt atitudinea Lui față de mine ca pe cineva extern, un străin, Forța care m-a creat și mă controlează.

Pe lângă împlinirea pe care o simt în cadrul rațiunii, există și forța Creatorului care mă dezvoltă, îmi arată un exemplu și un scop, iar aici trebuie să acționez prin credință.

Sunt în starea mea actuală ca un animal care acționează doar pe baza a ceea ce are, dar iau în considerare și următoarea stare, următorul grad; deși încă nu îl am, îi accept existența prin credință, deoarece este opusul stării mele actuale.

Natura gradelor spirituale este de așa natură încât următorul grad este opusul celui precedent, deoarece este o dăruire mai mare decât cea precedentă.

Prin urmare, pentru a urca la el, trebuie să accept condițiile sale de „dăruire contrară egoismului”, credința mai presus de rațiune.

Altfel, voi rămâne pentru totdeauna la gradul actual, animalic, și voi primi totul în aceeași dorință de a mă bucura, mai degrabă decât de a urca gradele spirituale, gradele de dăruire.

Prin urmare, trebuie să ne pregătim să acceptăm următorul grad ca fiind dezirabil și să nu-l respingem.

Din Lecția zilnică de Cabala 02/08/10, Rabaş – Art.3, 1985 Despre Adevăr şi Credință

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În viața mea materială, acționez în general în propriul meu interes, mai degrabă decât în ​​binele comun; în primul rând, mă gândesc la propriul meu beneficiu mai degrabă, decât la rude sau prieteni. În ce măsură văd acest lucru ca fiind rău? Doar în măsura în care îmi este revelat. Dacă nu mi-ar fi fost revelat, nu l-aș vedea. Și dacă ar fi fost revelat și mai mult, nu aș fi putut să-l suport, mi-aș ieși din fire, aș ieși cumva din mine, doar pentru a lăsa în urmă toate aceste calități. Dar nici măcar acest lucru nu-mi este dat.

Poate că dacă mi s-ar acorda o astfel de revelație măcar o dată, indiferent cât de chinuitor ar fi să o îndur (și ar fi un iad pur), aș striga cu atâta intensitate încât aș fi eliberat de aceste calități. Dar din nou, nu-mi este acordat. Este ca și cum aș fi ținut la foc mic, fiind întors constant de pe-o parte pe alta; asta mi se întâmplă în această viață.

Acest lucru ridică întrebarea: Cum se va termina asta? Mi se oferă o licărire, o mică revelație, despre cine sunt, dar acest lucru nu este suficient pentru a mă elibera de această stare. Pe de o parte, nu mă mai lasă să trăiesc viața materială „bună” pe care o aveam odinioară, când mă ocupam cu tot felul de prostii și credeam că despre asta este vorba în viață.

„Lasă-i să-mi permită deja să intru în tărâmul spiritual! Lasă-mă să trec prin această etapă, această perioadă de suferință cauzată de propria mea natură și să vreau o alta, să ajung la o stare în care nu sunt într-o intenție de dragul de a primi. Poate că aceasta este calea? Lasă să mi se dezvăluie! Da, această perioadă poate fi grea până când voi percepe și simți suferința din ceea ce am, în comparație cu ceea ce are Creatorul. Se pare că acest contrast este greu de simțit clar, dar trebuie să trec prin această etapă și asta este tot.”

Dacă omul ia decizii de acest fel, atunci este deja pe drumul cel bun, deoarece își arată disponibilitatea de a aborda această situație cât mai repede posibil și de a o parcurge, în loc să rămână suspendat între cer și pământ. Și aici are nevoie de cei care îl vor sprijini, de Creator și grup, pentru a depune eforturile necesare și a trece rapid prin această etapă.

Dar de fiecare dată când experimentezi o anumită stare, fie că te simți bine sau nu atât de bine, și uneori foarte rău pentru că îi folosești pe alții, aceasta nu este sub controlul tău. Mai degrabă, este un mijloc prin care o licărire a adevărului să ți se dezvăluie. Pe baza a ceea ce ți se întâmplă, întreabă-te de fiecare dată cine beneficiază de acest lucru. Cu alte cuvinte, ce face Creatorul cu mine? Ce vrea El de la mine prin asta?

Din Lectia zilnica de Cabala 16/03/26, Rabaș – Art.5, 1991-Ce înseamnă că faptele bune ale celor drepți sunt generațiile, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→