Grupul este oglinda mea. În măsura în care îl construiesc, el mă construiește pe mine. Atât atitudinea mea față de el, cât și atitudinea lui față de mine sunt detașate de dorința mea de a primi, ceea ce mă ajută să construiesc relații de dăruire, mai degrabă decât să mă extind și să împlinesc vasele de primire.

Dacă aș lucra direct cu Creatorul, cu siguranță aș folosi vasele de primire. Baal HaSulam scrie că dacă Creatorul ar fi revelat, m-aș grăbi spre El strigând: „Opriți hoțul!”. Dorința de a primi însăși mi-ar spune cât de minunat este să lucrezi pentru Creator; aș vrea să fiu aproape de El, să fac ceva pentru El.

La urma urmei, dacă El mă umple cu un sentiment de încredere și plăceri, atunci de ce să nu lucrez? De ce să nu-L percep ca fiind bun și măreț? Vrem întotdeauna să fim aproape de măreție.

Astfel, dorința de a primi ar tinde spre Creator pentru beneficiu personal. Dar dacă în loc de Creator am un grup în care nu găsesc un mare beneficiu personal, putere, încredere sau o influență puternică asupra mea, atunci în cadrul acestuia există condiții care îmi permit să lucrez nu cu dorința mea de a primi, ci în direcția dăruirii. Vreau să cultiv în mine vase de dăruire, și prin urmare, mă adresez grupului.

Se pare că distrugerea acestor vase este oportunitatea de a lucra cu dorința de a primi de la ceilalți, cei din exteriorul meu, ca și cum ar fi cu Creatorul. Faptul că Creatorul a pus în fața mea pe altcineva, pe cineva „altcineva”, în afară de Sine, este cu adevărat salvarea mea.

În acest caz, pot exersa cu adevărat cum să fiu un dăruitor și nu un primitor. Pot determina dacă dau sau primesc. Pot efectua exerciții care mai târziu îmi vor permite să intru într-o relație cu Creatorul în care atitudinea mea față de El va fi cu adevărat una de dăruire.

Grupul mă ajută să ies din dorința mea de a primi, deoarece nu este un furnizor de plăceri pentru mine. Pe când, dacă aș lucra cu Creatorul, aș lucra cu El doar ca sursă de plăceri și nu aș putea niciodată să ies din dorința mea de a primi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Până acum, lumea a fost ocupată să-și dea seama cum să evite următoarea lovitură din partea naturii, pentru a se proteja. Dar într-un fel sau altul, lovitura vine. Întrebarea este cum să rezistăm acestei lovituri în interiorul nostru. Avem ocazia să facem în așa fel încât să nu simțim nici măcar că am fost loviți sau că a existat un tsunami.

Dacă reușim să ne controlăm lumea interioară, vom vedea o realitate complet diferită, una care se presupune că există în afara noastră. Atunci vom înțelege că, de fapt, nimic nu se schimbă în exterior. Toate tsunami-urile și cutremurele se produc doar în noi, în percepția noastră.

Viitorul este o lege care există în noi și se realizează prin forța generală a naturii în care ne aflăm. Această forță este constantă și neschimbată, iar noi ne schimbăm constant în cadrul ei. De aceea ni se pare că lumea se schimbă. Dar, în realitate, nu se schimbă. Singurii care se schimbă suntem noi.

În acest caz, ne putem îndrepta către propriile noastre schimbări și putem încerca să preluăm controlul lor pentru a ne determina viitorul, nu doar dacă va exista sau nu un tsunami, ci în cele din urmă viața și moartea.

Ne putem face viața frumoasă și confortabilă. Nu vom avea nevoie de aer condiționat sau încălzire; vom simți ceea ce vrem să simțim. Nu va exista nicio simțire a celui mai mic inconvenient sau disconfort. Ne putem crea o viață cu adevărat cerească.

Întrebare: Ce este „timpul” de fapt?

Răspuns: Pentru a ne aduce la percepţia corectă a realității și a ne învăța să gestionăm conceptul de timp, adică propriile noastre schimbări, suntem puşi în două sisteme: a da și a primi. Ne găsim uneori într-un sistem și alteori în celălalt, unul bun și unul rău, un sistem altruist de a dărui și iubi și un sistem egoist de a primi și a urî.

Această tranziție alternantă de la stăpânirea unui sistem la stăpânirea celuilalt este ceea ce simțim ca flux al timpului. Aceasta este ceea ce dă naștere conceptului de timp în această lume.

Timpul este simțirea noastră, nu rotația soarelui, a lunii sau a Pământului, care au loc de asemenea în noi.

Întrebare: Există și sistemul solar în noi?

Răspuns: Desigur, pentru că nimic nu există în afară de ființa umană care își imaginează universul în acest fel. Într-un moment cad sub guvernarea sistemului altruist de dăruire, iar în altul sub guvernarea sistemului egoist de primire. Și aceste oscilații dintre cele două sisteme, precum un pendul – tic-tac, tic-tac – creează simțirea timpului.

Din KabTV, emisiunea Viaţă nouă 934 – Ce este „Viitorul?”, 19.12.2017

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când ar trebui să lucrăm la recunoașterea măreției grupului și când ar trebui să lucrăm la recunoașterea măreției Creatorului?

Răspuns: În esență, ar trebui să lucrez la recunoașterea măreției Creatorului. La urma urmei, am treabă tocmai cu Creatorul. El este începutul meu, El este furnizorul de putere și El este scopul meu.

Totuși, călătoresc pe această cale pe fundalul dorinței mele de a primi. Trebuie să-L recunosc și să-L cultiv pe Creator în mine, începând de la starea opusă. Prin urmare, pentru a-mi opri „eul”, ego-ul, interesul meu pentru El atunci când eu apar ca cel care primește, folosește și se bucură, evident că Îl stabilesc ca scop al meu, dar nu-L pot folosi.

Nu pot menține conexiunea cu El dacă dorința mea de a primi dezvăluie plăcere, sprijin și împlinire în El. Atunci, în loc de El, am nevoie de cineva cu care să lucrez și cu care să pot folosi această muncă pentru a-mi avansa intenția de dragul dăruirii. În esență, aceasta înseamnă un grup în loc de Creator.

De ce? Un grup poate oferi critici la adresa muncii mele. În sine, la început, el nu satisface dorința mea de a primi. Pe măsură ce ajung să cunosc grupul, nu simt plăcere, încredere, eternitate sau perfecțiune. Dar dacă lucrez la asta și vreau să dezvălui aceste calități în cadrul grupului, atunci încep să le simt.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Încă nu înțeleg unde este lumea noastră, unde este lumea spirituală, superioară în raport cu ea și unde este Creatorul.

Răspuns: Este foarte simplu! Tot ce a fost creat este o dorință de a fi împlinită, de a se bucura. Ea simte tot ce poate simți în sine, prin propriile senzații. Atât timp cât dorința este egoistă, ceea ce simte se numește „această lume”. Când devine altruistă, ceea ce simte se numește „lumea superioară sau lumea spirituală”.

Dorința este formată din cinci părți, nivelurile 0-1-2-3-4, magnitudinea dorinței, prin cantitate și calitate. Mai mult, cu cât calitatea este mai mare, cu atât cantitatea este mai mică, la fel cum în lumea noastră există multe pietre obișnuite, dar puține prețioase. În cadrul acestor patru tipuri de dorințe, omul percepe nivelurile mineral, vegetal, animal și uman. Partea zero este „eu”, punctul de referință.

În centrul dorinței se află „eul”, din care omul simte lumea, propria dorință, dar este percepută ca existând în afara acelui „eu”. Percepția obișnuită a lumii se numește egoistă (consumistă).

Unde este Creatorul? Oriunde Îi face loc „Eul”!

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce se întâmplă dacă același obstacol revine iar și iar, intensificându-se constant?

Răspuns: Același obstacol nu se poate întoarce de fiecare dată. Doar ni se pare că este același obstacol.

De exemplu, un proces poate dura doi sau trei ani, iar omul simte că este constant prins în același cerc închis. Dar nu este același obstacol. Este aceeași circumstanță externă, totuși de fiecare dată mărimea dorințelor și forma lor se schimbă; doar că noi nu o percepem.

De fapt, este foarte bine când se întâmplă așa. Este un semn foarte clar din partea Creatorului, care dorește să-Și întărească legătura cu ființa creată. Îi trimite frică de lucruri aparent teribile și chiar o intensifică.

Este similar cu un copil mic care se sperie când i se spune: „Este un urs în spatele ușii, ai grijă!”. Omul privește întreaga lume cu frică, gândindu-se: „Ce se va întâmpla?”. Și deși intelectual înțelege, nu poate face nimic cu simţirile sale. Îi este foarte frică.

Doar conexiunea cu Creatorul poate îndulci această senzație animalică de frică și o poate muta pe alte șine. Dar acest lucru nu este încă la nivel uman, nu este încă pentru o examinare adevărată a conexiunii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→