Întrebare: Cum putem preamări o idee pe care nimeni din grup nu o simte cu adevărat?

Răspuns: Cum putem lăuda o idee abstractă pe care nu o simtim deloc, și mai mult, să o facem piatra de temelie și scopul viitorului nostru? Tocmai pentru că ne scapă constant, ne ajută să înaintăm spre ea.

În acest proces, nu avem încă intelectul sau simţrile adecvate, nici experiență sau pregătire anterioară, nici date sau simțiri acumulate de-a lungul căii spirituale. Prin urmare, fiecare moment este nou pentru noi, iar omul se simte ca un nou-născut, pur și simplu confuz. Trebuie să ne obișnuim cu astfel de stări, pentru că toate sunt necesare.

Dacă înțelegem ideea Creatorului  și a măreției Sale și începem să construim totul pe această fundație, atunci ești pe calea cea bună. Cauți personal acel punct din interiorul tău care este complet conectat la El, dar deocamdată doar cu unu la sută. El stă în fața ta ca scop, sută la sută. Tu, ca Israel, ai unu la sută de la El, iar scopul tău este ca El să fie în tine sută la sută. Aceasta se numește apropierea de Creator.

Se spune: „Israel, Creatorul și Tora sunt una.” Aceasta este deviza noastră, legea noastră și formula cu care avansăm.

Creatorul este calitatea dăruirii sută la sută; Israel reprezintă o zecime de procent, o milionime de fracțiune a dăruirii. Calitatea din mine numită Israel crește de la a milionimea parte la sută la sută. Aceasta înseamnă că în mine trec prin grade și stări până când ating scopul. Apoi, Creatorul este în mine sută la sută.

Ajung la aceasta prin Tora și porunci, prin lumina care reformează, prin grup și prin alte mijloace. Și de fiecare dată clarificăm care sunt aceste două puncte și care sunt mijloacele pentru a le atinge; de ​​fiecare dată necesită efort.

Din Lecția zilnică de Cabala 07/03/26, Rabaș – Art.20, 1991-Ce înseamnă „Nu există nimic care să nu aibă un loc”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Cum decide grupul ce este ziua și ce este noaptea în munca spirituală?

Răspuns: Grupul își stabilește propriile standarde. Care este cel mai înalt standard și indicația ideală? Calitatea dăruirii, a dăruirii, precum Creatorul, este scopul, o stare pe care o consider ca fiind finalizarea căii.

De fiecare dată când ating parțial acest scop – intenția de dragul dăruirii, fie că sunt în prezent cufundat în el, fie că doar aspir la el (chiar dacă nu l-am atins încă), trebuie să decid că aceasta este ziua. Fac acest lucru nu pe baza simţirilor mele subiective, ci pe baza faptului că acesta este adevărul.

Toate celelalte stări care pot părea dulci în simțurile mele mă derutează și mă trag constant în direcția de a primi pentru mine însumi, le definesc drept noapte.

Pot distinge între noapte și zi atât în ​​raport cu starea mea interioară, cât și în ceea ce privește scopul creației; comparând propriile mele atribute cu atributele Creatorului. Pot aplica acest criteriu „zi și noapte” la absolut orice.

Grupul trebuie să accepte toate acestea ca fapt și ca standard. La urma urmei, ce este un standard? Este ceva în care nu mă aflu încă, dar de acum înainte, îmi asum obligația de a mă compara cu el până când voi deveni exact ca el. Aceasta se numește o indicație ideală, exemplul a ceea ce ar trebui să devin.

Grupul trebuie să se verifice constant și să-și rafineze harta interioară, idealul său, cu privire la ceea ce aspiră să fie. Trebuie să cultivăm o mentalitate în care în fiecare etapă a dezvoltării noastre putem depăși rapid sentimentul de „amar versus dulce” și în schimb, să alegem să prioritizăm adevărul, indiferent de aroma subiectivă pe care o putem percepe în el. În cele din urmă, vom aspira ca următoarea noastră stare să fie una în care adevărul însuși este perceput ca dulceață, deoarece scopul creației este de a oferi încântare ființelor create.

[353963]
Din Lecţia zilnică de Cabala 11/03/26, Rabaș – Art.34, 1988 “Ce este Ziua și Noaptea în muncă”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Atât timp cât Creatorul nu ne este revelat, luăm grupul ca factor definitoriu și îl folosim în locul Creatorului. Intru în grup și hotărăsc că opinia sa mi se va aplica ca și cum Creatorul ar fi revelat.

Apoi primesc putere de la grup, puterea autorității asupra mea. Prin urmare, mă pregătesc în mod deliberat pentru conexiunea cu grupul pentru a mă dizolva în el, astfel încât acesta să înceapă să mă guverneze și să-mi dea simţirea măreției Creatorului.

Intru în mod deliberat în grup și îl poziționez în raport cu mine însumi, astfel încât prietenii să-mi răstoarne toate gândurile, toate dorințele, oferindu-mi efectiv o minte nouă.

Dar această muncă nu se termină cu un singur act de a închide ochii și de a mă arunca în grup, și asta este tot. Este un proces meticulos care continuă în fiecare moment. În aceasta constă dificultatea sa.

Aici, trebuie să existe o decizie care să vină din partea mea. Aceasta se numește efort. Constă în a merge împotriva dorinței pe care o am și a o construi în deplină conștientizare, fără a închide ochii. Întregul succes constă în asta.

Dacă omul reușește metodic să-și permită „spălarea creierului” în ceea ce privește această idee abstractă pe care o urăște, va vedea că cerurile se limpezesc, și odată cu dificultățile crescânde, va intra din ce în ce mai mult în ascundere, până când va ajunge la revelație.

Astfel, efortul constă în libera alegere a grupului, iar acest lucru se simte îngrozitor, nimeni nu-l dorește, dar trebuie să alegem acest lucru în fiecare moment și să folosim această alegere pentru a plasa grupul astfel încât să-mi „spele creierul” tocmai cu ideea că Creatorul este măreț și trebuie să domnească asupra mea.

Acest lucru nu se poate face direct cu Creatorul, deoarece am folosi pur și simplu dorința noastră de a primi și nu am putea niciodată să realizăm acest lucru așa cum facem cu grupul. În grup, fac eforturi împotriva dorinței mele, îmi depășesc natura și sunt gata să mă anulez, să mă pierd în el.

[353815]
Din Lecția zilnică de Cabala 07/03/26, Rabaș – Art.20, 1991-Ce înseamnă „Nu există nimic care să nu aibă un loc”, în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Noi existăm într-o stare specială, într-o lume unică, în care nu înțelegem ce ni se întâmplă. Nu știm ce ni se va întâmpla acum sau într-un minut; nu vedem niciun sistem clar de recompensă sau pedeapsă sau cauză și efect al acțiunilor, gândurilor sau faptelor noastre fizice. Trăim în întuneric relativ, în gol.

Se întâmplă ceva, dar abia știm cum și de ce. Vedem doar consecințele imediate ale acțiunilor noastre mecanice în momentul prezent și nu vedem deasupra acestui nivel.

Nu cunoaștem consecințele dorințelor noastre, ale gândurilor bune sau rele. Mă afectează gândurile și dorințele altora? Le simt sau nu? Nu știu, este neclar. În esență, ne aflăm într-un spațiu de întuneric aproape total. Și acest întuneric nici măcar nu ne deranjează; ne-am obișnuit cu el.

Un copil mic, vedem, nu înțelege ce face sau ce i se întâmplă. Aleargă, se joacă și trage de lucruri; un copil explorează lumea printr-un nivel minim de contact cu ea.

Iar noi? Fundamental, ne aflăm și la un nivel minim de contact cu lumea. Chiar și la nivel fizic, nu știm clar dacă interacționăm corect cu lumea sau nu. Abia în timpul nostru, în acest secol, începem să ne dăm seama cum interacțiunea noastră cu lumea influențează mediul, ecologia, clima etc. Dar cum afectează lumea gândurile noastre, cea mai puternică măsură a impactului, nu știm.

În principiu, dacă urmărim ierarhia interacțiunii noastre fizice cu lumea, de la cel mai de jos nivel, nivelul uman, care urmează nivelurilor mineral, vegetal și animal, este în esență, nivelul gândurilor, intențiilor și atitudinii interioare a omului față de societate sau de lumea în care există.

Și atunci devine complet neclar unde se găsesc recompensa, pedeapsa și consecințele acțiunilor noastre bune sau rele.

În general, aceasta este o problemă. Suntem ca niște copii care aleargă printr-o cameră, făcând ceva fără să înțeleagă sensul sau reacția precisă. Îi spunem copilului: „Nu face asta!”, dar el nu înțelege de ce. Noi știm, dar el nu. Și cine ne poate spune ce este permis sau nu, este de asemenea, neclar.

Abia acum începem să ne dăm seama că există o singură Forță superioară (să o numim natură sau Creatorul) care guvernează totul, deoarece este integral conectată la noi și trebuie să ținem cont de ea. Vedem că totul în natură urmează legi absolute care acționează asupra noastră fără să ne întrebe. Și aici apare un sistem de relații foarte serios.

Cum ne putem comporta față de natura înconjurătoare, lumea superioară, Forța superioară, dacă existăm în interiorul ei, dar rămânem complet inconștienți de prezența ei? Prin urmare noi, în nebunia noastră, ne comportăm fără să vrem ca niște copii mici; ne imaginăm că suntem liberi să acționăm după bunul plac, doar pentru a ne trezi loviți din toate părțile de un baraj de repercusiuni dureroase.

Totuși, nu reușim să acordăm acestor consecințe atenția pe care o merită, nu le recunoaștem ca rezultat al propriilor noastre neajunsuri și nici nu percepem legătura cauzală directă dintre acțiunile noastre și răspunsul naturii. Pur și simplu nu înțelegem formula de bază care guvernează interacțiunea corectă dintre noi și lumea naturală.

Dacă am fi capabili să percepem și să înțelegem acest lucru, atunci egoismul nostru, dorința noastră înnăscută pentru o existență confortabilă, ne-ar îndruma fără greșeală în direcția corectă. Dar pentru că acest sistem de conducere ne rămâne ascuns, continuăm să ne comportăm ca niște copii mici; orice ne interesează în acel moment, încercăm imediat, fără să acordăm atenție consecințelor. Și dacă există consecințe, nu le legăm de cauză. Aici se află ignoranța noastră în ceea ce privește guvernarea și toate problemele vieții noastre.

Desigur, aceasta este o existență mizerabilă, dar nu este nimic de făcut. Conducerea superioară și legătura clară dintre acțiunile și consecințele noastre ne sunt ascunse pentru a ne ridica la un nivel la care noi înșine vom îndeplini acțiunile corecte, nu prin constrângere ci pentru că vom dori să fim în conexiune directă cu Creatorul și vom dori să fim buni și amabili.

Exact asta ne cere natura, ființele iraționale care suntem au nevoie pentru a realiza realitatea în care existăm și pentru a acționa în conformitate cu această conștientizare.

[247697]
Dintr-o lecție de Cabala în limba rusă, 17.03.2019

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→