Întrebare: În procesul de construire a grupului, fiecare dintre membrii săi și grupul în ansamblu primesc obstacole. Scopul acestor obstacole este de a spori aspirația către Creator și sentimentul nevoii de El?

Răspuns: Trebuie să vă imaginați că un anumit vas este suspendat în aer, iar acest vas este cel mai important lucru pentru noi. În el Îl vom revela pe Creator— mai întâi ca și cum ar fi în afara noastră, iar mai târziu, poate într-o formă mai interioară, când simțim că toate inimile noastre împreună construiesc acest vas. De ce vorbesc despre o formă exterioară? Pentru că trebuie să-ți îndrepți atenția spre exterior, dincolo de tine însuți. În niciun caz nu ar trebui să ne raportăm unii la alții ca la o societate închisă, care nu are nevoie de niciun scop dincolo de ea însăși.

Întrebare: Mă refer la instrumentul numit grup. În construirea lui, omul primește obstacole. Care este scopul lor?

Răspuns: Scopul obstacolelor pe care le primește omul în timp ce construiește grupul sau în timp ce își modelează atitudinea față de acesta este tocmai acela de a-și stabili atitudinea corectă. Cum știu care ar trebui să fie acea atitudine? Cu alte cuvinte, cum ar trebui să arate vasul final? Ajung la aceasta prin obstacolele pe care le primesc și le corectez în mod constant.

A depăși obstacolele înseamnă a le dobândi și a le integra în sine ca forță benefică. Prin aceasta, devin mai înțelept și mai experimentat, iar data viitoare voi primi un obstacol mai mare. Fiecare obstacol, odată corectat, devine în mine o forță activă și eficientă.

Problema noastră este că abia simțim că data viitoare vom fi mai puternici, deoarece data viitoare cădem și mai adânc. Și totuși, fiecare detaliu se alătură întregului. De aceea cad mai adânc.

Fără aceste obstacole, cum m-aș construi pe mine însumi? La fel se întâmplă și în viața noastră materială: un alt examen, o altă probă, o altă sarcină și așa mai departe. Prin aceasta, omul crește.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când un om lucrează cu măreția grupului lui, el lucrează împotriva dorinței sale de a primi. Vreau ca Creatorul să fie cât mai măreț posibil, deoarece aceasta îmi oferă mai multă încredere, mai multă pace; aparțin unui lucru măreț!

Dar când lucrez la măreția grupului, în ce constă măreția sa? Ea tinde tot mai mult spre dăruire; vrea să investească mai mult — aceasta este măreția grupului meu.

Adică, eu prețuiesc grupul în funcție de înclinația sa spre dăruire, iar acest lucrru nu oferă nicio împlinire dorinței mele de a primi. Când dorința de a primi nu capătă nicio împlinire, nu am de ales — trebuie să încep să prețuiesc aceste calități în sine.

Punând grupul înaintea mea, în locul Lui, Creatorul mi-a oferit posibilitatea de a face abstracție completă de dorința mea de a primi, și de a ieși din ea.

De aceea, El a sfărâmat vasul lui Adam HaRişon și i-a dat fiecărui om mediul înconjurător ca mijloc pentru atingerea dăruirii. Fără aceasta, nu am fi putut face nimic.

Grupul este mijlocul pentru atingerea măreției Creatorului, pentru a-L recunoaște ca Bunul care face bine.

Dacă separ grupul de Creator, nu mă voi apropia niciodată de împlinirea nici măcar a celei mai mici acțiuni care să ducă la ieșirea din sine.

Ca exemplu, Baal HaSulam aduce în discuție Rusia Sovietică: aceasta s-a desprins de Creator și a încercat să construiască o societate frumoasă în mod independent; Kibuţ-urile au făcut același lucru. Au existat și alte exemple similare în istorie, și toate s-au încheiat cu eșec.

În munca noastră, trebuie să conectăm grupul și Creatorul unul cu celălalt, astfel încât grupul să devină mijlocul. Rabaş scrie despre acest lucru foarte clar în toate articolele sale despre grup.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Spuneţi că este imposibil să renunți la propria satisfacție, imposibil să-ți iubeşti semenii și imposibil să dăruiești altuia. Imposibil!

Răspunsul meu: Da.

Întrebare: Dacă omul ajunge la o realizare atât de tăioasă și amară în interiorul lui, este acesta un bine?

Răspuns: Aceasta este recunoașterea răului, a naturii sale! Și de acolo trebuie să-ţi spui în continuare că trebuie să mă ridic deasupra răului, deasupra acestei naturi. Ce trebuie să fac pentru asta? Unde pot găsi un astfel de remediu?

Oamenii nu l-au găsit încă. Au încetat deja să mai spere, pe de o parte. Dar pe de altă parte, ei înțeleg treptat din ce în ce mai mult, că dacă un astfel de remediu nu există, atunci nu există fericire, nimic bun, nici viitor.

Comentariu: Deci, iată o dilemă. Înțeleg că nu se poate trăi așa, că sunt așa, natura mea este așa, și în același timp, înțeleg că nu pot merge mai departe.

Răspunsul meu: Nu pot.

Întrebare: Am ajuns în punctul în care nu există cale de întoarcere și nici mers înainte. Ce ar trebui făcut în acest caz?

Răspuns: Când ajungem la o astfel de stare, începem să înțelegem, că dacă natura ne-a stabilit această sarcină, atunci evident că natura are și o soluție.

Întrebare: Este logic. Deci soluția nu este în jurul meu, nu este în prietenii mei, nu este nicăieri aici, ci în natura însăși. Și astfel, încet, încet, încep să comunic cu natura?

Răspuns: Da. Aceasta este comunicarea cu natura.

Întrebare: Deci, spun: „Soluția este în tine. Dă-mi această soluție.”

Răspuns: Da. Trebuie să se ajungă la punctul în care omul este cu adevărat obligat să se îndrepte către natură într-un astfel de mod.

Întrebare: Și în ce moment va da natura soluţii și va răspunde?

Răspuns: Când omul este în disperare completă, când are nevoie cu adevărat doar de asta.

Întrebare: Dacă generalizăm toate acestea, suntem conduși acum exact către această stare? Nu o putem ocoli, nu o putem evita?

Răspuns: În niciun caz.

Întrebare: Deci aveți un sentiment clar că suntem conduși tocmai spre asta?

Răspuns: Da. Trebuie doar să înțelegem și să simțim că inversiunea interioară se bazează pe acest punct. Este necesară; altfel nu veți trece la un alt mod de existență.

Întrebare: Și spuneți-mi, dacă vă aude un om, care sunt acțiunile sale în acel moment? Chiar dacă începe să comunice mecanic cu natura, cu Creatorul.

Răspuns: Doar să se întărească în această paradigmă.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 23.02.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→