Întrebare: De ce numește Rabaş măsura judecății „Elokim” în articolul „Ce este, Călăuzirea Lui este ascunsă și revelată?

Răspuns: Creatorul, în guvernarea Sa, ne apare în mai multe forme, dar nu ca Aţmuto; mai degrabă, așa cum se spune, „Prin acțiunile Tale Te cunoaștem”. Acțiunile Sale față de noi sunt cele nouă Sfirot relative la Malchut.

Malchut, prin crearea unei restricții, a unui ecran și a unei lumini reflectate asupra sa, preia primele nouă calități și dorește să se asemene lor. Apoi se dovedește că ecranul și lumina reflectată sunt Kli-ul lui Malchut, atitudinea ei față de superior, conform principiului „așa cum El este milostiv, așa fii și tu milostiv”. Adică, în măsura în care dezvălui cum se raportează El la mine, în aceeași măsură o accept și mă raportez la El în mod similar, și nimic mai mult.

Una dintre atitudinile Creatorului față de noi se numește „Elokim”. Se spune că este măsura judecății. Cum poate exista o măsură a judecății în primele nouă Sfirot?

Judecata este o limitare din partea creației, atunci când aceasta nu poate accepta întotdeauna guvernarea Creatorului ca fiind bună și făcând binele, nu o poate percepe ca atare, și prin urmare, această dăruire apare creației ca fiind categoria judecății. Aceasta este ceea ce se înțelege atunci când spunem că lumina construiește întunericul. Dacă Creatorul este revelat lui Malchut într-o stare în care nu-L poate accepta, Îl simte ca întuneric.

Ce este Elokim? Când Malchut se ridică la Bina, ea își aduce limitarea în Bina, și conform acestei limitări, dăruirea lui Bina este împărțită raportat la Malchut în „Mi” și „Eleh” – „Elokim”.

Când Malchut se ridică la Bina, pe de o parte, ea ridică măsura judecății acolo, și pe de altă parte, dorința de a dobândi calitățile lui Bina. Apoi, Malchut însăși începe să îndepărteze măsura judecății, și în măsura în care dobândește calitățile dăruirii de la Bina, le poate realiza.

Atunci acest nume Elokim operează pe deplin. „Mi” și „Eleh” se unesc: „Mi” este Galgalta ve Eynaim, „Eleh” este AHAP. Astfel, este revelat numele Elokim.

Din Lecţia zilnică de Cabala 25/01/26, Rabaș – Art.28, 1988-Ce este, Călăuzirea Lui este ascunsă și revelată

Filed under: Creatorul, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Astfel, pe de o parte, fiecare om ar trebui să se simtă smerit, iar pe de altă parte, să fie mândru că Creatorul ne-a dat șansa… (Rabaş, „Scopul Societăţii – 1”).

Din întreaga umanitate, El a ales o mână de oameni și și-a dorit ca aceștia să se apropie mai mult de El, să-L reveleze și să urce la gradul Său în timp ce încă trăiesc în această lume. Această viață nu ne împiedică să trăim în lumea spirituală și vom simți acest lucru până la sfârşitul corectării.

…Creatorul ne-a dat șansa de a fi într-o societate în care fiecare dintre noi are un singur scop: ca Șchina [Divinitatea] să fie printre noi (ibid.).

Cu alte cuvinte, să dezvăluim prezența Creatorului între noi.

De aici rezultă câteva principii. În primul rând, avem nevoie de o societate care să permită fiecărui om să recunoască importanța vieții spirituale.

Desigur, sună minunat să vorbim despre atingerea eternității, a perfecțiunii și a libertății; despre a nu depinde de nimeni; despre a putea realiza orice ne dorim; despre succes, sănătate și prosperitate care să ne însoțească; despre înțelegerea întregii realități și a întregii naturi. Este ușor de spus, dar omul nu simte încă acest lucru.

Într-un scurt articol intitulat „Ascunderea și Dezvăluirea Feței Creatorului – 2”, Baal HaSulam descrie în ce măsură omul își schimbă percepția asupra realității atunci când simte lumea spirituală. Percepția sa asupra lumii se transformă în opusul ei.

Problemele, suferința și tot ce este rău la oameni și în lume, pe care le vedea anterior, apar brusc în lumina opusă. Se dovedește că totul este bun și minunat, iar întreaga lume este plină de prezența Creatorului. Omul se simte în nirvana, într-o mare, eternă exaltare spirituală, iar întreaga sa lume este plină de forța energiei spirituale.

Acest lucru depinde de cât de mult înălţăm scopul în mediul nostru. Putem rezista egoismului nostru, care ne trage întotdeauna înapoi, numai dacă societatea ne „spală” mintea și inima cu mesajul importanței scopului.

Mai mult, acest lucru trebuie făcut artificial. În același fel, lumea obișnuită ne captează atenția cu lucruri presupus importante pe care trebuie să le cumpărăm, să le discutăm și la care să ne gândim. De ce? Pentru că este important și profitabil pentru om și astfel îmi umple viața cu preferințele sale.

Așadar, haideți să ne umplem viețile cu ceea ce este important pentru noi. Avem o astfel de oportunitate. După cum scrie Rabaş, trebuie să-i mulțumim Creatorului pentru că ne-a adus într-un mediu prin care putem dezvălui dimensiunea spirituală.

Fă tot ce poți, și mântuirea Domnului este la o clipire de ochi. (Baal HaSulam, Scrisoarea nr. 10).

Nu ni se cere să facem nimic care depășește puterile noastre. Problema este alta, și anume că nu depunem eforturile de care suntem capabili.

Baal HaSulam continuă: Cel mai important lucru din fața voastră astăzi este unitatea prietenilor. Străduiți-vă în aceasta din ce în ce mai mult, căci aceasta poate răscumpăra toate greșelile. Cu alte cuvinte, nu există nimic mai important. A „răsplăti” înseamnă a completa, a acoperi toate defectele. După cum este scris: „Iubirea va acoperi toate fărădelegile”.

Într-adevăr, fărădelegile nu sunt ale noastre, egoismul nu este al nostru, ura nu este a noastră; toate acestea au fost create de Creator. După cum se spune: „Am creat înclinația rea”. Dar pentru a dezvălui conexiunea care este mai presus de toate acestea, noi, și în mod special noi, trebuie să depunem tot efortul.

Conectând-ne mai presus de ură, atingem o putere care ne ridică cu 125 de grade către lumea infinitului. Și de aceea, într-o altă scrisoare a sa, Baal HaSulam scrie:

„Vă poruncesc să începeți să vă iubiți unii pe alții ca pe voi înșivă, cu toată puterea voastră, să suferiți din durerile prietenilor voștri și să vă bucurați de bucuriile prietenilor voștri cât mai mult posibil. Sper că veți ține cont de aceste cuvinte ale mele și veți pune în aplicare această chestiune la maximum (Baal HaSulam, Scrisoarea nr. 49).

Din Congresul „Noi” din New Jersey, Lecția 5, 02/04/11

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: V-aţi săturat vreodată de presiunea egoismului, atunci când oamenii vă pun întrebări? Aveţi vreo limită?

Răspuns: De îndată ce relevanța întrebărilor dispare, încetez imediat să mai răspund.

Întrebare: Să presupunem că o seară durează cinci ore. Nu puteți răspunde la întrebări timp de cinci ore încontinuu, nu-i așa? Aveţii vreo limită de resurse?

Răspuns: Nu! De obicei, întrebările se termină de la sine. Există o anumită limită a cât de mult pot fi umpluți ascultătorii și atunci nu are rost să continui.

La fel este și cu lecţiile. Lecțiile noastre se desfășoară în funcție de timp: trei părți de câte 45 de minute fiecare. Dar uneori sparg această barieră și dau, în loc de 45 de minute pentru o parte, două blocuri consecutive de 45 de minute, pentru că văd că există un gol serios care poate fi umplut.

La congresele noastre, mai întâi țin o prelegere de 40 până la 50 de minute, apoi alte 40 până la 50 de minute răspund la întrebări. După aceea, ascultătorii nu mai sunt capabili să absoarbă materialul. Chiar și atât este deja prea mult pentru ei. Cu alte cuvinte, dacă aș ține o prelegere de o oră și jumătate, nu ar absorbi-o.

Numai dacă suntem antrenați să studiem trei ore încontinuu (este posibil să studiem cinci sau șase ore, așa cum am studiat odată cu Rabaş opt sau nouă ore încontinuu, aceasta este o altă chestiune), atunci nu există probleme.

Când intri în propria ta lume și în interiorul ei îți dezvolți propriile calități și simţiri, trăiești în ea și comunici cu ea din unghiuri diferite, aceasta este o cu totul altă chestiune. Cabaliștii pot rămâne în ea fără limită: zile întregi, o viață întreagă, o eternitate.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Limita egoismului”, 12.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În primul rând, omul trebuie să înțeleagă starea în care se află. El este trimis într-o stare foarte joasă, chiar umilitoare. Descoperă că este o creatură de care pare să nu existe deloc nevoie, iar o astfel de condiție nu este nicidecum onorabilă; nu are nici cauză, nici scop.

Tocmai din acest moment, omul ar trebui să-și folosească libertatea de alegere. Adică, trebuie totuși să găsească putere în mediu, deoarece fără mediu suntem ca animalele. Dacă nu ar fi mediul, aș trăi cu soția mea în pădure, aș avea copii, aș obține hrană pentru ei și pentru mine, ca toate animalele și fiarele.

Dar spre deosebire de animale și fiare, dorința mea de a primi continuă să crească, în timp ce a lor nu crește. Se spune: „Un vițel de o zi se numește deja bou”. Un vițel nou-născut știe deja să meargă; într-o zi sau două el se ridică și merge, știe deja tot ce are nevoie și nu se va răni și nu-şi va provoca nicio durere niciodată. Vițelul este încă mic ca mărime, dar mintea lui este aceeași cu cea a unei vaci adulte.

Cu o ființă umană totul este diferit. Dorința de a primi crește constant și ea se ridică deasupra nivelului animalic. Nu se poate face nimic în privința acestei dorințe.

Prin urmare, apar metode care susțin că omul trebuie să suprime dorința din interiorul său, să devină ca un animal și atunci nu va mai simți nicio suferință, să trăiască precum un animal.

Mâncare? Vei obține întotdeauna puțină hrană. Adăpost? Ai nevoie de un colț, de o colibă ​​- nicio problemă, vei găsi întotdeauna un loc unde să dormi. Familie? Vei găsi o soție potrivită, vei avea copii – totul va fi bine. Dacă nu ceri mult, cobori la un nivel foarte scăzut. Ți se spune că dieta este bună, că și respirația mai puțină este bună. În general, redu-ți nevoile și vei deveni drept.

Acționând astfel, începi să te simți bine. Cobori la nivelul animalic, te limitezi strict la ceea ce este necesar pentru viață și nu ai probleme. Un animal are mult mai puține probleme decât o ființă umană. Spunem „viață de câine”. Dar este o viață de câine pentru o ființă umană, nu pentru un câine. Există însă o altă metodă: să nu înduri privațiunile, ci dimpotrivă, să înveți cum să folosești dorința de a primi. Atunci trebuie să o accepți pe deplin și complet, nu să o suprimi, ci să înveți cum să o folosești corect. Pentru aceasta, ai nevoie de o metodă specifică, nu de metode de suprimare, care sunt incluse de obicei în învățăturile orientale sau diverse abordări religioase bazate pe suprimarea dorinței de a primi, ci de metoda Cabala.

Cabala este singura metodă care susține contrariul: nu suprima dorința de a primi, ci folosește-o cât mai mult posibil.

Este adevărat, că lumea a preferat întotdeauna să reducă dorința de a primi doar pentru a nu suferi, deoarece așa este mai convenabil, mai calm și mai ușor. Acest lucru era posibil în generațiile anterioare, când dorința de a primi nu ardea atât de intens în om. „Cel care sporește cunoașterea sporește tristețea”; acest lucru este de înțeles.

În zilele noastre, când dorința de a primi arde deja atât de puternic în om, iar în anii următori va crește și mai mult, omul nu va putea să o restricționeze și să coboare la un mod de viață natural, simplu, precum cel propus de yoga și alte metode care spun „Du-te la o mănăstire, stai liniștit și pașnic în chilia ta și mulțumește-te cu puțin”.

Trăim într-o perioadă de tranziție în care toate metodele de suprimare devin de nesuportat. Ele nu mai funcționează și atunci nu mai rămâne cu adevărat altă opțiune decât să apelezi la metoda Cabala.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/01/26, Rabaș – Art.29, 1986-Lișma și LoLișma

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Credeți că omul își pune întrebarea singur sau este cineva ca un mecanism care trebuie să o pună?

Răspuns: Desigur, nu își pune întrebarea singur. Aceasta este o dorință comună, mare, creată de Creator.

Așa cum să spunem, te uiți la un terci care fierbe într-o oală imensă care clocotește, fierbe și schimbă straturile, tot așa și noi, toate sufletele, digerăm și ne conectăm unii cu alții, iar întrebările apar; adică noi goluri neumplute care sunt capabile să se ridice, să urce la suprafață.

Cu alte cuvinte, prin ridicare, aceste goluri încearcă să obțină un fel de umplere, să ajungă la un fel de echilibru, și prin urmare să pună o anumită întrebare.

De aceea, mă conectez întotdeauna nu doar cu cei care pun întrebări sau chiar cu publicul imens care mă ascultă în întreaga lume, ci cu întregul suflet. La urma urmei, vorbim despre echilibrul său, despre împlinirea sa, despre aducerea sa la o corectare completă și despre dezvăluirea stării perfecte în care există, care este ascunsă de sine însuși.

Simt mereu ce muncă extraordinară facem în acest proces și cum afectează întreaga creație. Nu este vorba de mândrie, aroganță sau vanitate, ci de sentimentul și conștientizarea oportunității de a participa puțin la timpul dat, la partea minimă care ne-a fost acordată în mișcarea spre perfecțiune.

Din KabTV, emisiunea „Am primit un apel. Răspuns la orice întrebare”, 12.09.2010

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când diseminăm, devenim corectori ai lumii?

Răspuns: Desigur că suntem. Este adevărat. Ce înseamnă, corectori ai lumii? Creatorul ne-a dat o lume coruptă, și aducându-L pe Creator în această lume, o corectăm.

Creatorul a creat o lume necorectată, egoistă. Dacă aducem calitatea dăruirii în ea, atunci în acest fel lumea este corectată. Prin urmare acțiunea noastră se numește corectarea lumii (Tikun Olam). Asta spune Creatorul: „Am făcut lumea cu defecte, am stricat-o și copiii Mei au reparat-o”, adică „Fiii Mei M-au învins”.

Întrebare: Ce înseamnă că nu lipsește nimic în lume și nimic nu trebuie schimbat?

Răspuns: Nu este nimic de schimbat în lume decât să aducem prezența Creatorului în ea. Ca toți ceilalți, nu facem decât să stricăm lumea și mai mult: acumulăm defecte peste defecte și nu facem decât să ne agravăm calea. Singurul lucru de care avem nevoie este să-L dezvăluim pe Creator în lume. Nimic altceva.

Dintr-o lecție de Cabala în limba rusă, 9 aprilie 2019

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Atunci când construiești mediul corect, există multe detalii, dar în general, această acțiune se numește iubire.

De ce nu se numește autoritate, comandă, compromis sau acord? De ce se numește iubire? La urma urmei, acesta este cel mai puțin concret dintre toate lucrurile de care te-ai putea agăța.

Alegi un grup pentru a-l iubi? Nu simt că fac ceva decisiv, că prin iubire îmi pot schimba în mod sigur prietenii și îi pot influența astfel încât şi ei să mă influențeze. Iubirea pare o forță prea blândă pentru a-mi guverna destinul, viața.

Toate acestea se datorează faptului că nu știm că nu trebuie să guvernez nimic altceva decât atitudinea mea față de cei din jurul meu. Iar guvernarea precisă a atitudinii omului este exact ceea ce se numește iubire.

Aceasta este foarte diferită de iubirea familiară nouă în această lume, între ființele create la nivel animal și uman: între părinți, între oameni. Această iubire este complet diferită, și prin urmare, nu este simțită. Noi nu vedem că un cabalist care stă într-un colț, are iubire față de umanitate. Ea este ascunsă, așa cum Creatorul este ascuns în raport cu umanitatea.

Aceste calități sunt spirituale; Acestea pot fi văzute doar atunci când omul este similar cu ele. Orice fenomen al naturii, material sau spiritual, îl percepem doar atunci când primitorul are aceeași calitate în interior. În măsura în care el seamănă cu ceea ce există în mediul înconjurător, el îl simte.

Și dacă omul nu are nicio legătură cu un anumit fenomen, nu îl poate percepe. Prin urmare, nu percepem relațiile și forțele care există deasupra acestei lumi. Nu înțelegem ce înseamnă că Creatorul iubește lumea cu iubire absolută. Nu știm ce înseamnă acest cuvânt „iubire”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 02/02/26, Rabaș – Art.883-Căci omul este pomul câmpului – 1

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Există sau nu deochiul? Ce credeţi?

Răspuns: Există. Dar nu este genul de deochi la care pur și simplu te privesc așa.

Prin dorințele noastre, suntem cu toții conectați într-o singură dorință comună, enormă, pe care Creatorul a creat-o. Și prin urmare, prin dorințele noastre, ne putem influența reciproc, fiecare de la propriul nivel, de la rădăcina sufletului său. Astfel, când mă gândesc rău despre ceilalți, mă rănesc pe mine și le fac rău celorlalţi. Cauzez rău pentru că acționez prin dorința mea.

Întrebare: Se întâmplă acest lucru involuntar?

Răspuns: Da, desigur.

Comentariu: Nu am liberă alegere.

Răspunsul meu: Oamenii nu știu asta. Dar de ce este lumea noastră atât de rea? Pentru că oamenii se gândesc unii la alții în acest fel!

Întrebare: Pentru că parcă își aruncă deochiul asupra altuia?

Răspuns: Desigur! Îi dorește cineva binele altuia?

Comentariu: Aceasta este, desigur, o întrebare.

Răspunsul meu: Nu este deloc o întrebare!

Întrebare: Nimeni nu dorește binele altuia?

Răspuns: Bineînțeles că nu! Și se dovedește că întreaga noastră lume trăiește doar pe baza deochiului, a respingerii, a respingerii reciproce dintre oameni.

Întrebare: Aceasta este ceea ce numiți dvs. lumea noastră, cea în care trăim?

Răspuns: Da. Ochiul este cel mai înalt organ: văzul, auzul, mirosul, gustul și atingerea.

Întrebare: Cele cinci simțuri, iar văzul este cel mai înalt dintre ele?

Răspuns: Cel mai înalt. Și prin urmare, trebuie să ne preocupăm să ne privim corect unii pe alții.

Întrebare: Când folosiți cuvântul „a privi”, ce puneți în el?

Răspuns: A relata.

Comentariu: Ceea ce tocmai ați afirmat – că întreaga noastră lume este construită pe deochi – este o afirmație destul de amplă. Este construită pe deochi.

Răspunsul meu: Unde ați văzut vreodată o atitudine normală a unui om față de altul?

Comentariu: Ei bine, nu într-o asemenea măsură.

Răspunsul meu: Nu contează în ce măsură, ci doar într-o direcție negativă!

Întrebare: Este asta pentru că eu exist? Pentru că gândurile mele sunt doar despre mine?

Răspuns: De la bun început, nu suntem îndreptați spre bine. De la bun început, nu suntem îndreptați spre o atitudine corectă unii față de alții. Stabilim acest lucru doar în anumite condiții – dacă el se comportă în așa fel, atunci și eu mă voi raporta corect la el și așa mai departe. Dar la început, nu am niciun bine față de celălalt. De ce aș face-o?

Întrebare: Ce vreţi să spuneţi prin „De ce aș face-o?”

Răspuns: Cum ar putea fi așa? De ce ar trebui să mă raportez cu bine la ceilalți? Te întreb ca pe un om normal din lumea asta. Așa ceva nu poate exista!

Comentariu: Dar în sinea mea, nu vreau deloc să fiu de acord cu dvs. că toate gândurile mele sunt doar pentru a face rău.

Răspunsul meu: Ești voluntar Komsomol din anii 1920!

Comentariu: Da, dar totuși, vrei să crezi că omul măcar depune un efort.

Răspunsul meu: Omul este creat în rău! Omul este rău! Nu există scăpare din asta. Numai educația îl poate ridica din această mlaștină egoistă și invidioasă – trageți-l de urechi, spălați-l, uscați-l bine, agățați-l de urechi la soare, astfel încât să-l evapore complet. Și abia după aceea putem începe să-l umplem cu ceva bun.

Întrebare: Atunci, întreaga știință a corectării, care se numește Cabala, este despre cum să transformi aceste gânduri rele, această privire rea în care există lumea noastră, într-o privire bună?

Răspuns: Da.

Comentariu: Adică, cum să ridici un om din această lume într-o lume a unei priviri bune, a bunătății și așa mai departe.

Răspunsul meu: Da. Aceasta va fi deja lumea spirituală, lumea superioară, lumea spirituală.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 21.01.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Un comentariu →

 Întrebare: Cum știe omul că mediul pe care îl creează este cel corect?

Răspuns: Omul nu știe nimic. Aceasta este munca pe care trebuie să o facă: să se încurce și să verifice, să investigheze și să se încurce din nou, să înțeleagă câte ceva și să se îndrepte către cărți, către profesor și către prieteni.

Așa ajunge omul să cunoască treptat sistemul numit guvernarea Creatorului asupra sa și începe să-l folosească prin propria decizie. Aceasta înseamnă că începe să guverneze lumea.

Întrebare: Există vreun fel de verificare pe această cale?

Răspuns: Verificarea este necesară în fiecare secundă. Trebuie efectuată în paralel cu munca. Fără ea, este imposibil să reușești.

Dacă omul nu efectuează verificarea, încetează să mai fie om. Nu simte unde toarnă apa care i-a fost dată pe tot parcursul anului. „Apa” înseamnă calitatea lui Bina, Forța superioară, cu care te corectezi, dar o torni degeaba, chiar dacă este măsurată cu precizie.

Adică, chiar acum, ți se oferă toate oportunitățile de a ajunge la corectarea finală. Chiar în această secundă, sosește Roș HaŞana al tău personal; asta trebuie să-și spună omul și nu contează când se întâmplă. Poate fi în mijlocul iernii sau al verii.

Ce înseamnă Roș HaŞana al tău? Înseamnă că în interiorul tău se află toate forțele, toate datele, toate sistemele, toate sursele și oportunitățile pentru a ajunge la corectarea finală. Trebuie doar să execuți un anumit număr de acțiuni în interiorul tău pentru a pune întregul sistem în ordine; aceasta este libera ta alegere.

Trebuie să iei aceste date și să le folosești corect.

Dacă faci asta, înseamnă că ești similar Creatorului. Ai învățat sistemul de guvernare de la El, atât verificarea, cât și execuția.

Aceasta înseamnă că ești contopit cu El: „Din acțiunile Tale Te vom cunoaște.”

Din Lecţia zilnică de Cabala 02/02/26, Rabaș – Art.883-Căci omul este pomul câmpului – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: În lumea noastră, vedem exemple de iubire, dar nu sunt foarte convingătoare.

Răspunsul meu: În lumea noastră, putem lua un grup de oameni, și prin exerciții psihologice, să-i facem atât de devotați unul altuia, încât nici moartea nu-i poate despărți. Se lucrează cu grupul în așa fel încât, în timpul unei acțiuni colective, nimeni nu se gândește la sine; toată lumea se gândește la grup și nu-și poate imagina viața fără el.

Există un caz cunoscut al unui echipaj de submarin care a suferit un accident și a trebuit să abandoneze nava. Nu toată lumea a avut șansa să scape, iar partea echipajului care ar fi putut pleca a ales să rămână și să moară împreună cu toți ceilalți.

La nivel corporal, vedem că rădăcinile spirituale se realizează în ramuri fără nicio problemă. Și aceasta este o forță umană; animalele nu o au. O mamă își poate da viața pentru copilul ei, dar animalele nu. Dacă un prădător îi amenință cu adevărat viața, femela abandonează puiul și fuge. O astfel de adăugare există doar la nivel uman.

Acest lucru indică faptul că deținem toate ramurile rădăcinilor spirituale. Dar vrem să atingem acele rădăcini. Și acolo, ele există într-o astfel de formă încât nu le poți atinge direct din egoul tău. Trebuie să te construiești într-o astfel de formă de la zero. Asta înseamnă că trebuie să ceri să devii așa.

Nu ți se cere să ai puterea de a deveni așa, nici un plan despre cum să o atingi, dar trebuie să ai dorința de a intra într-o astfel de stare, de a o dobândi astfel încât să devină natura ta într-o anumită formă; ești obligat să o găsești.

Tocmai aici constă problema. Dacă ți s-ar oferi să construiești un grup după modelul unui echipaj de submarin, l-ai construi. Dar pentru a realiza acest lucru la nivelul lumii spirituale, nu ai nicio capacitate.

A te ridica de la ramuri la rădăcini în iubire pentru prieteni este posibil doar prin cererea noastră. Nu prin execuție, ci în mod specific printr-o cerere.

Întrebare: Când ajungem la o astfel de cerere?

Răspuns: Când grupul îți arată că așa este cu adevărat. Îți spune că, ieșind din iubirea pentru sine, dobândim ceva măreț.

Și chiar dacă pentru tine acest lucru nu este adevărat, grupul te poate influența în așa fel încât va deveni adevărat.

Din Lecţia zilnică de Cabala 02/02/26, Rabaș – Art.883-Căci omul este pomul câmpului – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→