Întrebare: În articolul lui Rabaş „ Ce înseamnă în muncă „El a înghițit Maror [iarbă amară], el nu va ieși”?”, este scris că Maror (amărăciunea) poate fi simțită doar în timpul unei ascensiuni. Cum se poate folosi acest lucru, dacă este posibil?

Răspuns: Faraonul și Creatorul sunt amândoi revelații. Unul nu poate fi revelat fără celălalt. Uneori, Creatorul pare a fi revelat separat, iar alteori Faraonul pare a fi revelat separat, dar acest lucru nu este așa, deoarece fiecare dintre ei este complet opusul celuilalt.

Faraonul este partea opusă (Achoraim) a Creatorului, iar Creatorul este partea opusă a Faraonului. Aceasta este exact ca relația dintre plăcere (Oneg) și suferință (Nega). Prin urmare, atunci când Faraonul este revelat, în principiu ar trebui să mă bucur că prin el, prin toate gândurile și impulsurile sale, Creatorul este în esență revelat.

Faraonul este tot ceea ce contrazice Creatorul: „De ce ai nevoie de Creator? Există El măcar? Ce vei câștiga având o conexiune cu El? De ce ai nevoie tocmai de o astfel de conexiune care nu se bazează pur și simplu pe a primi de la El? Dacă este vorba despre a primi, atunci te rog, da, El există cu adevărat, ia și primește. Dar cine este Creatorul ca să ascult de vocea Lui? Tocmai vocea Lui?” Și așa mai departe.

Astfel, cu excepția binecuvântării, adică cu excepția acțiunii de dragul dăruirii, Faraonul poate face aparent tot ceea ce face Creatorul. Sistemul forțelor impure (Klipa) stă opus sistemului sfințeniei (Kduşa) până la sfârșitul corectării. Orice este revelat pentru prima dată în Klipa este practic echivalent cu ceea ce există în sfințenie, într-o asemenea măsură încât ți se dă totul, cu excepția unui singur lucru: să fii precum Creatorul.

„Ce vei câștiga din asta? Ia cât vrei pentru tine.” Este ca și cum ai alege constant ceva care nu are o justificare logică – să fii ca El. Și toate forțele, toate împlinirile care nu au legătură cu această calitate de „asemenea Lui”, ți le dă Faraon: orașe magnifice, împliniri, totul – cu excepția acestui punct.

De aceea vorbește despre un concept fundamental. Nu este o forță malefică, nici Amalek, nici Haman; este Klipa, opusă Creatorului. Dacă asculți de vocea Faraonului în loc de vocea Creatorului, atunci ai totul și nu simți nicio sclavie. Ai orașe frumoase și tot restul. Dacă nu dorești să părăsești Egiptul, ia totul, este al tău.

Întrebare: Poate omul să distingă vocea Faraonului de vocea Creatorului?

Răspuns: Da.

[354770]
Din Lecția Zilnică de Cabala 28.03.2026, Rabaş – Art.524-Ce înseamnă în muncă „El a înghițit Maror [iarbă amară], el nu va ieși”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: De ce pun Baal HaSulam și predecesorii săi un accent deosebit pe Pesah?

Răspuns: Cabaliştii nu se ocupă niciodată de istorie. În spiritualitate, nu există conceptul de timp, care este noțiunea din care derivă înțelegerea noastră a diferitelor procese.

În spiritualitate, există niveluri, grade din această lume care duc la sfârșitul corectării, iar fiecare dintre cele 620 de grade radiază o anumită stare în această lume. Toate stările care există în spiritualitate pe aceste 620 de grade trebuie realizate și în această lume, și în plus, o singură dată.

Dacă ceva s-a întâmplat deja la nivel mineral (Domem), adică în lumea materială, atunci nu trebuie să se repete a doua oară. De exemplu, noi eram fizic în Egipt, am ieșit din Egipt și acum nu mai trebuie să repetăm ​​acest lucru. Toți cei care ies acum din Egiptul lor interior spre spiritualitate, în ceea ce se numește Țara lui Israel (Ereţ Israel), nu trebuie să facă acest lucru fizic, deoarece l-am îndeplinit deja într-o formă fizică în încarnările anterioare.

Totuși, în spiritualitate nu există un grad mai semnificativ decât primul, deoarece urcarea la el este cea mai dificilă. Trebuie să înduri exilul egiptean, plăgile, despicarea Mării Roșii (Marea Finală, Yam Suf), primirea Torei, 40 de ani de rătăcire în deșert, cele șapte națiuni și Amalek înainte de a intra în Țara lui Israel. Acesta este un proces foarte dificil.

În spiritualitate, dacă o privim din perspectiva legilor timpului, urcarea de la un grad la altul poate dura un timp relativ scurt, în timp ce trecerea de la lumea materială la cea spirituală necesită ani.

Aceasta este într-adevăr o perioadă foarte neplăcută pentru om: el este în această lume și încă nu simte nimic și nu vede nimic din lumea spirituală. Nu există nicăieri anume unde să fugă omul, totuși o persoană se ține în întuneric și are nevoie de tot felul de dispozitive pentru a se pregăti puțin mai mult, pentru a adăuga intenție, pentru a depune efort. Are nevoie constant de un sprijin pe care să se bazeze.

Dar în spiritualitate, calea este deja trasată. Acolo vedem și simțim că nimeni nu trebuie să te convingă sau să te întărească. Prin urmare, Cabaliștii evidențiază Pesah deoarece acesta se află chiar în fața celei mai dificile decizii, cea legată de mecanismele interioare ale fiecărui suflet individual.

Orice suferință pe care o experimentează omul este în esență, suferință din cauza întunericului, din cauza lipsei de lumină. Fiecare impuls și fiecare gând care a apărut vreodată într-un om se alătură celorlalte. Aceasta se acumulează nu doar acum, când stăm cu o carte, ci se referă la comoara cumulativă a tuturor încarnărilor noastre. Pesah, în esență, trasează o linie definitivă și scoate omul de sub Machsom. De aceea, Pesah este un simbol cu ​​o semnificație atât de unică.

[354964]
Din Lecţia zilnică de Cabala 4/1/26, Rabaş – Art.13, 1987-De ce sărbătoarea Mațot (a azimelor) este numită Pesah

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Am copii, inclusiv gemeni. Le place să se rănească unul pe altul. Starea lor obișnuită este ca un frate să-l rănească pe celălalt; cel care îl rănește obține plăcere și încântare.

Din câte înțeleg eu, există trei stări în Pesah. Prima este atunci când ne face plăcere să-i dominăm pe ceilalți, când egoul nostru, Faraonul din noi, se distrează.

Aceasta este starea noastră obișnuită. Când simțim că egoul ne devorează și ne distruge pe toți, iar acest lucru devine insuportabil, începe a doua etapă, simbolizată de maţa, „pâinea suferinței”. Dvs. numiți această etapă restricție. Care este esența ei?

Răspuns: Restricția înseamnă că iau o decizie fermă: nu am de ales, nu pot continua să mă comport așa față de ceilalți. Trebuie să pun capăt acestui lucru și să mă eliberez de sub stăpânirea egoului meu.

Această etapă include recunoașterea răului – că eu sunt sub controlul egoului – și înțelegerea faptului că nu am de ales, nicio altă salvare decât să ies din el, să scap de el.

Întrebare: Și ce facem atunci? Cum relaționăm unii cu alții?

Răspuns: Noi – adică mulți oameni din poporul Israel (să nu vorbim încă despre întreaga lume) – decidem că trebuie să ne ridicăm deasupra egoului nostru, să nu-l mai folosim și dorim cu tărie ca acest lucru să se întâmple. Aceasta se numește „recunoașterea răului”.

Întrebare: Care este esența acestei ascensiuni?

Răspuns: Facem toate eforturile pentru a nu ne mai folosi egoul; ne obligăm singuri să facem acest lucru.

Întrebare: Înseamnă asta că „hrana” noastră devine săracă, precum maţa?

Răspuns: S-ar putea spune că da.

Întrebare: Acum, după etapa de restricție, când am „mâncat maţa”, adică ne-am forțat să ne tratăm bine unii pe alții, dintr-o dată ni se dezvăluie un nou spațiu. Și după Pesah începe a treia etapă, un moment în care ne întoarcem din nou la egoul nostru, dar acum ne bucurăm să ne dăruim unii altora și primim bucuria vieții din aceasta.

Răspuns: Mai mult, încep să dezvălui viața în nivelul de conexiune dintre noi: nivelul iubirii și al unității. Aceasta este ieșirea din Egipt și intrarea în lumea superioară. Revelez forța dăruirii și a iubirii, care este  numită Elokim, Creatorul, Forța superioară.

Aceasta nu este o imagine pe care ne-o imaginăm undeva în ceruri, ci în relațiile dintre noi. În interiorul lor, simțim o plăcere de 620 de ori mai mare decât înainte, când atrăgeam plăcere în egoul nostru exploatând-i pe alții.

Acum plăcerea noastră constă în a-i încânta pe ceilalți. Și în aceasta, simțim infinitul. La urma urmei, cât de mult ne putem bucura în egoul nostru? Dar pentru a-i încânta pe toți, aveți un spațiu infinit.

[157281]
Din conversația de la KabTV „Viaţă nouă 539 – Cultura evreiască: Între Hameţ (mâncare dospită) şi Maţa”, 27.03.2015

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Fiecare nou nivel pe care îl atingem, semnifică faptul că omul s-a corectat prin ridicarea la acesta, și deci a împlinit o poruncă. Prin urmare, numărul de niveluri corespunde numărului de porunci: 613 plus încă 7 porunci instituite de înțelepți.

Omul se ridică din grad în grad în virtutea Exodului din Egipt; prin urmare, atașăm amintirea Exodului din Egipt multor porunci, deoarece este fundamentul care ne permite să începem acțiuni spirituale numite „porunci”.

Nu vorbim despre poruncile cunoscute nouă în lumea materială (mișcări simple ale mâinilor, picioarelor sau limbii), ci despre acțiuni spirituale prin care omul se umple cu lumina superioară.

În absența unui ecran (un filtru spiritual care ar permite luminii superioare să pătrundă în noi), deocamdată o putem atrage spre noi prin studiul cărților. Ea ajunge la noi sub forma luminii înconjurătoare care ne purifică și treptat, ne corectează. Aceleași acțiuni pot fi îndeplinite nu numai prin studiu, ci și prin fapte reale.

În zilele de sărbătoare, cum ar fi Pesach (Paștele), care ne aduce bunătate, există lumini înconjurătoare specifice, iar aici este importantă participarea omului la pregătirea evenimentului festiv, în special participarea fizică, desfășurată la unison în întreaga națiune.

Dar pe lângă participarea generală, trebuie să avem o intenție: dorința de a atinge esența sărbătorii, de a ne înălța la nivelul de Pesach, astfel încât ceea ce evenimentul cunoscut sub numele de Exod să ni se întâmple cu adevărat. În funcție de direcția corectă a pregătirii premergătoare sărbătorii și de sinceritatea intențiilor, omul poate merita lumini înconjurătoare foarte mari chiar și în etapa de pregătire pentru sărbătoare.

De aceea ne străduim atât de mult: toată lumea vrea să ia parte la această muncă și o iubește, deoarece dă un rezultat spiritual mai mare decât studiul.

Baal HaSulam și toți cabaliștii care l-au precedat au evidențiat Pesach-ul și Sukkot dintre toate sărbătorile. Pesach corespunde exodului din această lume la spiritualitate, intrarea în eternitate și perfecțiune, pe care în esență, toată lumea o dorește. Iar Sukkot este „norul Gloriei Sale”, adică un nor, o Suka, un adăpost: Toate acestea sunt, de asemenea lumină înconjurătoare care vine la om și îl corectează. Principiul rămâne neschimbat; doar condițiile în care se află sufletul omului se schimbă. Prin urmare, în lumea noastră aceste sărbători, aceste stări spirituale, se manifestă în diverse forme și moduri de exprimare.

De Sukot, lumina înconjurătoare acționează diferit, deoarece sufletul se află deja la un nivel superior, în timp ce de Pesah are loc cu adevărat exodul din starea noastră către lumină.

Prin urmare, de fiecare dată când omul participă la lecții sau la muncă, este de dorit să nu uităm că tot ceea ce i se întâmplă, toate eforturile lor, necesită o intenție însoțitoare: omul întreprinde aceste acțiuni pentru a ieși din această lume în lumea spirituală, pentru a simți realitatea superioară. Apoi, aceste eforturi se acumulează și aduc omului sărbătoarea de Pesah.

[354959]
Din :Lecţia zilnică de Cabala 01/04/26, Rabaş – Art.13, 1987-De ce sărbătoarea Mațot (a azimelor) este numită Pesah

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Lumea noastră este lumea consecințelor, lumea faptelor și acțiunilor, în timp ce lumea superioară este lumea cauzelor, lumea rădăcinilor și a deciziilor. Omul nu este elevat în sens fizic; mai degrabă, în conștiința sa, el începe pur și simplu să vadă cauzele a tot ceea ce se întâmplă. Aceasta este cunoscută sub numele de revelația spiritualului, revelația Creatorului.

O astfel de stare este „Pesach”, din cuvântul „Poseach”, a trece peste, a sări peste. Este rezultatul faptului că Creatorul a „trecut peste” toate acțiunile omului și a adunat doar acele fapte în care omul a dorit să atingă spiritualul.

Faraonul (Paro) este natura noastră. Moise (Moşe) este acea mică forță din noi care vrea să ne tragă în lumea superioară. Toate disputele dintre Faraon și Moise sunt munca interioară pe care omul o îndeplinește, pe care o experimentează în sine. Inima omului este împietrită. Cu cât omul avansează mai mult, cu atât devine mai greu, până când ajunge la cele zece plăgi egiptene, care sunt încercări prin care el este obligat să treacă.

Acestea sunt lucruri cu adevărat neplăcute. Trebuie să le depășim prin conceperea constantă a unor noi strategii în căutarea puterii de a menține atracția către spiritual, scopul, care nu numai că nu strălucește puternic, ci se retrage în umbră atât de mult încât omul nu-l mai vede, ca și cum nu l-ar mai dori. Și toate acestea se întâmplă prin împietrirea inimii: Faraonul apare mai mare, Egiptul mai atractiv și nu mai pare atât de teribil să trăiești în această lume în esență animalică, fără niciun beneficiu.

Aceasta continuă până când cantitatea de eforturi pe care le depune omul continuu se transformă într-o nouă calitate, o calitate care la rândul ei, continuă să crească, iar apoi omul merită exodul din Egipt.

Aici începe în esență, procesul spiritual: omul urcă prima treaptă spirituală a scării lui Iacov, scara spirituală alcătuită din 620 de trepte care duce la sfârșitul corectării. Există nivelul celui drepț, nivelul Duhului Sfânt și nivelul profeției.

Dar chiar și acolo, ori de câte ori omul dorește să se ridice de la un grad la altul, el nu se poate lipsi de aceeași lumină înconjurătoare, care vine la om prin studiu și muncă interioară, la fel ca aici, la nivel material.

Întreaga noastră lume este desemnată ca nivelul precedent lumii spirituale, dar cu toate acestea este un nivel. Prin urmare, același principiu predomină acolo, deasupra ei; diferența este că acolo, lumina este deja revelată, la fel ca și forțele de rezistență și ajutor, care permit omului să înțeleagă și să desluşească mai bine natura acțiunilor sale.

Desigur, de fiecare dată, în timp ce se află la gradul inferior, omul nu înțelege natura gradului superior și este obligat să meargă cu ochii închiși. Dar acest lucru nu mai este la fel de dificil ca părăsirea acestei lumi pentru nivelurile spirituale. Prin urmare, exodul din Egipt este cel mai dificil exod, „Exodul” cu „E” majuscul; iar ieșirile ulterioare de la fiecare grad inferior la unul superior sunt pur și simplu pași.

[354954]
Din :Lecţia zilnică de Cabala 01/04/26, Rabaş – Art.13, 1987-De ce sărbătoarea Mațot (a azimelor) este numită Pesah

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când învață Tora, omul este în întregime, potrivit regulii, „Omul este acolo unde-i sunt gândurile”. El trebuie să primească vitalitate în acest moment pentru restul zilei, pentru că se numește „Un timp separat pentru Tora și un timp separat pentru rugăciune” (Rabaş, „Trebuie să facem întotdeauna distincţia între Tora şi muncă”).

„Un timp pentru Tora” înseamnă că eu studiez Tora și trebuie să fiu în echivalență maximă cu lumina, astfel încât aceasta să mă influențeze.

Singura lege care există în lume este legea echivalenței de formă, iar toate celelalte legi sunt consecințele acesteia. Astfel, dacă studiez ceea ce se referă la luminile superioare și vreau ca ceva de Sus să mă influențeze, trebuie să fiu cât mai aproape de sursă în gândurile, intențiile, dorințele, calitățile și impresiile mele.

Cu alte cuvinte, în timp ce studiez Tora, pe de o parte trebuie să simt plenitudinea și eternitatea, că nu-mi lipsește nimic și că sunt în întregime în ea. Pe de altă parte trebuie să înțeleg ce cer de la studiul meu. La urma urmei, nu voi fi pur și simplu ca un înger.

Prin urmare, se spune: „Un timp separat pentru Tora”, adică pe de o parte mă conectez prin Tora, iar pe de altă parte prin studiu cer corectare, ceea ce se numește rugăciune, „un timp separat pentru rugăciune”. Ambele trebuie să fie prezente în atitudinea mea față de Forța superioară pe care caut să o primesc.

[354417]
Din Lecția zilnică de Cabala din 21.03.2026, Rabaș – Art.21, 1985-Trebuie să facem întotdeauna distincția între Tora și muncă

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Adevărul ni se dezvăluie doar în perioadele în care lumina dispare, în perioadele de Ahoraim?

Răspuns: Experimentăm două stări: fie lumină, fie întuneric. Când omul este plin de lumină, nu se poate percepe pe sine; omul este sub influența Creatorului, se simte pregătit pentru orice și se simte ca un erou. În această perioadă, este ca și cum el ar fi sub stăpânirea naturii, în special a calităților luminii. Prin urmare, nu el însuși, ci umplerea (lumina) îi determină starea, gradul, calitățile și gândurile.

Când poate omul să-și cunoască adevăratul „Eu”, în ce stare se află și la ce grad? Acest lucru se întâmplă doar în absența luminii. Adevărul este că ecranul, atunci când se află în întuneric, determină în ce măsură poate fi umplut Parţuf cu lumina Hasadim, și pe baza acestui fapt, se poate prezice ce se va întâmpla când va veni lumina și în ce măsură va putea umple Parţuf-ul.

Prin urmare, numai în timpul întunericului omul există într-o stare adevărată. Acest lucru este valabil în perioada de pregătire, momentul în care Kli-ul nu a dobândit încă un ecran (o intenție de dragul dăruirii). Să presupunem că mă aflu în prezent în această fază de pregătire; depinde de experiența mea cu stările trecute, de eforturi, de grup, de toate lucrurile care sunt în jurul meu, în ce măsură acestea împreună îmi dau putere.

Este mai corect să o formulăm astfel: în perioada de ascundere, în ce măsură lumina înconjurătoare (sau Makif) mă menține într-o stare independentă de faptul că sunt sub influența întunericului sau a luminii, într-o stare de ascensiune sau coborâre. Tocmai coborârea este cea pe care o folosesc pentru a-mi construi Kli-ul spiritual, deoarece numai într-o perioadă de întuneric mă pot arăta, pot face eforturi și pot demonstra perseverență. Mi se dă o șansă de Sus.

Și în momentul în care lumina mă influențează, nu am nicio posibilitate să mă manifest, deoarece Creatorul Își împlinește acțiunile asupra mea fără participarea mea. Astfel, avem două stări: în perioada de lumină Creatorul mă influențează, iar în perioada de întuneric mă influențez eu pe mine însumi.

Adevărul este că atunci când Creatorul influențează omul, acesta crede că este un erou, că acțiunile sunt ale sale, că a realizat ceva. Dar nu este așa; înseamnă pur și simplu că Creatorul se apropie în prezent de el. Invers, atunci când Creatorul se îndepărtează, este similar cu o mamă care își învață copilul să meargă. La început, ea ține copilul cu ambele mâini, îl stabilizează între genunchi pentru a-l împiedica să cadă, apoi îl lasă să meargă și face un pas înapoi. Retrăgându-se, Creatorul oferă omului șansa de a face un pas înainte spre El.

Și astfel, iar și iar, Creatorul ne învață să mergem independent. Trebuie să ajungem să realizăm că acestea sunt stări dezirabile și eficiente, care ne aduc beneficiu, deoarece ne apropie de spiritualitate și că trebuie să le folosim făcând un pas înainte, apoi încă unul și încă unul.

Dar nu putem face asta singuri. Trebuie să construim un mediu: un grup, cărți, un profesor, sprijinul prietenilor și un program zilnic. Toate aceste lucruri ne susțin în perioadele de întuneric. Numai cu ajutorul lor vom putea face un pas independent înainte.

Din Lecţia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaş – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Tot ce ne trebuie pentru a ne putea angaja în Tora și Mițvot [porunci] este revelația. Adică, să dezvăluim încântarea și plăcerea ascunse în ele, astfel încât să le vedem deschis (Rabaş, „Despre Hesed [Milă])

Dacă am dezvălui acum că dăruirea conține multe plăceri, atunci, ca un hoț, am alerga după această calitate pentru a obține acele plăceri.

Pe de o parte, suntem împinși spre dăruire de plăcerea anticipată, pe de altă parte, de suferința pe care o simțim în starea noastră. Dar pe măsură ce avansăm pe această cale, vedem oare că este vorba despre o mare plăcere? Ni se dezvăluie beneficiul dăruirii în dorința noastră de a primi? Ardem de dorința de a dărui, care promite plăceri?

Dacă am fi într-o astfel de stare, am urma Klipot. Am fi incluși doar în urmărirea plăcerilor aduse de Klipot și nu am putea niciodată ieși din ele.

Prin urmare, calea noastră se numește: „Căci Tora va ieși din Sion”, adică din „ieșiri” (Yetsiot), din dezamăgiri, din confuzie și nu din plăceri. Dacă ar fi din plăceri, atunci ar fi prin Klipa, care te „cumpără” oferind plăcere: „Lucrează pentru mine”.

La noi, acest lucru nu se întâmplă, iar acesta este un semn că suntem pe calea cea dreaptă, că acțiunile efectuate asupra noastră de Sus sunt într-adevăr menite să ne transforme în cei care dăruiesc.

Nu este simplu, este dificil, deoarece în vasele de primire, în percepția noastră egoistă, este imposibil să discernem cum să facem acest lucru. Calea noastră este lipsită de plăceri. Nu ni se oferă nicio plată pe parcurs, pentru care ar merita să muncim, ci doar o idee abstractă: măreția Creatorului, măreția grupului.

Și vedem asta în noi înșine. Nu avansăm prin intermediul plăcerilor, așa că nu avem de ce să ne facem griji. Numai dacă suntem cu adevărat capabili să îndeplinim un act de dăruire vom putea să ne bucurăm de el. Așa este această „înțelegere vândută de două ori”.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/03/26, Rabaș – Art.4, 1986-Despre Hesed [Milă]

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Aceasta se numește „tristețea Şchina”. Adică, Creatorul nu poate împărtăși încântarea și plăcerea așa cum dorește, căci dorința Lui este să facă bine creațiilor Sale (Rabaş, ,,Ce înseamnă ‘Când Israel sunt în exil, Șchina este cu ei’, în muncă?”).

Întrebare: De ce spunem „tristețea Şchinei” și nu „tristețea Creatorului”?

Răspuns: Deoarece revelația Creatorului cu privire la ființa creată apare ca o imagine în oglindă a lui Malchut corectată. Aceasta servește drept exemplu pentru Malchut despre cum ar trebui să fie. Dar, desigur, este tristețea Creatorului din incapacitatea de a dărui celor de jos.

Rabaş scrie că lumina se numește Şochen, iar vasul în care este îmbrăcată lumina se numește Şchina. Astfel, Şchina este percepția tristeții Creatorului în interiorul celui de jos, deoarece cel de jos o simte în propriile sale vase.

Creatorul dorește să-i dăruiască. Aceasta nu se referă exact la Creatorul Însuși, ci la atitudinea Creatorului față de noi.

Întrebare: Dar de ce nu este vorba despre relația Creatorului cu Sine Însuși?

Răspuns: Deoarece această revelație are loc în Malchut, care se află într-o stare în care poate simți durerea altuia și poate lucra cu aceasta în dăruire.

În esență, durerea Şchina este durerea lui Malchut. Nu înseamnă că Creatorul regretă sau simte durere; mai degrabă, Malchut descoperă cât de mare este propria sa durere, cât de profund regretă că Creatorul nu îi poate dărui.

Totul aici este concentrat în mod specific asupra vasului celui de jos, deoarece vasul celui de jos este gata să simtă această durere, a trecut deja prin corectarea de Hafeţ Hesed. Altfel, nu ar putea simți durerea altuia.

Hafeţ Hesed înseamnă că nu doresc nimic pentru mine, și prin urmare, sunt capabil să fiu umplut cu dorințele altuia.

Din Lectia zilnica de Cabala 24/03/26, Rabaș – Art.5, 1988-Ce înseamnă ‘Când Israel sunt în exil, Șchina este cu ei’, în muncă?

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Spuneţi că grupul, prietenii și cărțile sunt toate foarte importante. Totuși, în acest cadru trebuie să îndeplinim o mie și una de acțiuni. De ce eșuăm constant? Este imposibil să ieșim din aceste eșecuri?

Răspuns: De ce presupui că lucrând într-un grup în care toată lumea „fierbe ca într-o singură oală”, pierzi constant? Poate că aceasta este forma care ar trebui să fie? Vezi că, copiii lui Israel din Egipt experimentează constant înfrângerea. Când Moise merge la Faraon sau conduce poporul prin deșert, nu a experimentat el eșecuri? El eșuează tot timpul. Dar sunt eșecurile lucruri rele?

Eșuezi și devii mai slab pentru că îți dezvălui ego-ul, descoperi că ești zero, că nu înțelegi nimic și nu ai nici puterea, nici mintea să te ridici la un nivel superior. La urma urmei, cu mintea nivelului anterior, cu forța nivelului anterior, cu siguranță nu poți ajunge la nivelul următor. De fiecare dată când eșuezi, îți descoperi inferioritatea și tocmai asta te conduce la un nivel superior.

Cred că mulți au trecut prin astfel de stări în care, după ce vezi că nu ai nimic, nu înțelegi nimic și ești obosit, dintr-o dată ți se dezvăluie ceva nou. Începi să înțelegi mai mult, să conectezi definițiile; te organizează corect și există un fel de iluminare, niște licăriri de lumină.

Și toate acestea vin prin sentimentul de eșec, neputință și dezamăgire, pentru că aceasta este calea noastră. Mai întâi, omul primește un Kli (vas) gol, un sentiment al lipsei împlinirii sale și al neputinței sale; abia după aceea lumina intră în Kli-ul corectat.

Nu avansăm în conformitate cu mintea animalică, așteptându-ne la o forță mai mare de fiecare dată, ci, dimpotrivă, procesul funcționează exact în sens opus. Acest mod opus ne cere să cheltuim forțe enorme, să exercităm o intensitate extraordinară în toate lucrurile, iar când ajungem la neputință și gol, atunci urcăm la nivelul următor.

Din Lecţia zilnică de Cabala 3/22/26, Rabaş – Art.13, 1989-Ce înseamnă în muncă ‘Pâinea celui cu ochi rău’

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→