Întrebare: În ce constă dăruirea către Creator? La urma urmei Creatorul, în esență nu are nevoie de nicio dăruire din partea noastră.

Răspuns: Să luăm exemplul oaspetelui și gazdei, pe care Baal HaSulam l-a ales probabil pentru că descrie toate nuanțele relației. Pe de o parte, se pare că gazda nu are nevoie de nimic de la oaspete, dar pe de altă parte, de ce îl face totuși pe oaspete conștient de existența Sa?

El ar putea primi plăcere de la oaspete fără a se dezvălui pe Sine. În lumea noastră, o mamă are intenția de a se dezvălui copilului atunci când îi dăruiește ceva? Nu, aceasta este pur și simplu natura dorinței ei de a primi. Ea se bucură chiar dacă copilul nu oferă nimic înapoi.

Astfel, din perspectiva dorinței de a primi, gazda nu este obligată să se dezvăluie oaspetelui; dorința de a primi conține deja împlinirea din actul de a dărui. Prin urmare, dorința de a se dezvălui oaspetelui provine din dorința de a dărui; prin revelarea Gazdei, oaspetele poate atinge un grad superior celui de primitor.

Vedem că Bina nu are nevoie de niciun răspuns de la Malchut în afară de a primi MAN, conform căruia ea transmite MAD de la Aba la Malchut și nimic mai mult. De ce? ZAT de Bina este dorința de a primi, prin urmare, ea nu are nevoie de niciun răspuns de la Malchut, care pur și simplu primește fără nicio restricție.

Dar când Bina se dezvăluie lui Malchut, ea nu își dezvăluie esența, ci GAR al ei, dorința de a dărui pe care a primit-o de la Keter și dorește să i se asemene, deoarece Keter este dăruitorul.

Aici există un fel de paradox. Dacă dorința de a primi funcționează de dragul dăruirii, atunci nu are nevoie de niciun răspuns în propriul său beneficiu. Dorința mamei (Ima) de a primi este împlinită; ea este satisfăcută luând de la tată (Aba) și transmițând-o mai departe. AHP al ei este plin și se bucură de el – doar cere de jos, și asta este suficient.

Din aceasta vedem că, chiar dacă Creatorul ar avea dorința de a primi, El tot nu ar avea nevoie să Se reveleze ființei create, ci doar să dăruiască și să se bucure de dăruire. Doar necesitatea de a aduce ființa creată la nivelul Său Îl obligă pe Creator să Se reveleze, nu din dorința de a primi, ci dintr-o adevărată dorință de a dărui, pentru a construi Kelim în interiorul ființei create, care dorește să atingă nivelul Său.

Prin urmare, atunci când ființa creată începe să simtă gazda, ea simte și statutul Lui. Gazda nu îi dăruiește pur și simplu, căci cel care dăruiește vrea de fapt să primească plăcere din asta, ceea ce ni se pare justificat. Dar când gazda este revelată ca fiind perfectă, dezvăluind ființei create propria sa imperfecțiune în comparație, atunci ființa creată dobândește cu adevărat o deficiență (Hisaron).

Acum vedem că primirea plăcerii de la gazdă în cadrul dorinței de a primi este necesară doar pentru a menține conexiunea, în timp ce orice altceva se bazează exclusiv pe dorința neîmplinită (Hisaron) a ființei create de a fi ca gazda. Prin urmare, de fiecare dată când ne adâncim în muncă, în importanța ei, în orice relație cu Creatorul, trebuie să ne raportăm la El nu ca la dăruitor („Du-te la Meşterul care m-a creat”), ci ca la un model pentru Hisaron al meu, ca cel cu care trebuie să devin asemănător.

Trebuie să tind spre aceleași calități, aceleași proprietăți, aceleași aspirații pe care le are El. Și aceasta se numește „primele nouă Sfirot” (Tet Rişonot). Restul relației este apoi construit pe interacțiunea dintre primitor și dăruitor, dintre Creator și ființa creată.

[354719]
Din Lecția zilnică de Cabala 28.03.2026, Rabaş – Art.524-Ce înseamnă în muncă „El a înghițit Maror [iarbă amară], el nu va ieși”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Se spune că omul iese din starea sa spirituală, cade și apoi se află într-o stare inconștientă. Ce înseamnă asta?

Răspuns: În primul rând, chiar și acum ne aflăm într-o stare inconștientă, lipsiți de conștientizarea spiritualului. Să presupunem că un om se află deja la un grad spiritual. Ce înseamnă că el „coboară din acel grad”? Luminile, Mohin, pleacă de la ei, iar dacă luminile pleacă, înseamnă că ei sunt lipsiți de conștiință: Lumina iese, iar înțelegerea și sentimentul locului în care te afli dispar.

Întrebare: De ce omul își dă seama de acest lucru abia după câteva ore sau zile, în loc să fie capabil să înțeleagă în momentul în care lumina pleacă?

Răspuns: În starea noastră actuală, este aşa pentru că te afli încă sub stăpânirea Klipot. Luminile se retrag pentru că ți se adaugă o măsură suplimentară a dorinței de a primi. În acest caz, este ca și cum nu ar fi nicio vină a ta; nu ieși din starea ta singur.

Nu intrăm niciodată într-o stare spirituală și nu ieșim din ea singuri; mai degrabă, ni se dă o dorință suplimentară de a primi. Ai făcut ceva, ai realizat ceva, ai primit o recompensă prin efort și acum apare o stare de conștientizare în conexiunea ta cu Creatorul.

În spiritualitate, de îndată ce atingi ceva, trebuie să continui. În lumea corporală, poți rămâne într-o stare bună, dar aici nu este așa. Prin urmare, se trezesc imediat în tine Reşimot de gradul următor cu un Aviut mai mare. Acest Aviut pare să-ți „strice” conexiunea cu Creatorul și apoi începi să primești plăcere de dragul tău în cadrul acestui Aviut.

Începi să te bucuri: „Ce minunată este această lume!” și deja uiți de conexiunea cu Creatorul, de faptul că tocmai pentru că te-ai străduit spre El, ai primit această plăcere. Și astfel, cazi.

Dar ce este o coborâre? Este pierderea conexiunii cu Cel superior.

Rămâi în dorința ta de a primi, bucurându-te de ea și asta este tot. Aceasta este definită ca o cădere. Când se întâmplă asta? Când există o lipsă de realizare, de conștientizare. Și astfel, se întâmplă de fiecare dată când dorința adăugată este mai mare decât ceea ce a fost corectat. Te deconectează de Creator și rămâi doar cu plăcerea.

Deci ce poți face? Nimic nu se poate face; acum trebuie să corectezi această dorință. Ai avut capacitatea de a nu cădea? Nu. Ai fi putut să te menții în momentul dinaintea căderii și să rămâi în starea superioară de conexiune cu Creatorul cu noul Aviut? Nu. Ești obligat să realizezi asta în coborâre, adică să treci prin întreaga ei profunzime și apoi să o conectezi la dorința de conexiune cu Creatorul. Nu există altă cale.

Prin urmare, se spune: „Nu există un om drept care să împlinească o poruncă fără să se poticnească mai întâi.”

Astfel, mai întâi vin eșecurile, întunericul, încălcările intenționate și neintenționate și abia după aceea vine corectarea lor.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 23/03/26, Rabaș – Art.25, 1986-Măsura de practicare a Miţvot (poruncilor)

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Recent, m-am aflat într-o stare de întuneric, iar gândul că acest lucru mi-a fost trimis de Sus și că trebuie să mă opun cu propriile mele eforturi, m-a ajutat. Cum poate fi explicată această abordare oamenilor care suferă cu adevărat?

Răspuns: Aici atingi două lucruri diferite. Chiar acum, trecem printr-o perioadă dificilă: Creatorul se distanțează de noi.

Când Creatorul se ascunde de noi, necazuri teribile cad asupra noastră, suferințe intense pe care trebuie să le depășim constant. Și în măsura în care nu reușim să mergem mai departe, în care nu le dorim și nu căutăm o cale care să ne conducă spre lumină, suferința noastră crește. Este aşa, pentru că scopul suferinței este de a ne trezi să căutăm sursa ei.

Dacă primesc o singură lovitură, nu este atât de rău. Dar dacă sunt lovit iar și iar, încep să reflectez: De ce se întâmplă asta, de unde vine, cine îmi provoacă durere și cum pot rezista? Toate aceste lovituri îmi afectează cumva dorința de a primi, care vrea să se bucure. Prin aceasta, devin mai înțelept, dobândesc înțelegere și ajung să recunosc răul egoismului. Conștientizarea răului este mintea care stă lângă inimă.

Încep să învăț, să acumulez experiență și să studiez ce sunt aceste lovituri, de ce le-am primit și ce schimbă ele în mine. Devin ca un pacient care își studiază boala.

Există pacienți care își cunosc boala mai bine decât medicul lor. Un medic trebuie să se specializeze în mii de boli, dintre care pe majoritatea nu le-a experimentat niciodată. Dar un pacient are o singură boală și poate citi mii de cărți despre ea. Un astfel de om te poate sfătui uneori mai bine decât orice medic.

Ce se poate face? Este imposibil să ajuți un om oarecare de pe stradă. În acest moment, el se află sub focul suferinței. Acest foc trebuie să-l lovească de mai multe ori până când formează nu doar dorința de a scăpa de suferință, ci și dorința de a căuta o cale de ieșire din durere și lovituri.

La început, nu sunt capabil de asta; vreau doar să fug de suferință, să mă ascund de lovituri. Dar apoi încep să văd că nu pot scăpa de ele, că nu există nicio modalitate de a mă retrage. Și astfel, în perioadele de suferință și mai ales în momentele de ușurare, încep să caut cum să evit aceste situații în viitor.

Pe lângă sentimentul teribil de suferință, încep să devin mai înțelept. Este ca și cum aș dobândi o minte prin care caut modalități de a mă elibera de suferință pentru a nu mai experimenta astfel de chinuri. Loviturile se intensifică și fiecare este mai grea decât precedenta. Este la fel ca Cele Zece Plăgi ale Egiptului, unde fiecare plagă a fost mai rea decât precedenta.

Acest lucru continuă până când descopăr adevărata cauză din spatele loviturilor în sine. Și în suferință, încep să-L simt pe cel care le trimite. Aceasta este o conexiune cu Divinul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaș – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă mă bucur lucrând pentru prietenii din grup, are vreun rost să încerc să suprim această bucurie, ca și cum aș spune: „Mă bucur pentru mine, dar nu vreau să mă bucur de asta”?

Răspuns: Nu trebuie să suprimi bucuria, oricare ar fi ea, mai ales cea care vine pe calea muncii spirituale. În loc să te bucuri pur și simplu de ceea ce ai, ar trebui să examinezi de unde vine această bucurie și să te străduiești să obții bucurie de pe calea în sine, de asemănarea calităților cu cel cu care dorești să semeni, de care te apropii.

Bucuria este scopul, dar întrebarea este ce fel de bucurie este. Gândul „să încânți ființele create” este atât începutul, cât și sfârșitul creației.

Dacă vrei să-L atingi pe Creator, trebuie să ajungi la sentimentul că Tora este știința vieții. Baal HaSulam explică acest lucru în Studiul celor Zece Sfirot. Nu este suficient doar să îndeplinești acte de dăruire; trebuie să te bucuri de ele și să primești împlinire din cea mai înaltă lumină. Dacă omul suferă în timp ce merge pe această cale, înseamnă că el se află sub controlul Klipot și nu sub controlul sfințeniei.

În fiecare moment în care omul suferă, este deconectat de Creator. La urma urmei, dacă Creatorul este sursa plăcerii, cum poți suferi și totuși să fii conectat la acea sursă? Nu se poate.

Orice stare corectată trebuie să fie plină de bucurie.

Din Lecția zilnică de Cabala din 21.03.2026, Rabaş – Art.21, 1985-Trebuie să discernem întotdeauna între Tora şi Muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Dorința de a primi constituie întreaga chestiune a creației. Dar până când nu este corectată de calitatea Bina și transformată într-o intenţie de dragul dăruirii, ea nu poate fi folosită corect și adusă la perfecțiune și eternitate.

Prin urmare, Avraam, care a fost primul care a realizat această corectare, este numit „tatăl poporului”. El a primit o literă suplimentară „Hey” („H”) la numele „Avram”, ceea ce indică faptul că a primit calitatea de Bina.

Calitatea sa se numește milă (Hesed). Când Bina, care se referă la cele trei Sfirot superioare (GAR), își transmite calitatea către cele șapte Sfirot inferioare (ZAT), către vasele primitoare ale celui de jos, atunci calitatea sa este definită ca milă. Aceasta este ceea ce trebuie să dobândească omul pentru a corecta Kli-ul [vasul] sufletului său.

Măsurăm nivelul spiritual al unui om și capacitatea sa de a primi de dragul dăruirii prin măsura în care atinge corectarea Bina asupra Malchut a sa. Cu alte cuvinte, totul este măsurat, nu prin Malchut, ci prin cât de mult poate fi folosit în conformitate cu corectarea Bina asupra lui.

Pentru a aduce creația la starea sa de corectare, vasele au fost sparte (spargerea vaselor); ca urmare, toate calitățile Bina au fost încorporate în calitățile Malchut și amestecate. În fiecare parte a lui Malchut, atributul Bina este prezent în măsura în care Malchut este capabil să perceapă și să dobândească această calitate într-un mod benefic.

Această amestecare trebuie să atingă cel mai scăzut grad, deoarece aceasta este singura modalitate de a identifica și corecta Malchut, astfel încât în fiecare dintre stările și dorințele sale, să folosească calitatea Bina pentru a-și dobândi caracterul.

Prin urmare, în loc să considere Bina ca fiind a sa (acționând ca o Klipa și folosind sfințenia pentru a primi), Malchut face ceva diferit, aderă la Bina folosind inițial doar forțele Bina și abia ulterior asimilează calitățile Bina, dăruind de dragul de a dărui și apoi primind de dragul de a dărui.

Astfel, omul trebuie să dezvăluie și să implementeze utilizarea corectă a lui Bina. Cu alte cuvinte, trebuie să dobândească calitatea milei și să o facă mai importantă, mai presus de toate celelalte calități, atribute și caracteristici distinctive. Aceasta, în esență, este întreaga muncă a omului.

Apoi devine evident că dorința de a primi a fost creată ca mijloc pentru a atinge nivelul Creatorului, deoarece cu toată puterea sa se unește cu calitatea milei, calitatea Bina, cu calitatea Creatorului, dăruirea. Malchut, prin adeziunea la Bina, ajunge la Keter folosind calitatea Bina la capacitate maximă.

Observăm că procesul de includere a lui Malchut în Bina, dincolo de a fi întreaga noastră cale și suma muncii noastre, se referă și la instrucțiunea pe care Creatorul i-o dă lui Avraam: „Ieși mai departe”. Omul care primește adăugarea Bina la natura sa, are acum oportunitatea de a lucra, deoarece are ambele mijloace și numai lucrând corect cu ele poate atinge scopul creației.

Din Lecţia zilnică de Cabala 19/03/26, Rabaș – Art.4, 1986-Despre Hesed [Milă]

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: De ce construiește ființa creată un nou Kli, cunoscut sub numele de lumină reflectată?

Răspuns: Malchut din lumea infinitului a simțit disparitatea dintre ea însăși și lumina superioară ; a simțit cât de exaltat este El. Mai mult, în timp ce primește plăcere de la El, își percepe propria opoziție față de lumină, ceea ce aduce în sine un sentiment de separare, o realizare că este diferită de El. Aceasta o conduce la restricție (Ţimţum).

Ne referim la această simțire ca la rușine. Există un sens foarte profund ascuns în aceasta, dar este dificil și nu întotdeauna posibil de exprimat în cuvinte. Totuși, tocmai din acest sentiment de rușine, Malchut generează toate acțiunile ulterioare, începând de la starea din lumea infinitului când își semnalează disponibilitatea de a efectua prima restricție, până la momentul în care finalizează întregul proces și revine la starea corectării finale, la starea infinitului, odată plină de lumină, dar de data aceasta într-un vas de lumină reflectată.

Acest sentiment inițial de rușine servește la activarea și susținerea tuturor acțiunilor ulterioare. Numai acest lucru este suficient. Într-adevăr, tot ceea ce există, din lumea infinitului de-a lungul întregului ciclu care duce înapoi la Infinit, este aceeași Malchut care lucrează în culise asupra ei însăși. Deși operează prin diverse părți și stări, Malchut este cea care îndeplinește munca.

Pe de o parte, ea orchestrează distrugerea vaselor, astfel încât acestea să experimenteze și să recunoască pe deplin amploarea tuturor deficiențelor sale; pe de altă parte, Malchut integrează primele nouă Sfirot care se află în ea pentru a-și corecta relația cu lumina superioară.

Rezultă că efectuează toate acțiunile cu unicul scop de a se restaura pe sine la starea de infinit. Acum, starea de infinit este atinsă prin propria inițiativă, dintr-o stare de opoziție absolută. Malchut însăși alege starea de infinit, și procedând astfel, Îl ridică pe Creator la statura exaltată a dăruitorului.

Din Lecţia zilnică de Cabala 24/03/26, Rabaș – Art.5, 1988-Ce înseamnă ‘Când Israel sunt în exil, Șchina este cu ei’, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pe calea spirituală, omul trece prin diverse stări. Îmi amintesc cum profesorul meu, Rabaş,, uneori nu putea vedea sau auzi nimic în jurul său, ca și cum ar fi fost inconștient. Părea că acestea erau momente de deconectare de la realitate.

Nouă nu ni se întâmplă asta. Dar vorbim despre un om foarte practic, foarte realist, care a lucrat toată viața: uneori ca cizmar, alteori într-un birou fiscal și alteori în construcții.

Nu era un fel de mistic sau filosof, nici măcar un programator. Stătea ferm pe pământ cu ambele picioare. Și puteai vedea cum se pierdea literalmente. În fiecare stare, trebuie să pătrunzi în realitate; o stare încețoșată, încețoșată este cea mai rea. Nu te mulțumi să rătăcești aici, nici acolo, și să-ţi târăști pur și simplu existența; asta este cel mai rău.

Mă supăr adesea pe mine însumi, ceea ce nu este surprinzător, având în vedere caracterul meu, și datorită acestui fapt, ies din stare. Se spune: „În om, înclinația bună va fi întotdeauna supărată pe cea rea.” Te provoci la furie, îți induci o anumită stare și apoi începi să reflectezi asupra ei: poate este așa, poate este așa, merită sau nu? Aceasta este o stare cutare, aceasta este o etapă cutare. Acest proces are loc la toate nivelurile; principalul lucru este să nu permiți ca următorul moment să fie la fel ca precedentul.

Dacă vezi prieteni în jurul tău care pot fi de acord să piardă clipă după clipă în acest fel, atunci fugi de ei. Te vor infecta cu lene, iar aceasta este o problemă foarte mare.

Într-una dintre scrisorile sale, Rabaş scrie despre croitori și cizmari proști care spun: „Lasă pantoful sau rochia să rămână așa cum sunt, nu e mare lucru.”

Acest tip spune cam același lucru: „Unde te grăbești? De ce sari? Uită-te la tine! Priveşte la mine, trăind liniștit, iar tu… pur și simplu nu e grav!” Ar trebui pur și simplu să fugi de astfel de oameni, să întrerupi contactul cu ei, să nu te uiți la ei, și să te lași influențat de ei cât mai puțin posibil.

Pentru mine, ceea ce contează este tocmai ceea ce văd eu, nu ceea ce vede el. Un astfel de prieten mă slăbește. Vreau să câștig ceva în viață; este de o importanță vitală. Oricine poate cere asta de la altul; trebuie să construim o societate, iar asta înseamnă că trebuie să cerem asta.

Din Lecția zilnică de Cabala 28.03.2026, Rabaş – Art.524-Ce înseamnă în muncă „El a înghițit Maror [iarbă amară], el nu va ieși”

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum îi putem ajuta pe acei oameni care nu merg pe calea adevărului, care nu caută spiritualitatea?

Răspuns: Nu pot decât să simt regret pentru oamenii care nu simt ceea ce simt eu. Asta este tot. Ce altceva pot face pentru ei?

Pot doar să lucrez pentru a disemina Cabala, astfel încât și ei să simtă nevoia de Creator. Nu pot simți pur și simplu compasiune pentru masele care suferă, deoarece aceasta este o milă animalică, neavând niciun scop spiritual.

Și într-adevăr, dacă simt o milă animalică, înseamnă că nu justific guvernarea binevoitoare a Creatorului. Trebuie să ajung la o stare în care să pot justifica loviturile trimise de Creator.

Cât despre mase, le ajut să-L recunoască pe Creator, pe cel care execută loviturile, chiar în interiorul loviturilor. De îndată ce ajungem la executor, suferințele se transformă în plăceri. Dar trebuie să putem explica acest lucru maselor într-un mod accesibil. Trebuie să construim un proces de prezentare a informațiilor despre spiritualitate pentru publicul larg.

Din Lecţia zilnică de Cabala 31/03/26, Rabaș – Art.26, 1985-Arată-mi Gloria Ta

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Poate un om care se află în lumea spirituală să facă rău?

Răspuns: Omul care se află în lumea spirituală nu poate face rău, dar neglijența omului îi face rău la fel cum se întâmplă și în lumea materială. Există întotdeauna liberă alegere în acest sens: fie să te trezești și să scurtezi timpul căii, ceea ce se numește „sfințirea timpului”, fie nu. În spiritualitate există întotdeauna liberă alegere. Nu este așa cum este în lumea trupească, dar există totuși.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/04/26, Rabaş – Art.13, 1987-De ce sărbătoarea Mațot (a azimelor) este numită Pesah

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ce caracterizează această lume distinctă în comparație cu lumea spirituală? De la Mahsom în sus, există revelație, lumină. De la Mahsom în jos, există opusul: întuneric, ascundere. Prin urmare, chiar dacă experimentez o coborâre deasupra Mahsom, o percep diferit, deoarece această coborâre are loc în lumini, în revelație.

În schimb, în ​​lumea noastră, dacă te afli acum în întuneric, lipsit de orice simţire spirituală, poți totuși să fii bine dispus și plin de dorința de a studia și de a avansa sau poți dimpotrivă, să fii într-o stare de absență a dorințelor, când totul este fad și nu îți dorești nimic.

Într-un astfel de caz, poți aștepta poate până când trece suficient timp pentru ca un ajutor să vină de sus, astfel încât să fii tras înapoi în sus și să ți se acorde o trezire. Dar acest lucru este de nedorit, deoarece te poate îndepărta și prelungi calea de nenumărate ori.

Este posibil ca unui om să i se trimită o coborâre nu pentru a aștepta până când aceasta se termină, ci pentru a se supune prin forță influenței societății aflate la un nivel superior, iar atunci munca se va face rapid asupra lui și va ieși din coborâre. Societatea îl va salva.

Așadar aici, în întuneric, avem două stări: dubla ascundere și ascundere simplă.

În timp ce suntem în ascundere simplă, simțim că există ceva deasupra noastră. Aparent, există Creatorul care este cauza a toate. Chiar și nenorocirile îmi sunt trimise de El, iar acest lucru mă susține: depind de ceva și, într-un fel sau altul, justific totuși realitatea. Eu, într-un fel justific loviturile: dacă cineva le trimite, înseamnă că cineva aranjează toate acestea.

În schimb, când sunt în dublă ascundere, nu simt nimic altceva decât natura. Nu există stăpân și nu există nicio justificare pentru existența mea. Nu mi se permite simpla uitare a unui animal, care nu reflectă asupra vieții. Eu reflectez asupra vieții, și prin urmare, sunt în dublă ascundere.

Ascunderea simplă sau dublă este o simțire interioară a omului, nu un fenomen natural. Prin urmare, coborârile și urcările în stările noastre cât timp suntem „în Egipt”, înainte de Mahsom, și „geamătul din cauza muncii” deoarece povara este într-adevăr grea pentru noi, nu persistă în aceeași formă odată ce am traversat Mahsom.

Acolo, chiar și în întuneric, în Klipot, omul știe și percepe că acestea sunt într-adevăr Klipot care se opun sfințeniei, și că prin ele se ajunge la nivel superior. Prin Klipot se stabilește constant contactul cu Creatorul, folosindu-le ca mijloace auxiliare.

Acolo, Klipot sunt intenții, gânduri de dragul primirii, în timp ce sfințenia este intenția de dragul dăruirii. Între aceste două stări polare, există un război constant. Aici, înainte de Mahsom, suntem cu toții în dorința de a primi de dragul nostru.

După Mahsom, totul este diferit. Dar până atunci, fă tot ce ești capabil să faci. Și tot ceea ce organizăm aici provine dintr-o simplă necesitate: singur, fără a se include în rândul celorlalți, omul poate cădea și nimeni nu îl va salva. Prin urmare, omul trebuie să se supună imediat influenței grupului. Altfel, călătoria nu se va întinde pe ani de zile, ci pe încarnări.

De aceea, este necesar să te integrezi rapid în grup, într-un anumit program, în niște obligații, să recurgi la tot felul de trucuri, astfel încât, în caz de cădere, acestea să pună presiune pe mine și să mă oblige să continui calea. Aceasta este o datorie.

O coborâre spiritual, care altfel ar putea dura câteva luni, poate cu ajutorul societății să fie redusă la câteva ore sau minute. Mai mult, nu este doar o chestiune de timp, deoarece atunci când ieși dintr-o cădere cu ajutorul grupului, dobândești astfel de calități și atribute interne care îți vor permite să ocolești mai multe căderi.

Dacă însă, ieși pe cont propriu, tot nu dobândești experiența necesară și va trebui să cobori iar și iar. Ieșirea la suprafață cu ajutorul colectivului îți adaugă experiența prietenilor tăi, deoarece te unești cu ei și asta înlocuiește multe căderi suplimentare. Aceasta este o economie foarte mare în ceea ce privește timpul și numărul de căderi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 01/04/26, Rabaş – Art.13, 1987-De ce sărbătoarea Mațot (a azimelor) este numită Pesah

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→