Comentariu: Celebrul creator de modă Karl Lagerfeld a reușit să-și creeze propria imagine în modă, iar declarațiile sale sunt foarte populare. Cu toate acestea, este surprinzător cât de incredibil de egoiste sunt!

„Sunt un fel de vampir, luând sângele altor oameni” (Revista The Observer).

„Vanitatea este cel mai sănătos lucru din viață” (The Guardian).

„Urăsc conversațiile intelectuale cu intelectuali pentru că mă interesează doar propria mea opinie” (Lumea conform lui Karl).

Oamenii se minunează de felul în care vorbește.

Răspunsul meu: Vorbește foarte bine, direct la subiect. Exprimă cu adevărat ceea ce vine din propria sa natură.

Și-a afirmat crezul foarte succint, ca un om obișnuit, deși unul care își înțelege natura. El exprimă adevărul!

Întrebare: Ce anume îi fascinează pe oameni în declarațiile sale?

Răspuns: Ceea ce îi captivează este faptul că spune lucruri pe care lor le este frică să le spună.

Întrebare: Deci acest lucru există în interiorul unui om?

Răspuns: Firește, pentru că fiecare dintre noi este așa.

Întrebare: Are omul sentimentul că vanitatea este cel mai sănătos lucru din viață?

Răspuns: Desigur, pentru că vanitatea ne înalță. Ce altceva în lumea noastră poate ridica omul deasupra tuturor celorlalți? Ce este considerat victorie, realizare, succes? Nimic altceva decât împlinirea vanității.

Întrebare: Dar sunteţi angajat într-o știință care face exact opusul, nu-i așa?

Răspuns: Da, sunt. Dar oamenii „adevărați”, oameni ca el, glorifică această natură. Dar este natură! Prin urmare, nu poate fi negată.

Cred că are dreptate când se exprimă atât de frumos. El deschide ochii oamenilor către ceea ce sunt ei cu adevărat.

Întrebare: Ar trebui cumva să luptăm împotriva acestui lucru, sau nu?

Răspuns: De ce ar trebui să luptăm? Dimpotrivă, trebuie să deschidem ochii oamenilor către faptul că sunt așa și poate că acest lucru îi va conduce la recunoașterea răului.

Întrebare: Asta numiți exact educație? A dezvălui unui om cine este cu adevărat?

Răspuns: Desigur, absolut. Numai revelarea răului într-un om îl va obliga pe acesta să se corecteze, să vadă „Aceasta este natura mea și este rea”.

Îmi place să vorbesc cu oameni care îmi sunt opuși, dar sunt deschiși și sinceri. Acesta este adevărul. Adevărul stă deasupra oricărui lucru. Dacă trecem cu vederea adevărul, ce se va întâmpla? Nu vom putea niciodată să realizăm nimic în lumea noastră. Ne vom limita întotdeauna la declarații pe jumătate, aluzii vagi și evaziuni. Și apoi ce?

Fără revelarea răului, nici măcar nu veți ști sau nu veți înțelege ce este binele și ce ar trebui să fie, sau cum să-l construiți ca opusul răului.

De exemplu, imaginați-vă că vă uitați la un articol de îmbrăcăminte și vedeți ceva rău, derutant, incorect, grosolan sau respingător la el. Apoi vă dați seama: este întors pe dos! Trebuie doar să dezvăluiți partea corectă. Și aşa o dezvăluiți. Răul și binele sunt două fețe ale aceleiași Forțe superioare.

Întrebare: Care este formula supremă pentru dumneavoastră?

Răspuns: Este scris în Cabala că „Iubirea acoperă toate fărădelegile”. Înseamnă că nu există altă cale de a atinge iubirea; este imposibil să obții acea „acoperire” sau transformarea întregului rău din tine.

Numai după ce toate fărădelegile sunt dezvăluite îți dai seama că neapărat, iubirea trebuie să le ia locul! Trebuie să le acopere pe toate – nu să le distrugă! Ele trebuie să existe împreună. Numai împreună, atunci când se ajută și se hrănesc reciproc în acest fel, ele vor exista cu adevărat.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 03.03.2025

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 162

Separarea de Creator vine tot de la El?

Cu siguranță, separarea vine și ea de la Creator. Totul vine de la El. Totuși, separarea este o pedeapsă.

Cum ar trebui să reacționăm la această stare? Trebuie să binecuvântăm binele așa cum binecuvântăm răul și răul așa cum binecuvântăm binele. Totuși, separarea de Dumnezeire, sau mai precis, încetarea capacității de a avansa, adică a capacității de a ne egala forma cu Creatorul, este într-adevăr singura pedeapsă în realitate.

În lumea corporală, această separare se manifestă ca necazuri care se abat asupra noastră, ca evenimente negative în viața noastră și chiar ca efecte asupra corpului fizic. Tot binele vine de la El, iar tot răul vine din posteriorul (Achoraim) Creatorului, din ascundere. Problema nu este ascunderea în sine, ci modul în care o primim și ne raportăm la ea.

Pedeapsa este o pedeapsă. Nimic nu se poate face împotriva ei. Cu cât simțim mai mult ascunderea, cu atât îi rezistăm mai mult. Ascunderea poate fi corectată prin Hasadim (îndurări). În măsura în care ne detașăm de simțirea noastră personală și ne ridicăm deasupra ei, devenim cei care se bucură de milă (Hafeţ Hesed), iar apoi efectuăm corectări. În orice caz, orice lucru mai puțin decât corectarea finală este considerat pedeapsă. Cu toate acestea, noi, cei care ne aflăm în acest proces, vedem tot ce ni se întâmplă ca o recompensă.

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

În perioada de pregătire, omul urcă în grad pentru a traversa Machsom-ul și a intra în palatul regelui. De fiecare dată când omul trece prin stări de primire, o mare iluminare de sus îl susține, îl umple și îl trezește.

Apoi omul cade, și în loc de o lumină și mai mare, primește întuneric. În starea de întuneric, omul este „testat” deoarece, indiferent cât de sus s-a ridicat, dacă nu a traversat încă Machsom-ul, de îndată ce lumina încetează să mai strălucească asupra lui, el cade imediat într-o stare animalică. Nu știu nimic și nimic nu este important pentru el în afară de simpla existență animalică.

Oamenii simt că nu au făcut niciun progres. Natura animalică prezentă în timpul coborârilor pe care le-au experimentat acum unul sau doi ani rămâne neschimbată. Într-adevăr, când spiritul divin se îndepărtează de om, rămâne doar sufletul animalic.

În astfel de stări, este posibil să se măsoare dacă omul avansează spiritual în direcția dăruirii sau nu. Dacă ei sunt capabili să citească chiar și câteva rânduri, sau pur și simplu să reflecteze asupra lor fără a pătrunde sensul neapărat profund, și dacă își dau seama de măsura în care starea de întuneric devine din ce în ce mai profundă, atunci se poate spune că au apărut în ei rudimentele vaselor de dăruire.

Ei văd că nu au nimic, niciun sentiment de împlinire. Dar în ciuda acestui fapt, ei trăiesc cu convingerea că această stare este cumva legată de calea spirituală. Atunci nu sunt derutați de plăcerile care strălucesc asupra lor și nici nu sunt derutați de senzația plăcută de a primi împlinire, care altfel i-ar putea face să se „umfle”. Dimpotrivă, într-o astfel de stare, ei nu au calcule pentru ei înșiși. Nu-L pot justifica pe Creator, deoarece nu primesc nimic de la El și trăiesc doar prin credință.

Ce este credința în acest caz? Credința după traversarea Machsomului este lumina Hasadim, iar credința completă este lumina Hasadim cu iluminarea de Hochma. Dar în perioada de pregătire, când nu există nici una, nici alta, credința este iluminarea care vine la om de Sus, lumina care îl susține.

Alternativ, într-o stare de coborâre, mai exact atunci când această iluminare dispare, ceea ce rămâne este doar importanța scopului în forma sa pură, care este ceva ce omul primește de la grup, nu de Sus.

Adică, ei aud sau au auzit în trecut de la prieteni despre importanța scopului, iar acum acest lucru îi susține și îi servește. Acum, într-o stare de întuneric, omul este susținut de importanța scopului pe care l-a dobândit în trecut, când a putut auzi și a lucrat în grup.

Ei s-au inspirat din ceea ce au citit, din ceea ce li s-a spus și din ceea ce au auzit de la profesor, adică din cele trei surse: grupul, cărțile și profesorul.

Cu alte cuvinte, acum măreția scopului nu vine de Sus, ci din mediu. Importanța pe care o simt în starea de întuneric, o percep ca o iluminare venită din exterior, iar aceasta se numește credința care susține omul.

Din Lecţia zilnică de Cabala 29/06/26, Rabaș – Art.9, 1987-Măreția omului  depinde de măsura credinței lui în viitor

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Importanța scopului și conștientizarea propriei lipse de forță trebuie să avanseze întotdeauna în paralel? Nu crește oare importanța scopului în timpul unei ascensiuni, având în vedere că este resimțită tocmai în timpul unei ascensiuni?

Răspuns: Punctul cel mai înalt în recunoașterea importanței scopului și punctul cel mai scăzut în evaluarea propriei forțe sunt relevate prin două procese: ascensiunea și coborârea.

Nu se poate spune că doar o ascensiune crește importanța scopului pentru mine, iar o coborâre aduce doar dezamăgire față de propriile mele abilități. În realitate, diferența dintre aceste stări le generează pe amândouă. Cu alte cuvinte, direcția în care te miști este cea care dă naștere atât importanței scopului, cât și dezamăgirii față de propria forță.

Desigur, simţirea importanței scopului apare în timpul unei ascensiuni. Dar nu se întâmplă niciodată ca ceva să se nască fără ca opusul său să apară alături de el. Există întotdeauna un contrast între negru și alb; altfel, nicio definiție nu ar fi posibilă. Fiecare definiție se bazează pe două opuse, așa cum literele negre sunt percepute doar pe un fundal alb.

Din Lecția zilnică de Cabala din 13.06.2026, Rabaş – Art.6, 1985-Și Domnul i s-a arătat la stejarii lui Mamre

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Omul acționează din obișnuință și simte și acceptă doar ceva cu care este obișnuit. Tot ce este nefamiliar trece pe lângă noi și rămâne înceţoşat.

În mod inconștient, ignorăm tot ce este nou înainte de a-l simți sau de a deveni conștienți de el. De aceea ne este atât de dificil să întâlnim spiritualitatea!

Trăim într-o lume pe care o selectăm din lumea infinitului; alegem familiarul și obișnuitul.

Pentru a extinde lumea noastră cu lumea dăruirii, nu trebuie să o respingem, ci să acceptăm stările de dăruire prin „credință mai presus de rațiune”, să acceptăm calitățile, dorințele, gandurile și acțiunile „anti-lumii”.

Pentru a face acest lucru, trebuie să combini două niveluri opuse în tine: să realizezi starea ta egoistă actuală, gradul inferior, și din perspectiva calității de dăruire, cel mai înalt grad.

Trebuie să exişti între aceste niveluri, să te bucuri de simțirea golului inferior al nivelului de jos și de oportunitatea de a găsi puterea de a te ridica deasupra lui.

Această putere vine la mine din lumina superioară prin grup; mă ține deasupra „pământului” ca prin intermediul unui magnet.

Adevărul și credința (dăruirea) ar trebui să mă tragă în sus mai puternic decât mă trage în jos, spre „pământ”, simțirea egoismului animalic.

Adevărata stare constă în a simți ambele grade simultan, în timp ce fiecare, în izolare, este o minciună. Chiar dacă sunt în întregime în spiritualitate, numai aceasta, este o minciună.

Adevărata stare se găsește întotdeauna între două grade care aduc simultan un sentiment de perfecțiune și lipsă, recunoștință și rugăciune.

Trebuie să mă bucur că experimentez ambele simțiri simultan și rămân constant într-o stare de tranziție, simțind obstacole, dar menținându-mă deasupra lor prin forța voinței, ca un alpinist care escaladează un munte și simte că dacă și-ar relaxa tensiunea chiar și pentru o clipă, ar cădea imediat.

Aceasta este singura stare adevărată; trebuie să ne antrenăm să rămânem în ea tot timpul și să găsim bucurie în ea.

Așa ne putem testa. Suntem capabili, în ciuda întregii noastre nemulțumiri, a luptei eterne și a oscilării constante dintre inspirație și disperare absolută, să rămânem totuși în bucurie?

Din Lecția zilnică de Cabala din 02/08/10, Rabaş – Art.3, 1985-Despre Adevăr şi Credință

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Comentariu: În 2019, Premiul Nobel pentru Chimie a fost acordat oamenilor de știință pentru munca lor în domeniul bateriilor litiu-ion și au fost recunoscuți pentru „punerea bazelor unei societăți fără fir, fără combustibili fosili” (New York Times, 9.10.2019).

Până acum, omenirea a fost întotdeauna legată de o priză electrică și a trăit din priză. Și iată că au creat o linie de astfel de baterii cu care omul se poate mișca liber în întreaga lume.

Răspunsul meu: În timpul nostru, desigur, înseamnă mult dacă omul devine mai liber de priză. Dar ce urmează?

Nu cred că această descoperire va elibera omenirea. Pur și simplu o va înrobi într-un alt mod. Totul se îndreaptă spre a arăta unui om că fericirea nu stă în baterie.

Vedem că omenirea nu devine mai fericită. Dimpotrivă, cu cât are mai multe jucării, tehnologie și tot felul de lucruri, cu atât devine mai confuză în viața sa.

Întrebare: Subliniați adesea că nicio invenție la nivelul nostru pământesc nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră?

Răspuns: Nu va oferi nimic. Absolut nimic! Însă aceste invenții vor conduce omenirea la recunoașterea răului. Tot ceea ce inventăm, chipurile în beneficiul egoismului nostru, ne conduce în cele din urmă la rău și la recunoașterea acestui rău.

Comentariu: Deci, dacă omenirea s-ar opri și nu ar mai inventa nimic…

Răspunsul meu: Nu ne putem opri, pentru că același egoism ne împinge spre progres, astfel încât să înțelegem că nu avem de ales decât să corectăm egoismul însuși.

Întrebare: De ce inventează omenirea constant tot mai multe lucruri?

Răspuns: Vrea să obțină o viață calmă și bună. Dar rezultatul este opusul.

Comentariu: Într-adevăr: energie nucleară în scopuri pașnice, și imediat, energie nucleară care șterge totul.

Răspunsul meu: Da, și la fel este cu orice. Oamenii nu pot inventa nimic bun sau binevoitor. Absolut nimic!

Întrebare: Ce invenție ați numi eternă, benefică pentru omenire și capabilă să o conducă la fericire?

Răspuns: Corectarea naturii rele a omului – numai asta. Nu există nimic altceva.

Comentariu: Dar mai întâi oamenii trebuie să realizeze că trăiesc cu o natură rea.

Răspunsul meu: Tocmai asta îi împinge spre această realizare. Lumea se află într-o stare în care nu mai știe ce să facă cu ea însăși.

La un moment dat credeam că socialismul, comunismul sau capitalismul ne vor salva, sau altceva, o formă de libertate, liberalismul și așa mai departe. Dar totul duce foarte repede la realizarea răului.

Comentariu: Spuneaţi că dezvoltarea umanității a fost odată o progresie liniară a egoismului, cu gândul că lucrurile se vor îmbunătăți și apoi va sosi în cele din urmă comunismul. Dar acum egoismul pare să se fi închis în sine.

Cu alte cuvinte, am devenit interconectați, ca un singur sat, dar aceleași vechi preocupări continuă, iar omenirea încă nu reușește să înțeleagă natura rea din ea însăși.

Răspunsul meu: Cred că vom ajunge la un punct în care omenirea va spune: „Ar fi fost mai bine dacă nu am fi inventat asta!” Cât despre atom, el poate spune deja asta astăzi. Și vor spune același lucru despre orice altceva.

Și ce era rău în a trăi în peșteri? Ce anume?! Absolut nimic. Când oamenii știu ce au, își dau seama că le este suficient.

Întrebare: Așadar, strânși laolaltă în jurul unui foc, oamenii erau mai fericiți decât cei care astăzi aleargă cu baterii electrice?

Răspuns: Desigur! Fără îndoială. Existau mai multe oportunități de a fi fericiți acolo.

Ei bine, ce poți face? Este scris despre asta: „Cine sporește cunoștințele sporește tristețea” sau „Cine sporește bogăția sporește suferința”.

Întrebare: Credeți că aceste zicători sunt încă relevante astăzi?

Răspuns: Mai mult ca niciodată!

Întrebare: Nu putem să nu ne sporim cunoștințele, nu-i așa? Egoismul ne conduce.

Răspuns: Nu putem. Nu putem să nu sporim atât bogăția, cât și cunoștințele. Egoismul ne va împinge constant să facem acest lucru.

Scopul este să ne aducă la recunoașterea răului, în special a faptului că răul se află în însăși natura noastră, iar răul se află în faptul că noi credem că lumea în care trăim este cea care trebuie îmbunătățită. Dar nu poate fi îmbunătățită; trebuie să ne ridicăm deasupra ei.

Întrebare: Cu alte cuvinte, trebuie să ne schimbăm pe noi înșine. Vom ajunge la acel punct în timpul vieții noastre? Mi-ar plăcea să văd împlinindu-se adevărul cuvintelor dvs.

Răspuns: Nu cred că acest lucru se va întâmpla atât de repede. Dar personal, asta nu mă privește. Ce diferență face când se întâmplă? Indiferent de starea în care ne aflăm, ni se va întâmpla tuturor în cele din urmă.

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 15.10.2019

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Discuții despre Treptele Scării, Partea 161

Ce ar trebui să facem în momentul următor?

În momentul următor, trebuie să ne unim mai profund cu simțirile noastre, să ne ascuțim și mai mult simțurile și să dezvoltăm o acuitate interioară mai mare în contactul nostru cu Creatorul. Această căutare, această conexiune, această descoperire a contactului, ne este dată prin creșterea iluminării asupra noastră. Aceasta este recompensa.

Trebuie să înțelegem că avansarea către corectarea finală, chiar dacă include diverse stări de alternare a luminii şi întunericului, este în sine recompensa. Atunci când ni se dă o deficiență și capacitatea de a împlini acea deficiență, aceasta este recompensa noastră. Cum ar putea fi altceva decât recompensa?

Pedeapsa este atunci când ne simțim abandonați, când simțim că nu ni se acordă atenție, ca și cum am fi în suspensie. Nu există o pedeapsă mai mare. „De ce m-ai părăsit?” Acest sentiment în sine este pedeapsa.

Cabaliștii sunt oameni care tânjesc după Dumnezeire și care sunt într-adevăr, așa cum este scris, „evrei”, adică din sămânța lui Avraam, Isaac și Iacov. Cum a fost Avraam diferit de celelalte națiuni? El era Cabalist. Prin faptul că și-a recunoscut Creatorul și a dorit să se unească cu El, el se deosebea de vecinii săi perși.

Pentru a clarifica, națiunea israeliană nu este unică prin gene biologice, ci pentru că este un grup de cabaliști care s-a separat de poporul persan. Prin urmare, ei s-au numit „evrei” (Yehudim) sau „evrei” (Ivrim). „Evrei” pentru că ei caută unificarea (Yichud) și „evrei” pentru că trec (Laavor) bariera (Machsom) dintre lumea noastră și lumea spirituală. Aceasta este națiunea noastră. Când cădem din gradul de cabaliști, devenim ca cei numiți „neamuri”.

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

 Dreapta și stânga, milă și judecată. Israel este la dreapta, iar națiunile care se închină la idoli sunt la stânga.

Israel, chiar și atunci când este rău și cedează, este la dreapta; nu se agață de stânga și nu se amestecă niciodată cu ea.

De aceea este scris: „Salvează cu dreapta Ta și răspunde-mi”, căci atunci când dreapta se înalță, Israel – cei care se agață de ea – se ridică și ei sunt încoronați în ea.

Apoi partea stângă și toți cei care vin cu ea se predau, așa cum este scris: „Dreapta Ta, Doamne, zdrobește inamicul” (Cartea Zohar, Capitolul „Şmini”, Punctul 25).

Nu trebuie să ne concentrăm pe linia stângă, pentru că dacă începi să te adâncești în acele dorințe, ți se va părea că vei clarifica ceva și te răzvrătești împotriva calităților tale rele. Dar între timp, devii conectat la ele, iar asta nu este bine.

Ar trebui să încercăm să nu le observăm, ca și cum nu ar exista. Nu vrem să avem de-a face cu ele. În schimb, ar trebui să ne străduim constant spre partea dreaptă! Și când aspiri spre scopul spiritual, spre adeziunea cu Creatorul, spre gradul superior, spre dăruire, lumina sa te va corecta pe tine și dorințele tale egoiste (partea stângă).

Tu însuți nu vei putea niciodată să lupți împotriva lor și este mai bine să nu te implici deloc în ele. Linia stângă se trezește în tine doar pentru ca tu să te agăți și mai puternic de linia dreaptă. Aceasta este calea noastră.

Dar omul se întoarce spre linia stângă și își imaginează un erou, capabil să lucreze cu aceste dorințe și să le învingă. Nu! Creatorul le va învinge pentru tine! Creatorul duce această luptă, nu tu.

Noi nu avem putere pentru asta. Cel care aspiră la Creator este mic și slab; este incapabil să lupte singur. Creatorul aranjează totul pentru noi. Tot ce ne trebuie este să ne dorim să se întâmple – să cerem!

Prin urmare, toată munca noastră se numește munca Creatorului, deoarece Forța superioară, gradul superior, Creatorul, împlinește toate acțiunile, în timp ce noi doar ne exprimăm dorința ca acestea să aibă loc.

Întreaga noastră muncă este să dorim acest lucru în avans. Aceasta se numește: „Eu trezesc zorii”, precum un cal care înaintează ascultător, simțind dorința călărețului chiar înainte ca acesta să dea comanda.

Din Lecția zilnică de Cabala din 1.11.2010, Cartea Zohar, Capitolul „Şmini”

Filed under: Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Se spune despre embrion: „Mama îi dă partea roșie, tatăl partea albă, iar Creatorul sufletul.”

O problemă frecventă în muncă este aceea că uităm de a treia componentă, de Creator, care trebuie să termine toată munca pentru noi.

Omul depune eforturi uriașe și apoi se întreabă: unde este rezultatul dorit?

El nu reușeşte să realizeze că nu își duce această acțiune la bun sfârșit, deoarece uită că toate acțiunile sale trebuie să înceapă și să se termine cu Creatorul, cu Forța superioară. Omul stă la mijloc.

În același mod, ne ridicăm de la starea inițială (unu) la starea finală (trei); ieșim din infinit și ne întoarcem la infinit.

Pe parcurs ne dezvoltăm și ne corectăm, fie pe calea suferinței, fie pe calea luminii. În orice caz, lumina este cea care lucrează, iar noi doar adăugăm dorința noastră. Nu ne corectăm singuri; noi doar ne accelerăm dezvoltarea.

Totuși, omul uită de obicei că este doar una dintre componentele dezvoltării sale, una care o intensifică ușor, și din această cauză, simte cum acțiunea se schimbă din rea în bună.

Dar acțiunea în sine are loc în virtutea unor forțe care există deja în natură. Principalul lucru aici este forța Creatorului.

Dacă omul nu-L atrage pe Creator în ajutorul său, astfel încât El să finalizeze acțiunea, această a treia componentă, absentă din imaginea sa despre natură, atunci nicio acțiune nu este dusă la bun sfârșit, și prin urmare, omul rămâne așa cum era!

Aceasta este o greșeală binecunoscută, care adesea trece neobservată. Și există o singură soluție: să apelezi la grup pentru ajutor.

Dacă există o opinie comună în grup, că Creatorul este principala forță care determină rezultatul acțiunii, atunci fiecare dintre cei incluși în grup nu va uita acest lucru. Atunci nu va trebui să experimenteze amara dezamăgire de a fi muncit atât de mult și de a nu fi realizat nimic.

Caută-L pe Creator (așa cum se spune: „Noaptea, în patul meu, L-am căutat pe cel pe care sufletul meu îl iubește”, Cântarea Cântărilor) și amintește-ți că omul nu este capabil să câștige această luptă singur, că există și un partener.

Și fără El, omul are doar o dorință goală, care se stinge treptat ca o mică flacără.

Din Lecția zilnică de Cabala 19.07.2010, Rabaș – Art.23, 1985-Pe patul meu noasptea

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→

Întrebare: Spuneți că întreaga cale a progresului tehnologic, a revoluțiilor tehnologice și chiar a Premiilor Nobel acordate pentru acestea au adus în cele din urmă rău umanității?

Răspuns: Totul! Totul există doar pentru ca noi să putem recunoaște răul din el. Vă puteți imagina cum trebuie să sun spunând asta?

Întrebare: Vă dați seama la ce vă confruntați? Totul!

Răspuns: Totul! Absolut totul!

Comentariu: Burse, cercetare științifică, universități, fabrici, industrii, totul.

Răspunsul meu: Până când o persoană nu înțelege la ce servește cu adevărat totul, nimic nu ar trebui să-i fie pus în mână, nici măcar un mic gadget, darămite o bombă atomică. Altfel, exact asta se întâmplă. Întreaga noastră viață este petrecută neutralizând efectele negative pe care acest progres le are asupra noastră.

Întrebare: Deci, starea noastră actuală este, într-un fel, consecința acestui progres? Toate aceste căderi, toți acești viruși?

Răspuns: Da. Nu facem altceva decât să neutralizăm consecințele sale negative.

Întrebare: Atunci ați opri tot progresul tehnologic?

Răspuns: Tot progresul nostru a avut ca scop exclusiv să ne permită să acționăm egoist, cum ne place, să ne comportăm egoist fără a suferi consecințele.

Întrebare: În ce condiții este progresul tehnologic benefic și necesar?

Răspuns: Numai în măsura în care ne ajută să devenim mai strâns conectați unii cu alții.

Întrebare: Numai dacă acesta este scopul său?

Răspuns: Da. Nu ne dăm seama unde ne duce egoismul când este singurul lucru pe care îl dezvoltăm. Tot ce vine din el devine în cele din urmă dăunător și, în cele din urmă, va trebui oprit. Nu susțin ca oamenii să respingă brusc totul, așa cum fac unii astăzi. Vorbesc despre cursul general al umanității.

Comentariu: Deci, nu ar trebui să renunțăm la medicină, desigur.

Răspunsul meu: Nu ar trebui să renunțăm la nimic. Pur și simplu trebuie să ne comportăm corect față de natură. Oriunde poți acționa conform legii conexiunii, bunătății, iubirii și așa mai departe, acționează! Orice altceva ar trebui lăsat deoparte. Atunci vei vedea cum totul începe să formeze o imagine complet diferită.

Comentariu: Vă daţi seama că veţi primi o avalanșă de scrisori și comentarii care spun că sunteţi împotriva progresului, împotriva dezvoltării umanității.

Răspunsul meu: Sunt în favoarea progresului rezonabil, care constă în combinarea forțelor egoiste și altruiste ale naturii, astfel încât acestea să funcționeze împreună. Atât linia stângă, cât și linia dreaptă sunt necesare, dar trebuie să existe și linia de mijloc care să le ghideze înainte.

Întrebare: Pe această bază, va fi corect procesul care urmează? Tocmai datorită acestei combinări?

Răspuns: Da. Dar la un moment dat ne-am îndepărtat de această relație corectă cu natura și am început să ne dezvoltăm într-o singură direcție – doar de dragul egoismului.

Întrebare: De aceea am distrus mediul înconjurător?

Răspuns: Da, totul! Nu doar mediul înconjurător; am distrus ființa umană!

Din KabTV „Știri cu Dr. Michael Laitman”, 21.06.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment/Ask Question→