Omul poate ajunge la recunoașterea răului doar în cadrul unui grup, care servește drept laborator spiritual, deoarece acolo interacționezi cu sufletul tău. Sufletul este perfect și întreg, așa cum era în Adam HaRişon.

Cu toate acestea, tu vezi doar o mică parte din el. Adică, vezi totul, dar doar ca un singur punct, iar în acest punct se află întreaga structură a sufletului.

Dacă iei lumina și o luminezi în acest punct, atunci, în loc de acel punct, începi să percepi o lume distinctă, lumea propriului tău suflet și începi să trăiești în ea. Aici totul depinde de câtă lumină atragi pentru a-ți ilumina toate calitățile.

Se spune că, dacă atragi lumina cu ajutorul grupului, atunci prietenii tăi devin reprezentanți ai tuturor celorlalte suflete ale lui Adam HaRişon. Atunci atragi lumină de mare amploare, care este îmbogățită de celelalte suflete cu numeroasele sale nuanțe, încât aceasta strălucește asupra ta în conformitate cu toate simțirile pe care le-ai acumulat, și prin urmare, te aduce la conștientizarea răului.

Pe scurt, totul depinde de atragerea luminii înconjurătoare. Aceasta este destinația supremă.

Din Lecţia zilnică de Cabala 12/02/26, Rabaş – Art.18, 1987-Care este pregătirea pentru primirea Torei –

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Ce este avansarea? Este atingerea gradului Creatorului și nu fără motiv, se numește revelație. Nu trebuie doar să primim o impresie, nu doar să ne bucurăm, ci trebuie să descoperim gradul Său, pe care îl dezvăluim treptat până când atingem pe deplin starea Sa.

Nu există o cale a suferinței în avansare. Calea suferinței constă în acele stări în care încă nu doresc să avansez, nu am găsit puterea de a merge mai departe și nu am realizat grupul ca fiind singurul loc în care am liberă alegere pentru a avansa corect. Astfel, rămân în suferință.

Aceste suferințe se acumulează treptat până când mă obligă să caut o cale de ieșire din ele. Și când caut, găsesc această cale. Apoi sunt de acord să intru într-un grup care mă va obliga să avansez și sunt chiar gata să plătesc pentru asta, pentru că altfel voi simți din nou suferință.

Acest proces continuă până când încep să înțeleg că problema nu este suferința în sine, până când îmi doresc să am propria mea aspirație interioară, iar aceasta va deveni suferința mea, mai degrabă decât suferința animalică din cauza loviturilor primite. Prin urmare, voi lucra pentru a transforma grupul, astfel încât să-mi asigure avansarea, nu de teama loviturilor, ci pentru că scopul este măreț.

Cu alte cuvinte, nu pot avansa prin suferință. De fiecare dată, suferința este dată doar pentru a mă obliga să-mi schimb starea. Dacă nu sunt capabil să fac acest lucru singur, atunci din acel moment pot începe să gândesc, să examinez și să-mi investesc eforturile în grup, astfel încât acesta să mă trezească. Apoi înlocuiesc eu însumi calitatea suferinței și mă ridic din grad în grad. Dacă nu fac acest lucru, suferința vine ca și cum ar fi de la sine. Aceasta este singura diferență.

Prin urmare, libera alegere constă în alegerea grupului, în alegerea forței care va veni la mine în locul loviturilor și care îmi va dezvălui cum trebuie să mă schimb.

Fie loviturile mă vor obliga să mă schimb, fie grupul. Prin intermediul grupului, se întâmplă mai repede, mai bine și fără suferință. Baal HaSulam explică faptul că în acest caz, câștigăm de două ori: scurtez timpul, și străduindu-mă în fiecare stare să mă asemăn cu Creatorul, simt deja că sunt într-o oarecare conexiune cu El, similar cu El.

În fiecare stare, mă aflu într-o oarecare măsură în corectarea finală. Dar aceasta este doar dacă grupul îmi oferă conștientizarea necesității de a avansa spre atingerea statutului Creatorului. Dacă nu îmi oferă acest lucru, rămân în suferință și nu voi ști niciodată pe cont propriu cum să ies din ea sau cum să mă schimb.

De fiecare dată când doresc să folosesc grupul pentru avansare, voi descoperi în el posibilități și forțe și pregătirea de a primi dăruire de la mine și de a-mi oferi în schimb măreția Creatorului. Atunci starea pe care o simt va semăna într-o oarecare măsură cu corectarea finală. Grupul îmi va oferi o „trezire de sus”, o trezire care vine din afara mea, care mie îmi lipsește.

[353580]
Din Lecţia zilnică de Cabala 25/02/26, Rabaș – Art.5, 1989-Ce înseamnă că crearea lumii a fost o mare milostenie

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: De ce este ascuns scopul?

Răspuns: „Vreau să vin la Creator.” Să presupunem că am un fel de dorință de acest fel. Care este această dorință, nu știu. Ce ar trebui să fac, nu știu. Cine este Creatorul? Ce înseamnă „să vin la El”? Cum pot înțelege că eu sunt cel care vine la El? Dacă nu știu în ce stare mă voi afla și ce se va întâmpla exact cu mine, atunci doar rostesc cuvintele. Știu ce înseamnă ele?

Îmi imaginez acum că este bine, ca un copil care crede că este bine să fie să spunem, polițist: „Polițistul este mare; are o armă.” De asemenea, mă voi gândi că este bine să fiu în uniune cu Creatorul. Nu știu ce calități are El sau ce este asemănarea de formă. Dacă sunt la fel, ce voi fi eu? Cum este El? Și Cine Este El? Nimic nu este clar.

Dar dacă abordez de la început această idee cu ajutorul unui grup, atunci deja aflu unele detalii din ea. Adică, contopirea cu Creatorul devine mai clară pentru mine, și în această măsură, Îl înțeleg. Să presupunem că am înțeles a suta parte.

Acum apare din nou un fel de obstacol, și din nou, efectuez niște acțiuni în grup cu același gând de a veni la Creator. La urma urmei, de la început „Israel, Creatorul și Tora sunt una”. Și din nou, fac o clarificare.

Așadar mi-am îndeplinit acțiunile într-un grup, am făcut echipă cu prietenii mei și am dobândit putere de la ei, deoarece iubirea pentru prietenii mei ar trebui să mă conducă la iubirea pentru Creator, și din nou, mi-a devenit mai clar ce înseamnă „iubirea pentru Creator”, deoarece eram angajat în îndeplinirea poruncii „iubește-ți aproapele”. Drept urmare, totalitatea îndeplinirii acestei porunci mă conduce la îndeplinirea poruncii „iubește-ți aproapele”. Construiesc un Kli [vas].

„Iubește-ți aproapele” este construcția unui vas din 613 părți. Să spunem așa: lipesc împreună toate părțile unui Adam HaRişon (Primul Om) obișnuit, ca niște bucăți dintr-un vas de lut spart, iar lipiciul dintre ele este tocmai împlinirea poruncii „iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. În acest fel, construiesc un Kli.

Și ceea ce este revelat în interiorul Kliului este deja „iubește-l pe Creator”. Când Creatorul umple vasul, El mă face să simt exact în acest fel. Astfel, un lucru devine cauza celuilalt.

[353295]
Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Înţelepciunea Cabala este o metodă de unire a oamenilor. Ea ne învaţă că, în primul rând, omul trebuie să se corecteze pe sine, iar apoi tot ceea ce face va fi în beneficiul celorlalți.

Dacă încercăm să ne unim conform impulsurilor noastre interioare naturale, fără a ne corecta mai întâi pe noi înșine, încep să apară conflicte și probleme.

Înțelepciunea Cabala explică cum să ne unim corect. De aceea este atât de importantă pentru noi, mai ales în vremea noastră, când familiile se destrămă, prieteniile se dizolvă, iar oamenii se străduiesc din ce în ce mai mult să trăiască singuri. Când ei se unesc, o fac adesea din motive egoiste, care duc în cele din urmă la explozii de conflict și divorț.

Egoismul a crescut atât de mult încât acum trebuie să învățăm metoda adevăratei conexiuni. Psihologii și sociologii nu pot explica pe deplin de ce se întâmplă acest lucru. Recent însă, au început să concluzioneze că aceasta este o tendință globală în întreaga lume și ei se simt confuzi cu aceasta.

Înțelepciunea Cabala trebuie să se dezvăluie în lumea modernă ca o metodă de unitate pozitivă și binevoitoare. Este nevoie de ea oriunde umanitatea își descoperă incapacitatea de a se uni într-un mod bun și începe să rupă legăturile.

Drept urmare, vedem divorțuri în familii, certuri între copii, lupte aprige în școli, conflicte între părinți și copii și tensiuni la locul de muncă între angajatori și angajați.

Conflictele apar peste tot: între țări, în politica internațională, în fiecare stat și între partide politice. În interiorul oricărei națiuni există un conflict între multe opinii, mișcări și facțiuni contradictorii.

În curând ne vom simți complet deconectați, sfâșiați și distanți unii faţă de alții. Fragmentarea va atinge astfel de proporții încât omul va simți atât de multe dorințe conflictuale chiar și în interiorul lui, încât va deveni confuz și va pierde pacea și echilibrul interior.

Omenirea va simți o disperare și o neputință completă, iar această criză se dezvoltă treptat, pas cu pas. În unele țări apare mai puternic, în altele mai puțin, deocamdată. Dar deconectarea se răspândește ca o epidemie și va cuprinde în cele din urmă întreaga lume.

Va deveni atât de mare încât niciun om nu va ști cum să se conecteze corect cu ceilalți. Va apărea un blocaj interior, adică o lipsă de înțelegere și o lipsă de simţire. De aceea, este revelată înțelepciunea Cabala: ea este menită să unească oamenii într-o singură ființă umană, cu o singură inimă. Are puterea să facă acest lucru.

Fără o conexiune între noi, fără o comunicare adecvată, dezvoltarea noastră se va opri.

Putem deja vedea simptome ale acestei degradări în lume, judecând după ceea ce se întâmplă cu generația tânără: distanța tot mai mare dintre bărbați și femei, care nu mai doresc să întemeieze familii sau să aibă copii și popularitatea tot mai mare a drogurilor. Omul vrea să se retragă în sinea lui și să simtă lumea exterioară cât mai puțin posibil, pentru că nu este nimic plăcut în ea.

Prin urmare, înțelepciunea Cabala, care se ocupă tocmai de conexiunea corectă dintre oameni, va deveni foarte solicitată și necesară pentru toată lumea.

Din Congresul Internațional de Cabala din 17.07.2015, „O singură inimă pentru toți”, Lecția

Filed under: Criza, globalizare, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Când „nu este răsplătit”, este exact opusul – nu are nicio dorință de Tora sau de rugăciune.

Orice face în Kduşa îi este impus, iar când se ianalizează, spune despre tot ceea ce ține de Kduşa că este pentru el ca poțiunea morții, că vrea să fugă rapid de toate lucrurile din jurul său (Rabaş, „Ce înseamnă „Nu există nimic care să nu aibă un loc”, în muncă?”).

Întrebare: Ce înseamnă că „orice face, îi este impus”?

Răspuns: Rabaş arată cât de mult poate fi amăgit omul și să nu vadă unde se află de fapt. I se pare că este pe cale să construiască un Kli, dar dacă munca sa este fără depunerea de efort, atunci primește poțiunea morții. I se pare că avansează, se ridică și simte rodnicia muncii.

Totuși, dacă această înălțare nu vine pentru că are posibilitatea de a se conecta cu Creatorul și să se ridice deasupra tuturor problemelor și dificultăților, ci pentru că atunci când simte o lipsă în Kelim ale sale obișnuite, trăiește doar prin faptul că este conectat cu Creatorul datorită măreției Sale și nu din alt motiv – aceasta se numește sfințenie. Dar dacă se bucură de conexiunea cu Creatorul, iar dorința sa de a primi și intelectul sunt de acord cu aceasta, acest lucru este opus sfințeniei.

Acest diagnostic trebuie să fie complet clar pentru om. Studiul și grupul trebuie să îl ajute în acest sens.

În primul rând, avem nevoie de lumina care reformează, astfel încât mai întâi să vedem cât de mult dorințele noastre sunt opuse dorințelor Creatorului, cum toată realitatea, cu excepția realității noastre limitate, este construită pe baza dorinței de a dărui. Iar noi, în comparație cu realitatea spirituală, suntem doar un mic fir de nisip în care domnește legea împlinirii conform dorinței de a primi. Totuși, vedem că nici măcar în aceasta, nimeni nu a reușit.

Pentru noi, această lege nu este îndeplinită. Funcționează doar ca o pregătire, astfel încât să ajungem la concluzia că acest lucru este imposibil și să începem să construim ceva opus lui, care este deasupra lui. Deasupra lui înseamnă că trebuie să-l inversăm. Omul trebuie să-și pregătească multe mijloace și examinări care să îl ajute și care să-i amintească de avansarea sa. Altfel, nu va exista avansare.

Toate acelea cu care suntem de acord este respins în spiritualitate. Este important să înțelegem ce este această opoziție, deoarece nu este vorba despre a merge împotriva dorinței omului, ci despre Creatorul care domnește în interiorul ei.

Din Lecția zilnică de Cabala 07/03/26, Rabaș – Art.20, 1991-Ce înseamnă „Nu există nimic care să nu aibă un loc”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă grupul este „în flăcări”, este ușor să-i urmezi exemplul, dar dacă nu este?

Răspuns: Dacă nu simți că grupul este „în flăcări”, atunci aprinde-l. Ce te oprește? Cum? Nu contează cum. Strigă, scutură-i, cumpără-le cadouri; fă ceva! Caută o cale! Stai cu ei și vorbește. Spune-le că aceasta nu este viață, că nu acesta este motivul pentru care suntem aici. Hai să începem să facem ceva; să începem să-i trezim.

Grupul este un mecanism extern în raport cu mine, care mă va presa constant și mă va forța să mă schimb. Totuși, în momentul în care simt că am nevoie de schimbare, trebuie să investesc în grup. Atunci grupul îmi va întoarce acest lucru și de multe ori mai mult decât ceea ce investesc în el.

Grupul include multe dorințe de a primi: dorințe separate, necorectate, care există în diverse relații unele cu altele. Fiecare dintre prieteni trece prin ascensiuni și coborâri, și din această cauză, grupul este mereu în propria mișcare internă.

Schimbări interne au loc în interiorul său prin însăși natura sa, deoarece include multe forțe care sunt străine unele de altele. Una se ridică, alta coboară, și din această cauză, grupul se schimbă constant.

Din Lectia zilnica de Cabala 11/03/26, Rabaș – Art.34, 1988 “Ce este Ziua și Noaptea în muncă”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Diferența dintre zilele lucrătoare și Sabat (Şabat) este că zilele lucrătoare reprezintă munca de corectare a sufletelor, un proces prin care omul atinge treptat starea scopului creației numită Şabat, starea de corectare finală. Această atingere este condiționată de munca desfășurată pe parcursul săptămânii, așa cum este scris: „Cine nu s-a străduit în ajunul Şabatului, ce va mânca în Şabat?”

Avansarea spirituală înseamnă că omul, în orice moment al vieții sale, își cântărește acțiunile pentru a determina măsura în care acestea sunt îndreptate spre scopul creației. Aceasta este diferența dintre nivelul material și cel spiritual al unui om.

Existăm în această lume și ni se pare că acțiunile controlează și determină totul. Într-adevăr, pentru a menține viața în corpul nostru animalic, acțiunile sunt indispensabile. Trebuie să arăm pământul, să semănăm semințe și să recoltăm culturi; adică trebuie să îndeplinim toate cele 39 de tipuri de muncă pentru a produce pâine, care constituie hrana de bază a omului.

Spre deosebire de animale, care doar adună fructe gata de mâncat și nu au nevoie să-și gătească singure hrana, oamenii trebuie să se implice activ în pregătirea hranei lor, deoarece nimic în natură nu există într-o stare gata de consum, cu excepția apei, sării și ierburilor.

Tot ceea ce ne procurăm pentru a ne susține existența necesită procesare. Trebuie să muncim „cu sudoarea frunții noastre”. Prin urmare, ni se pare că elementul principal este acțiunea fizică. Într-adevăr, pentru tot ceea ce are legătură cu viața materială în această lume, intenția nu este importantă. De exemplu, putem aduce lucrători din Thailanda, iar ei vor munci, în timp ce noi pur și simplu ne bucurăm de roadele muncii lor.

Același principiu se aplică respectării fizice a Torei și a poruncilor: cel care le îndeplinește este numit „om drept”, iar cel care nu face acest lucru este numit „păcătos”. Aceste definiții sunt corecte în ceea ce privește existența în această lume. Acest grad se numește „sfântul mineral” (Domem deKduşa); adică evaluarea faptului că omul este drept sau păcătos pe baza acțiunilor sale.

Totuși, există și un aspect spiritual al omului, iar aici trebuie să îndeplinim poruncile, nu cu ajutorul trupului, ci în conformitate cu „punctul din inimă”. Când omul are acest punct, poate îndeplini Tora și poruncile într-un mod spiritual, dar când îl lipsește, el nu poate.

Dacă cineva s-ar apropia de orice individ și i-ar spune că este o necesitate, că Creatorul ne-a poruncit așa, ca acest lucru să se întâmple spre binele său, atunci ar face totul strict la nivelul acțiunii materiale, în inimă (în dorința sa egoistă), dar nu în punctul din inimă (sămânța embrionară a unui Kli [vas] spiritual). Aceasta se numește a fi un „evreu adevărat”.

Totuși, pentru a lucra cu intenție, este nevoie de o conexiune cu Creatorul, care nu vine din „inima” obișnuită, ci din „punctul din inimă”. În acest sens, evaluăm acțiunile unui om în funcție de intenția sa, deoarece, în raport cu punctul din inimă, Creatorul nu ia deloc în considerare acțiunile noastre, ci doar intențiile. Intenția este acțiune.

Aceasta înseamnă, așa cum se spune, „El a făcut, face și va face toate acțiunile; nu există altul în afară de El”. Totul vine de la Creator, atât în ​​acțiuni, cât și în intenții. Întrebarea aici este doar despre atitudinea unui om față de ceea ce vine la el.

Conform acestei atitudini, adică, conform intenției omului, o evaluăm ca fiind neprihănită sau păcătoasă. Fie intenția sa este îndreptată către Creator, ceea ce se numește „de dragul de a dărui” (al Menat Lehaşpia), fie nu este încă îndreptată către Creator și se numește „de dragul de a primi” (al Menat Lekabel).

Din Lecția zilnică de Cabala 14.03.2026, Rabaș – Art.18, 1990-Ce înseamnă că vorbirea în Șabat nu va fi ca cea din timpul zilelor nesfinte ale săptămânii, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

În fiecare dimineață, înainte de lecţie, ne ridicăm în picioare din nou și deschidem o pagină nouă. Același lucru se poate întâmpla și în timpul zilei.

Se spune: „Lăsați lucrurile vechi pe care le-ați auzit deja să apară în ochii voștri ca fiind noi în fiecare zi.” De fiecare dată, omul trebuie să se simtă ca o creație nouă, intrând din nou și din nou în contact, începând munca spirituală și apropiindu-se de Creator.

Cu fiecare astfel de reînnoire, el realizează Reşimot, până când se acumulează un număr suficient din ele. Acest număr nu este cunoscut dinainte, dar contorul continuă să ticăie, angrenajele continuă să se rotească, iar cifrele de după virgulă se schimbă; la un moment dat, roata principală din stânga va trece de la un număr la altul.

Așa este și cu noi. Prin urmare, ar trebui să fim bucuroși să reînnoim contactul nostru, intenția noastră și strădania noastră către scop.

Se spune: „Scopul acțiunii constă în gândul inițial.” Deja acum trebuie să țin în minte scopul pe care sper să-l ating în final. Încotro mă îndrept? Ce anume vreau? De fiecare dată trebuie să-mi imaginez acest lucru din nou, mai precis, mai clar, mai ușor de înțeles, mai tangibil.

În scopul final, toate gândurile și eforturile mele, dorințele și dezamăgirile converg, se contopesc și devin complete. Munca mea se termină în punctul contactului final, iar acest punct se numește „picătura unității”.

În el, eu însumi, întreaga realitate pe care o simt și Creatorul, adică atributul dăruirii, Forța superioară, devin un întreg. Aceasta este starea pe care deja trebuie să mi-o imaginez acum.

Yehuda Aşlag (Baal HaSulam) oferă o altă formulare: Omul trebuie să se îndrepte spre unitatea lui Israel, a Torei și a Creatorului. Numiți-o cum vă este convenabil. Principalul lucru este să ne gândim la punctul final al unității.

Și cu cât mi-l imaginez mai clar în simţire și în minte, cu atât mai mare bucurie ar trebui să-mi ofere. Pentru că atunci, fără îndoială, realizez Reşimo actual și avansez constant spre sfârșitul acțiunii.

[29527]
Din Lecția zilnică de Cabala din 12.12.2010, Baal HaSulam Articole Prefata la Cartea Zohar

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce cauzează eșecul atunci când încercăm să trezim o idee spirituală?

Răspuns: Eșecurile apar pentru că nu putem trezi grupul pur și simplu strigând despre asta, deoarece strigătul nostru se risipește instantaneu. În schimb, necesită efortul fiecărui individ să ceară o cerere pentru toţi ceilalți. Fiecare om ar trebui să înţeleagă singur: dacă nu este de acord că măreția Creatorului ar trebui să fie principalul lucru în grup, ar trebui să scoată acest punct de dezacord și să se țină de opinia grupului fără ezitare.

Aceasta se numește a merge prin credinţă deasupra raţiunii. Acest lucru nu va fi considerat fanatism, deoarece cu fiecare pas, omul dezvăluie un grad mai mare de rațiune. Și de fiecare dată, el este obligat să supună problema unei analize raționale. Nu se poate face nimic.

Opinia grupului este că scopul adeziunii la Creator este singurul lucru pe care îl avem și nu există nimic altceva în viața noastră în afară de acesta.

Aceasta ar trebui să fie atitudinea generală. De exemplu, așa cum se întâmplă de Pesah, există un entuziasm general. Poate că nu ne este foarte clar că se referă la măreția Creatorului; scopul nu este complet clar, dar există un sentiment de înălțare. Toată lumea pare să plutească ușor deasupra solului.

Aceeași atmosferă ar trebui să predomine în grup și nu ar trebui să vă lăsați să cădeți. Aceasta trebuie să determine cum și ce fac în viața mea.

[353863]
Din Lecția zilnică de Cabala 07/03/26, Rabaș – Art.20, 1991-Ce înseamnă „Nu există nimic care să nu aibă un loc”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

 Întrebare: Cum pot să-mi dau seama dacă am reușit sau nu să atribui totul Creatorului? Și dacă nu am reușit, ce ar trebui să fac în continuare?

Răspuns: Succesul înseamnă că, chiar acum simt că fac un pas înainte și îmi clarific starea mai profund. Aceasta nu înseamnă că dobândesc o viziune clară împotriva tulburărilor. Dobândesc claritate în sensul zicalei: „Îți vei vedea lumea în timpul vieții tale”, dar aceasta nu este încă adevărata atingere a scopului.

Totuși, când cauzele și consecințele îmi sunt revelate ca guvernare a Creatorului, încep să înțeleg că, prin această acțiune, mi-am unit atitudinea, lucrarea Lui asupra mea și starea la care am ajuns. Adică, guvernarea Lui îmi este clarificată într-o oarecare formă, dar devine clarificată doar pentru ca eu să cad imediat într-o tulburare și mai mare și să o clarific într-un întuneric și mai mare.

Astfel, de fiecare dată mi se dă putere și cunoaștere suplimentară, sau s-ar putea spune, puterea cunoașterii, astfel încât să fiu pregătit pentru următoarea tulburare.

[353309]
Din Lecţia zilnica de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→