Dezvoltarea dorinței de a primi poate avea loc în mediul său natural. Dar există și un alt mediu necunoscut, un nou mediu. Cum este îndemnat omul să se dezvolte în direcția acestui mediu diferit? Desigur, omului i se dă o dorință de Sus.

Faptul că omul este înzestrată cu o dorință pentru plăceri absente din mediul limitat în care s-a născut (această lume) este denumit „Bărbatul (Creatorul) care concepe (seamănă)”. „Creatorul concepe primul”; adică, El îi acordă omului o trezire către spiritualitate.

Evident, o trezire la lumea superioară nu poate apărea la om de la sine. Se manifestă doar prin intermediul luminilor care iluminează Reşimo (gena informațională spirituală). Deodată, o dorință apare în interiorul omului pentru ceva care se află dincolo de limitele acestei lumi. Și așa cum spune zicala: „Creatorul, după ce a conceput primul, dă naștere unei fete (Nekeva)”, adică Hisaron pentru spiritualitate.

Tocmai aceasta este ceea ce simte omul; în consecință, începe să facă eforturi pentru a realiza, pentru a umple această lipsă. El se agită, aleargă încoace și încolo, începe să studieze, ajunge într-o societate adecvată, caută diverse mijloace și acțiuni pentru a-și umple Hisaron. Și așa continuă până când el începe să se vadă acționând pentru a atinge împlinirea.

Treptat, ca urmare a multor ani de efort, devine clar pentru om că dorinței de a primi, deși a venit de Sus, îi lipsesc calitățile, forma și natura necesare pentru împlinirea lui. Această dorință este prezentă în noi, dar este nepotrivită pentru o umplere care este dincolo de limitele acestei lumi, deoarece dincolo de limitele ei, atât Kli-ul, cât și împlinirea sunt de o natură complet diferită. Aceste atribute lipsă sunt cele pe care trebuie să le dobândim.

Treptat, omului i se dezvăluie că dorința care i-a fost dată de sus nu este îndreptată spre spiritualitate. Și aceasta în ciuda faptului că apparent, s-a născut în el o Hisaron (o „fată”). Creatorul a sădit în noi o anumită dorință neformată pentru o umplere care se află dincolo de atingerea noastră. Această dorință trebuie realizată într-un vas absolut diferit, într-un vas al dăruirii. Hisaron trebuie să se umple cu plăceri din dăruire către Creator.

Când omul ajunge să înțeleagă că ceea ce are nevoie este o nouă Hisaron și nu umplere, atunci putem spune că Creatorul, „bărbatul”, a conceput și s-a născut o fată (Nekeva). Adică, urmare a unei lungi căutări, devine clar pentru individ că ceea ce îi lipsește nu este împlinirea, ci dorința de a dărui. Această dorință de a dărui care a apărut în el este într-adevăr Hisaron care s-a născut.

Din Lectia zilnica de Cabala 14/05/26, Rabaș – Art.27, 1991-Ce înseamnă în muncă „Dacă o femeie inseminează mai întâi, ea naște un copil de sex masculin”

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Pentru ca să apară în mine nevoia de a mă uni cu prietenii, trebuie să înțeleg că voi putea simți cu adevărat unde exist în relație cu Creatorul prin intermediul lor. Acest lucru se întâmplă atunci când mă raportez la ei ca la viitorul meu punct de Keter.

Și pentru a mă uni cu ei cu scopul de a ajunge la Creator, trebuie să le folosesc dorințele, să conectez Hisronot (deficiențele) ale mele și ale lor, să le văd ca fiind mici și să trăiesc exact în tensiunea dintre aceste două puncte de vedere.

Nu poți face nimic. Altfel, dacă îmi lipsește această disparitate (care în esență, este diferența dintre cel de jos și cel de Sus, dintre ceea ce este în interiorul rațiunii și ceea ce este deasupra rațiunii), atunci nevoia de ajutor din partea Creatorului nu va apărea.

Prin natura noastră, putem îndura orice, cu excepția stării de a sta în confruntare directă între lumină și Kli, în punctul de coliziune (Bituş) din care pare că nu există nicio scăpare sau străpungere posibilă decât să urci deasupra rațiunii.

În consecință, acest punct nu poate fi perceput ca ceva pozitiv, bun sau confortabil. La urma urmei, nu are nicio bază în natura lumii noastre.

Din LecŢia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Eforturile sunt măsurate relativ la sistem sau relativ la om, în funcție de cum simte acesta măsura eforturilor pe care le-a depus?

Răspuns: Nu înțeleg ce vrei să spui prin „conform a ceea ce simte omul”. Dacă simt că am dat totul și nu am primit nimic, ce se întâmplă? Înseamnă asta că sunt deja într-o stare în care ar trebui să primesc?

Măsurarea este făcută de Creator, deoarece nu știu exact ce nivel de efort este necesar pentru ca eu să corespund următorului grad. Cum mă pot măsura relativ la următorul grad dacă nu știu care este acesta?

Întrebare: Aţi dat un exemplu în care omul rămâne în orice stare până când se simte ca o lămâie stoarsă, iar apoi, din moment ce nu mai are nimic de adăugat, starea sa se schimbă. Asta simte omul?

Răspuns: Nu, deloc. Nu știm niciodată unde se termină munca, la ce nivel sau pe ce grad. Aceste lucruri vin întotdeauna la noi pe neașteptate, brusc, ca o surpriză: „Am muncit și am găsit”.

Nu există o legătură directă între aceste lucruri. Nu pot spune unde se termină efortul și unde „găsesc”, pentru că nu-mi pot măsura propria stare, darămite următorul grad.

Din Lecția zilnică de Cabala 5/2/26, Rabaș – Art.32, 1991-Ce sunt steagurile în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Se spune că trebuie să-ți creezi un grup și să le reamintești prietenilor despre măreția scopului. La început, am văzut că totul era bine, dar acum este de un milion de ori mai rău. Dacă văd cât de mult mai rea este starea mea în raport cu scopul și cu măreția Creatorului, mă va face acest lucru să fug foarte repede de grup?

Răspuns: Nu! Dacă prietenii îți oferă măreția Creatorului, spunându-ți că aceasta este ceva foarte înalt, cum ai putea fugi de el?

Comentariu: Dacă văd cât de opus sunt lor.

Răspunsul meu: Nu contează, pentru că măreția nu dispare. Asta este ceea ce nu înțelegi. Dacă eu însumi mă aprovizionez cu măreția Creatorului și eu însumi ofer conștientizarea propriei mele insignifianțe, atunci eu sunt sursa a două puncte: Keter și Malchut. Prin urmare, pot șterge ambele lucruri, pentru că depind de mine; eu sunt sursa. Dacă le uit, le șterg și le îndepărtez, asta este! Atunci viața mea devine simplă și plăcută și mă întorc la nivelul unui animal.

Dar dacă grupul îmi oferă măreția Creatorului și pe această bază văd cât de nesemnificativ sunt, atunci acestea sunt două surse diferite: Keter și Malchut. În acest caz, nu voi putea fugi, deoarece prietenii susțin în mine măreția Creatorului. Este ca un computer: dacă ai primit un mesaj, acesta rămâne în tine, chiar dacă sursa sa este externă.

Astfel, dacă ai primit conștientizarea măreției Creatorului de la grup, nu o poți șterge, deoarece ți-a fost dată de prieteni și nu generată de tine. Se pare că una nu o poate anula pe cealaltă.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/05/26, Rabaș – Art.17, 1987-Esența interzicerii cu severitate a studiului Torei de către închinătorii la idoli

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Dacă eu percep ceva negativ în calitățile prietenilor și recunosc răul din atitudinea mea față de ei, cum pot vedea toate acestea în mine?

Răspuns: Când te uiți la un prieten, discerni răul în el. Dar cum vezi răul din tine? Aici apar problemele. Aici se poate strecura o greșeală.

Nu poți pretinde acum că vezi ceva rău la prieten pentru că ai Kelim necorectate și apoi să le justifici spunând că Creatorul stă în spatele lor. O astfel de abordare este incorectă, deoarece este o evaluare incorectă a stării. Nu este adevărată, nu este reală.

Ideea este că toți suntem necorectați și toți suntem opuși Creatorului. Și dacă intenționez să examinez Kelim ale mele interioare în raport cu ceilalți, atunci spun că atitudinea mea față de ei este egoistă.

Mai mult, definiția „ceilalți” poate include prietenii, Creatorul și restul creației; toate sunt același lucru. La urma urmei, sunt un egoist. Tot ce este în afara mea – prietenii mei, celelalte părți ale creației – sunt de asemenea, egoiști.

Pe lângă aceasta, există Creatorul, adică binele absolut, etern, altruist. Există o diferență între conceptele de „prieteni” și „Creator”. Dacă spun că atitudinea mea față de ceilalți este rea pentru că eu sunt rău și ei sunt buni, atunci nu voi avea cu cine să lucrez. Aceasta este o abordare incorectă.

În acest caz, i-aș evalua nu în funcție de ceea ce sunt acum, ci în funcție de ceea ce sunt ei meniți să devină în starea corectării finale. O astfel de abordare este greșită.

Trebuie să mă văd atât pe mine, cât și pe ei în mod realist, și apoi voi putea să mă unesc cu ei, pentru a mă uni în corectare. Trebuie să-mi văd prietenii nu ca și cum ar fi deja corectați, ci așa cum sunt cu adevărat acum, astfel încât să pot avea un grup cu care să atac.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Într-una dintre lecţii, ați spus că este imposibil să avansezi prin acțiuni interzise.

Răspunsul meu: Nu există nimic în lume care să nu te lase să avansezi. Un astfel de lucru este imposibil pentru că face parte din sufletul nostru. În fiecare caz, orice acțiune este un progres. Nu ai putea găsi nimic cu care să nu poți avansa.

Nimic nu este creat fără scop! Nu-l vedem și nu ne putem raporta la el. De exemplu, tocmai am făcut un pas într-o anumită direcție, să zicem,spre scop, fie că vreau, fie că nu, dar pe drum am călcat pe o furnică și am zdrobit-o. Și asta este pentru scop. Nu există nimic cu care să nu te poți conecta cu Malchut al lumii infinitului, care include întreaga creație.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/05/26, Rabaș – Art.17, 1987-Esența interzicerii cu severitate a studiului Torei de către închinătorii la idoli

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întreaga noastră alegere constă în accelerarea avansării.

Să presupunem că această lume, mișcându-se în ritmul actual, este destinată să ajungă la sfârșitul corectării în 100.000 de ani. În ciclurile anterioare de încarnări, omul traversa anumite etape în mod natural; acum are capacitatea de a traversa împreună cu lumea, întreaga cale rămasă până la sfârșitul corectării în mod artificial, de exemplu, nu peste 70.000 de ani, ci în 7 până la 10 ani.

Deci, cum să nu ne grăbim? Singura alegere pe care o avem este dacă să apăsăm sau nu accelerația. Unui om i se poate părea că trebuie să facă ceva extraordinar, dar pur și simplu trebuie să facă aceleași lucruri, doar mai repede.

Viteza, ritmul și tempo-ul înseamnă să depun efort interior în ceea ce am nevoie. De exemplu, pentru a mă conecta puțin mai mult cu un  prieten, mă străduiesc mai mult. Pentru a învăța puțin mai mult, mă străduiesc din nou. Adică, să fac aceleași lucruri, dar cu mai multă intensitate.

La ce bun dacă alerg dintr-un colț în altul? Ce va ieși din asta, în afară de vânt? Prin viteză se înțelege aplicarea propriilor eforturi în fiecare lucru mic pe care trebuie să-l examinez și să-l clarific.

În timp ce stai acum două ore și jumătate la lecție, depune efort pentru a fi mai atent, mai concentrat asupra lecţiei și a scopului ei și nimic mai mult. Pentru ca intenția să nu dispară, ține-te constant de ea. Doar lecția și scopul ei ar trebui să fie în fața ta. Și asta înseamnă deja că ești pe calea cea dreaptă. Dacă te adâncești în acest gând și te temi să-l pierzi, atunci crești viteza.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/05/26, Rabaș – Art.17, 1987-Esența interzicerii cu severitate a studiului Torei de către închinătorii la idoli

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Aceasta înseamnă că omul ar trebui să vadă de ce anume are nevoie înainte de a se ruga, și pentru această lipsă, se roagă ca Creatorul să-i satisfacă lipsa (Rabaş, „Ce este îngreunarea capului, în muncă?”).

Este scris că omul ar trebui să se roage pe baza deficiențelor sale. Cum aflu ce îmi lipsește? Tot ce am nevoie este să văd că am calități opuse Creatorului,, să înțeleg acest lucru intelectual cum ar fi, și să-l simt adânc în mine. Nu este nimic special în asta.

Aspectul remarcabil constă în faptul că Creatorul a săvârșit un miracol. Mi-a acordat simțirea că forma mea actuală este contrară a ceea ce simt de obicei; în plus, mi-a dat un Kli (vas spiritual) suplimentar, dintr-o lume spirituală care este complet opusă celei pe care o am.

Așadar, acum am două tipuri distincte de vase. În primul rând, există o mică scânteie de dorință de a dărui (Ner Dakik), denumită o iluminare a sfințeniei sau un punct în inimă. Această scânteie este un fragment care rămâne din spargerea vasului colectiv al sufletului. În al doilea rând, există calitățile mele egoiste, forma mea obișnuită, naturală.

Acum pot examina, analiza, delibera asupra vasului meu, și pot concluziona că în măsura în care îmi pot vedea calitățile prin punctul din inimă, acestea sunt opuse Creatorului.

Această realizare este doar începutul modului în care mă raportez la spiritualitate; încă nu este intrarea mea propriu-zisă în lumea spirituală. Mulți oameni experimentează această simțire, se îndreaptă către noi, vin aici, primesc această simţire și ulterior se întorc acasă și nu se mai întorc niciodată.

De ce? Pentru că mai este un pas de la acest punct înainte. Din moment ce simt opoziția mea față de Creator, trebuie să găsesc soluția corectă la ce să fac cu această cunoaștere? Ce pot deduce din interacțiunea acestor două sisteme. Trebuie să mă raportez corect la ele.

Aceasta nu înseamnă că ar trebui să caut Kelim specifice pentru a mă îmbunătăți și a mă ridica la nivelul Creatorului prin propriile mele eforturi. Dacă privesc lucrurile în acest fel, văd că nu pot face asta.

Apoi mă prăbușesc și părăsesc Cabala. Îmi spun că această muncă nu este pentru mine și că este dincolo de capacitatea umană. Creatorul este în ceruri, iar eu sunt pe pământ. Lasă-mă să trăiesc în pace. Este mai bine să închid ochii și să nu văd nimic, rămânând în propria mea natură.

A fi prins între lumea spirituală și cea materială este o suferință teribilă. Să te simți constant opus, insignifiant, rău, să experimentezi senzații neplăcute și lipsă de speranță. Pentru ce?!

Cu alte cuvinte, disparitatea dintre lumea materială și cea spirituală trebuie folosită corect imediat, altfel omul cade în depresie, într-o stare de lipsă de speranță, din care nu există ieșire.

Recunoașterea răului ar trebui să devină imediat o rampă de lansare pentru a lucra cu credință mai presus de rațiune; eu nu pot face nimic singur, dar Creatorul poate. Mai mult, programul Său include implementarea corectării mele în măsura în care o cer de la El.

Cum se va întâmpla să cer acest lucru de la Creator? Pentru a face acest lucru, trebuie să prețuiesc măreția Lui și să mă plec în fața Lui. Așa primesc sfaturi de la El, să ader la El. În cele din urmă, ceea ce realizăm este adeziunea.

Dacă procesăm corect toate aceste date, dezvăluim nevoia de un grup, care să ne dea puterea de a ne raporta corect la stările în desfășurare. Și apoi omul trece rapid la următoarea etapă a muncii.

Următoarea etapă este munca serioasă, care este rugăciunea către Creator, care poate fi îndeplinită doar prin credință mai presus de rațiune.

Din Lecţia zilnică de Cabala 04/05/26, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

La început, fiecare om există la nivelul închinătorilor la idoli. Fiecare trebuie să își examineze toate gândurile, dorințele, intenţiile și starea viitoare (ceea ce vrea să știe și să obțină și cum vrea să simtă și să vadă întregul mediu și pe sine) și să determine dacă toate acestea converg într-un singur punct numit Creator.

Dar dacă omul nu și-a direcționat datele viitoare către acest punct numit Creator, îi este interzis să folosească forța Torei pentru avansare. Mai întâi, trebuie să clarifice ce este posibil la propriul nivel.

Când omul completează aceste clarificări și cere puterea de a avansa, astfel încât lumina înconjurătoare să vină la el, să-l vindece, să-l promoveze, să-l aducă mai aproape de sfințenie și să-i ofere o simţire mai puternică a divinului, că „Nu există nimeni în afară de El”, atunci, după o astfel de trezire, vor coborî asupra lui obstacole și confuzie, suplimentare.

Aceste obstacole vor fi mai subtile; Acestea vor servi la orientarea cu o precizie mai mare (operând într-un domeniu mai restrains, la fel ca măsurarea distanței în metri sau alternativ, în milimetri sau microni). Acest lucru devine clar din obstacolele care se abat asupra omului: acestea vor arăta mai precis cât de mult a devenit mai sensibil, cum în locuri în care anterior vedea doar lucruri grosiere, acum distinge detalii mai fine, mai clare.

Deși ni se poate părea că aceleași obstacole (aceleași eșecuri și confuzii) se repetă constant, de fiecare dată când le examinăm, percepem imaginea de bază și discernem scopul ei final cu o viziune mai clară, prin calități mai subtile și cu o precizie mai mare.

Din Lecţia zilnică de Cabala 11/05/26, Rabaș – Art.17, 1987-Esența interzicerii cu severitate a studiului Torei de către închinătorii la idoli

Filed under: Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Anularea în fața superiorului este o cale de constrângere?

Răspuns: Se spune că nu există constrângere în spiritualitate. Totuși, se pare că anularea în fața superiorului este o constrângere dinspre superior către noi. Dacă privim prin prisma Hagada de Pesah , Creatorul adaugă înclinaţia rea ​​lui Faraoh și apoi îl lovește pe Faraon.

Sărmanul Faraon nu știe unde să scape. Nu poate merge nicăieri, pentru că este 100% alcătuit din calități opuse. Deci, unde poate fugi?

Astfel, se pare că nu există o stare mai mizerabilă sau mai teribilă decât modul în care Creatorul îl tratează pe Faraon. Este potrivit ca Creatorul să se raporteze astfel la creația Sa cu toate calitățile ei?

Întrebare: Nu întreb din partea Creatorului, ci din partea ființei create. Este alegerea opiniei superiorului un act de constrângere, opus propriei mele opinii? La urma urmei, cu acea forță mică pe care o trag din grup, mă forțez să merg împotriva mea.

Răspuns: Din partea omului, este exact la fel. Faraonul este totul în noi, întreaga noastră natură. Pot face ceva cu ea dacă este 100% așa? Spui: „Așa-numita mea alegere a Creatorului nu este cu adevărat alegerea mea. Este pur și simplu o acțiune pe care o întreprind din neputință.”

Când primesc lovituri, și ca urmare încep să văd chiar și vag că dacă trec într-o altă stare, poate chiar dobândesc o altă natură, voi putea scăpa de aceste lovituri, atunci tocmai acest lucru mă obligă să fac o anumită alegere. Dar se numește aceasta liberă alegere?

Adică, dorința de a primi aparent „alege”: ar prefera să moară decât să continue să simtă loviturile, până la punctul în care sunt mai rele decât moartea. Mai bine să nu mă simt deloc, ca și cum nu aș exista, pur și simplu să nu simt această suferință.

În noi se creează un sentiment de atâta disperare încât devine mai ușor să nu simțim nimic decât să îndurăm loviturile. Poate fi numită aceasta alegerea conexiunii cu Creatorul, cu spiritualitatea, cu eternitatea? Cine spune că aceasta este liberă alegere, că există libertate de acțiune fără nicio constrângere?

Dimpotrivă, se spune: „Nu există fir de iarbă jos care să nu aibă un înger care să-l lovească și să-i spună: «Crește!»” sau „Este forțat până când spune: «Vreau»”. Există multe astfel de expresii care descriu stări în care doar prin lovituri și suferință, dorința de a primi este de acord să renunțe la sine, să se anuleze. În aceasta, nu există liberă alegere.

Din Lectia zilnica de Cabala 04/05/26,, Rabaș – Art.25, 1987-Ce este îngreunarea capului, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→