Strădania care vizează realizarea măreției dăruitorului este singura noastră muncă, aşa ca în exemplul oaspetelui și gazdei.

Fie acționez conform dorinței mele de a primi plăcere, fie intră în imagine nivelul meu „uman”, punctul din inimă, calitatea Bina, pe care am primit-o ca urmare a sfărâmării vaselor. Aceasta este o scânteie divină de Sus, sufletul meu, în fața căreia simt gazda. Apoi am două elemente de percepție în mine: dorința mea naturală de a primi plăcere de la gazdă și punctul din mine care simte gazda Însăși ca dăruitor.

Acum efectuez două tipuri de calcule: cu El ca dăruitor de plăcere și cu El ca dăruitor. Mă aflu în această separare și aici începe munca. Ce este mai important pentru mine? El, măreția Lui sau aranjarea relației mele cu El? Sau nu contează pentru mine cine este El și ce este El atât timp cât primesc de la El și mă umplu?

Prin urmare, dacă vrem să ne dezvoltăm corect, trebuie să cultivăm constant conștientizarea gazdei, conceptul de gazdă, dăruitor. Inițial, omul stă în fața gazdei și nu-L vede. A nu vedea gazda este foarte important, deoarece acest lucru îi aduce rușine omului, sentimentul că este un primitor, că trebuie să-și limiteze dorințele și să-și exercite toată puterea pentru a-și dezvolta atitudinea față de dăruitor, astfel încât acesta să devină din ce în ce mai important decât plăcerile care vin de la El.

Dacă El este mai mare decât plăcerile care vin de la El, atunci îmi limitez continuu dorința de a primi și nu doresc să operez în cadrul ei. Prefer să rămân în conexiune cu dăruitorul, care este măreț. Acest lucru îmi oferă o plăcere mai mare, o încredere mai mare și mă umple și mai mult. Și mă umple de dragul de a primi, ceea ce se numește „Lo Lişma”, totuși prefer să fiu conectat cu gazda decât cu plăcerile pur și simplu.

Apoi vine o etapă în care chiar și această conexiune de „consumator”, cu gazda, când Îl „folosesc” pentru propriile mele interese, nu-mi mai pare favorabilă. Când prefer conexiunea cu gazda în locul plăcerilor, acea conexiune trezește în mine o conștientizare a naturii caracterului Său.

Aceasta implică să acorzi importanță actului de dăruire, calității dăruirii în sine. Aceasta se numește „vraja sfințeniei”. Această calitate în sine devine atât de importantă pentru mine încât nu mai doresc să fiu conectat cu gazda prin vasele mele de primire. Vreau să mă conectez cu dăruirea și să-i aparțin. Aceasta înseamnă că omul începe să iasă din sine în calitatea de dăruitor.

Apoi caută mijloacele prin care poate face cu adevărat acest lucru. El are nevoie în continuare de conștientizarea măreției gazdei, dar acum a măreției Sale ca dăruitor. Aceasta este Bina pură, pe care omul dorește să o dobândească. Pe măsură ce o dobândește, începe să semene cu gazda, dar numai în sensul că dorește să fie ca El. Aceasta înseamnă că omul, ca să spunem așa, dobândește Galgalta ve Eynaim, calitățile dăruirii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem ajunge la o stare în care să muncim fără să experimentăm suferință?

Răspuns: Am dat adesea exemplul stării mele înainte de a fi supus unei intervenții chirurgicale. Nu mi-era frică de operație; mi-am dorit-o și eram chiar pregătit să plătesc doctorul pentru ea. O așteptam.

Dar dacă omul nu vede, nu știe sau nu simte că o anumită acțiune este pentru mântuirea sa, fuge de ea, se teme de ea și nu o dorește. Totul depinde de gradul în care recunoaște nevoia. Dacă scopul este important pentru tine, atunci consideri toate mijloacele care duc la atingerea lui ca fiind doar bune. Le privești ca pe un medicament pe care îl aștepți și pentru care ești dispus să plătești mulți bani. Nu îl percepi ca pe o lovitură.

Atitudinea noastră față de dorința de a primi și față de mijloacele prin care aceasta va fi corectată transformă sentimentul nostru de suferință în sentiment de plăcere. Aceasta este diferența.

Trec de la dorința de a primi la aspirația de a dărui. Toate loviturile pe care le experimentează această dorință, le percep ca mijloace de a atinge dorința de a dărui. Par dulci și le simt 100% așa. Nu le evaluez ca pe niște lovituri, pentru că prin ele mă detașez de dorința mea de a primi și nu simt nimic negativ în asta.

Poți numi asta psihologie sau altceva, dar asta se întâmplă cu substanța dorinței noastre de a primi. Acest lucru se aplică literalmente tuturor tipurilor de plăceri, atât în ​​lumile spirituale, cât și în această lume. Dacă leg orice simțire a mea, bună sau rea, cu dăruirea către Creator, cu scopul, atunci tot ceea ce servește acestui scop va fi simțit de mine ca plăcere.

Trebuie să înțelegem că scopul creaţiei este de a încânta ființele create. În dăruire, vom dezvălui plăceri nelimitate.

Din Lecţia zilnică de Cabala 25/02/26, Rabaș – Art.5, 1989-Ce înseamnă că crearea lumii a fost o mare milostenie

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce înseamnă că omul trebuie să-și construiască un „cap” (Roş)?

Răspuns: Este scris: „Din acțiunile Tale Te cunoaștem”. Asemănându-mă Creatorului, încep să-I percep gândurile.

Cum învățăm în această lume? Un copil mic se uită la tatăl său sau la un profesor și imită acțiunile lor fără să înțeleagă de ce. Așa este și cu noi: nu înțelegem, dar dacă îndeplinim acțiunile corespunzătoare, ne devine treptat clar de ce Cel superior a ales să acționeze în acest fel.

La început, omul vede doar forma exterioară – ceea ce face Cel superior în relație cu el. Dar pe măsură ce devine similar cu Cel superior, își atinge intenția: de ce Se revelează în acest fel și ce caută să realizeze în relația Sa cu cel de jos. În acest fel, i se acordă „capul”, așa cum se spune: „Din acțiunile Tale Te cunoaștem”.

Aceasta este singura acțiune prin care putem urca de la un grad inferior la unul superior. Acțiunea de la fiecare grad se numește aromele Torei. Când ating aromele Torei, dezvălui acțiunile Creatorului din mine și mă fac similar cu El, atunci gust aromele Torei.

Ta’amim (gusturile) sunt luminile care se răspândesc în Guf (corp) al Parţufului atunci când îmi aliniez intenția cu intenția de a dărui, și astfel, am un corp, un Parţuf. De acolo, ajung la vârful gradului, care se numește secretele Torei (Sodot Tora), intențiile Creatorului.

Astfel, dezvălui aromele Torei, iar Creatorul mi Se dezvăluie în această acțiune, dându-mi dorințe. Apoi, de la aromele Torei, ajung la secretele Torei: „Din acțiunile Tale Te cunoaștem”, la vârful Parţufului. Iar vârful Parţufului. constă în intențiile Creatorului, pe care nu mi-e permis să le dezvălui; trebuie să le păstrez.

Ce înseamnă „nu este permis să dezvălui”? Ce este severitatea acestei interdicții? În spiritualitate, „nepermis” înseamnă „imposibil”. Aceste capete se acumulează în mine de fiecare dată; toate sunt aranjate de jos în sus și se bazează pe respingerea luminii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 10/02/26, Rabaș – Art.32, 1988-Care sunt cele două acțiuni în timpul coborârii

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→

Imaginează-ți că ești un părinte – poate strict, poate amabil, nu contează cum, dar iubitor – exact așa ar trebui să-i tratezi și tu pe ceilalți.

Întrebare: Și în momentul în care citesc asta în fiecare zi și înțeleg că nu pot face asta, este aceasta rugăciunea: „Nu pot!”?

Răspuns: Aceasta nu este încă o rugăciune, ci o stare în care te examinezi pe tine însuți și vezi cât de mult ai nevoie să fii corectat. Și apoi ai deja un fel de pretenții sau cereri de corectare. Și le expui.

Te judeci pe tine însuți; vii și ceri Creatorului să te corecteze pentru că tu nu te poți corecta. Singurul care poate este El. Dar numai în conformitate cu cerințele, cererile și implorările tale. Așa că grăbește-te!

Întrebare: Aţi început cu instrucțiunea de a iubi pe toată lumea.

Răspuns: Da.

Întrebare: Deci vreau să ajung la asta, dar nu pot și cer asta?

Răspuns: Exact!

Comentariu: Mulțumesc. Minunat!

Răspunsul meu: Așa că, pregătește-te.

Din KabTV „Conversație cu Dr. Michael Laitman”, 26.02.2026

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum pot fi sigur că măreția Creatorului este singurul motiv pentru anularea mea față de grup?

Răspuns: Cum verific dacă doar măreția Creatorului mă călăuzește pe cale? Amintindu-mi-o, încerc să mi-o amintesc, nimic mai mult. Trebuie să construim pe ceea ce avem. Pot fi sigur doar că, dacă îmi amintesc, îmi amintesc. Este ca un scut în fața mea. Nu am nimic altceva. Cum pot verifica acest lucru?

Întrebare: Dar există un rezultat?

Răspuns: A fi în întuneric înseamnă că nu pot vedea nici măcar un pas înainte. Nu pot verifica prin niciun rezultat dacă acțiunea mea a fost corectă. Trebuie doar să-mi imaginez rezultatul cât de mult pot, fără să știu deloc ce este, ca un fel de motto.

Se numește întuneric; faci ceva și nu știi ce este. Îți întinzi mâna fără să știi ce înseamnă „afară”. În mod similar, când te plimbi prin casă pe întuneric, bâjbâi fără să știi ce ai putea întâlni.

Așadar, „întinzi mâna”, adică faci un fel de mișcare interioară, nu știi nimic. Vrei doar ceea ce îţi va duce această acțiune. Dar ce înseamnă „vrei”? Ce știi despre ceea ce vrei să obții? Nu ai ajuns încă la starea în care te vei afla. Cu toate acestea, este considerat suficient că gândești așa în starea ta.

Singurul lucru de care poți fi sigur este: „Da, cred că așa este acum. Nu știu ce îmi pot imagina în continuare.” Un copil este un exemplu în acest sens. Și el face lucruri fără să știe ce face și ajunge la ceva. Nu are nici rațiune, nici putere; este ocupat cu lucruri imaginare, dar totul este aranjat astfel încât ceea ce face să ducă la ceva și crește.

Care este diferența dintre corporal și spiritual? Intenție, dorință. Care este diferența dintre un embrion corporal și unul spiritual? Embrionul corporal aparține lumii corporale: orice face el se dovedește a fi așa, și asta este. Dar ca embrion spiritual, trebuie să vreau să fiu format în forțe spirituale, la fel cum un embrion corporal în cele corporale.

La fel și aici: vreau să realizez ceva. Nu cunosc esența acțiunilor, mi s-a spus doar așa. Și nici nu știu care vor fi rezultatele. Doar motto-ul: vreau să fie așa. Aceasta este diferența dintre acțiunile spirituale și cele corporale: omul trebuie să ajungă la acțiune, iar apoi se întâmplă.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum poate omul să determine singur că nu grupul are nevoie de corectare, ci el însuși?

Răspuns: Acest sentiment este revelat omului ca o evaluare a stării sale atunci când o vede brusc în acest fel.

El vede că în ciuda acțiunilor sale, toate provin din intenţia sa de a fi împlinit, de a primi. Și, deși și alții pot fi într-o stare similară, nu contează. Omul se judecă pe sine în raport cu lumina care coboară asupra sa și apoi stabilește că este în intenție de dragul de a primi.

Se poate cufunda în disperare sau omul poate spune: „Ceea ce mi se dezvăluie acum este un semn al dezvăluirii a ceva nou, ceva real. Și acum, trebuie să găsesc puterea. Cel care îmi dezvăluie această stare îmi va dezvălui și cum pot ieși din ea.”

Totul depinde de pregătirea omului și a grupului: de modul în care acesta îl susține și de cât de pregătit este să primească sprijinul acestuia.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au vrut să știe ce îi așteaptă în viitor. Au existat profeți, clarvăzători și oracole. Și chiar și astăzi, oamenii sunt foarte preocupați de viitorul lor. Ce este „viitorul”?

Răspuns: Viitorul este ceea ce construim în prezent. Conceptele de trecut, prezent și viitor există doar în percepţia noastră. Este foarte dificil să explici conceptul de timp unui om obișnuit din lumea noastră, deoarece pentru a face acest lucru el trebuie să se ridice deasupra timpului, mișcării și spațiului.

Totul trebuie examinat în raport cu omul, adică trebuie să înțelegem că nu studiem ceea ce se întâmplă în lume, ci în simțirea noastră despre lume. Omul simte schimbări doar pentru că se schimbă el însuși, nu pentru că ceva din afara lui se schimbă. Dacă văd un uragan, ploaie, secetă, iarnă sau vară, înseamnă că simt astfel de stări în mine.

Percep întreaga lume în mine: pietre, plante, animale și oameni; cei care au fost, sunt și vor fi, toți există doar în percepția mea.

Prin urmare, trebuie să investighez de ce simțirea mea este împărțită în aceste trei categorii: trecut, prezent și viitor. Odată ce înțeleg acest lucru, voi putea să mă raportez corect la realitate. Realitatea nu există independent în afara mea, ci este determinată de percepția mea.

Înțelepciunea Cabala spune că nimic din afara mea nu se schimbă. Totul se întâmplă doar în mine, în percepția mea, care se schimbă zi de zi, clipă de clipă.

Acest lucru schimbă complet întreaga imagine, deoarece dacă lumea ar fi în afara noastră, capacitatea noastră de a o influența ar fi foarte limitată. Prezicerea clară a secetelor, inundațiilor și cutremurelor ne ajută să ne protejăm de o amenințare externă prin construirea de baraje sau părăsirea zonei periculoase. Totuși, acest lucru nu împiedică lovitura în sine. Dacă înțeleg că o inundație nu are loc extern, ci în simțirea mea interioară, atunci mă pot aranja interior astfel încât tsunami-ul să nu vină deloc. Pot să-mi creez o lume complet diferită, unde soarele strălucește și totul este minunat.

Sau poate chiar voi simți că sunt într-o dimensiune complet diferită, într-o altă lume. La urma urmei, dacă totul depinde de percepția mea, atunci pur și simplu trebuie să știu cum să-mi gestionez simțirile pentru a construi o lume externă bună în interiorul lor. Cu alte cuvinte, împart lumea în externă și internă și spun că pot schimba doar lumea internă, simțirea mea despre lume, dar nu și lumea externă.

Cel mai important lucru aici este ce să considerăm o constantă și ce este o variabilă supusă schimbării. Fie ne considerăm constanți pe noi înșine, iar lumea externă se schimbă, caz în care trebuie să ne protejăm de ea.

Fie acceptăm lumea externă ca fiind constantă și neschimbătoare, așa cum spune știința Cabala, că lumina superioară este în repaus absolut, iar toate schimbările și corectările au loc în interiorul omului. În acest caz, mă pot schimba și pot obține realitatea pe care mi-o doresc.

Din KabTV, emisiunea „Viață Nouă 934 – Ce este «Viitorul?»”, 19.12.2017

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Nimic nu ne împiedică să menținem constant cel mai bun sentiment pe care l-am avut vreodată în viața noastră, cel pe care l-am experimentat la congres când am simțit unitatea, conexiunea dintre noi și Creator, revelația spirituală. Dacă cobor din această stare, înseamnă că este vina mea, pentru că nu mi-am adus propriile eforturi.

Am primit o trezire de sus, de la Creator, și aceasta nu ar trebui să dispară. Cel de Sus ne oferă un exemplu despre cum ar trebui să fim și trebuie să o continuăm. Trezirea nu ar trebui să depindă de locația fizică a congresului. Dacă nu există trezire, înseamnă că lipsește măreția Creatorului și măreția grupului, iar aceasta poate fi dezvoltată în continuare tocmai după congres, în perioadele normale.

Pauzele dintre congrese ar trebui percepute ca oportunități organizate pentru noi de către Creator pentru a ne investi propriile eforturi în această lume. Construcția vasului spiritual are loc tocmai în întuneric, noaptea. Trebuie să vedem toate evenimentele vieții noastre ca fiind conectate chiar de acest principiu, astfel încât „A fost seară și a fost dimineață într-o zi”. Aceasta este singura modalitate de a ne percepe viața.

De Sus, ni se oferă momente de unificare și apropiere de spiritualitate, astfel încât să le putem continua atunci când trezirea de sus dispare. Trebuie să păstrăm singuri acest sentiment interior, cel puțin cu aceeași putere care ne-a fost dat de sus, ca și cum nu am fi părăsit congresul.

Creatorul ne-a ridicat la un anumit grad și ne-a părăsit, iar noi trebuie să continuăm spre El. Nu este bine dacă suntem în cădere, pentru că avem deja un exemplu despre cum să continuăm. Și atunci Creatorul ne va ridica la gradul următor, și chiar mai sus, și așa de fiecare dată.

Când Creatorul ne părăsește, El dezvăluie ce locuri trebuie umplute cu măreția Sa. Singurul lucru care lipsește este măreția Creatorului.

Principalul lucru este să facem un efort să rămânem constant conectați cu ceilalți, ca la congres, și să nu lăsăm acest sentiment să se răcească, ci să-l continuăm prin toate mijloacele. Și atunci vom vedea că toate evenimentele din viața noastră – întoarcerea la muncă și toate activitățile obișnuite – sunt organizate de Creator tocmai în acest scop: să umplem toate aceste spații goale zilnice cu trezire, inspirație din spiritualitate și importanța Creatorului.

Trebuie să menținem această stare și să nu ne permitem să coborâm. Tocmai aici se află toată munca. Nu este prea mult de lucrat în timpul congresului. Trezirea dată de Sus lucrează acolo și totul se întâmplă de la sine. Dar astăzi, prin propriile noastre eforturi, rugăciune și toate mijloacele posibile, nu trebuie să permitem acestei treziri să se răcească. Acum este timpul pentru muncă.

Prin urmare, la congres nu am „obținut” succesul, ci l-am „primit”. Astăzi trebuie să obținem succesul. Se poate spune că, congresul, adică adunarea și unificarea, începe chiar acum!

Dacă înțelegem corect cum să folosim timpul congresului și timpul dintre congrese, atunci vom realiza corect unitatea pe care am atins-o. Totul este testat tocmai de stările cotidiene, în care se află toată munca. Așa că haideți să continuăm!

Din Lecția Zilnică de Cabala 08/05/18, „Măreția Creatorului”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Comentariu: Este ușor să fiu inspirat de un prieten care mă tratează bine. Dar este dificil să fiu inspirat de un prieten care mă tratează urât câteodată.

Răspunsul meu: Există prieteni pe care îi tolerez cu greu sau poate că nu-i pot tolera deloc. Există cei pe care abia îi observ; nici nu mă enervează, nici nu mă încântă. Și în final, există cei cu care mă simt minunat și bucuros, printre care îmi este plăcut să fiu. Așadar, pe care dintre ei ar trebui să-l văd ca țintă de “cumpărare”? La urma urmei, se spune: „Cumpără-ți un prieten”.

Este imposibil să dai un răspuns universal la această întrebare. Aș spune-o așa: de fiecare dată vei vedea de ce ești capabil și asta ar trebui să faci. Nimeni nu-ți va spune că trebuie să te concentrezi în mod special pe cel pe care îl urăști, cu care nu poți fi împreună, chiar dacă este în grup. Acest lucru este greșit. Mai degrabă, de fiecare dată ar trebui să fii cu acei prieteni prin care, așa cum simți, poți investi efort.

Dar aceasta nu se bazează pe a „năvăli” asupra cuiva, pe a începe să-i dăruiești, să te unești cu el și să mergi imediat să bei bere împreună pentru a te apropia. Nu. A investi efort în dobândirea unui prieten este o investiție generală în grup.

Nu este vorba despre o conexiune personală cu un individ specific asupra căruia mă concentrez constant. În conformitate cu starea prin care trece omul în orice moment, cei din jurul lui apar diferit de fiecare dată. Uneori ești într-o stare bună, ca și cum ai fi elevat în sens spiritual, și apoi dintr-o dată, te trezești gata să-l îmbrățișezi și să-l săruți chiar pe cel pe care de obicei îl urăști.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/02/26, Rabaș – Art.1, 1985-Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Câteva cuvinte despre recentul Congres internațional de Cabala așa cum s-a desfășurat: Simt un spirit complet diferit la acest congres în comparație cu cele anterioare; există o aspirație specială a fiecăruia către unitatea universală, iar eu sunt în interiorul lor. Aceasta nu necesită participarea mea externă; strădania interioară a tuturor prietenilor este suficientă.

La deschiderea Congresului, fiecare participant a compus o rugăciune din centrul grupului, iar prietenii au cerut ca toate rugăciunile să includă rugăciunea învățătorului.

Rugăciunea mea este ca toți să ne simțim adunați într-un singur loc, incluși într-o singură inimă și să nu simțim nicio separare. Nu cred că este nevoie de eforturi enorme pentru a ne uni, deoarece suntem deja împreună.

Nu este nevoie de tensiune excesivă; să se simtă toată lumea bine și în largul ei. La urma urmei, am făcut o muncă preliminară extinsă și lecții. Acum trebuie doar să simțim ușor conexiunea, unitatea pe care am atins-o deja. Ne putem bucura de această stare tocmai pentru că am câștigat-o prin eforturile pe care le-am investit.

Congresul este o consecință, nu un loc de muncă. Este o oportunitate de a-I mulțumi Creatorului. Dar nimic nu ar trebui să ne ascundă dorința de conexiune. În cele trei zile ale Congresului, ne putem bucura de roadele muncii depuse anterior.

Totuși, conexiunea trebuie să fie corectă, astfel încât să nu începem să ne bucurăm egoist și să cădem. Aceasta este bucuria din unitate în care dorim să ne unim cu toți prietenii noștri, bucuria din conexiunea care se dezvăluie.

Există loc pentru rugăciune într-o astfel de stare? Cu siguranță, căci sentimentul de unitate dezvăluie cât de insuficient este încă.

Îi mulțumim Creatorului pentru că ne-a adus, prin toate încercările și eforturile noastre de a ne conecta, la sentimentul cât de „plăcut este să stăm împreună”. Aceasta este o rugăciune de recunoștință. Adunarea prietenilor, masa, totul ar trebui să fie în recunoștință pentru faptul că Creatorul ne oferă oportunitatea de a fi conectați cu toată lumea, că El ne-a adus la acest Congres și trezește conexiunea dintre noi. Chiar recunoștința noastră va fi rugăciunea.

Dintr-o conversație la o Seuda 19.02.2026

Filed under: Spiritualitate - Niciun comentariu→