Cine sunt acești „infractori ai lui  Israel”? Discuția se referă la relația unui om cu Creatorul, deoarece în realitate nu există nimic în afară de Creator și creatură.

Tot ce apare în fața ochilor noștri există doar în această lume corporală imaginară. Dacă îmi dau seama că, în legătura mea cu Creatorul, toate acțiunile mele, sau o parte din ele, nu sunt îndreptate spre El, ci spre propriul meu beneficiu, atunci mă numesc un infractor al lui Israel.

Omul poate crede că este drept, că lucrează pentru binele țării, al societății sau al familiei, dar desigur, aceasta este o autoamăgire. Dacă nu lucrează de dragul Creatorului, atunci înseamnă că lucrează pentru sine. Iar dacă ei doresc să lucreze pentru Creator, trebuie mai întâi să se îndrepte către El și abia apoi să apeleze la toate mijloacele disponibile, să le folosească pentru conexiunea cu Creatorul. Atunci, chiar și în tulburări, ei vor putea vedea ajutor pentru întărirea conexiunii cu Creatorul. Totul este depinde de intenție. Prin urmare, cel care se îndreaptă direct către Creator și dorește să-și clarifice starea, trebuie să-și examineze relația cu Creatorul din toate punctele de vedere, și pornind de aici, să decidă cine este cu adevărat. Dacă omul se numește un infractor al lui Israel, adică, îndreptat nu direct către Creator, ci în direcția opusă, înseamnă că a făcut o analiză profundă a calităților și intențiilor sale. Acesta este deja un grad foarte înalt, o rampă de lansare către corectare.

Înainte ca omul să devină infractor, nu poate deveni drept, deoarece se spune că „omul nu împlinește o poruncă decât dacă o încalcă mai întâi”. Mai întâi trebuie să existe revelația și recunoașterea răului și abia după aceea va exista distanțarea de rău și faptele bune.

Un infractor al lui Israel este o stare în care omul poate vedea dacă a deviat de la direcția directă către Creator (Yaşar-El). Unui om care se străduiește să devină Israel, lumina vine și îi arată că de fapt, este opusul.

Dacă el încearcă să se îndrepte precis către Creator, în linie dreaptă, fără a abate măcar puțin la dreapta sau la stânga, atunci descoperă că este întors cu fața exact în direcția opusă, nu către Creator, ci către sine însuși.

Atât timp cât omul deviază de la linia directă către Creator, nici măcar nu va cădea într-o Klipa. Diverse perturbări apar pentru om doar pentru a-l readuce pe linia dreaptă, direct către Creator. Dar dacă o persoană se aliniază precis cu Creatorul, atunci va vedea Klipa. Prin urmare, până când omul nu se îndreaptă direct către Creator, nu se va vedea pe sine ca un infractor.

Din Lecţia zilnică de Cabala 12/01/26, Rabaș – Art.33, 1985-Infractorii lui Israel

Filed under: Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Grupul este oglinda mea. În măsura în care îl construiesc, el mă construiește pe mine. Atât atitudinea mea față de el, cât și atitudinea lui față de mine sunt detașate de dorința mea de a primi, ceea ce mă ajută să construiesc relații de dăruire, mai degrabă decât să mă extind și să împlinesc vasele de primire.

Dacă aș lucra direct cu Creatorul, cu siguranță aș folosi vasele de primire. Baal HaSulam scrie că dacă Creatorul ar fi revelat, m-aș grăbi spre El strigând: „Opriți hoțul!”. Dorința de a primi însăși mi-ar spune cât de minunat este să lucrezi pentru Creator; aș vrea să fiu aproape de El, să fac ceva pentru El.

La urma urmei, dacă El mă umple cu un sentiment de încredere și plăceri, atunci de ce să nu lucrez? De ce să nu-L percep ca fiind bun și măreț? Vrem întotdeauna să fim aproape de măreție.

Astfel, dorința de a primi ar tinde spre Creator pentru beneficiu personal. Dar dacă în loc de Creator am un grup în care nu găsesc un mare beneficiu personal, putere, încredere sau o influență puternică asupra mea, atunci în cadrul acestuia există condiții care îmi permit să lucrez nu cu dorința mea de a primi, ci în direcția dăruirii. Vreau să cultiv în mine vase de dăruire, și prin urmare, mă adresez grupului.

Se pare că distrugerea acestor vase este oportunitatea de a lucra cu dorința de a primi de la ceilalți, cei din exteriorul meu, ca și cum ar fi cu Creatorul. Faptul că Creatorul a pus în fața mea pe altcineva, pe cineva „altcineva”, în afară de Sine, este cu adevărat salvarea mea.

În acest caz, pot exersa cu adevărat cum să fiu un dăruitor și nu un primitor. Pot determina dacă dau sau primesc. Pot efectua exerciții care mai târziu îmi vor permite să intru într-o relație cu Creatorul în care atitudinea mea față de El va fi cu adevărat una de dăruire.

Grupul mă ajută să ies din dorința mea de a primi, deoarece nu este un furnizor de plăceri pentru mine. Pe când, dacă aș lucra cu Creatorul, aș lucra cu El doar ca sursă de plăceri și nu aș putea niciodată să ies din dorința mea de a primi.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Până acum, lumea a fost ocupată să-și dea seama cum să evite următoarea lovitură din partea naturii, pentru a se proteja. Dar într-un fel sau altul, lovitura vine. Întrebarea este cum să rezistăm acestei lovituri în interiorul nostru. Avem ocazia să facem în așa fel încât să nu simțim nici măcar că am fost loviți sau că a existat un tsunami.

Dacă reușim să ne controlăm lumea interioară, vom vedea o realitate complet diferită, una care se presupune că există în afara noastră. Atunci vom înțelege că, de fapt, nimic nu se schimbă în exterior. Toate tsunami-urile și cutremurele se produc doar în noi, în percepția noastră.

Viitorul este o lege care există în noi și se realizează prin forța generală a naturii în care ne aflăm. Această forță este constantă și neschimbată, iar noi ne schimbăm constant în cadrul ei. De aceea ni se pare că lumea se schimbă. Dar, în realitate, nu se schimbă. Singurii care se schimbă suntem noi.

În acest caz, ne putem îndrepta către propriile noastre schimbări și putem încerca să preluăm controlul lor pentru a ne determina viitorul, nu doar dacă va exista sau nu un tsunami, ci în cele din urmă viața și moartea.

Ne putem face viața frumoasă și confortabilă. Nu vom avea nevoie de aer condiționat sau încălzire; vom simți ceea ce vrem să simțim. Nu va exista nicio simțire a celui mai mic inconvenient sau disconfort. Ne putem crea o viață cu adevărat cerească.

Întrebare: Ce este „timpul” de fapt?

Răspuns: Pentru a ne aduce la percepţia corectă a realității și a ne învăța să gestionăm conceptul de timp, adică propriile noastre schimbări, suntem puşi în două sisteme: a da și a primi. Ne găsim uneori într-un sistem și alteori în celălalt, unul bun și unul rău, un sistem altruist de a dărui și iubi și un sistem egoist de a primi și a urî.

Această tranziție alternantă de la stăpânirea unui sistem la stăpânirea celuilalt este ceea ce simțim ca flux al timpului. Aceasta este ceea ce dă naștere conceptului de timp în această lume.

Timpul este simțirea noastră, nu rotația soarelui, a lunii sau a Pământului, care au loc de asemenea în noi.

Întrebare: Există și sistemul solar în noi?

Răspuns: Desigur, pentru că nimic nu există în afară de ființa umană care își imaginează universul în acest fel. Într-un moment cad sub guvernarea sistemului altruist de dăruire, iar în altul sub guvernarea sistemului egoist de primire. Și aceste oscilații dintre cele două sisteme, precum un pendul – tic-tac, tic-tac – creează simțirea timpului.

Din KabTV, emisiunea Viaţă nouă 934 – Ce este „Viitorul?”, 19.12.2017

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când ar trebui să lucrăm la recunoașterea măreției grupului și când ar trebui să lucrăm la recunoașterea măreției Creatorului?

Răspuns: În esență, ar trebui să lucrez la recunoașterea măreției Creatorului. La urma urmei, am treabă tocmai cu Creatorul. El este începutul meu, El este furnizorul de putere și El este scopul meu.

Totuși, călătoresc pe această cale pe fundalul dorinței mele de a primi. Trebuie să-L recunosc și să-L cultiv pe Creator în mine, începând de la starea opusă. Prin urmare, pentru a-mi opri „eul”, ego-ul, interesul meu pentru El atunci când eu apar ca cel care primește, folosește și se bucură, evident că Îl stabilesc ca scop al meu, dar nu-L pot folosi.

Nu pot menține conexiunea cu El dacă dorința mea de a primi dezvăluie plăcere, sprijin și împlinire în El. Atunci, în loc de El, am nevoie de cineva cu care să lucrez și cu care să pot folosi această muncă pentru a-mi avansa intenția de dragul dăruirii. În esență, aceasta înseamnă un grup în loc de Creator.

De ce? Un grup poate oferi critici la adresa muncii mele. În sine, la început, el nu satisface dorința mea de a primi. Pe măsură ce ajung să cunosc grupul, nu simt plăcere, încredere, eternitate sau perfecțiune. Dar dacă lucrez la asta și vreau să dezvălui aceste calități în cadrul grupului, atunci încep să le simt.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Încă nu înțeleg unde este lumea noastră, unde este lumea spirituală, superioară în raport cu ea și unde este Creatorul.

Răspuns: Este foarte simplu! Tot ce a fost creat este o dorință de a fi împlinită, de a se bucura. Ea simte tot ce poate simți în sine, prin propriile senzații. Atât timp cât dorința este egoistă, ceea ce simte se numește „această lume”. Când devine altruistă, ceea ce simte se numește „lumea superioară sau lumea spirituală”.

Dorința este formată din cinci părți, nivelurile 0-1-2-3-4, magnitudinea dorinței, prin cantitate și calitate. Mai mult, cu cât calitatea este mai mare, cu atât cantitatea este mai mică, la fel cum în lumea noastră există multe pietre obișnuite, dar puține prețioase. În cadrul acestor patru tipuri de dorințe, omul percepe nivelurile mineral, vegetal, animal și uman. Partea zero este „eu”, punctul de referință.

În centrul dorinței se află „eul”, din care omul simte lumea, propria dorință, dar este percepută ca existând în afara acelui „eu”. Percepția obișnuită a lumii se numește egoistă (consumistă).

Unde este Creatorul? Oriunde Îi face loc „Eul”!

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Ce se întâmplă dacă același obstacol revine iar și iar, intensificându-se constant?

Răspuns: Același obstacol nu se poate întoarce de fiecare dată. Doar ni se pare că este același obstacol.

De exemplu, un proces poate dura doi sau trei ani, iar omul simte că este constant prins în același cerc închis. Dar nu este același obstacol. Este aceeași circumstanță externă, totuși de fiecare dată mărimea dorințelor și forma lor se schimbă; doar că noi nu o percepem.

De fapt, este foarte bine când se întâmplă așa. Este un semn foarte clar din partea Creatorului, care dorește să-Și întărească legătura cu ființa creată. Îi trimite frică de lucruri aparent teribile și chiar o intensifică.

Este similar cu un copil mic care se sperie când i se spune: „Este un urs în spatele ușii, ai grijă!”. Omul privește întreaga lume cu frică, gândindu-se: „Ce se va întâmpla?”. Și deși intelectual înțelege, nu poate face nimic cu simţirile sale. Îi este foarte frică.

Doar conexiunea cu Creatorul poate îndulci această senzație animalică de frică și o poate muta pe alte șine. Dar acest lucru nu este încă la nivel uman, nu este încă pentru o examinare adevărată a conexiunii.

Din Lecţia zilnică de Cabala 18/02/26, Rabaş – Art.7, 1984-Referire la ce se explică în “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Există sentimente diferite de rău în raport cu Creatorul și în raport cu prietenul?

Răspuns: Pentru dorința noastră de a primi, nu contează dacă avem de-a face cu Creatorul sau cu un prieten. Nu există nicio distincție, deoarece omul își formează întotdeauna atitudinea din propriile vase necorectate.

Dacă omul își îndreaptă atenția către ceva în afara dorinței sale de a primi, fie că este vorba de Creator sau de un prieten, măsura corectării și magnitudinea și calitatea dorinței de a primi determină atitudinea sa față de acel obiect. Nu există nicio diferență.

Prin urmare, putem folosi grupul, și în funcție de reacția noastră la acesta, și în funcție de relațiile noastre reciproce din grup, să examinăm și să analizăm critic dorința noastră de a primi, să cerem corectări și să le ducem la îndeplinire. La urma urmei, dacă omul are o direcție îndreptată în afara dorinței de a primi și se află dincolo de aceasta, atunci este la fel și în raport cu grupul și în raport cu Creatorul.

Totuși, când vine vorba de atitudinea mea față de mine însumi, atunci, desigur, contează dacă vorbim despre grup sau despre Creator. Ce plăceri îmi poate oferi grupul în comparație cu Creatorul?

Totul depinde de gradul în care mă aflu. Se poate să fac o restricție față de Creator și să spun: „Ce este Creatorul pentru mine? Ceea ce contează pentru mine este respectul grupului.” Sau dimpotrivă, s-ar putea să-mi restricționez deja atitudinea față de grup: „La ce am nevoie de grup? Vreau divinul.” Dar eu sunt cel care vrea.

Când omul încearcă să lucreze fără să se întoarcă deloc către sine, descoperă că, dacă nu este pentru sine, ci în afara sa, atunci nu contează pentru cine face sau cui anume îi va aduce beneficii. Dacă este în afara mea, dacă nici la început, nici în timpul acțiunii, nici după aceea nu primesc niciun răspuns în mine, atunci ce diferență face căruia dintre o mie de factori posibili îi dăruiesc acum, dacă rezultatele rămân acolo și nu se întorc la mine?

Ce diferență face care sunt acești factori? Din perspectiva dorinței de a primi, nu-i pot analiza; nu am nicio conexiune cu ei. Se pare că arunc ceva din mine în spațiu și asta e tot.

Dar cum îmi evaluez dăruirea? Este mare sau mică? De înaltă calitate? Adevărul este că eu măsor doar măsura în care este detașată de mine. După cum scrie Rabaş, există o conștientizare a măreției Creatorului înainte ca omul să se deconecteze de sine și există o conștientizare a măreției Creatorului după ce se deconectează de sine.

În al doilea caz, lucrez într-o stare în care nu simt deloc actele mele de dăruire. Le detașez de „eul” meu ca și cum le-ar arunca în spațiu.

De ce fac asta? Pentru că societatea îmi dă sentimentul importanței unor astfel de acțiuni. Cu alte cuvinte, dobândesc simţirea importanței a ceva ce este în afara dorinței mele de a primi, un Kli, o dorință neîmplinită, și dintr-o dată simt că trebuie să o împlinesc dăruind din exteriorul meu. Astfel, o anumită dorință din afara mea devine împlinită.

Dacă omul lucrează la asta, trece treptat într-o stare în care poate atinge cu adevărat ce înseamnă să acționezi nu pentru sine, mai presus de rațiune. Și acest lucru vine treptat.

Din  Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Poate omul să-L aibă în minte pe Creator într-o stare de întuneric extrem, într-un sentiment de cădere mai jos decât orice există?

Răspuns: Omul nu poate menține simțirea prezenței Creatorului sau simțirea scopului în orice stare. Și nu doar în orice stare; poți spune că în niciuna, pentru că învățăm din greșeli. Din negativ, ajungem să cunoaștem pozitivul.

Aceasta înseamnă că de fiecare dată când trebuie să încerc și să eșuez, să încerc din nou și să eșuez din nou. Dar asta nu înseamnă că scopul meu este să eșuez. Scopul meu este să obțin succesul, iar atunci un eșec nu este deloc un eșec, ci o modalitate de a-mi arăta o altă dorință neîmplinită pe care trebuie să o împlinesc.

Prin urmare, calea noastră include două tipuri de stări, două tipuri de simțiri, care sunt constant în contradicție una cu cealaltă. Omul se află întotdeauna între ele ca între ciocan și nicovală.

El se poate menține doar cu ajutorul mediului înconjurător. Nu-mi pot imagina un om care perseverează cu adevărat și avansează singur. Poate că studiază. De exemplu, recent, un israelian din Oslo m-a sunat; Locuiește acolo de șaptesprezece ani: „Citesc site-ul dvs. web, particip la forumul ebraic.” Dar el nu avansează! Nu simte că îi lipsește puterea.

Baal HaSulam a scris despre asta de sute de ori: „Omul nu simte o lipsă de putere atunci când cade și nu poate ieși din cădere, iar asta înseamnă că nu avansează. Adevăratul semn al progresului este atunci când începe să aibă nevoie de o forță externă.”

Din Lecţia zilnică de Cabala 09/02/26, Rabaș – Art.15, 1990-Ce înseamnă că înainte ca ministrul egiptean să cadă, strigătul lor nu a primit răspuns, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Cum putem neutraliza lucrurile care însoțesc oricare dintre acțiunile noastre cu scop în timpul perioadei de pregătire: egoul, dorința de a primi, nevoia de respect de sine și mândria? Cum alegem forța dăruirii, pe Creator?

Răspuns: Am o mie de dorințe, tot felul de aspirații. Nici măcar nu știu ce este în mine. Dacă vreau să lucrez ca un bun psiholog, încep să mă adâncesc în mine, să analizez fiecare factor și modul său de acțiune și să caut o oportunitate de a influența sau corecta ceva.

Poate că rodul acestor eforturi va fi o diplomă de doctorat în psihologie. Corectarea nu va veni din asta, deoarece nu mă corectez și nu mă văd sau „mă citesc” cu mintea mea. Doar lumina, care aduce o schimbare în dorința mea de a primi, îmi explică cine sunt, într-un mod diferit de fiecare dată.

Prin urmare, nu trebuie să mă cufund în mine însumi, ci să mă întorc spre exterior, adică să tind constant către Creator sau grup. Trebuie să dobândesc aceste calități, înțelegând că măreția se află în ele.

Pentru a corecta dorința de a primi, nu putem rămâne în ea. Lumina construiește vasul, şi lumina corectează vasul. Dacă nu o atragem, doar ne vom încurca în natura noastră animalică și nu ne vom elibera niciodată de ea. Atunci vom fi oameni de știință care se ocupă de partea noastră animalică, precum psihologii și nimic mai mult.

Nici măcar ei nu știu nimic despre partea interioară a unui om, în special despre acele calități care sunt puțin mai apropiate de spiritualitate. În domeniul calităților la nivel uman, ei nu au nicio înțelegere și recunosc asta.

Toată munca noastră nu este despre examinarea interioară: „Cine sau ce sunt eu?”. Munca ar trebui să aibă ca scop atingerea dăruitorului, a unicului, starea de „nu există nimeni în afară de El”, Binele care Face bine.

Trebuie să lucrezi constant în afara ta, către El. Aceasta ar trebui să fie sarcina mea principală. Și toate dorințele mele de a mă întoarce în interiorul meu și de a mă explora sunt o adevărată Klipa, un obstacol care vine ca urmare a faptului că Creatorul îmi lărgește vasele, și de fiecare dată mi se par mai importante decât atingerea Creatorului ca fiind Unicul, Cel binevoitor.

Din Lecţia zilnică de Cabala 26/02/26, Rabaș – Art.4, 1991-Ce înseamnă “Sabotorul a fost în potop și a fost omorât”, în muncă

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→

Întrebare: Când omul simte că durerea este practic o parte a tratamentului, se bucură. Și totuși, cum poate face față durerii? Cum poate împiedica ca aceasta să îl afecteze negativ și cum poate omul să evite nerăbdarea și iritabilitatea?

Răspuns: Să presupunem că omul simte durere. Când se conectează la cauză, la Creator, aceasta îi îndulcește suferința, deoarece el vede că există o cauză. Atunci omul înțelege deja că Creatorul, desigur, are o intenție bună în a-i trimite această durere.

Acest lucru este valabil și pentru nivelul mineral al sfințeniei. Totuși, dacă nu trec la etapa următoare, atunci nu avansez. Cu siguranță am finalizat o etapă; am conectat durerea la sursa ei.

Dar acum trebuie să fac următorul pas. De ce mi-a trimis-o? Acum, trebuie să aduc cumva acea durere înapoi și să lucrez cu ea, ca şi cum ar fi un vas gol care trebuie corectat. Atunci deja tratez durerea ca pe un semn care îmi arată unde trebuie să mă schimb.

Din Lecţia zilnică de Cabala 16/02/26, Rabaș – Art.1, 1985-Fă-ţi un Rav şi cumpără-ţi un prieten – 1

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate - Niciun comentariu→